Aseară, să fi fost puțin după ora 6, sună telefonul.
- Arde ceva în muzeu! Nu-mi dau seama dacă e o căsuță, biserica, nu știu. Hai repede!
Am lăsat tot și am sunat.
- Știu. Sunt pe drum înspre muzeu.
Telefonul sună din nou.
- Arde! Am terminat slujba și când am ieșit din biserică s-au auzit țipete și se vedea flacăra. Haideți repede!
Cinci minute mai târziu, în Muzeul Satului din Baia Mare, agitație, oameni care se întrebau ce arde, ce se întâmplă?! Ajunși acolo vedem că este vorba despre casa vecinului a cărui proprietate este în imediata apropiere față de obiectivele de arhitectură vernaculară din muzeul nostru. Biserica de lemn veche de aproape 400 de ani, case de o inestimabilă valoare etnografică! Greu de înțeles ce panică ne-a cuprins când am văzut dimensiunea flăcărilor...
Pe de altă parte, fără să se piardă cu firea, într-un ritm alert, pompierii de pe cele 3 autospeciale își vedeau de treabă. O treabă pentru care ar trebui să fie mai mult decât apreciați. O treabă pe care nu mulți ar putea să o facă. Cu un control maxim, o strategie pusă la punct și coordonare eficientă, echipajele de pompieri au reușit să stingă focul fără să mai prezinte un pericol pentru muzeu sau alte proprietăți din preajmă.
- Oare cu ce se încălzesc? Ce folosesc? Gaz, butelii?
- Colegii noștri au scos 5 butelii din casă, se aude o voce a unui domn în costum de pompieri.
„Doamne, Dumnezeule! Dacă s-ar fi întâmplat nenorocirea asta noaptea, când oamenii dormeau... Șansele ca cei doi locatari, vârstnici (să tot aibă vreo 80 de ani)...” Gânduri de toate felurile vin și pleacă.
Noaptea e tot mai întunecoasă, dar pompierii au lanterne. Se aud voci sigure pe ele care știu ce să facă. E frig, iar apa este gheață. Nu contează. Asta este slujba lor și o fac cu maximă implicare și responsabilitate.
În vecini, la o doamnă cumsecade, bătrânii proprietari stau cu capetele plecate. Tot acolo, colegii de la echipa de prim-ajutor le oferă asistență. N-au nevoie de spitalizare. Rămân tăcuți. Din când în când se aude suspinul surd al doamnei... dar ochii nu i se mai văd de sub batic.
- Aveți grijă!, se aude vocea prietenoasă a unui tânăr îmbrăcat în uniformă de pompieri, odată curată și uscată, acum udă complet și murdară de funingine. Zâmbetul cald și grija pentru cei din jur, de data aceasta să nu se împiedice de furtunele pe care se pregătea să le strângă, nu s-a oprit, chiar dacă oboseala se vedea limpede pe chipul său.
Extraodinar! Exemplar! Munca lor... forța lor... sprijinul lor...
Nu există cuvinte suficiente care să cuprindă tot ceea ce dorim să le transmitem acestor oameni MINUNAȚI care își pun viața în pericol DE FIECARE DATĂ când aud sirena. Atunci când noi suntem neputincioși, ei rezolvă problema, salvează vieți și iată, de această dată, un patrimoniu vernacular deosebit.
Dacă noi am avut aceste trăiri, oare familiile celor care se luptă necontenit cu focul, cum s-or simți?
𝐌𝐔𝐋Ț𝐔𝐌𝐈𝐌! 𝐒ă 𝐯ă 𝐚𝐢𝐛ă 𝐃𝐮𝐦𝐧𝐞𝐳𝐞𝐮 î𝐧 𝐠𝐫𝐢𝐣𝐚 𝐋𝐮𝐢 𝐳𝐢 𝐝𝐞 𝐳𝐢 ș𝐢 𝐥𝐚 𝐟𝐢𝐞𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐢𝐧𝐭𝐞𝐫𝐯𝐞𝐧ț𝐢𝐞! Î𝐧𝐭𝐫𝐞𝐚𝐠𝐚 𝐞𝐜𝐡𝐢𝐩ă 𝐚 𝐦𝐮𝐳𝐞𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐯ă 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐫𝐞𝐜𝐮𝐧𝐨𝐬𝐜ă𝐭𝐨𝐚𝐫𝐞!
𝐴 f𝑜𝑠𝑡 𝑝𝑟𝑖𝑚𝑎 𝑜𝑎𝑟𝑎̆ 𝑐𝑎̂𝑛𝑑 𝑠-𝑎 ț𝑖𝑛𝑢𝑡 𝑠𝑙𝑢j𝑏𝑎 𝑑𝑒 𝑚𝑎𝑠𝑙𝑢 î𝑛 𝑏𝑖𝑠𝑒𝑟𝑖𝑐𝑢ț𝑎 𝑑𝑒 𝑝𝑒 𝐷𝑒𝑎𝑙𝑢𝑙 F𝑙𝑜𝑟𝑖𝑙𝑜𝑟 𝑑𝑒 𝑐𝑎̂𝑛𝑑 𝑎 𝑣𝑒𝑛𝑖𝑡 𝑛𝑜𝑢𝑙 𝑝𝑎̆𝑟𝑖𝑛𝑡𝑒 𝑠𝑎̆ 𝑠𝑙𝑢j𝑒𝑎𝑠𝑐𝑎̆...
P.S. Fotografiile de la final le-am făcut pentru ca toată lumea să îi vadă pe salvatorii curajoși care și-au făcut datoria exemplar! Zâmbetele de pe fețe sunt precum un ochi care plânge, iar altul care râde... Bucuroși că totul s-a încheiat!
Cu profundă recunoștință,Echipa muzeului
️ Alexandra Lazăr, muzeograf
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu