În zilele de 28 si 29 octombrie, va avea loc, în Baia Mare,
Simpozionul comemorativ „Arestarea Episcopilor”, ediţia a XII-a.
Simpozionul este organizat anual din anul 2005 pentru a comemora arestarea întregului
episcopat al Bisericii Române Unite cu Roma greco-catolice de regimul comunist,
din 28-29 octombrie 1948.
Evenimentul este organizat de Episcopia greco-catolică de
Maramureş, în colaborare cu Asociaţia Generală a Românilor Uniţi (AGRU),
Filiala Baia Mare III (Sfântul Anton de Padova).
Evenimentul începe vineri, 28 octombrie, la ora 18:00, cu
Sfânta Liturghie Arhierească celebrată de PS Vasile Bizău la Biserica ”Sfânta Maria”
din Baia Mare;
Sâmbătă, 29 octombrie, la ora 10:00, la Centrul Universitar
Nord (str. Victoriei, nr. 76), Facultatea de Litere, vor avea loc o serie de
comunicări ştiinţifice. Sursa Informatia zilei de Maramureş
Lia Brădeanu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu