Prietenul din lada mea de zestre...

În boxa din beci am un metru cub de fotografii pe suport de hârtie. După ce am trecut pe tehnica digitală, m-am adaptat și am fotografiat cu un asemenea aparat. Mereu m-am ambiționat să ilustrez reportajele mele cu fotografiile făcute de mine. Nici n-ar fi fost posibil să ”car” după mine fotoreporterul pe cele coclauri călcate de puțini oameni. Așa se face că am adunat, și în calculator, peste 200.000 de fotografii pe suport electronic... În momentele mele ”speciale„ mă uit la fotografiile mele din arhivă. Și călătoresc în timpul trecut. Azi, m-am întâlnit cu un prieten, cel din fotografia de față, făcută la Teiul Unirii din Băsești, în anul 2013. Este vorba de dascălul Traian RUS, profesor de istorie și director al Școlii din Oarța de Sus. Născut în satul Chelința, de tânăr s-a stabilit la Oarța de Sus, unde a fost dascăl timp de 40 de ani. Înainte de a îl cunoaște, într-o documentare la Oarța de Sus fiind, am deschis și ușa școlii. Directorul era plecat la inspectorat, așa că a răspuns curiozității mele o doamnă profesoară. Atunci am văzut obiecte de muzeu, expuse pe holul școlii, artefacte și din Epoca Bronzului... Doamna profesoară mi-a spus că, în cadrul școlii, lucrează un cerc al elevilor, condus de prof. Traian Rus, directorul școlii, care face...arheologie. Au făcut multe descoperiri, între care 300 monede romane de argint, ceramică din Epoca Bronzului și alte comori. După informațiile domnului profesor Traian Rus, au venit arheologi pasionați de la Muzeul Județean Maramureș, care au făcut mari și importante descoperiri, cum ar fi cele de la Ghiile Botii, vechi de cca 5000 de ani. Pe Traian Rus aveam să-l cunosc peste câțiva ani, când s-a inaugurat Muzeul Satului Codrenesc de la Oarța de Sus. Cum am ajuns cu mult înainte de tăierea panglicii, tot ”țăcăneam” cu aparatul foto prin curte, când s-a apropiat de mine un om înalt, cu vorba și fața de om blajin, care m-a luat la întrebări. Când m-am prezentat, s-a dat un pas îndărăt, apoi a deschis larg mâinile, m-a cuprins în brațe și m-a pupat. Pe obraz. ”De când tot vreau să te cunosc!”-a rostit el. Mai întâi am vizitat muzeul înființat de Dumnealui, apoi, ne-am întâlnit de multe ori, făcând documentări pe la Togul Nemților, unde este o necropolă din Cultura Suciu, pe la Ogrăzi și Ghiile Botii. Acum, la muzeu, îmi arată cu multă pasiune o mulțime de obiecte vechi tare, și de uz gospodăresc. La toate le știe povestea. Îmi arată și niște șoșoni împletiți din papură, care erau încălțați, iarna, peste opinci. Erau încălțările țăranilor din sat plecați în războiul pentru apărarea patriei. De vreo șapte ani, Traian Rus, dascălul de vocație, cercetează lumea de dincolo. Face și el parte din lada mea de zestre, lada cu fotografiile mele adunate în 40 de ani de gazetărie.

Text și fotografie de Alec PORTASE

Oarţa de Sus. Cuvântul de azi a preotului Radu Botiş

Distinse autor al POVESTILOR TARII MIRIFICE A CODRULUI

Onorant si onorat auditor,

 Cu gândul la streasina veche a  casei încarcata de istorie (Muzeul satului Oarta de Sus), loc in care generatii de oameni s-au nascut, au copilarit, s-au bucurat impreuna ori au plins, sotii care si-au asteptat la poarta barbatii plecati in razboi ori mame ce si-au petrecut nopti de veghe la capatiiul leaganului in care isi vegheau odorul (Pruncul) de Dumnezeu daruit.Unde te poti bucura mai mult decit acolo de chipul hristic care vegheaza protector iar noi asteptind prin divina pronie impliniri viitoare.

     Volumul doi al cartii "Povesti din Tara Codrului" iata, vine bucurindu-ne sufletul ca o completare la primul volum ce isi astepta parca implinirea prin cel prezent. Aparitia a fost posibila, autorul avind alaturi oameni deosebiti asemenea d-lui inginer Alexandru Tamasan, domnului profesor Bogdan Pop,domnului profesor universitar doctor Viorel Rogoz ,indrumator stiintific precum si a familiei Sorin si Monica Tamasan.

     Cartea, aparuta la editura Teognost din Cluj Napoca,2015, este structurata pe doua mari capitole:

I. OAMENI SI POVESTI - POVESTI SI OAMENI

şi

II. PAGINI DE ISTORIE

     Sigur ,asa cum ne-a obisnuit inca de la volumul I, profesorul Traian Rus isi continua povestile pline  de atita adevar: povesti de viata ,povesti de dragoste, povesti cu Dumnezeu cum insusi mentioneaza la pagina 26 (in povestirea Ingerul pazitor). Insa toate aceste povesti pe care le gasim pe paginile cartii nu sunt altceva decit petrecerea Dumnealui pe aceste locuri inca de când, tânar profesor de istorie, tarâmul acesta al Oartei de Sus l-a motivat sa-si implineasca destinul.

     Astfel, povestile incep sa curga lin iar insufletirea cu care autorul continua sa le depene ajung sa ne transpuna intr-un univers plin de frumusete. Locuri asemenea fântinii lui Toag, podul mniresii, fântina lui Craciunas dar si Dragostea de mama lumineaza acest loc pentru ca in povestirea Mitropolitul,Inalt Prea Sfintitul Andrei, fiu al satului, ca o binecuvintare cereasca sa intregeasca aceasta ,,gura de rai”alaturi de care MECENA,Sanducu Tamasan dupa relatarea autorului,omul din spatele lucrului bine facut si care isi are  si el binemeritat loc in carte.Oameni ai satului,eroii acestei carti care au locuit,locuiesc sau revin cu drag acasa ori de cite ori este posibil deoarece aici regasesc energia benefica sufletului lor.

     In a doua parte a cartii intilnim alte nobile suflete asemenea neinfricatului Vasile Blidaru,personalitate inca vie mai ales in rândul generatiei mai vârstnice,de obârşie din satul Odesti, simpatizant al Partidului National Taranesc, mereu animat de spiritul de dreptate, care, alaturi de alti codreni incerca sa se opuna noului regim comunist ori doctorul Alexandru Odesteanu, capitanul Ciprian Gavris, preotul martir Ioan Robu , protopopul Vasiliu Gavris, nascut in Chelinta, satul natal si al autorului cartii dar si frumoasa Doina a lui Lucaciu (pag.260) cu privire la care profesorul Traian Rus face referire scotind in evidenta totodata si personalitatea LEULUI de la SISESTI -  preotul Vasile Lucaciu.

     "Povesti din Tara Codrului" ,volumul II,  este o farâma de istorie peste care colbul timpului nu are dreptul sa se astearna fiindca acestea sunt trăirile fiecaruia pastrate in amintire dar si in constiinta vie.O carte de identitate nu a dumneavoastra domnule profesor caci ea apartine acestei parti de Ţara a Codrului. Dumneavoastra cu HAR si condei ati adus la lumina frânturi de viata, locuri, intâmplari, oameni, eea ce fiecare ar trebui sa facem atât cât ne pricepem.

     La Chelinta ati vazut lumina zilei,Oarta de Sus v-a adoptat iar talantul pe care l-ati primit nu l-ati pus la pastrare ci l-ati facut sa rodeasca.Ce poate fi mai frumos?!

     Va felicit sincer pentru aceasta reusita.

Pr.stavr.Radu Botis

 22 iulie,2015

Oarta de Sus,Maramures

POVESTIRI DIN ŢARA CODRULUI. Galerie foto Gelu DRAGOŞ, 23 iulie 2015

POVEŞTI DIN ŢARA CODRULUI - BOACTĂRUL SATULUI

Preocupările mele de recuperare a modelelor tradiţionale, atât pentru frumuseţea lor, dar şi pentru utilitatea comunitară, m-au determinat să reintroduc, la Oarţa de Sus, boactărul satului, personajul care anunţa ştirile, „ordinele” de la Primărie, Poliţie, Veterinar. Dispăruse de vreo 20 de ani şi îmi aduc aminte cum se făcea linişte în sat când badea Gheorghea lui Dragomir bătea toba : „Auzâââţi oaaamini ! Să dă de  ştire ! Lui Iuănu lui Mnihai i s-o umflat vaca şi i-o crăpat. O tăiet-o şi vinde carnea  cu 12 lei kilogramul. Cine doreşte să cumpere, să margă la el. A doua oară ! Doctorul veterinar vine mâni dimineaţă la vaccinat vacile. În ocolu morii, la ora 6. Cine nu să prezintă  a fi amendat !

         Proiectul l-am „copt” demult, dar abia acum i-a venit vremea, zilele muzeului (11- 12 mai 2013), oferindu-mi prilejul unei „lansări” pe care am putut-o promova pe diverse canale în toată lumea.

         Am lucrat ca de obicei în echipă şi,  alături de primarul comunei, prof. Bogdan Pop, au venit spre mine vestitul  rapsod al Ţării  Codrului,  Radu Ciordaş, Felician Pop, şeful postului de poliţie şi Mircea Mureşan, reprezentantul mai multor televiziuni în Maramureş. Cu toţii ne-am propus să lansăm un „produs” de succes, iar gândul ascuns a fost ca sămânţa să rodească în cât mai multe comunităţi codrene. Cu toţii suntem nostalgicii unei străvechi lumi fabuloase, în care oamenii, deşi foarte săraci, trăiau mult mai fericiţi. Poate ne luptăm cu morile de vânt, dar şi demersurile lui Miguel Cervantes i-au atras milioane şi milioane de admiratori. Chiar dacă  nu vom putea opri procesul de modernizare a societăţii, căutăm să conservăm şi să protejăm cât mai multe elemente ale acelei lumi de demult.

         Am avut şi noroc, pentru că mi-a ieşit în cale un localnic care se încadrează perfect în modelul pe care mi l-am imaginat. Nici dacă aş fi organizat un concurs naţional nu se brodea mai bine. Dorel Bancoş, căci despre el este vorba, e  un tip mărunţel, cu o faţă atipică,  de formă geometrică,  ciupită de vărsat, cu un mers de robot. L-am supus la un test vocal şi a reuşit cu greu să-l treacă, atât tonul cât şi volumul vocii primind calificativul „acceptabil”. Mai greu a fost cu bătutul tobei, toate eforturile noastre de a-l învăţa vechile ritmuri terminându-se cu un mare eşec. Am fost nevoiţi să improvizăm noi bătăi de tobă, „acceptabile” şi acestea, până la urmă.

          Ne-a prezentat şi un C.V., care să-l valideze pentru noua lui funcţie : a citit câteva sute de cărţi, literatură poliţistă în special, iar în apartamentul fratelui său din Baia Mare are o bibliotecă de 50 de volume, de care nimeni nu are voie să se atingă. Om citit, ce mai ! Cu toate acestea  testul de memorie nu l-a promovat decât din  a cincea încercare. Poate, eu, i-am  propus un text prea lung. Sau poate pălinca, prietena lui cea dragă, i-a şters o parte din neuronii care răspund de memorie. M-am „documentat” şi am descoperit că nu ar fi primul din branşa lui.

         Dorel a acceptat propunerea mea „din prima”. I se oferise prilejul de a ieşi din anonimat, iar pe traseele pe care urma să le parcurgă avea şanse să se întâlnească şi cu câte cu un pahar de pălincă. I-am zis că un asemenea „servici” este ca la C.F.R. şi ca la armată. Trebuie să fie apt la orice oră din zi şi noapte. A fost de acord şi mi-a promis că voi fi mulţumit de prestaţia lui.

         Ing. Alexandru Tămăşan (Sănducu lui Cornelu lui Ananie) mă  avertizase. Boactărul din Ocna Mureş, cu ocazia unei vizite a regelui Mihai, a primit de la primar următorul  text : „În data de…(zi, lună an) va veni în vizită în Ocna Mureş regele Mihai şi Augusta sa mamă”. Cei din Ocna Mureş au auzit vestea  în felul următor : „Atenţiune, atenţiune ! Se dă de ştire!  În data de…(zi, lună, an) va veni la noi în vizită regele Mihai, iar în august maică-sa”. Dorel a primit de la mine şi de la dl. primar, în ajunul sărbătorii de 11 mai, următorul text : „În 11 şi 12 mai 2013, cu ocazia Hramului bisericii, vor avea loc şi zilele muzeului satului. Programul manifestărilor : de la ora 10,  sfinţirea restenirii de la muzeu, de la ora  11, prezentarea boactărului satului, de la ora 11, 30,  lansarea cărţii „Poveşti din Ţara Codrului” a domnului profesor Rusu, de la ora 13,  program folcloric codrenesc. În 12 mai va fi hramul bisericii, de la ora 10. La toate manifestările va participa Mitropolitul Andrei. Domnul primar vă roagă pe toţi să vă ticăzâţi (curăţaţi)  şanţurile, să vă reparaţi gardurile şi să vă văruiţi pomii”. Ce au auzit orţenii de sus ?

         - „Auzâââţi oaaamini ! Să dă de ştiiire ! În data de 11 mai, de la ora 10, domnu’ Rusu şi domnu’ primar vă invită pă tăţi la muzeu’ satului. De la ora 10 să va sfinţî restenirea, de la ora 11 să va prezenta boactăru’ satului, de la ora 11,30 se va prezenta cartea lui domnu’ Rusu. De poveşti. De la ora 1 a fi mare spectacol codrenesc. A doua oară ! Domnu’ primar vă roagă pă tăţi să vă ticăzâţi şanţurile, să vă hurniţi (răsturnaţi) gardurile şi să vă văruiţi pomnii. Satu’ să  arate lună şi  bec. Care nu, va fi amendat. A tria oară ! Duminică, , de la ora 10 îi hramu’  besericii “. După ce a umblat prin tot satul, a venit pe la mine şi m-a întrebat dacă am fost mulţumit. L-am lăudat, mai ales că dorisem ca acest personaj să aibă şi partea lui de umor. Tocmai se întâmplase şi nici un localnic nu şi-a „hurnit” gardurile.

         În 11 mai 2013, boactărul satului, ferchezuit, îmbrăcat într-o uniformă de comisar şef de poliţie, a urcat pe scenă. Primarul comunei i-a înmânat toba şi beţele, investindu-l în noua funcţie. Apoi şi-a declamat textul, însoţindu-se de bătăile tobei. A primit aplauze puternice, semn că localnicii îl aprobă şi acceptă. Dorel a fost fericit.

Prestaţiile ulterioare au fost şi mai bune. Pe 21 iulie 2013, când a trebuit  să anunţe evenimentele culturale organizate cu ocazia hramului Mănăstirii „Sfânta Maria Magdalena” din Ciutruci – Oarţa de Sus, era foarte bolnav. Renunţasem să-l solicit, dar,  auzind el de eveniment,  mi-a solicitat textul şi…. şi-a făcut datoria. A venit să-şi primească laudele. L-am primit cu drag. Mi-a spus :

         - Domnule profesor, chiar dumneavoastră mi-ati zis că meseria de boactăr este ca la C.F.R. sau la armată. Nu poţi lipsi de la post niciodată.

         M-a emoţionat şi m-am gândit cât de puţin îţi trebuie ca să-l faci pe un om fericit.

         Zilele trecute, prietena mea, Malvina Madar Iederan, mi-a povestit cum a strigat la un moment dat boactărul din Soconzel, Loaţi Măteşoaii :

         -  Atenţiune,  atenţiune ! Mîine  îi mare sărbătoare la noi. Tătă lumea să-şi văruiască pomnii şi să-şi belească câinii.

         Primarul vroise să comunice ca toţi localnicii să-şi văruiască pomii şi să-şi lege câinii.

         La  Beltiug, primarul s-a hotărât să comunice după fiecare târg numărul animalelor vândute. I-a comunicat boactărului să anunţe că s-a vândut un bou şi-o vacă. Acesta, ungur, a strigat :

         - Atenţie, atenţie ! Ieri fost mare târg la noi. S-o vândut on bou de vacă !

         Boactărul din Seini a primit de la domnul primar următorul text : „ Mâine vine caravana din Satu Mare. V-a rula filmul  < Fata cu părul cărunt>, la popa în şură, pe lipideu alb. Cei din primele rânduri vor plăti trei lei, cei din mijloc, un leu, cei din spate 50 de bani. Care nu au loc stau cum pot”. Ungur şi el, le-a transmis seinenilor :

         - Atenţiune, atenţiuneee ! Mâine vine curva de la Satu Mare. Futem la popa în şură, pă lipideu alb, Fata cu păr cărunt. Plata să face cum urmează : cei din primele rânduri trei lei, cei la mijloc un lei, cei din spate 50 de bani. Cei  care nu are loc fute  în picioare,  care cum poate.

         Dorel Bancoş este un mic copilaş pe lângă boactărul din Seini, dar nu ştii  niciodată ce surprize îţi rezervă viitorul.

„Săracă lume, demult,

Fain-o fost, iute-o trecut”

                                                       

                             prof. Traian Rus,28 iulie 2013

DIN NOU ORŢENII MULŢUMESC D-LUI DEPUTAT NICOLAE BUD

Deşi opinia publică exprimă mereu păreri negative despre politicienii nostri, dl.dr.ing.Nicolae Bud, deputatul nostru din Colegiul Codru – Chioar, reprezintă fericita excepţie. Nu numai că ne-a sprijinit în toate demersurile comunitare, dar pentru mine este incredibil faptul că vine domnia sa cu oferte înspre noi. Parcă se simte responsabil pentru toţi şi pentru fiecare.

            Poate cel mai remarcabil lucru pe care l-a făcut  pentru comuna Oarţa de Jos în acest  an a fost implicarea hotărâtă în alegerile locale, ajutându-ne să ne alegem un primar de toată lauda, prof.Bogdan Pop, asigurându-se astfel că există condiţii pentru salvarea comunităţii, pentru un nou început. Asta după ce constatase  cu durere că eram pe un drum greşit, că ne îndreptam spre o fundătură.

            De această dată, desigur că împreună cu dl. primar , ne-a oferit o minunată excursie prin ţară, o excursie pe care am apreciat-o  ca o “linguriţă de miere” ce ne-a îndulcit viaţa. Prietenul meu, poetul Vasile Morar,  m-a contrazis, afirmând că de fapt a fost un “polonic cu miere”, după atâtea locuri minunate pe care le-a vizitat alături de cei 5o de copii şi săteni din cele 3 sate ale comunei.

            Am plecat din Oarţa de Sus vineri 7 septembrie 2012 pe la ora 7 dimineaţa şi primul lucru remarcabil pe care l-am întâlnit a fost la Gilău, autostrada Borş – Braşov. Segmentul pe care l-am parcurs până la Turda ne-a dat un sentiment plăcut, constatând că totuşi s-a mai construit câte ceva în ţara asta, că spiritual demolator al românilor nu este chiar absolut.

            Ne-am oprit  apoi la Mănăstirea Rîmeţ, veche vatră de spiritualitate ortodoxă, unde ne-am putut reculege şi mulţumi lui Dumnezeu. Peisajul extraordinar ne-a încântat.

            Itinerarul ne-a condus în continuare spre Alba Iulia şi acolo ne-am îndreptat în primul rând spre catedrala Reîntregirii Neanului, lăcaş  drag şi familiar nouă, pentru că Mitropolitul Andrei Andreicuţ, fiu al comunei Oarţa, i-a slujit  atâţia ani şi cu mult folos sfântul altar. Timpul ne-a permis să vizităm pe îndelete  şi cetatea Alba Carolina, constatând cu mândrie

Că localnicii au reuşit să o facă  comparabilă cu oricare centru istoric şi cultural european.          Spre seară ne-am îndreptat spre munţii Sebeşului, parcurgând un peisaj superb până la Mănăstirea Oaşa. Acolo  am fost primiţi ca oaspeţi de seamă, cazaţi şi ospătaţi.  Am putut participa şi la liturghia oficiată de călugări cu ocazia Marelui Praznic al Naşterii Maicii Domnului, sărbătoare ce a avut loc pe 8 septembrie.

            Ziua de sâmbătă, a fost de-a dreptul fabuloasă. Am parcurs cel mai frumos, dar şi cel mai dificil traseu din viaţa noastră, Transalpina. Am consumat acolo o cantitate uriaşă de adrenalină, şoseaua fiind extrem de dificilă. Numai îndemânarea deosebită a şoferului şi protecţia divină ne-a ajutat să ajungem cu bine la poalele Parângului,Ne-am dat seama că ne caracterizeză şi o mare doză de inconştienţă. Nu vom uita toată viaţa emoţiile prin care am trecut, dar nici nu vom regreta că am făcut-o. Peisajul a fost de basm.

            La Târgu Jiu ne-am întâlnit cu Constantin Brâncuşi şi iarăşi am fost mândri că suntem români. Chiar consătenii cu şcoli mai puţine au putut aprecia geniul marelui artist, ghizii olteni conştientizându-ne de harul  său. La Poarta Sărutului s-au refăcut  vechi jurăminte.

            După masa am ajuns la Drobeta Turnu Severin, am făcut un popas în port şi apoi am parcurs splendidul traseu al Defileului Dunării. Timpul ne-a permis să intrăm şi la Băile Herculane, iar seara ne-am petrecut-o la Caransebeş.

            Cea de a treia zi a excursiei a fost la fel de plină. Primul popas l-am făcut la Ulpia Traiana Sarmizegetusa, minunata capitală  a Daciei Felix, loc de care ne-am despărţit cu greu. Întrebările fără răspuns au fost multe, una dintre ele chinuindu-mă şi acum când redactez  articolul : “Oare nu vom reuşi niciodată să ne valorificăm uriaşul potential cultural pe care îl avem?

            Mănăstirea Prislop, următorul nostru popas, nu fusese prevăzut în planurile  iniţiale ale  excursiei.  Dacă treceam însă pe lângă această incintă sacră, de bună seamă că am fi săvârşit o impietate. Părintele Arsenie Boca ne-a invitat la mormântul lui şi ne-am trezit printre zeci şi sute de pelerini  într-o lume  plină de flori. Ne-am putut reculege, ne-am spus rugăciunile şi i-am cântat  pricesne. Ne-am pus sub ocrotirea lui.

            A urmat Hunedoara, Deva cu cetatea-i  celebră şi apoi o tentativă nereuşită de a ajunge la Ţebea. Voiam nepărat ca şi orţenii mei să vadă gorunul, mormintele prefecţilor şi să înveţe  versurile de pe mormântul lui Avram Iancu  :

Şi de va veni duşmanul

Să vă ia pământ şi drept,

Români scuturaţi stejarul

Ca din somn să mă deştept !

Din păcate am nimerit tocmai în ziua în care se ţineau Serbările  Ţebei şi erau acolo sute şi mii de oameni, poate zeci de mii. N-am putut răzbate şi mi-a venit să plâng. Am fost nevoiţi să renunţăm. Poate altă dată. Am compensat cu un popas la Mănăstirea Lupşa de pe Valea Arieşului, cu prilejul rar de a săruta o celebră icoană atonită a Maicii Sfinte cu Pruncul, reprezentare minunată a unei poveşti cu piraţi de pe Sfântul Munte.

            Apoi Turda, Cluj, Zalău, Oarţa.  Cu gândurile cele mai bune şi cu mulţumiri faţă de acest  om minunat care este deputatul nostru. Nicolae Bud, faţă de dl.prof.Bogdan Pop, harnicul nostrum primar.     Dacă în decembrie veţi candida din nou pentru parlament eu de bună seamă am să vă votez. Şi toţi ceilalţi. Sper să vă hotărâţi. M-aţi ajutat să pot oferi copiilor din sat condiţii pentr a dobândi competenţe digitale, să înfiinţez muzeul satului codrenesc, să amenajăm drumuri. Şi câte şi mai câte. Cârcotaşilor le transmit, deşi ştiu că nu pot pricepe, că am scris acest material din suflet. Nu chiar toţi oamenii sunt ticăloşi. Cu mulţumiri celor care m-au ajutat, I.P.S. Andrei, călugărul diacon Efrem de la Mănăstirea Ciutruci  Oarţa – Bicaz, d-lui secretar Ilie Chiş.

                                                                       prof.Traian Rus. Oarţa de Sus

                                                                                  14 septembrie 2012