Iisus
Hristos Atotputernicul divin -unificatorul prin înţelepciune între Cel ce L-a trimis pe
pământ şi istoria pământeană.
Lucrarea de
excepţie a Preotului Stavrofor Radu Botiş, intitulată “Aspecte pedagogice şi
catehetice în lucrarea de mântuire a Domnului Iisus Hristos “, apărută cu
binecuvântarea P.S.Iustin Sigheteanu, aduce în lumina Cuvântului forma metodei
conversaţiei pentru înţelegerea înţelepciunii Domnului Iisus Hristos, prin
adjectivul katehetikos, formă a metodei pedagogice de explicare a lucrării de
mântuire al trimisului lui Dumnezeu.
Cartea se
deschide cu un “Cuvânt înainte “, semnat de Pr.lect.univ.dr.Gheorghe Şanta şi o
Prefaţă semnată de asistent univ.dr.Marian Valerian, şi cuprinde cinci
capitole, fiecare cuprinzând subcapitole în care se abordează problema că viaţa
lui Iisus reprezintă un model general de evoluţie a omului. Fără existenţa lui
Iisus în istoria umanităţii nu ar fi fost posibilă înţelegerea conceptului de
dragoste, iubire, toleranţă, răbdare, înţelepciune, rugăciune, suferinţă,care
duc în mod precis şi constant la purificarea sufletului.
“Dumnezeu n-a dorit moartea cea veşnică a omului,
căci nu de aceea L-a creat pe om. Pentru aceasta, în
nemărginita Sa bunătate şi iubire de oameni Dumnezeu a
găsit, prin înţelepciunea Sa, mijlocul cel mai bun al
izbăvirii de rău, hotărând astfel întruparea Fiului pentru
mântuirea lumii (Efeseni 2, 4-5; Tit 3, 4-5).”
Subliniază în cartea sa preotul Radu Botiş. Dar prin Iisus omul nu
iubeşte numai pe Dumnezeu, ci întreaga creaţie, e vorba de Sine, de semenii lui
cit şi de întreg cosmosul.Concluzionând că omul dacă iubeşte pe Dumnezeu,
iubeşte şi ceea ce a creeat şi iubeşte Dumnezeu.
Naşterea lui
Iisus ca fiinţă umană, stă la baza definirii spiritului uman. El a deschis
calea prin care omul poate să se mântuiască. Această ideie se desprinde din Capitolul I al cărţii.
“Hotărârea din veci
a lui Dumnezeu cu privire la mântuirea lumii a fost împlinită de Fiul şi
Cuvântul lui Dumnezeu, care S-a întrupat la „plinirea vremii”, adică atunci
când pregătirea omenirii de către Providenţa divină pentru primirea
Mântuitorului se împlinise.
Sfânta Scriptură
exprimă ideea că activitatea de pregătire a mântuirii cuprinde pe toţi oamenii,
zicând despre Cuvântul că „era lumina
cea adevărată, care luminează pe tot omul ce vine în lume” (Ioan 1, 9).”
În capitolul
doi autorul abordează provenienţa numelui
Iisus Hristos din punct de vedere semantic şi etimologic, exemplificând
cu amănunte din Evangheliile lui Matei şi Luca.
“Numele Mântuitorului, întemeietorul credinţei
creştine şi al Bisericii, este Iisus Hristos. Aflat în prima
pagină a Noului Testament (Matei 1, 1), Iisus Hristos este numele complet al
Fiului lui Dumnezeu întrupat, devenit persoană istorică, sau Fiul Omului. Iisus
este termen grec, traducând cuvântul ebraic Ieşua, care înseamnă „Dumnezeu
mântuie”, adică Mântuitorul12, „... şi vei chema numele Lui: Iisus, căci El va
mântui poporul Său de păcatele lor”, îi spune îngerul, mesagerul divin, lui
Iosif, bărbatul Mariei, mama lui Iisus (Matei 1, 21).”.
Iisus fiind
o persoană istorică, El a făcut istorie.În acest context Iisus Hristos ne
sugerează că ajunem la moarte, prin două căi: una bună şi un rea.Fericit este
însă doar acela care merge, cu credinţă în Hristos, pe prima dintre ele.Mergând
cu sufletul în Rai, el face punte împreună cu cei vii de pe pământ din
Sf.Biserica lui Hristos.Tocmai prin acest fenomen Mântuitorul, prin pildele Lui
devine pedagogul şi modelatorul fiinţei umane.
“Lucrarea mântuitoare a lui Iisus Hristos, poate fi
contemplată în ea însăşi, dat fiind că era necesară pentru mântuirea oamenilor,
având o însemnătate deosebită.
Lucrarea Mântuitorului de reparare a firii noastre, de
îndreptare a ei, a trebuit să se îndrepte în trei direcţii.
În direcţia refacerii legăturii cu Dumnezeu, legătură
stricată prin păcat, Iisus trebuia să împace pe Dumnezeu cu omul. Aceasta nu se
putea face decât prin slujba preoţiei. Preotul este cel ce sta între om şi
Dumnezeu şi realizează împăcarea prin rugăciune şi jertfă.
Prin altă lucrare, Iisus Hristos trebuia să-i lumineze
mintea omului cât a stat pe pământ şi să continue această lucrare prin trimişii
Săi şi după înălţarea la cer.” Precizează Radu Botiş în capitolul “Mântuitorul
Iisus Hristos- Pedagogul şi modelatorul fiinţei umane“. Principala lecţie a lui
Iisus Hristos este iubirea de semeni, aceasta fiind esenţa vieţii. Este una
dintre cele mai sublime acţiuni pe care o poate realiza o fiinţă umană.
Învăţătura Mântuitorului, aşa cum propăvăduieşte, este iubirea de Dumnezeu ca
prima lege a omului şi principala lui îndatorire spirituală.
“În întreita activitate mântuitoare a Domnului nostru Iisus
Hristos, chemarea Sa învăţătorească sau profetică ocupă un loc de seamă.
Mântuitorul venea cu învăţătura cea noua a mântuirii, care cuprindea
adevărurile religioase absolute despre Dumnezeu şi despre voia Sa, şi ca orice
învăţător El a folosit mijloace de învăţare şi a avut ucenici. Din această
privinţă, Iisus Hristos S-a dovedit a fi un învăţător deosebit de înzestrat,
încât a fost numit „profetul profeţilor şi învăţătorul învăţătorilor”, rămânând
pildă până astăzi la toate neamurile. Pilda Sa este deosebit de grăitoare în
privinţa împărtăşirii învăţăturii Lui, a comportării şi a mijloacelor folosite,
a instruirii ucenicilor şi a roadelor culese.”
Iisus a fost
Învăţător şi Profet al
mulţimilor.Ca prim Catehet, adică Cel ce te învaţă, îşi ţinea predicile în
locuri diferite, dar mulţimile îL urmau şi-L ascultau. Domnul nostru Iisus
Hristos a îndrăgit mulţimile care se ţineau de El, scrie Radu Botiş: „Milă Îmi
este de mulţime, că sunt trei zile de când aşteaptă lângă Mine şi n-au ce să
mănânce. Şi de-i voi slobozi flămânzi la casa lor, se vor istovi pe drum, că
unii din ei au venit de departe” (Marcu 8, 2-3).
Însă
Cuvântul Lui devenea Lege. Mulţimile se apropiau de El prin puterea sfinţeniei
care se câştigă prin două mari virtuţi: dragoastea şi înfrăţirea.Din
Învăţăturile lui Hristos se pot desprinde trei mari lucruri: să nu păcătuiască
cu fapta sau cu mintea, în al doilea rând dacă a greşit să nu persiste în
greşeală să nu îi persiste în minte şi în inimă gândurile rele sau ura, iar în
al treilea rând să privească cu inima şi cu mintea fără patimă toate lucrurile
din viaţă.
“Dar pe lângă acestea, Iisus Hristos a înfăţişat cele mai
adânci învăţături religioase şi cerinţe etice cu simplitate naturală şi în mod
intuitiv. Întâmplările zilnice ale vieţii primesc la El forma unor parabole
sublime, cu conţinut adânc. În disputele cu contrarii Săi, El ştie să
anuleze pătrunzător şi prompt toate obiecţiunile lor şi să
ocolească cursele întinse de ei (Marcu 10, 2; 11, 27).”
Învăţăturile LUI Iisus Hristos, precizează Radu Botiş nu pot fi luate ca
doctrină de sine stătătoare, fiindcă ele sunt o manifestare mereu actuală a
Fiului lui Dumnezeu despre om.
“Iisus
Hristos recunoaşte în învăţătura Sa originea divină a Vechiului Testament,
precum şi inspiraţia acestuia (Marcu 12, 24; Ioan 5, 39). Legea şi profeţii sau
Scripturile au un caracter mesianic, ele prezic fapte şi evenimente pe care
Iisus le socoteşte împlinite în propria-I persoană. „Semnul lui Iona”, adică
petrecerea profetului timp de trei zile în pântecele chitului, e interpretat de
Iisus ca o prevestire a morţii şi învierii Sale (Matei 12,
39-41; Luca 11, 29-35).”
Iisus
Hristos argumentează predicile sale cu exemple din Scripturi. Pentru El
CUVÂNTUL e spirit divin şi suflet.Este cert că prin întruparea lui Iisus, în om
coexistă două lumi, de aceea se dă o luptă permanentă între sacru şi
profan.Procesul hristic, de la naştere până la crucificare şi Înviere s-a
petrecut în lumea reală, în faţa omului, ca o dovadă vie că sacrul există, ea
reprezentând condiţia necesară pentru ca omul să fie „renăscut “- să apară omul
nou, creştin, cu sufletul purificat.
Cartea
preotului Radu Botiş însoţită cu o bogată bibliografie se înscrie în rândul
tratatelor de teologie, viabil instrument de cercetare pentru teologi, studenţi
şi cititorii.De aici se conturează valoarea darului care ne este transmis: lumina cuvântului nu rămâne în
paginile timpului doar un cuvânt sterp, comoara este scoasă la lumina
adevărului istoric, bucuria unuia îi plineşte pe cei mulţi.Căci cunoaşterea
Învăţăturilor lui Iisus Hristos şi împărtăşirea acestora este: lumină, comoară,
bucurie, şi mai presus de toate „lada de zestre “ a umanităţii şi
creştinătăţii.
Al.Florin Ţene
Membru al
Academiei Americană Română
Preşedintele Ligii Scriitorilor Români
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu