În
placheta de versuri, semnată de Simina Maria Tofan, apărută la prestigioasa Editură
”Cervantes”, 2024, condusă cu profesionalism de scriitorul George Terziu, descoperim o poetă al destinului
comparat cu existența acelei păsări care
nu depune ouă şi nu are pui. Ce era aici la începutul lumii şi trăieşte şi azi,
ascunsă, într-un loc îndepărtat, în deşert. Este Phoenixul, pasărea focului.
Cartea se deschide cu o prefață,
intitulată”Degradarea speranței ”, semnată de
prof. Mazilu Ștefan, care se încheie cu fraza:”În întregul ei, mesajul
liric este un tablou ce înfățișează peisajul sinistru în care spiritul poetic
se simte aruncat de propriul ei destin efemer.” Coperta, foarte sugestivă,
este realizată de George Terziu. Pasărea aceasta de care face vorbire poeta în
titlu construieşte un cuib parfumat, în vârful unui palmier iar Soarele îl arde
iar, până rămâne doar cenuşa din el. Dar de fiecare dată phoenixul renaşte din
acea cenuşă, proaspăt, nou şi tânăr din nou.
Poezia juvenilă și energică a lui Simina Maria
Tofan , despre care ammai scris, în prezent, s-a clasicizat, practic, fiind și
un rezumat al formulelor stilistice
îmbrățișate și până acum de poetă.Scriam, mai de mult, în perioada de tristă
amintire, că un critic, nu are încredere în poezia femenină.L-am contrazis
atunci și prezentul mi-a dat dreptate.Poeta, de care facem vorbire, folosește
foarte mult metafora care „colorează „ideile poemelor. Ea este aici verslibrist
care știe să calculeze bine efectul liric provenit din oratoria colocvială:”Am
învățat să bat în ritmul setat de ea
Trăind din respirația ta
Mi-am croșetat plămâni noi
Trăind lipită de sângele tău ” ( Simbioză).
Poeta cântă labirintica ființă
umană ce trece prin diferite stări, mai ales prin anotimpuri și stări
psihice:” De la fereastra mea se
Cerne alb deznădejde
Cerul asudă cu frisoane
si de pe fruntea lui umedă
(Iarnă ca-n
nepovești)”
Personificările
aduc în față neprevăzutul sub un cer sufletesc senin însă rece, valorile se
stabilesc într-o armonie pe care sentimentele întâmplătoare nu o mai pot
tulbura, fiindcă” Moartea are febră” în” tremurul său dezlănțuit de
veacuri.”
Pentru
poetă frumosul este ceea ce îi place, adică acel interes estetic, scriind o eliptică poezie,
apropiată de definiția visătoare, precum Ion Pillat: ”Și cele mai frumoase
destine
Sunt
cele înălțate pe ruine
Ruie de dor, de frică,
de rușine
Ruine pe care piată cu piatră s-au clădit destine ”
(Poem despre frumos)
O
morală, destul de practică, și subtilă se desprinde din acest poem.
Fericirea pentru poetă e o joacă de copii, cu timpul, sau un
sărut, conclzionând că este un dar reciproc:” ce nu ne poate fi luat,
Un odor pe care îl
hrănim zilnic
Cu dor de mai mult, de
frumos,
De gingășie și de
iubire ”(Clipa noastră de fericire).
Pentru
poetă fericirea este o stare mentală de bine turnată în metaforă ,
fiind caracterizată de emoții contradictorii
plăcute sau dureroase, de la mulțumire la bucurie intensă sau plâns lângă
”veștede morminte sub brazi ”. Diferite abordări biologice, psihologice,
religioase și filozofice s-au străduit să definească fericirea și să identifice sursele sale, lucru ce-l încearcă și Simina Maria
Tofan.
Spiritul suferă
de un ”Vis avortat înainte de termen ”, și există o sete de cuprindere a
totalității, exprimată succesiv și reperabil numai la analiza întregului.De
aici vine impresia proteicității care este, în fapt, o formă a
ubicuității și prin raport la individ, fie bărbat, fie femeie, denotă un exces de experiențe
dureroase. În”Pheonixiada ” spiritul suferă de o”baie de sânge ” misterioasă și această plagă intratabilă este
neliniștea cunoașterii infinite, instinctul migrației prin pasărea phoenix și
forme. Optimismul frisonează în versul ”Azi voi învia cu tot cu ele. ”
Lira poetei
îmbătată de otrăvuri caraion-ene are totuși acea înălțare la simplitatea
esențială brodată de metafore inteligente, exprimând un univers a cărui lege e
cugetarea:”Poezia asta este un ciclul codimentat. ” (Tandoori Masala).
Al.Florin
Țene
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu