IN MEMORIAM - LUCICĂ B Ă L A N

Nu vântu-n codru se perindă – de Serghei Esenin

Nu vântu-n codru se perindă.

Nu frunze cad pe măguri, rar.

Din albăstrimea infinită

Şiroaie curg de psalmi stelari.

Văd: cu albastra ei maramă,

Pe nori uşori din cerul nalt,

Se-arată Preaiubita Mamă

Ducând pe Pruncul Preacurat.

La răstignire-n lume iară

Îl duce pe Cel Înviat:

"Te du, Iisuse, dormi pe-afară,

Sub vreun tufiş însingurat."

Zărind câte-un pribeag, spre dânsul

Mă-ndrept, prindu-l trist, duios:

Au, nu cumva e însuşi Unsul

Cel cu toiagul noduros?

Şi poate-n clipa cea de taină,

Trecând, nu voi vedea de-ndat'

Că-n brazi e-un heruvim şi-n iarbă -

Mântuitoru-nfometat.

                        ( traducere Emil Iordache )