sâmbătă, 17 august 2024

Val de cutremure. Nu din Vrancea. Din instituţii, din facultăţi

Şi-acum ce ar trebui să facem? Să ne mirăm? După ce că e zguduită lumea de războaie, de atentate, de refugiaţi, de ameninţarea a două războaie în care nu numai că nu se liniştesc, ba supralicitează, cu bombe tot mai mari, atacuri tot mai îndrăzneţe, încep scandaluri şi pe plan intern.

Păi în plină precampanie electorală pentru parlament şi preşedinte, nouă ne trebuie scandaluri sexuale? Mee too-Hop şi io, în varianta autohtonă? Da, ne trebuie. Enorm! Pentru că societatea noastră e din păcate viciată până în schelet, până la prăsilă şi trebuie scuturată din temelii, restartată chiar. Din păcate, restartările se fac cu revoluţii…iar noi avem vreo 2-3 în toată istoria. Dar nu putem să nu observăm nefirescul. Cei care-i învaţă pe tineri carte vor să le vadă desuurile. Cei ce trebuie să îi apere de droguri le vând. Cei ce veghează la ordine şi disciplină (la propriu, fiscală, economică, de toate felurile) fac afaceri oneroase. Administratori de oraşe şi de judeţe sunt cercetaţi în acelaşi timp pentru dare şi luare de mită în formă continuată. Banii trebuie să circule, nu? Cât de bolnavă să fie societatea românească? Cât de pervers poţi amesteca sex necuvenit cu catedră şi cu politică? Şi să mai faci şi pe victima? În paranteză fie spus, cel mai recent sondaj făcut de unul dintre cei acuzaţi aducea candidatul său preferat la 30%, alţii doi la câte 15% şi restul… lipsesc din sondaj. Ceea ce spune tot despre corectitudinea cu care s-a făcut treaba.

Dar să trecem din zona sexuală în cea profesională. Şi nu e o acuză la absolut nimeni. Repetăm, ne repetăm, o facem de câte ori trebuie. Fiecare om în parte e un produs şi un rezultat al societăţii actuale. Chiar de n-o vrea. Poliţistul, politicianul, judecătorul, medicul, jurnalistul, profesorul… sunt precum societatea la acest moment. Da, există evidente excepţii, se dau dovezi de virtuozitate în toate domeniile, dar pe ansamblu, în mare, suntem precum societatea. Nici mai buni, nici mai răi. Vorba jurnalistului veros, fără urmă de profesionalism şi de discernământ: „Vor babe violate? Accidente? Le dăm! Asta vor, asta capătă.” De acea arată azi societatea aşa. De aceea e România aşa cum e. De la „merge şi aşa” şi de la cei care au făcut concesii vulgului. De aceea e muzica maselor ţiganizată, recte România manelizată. Pentru că trebuie, se zice, să mergem cu valul. Revenind la tema noastră, avem două mari dureri. Învăţământul. Sportul.

Europa Liberă observa recent: „În 2024 sunt cei mai mulţi elevi cu note sub 5 la Evaluarea Naţională din ultimii patru ani. În oglindă, avem sub 42% din profesorii înscrişi la examenul de titularizare au luat note peste 7.”

O fi… şi nu prea. În sport? Dăm exemplul acesta până vă enervăm, până obosiţi. Elogiem olimpicii cu epitete exagerate, pagina de FB a Ministerului de Interne face exces de zel: ”Uriaşul David, Cei mai buni din lume! Impecabile! Remarcabile! Excepţionale! Legenda continuă! A fost perfect!”

Măi oameni buni, patriotismul e una, asta e alta. Avem 9 medalii câştigate şi o lungă serie de „omise”, în 2024. Când la Olimpiada din Los Angeles – 1984 aveam 53 de medalii! Pe vremea când sportul se făcea în masă, în 4-5 cluburi per oraş, gratuit pentru toată lumea.

Oare nu avem nevoie mare de aceste cutremure în societate, fie ele de tip „Mee too” sau de orice fel? Oare nu are nevoie românul să-şi retrăiască fragmente din adevărata glorie, să-şi recitească măcar versurile imnului. „Deşteaptă-te, române!”

Iată pericolul; spre care ne îndreptăm, altfel. “Se disting foarte bine cele trei lozinci ale Partidului, scrise cu litere elegante pe faţada albă ca zăpada: RĂZBOIUL ESTE PACE/LIBERTATEA ESTE SCLAVIE/IGNORANŢA ESTE PUTERE. (…)

Sunt sediile celor patru Ministere care-şi împart între ele aparatul de guvernământ: Ministerul Adevărului, care se ocupă cu ştirile, cu distracţiile, cu educaţia şi cu artele frumoase; Ministerul Păcii, care se ocupă cu războiul; Ministerul Iubirii, care se ocupă cu menţinerea ordinii şi disciplinei şi Ministerul Abundenţei, care răspunde de treburile economice.(…) Dacă toţi ceilalţi acceptă minciuna pe care Partidul le-o impune, dacă toate documentele povestesc aceeaşi gogoriţă, atunci minciuna se transferă în istorie şi devine adevăr.

„Cine controlează trecutul”, zice o lozincă a Partidului, „controlează viitorul; cine controlează prezentul, controlează trecutul.” Şi totuşi, trecutul, deşi prin însăşi natura lui supus modificărilor, nu a fost niciodată modificat. Orice este adevărat în clipa de faţă a fost şi va fi întotdeauna adevărat. E foarte simplu. Nu-ţi trebuie decât o nesfârşită serie de victorii asupra propriei tale memorii rebele. Controlul realităţii, cum i se spune, sau, în Nou-vorbă, dublu gândit”. George Orwell – „1984”.

 

Autor: Alexandru Ruja

Sursa: Graiul Maramureșului

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu