Economic și politic
Binomul economic-politic este determinant în
viața statelor, implicit a cetățenilor. Care dinte cele două elemente ale
binomului are rol preponderent și care este gradul de interdependență dintre
ele? Asemenea întrebări nu-și au rostul (cel mult doar ca divertisment
teoretic), atunci când lucrurile merg ceas, iar cetățenii sunt mulțumiți. Dar
când lucrurile merg anevoie, ba chiar prost, întreaga suflare își pune
întrebări - și pune întrebări! – de ordin economic și politic.
Cum la noi treburile merg
așa cum le vedem și ceas de ceas le simțim, nu-i de mirare că românul devine de
la o zi la alta un tot mai pătimaș debater politic. Iar unii dintre ei emit
chiar pretenții de redutabili analiști economici, pentru ca astfel să-și poată
coace în tigăi de import ardoarea patriotică ce înoată în uleiul mereu încins
al politicii românești...Așa că pretutindeni se dezbat „cestiuni arzătoare la
ordinea zilei” și pretutindeni se ivesc aprigi critici și zeloși reformatori,
mulți dintre aceștia înecați în nostalgia terecutului mai îndepărtat ori mai
apropiat.
Politicul – forma concentrată a economicului, iată o formulă
ideologică prin care câteva decenii la rând au fost lubrifiate mecanismele
greoaie ale universului concentraționar:
un politic atotstăpânitor și devorator, un politic agresiv și intolerant,
neobosit făuritor de lozinci privind fericirea planificată a „clasei muncitoare
în alianță cu țărănimea muncitoare și celelalte pături sociale”.
Relația dintre cele două
componente ale binomului este biunivocă, căci fiecare componentă se regăsește
direct ori indirect în compoziția celeilalte și se reflectă ca într-o oglindă
în aceasta.
Dar dacă economicul
reprezintă partea stabilă a cuplului, parte înzestrată cu o mult mai mare
inerție, aceasta nu înseamnă că dinamica sau capriciile politicului nu
afectează structura de rezistență a economicului, fapt cu prisosință demonstrat
românilor atât de catastroficele decenii bolșevice, cât și de haoticele decenii
postdecembriste.
Prin urmare, aberanta
politică economică a fostelor țări comuniste, la fel ca politica de agresiune
promovată în principal de Germania și Japonia în preajma celui de-al doilea
război mondial (de altminteri, cu nimic mai cinică decât cea promovată de Rusia
stalinistă), reprezintă dovezi irefutabile pentru chestiunea în discuție.
De precizat că un stat cu
o economie bolnavă, nu conferă credibilitate demersurilor sale în politica
internațională, oricâtă subtilitate, abilitate și persuasiune ar dovedi
diplomații săi. Firește, nu este cazul României, ai cărei diplomați
postdecembriști sunt întru totul după chipul și asemănarea cu megadezastrul
intern...
Cu toate că Rusia și China
mai păstrează multe din trăsăturile țărilor cu economii distorsionate până-n
străfunduri de cancerul ideologic (China în mai mică măsură ca Rusia, în pofida
originalului colaj dintre ideologia marxist-maoistă și economia capitalistă
aflată într-un formidabil avânt), totuși ele se încadrează într-o categorie
aparte, grație rolului ce le revine de drept și de fapt în politica mondială –
ambele sunt țări imense și cu un apreciabil potențial militar și demografic,
ambele dețin incalculabile resurse de aprovizionare și constituie uriașe piețe
de desfacere pentru țările dezvoltate.
De aceea, este lesne de
înțeles de ce relațiile politice și economice cu aceste țări suferă adesea
ajustări surprinzătoare, care merg până la compromisuri și împăciuitorism din
partea țărilor avansate. Și toate astea, ni se spune, de dragul fragilului
echilibru mondial, tot mai șubrezit prin alarmanta frecvență a actelor de
dictat și fanatism...
N.B.1: Să ne imaginăm pentru o clipă prăpastia ce s-ar căsca
deodată în fața omenirii după încheierea între China și Rusia a unui pact de
felul odiosului pact Ribbentrop-Molotov, desigur, însoțit de un și mai odios
protocol adițional secret privind împărțirea zonelor de influență!...
La polul opus al binomului
se situează Germania și Japonia. Culcate la pământ după cel de-al doilea război
mondial, ele s-au impus uimitor de repede în atenția lumii și în politica
postbelică de pe pozițiile de forță ale maldărului de bani adunat în cadrele
unor economii hiperproductive.
Cum România nu va avea
degrabă șansa istorică a țărilor mari și puternice, ea trebuie să convingă și
să se impună printr-un efort convergent, direcționat spre o economie
competitivă, concretizată în rezultate indiscutabile pe linia calității
produselor sale materiale și spirituale, implicit pe linia sporirii reale a
prosperității tuturor cetățenilor, nu doar a unui grup restrâns de ticăloși
îmbogățiți.
N.B.2: Rolul politicii și al politicienilor în viața societăților
moderne fiind exagerat de mare, se subînțelege că pe viitor el trebuie restrâns
treptat, supervizarea, respectiv selecția moral-spirituală a reprezentanților
cetățenești în forurile conducătoare revenind în totalitate societății civile.
George Petrovai
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu