Din culisele evenimentelor literare. Sau aflatu-n treabă la
veleitarii băimăreni
Despre atmosfera neprielnică din
cenaclurile băimărene se vorbeşte mai mult pe la colţuri. În acest sens, mulţi
„literaţi” le depăşesc în bârfe pe sărmanele lelea Floare şi Mărie din târgul
Băii. Dar despre altceva vreau să vorbesc: despre spiciurile fără noimă,
scremute – uneori constipate, alteori diareice –, în general incoerente sau cel
puțin ciudate ale unora care frecventează Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” la
lansări de cărţi, vernisaje, conferinţe, sesiuni ştiinţifice etc.
Indiferent dacă au citit sau nu
întreaga operă a scriitorului sau măcar volumul care trebuie lansat, aceşti
domni (nu ştiu cum să le spun altfel, că unii nu au nici o profesie sau
ocupaţie) se trezesc vorbind filosofic, dându-şi cu părerea în faţa camerei de
luat vederi manevrată când de Corina Şandor-Martin, când de Ştefan Selek. Şi,
uitând de timp şi de publicul apatic şi plictisit din sală, vorbeeesc,
vorbeeesc într-un limbaj stereotip, sau folosind excesiv cuvinte de import, ca
să se dea şi mai importanţi. De regulă, vorbesc în afara subiectului. În
prostia lor nativă sau patologic cultivată în timp, nu-şi dau seama de
ridicolul situaţiei, nu-şi dau seama la ce se expun. Cei care suferă, din public,
sunt nefumătorii, că alde Valeriu Sabău, când nu mai rezistă la prostie, iese
la o ţigară. Dar noi, ceilalţi, ce să facem?! Ce scuze să inventăm?!
După acest gen de oameni „de
cultură”, urmează vorbitorii de casă! Ăştia utilizează un stil
caragialesc-cărtărescian, probabil dintr-un narcisism înnăscut şi ca să apară a
doua zi în presa scrisă la rubrica culturală. Dacă apar în transmisiuni ale
televiziunilor locale, le-a pus Dumnezeu mâna în cap! O săptămână au cu ce se
lăuda în familie, la prieteni şi pe... facebook!
Funcționează ca uns și principiul
„măgar pe măgar se scarpină”. Dar... Să trecem peste asta.
Urmează procurarea de cărţi cu
autograful autorului. De obicei... gratuit ! Şi aici personajele descrise
dovedesc o dexteritate verbală (ca să nu folosesc cuvântul cerşetorie) care mă
lasă mut.
Şi, uite aşa, încep să-i înţeleg
pe scriitori precum Nicolae Goja, Marian Ilea, Ioan Dragoş, Augustin Botiş şi
încă vreo mână, care vin rar la aceste întruniri şi doar la evenimente cu
adevărat importante.
Cel care de multe ori a salvat
câte-o manifestare de genul descris mai sus (a bătut apropo unora cu logoree
atinsă de incontinență ori bătând apa în piuă pe lângă subiect, sau pur şi
simplu le-a tăiat microfonul) a fost dr. Teodor Ardelean. Din păcate Domnia Sa
nu poate participa la toate manifestările găzduite de biblioteca pe care o
păstorește. Cred că pe unele dintre ele le evită cu bună ştiinţă, dar cu eleganţa-i
cunoscută...
Gelu Dragoş
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu