de Pamfil BILŢIU
Cântecele istorice rememorează, prin vers şi melodie,
evenimente zbuciumate, rezultând producţii de mare încărcătură emoţională.
Cântecele de cătănie şi război ne reconstituie, cu aplomb stilistic, imagini şi
episoade legate de marile bătălii şi care sunt adesea un reflex al suferinţelor
pe care le cauzează. Baladele abundă în episoade din trecutul de luptă a unor
eroi mult îndrăgiţi de popor, care erau haiducii, unii ridicaţi la rangul de
simbol al luptei pentru dreptate şi libertate socială. Un exemplu ilustrativ pe
această linie îl reprezintă Pintea Viteazul, care, fiind un exponent al
păturilor de jos, este imortalizat de popor într-un repertoriu infinit de
tradiţii aparţinând unei game variate de genuri şi specii folclorice.
Un repertoriu amplu de legende şi povestiri sunt brodate în
jurul unor personalităţi istorice, precum Ştefan cel Mare, Alexandru Ioan Cuza,
Avram Iancu, Dragoş Vodă etc. Alături de scriitorii culţi, creatorii anonimi
le-au imortalizat faptele, transformându-i în eroi, în legende şi povestiri
ticluite cu măiestrie.
Datorită prolificităţii cântecului de cătănie şi război,
precum şi a unor balade, constatăm, cercetându-le, refugiul unor motive în
colindă. Aşa a luat naştere un gen de colind, bine reprezentat în toate zonele
aparţinând judeţului Maramureş, care, odinioară, a circulat intens, datorită
puterii lui de impresionare, şi care este colindul de război, performat mai
ales în familiile care aveau combatanţi duşi pe front şi antrenaţi în focul
bătăliilor. Maramureşul voievodal este unicul areal în care circulă colindul
despre faptele vitejeşti ale haiducului Pintea Grigore. Este interesant de subliniat
numărul mare de variante de baladă brodate în jurul faptelor vitejeşti ale lui
Gruia lui Novac, erou foarte îndrăgit de popor, dar care prin origine nu
aparţine acestui spaţiu geografic. Explicaţia trebuie căutată în caracterul lui
de erou-simbol şi totodată tipic al luptei pentru dreptate şi libertate
socială.
În creaţia orală, Primul Război Mondial, cu ororile şi
suferinţele pe care le-a produs în atâtea familii de la ţară, este reprezentat
în diverse imagini şi episoade caracteristice. Cercetătorul este surprins de
prezenţa în unele plăsmuiri anonime a unor date veridice legate de
împrejurările, redate cu exactitate, ale izbucnirii războiului, declanşat de
atentatul asupra prinţului Franz Ferdinand, prinţul moştenitor al
Austro-Ungariei, la Sarajevo, în Serbia, în iunie 1914, răpus prin împuşcare în
maşina în care se afla alături de soţie. Evenimentul care a aprins flacăra
războiului este zugrăvit ca o tragedie abătută împotriva omenirii. „Măieran, cu
frunza rară, / Pântru-acé-o fo’ jele-n ţară, / Pântru Munţî cei Carpaţi, /
C-o-mpuşcat pă Ferdănand. / L-o-mpuşcat înt-on motor, / De s-o-mplut lumea de
dor. / L-o-mpuşcat lângă muiere, / De s-o-mplut lumea de jele” ( Strâmtura,
Bilţiu, Bilţiu, 2006: 120). Imagini legate de momentul izbucnirii războiului care
a generat concentrări masive pe front s-au conservat şi în variantele de
colindă. „Joi, până-n Sfânta Mărie, / S-o-nceput războiu-ntâie. / Strânsu-s-o
soldaţ’ o mie” ( Bilţiu, Pop, 1996: 306).
Anumite plăsmuiri anonime, care se individualizează ca adevărate
documente etnologice şi istorice, ne reînvie crâmpeie din cel mai dramatic
episod al celui de-al doilea flagel mondial – concentrarea fetelor la muncă
forţată în Germania, pentru a suplini mâna de lucru, mai ales în industria
producătoare de armament şi muniţie, ruinată prin concentrările masive ale
bărbaţilor pe front.
Un astfel de episod ne este reînviat de un cântec de război
înregistrat de noi în Ţara Lăpuşului, la Groşii Ţibleşului. Tristul episod ne este narat gradat, aşa cum s-a
desfăşurat el, cu întreaga încărcătură de tragism. „Noaptea, pă la doisprăzăce,
/ O suflat un vânt, cam răce, / Tăte fetele să plece. / Când durmeu mai
binişor, / Pă pătuţu maicii lor, / Jendarii cu străjile, / Tăte ne-o dus fetele.
/ Frunză verde şi-o vioară, / Pă tăte le-o strâns la şcoală. / Numa tri ceasuri
trecè / Şi de zuă să zărè, / Tăte fetele plânjè / Şi jendarii aşè zâcè: / –
Fete, nu vă supăraţi, / Că-n Ileanda, jos, vă daţi / Şi vă-ncarcă pă vagoane, /
Până-n graniţa Jermanii” (Bilţiu, 1990: 398-399).
Tragedia despărţirii de ţară, incertitudinea vieţii în
spaţiul ţării unde au fost duse potenţează dramatismul cântecului. „Acolo,
dac-o sosât, / Tăte fetile-o horit, / Frunză verde, grâu frumos, / Rămâi,
Ardeal, sânătos / Şi tu, sânătoasă, ţară, / De-om trăi să vinim iară, / Că noi
p-aici om muri / Şi p-aici ne-om pustii, / Că p-aici ne-or îngropa, / Pă munţ’,
la Jermania” (Groşii Ţibleşului, Bilţiu, 1990: 399).
Evenimentele cuprinse în cântec s-au petrecut aidoma, aşa
cum ne-a mărturisit performera însăşi, Ioana Bozga, care pe atunci avea 65 de
ani. „Aşé o fost ca şi-n hore. Pă fete le-o strâns cu străjile, noaptea, la
şcoală. Vai, cum plânjeu tăte fetile şi maicile lor. Le-o dus cu carul până-n
Ileanda şi de acolo le-o suit în tren.” Cele anticipate în cântec aveau să se
adeverească pentru unele dintre ele, aşa cum ne-a relatat aceeaşi performeră.
„Apoi, multe n-o mai înturnat, p-acolo şi-o lăsat ciolanele, pân Jermania, că
cine şti la ce munci grele o fost supuse. Altele o vinit bătrânite şi
batjocorite. Nici nu-i bine a grăi ce s-o ales de tinereţa lor. Doamne, feri de
război, ce poate face el cu vieţile oamenilor!”
Primarul satului, principalul vinovat de acest episod
tragic, care, în loc să le salveze, s-a pus bine cu acei care le-au dus pe
fete, că a gândit că îl vor face mare, n-a scăpat însă de furia sătenilor. „L-o
urmărit on grup până o pus mâna pă el. I-o pus on ţol în cap şi ii o făcut cerc
în juru lui. Tăţi i-o dat pă rând pumni, care de putere, pă unde-o apucat, că
el n-o văzut că cine de unde-o dat. Şi-o căpătat plata”, a mai adăugat
performera.
Anumite plăsmuiri anonime din această grupă ne slujesc drept
argumente că de acest tragic episod nu au scăpat nici fetele din unele sate din
Ţara Voievozilor. O variantă înregistrată de noi la Săcel ne rememorează acest
trist episod. Reacţia poporului faţă de astfel de Codreni a fost pe măsura tragismului cauzat. „Măi, neamţule, limbă ră,
/ Nu concentra fetele, / Nu-i mirui ţările. / N-ai miruit cu feciori, / C-o fo’
ca şi neşte flori. / N-ai miruit cu răgute, / C-o fo’ ca brazî din munte. / La
noi nu te bizui, / Că, cu noi nu-i nimeri, / Că fetele-s mititele, / Nu-i
nimeri nici cu ele” (Bilţiu, Bilţiu, 2006: 115). Versurile sunt ilustrative
pentru modul în care subliniază inutilitatea acestui episod prea puţin
important în susţinerea maşinii de război hitleriste.
Anumite evenimente tragice, soldate cu dispariţia unor
personalităţi istorice devenite eroi naţionali, n-au rămas neimortalizate în
creaţia populară. Odinioară, în zona Codru circula intens şi era mult îndrăgit
Cântecul lui Vlaicu. Miezul variantelor îl constituie tragedia prăbuşirii
eroului cu avionul, plătind cu viaţa marea îndrăzneală de a trece în zbor
Carpaţii.
Variantele se încadrează în tipul de care aminteşte Ovidiu
Papadima, apropiat de bocet, în care ne este subliniată ideea unirii ca un
simbol al zborului său peste munţi. „Când era să trec Carpaţii, / Să dau mâna
cu toţi fraţii, / Aeroplanul făurit, / Păstă munţ’ s-a prăbuşit” (Bilţiu,
Bilţiu, 2002: 242). Finalul variantelor este sugestiv pe linia doliului care
s-a aşternut în toate familiile şi peste întreaga ţară, rezultat al reacţiei
poporului faţă de această mare pierdere. „Plânge mama, plânge tată, / Plânge
ţara, aproape toată” (Bilţiu, Bilţiu, 2002: 242).
Aşa cum arată Ovidiu Papadima, Cântecul lui Vlaicu s-a
păstrat în variantele cele mai numeroase în judeţul Prahova, fapt explicabil
prin apropierea de munţii în care s-a întâmplat prăbuşirea temerarului zburător
(Papadima, 1967: 72). Variantele prahovene exprimă tragedia dispariţiei eroului
în munţi. „Unde-ai fost ursât să mori? / În vârf, sus, la brăzişori.” Intervine
şi tragedia celui dispărut departe de vatră, care nu are parte de riturile
funerare. „Măicuţă, cin’ te-a scăldat? / Ploile când a plouat” (Papadima, 1967:
72).
Trebuie să subliniem că nici un eveniment dramatic care a
pus la grea încercare viaţa locuitorilor din localităţile unde s-au petrecut
astfel de evenimente nu a fost trecut cu vederea de către creatorul anonim.
Inundaţiile catastrofale din 1970, cu ravagiile şi suferinţele pe care le-au
produs, au lăsat urme în creaţia populară. Cercetările noastre ne-au facilitat
descoperirea unui cântec al sinistraţilor, impresionant prin dramatismul
nezăgăzuit al unor variante. Surprinde modul în care creatorul anonim
zugrăveşte atmosfera tragică, urmăreşte dezastrul produs de aceste calamităţi
şi incomensurabilele suferinţe de care au avut parte familiile sinistrate.
Tablourile sunt pline de mişcare şi redate într-o realitate nudă. Tragismul
este exaltat. „Sus pă pomi şi sus pă case, / Mame cu copii în braţă. / Strâgă
copila, din pom, / – Scapă-mă, tată, că mor / Şi-o vinit milităraşii, / Să
salveze copilaşii, / Copilaşi de câte-o lună / Şi multă lume bătrână. / Şi-au
salvat, cât au putut, / Alţii nu s-au mai ştiut.” Tragismul este îngroşat prin
accentul pus pe motivul dispariţiei de vieţi omeneşti înghiţite de ape. „Copiii
să-mbrăţişa, / Alţii cu milă plânjea. / Nu e mama, nu-i nici tata, / N-a putut
salva armata, / Nici bunica, nici bunicu’, / Doamne, i-o-nghiţât pământu’.”
Fostul conducător Nicolae Ceauşescu, vrând să dea un exemplu personal, s-a
deplasat la locul lovit de calamităţi. „Şi-o vinit conducătoru’, / Pă sus, cu
elicopteru’, / Ca să salveze poporu’ / Şi-a salvat cât a salvat, / Pe alţii nu
i-o aflat” (Oarţa de Jos).
Finalul este o veritabilă rugăciune, în care încărcătura
emoţională atinge punctul culminant. Este invocată divinitatea, căreia i se
adresează rugăciunea pentru a nu se mai repeta astfel de catastrofe cu urmări
deosebit de tragice. „Nu bate, Doamne, lumè, / Cu ploaie şi vreme grè, / C-o
fost casă dărâmate / Şi măicuţă-ndoliate. / Casăle să fac din piatră, / Dar
oamenii niciodată” (Bilţiu, Bilţiu, 2002: 241).
Putem conchide că astfel de plăsmuiri sunt veritabile file
de istorie care ni s-au transmis pe cale orală.
Preluare http://ebibliothecaseptentrionalis.wordpress.com/2014/11/14/folclor-si-istorie/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu