miercuri, 11 noiembrie 2015

APARIŢIE EDITORIALĂ


Au apărut volumele VI şi VII ale cronicilor Clubului epigramistic “Spinul” Baia Mare, sub semnătura lui Toma Gross Rocneanu

Am intrat în posesia volumelor cu nr. VI şi VII ale cronicilor şi articolelor care consemnează activitatea Clubului epigramistic “Spinul” Baia Mare, volum omagial dedicate părintelui Clubului “Spinul”, domnului Preşedinte de Onoare profesor Ioan Şiman. Lucrarea scrisă de unul dintre membrii fondatori ai clubului şi om de bază al acestuia – Toma Gross Rocneanu - apare sub egida Bibliotecii Judeţene “Petre Dulfu” Baia Mare, în cadrul programului cultural “Maramureşul perpetuu”, seria “Pagini contemporane”, director dr. Teodor Ardelean, lector de carte prof. dr. Gabriela Gros Medan.
Dintre incitantele titluri, unele apărute în “Informaţia zilei de Maramureş”, “Graiul Maramureşului”, “Cetatea Rodnei”, blogurile Cenaclului Scriitorilor Maramureş şi Izvoare Codrene, altele în revistele de specialitate “Epigrama” şi “Spinul” spicuim: “Intrăm în ritm”, “Până-i pensia în mână”, “Ziua a unsprezecea, a lunii a unsprezecea”, “Cât am mai rămas români?!”, “Ne-am ajuns!!!”, “O sărbătoare atrage altele”, “Cu mult curaj în al 13 an al existenţei noastre”, “Epigramiştii băimăreni în revista de umor A.G. pe rime Piteşti”, “Cine va trăi mai mult?”, “Mamă bună, Biblioteca Judeţeană a înfiat şi Clubul Spinul Baia Mare”, “Să ne bucurăm!”, “Noi posibilităţi”, “Viteza distrugerilor”, “Epigramiştii băimăreni în Antologia Limba Română din 31 August 2015”.
La final să vă descreţim frunţile cu trei epigrame ale maestrului Toma Gross Rocneanu:

Săracii trăiesc bine la...alţii

Încetuc sau repejor,
Trecem graniţa cu spor;
Ţara-i bună, e şi mare,
Pentru cei cu bunăstare.

Ce ne-ai dat şi ce-am luat

Doamne, Tu când ne-ai făcut
Ne-ai dotat de toate cele,
Însă noi ne-am cam umplut
C-o mulţime de lichele!

Epigramiştii

Acest număr nou de “Spin”,
Scos în aste vremuri grele,
C-un guvern ce-i pus pe rele,
Nu-i umor, e doar venin.




                                                                   

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu