13.09.2016
La aeroporturile Bucuresti
Otopeni, Cluj, Timisoara si probabil si altele, introducerea concurentei
(foarte bine venita de altfel), face ca la aceeasi ora, in interval de 5-20 de
minute, sa plece doua-trei companii pe aceeasi ruta (a se vedea zborurile
introduse in aceasta vara pentru
companiile concurente Wizz Air si Blue Air, care vin si desfasoara activitate
peste orarul de zbor al companiei Tarom). Nicaieri in lume nu exista sloturi
(programare orara a curselor), acordate de aeroporturi pentru doua sau mai
multe companii pe aceeasi ruta in acelasi interval orar. Iata ca in Romania se
poate cu putina spaga, probabil, sau cu alte facilitati acordate managerilor de
aeroporturi sau de sloturi. Poate ca DNA sau cineva din conducerea ministerului,
caci domnul Ministru nu stie inca ce se intampla in propria ograda, ar trebui
sa se sesizeze pentru ca in Compania Tarom au investit bani toti romanii, fiind
vorba de o companie ale carei aeronave au fost achizitionate din bani publici
sau cu garantii de stat. Este foarte bine gandita aceasta concurenta vizavi de
serviciile care astfel se imbunatatesc.
Poate Tarom se gandeste astfel sa investeasca si sa nu mai ofere confortul "taburetului
de bucatarie" pe scaunele pasagerilor, iar personalul de la bord sa fie
mai amabil si poate ca in sfarsit vor avea si cei care folosesc ca mijloc de
transport avionul bilete la pret european, nu la pret astronomic. Este anormal
sa zburam de la Bucuresti
la Cluj, Iasi sau Timisoara cu acelasi pret cu care zburam la Paris sau Londra. Concurenta
pe aceste rute ar trebui sa regleze si preturile insa, se pare ca e nevoie sa
sesizam si Consiliul Concurentei, avand in vedere faptul ca preturile nu au
scazut decat simbolic iar companiile concurente, cu asa-zisul low cost, au
preturi de high cost. Cursele low cost cred ca au devenit curse de linie
prevalandu-se de anumite facilitati aferente acestui mod de transport low cost.
Aceeasi situatie se regaseste si
in cazul companiilor feroviare private care opereaza peste traseul si orarul
companiei de Stat, CFR Calatori. Este necesar sa existe variante de calatorie
la intervale orare diferite, asfel incat fiecare, in functie de programul pe
care il are, sa poata calatori.
Senator,
Sorin Bota
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu