Cel de-al X-lea Congres Naţional de Istorie a Presei din România cu tema „Tradiţii ale presei religioase din România” a avut deschiderea oficială vineri, 31 martie 2017, la Cluj-Napoca. Evenimentul reuneşte peste 70 de participanţi – profesori de la importante universităţi din România şi din Republica Moldova, cercetători, teologi şi jurnalişti.
La conferința inaugurală au ținut discursuri Acad. prof. univ. dr. Ioan-Aurel Pop, rectorul Universităţii „Babeş-Bolyai”, pr. prof. univ. dr. Ioan Chirilă, preşedintele Senatului Universităţii „Babeş-Bolyai”, Cristian Ioan Videscu, secretar de Stat, Departamentul Centenar din Cadrul Guvernului României, conf. univ. dr. Cătălin Negoiţă, preşedintele Asociației Române de Istorie a Presei și primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, alături de Înaltpreasfinţitul Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului.
Ioan Aurel Pop a discutat despre reflectarea trecutului românilor în presa contemporană și despre desconsiderarea istoricilor care urmăresc cu metode științifice reflectarea adevărului. Una dintre cauzele care stau la baza derapajelor grave din presa de astăzi, consideră rectorul, este faptul că majoritatea jurnaliștilor nu sunt oameni de cultură, cum era altă dată.
Rectorul și-a început expunerea chiar cu un exemplu din ziarul Adevărul, care a scris recent: Am stat sub jugul otoman 400 de ani. „Cine citește, o dată că este jenat de cuvântul jug, pentru că până și comuniștii nu mai ziceau în final eliberarea României de sub jugul fascist, ci schimbaseră sintagma din cauză că până și cuvintele se tocesc și se compromit. În anii de grație 2017, jugul otoman nu-mi sună bine. Pe de altă parte, dacă noi am stat sub jugul otoman 400 de ani, atunci vă întreb: grecii, bulgarii, sîrbii, albanezii care efectiv au stat sub jurul otoman din secolul 14 până în sec. 19, unii chiar până în secolul 20, cum sunt bulgarii, ei ce să zică? Ei au fost sub jugul otoman la pătrat.
Reflectarea istoriei în presă e un lucru delicat, mai ales de când jurnaliștii nu mai sunt și oameni de cultură. Îți era rușine să apari în fața unui jurnalist și să nu fii la înălțimea lui, Jurnaliștii nu mai sunt neapărat oameni de cultură, sigur, nu toți. Uneori aceasta a dus la aspecte grave. Reflectarea istoriei în presă cred că are legătură și cu amatorismul. Istoria tratată de nespecialiști din care decurg o seamă de fapte grave și istoria tratată de nespecialiști se bazează pe necunoașterea metodelor istoriei. Ca și cum aș fi chimist și nu aș ști ce înseamnă decantare. Se bazează și pe necunoașterea izvoarelor. Nu poți să fii istoric pentru perioadele mai vechi dacă nu cunoști limbile surselor. Dacă se face istoria în felul ăsta, dacă nu vrem să ajungem la surse, nu se face istorie. Alt plan: istoria tratată de specialiști care nu mai apelează la sursele pe care le cunosc pentru că nu vor. Cunosc istorici care nu se mai apropie de surse din convingere, alții pentru că nu pot. Ca să te duci la sursă, e un efort extraordinar de pregătire. Aspectul are și o explicație filosofico-ideologică: dacă trăim în perioada postmodernă, trăim și în perioada post-adevăr. Mai există istoria prezentată de mijloacele de difuzare în masă, de vectori care nu vor să distingă în general între discursul istoric de specialitate și discursul improvizat. Dacă un ziarist nu are pregătire de istoric, poate să pună o carte de Constantin C. Giurescu pe același plan cu o carte de X amator de istorie. Fiindcă le place discursul amândurora și n-are timp să distingă adevăratul discurs despre trecut cu unul fals”, a spus rectorul UBB.
Academicianul a dat exemple ale celor două viziuni contradictorii în reflectarea istoriei în presă, rezultate pe seama neîncrederii în meseria de istoric: unul spune – Românii n-au reprezentat nimic, au fost ființe gregare, gelatinoase, fără personalitate, cu capul plecat altora, iar celălalt – românii au fost părinți ai civilizației, genii, dar fără noroc.
Dintre exagerările postdecembriste ale globaliștilor, Ioan Aurel Pop a evidențiat: niminicia românilor, miturile naționaliste, xenofobia ancestrală a românilor, pe Mihai Viteazul – Ceaușescu avant la lettre, Avram Iancu – erou sau criminal – „dar ce război nu a avut și victime”, a adăugat rectorul. În cealaltă extremă există jurnaliști care spun că istoria s-a născut la Carpați și la Dunăre, că scrisul mondial s-a inventat pe Mureș, că romanii au învățat latinește de la daco-geți, că Dacia imperială a dat clasă Romei.
Concluzia lui Ioan Aurel Pop este că toate aceste derapaje au ca sursă disprețul pentru știința clasică a istoriei, pentru meseria de istoric, pentru erudiție și pentru ceea ce reprezintă istoria în esența ei: cunoașterea vieții trecute bazată pe surse.
NapocaNews
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu