Popescu nu e bun, decât …
de Paul Everac (născut la Arad )
Când m-am ridicat în două picioare, n-am prea văzut niciun
Popescu la conducerea social-economică a acelui curăţel oraş de pe Mureş.
Marele făcător de bunuri şi conducător de economie era baronul Neumann; la
Andrényi era fierăria, la Appónyi pantofii, la Szabó sticlăria, la Domány
covoarele. Fabrica de vagoane Astra o conducea gentlemanul-evreu Sapira.
Popeştii (cu Popa, Popovici, Popovăţ, Popeanga) erau funcţionari, profesori,
clopotari, cantori, colonei e tutti quanti. Grosul banilor şi managementul abia
se infiltrau, cu ţârâita, la unii Popeşti. Croitorul Ariton abia făcea faţă lui
Huppert şi Goda; Zsédely, Leipniker şi
Karacsony ţineau restaurantele, zdrobindu-l pe Mohor;
librarul Munteanu răzbea greu de Kerpel; Meinel ţinea cafeneaua, Eisele
măcelaria, Königstorfer cofetăria, Sándor Ivan lozurile norocoase. Am venit
apoi la Bucureşti, capitala Popeştilor şi am mâncat pâine Herdan şi
Gagel din făina lui Assan, mezeluri de la Rochus şi
Podsudek. Industria o domina Malaxa şi Auschnitt, creditele Marmarosch-Blank.
Mari monumente arhitectonice purtau semnătura lui Galleron, Gottereau sau Louis
Blanc, până să ajungă la Maimarola. Medicina română luase elan de la Carol
Davilla, învăţământul de la Spiru Haret, finanţele fuseseră promovate de
Serurie şi Caradà, sub înţeleapta domnie a Regelui Carol I de Hohenzollern. În
comedie
strălucea dinastia Carageale, în istorie Xenopol şi genialul
fiu al Zulniei Iorga.
(Nu suna foarte popeşte nici numele lui Haşdeu sau
Eminescu). Fabrica de lumină Wolf din Filaret era de obârşie nemţească, ca şi
Cişmigiul, ca şi primele muzici, iar pe capacele de canalizare strălucea numele
de Montaureanu, adică Goldberger. Primul mare prelat ortodox modern se numea
Şaguna şi era “tantar” (adică macedon), ca şi marele poet Goga. În spate erau
câteva secole în care nici domnii nu erau români, nici egumenii, nici marii
preoţi şi dregători, iar limbile distinse în comerţul cu Dumnezeu sau la curte
erau slavona şi elina.
Se pare că Popescu al nostru nu e bun să iniţieze nici să
gestioneze afaceri esenţiale, n-a fost bun niciodată. N-a dat case mari, de
export, n-a pus la punct vreo companie reputată în Europa, n-a făcut vreo
afacere răsunătoare, vreo construcţie să rămâi hăbăuc. A fost mic politician,
om de zurbă şi de mişcare, ţârcovnic de idei, gestionar mărunt şi nu foarte
sigur, cântăreţ la lună , dar cu voce potolită, actor în toate chipurile, în
felul său mulţumit de sine, oricâte bice şi palme a încasat. S-a ridicat, ca
Ionescu, în forma dandy-ului Take, sau a
filosofului Nae (despre care prietenul său C.Beldie scrie că
a fost un escroc) sau, înnobilat cu o evreică, ca dramaturg absurdist la Paris.
A fost şi niţel moşier, dar şi crâşmar şi arendaş. Mai mult a fost rob. A
inventat, dar n-a întreprins. L-a dus de nas cine a vrut: sub numele de
Tătărescu franţujii, sub numele de Maniu englezii, sub numele de Pătrăşcanu
ruşii. În 1989 i se lasă acestui nătărău Popescu o ţară bine investită, cu industrie,
cu irigaţii, cu oraşe întemeiate, cu rezerve mineraliere şi energetice şi cu
aproape patru miliarde de dolari creanţe în cont. Plus cu o clasă muncitoare
relativ calificată. Dar Popescu n-are talent să conducă, să dezvolte, să
administreze şi să cucerească. El e lălâu, pizmaş, chichiriţos, şmecher,
tâmpit, face pe politicul căci nu ştie altceva, vrea pricopseală şi imagine, se
lasă mituit, cumpărat, ca ultima jigodie, sau ia măsuri dubioase. Acest Popescu
(numit şi Iliescu, Constantinescu,
Băsescu ş.a.) dă cu ţara de pământ, o distruge într-un timp
foarte scurt cu bună intenţie sau din prostie, îşi bagă mâinile ca funcţionar
superior sau demnitar şi organele necurate în ea, o suge, o mozoleşte, o face
praf. Fiindcă nu ştie altfel, nefericitul!
Şi acum mai vine un plăvan de chestor american şi-i pune
apostilă: “Schimbaţi managerii, aduceţi unii întregi, din altă parte!
Nevoiaşilor! Păguboşilor!”. Şi mă tem că are dreptate.
Popescu nu e bun decât să plătească. Să se aiurească, iar
odată săltat, să-şi chinuie concetăţenii, să le facă gura amară. Popeştii,
nesinceri, necinstiţi, cabotini politici, nu sunt buni decât să înghesuie pe
ceilalti Popeşti, să-i stoarcă, să-i ruineze, să-i fure, ca nişte vătafi de
slugi pe niste japiţe de amărăşteni...
Nu-i talent! Nu-i cinste! Nu-i Dumnezeu!... Sau dacă este,
nu-l chema Popescu !
P.S. „O revoluție
este întotdeauna începută de naivi, continuată de intriganți și
exploatată de escroci.”
E bine să ai amnezie.
Nu te doare nimic şi în fiecare zi afli numai lucruri noi...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu