joi, 20 decembrie 2012

Cine este noul ministru al Educaţiei?!


Remus Pricopie este rectorul Scolii Nationale de Studii Politice si Administrative (SNSPA), fiind ales in aceasta functie pe 27 februarie 2012. Din 1998 este profesor la Facultatea de Comunicare si Relatii Publice din cadrul SNSPA, iar in perioada 2005-2007 si 2008-2012 a fost decan al acestei facultati.
Amintim ca pe 31 octombrie SNSPA, al carui rector este Remus Pricopie, a acordat titlul de doctor Honoris Causa presedintelui Parlamentului European, Martin Schulz, membru al Partidului Socialist German (SPD). La eveniment au participat si fostii presedinti Ion Iliescu si Emil Constantinescu.
In iunie 2012, dupa ce Consiliul National pentru Atestarea Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare a concluzionat in sedinta ca Victor Ponta a plagiat in teza sa de doctorat, Remus Pricopie a declarat pentru Jurnalul.ro: "Tot ce au discutat dumnealor azi este nul de drept si am asistat din pacate la o batalie politica, in interiorul unei comisii care ar fi trebuit sa respecte standardele legale si academice. Drept urmare si concluzia este una nula de drept. Modul in care totul a fost construit, din punctul meu de vedere, ma conduce la concluzia de politizare. Problema de fond trebuie trasa de catre Comisia de Etica si specialisti in drept. Astazi s-a dorit cu orice chip sa se dea un verdict, indiferent daca are un cadru legal sau nu si este pacat ca profesori universitari au intrat intr-un astfel de joc politic".
Din 1996 a ocupat diverse pozitii in cadrul Ministerului Educatiei, astfel:
Consilier principal al ministrului Educatiei Ecaterina Andronescu (PSD): Ianuarie - Octombrie 2009
Secretar de stat pentru invatamantul superior: Noiembrie 2007 - Decembrie 2008 (in mandatele conduse de Cristian Adomnitei si Anton Anton - PNL)
Ministru interimar al Educatiei: Mai 2008 (in acel an functia de ministru al Educatiei a fost ocupata de Cristian Adomnitei, Anton Anton si Ecaterina Andronescu)
Consilier principal al ministrului Educatiei Ecaterina Andronescu: Decembrie 2001 - Iunie 2003
Secretar general in cadrul Ministerului Educatiei: Mai - Septembrie 2001 (sub primul mandat al Ecaterinei Andronescu)
Purtator de cuvant al Ministerului Educatiei: Ianuarie - Mai 2001 (sub primul mandat al Ecaterinei Andronescu)
Expert Senior in cadrul Departamentului de Comunicare al Ministerului Educatiei: 1998 - 2001 (sub mandatul lui Andrei Marga, care a trecut de la PNTCD la PNL)
Purtator de cuvant al Ministerului Educatiei: Iulie - Octombrie 1997 (sub mandatul lui Virgil Petrescu - PNTCD)
Expert in Departamentul pentru invatamant superior al Ministerului Educatiei: Februarie 1996 - Iulie 1997 (sub mandatul lui Virgil Petrescu)
Activitatea profesionala - alte pozitii ocupate:
Presedintele boardului Comisiei Fulbright in Romania: 2009 - prezent
Presedintele Task Force on Fostering and Building Human Capital (FBHC) of the Regional Cooperation Council - Viena: 2010 - prezent
In 2009, Remus Pricopie a primit premiul Fulbright Alumni al lunii martie, acordat de Departamentul de Stat al SUA in cadrul unei competitii la care au participat cei care au beneficiat de bursa Fulbright si au avut rezultate exceptionale.
Studii:
Remus Pricopie este licentiat in chimie - fizica (in 1990-1995 a urmat Facultatea de Chimie si Fizica din cadrul Universitatii Bucuresti), are un master in Relatii internationale si politica europeana la Universitatea din Liege, Belgia (1996-1997) si o diploma de studii postuniversitare in Comunicare si PR la SNSPA (1996-1998, disertatia sustinuta in 2000).

A urmat apoi Studii Avansate in Politica Educationala Internationala la Universitatea George Washington din Statele Unite ale Americii (2003-2004). In 2005 a obtinut diploma de Doctor in Stiinte Politice la SNSPA.
In 2006 a obtinut Certificatul privind optiunile strategice pentru reforma educatiei, Institutul Bancii Mondiale, SUA
2006-2008: A urmat cursuri de management al invatamantului superior in London University, Marea Britanie
2007-2008: Programul Fulbright New Century Scholars la Universitatea George Washington si Universitatea din New York la Buffalo, SUA
2009: Certificat de management si leadership in educatie, Institutul pentru Invatamant Superior, Universitatea Harvard, Cambridge
Declaratia de avere
 Potrivit declaratiei de avere pe 2011, Remus Pricopie a cumparat impreuna cu sotia, in 2005, o casa de locuit de 234 de metri patrati, detine un autoturism Dodge din 2009 si are un credit de 20.000 de euro scadent in 2030. In ce priveste veniturile, anul trecut acesta declara un salariu anual de 322.586 de lei de la SNSPA si unul de 27.298 de lei de la Unitatea Executiva pentru Finantarea Invatamantului Superior, a Cercetarii, Dezvoltarii si Inovarii (UEFISCDI).
Sotia sa, Camelia Pricopie, declara anul trecut un salariu de 55.972 tot de la UEFISCDI.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu