Capcana citatelor facebook și teoria migdalului...

Cu ani în urmă, pe vremea când încă mai participam la festivaluri de film, am avut privilegiul de a sta câteva seri la rând la discuții cu regretatul regizor Andrei Blaier. O bucurie fără margini acel om, pe cât de mare, pe atât de simplu și de cald. Mi-a rămas în gând tristețea cu care spunea că trăim în țara în care mai mult se scrie decât se citește. Poate atunci, nici n-am realizat câtă dreptate avea. Parafrazându-l, aș îndrăzni să spun că, nu știu dacă se citește și cât, dar cu siguranță se citează. Când ne supărăm, când vrem să ne umflăm în pene, să demonstrăm cu ostentație orice, când vrem să sugerăm, să ne răzbunăm, să fim ironici, cinici, aprigi, curajoși sau necurajoși, când suferim sau ne bucurăm, când simulăm și disimulăm, când ascundem și ne ascundem… repede căutăm citatul potrivit. Și, har Domnului, citate sunt, oameni de spirit care să fi spus lucruri potrivite cu orice situație au fost și vor fi, iar Internetul e generos. Citând, toată lumea pare citită…

Supărându-mă și eu mai zilele trecute pe… chiar-n-are-importanță-cine, mă gândeam să-i fac un apropo si să-mi postez proverbul ”Câinele moare de drum lung și prostul de grija altuia”. Dar m-am răzgândit repede. Mă gândeam că, dacă nu citește? Sau poate (și mai rău!) nu se prinde… Sau dacă se supără (ghinion!) altcineva decât persoana vizată? Și-așa că, în mod victorios, am renunțat!

Fără să cad prea rău în capcana citatelor de care tocmai râdeam, totuși simt nevoia să scriu un citat (citit!) dintr-o carte pe care am terminat-o mai zilele trecute: „Sărăcuțul lui Dumnezeu” de Nikos Kazantzakis – unul din cei câțiva scriitori de care niciodată nu mă satur. Deci: „Când în miezul iernii, migdalul s-a acoperit de flori, toți pomii din jur au prins să-l huiduie: <Ce îngâmfat, spuneau ei, ce nerușinare! Crede că așa o să aducă primăvara!> Și migdalul se rușină, florile lui se înroșiră: <Iertați-mă, frații mei, a spus el, jur că n-am vrut, dar pe neașteptate am simțit o adiere primăvăratică în inima mea!>”

Nu știu ce-mi veni să scriu… Îmi vine să dau același răspuns ca al migdalului…

Dana GAGNIUC BUZURA