În toiul protestelor din marile orașe, mai mult sau mai puțin manipulate de forțe externe, multinaționale, ambasade și fundații transnaționale cu complicitatea serviciilor secrete și a ”noii securități” de pe rețelele de socializare, apelul Academiei Române semnat de reputați istorici și oameni de știință a fost perceput de români ca vocea rațiunii naționale în anarhia și schizofrenia socială impusă de interese străine în țara noastră. Numeroși intelectuali cu care am discutat au apreciat conduita de înaltă probitate morală și națională a academicienilor români și rațiunea acestora într-o lume atomizată și anarhizată intenționat de ideologia neo-marxistă și liberalismul de factură stângistă, agresiv într-o manieră explozivă de ateism vulgar. În fruntea semnatarilor apelului s-a aflat acad. Ioan Aurel Pop, cel mai important istoric și vocea istoriografiei românești în această perioadă dificilă de confruntări geopolitice și de război hibrid. Mai mult, apelul academicienilor a avut, pe lângă o valoare simbolică, și o trăsătură specifică românească: ”bunul simț” într-o lume în care nesimțirea atinge cote alarmante dacă stai cu fundul la propriu pe jos în clădirea parlamentului pentru că ești de partea ”progresistă” a istoriei, o istorie nivelatoare fără credință, ierarhie și valori. Putem considera apelul academicienilor români ca singura voce rațională în noianul de instituții mancurtizate din ultimii 27 de ani. ”Semnatarii acestui Apel, îngrijoraţi de evoluţiile interne şi internaţionale din ultimele decenii, caracterizate printr-o continuă şi alarmantă încercare de erodare a identităţii, suveranităţii şi unităţii naţionale a României, cu multe acţiuni plasate sub semnul globalismului nivelator sau al unei exagerate „corectitudini politice”, dar şi cu multe acţiuni îndreptate direct împotriva Statului şi Poporului Român (rescrierea tendenţioasă, lacunară sau chiar mistificatoare a istoriei, denigrarea simbolurilor naţionale, subminarea valorilor şi instituţiilor fundamentale, sabotarea viitorului, dezmoştenirea generaţiilor care vin după noi prin vânzarea pământului, a resurselor solului şi subsolului, prin defrişări masive, prin înstrăinarea sau falimentarea unităţilor economice, prin degradarea învăţământului şi a sistemului sanitar, prin politizarea excesivă a tuturor subsistemelor statului şi societăţii, ceea ce are ca efect deprofesionalizarea, confuzia valorilor, corupţia, lipsa de eficienţă, apariţia unor tensiuni sociale), preocupaţi în mod deosebit de încercările recurente de „regionalizare” a României sau de crearea de enclave autonome pe baze etnice, contrare Constituţiei României şi tendinţelor de integrare europeană, total neproductive din punct de vedere economic, social, al calităţii vieţii în aceste zone, – ne exprimăm ferm împotriva tuturor acestor acţiuni, – ne pronunţăm cu tărie în favoarea identităţii, suveranităţii şi unităţii naţionale, – solicităm instituţiilor abilitate ale Statului Român, de la toate nivelurile, să vegheze şi să acţioneze pentru a preveni, pentru a contracara şi, atunci când se încalcă legea, pentru a pedepsi toate diversiunile şi agresiunile la adresa identităţii, suveranităţii şi unităţii naţionale a României şi a stabilităţii statului de drept” au declarat semnatarii apelului. La această pledoarie exhaustivă au adăugat un apel la unitate în vederea organizării Centenarului Marii Unirii de anul viitor.
Sigur că la acest apel rațional, patriotic și de bun simț s-au găsit câțiva așa-ziși ”tineri istorici” sau ”grup de istorici”, ca pe vremuri ”oamnei de bine”, să-l conteste crezându-se corifeii lui Gheorghe I. Brătianu din jurul ”Revistei Istorice Române” anilor 1930 împotriva vechii școli istorice conduse de Nicolae Iorga. Să mă ierte de dincolo de mormânt istoricii ”noii direcții”: Gh. Brătrianu, PP Panaitescu sau CC Giurescu de asemnea comparații cu niște fețe palide de istorici minori. ”Tinerii istorici” cuprinși de febra bursieră și studiile bruxelleze s-au găsit îndreptățiți să răspunde apelului academicienilor români, făcându-i obraznic ”nocivi”, că nu sunt de partea bună, progresistă a istoriei ca în era lui Pauker și Dej. Mancurții cred că dacă au primit bani din fonduri europene sunt istorici valoroși și cu operă și-și permit să tragă de ureche Academia. Diferența dintre ”tinerii istorici” care critică de dragul criticii față de I.A. Pop este ca dintre Nicolae Iorga și Mihail Roller. M-a surprins limbajul de lemn folosit, de tristă aducere aminte la ”tinerii istorici”, de parcă nu ar fi trăit 27 de ani în libertate după revoluția din decembrie 1989. Autosuficiența, schematismul și tezismul afișat de ”tinerii istorici” față de un apel rațional și rezonabil al academicienilor, care chema la unitate în mijlocul unui popor în dezbinare mi-a adus aminte de corifeii stalinismului rollerian din anii 50 când la noi funcționa paradigma lui Marx și pumnul lui IV Stalin. Emascularea istoriografică a identității naționale și orbirea ”progresistă” din partea unor ”tineri istorici” de dragul de a da bine la stăpânii ce diriguiesc punga cu bani și dau direcții istoriei europene pentru a mai prinde o bursă sau un oscior de seminar internațional m-a întristat. Din păcate aceste ”eczeme” istoriografice fără consistența operei scrise și elaborate, pe fondul scrisului istoric românesc, parazitează instituțiile de profil și ”educă” noile generații de studenți în spiritul unui viitor luminos multilateral dezvoltat în care nu proletariatul conduce, ci un corporatism fascistoid bazat pe regiuni mentale și puseuri letale de ateism științific.
Noul limbaj de lemn ”progresist” al ”tinerilor istorici” arată fundătura în care a ajuns școala istorică românească penetrată de directive de tip kominternist trasate de la Bruxelles, care aneantizează uneletele istoricului, acribia și izvoarele care apropie cititorul de adevărul trecutului istoric.Reacția ”tinerilor istorici” de lemn a fost îmbrățișată cu ardoare de presa mainstream cum ”Scânteia” apelul lui Brucan de condamnare la moarte a lui Maniu și Coposu. Lecturând cu atenție așchiile de lemn ale discursului ”tinerilor istorici” lipsit de substanță, mi-am adus aminte de manualul de Istoria RPR al lui Mihail Roller din 1952, pe care îl țin în bibliotecă să nu uit că istoria se repetă când nu ai ”bătrâni” de la care să înveți. Parcă noua generație de așa-ziși istorici are aceeași origine ideologică cu fondatorii istoriografiei leniniste. Am recitit prefața lui Roller și am regăsit același limbaj de lemn cum la ”tinerii protestatari ai istoriei”, care cred că istoria o face ”strada sau trotuarul”, împotrva expresiei naționale și aceeași utopie a realizării unei societăți superioare, egalitariste, fără țară și Dumnezeu. ”Ne-am străduit să redăm lupta socială din interiorul țării, pentru buna stare și libertate; influența reciprocă a popoarelor din această parte a Europei și lupta comună dusă de aceste popoare împotriva jugului…”
La aceasta adăugăm și o smilitutine dintre ”tinerii istorici” și manualul de istoria PCUS (bolșevic), ca să înțelegem că istoria e o tautologie la noua generație de bursieri europeni materialiști la fel ca ideologia marxist-leninistă: ”procesul de evoluție trebuie înțeles nu ca o mișcare în cerc, nu ca o simplă repetare a drumului parcurs, ci ca o mișcare progresivă (?), ca o mișcare ascendentă, ca o trecere de la vechea stare calitativă la noua stare calitativă, ca o evoluție de la simplu la complex, de la inferior la superior”. Parcă am citat din tinerii bursieri care reacționează la apelul academicienilor români. Păcat că, dintre ”tinerii istoricii” cunosc câteva nume care au la activ ceva studii științifice publicate valabile, s-au lăsat duși de ispita burselor, a fondurilor europene pentru a rescrie o istorie a românilor în spiritul unui neo-kominternism impus de directiva Consiliului Europei și de către Bruxelles, în dauna Adevărului istoric și al uneltelor istoricului care apelează la izvoare și aparatul critic.Pentru ei pare că Moscova s-a mutat la Bruxelles iar 30 de arginți sunt mai de preț decât cum să scriem istoria adevărată ca March Bloch, David Prodan sau Paul Vayne.
Ionuț Țene
