Nu mai
departe, executorul judecătoresc Cristian Laurenţiu. S-a trezit, ca ieri şi ca
alaltăieri, cu „Radio România actualităţi” şi cu vocea familiară a lui Paul
Grigoriu. De fapt, din cauza insomniilor tot mai dese, urmare a grijilor de la
serviciu – un serviciu ingrat în 1990 – şi a problemelor de acasă, adormea greu
şi, când reuşea, o făcea doar pe muzica nocturnă care se dădea la postul
naţional de radio. Dacă nu era program interesant, era bun şi radiocasetofonul,
la care punea casete înregistrate cu „Unda veselă” şi adormea cu poantele lui
Dem Rădulescu, Stela Popescu, Mişu Fotino, Jeanine Stavarache, răs-ascultate.
Aşadar, trezit
şi azi pe emisiunea „Matinal”, a ieşit doar în pantalonii de pijama pe balcon
să vadă cum se prezintă ziua aceea de aprilie 1990, a făcut câteva exerciţii de
gimnastică şi s-a întors în cameră să se pregătească de mers la serviciu,
judecătoria din localitatea Baia Mare. S-a îmbrăcat rapid, a ciugulit ceva,
ce-i pregătise soţia, şi a iuţit pasul spre
staţia de autobuz, sub pod, la complexul comercial „Dorna”. S-a urcat în faţă,
şoferii îl ştiau şi-l respectau atât pentru funcţia pe care o avea, cât şi
pentru omul Cristian, adică un om simplu, modest, cu cei şapte ani de-acasă la
25 de ani, câţi avea atunci.
În jurul orei
7,30 era deja la locul de muncă, având ca sarcină să deschidă primul biroul,
iar acum a trebuit şi să dea explicaţii celor aflaţi deja în faţa uşii de ce
întârzie ceilalţi doi colegi ai lor.
N-a trecut
mult, şi s-a prezentat la el o doamnă elegantă, cochetă, brunetă, cam la 30 de
ani, cu părul lung, lăsat pe spate, pieptănat îngrijit, cu ochi negri şi un
piept absolut remarcabil, care i-a spus că se numeşte Zamfira R. şi are o
hotărâre judecătorească de evacuare a soţului. Cristian a căutat dosarul, să
vadă dacă avocatul ei l-a depus la departamentul de executări şi dacă adresa
celor doi este în zona lui de competenţă Într-adevăr, dosarul fusese depus cu o
zi înainte, a fost înregistrat şi direcţionat, conform procedurii, către Biroul
executori judecătoreşti. În dosar se aflau cererea de punere în executare a
minutei şi minuta respectivă, dată de judecător în regim de urgenţă deoarece soţul Zamfirei era violent verbal şi fizic cu
această femeie frumoasă. Doamna Zamfira R. a făcut să se înţeleagă că este
dispusă să dea o masă după evacuare şi a sugerat să fie chemaţi la punerea în
executare a sentinţei şi poliţişti, deoarece soţul ei este un fost sportiv, a
făcut box, are în jur de 95 de kilograme şi este foarte irascibil şi brutal.
Cristian a zâmbit şi a spus că a mai avut de-a face cu asemenea indivizi, dar,
ca să-şi liniştească clienta, va apela la unul dintre prietenii lui agenţi la
Poliţia Municipiului Baia Mare, unde şef era unul dintre consătenii lui din
Lucăceşti, Vasile Mureşan, un profesionist, astăzi chestor de poliţie la
Ministerul Afacerilor Interne.
Zis şi făcut,
executorul şi poliţistul şi-au dat întâlnire la ora 11.00 în cartierul în care era
apartamentul avut în atenţie, până atunci Cristian fiind nevoit să stea la serviciu,
pentru relaţii cu publicul şi ca să înregistreze dosarele nou sosite la Biroul
executori judecătoreşti. Îi plăcea munca aceasta deoarece avea ocazia să
cunoască de multe ori oameni interesanţi, mai „socializa”, afla multe, într-un
cuvânt, nu se plictisea niciodată şi până la urmă cineva trebuia să facă şi
munca de birou, nu numai pe cea de teren (unde, vorba aia, „dacă nu curge,
pică”).
Se apropia ora
11.00. Planeta albastră habar n-avea, îşi vedea de drumul pe orbită. Afară, era
o zi minunată, cam 12 grade, un soare zâmbitor şi atent cu noi, pământenii. Cristian
îşi îmbrăcă haina neagră de piele, încuie biroul (colegii Marcel şi Nelu deja plecaseră
pe teren), şi se grăbi spre hotelul şi restaurantul „Minerul”, locul de
staţionare a taximetrelor. Se urcă într-un Opel verde şi îi spuse şoferului
adresa. Şoferul, cam vorbăreţ îl enervă, Cristian fiind preocupat de dosarul pe care trebuia
să-l rezolve şi gândindu-se cum să procedeze ca să iasă bine, fără incidente
majore. Ajuns, în fine, în faţa restaurantului „Sport”, la care patron era
prietenul Silaghi, plăti taximetristului, după care intră în local. Se aşeză la
masa preferată şi comandă o cafea slabă, cu lapte, aşa, ca să treacă timpul
până la sosirea sectoristului, Claudiu H., cu care urma să-l evacueze pe soţul
Zamfirei R. Nici nu sorbi două înghiţituri din cafeaua fierbinte, că agentul îşi şi făcu apariţia, îmbrăcat regulamentar, cu o mapă la el. Cristian îl invită la o
cafea, dar poliţistul refuză spunând că se grăbeşte, având mai multe „speţe” de
rezolvat. Cuvântul acesta îl enerva pe Cristian la culme, majoritatea
poliţiştilor – fie ofiţeri, fie subofiţeri – folosindu-l indiferent dacă
contextul era sau nu potrivit. Cristian îi făcu semn barmanei că se va întoarce
şi îşi va plăti atunci cafeaua, şi ieşi cu poliţistul. Soţii R. locuiau la
etajul 3. La intrare, pe Cristian l-au surprins plăcut grădina din faţa
blocului, curăţenia, precum şi mulţimea ghivecelor cu flori din casa scărilor.
Blocul cu patru etaje arăta bine, fiind construit în anul 1989, deci foarte nou.
Cei doi ajunşi la uşa apartamentului vizat, Cristian îşi aranjă cravata, se
uită cum îi arată vârfurile pantofilor şi sună de două ori. La nici zece
secunde, iată că un tip bine făcut, cu mustaţă şi părul grizonant, deschide uşa
şi-i întreabă, destul de răstit, cine sunt şi ce doresc. Cristian şi-a dat
seama imediat că individul a mai avut de-a face cu poliţia şi nu-i e teamă
deloc, dimpotrivă. Calm, se legitimează şi, pe un ton civilizat, îl roagă pe
individ să-i lase înăuntru, pentru a asigura discreţia faţă de vecini. Fără
vociferări, sunt invitaţi în bucătărie, unde era, ca-n bucătării, o masă,
tocmai bună pentru a scrie procesul-verbal de evacuare. Cristian, conform
procedurii citi minuta prin care i se aducea gazdei la cunoştinţă că trebuie să
părăsească domiciliul până la definitivarea divorţului şi a partajului. Omul a
ascultat cu atenţie, s-a interesat dacă mai poate obţine custodia
apartamentului, fiindcă el îl dobândise de la serviciu. Cristian i-a sugerat să
vorbească cu un avocat, dându-i şi câteva nume în acest sens: Radu Gh., Emilian
D.,Radu Ş., Manea Z., Niţă L.,Costică P., şi Vasile A. Liniştit, soţul încă al
Zamfirei, a semnat procesul-verbal, şi-a luat câteva bunuri personale: haine,
pantofi, o trusă, probabil cu unelte de la serviciu, şi a părăsit, fără să se fi
opus în vreun fel, apartamentul conjugal. Abia după ce acesta a ieşit, Cristian
a avut timp să tragă cu coada ochiului la Zamfira. A observat că se schimbase,
acum avea pe ea un compleu cu flori de primăvară, care îi scotea în relief şi
mai mult bustul tânăr şi impunător. Agentul de poliţie Claudiu H. se scuză că
trebuie să plece, dar Cristian a considerat nedeontologic să rămână singur cu
clientul. Însă, surpriză: Zamfira propune (conform sugestiei de la început,
probabil) să meargă toţi trei la restaurantul din zonă, tocmai fiind ora
prânzului. Aşa că plecară cu toţii la restaurantul lui Silaghi şi căutară un
loc mai retras. În sală erau doar vreo două perechi de tineri, iar în
apropierea barului maiorul Paşca, un client vechi al localului. Claudiu îl
salută respectuos pe superior şi repetă că se grăbeşte având o întâlnire cu un
coleg şi doreşte să ia doar „o sută” de vodcă bună şi un grătar, trecând peste aperitiv
sau supă. Bucuria lui Cristian că urma să scape de „asistenţă”, iar Zamfira va fi prezentă doar
pentru ochii lui albaştri, fu mare. Servirea a fost promptă, şi mâncarea excepţională.
Cei doi, au comandat şi o ciorbă
răudăţeană, iar la final, după grătar, o sticlă de vin românesc. Zamfira s-a
cam codit la consumul de vin, doar îl gustă, iar Cristian fu nevoit astfel să
bea toată sticla de vin Cotnari. Se încălzise, era bucuros că totul a decurs
uşor, fără incidente, fără violenţe. Şi, pe când gândea, mulţumit, ce bine a
fost şi că a mai bifat un dosar execuţional, numai ce apare în restaurant soţul
Zamfirei, care vine val-vârtej direct la masa lor! Pe un ton aspru, ferm,
apăsat, i se adresează lui Cristian, zicându-i tupeist că se dă la nevasta lui.
Cristian îi explică calm că nu e nimic nelalocul lui, că fiecare îşi plăteşte
consumaţia şi, până la urmă, ei tot sunt în divorţ şi fiecare îşi poate petrece
timpul cum crede de cuviinţă. Ba, mai mult, Cristian îl invită să ia loc la
masa lor, spre nemulţumirea evidentă a Zamfirei. Vine ospătara, intrusul, om manierat
totuşi, comandă o ţuică de casă (cunoştinţelor li se mai servea, pe vremea aia,
şi horincă în local, la un preţ
rezonabil), iar Cristian se mulţumi cu vinul auriu din pahar. Cei doi soţi
deveniţi duşmani încep să discute în contradictoriu pe tema custodiei fetiţei
lor de vreo 6-7 ani. Nedorind să fie martor la spectacol, Cristian îi face semn
ospătarei să aducă nota de plată, ca să se poată retrage. Zamfira, nici mai
mult, nici mai puţin, îşi exprimă dorinţa de a merge cu executorul.Fiecare îşi
plăteşte consumaţia, Cristian dă mâna cu soţul nervos şi pleacă cu Zamfira, dar
puţin îngândurat după întâlnirea neaşteptată cu acest (mai mult fost) soţ. Ajunge
din nou în Centrul Vechi, la sediul Judecătoriei Baia Mare, se desparte de
Zamfira, urmând să se reîntâlnească cu ea după finalizarea divorţului şi
partaj, eventual obţinerea custodiei fetei.
A doua zi,
dimineaţă, Cristian este chemat de grefiera-şef Paulina G. la preşedintele
Judecătoriei, Mariana I., să dea explicaţii ce a căutat la ora 12,30 într-o
crâşmă din centrul oraşului, deci în timpul serviciului şi, mai grav, cu o
clientă. Pe un ton destul de ridicat, Cristian replică, tot el ofensat, că
oamenii mai şi mănâncă, iar consumaţia şi-a plătit-o din leafa lui de
funcţionar din Ministerul Justiţiei. Judecătoarea n-a fost prea mulţumită de
răspuns şi l-a informat că soţul clientei lui a fost ieri la ea, ce-i drept, puţin
afumat, să reclame cele întâmplate. Izbucnind, executorul o întreabă pe
judecătoare dacă ascultă toate aberaţiile unor frustraţi şi beţivi, spunându-i
că individul băuse cel puţin 300 de mililitri de ţuică de prune în prezenţa lui
şi că nu e exclus să fi băut şi mai târziu. Incidentul s-a aplanat, fiindcă
timpul, care de obicei, le rezolvă pe toate, l-a rezolvat şi pe acesta,
începând cu trezirea şi calmarea domnului R., care nu a făcut nicio plângere
scrisă. Pe de altă parte însă, executorul Cristian nu şi-a însuşit lecţia de
prudenţă. În acelaşi timp, gândul lui la Zamfira creştea continuu în
intesitate. Aştepta divorţul ei şi un nou dosar execuţional. Dorea să-l execute
el... Doar el...
Gelu Dragoş
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu