Rezultatele primului tur
al prezidenţialelor n-au constituit o surpriză, fie şi pentru aceea că toţi
oamenii cu scaun la cap din ţară şi străinătate i-au văzut pe Ponta şi Iohannis
în turul doi, la mare distanţă de ceilalţi catindaţi.
Mai departe. Având în vedere divizarea dreptei, treabă la finalizarea căreia
Traian Băsescu a avut o importantă contribuţie, precum şi deruta premeditată
creată de cei doi falşi liberali (licheaua de Tăriceanu şi bătrânul securist
Meleşcanu), nu-i o surpriză nici diferenţa de 10 procente dintre „greii”
calificaţi pentru turul doi. Căci la o adică, prin însumarea voturilor smulse
cu intenţii bune şi mai puţin bune de la electoratul de dreapta, nu numai că se
reface de îndată echilibrul (poate că gândul ăsta îl rodea pe Pontaur, încât a
afirmat că turul secund începe de la scorul de zero la zero!), dar Iohannis
chiar devine câştigătorul primului tur de scrutin. Doar astfel de calcule la
rece explică atât marea îngrijorare a lui Ion Ilici Iliescu, cât şi rapida
deplasare a acestuia la sediul PSD, unde fosila bolşevică i-a făcut cu ou şi cu
oţet pe discipolii Ponta şi Dragnea pentru faptul că au atras prin fel de fel
de maşinaţiuni peste 500 de primari („Fără aceştia ce scor aţi fi obţinut?” a
tunat el), după care a plecat în trombă, nu înainte de-a proroci că PSD riscă
să dispară dacă nu va fi câştigată preşedinţia...
Nu-i o surpriză nici măcar
divizarea clară şi categorică a României după acest tur. Ea în fond este o realitate,
care-i onorează pe locuitorii spaţiului românesc intracarpatic (Ardealul şi
Banatul), în aceeaşi măsură în care locuitorii provinciilor extracarpatice ar
trebui să se simtă dezonoraţi pentru îndârjirea cu care ţin morţiş să taie
craca de sub picioarele tuturor generaţiilor actuale cu secera roşie a
obişnuinţelor, nostalgiilor şi prejudecăţilor.
Călăuziţi fără greş de un
admirabil instinct al alegerii juste, ardelenii şi bănăţenii demonstrează de
fiecare dată în astfel de situaţii că s-au îndepărtat într-atât de mult de
uniformitatea sterilizantă a bolşevismului, încât au ajuns să-şi trăiască
prezentul gândindu-se neîncetat la viitorul ţării şi al urmaşilor.
Totuşi, au fost şi
surprize plăcute, precum acelea că pentru prima dată de la Decembriadă, un
candidat nemaghiar (l-am numit pe Klaus Iohannis) izbuteşte să adune cele mai
multe voturi în judeţul Mureş, iar în judeţul Covasna reuşeşte să se situeze
între cei doi candidaţi ai maghiarilor!
De aici se desprind două
semnale: unul mai mult decât încurajator pentru Iohannis în turul următor,
celălalt mai mult decât dispreţuitor la adresa alianţelor încheiate, alianţe
conjuncturale dictate de interese personale ori de grup restrâns şi pe care
grosul alegătorilor are posibilitatea să le calce în picioare. Păi ce cred
ipochimenii fără caracter de teapa lui VC Tudor, Tăriceanu şi Meleşcanu, că
voturile primite sunt proprietatea lor exclusivă, cu care pot negocia şi pe
care le pot vinde pentru a-şi satisface lăcomia şi setea de putere?
Că ăsta sau altul o fi
motivul, cert este că Iohannis a anunţat îndată după încheierea scrutinului că
el nu negociază cu nimeni pentru turul următor, ci se bazează numai şi numai pe
votul românilor! Ceea ce nu înseamnă că va fi lipsit de ajutoare în
confruntarea viitoare. În mesajul său, preşedintele Partidului Popular European
(PPE) solicită ca toate formaţiunile politice româneşti afiliate (PNL, PDL,
PMP, UDMR şi PNŢCD) să-l sprijine în turul doi pe Iohannis...
Dar marea surpriză vine
dinspre diaspora românească. Sigur, nu dinspre toată diaspora (aici intră de-a
valma românii fugiţi din ţară înainte de Decembriadă, milioanele de români
plecaţi la muncă în lumea largă după această dată, basarabenii, bucovinenii,
românii din Ungaria şi Serbia, dar şi românii, aromânii, meglenoromânii şi
istroromânii din sudul Dunării), ci acele sute de mii de români din Europa
occidentală (Italia, Spania, Franţa, Germania, Olanda, Marea Britanie etc.),
din America de Nord (SUA, Canada), din Australia şi Noua Zeelandă, ba chiar şi
din Orientul Îndepărtat (China, Coreea), care înţeleg să stea ore în şir la
rând ca să-şi dea votul pentru „România lucrului bine făcut”, deşi atâţia
români din ţară (sau, poate, tocmai de aceea) votează taman pe dos în virtutea
unei inerţii alimentată cu promisiuni deşarte şi pomene electorale, iar
autorităţile la rândul lor fac tot ce le stă în putinţă ca exercitarea
dreptului la vot de către foarte mulţi dintre aceştia să fie un obiectiv greu
de atins, ba chiar de neatins de către alţii.
Însă ei trăiesc de ani şi ani
în medii sociale unde drepturile general umane şi cele constituţionale sunt
sfinte pentru toată suflarea. În plus, de la distanţă şi prin neîncetată
comparaţie cu ceea ce au sub ochi zi de zi şi ceas de ceas, neroziile,
stângăciile şi relele intenţii ale cârmuitorilor români ies şi mai pregnant în
evidenţă.
Fireşte că ei protestează
şi strigă cu scârbă „Jos Ponta!” atunci când uşile secţiilor de votare se
deschid greu, iar mai la urmă se închid în nasul celor care încă n-au apucat să
voteze, spunându-li-se cu impertinenţă „asta este, ne pare rău, poate cu altă
ocazie veţi avea mai mult noroc...”
Căci ei, românii din
diasporă, sunt cu adevărat vârful de lance al schimbării îndelung aşteptată,
sunt acul busolei sociale care poate să orienteze România pe direcţia bună şi
mai sunt santinelele care veghează la prestigiul ţării-mamă şi la firavul bine
al compatrioţilor rămaşi acasă, şi asta deoarece ei sunt primii dintre români
care aderă la celebra parabolă antică chineză: „Dacă îi dai un peşte unui om,
el îl va mânca îndată; dar dacă-l înveţi să pescuiască, el va mânca peşte
întreaga viaţă”, cam aşa cum ea (parabola) îi călăuzeşte pe japonezi încă de la
Restauraţia Meiji (1867), iar pe chinezi în aceste ultime două decenii de
dezvoltare exponenţială.
Cinste tuturor românilor
din diasporă care luptă cu armele democraţiei pentru binele României, ruşine
acelora mulţi români din ţară, care – fie din apatie, fie din inerţie – caută
să le slăbească eforturile depuse, prin încrederea acordată impostorilor, pungaşilor
şi trădătorilor! Bunul Dumnezeu să facă într-un asemenea chip, încât mulţi
dintre aceştia să nu fie nevoiţi să exclame cu năduf peste puţin timp: „Dă,
Doamne, mintea românului de pe urmă!” Deoarece avem atâtea pilde vrednice şi
responsabile sub ochi, pe care ruginita seceră roşie se străduieşte din
răsputeri să nu le urmeze, lamentările tardive sunt numai bune să alimenteze
politeţea rece şi distantă a străinilor exasperaţi de bătuta noastră pe loc:
„Aveţi conducătorii pe care-i meritaţi”.
Din păcate, alături de
catâri şi indolenţi, trag ponoasele unui mandat din start ticăloşit toţi
românii, şi iaca aşa amarnica fatalitate (sic!) se simte pe meleagurile
româneşti mai ceva ca-n sânul lui Avraam.
Sighetu Marmaţiei, George PETROVAI
5 nov. 2014
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu