Scriu aceste rânduri pentru că sunt ferm convins că
nu toți votanții lui Nicușor sunt cretini. Cu toate că acum, puși sub impulsul
propagandei care le prăjește creierii, așa par. Mulți, fără doar și poate, așa
sunt. Pe ceilalți i-aș caracteriza într-un mod mai blând: zevzeci. Cu toate că poate părea dur, zevzec este, de
obicei, utilizat pentru a descrie o stare gravă(prost/neghiob/smintit), dar cu
valențe temporare, cu șanse de recuperare. Fiecare e zevzec de multe ori în
viață, dar, când conștientizează își revine la normal. Desigur, există și
zevzecul perseverent care îngroașă rândul suferinzilor cronici ai maladiilor pe
care le descrie cuvântul.
Și de ce scriu? Nu pentru a-i recupera, ci pentru a
le deschide ochii. Și, ca să fie treaba treabă, o voi face utilizând liniile
folosite de propaganda care i-a tembelizat. Știți, am fost ieri abordat de unul
dintre aceștia. Vorbea ca din manualele useriste de prozelitism progresist. Era
ferm convins că, aducându-mi „argumente raționale”, mă va convinge. Iluzia
oamenilor ăstora este că ei știu totul, în timp ce noi ăștilalți suntem niște
proști. În mod evident și absolut
nesurprinzător pentru mine, treburile stau fix invers. O să vedeți în
continuare de ce, atacând fiecare slogan pe care mi l-a servit. Vă voi mai
spune doar că, spre satisfacția mea, a plecat deosebit de gânditor de la mine.
Simplul fapt că l-am făcut să gândească e o victorie majoră deoarece omul care
gândește nu poate fi mințit. Și-acum să începem!
Simion
a mințit când a spus chestia cu „marketing politic”
Oare? În context a spus că proiectul cu case la 35
000 EUR a fost forma sa de marketing politic. Adică a propus acel program
pentru a fi vizibil. N-a spus că nu va da casele acelea și nici n-a spus că a
mințit. A spus despre program că „a fost forma noastră de marketing politic”.
Din punctul meu de vedere, un prnd urlă urlă ogram de case ieftine, la 35 000
EUR mi se pare nu doar perfect realizabil, dar chiar necesar! Culmea, un
asemenea program chiar a existat. La Constanța, unde Mazăre a fost bonusat cu
zece ani de pușcărie pentru că a deranjat treburile unei mafii teribile. Abia
acum gândiți-vă: oare de ce nea Nicu făcea apartamente pe bandă rulantă care
erau închiriate pe sume modice, iar acum o chirie a ajuns un ochi din cap?
Nu insist mai mult în direcția asta, ci voi merge pe
linia propagandei: să zicem că Simion a mințit. OK, a introdus o minciună ca
formă de marketing politic, așa cum susține propaganda. Așa e! Dar cine îl
acuză? Turnătorul Petrov, cel care toată viața sa a trăit numai din minciună?
Bețivul care ne-a distrus economia, politica și justiția, aliniat acum
disciplinat în spatele lui Nicușor? Sau
celălalt bețiv celebru al politicii, Sică Mandolină, alt scăpătat care a
transformat minciuna în vectorul său de imagine? Ați analizat cine e în spatele
lui Nicușor? Întreaga clasă politică pe care-am văzut-o în festivalul minciunii
de la Revoluție încoace. De la ăla care v-a urat „să trăiți bine”, până la
măcelarii care vă propuneau „un vaccin sigur ca să vă puteți bea cafeaua la
interior”, toți sunt aliniați acolo. Inclusiv ăia care spuneau că fac bine
economia pentru ca acum să ne trezim în cea mai crâncenă criză din istorie.
Așadar, scoateți-l vă rog în față p-ăla care e
capabil să ridice primul piatra ca să ne arate el cât de neprihănit e! Are
vreunul curaj? Vă spun eu că nu! Doar de-aia s-au grupat în spatele lui
retărdățel și când urlă, urlă doar în grup.
Simion
e un incult, un rudimentar, un galerist
Pff, aici ați dat cu „perversa de pe Târgu Ocna”.
Îmi place în special aia cu: „în timp ce Nicușor lua aurul olimpic, Simion
scria pe ziduri Basarabia e România!”. Adânc spus, frate! Dar, până una-alta,
Simion are studii CERTE, terminate în condiții care nu lasă loc niciunui dubiu.
Cu siguranță că are diploma de BAC pe care Ciolacu, geniul care-l susține pe
Nicușor, n-a dovedit c-ar avea-o.
Știți însă ce mă îngrijorează pe mine? Da, Simion a
scris pe ziduri „Basarabia e România”, a făcut agitație, a făcut manifestații,
totul în stilul său caracteristic. Dar a urmărit un anumit plan. Planul său,
după cum se vede, a fost un proiect politic. Asumat, de la bun început. Și-a
luat-o de jos, de la „lipit afișe”, cum se spune popular. Da, a urlat, da, s-a
agitat, da, a trecut prin tot arsenalul politic. Asta e politica, dragii mei.
Ceea ce constat e că, prin parcursul său, a reușit să facă – la ora actuală –
cel mai mare partid al țării, care a dinamitat întreaga scenă politică a țării,
reușind în același timp să fie candidatul care a strâns cel mai mare număr de
voturi în primul tur de scrutin. Hai să vedem cu Nicușor.
OK, înțeleg, a fost olimpic la matematică. A fost un
student excepțional(nu am date, dar merg pe linia asta). A fost un matematician
de excepție. OK. Acum e om politic. Vedeți, asta nu înțeleg eu: cum vine
treaba? Nu știu de ce îmi vine să spun ceva de genul: Nicușor Dan e cel mai
mare om politic dintre matematicieni și cel mai mare matematician dintre
oamenii politici. Înțelegeți? E chestie de adecvare. Inclusiv în ceea ce-i
privește cariera sa de matematician, mi se pare extrem de suspect că singurul
argument al susținătorilor săi este „a fost olimpic”. Frate, aia e o chestie de
copilărie! Omul ăsta n-a mai avansat? Eu unul n-am mai întâlnit până acum
niciun profesionist în vreun domeniu care să-mi spună că a fost olimpic atunci
când era copil. Ar fi penibil: gândiți-vă la un actor care v-ar scoate ochii
spunându-vă că în copilărie a câștigat medalia de aur la un festival de spus
bancuri.
În plus, acum Nicușor e în politică. Și cu
matematica ce-ai făcut, vere? Vrea să sugereze că s-a sacrificat pentru noi?
Poate fi un argument, dar mergând prin București eu unul înțeleg că ne
sacrificăm noi pentru el. Zi de zi și fără să ne dorim asta!
Așadar, punând față în față, eu văd un om care de la
bun început a urmărit o carieră politică versus unul care a abandonat o carieră(cea
de matematician), pentru a îmbrățișa o alta(cea politică) în care e MARIONETA
ÎNTREGII SCURSURI POLITICE A MOMENTULUI. Și vă întreb, oare ce e mai bine: unul
care și-a asumat cariera politică pe care și-a construit-o singur, sau unul
care e teleportat și având funcția de marionetă abulică? Alegeți singuri!
Simion
e reprezentantul săracilor și rudimentarilor, în timp ce Nicușor este
reprezentantul celor realizați și culți
Iar m-ați lovit, micuților! Dacă vreți să înțelegeți
cultura celor care-l susțin pe Nicușor, vă invit să le studiați sloganele demne
de oameni de cultură. De la „Muie PSD” la acel M în fața steagului UE, afișat
la mitingul de susținere al lui Nicușor. Înțeleg că au o obsesie pentru felația
pe care, ca slujbași la multinaționale, o practică în fiecare zi, dar, dragii
mei, să repeți obsesiv cuvântul „muie” nu-mi dau seama cărei culturi i se
subsumează. V-aș mai da ca exemplu tonele de jeguri care-mi sosesc sub formă de
comentarii ale „României educate”. Știți, inclusiv în zona înjurăturii se pot
face diferențe de inteligență. Când rămâi blocat în „fmm”, „fmmmm” s.a.m.d.,
asta e semn de puținătate a inteligenței. Spre deosebire de alte popoare,
românul e teribil de creativ în domeniul înjurăturii, dar asta nu le e specific
susținătorilor lui Nicușor. Și asra arată o teribilă lipsă de inteligență!
Dar mi se pare fabuloasă chestiunea cu „realizații,
împliniții” pe care i-ar reprezenta Nicușor. Ei bine, dragii mei, cred că e
timpul să vă treziți. Vă dau indicii de la idolul vostru, Nicușor: pantofii
săi, costumele sale și casa sa. În timp ce în public, la dezbateri, e îmbrăcat
decent, când și-a arătat casa ne-am înfiorat de jegul în care trăiește. Nu știu
alții cum au perceput-o, dar pe mine m-a dus
instantaneu cu gândul la Dickens. Asemenea promiscuitate mai rar. Dar
ceea ce m-a frapat a fost dezvăluirea lui Nicușor, pe care a făcut-o fără să
vrea: PANTOFII I-AU FOST DAȚI DE CINEVA. Inclusiv mizeria aia de tavă cu mici,
cârnați și cartofi prăjiți I-A FOST ADUSĂ DE ECHIPA DE CAMPANIE! Ăsta e un
simptom teribil al cârnățarului român: conduce mașină scumpă, dar stă într-o
garsonieră nenorocită, se îmbracă cu haine de firmă, dar acasă n-are un
șifonier în care să le țină și cade tencuiala pe el. „Pe-afară vopsit gardul,
înăuntru leopardul”.
NU
CRED CĂ EXISTĂ O VARIANTĂ MAI BUNĂ DE ILUSTRARE A FAKE-PROSPERITĂȚII DECÂT
NICUȘOR DAN!
Reprezentantul prosperilor și realizaților trăiește
ca un boschetar. Am văzut și materialul similar de propagandă făcut la Simion
acasă. Tot un apartament, chiar mai mic decât al lui Nicușor. Dar decent,
curat, ordonat. Strălucea totul de curățenie, era ordine. La fel e și diferența
dintre votanții lui Nicușor și cei ai lui Simion. În timp ce votanții lui
Nicușor Dan au impresia că sunt prosperi, dar ori plătesc chirie ori au rate
până la bătrânețe pentru locuințele în care stau, votanții lui Simion sunt în
realitate de câteva ori mai bogați ÎN TERMENI REALI: au locuințe în
proprietate, nu plătesc rate și mai au inclusiv o proprietate la țară.
Dar mai e
ceva: lista sponsorilor. Donatorii lui Nicușor Dan pot fi sumarizați după cum
urmează:
– ori farsori de genul lui Rebengiuc
– ori pomanagii de genul lui Chirilă sau a
lătrătorului ăluia cu voce de castrat, soțul veșnic înșelat de amanta tuturor
– ori indivizi care caută ca, după instaurarea lui
Nicușor, să fure ce-o mai fi de furat din țară prin intermediul unei legislații
atent croite. Că, vedeți voi, aici e pericolul: ăștia fură asigurându-se prin
intermediul legilor votate de politicul lor că nu vor putea fi trași la
răspundere.
La Simion structura e simplă. În afara câtorva
oameni de afaceri onești din țară, Simion e susținut de cel mai mare investitor
în economia românească, singurul care doar bagă bani în economia autohtonă fără
să scoată nimic în afară: diaspora. E vorba de diaspora aia care a știut să-și
urmărească scopul, care a muncit, și-a făcut spor acolo și și-a construit și-n
țară casa în care să se întoarcă la bătrânețe. Din nou, e vorba de românii cu
adevărat bogați.
Așadar, când te gândești la bunăstare, gândește-te
din care tabără vrei să faci parte: din cea a fake-prosperității propusă de Nicușor
sau din cea a bogăției reale care acum e aliniată în zona lui Simion?
Alegerea lui Simion va însemna un dezastru din punct
de vedere diplomatic
Asta-i discuția care-mi place! Păi dacă la Simion e
dezastru hai să vedem ce înseamnă „succesuri”(sic!), în accepțiunea
adversarilor săi. Eu văd o Românie izolată, care nu face altceva decât să
execute ordine. Văd un Ministru de Externe remarcabil doar prin șuncile pe care
le deține, în niciun caz prin activitate. Văd un ambasador la Washington pe
care nu-l bagă-n seamă nici măcar câinii vagabonzi de la Casa Albă, dar care
are statut de nabab în fosta reședință a Ambasadei șahului Iranului! Nici
ambasadorii din UE nu-s mai breji: nu-i știe nimeni, sunt doar niște șobolani
care ocupă posturi bine plătite. Realitatea e crâncenă: România este, din punct
de vedere diplomatic, un stat eșuat!
Dar poate c-o salvează Nicușor, nu-i așa? Îmi
spuneți și mie cu ce personalitate a politicii mondiale l-ați văzut pe Nicușor
vorbind? OK, poate că acum nu e momentul, dar ca primar al Bucureștiului l-ați
văzut având colaborări externe? Aș spune că nu vorbește decât cu propriu-i muc,
dar aia ține tot de intern.
De partea cealaltă Simion, cu toate că nu are nicio
funcție, dă din coate, se învârte în anumite cercuri. E prietemn cu Mario
Nawfal, cu Jack Posobiek, are acces la anumite cercuri de susținători apropiați
din zona puterii americane. La nivel european e prieten la cataramă cu Meloni,
are contacte apropiate cu linia suveranistă poloneză, cea care vine acum la
putere, vorbește cu oameni, stabilește legături, dă din coate, se agită și are
anumite relații. Fără doar și poate! L-am auzit vorbind în trei limbi străine,
o face decent. Pe Nicușor nu l-am auzit vorbind. Mă aștept la un nivel de
franceză aproape nativ, sunt curios, oare așa e?
În aceste condiții, cum poți să afirmi că UN LUNATIC
SCHIZOID, PE CARE NU-L BAGĂ NIMENI ÎN SEAMNĂ ȘI CARE SE SIMTE CEL MAI BINE
ATUNCI CÂND SE ÎNCHIDE CU CHEIA ÎN BIROU AR PUTEA REPREZENTA O SOLUȚIE
DIPLOMATICĂ PENTRU ROMÂNIA?
Simion e extremist în timp ce restul clasei
politice e moderată
Dacă e să vorbim de extremism, nu știu ce să zic.
Poate ar fi cazul să ne uităm pe ce teme e atacat Simion. I se spune că e
„țigan borât” sau, mai nou i se reproșează că ar fi homosexual. Apoi, legat de
relația sa cu Netaniahu i se adresează cu apelative care țin de vremea
Germaniei naziste. Nu e surprinzător că toate aceste atacuri vin din partea
ălora care se declară protectorii mișcării ăleia care începe cu LGB și continuă
cu aproape toate literele alfabetului? Ăia cu CURcubeul îi reproșează lui
Simion că ar fi homosexual. Zău, mă? Păi de ce nu vă bucurați? Înseamnă că e
de-al vostru! Culmea, instituțiile care apără evreii și care investighează
Holocaustul sunt tot cu Nicușor și nu par deranjate de sloganele deșucheat-radicale
care izvorăsc din gurițele neprihănite din spatele lui Nicușor. Inclusiv
tovarășul Târziu, care era beștelit de ăia de la Elie Wiesel, e acum perfect
digerabil întrucât e împotriva lui Simion.
Mă rog, nu l-am auzit pe tovarășul Florian protestând nici împotriva
nazismului pe față din Ucraina, cu toate că dacă m-aș apuca să mă îmbrac în
România cu simbolurile pe care și le afișează ăia pe uniforme, s-ar tăvăli pe
jos în fața autorităților urlând că l-au încolțit antisemiții. Cum e tovarășe cu
Nicușor? Sunt OK sloganele ălea?
Din nou suntem în mijlocul unei disonanțe cognitive
puse la cale de propagandă. Din nou extremismul la care urlă propaganda e
mijlocul prin care ea își face propagandă. La fel și cu pro-europenismul:
pro-european înseamnă pentru mizerabilii ăștia cei care susțin gașca de
comuniști de la Bruxelles. La fel cuma
fost cu pro-americanismul cât timp era ramolitul de Biden la Casa Albă.
Nu m-ar mira ca, după ce comuniștii din fruntea
Comisiei Europene vor fi măturați de realitatea politică a continentului, să-i
văd pe toți pro-ioropienii de azi cerând ieșirea noastră din Europa. Iar
cretinizații de propagandă se vor alinia perfect, cerând ca noi să facem parte
doar dintr-o organizație a statelor comuniste.
Deocamdată
pun punctul aici întrucât, inclusiv în discuția cu tefeleul binevoitor, aici
„s-a rupt filmul”. Plictisit să-i explic în detaliu fiecare aberație cu care-mi
venise în tolbă, i-am concluzionat după cum urmează:
Înțelege un lucru: aici nu e vorba despre cel pe
care-l votezi, ci despre tine. Trebuie să vezi votul ca pe o alegere a taberei
din care vrei să faci parte. Alegi să te alături taberei zevzecilor care se
transformă iremediabil în proști, săraci, cretini, neghiobi, smintiți s.a.m.d.,
care trăiesc doar cu o iluzie de bunăstare și care, pentru a se simți bine
trebuie să fie mințiți, sau alegi tabăra oamenilor normali, care văd viața așa
cum e, care pun cărămidă peste cărămidă încet și sigur și care întotdeauna sunt
mai bogați decât cei care doar se fac manechine ale unei bogății iluzorii?
Drumul e al tău, ți-l alegi singur!
P.S. Mai e ceva. O duduie care își înșiră licențele,
doctoratele și studiile în domenii care mai de care mai hazlii(International
Development, Good Governance și alte chestii de mâncat rahat) sugerează că
susținătorii lui Simion ar avea traume psihice. Să vorbești de chestia asta
avându-l pe Nicușor în barcă e ca și cum ai vorbi de funie în casa jegoasă a
spânzuratului. Parol!
Autor:
Dan Diaconu

Dupa mizeria de campanie care a fost, dupa cuvintele grele aruncate fara rost, nu cred ca e loc de impacare…Cel putin nu in urmatorii 5 ani…
RăspundețiȘtergere