„Acest generic eminescian sugerează permanența unei pasiuni intelectuale a poetului și eseistului Puiu Răducan pentru trecerea în revistă a ceea ce este legat de personalitatea și opera marelui nostru poet.
De data aceasta ne pune la dispoziție sub formă facsimilată, deci autentic documentară, însemnările făcute de personalități notorii în Cartea de impresii a Centrului Academic Internațional „Mihai Eminescu” din Chișinău.
Farmecul acestora constă în unda de empatie și recunoaștere pe care îl are Centrul față de „omul deplin al culturii românești”, făcându-l mai bine cunoscut lumii românilor, dar și lumii largi, după cum visa marele cărturar Constantin Noica. Tot el dorea ca adevărata avuție culturală, care sunt Caietele lui, să fie scoase din conul de umbră al anonimatului aflării la Biblioteca Academiei Române după generosul dar datorat lui Titu Maiorescu.
Cartea de față prezintă un florilegiu sui generis de mărturii ale personalităților care au trecut pragul Centrului, inițiindu-i pe toți cei ce vor să se familiarizeze cu marele miracol eminescian, bineînțeles, ale celor ce sunt înzestrați cu darul de a stimula o astfel de instituție cu studii erudite, eseuri fermecătoare și discursuri inteligente, marcate de noutatea hermeneutică. Sunt personalități care vorbesc despre multidimensionale personalități a lui Eminescu.
Avem de față o dovadă peremptorie a străduințelor autorului inițiativei bibliografice a împătimitului de tot ce este legat de Eminescu, Puiu Răducan, de a dezvălui documentar tot ce se întâmplă semnificativ în areopagul eminescologiei.”
Oct. 2024
Acad. Mihai Cimpoi
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu