Meteorologii au prognozat pentru mâine, 8 aprilie - că vremea va fi relativ caldă, însă va deveni, în general instabilă. În cursul zilei de mâine, cerul va fi temporar noros, iar pe arii restrânse vor cădea precipitaţii sub formă de ploaie, care vor avea şi caracter de aversă. Cerul va fi mai mult acoperit. La sfârşitul intervalului, în zona montană înaltă, precipitaţiile se vor tranforma în lapoviţă. Cantităţile de apă vor depăşi, izolat, în zona montană, 15 l/mp. Vântul va sufla slab, la moderat, cu intensificări trecătoare în timpul ploilor şi în zona montană înaltă. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 15 grade Celsius şi 18 grade Celsius, iar cele minime între 4 grade Celsius şi 8 grade Celsius. La munte va sufla tare. Temperaturile maxime vor fi cuprinse înntre 6 grade Celsius şi 9 grade Celsius, iar cele minime între -4 grade Celsius şi -1 grad Celsius. Pe arii restrânse, în zonele joase, spre sfârşitul intervalului va cădea brumă. Luni - vremea va fi deosebit de rece pentru această perioadă, cu temperaturi minime cuprinse între -6 grade Celsius şi -3 grade Celsius.
HIDRO
Nivelurile şi debitele au fost în creştere. Exploatarea acumulării Strâmtori-Firiza se realizează în condiţii de siguranţă. Coeficientul de umplere al lacului este de 94. Hidrologii apreciază că, în următoarele 24 de ore, nivelurile şi debitele cursurilor de apă vor rămâne în creştere. A plouat noaptea trecută torenţial în mai multe localităţi din judeţ. Valori ale cantităţilor înregistrate la staţiile hidrometrice: 24 l/mp, pe râul Tisa la Sighetu Marmaţiei; 20,7 l/mp, pe râul Someş, la Ulmeni; 20,2 l/mp, pe râul Lăpuş, la Răzoare; 18 l/mp, pe râul Iza, la Vadu Izei; 17,6 l/mp, pe râul Şieu la Botiza; 16,9 l/mp, pe râul Cavnic, la Copalnic.
Valori ale temperaturii aerului: 2 grade Celsius la Iezer; 7 grade Celsius în Borşa, Leordina, Cavnic şi Fereşti; 8 grade Celsius la Vişeu de Sus, Petrova, Dragomireşti, Săliştea de Sus Bogdan Vodă; 9 grade Celsius la Ocna Şugatag, Călineşti, Văleni şi Bârsana:; 10 grade Celsius în Baia Mare, Sighetu Marmaţiei, Târgu Lăpuş, Copalnic, Seini şi Ardusat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu