marți, 25 octombrie 2016

Sfântul Dimitrie, Izvorâtorul de mir


Sfântul Dimitrie. Tradiții și obiceiuri. Creștinii ortodocși îl sărbătoresc în data de 26 octombrie pe Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, izvorâtorul de mir. Cunoscut popular și ca Sfântul Dumitru, el a fost un martir creștin, sfânt militar care a trăit în secolul al treilea.
Sfântul Dimitrie, izvorâtorul de mir, a viețuit în vremea împăraților Dioclețian și Maximilian. Originar din Tesalonic, el a devenit cunoscut pentru dreapta sa credință. Din acest motiv el a fost întemnițat de împăratul Maximilian și a trecut la cele veșnice în jurul anului 306, în temniță.
După moarte, Sfântul Dumitru a făcut multe minuni și tămăduiri. La scurt timp după moartea sa, o bazilică a fost ridicată pe mormântul său, la Salonic. După cucerirea otomană a fost transformată în moscee, redevenind biserică după cucerirea orașului de către greci, în 1912. Moalte Sfântului Mare Mucenic Dimitrie sunt așeazate la Biserica Sfântul Dumitru din Salonic.

Sfântul Dimitrie, izvorâtorul de mir. Tradiții, obiceiuri și superstiții

În Ajun de sărbătoare, gospodarii aprind focuri, iar copiii sar peste aceastea, pentru a fi sănătoși tot anul. După ce focul este stins, țăranii aruncă un cărbune în grădină, pentru ca solul să fie roditor.
Sfântul Dumitru este considerat și patronul păstorilor, iar în această zi, ei aruncă un cojoc în mijlocul oilor, așteptând ca o oaie să se așeze pe el. Dacă prima oaie e albă, iarna va fi aspră. Dacă e neagră, iarna va fi blândă.
Se mai spune că Sf. Dimitrie este cel care desfrunzește codrul și usucă toate plantele. Se mai spune că în această zi de sărbătoare, căldura intră în pământ și gerul începe să îți facă simțită prezența.
Se mai spune că cine seamănă usturoi după această zi va avea pagubă tot anul.

Sf. Mare Mucenic Dimitrie. Ce să nu faci de Sfântul Dumitru

De Sf. Dumitru, izvorâtorul de mir, nu se lucrează în gospodărie, nu se spală și nu se coase. Totodată, nu se piaptănă în această zi, întrucât se spune că cine va face acest lucru va fi bântuit de ghinion.
Se face pomană grâu fiert cu unt, lapte sau brânză.

Rugăciunea Sfântului Dimitrie


 „O, rabdatorule de chinuri al lui Hristos, Izvoratorule de mir, Sfinte Mare Mucenice Dimitrie, aceasta a noastra rugaciune, ce aducem tie acum cu umilinta, primeste-o, si de bolile sufletesti si trupesti si de vrajmasii cei vazuti si nevazuti, cu rugaciunile tale cele bineprimite catre Dumnezeu, ne pazeste, ca impreuna cu tine in veacul ce va sa fie, sa cantam Lui: Aliluia!”

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu