Sunt sărbători care depășesc granițele calendarului religios și devin adevărate fenomene sociale, repere ale identității colective și momente în care o țară întreagă își dezvăluie, poate mai limpede decât în alte împrejurări, sufletul. Ziua de 14 octombrie, sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva, este unul dintre aceste momente.
Pentru milioane de români, Sfânta Parascheva nu este
doar un nume înscris în calendarul ortodox. Este ocrotitoare, sprijin în
suferință, nădejde în vremuri grele și mijlocitoare pentru cei care, uneori
fără să mai găsească răspunsuri în lumea aceasta, se întorc către Dumnezeu.
Dar sărbătoarea de la Iași ridică și întrebări care
depășesc cadrul strict religios. Ce spune despre noi această mulțime
impresionantă de oameni care acceptă ore și zile de așteptare pentru a se
închina la sfintele moaște? Ce loc mai ocupă credința într-o societate modernă,
grăbită, contradictorie și adeseori dezorientată? Și ce responsabilități aduce
cu sine o asemenea manifestare a spiritualității românești? Sunt întrebări la
care merită să reflectăm.
Sfânta Cuvioasă Parascheva s-a născut în secolul al
XI-lea, în localitatea Epivata, în apropierea Constantinopolului, pe țărmul
Mării Marmara. Provenea dintr-o familie creștină și, încă din tinerețe, a ales
o viață dedicată rugăciunii, milosteniei și renunțării la bunurile lumești.
Tradiția Bisericii ne-o înfățișează ca pe o tânără
care a înțeles că adevărata bogăție nu se măsoară în ceea ce adunăm, ci în ceea
ce suntem dispuși să dăruim. După ani de nevoință și viață duhovnicească, a
trecut la cele veșnice, iar cinstirea ei s-a răspândit în lumea ortodoxă.
În anul 1641, moaștele sale au fost aduse la Iași,
în vremea domnitorului Vasile Lupu, și așezate la Mănăstirea Sfinții Trei
Ierarhi. Ulterior, au fost mutate în Catedrala Mitropolitană, unde se află și
astăzi.
De atunci, Sfânta Parascheva a devenit unul dintre
cei mai puternici stâlpi ai evlaviei populare românești. Iașul nu mai este, în
preajma zilei de 14 octombrie, doar un important centru universitar și
cultural. Devine locul unei întâlniri impresionante între credință, suferință,
speranță și solidaritate.
Privită din afară, imaginea pelerinajului poate
părea greu de înțeles. Mii și mii de oameni stau în frig, în ploaie, uneori
zeci de ore, pentru câteva clipe petrecute în fața raclei. Vin din toate
colțurile țării, de la sate uitate de lume și până la marile orașe. Vin oameni
în vârstă, tineri, părinți cu copii, oameni bolnavi și oameni care, aparent, nu
duc lipsă de nimic.
Ce îi aduce împreună? Nu există un singur răspuns.
Unii se roagă pentru sănătate, alții pentru copiii lor, pentru familii, pentru
izbăvirea din necazuri. Unii vin cu recunoștință pentru ceea ce au primit,
alții cu disperarea celor care nu mai știu unde să caute ajutor. În spatele fiecărui
chip există o poveste pe care nu o cunoaștem.
Poate că aici se află adevărata semnificație a
pelerinajului: într-o lume în care suntem tot mai obișnuiți să judecăm oamenii
după ceea ce vedem, pelerinajul ne amintește că fiecare om poartă în sine o suferință,
o nădejde sau o rugăciune pe care nu le putem măsura din exterior.
Putem discuta despre formele credinței, despre
gesturi și despre tradiții. Dar este greu să negăm forța interioară care îl
determină pe un om să pornească la drum, să accepte osteneala și să aștepte cu
răbdare pentru a-și găsi liniștea sufletească.
Evident, nu toți cei care participă la pelerinaj
înțeleg credința în același fel. Nu toți au aceeași pregătire religioasă. Dar
pentru foarte mulți, acest drum reprezintă o experiență profund personală, pe
care nu o putem reduce la statistică sau la spectacolul mulțimilor.
Aici începe o altă dimensiune a sărbătorii.
Pelerinajul de la Iași nu este doar o manifestare a credinței individuale. Este
un fenomen cu implicații sociale, culturale, economice și chiar politice.
Într-o perioadă în care societatea românească este
traversată de polarizări, neîncredere și conflicte de valori, sărbătoarea
Sfintei Parascheva readuce în discuție locul Bisericii în viața publică.
Pentru mulți, Biserica rămâne instituția care
păstrează continuitatea spirituală a comunității și oferă sprijin în momentele
dificile. Pentru alții, este o instituție care trebuie să răspundă mai
convingător exigențelor societății contemporane.
Cele două perspective nu se exclud în mod necesar.
Respectul față de credință nu presupune renunțarea la spiritul critic, după cum
nici analiza critică a instituțiilor religioase nu justifică disprețul față de
credincioși. Biserica își afirmă cel mai puternic rostul nu prin amploarea unei
ceremonii, ci prin capacitatea de a transforma credința în compasiune, ajutor
concret, solidaritate și responsabilitate morală.
În jurul pelerinajului se mobilizează voluntari,
personal medical, forțe de ordine, organizații caritabile și oameni care oferă
apă, hrană sau un loc de odihnă celor aflați în nevoie. Această mobilizare este
importantă. Ea arată că o sărbătoare religioasă poate deveni și un exercițiu de
solidaritate comunitară.
Dar apare și o întrebare legitimă: cât din bunătatea
manifestată în zilele pelerinajului reușim să păstrăm în restul anului? Este
ușor să vorbim despre iubirea aproapelui în preajma unei mari sărbători. Mai
greu este să o practicăm în relațiile cotidiene, în familie, la locul de muncă,
în raporturile cu cei vulnerabili sau cu oamenii care nu ne împărtășesc
convingerile.
Dacă pelerinajul ne apropie pentru câteva zile, dar
ne întoarcem apoi la intoleranță, egoism și indiferență, poate că am înțeles
prea puțin din mesajul său.
Un asemenea eveniment are și consecințe economice
evidente. Hotelurile, restaurantele, transportatorii și comercianții beneficiază
de afluxul de vizitatori. Orașul își consolidează vizibilitatea, iar
patrimoniul său religios și cultural atrage atenția asupra Moldovei și a
României.
În același timp, organizarea presupune cheltuieli,
măsuri de siguranță, gestionarea traficului, servicii sanitare și intervenții
pentru protejarea sănătății publice. Succesul unui asemenea eveniment nu ar
trebui măsurat numai prin numărul pelerinilor sau prin amploarea
manifestărilor. El se vede și în felul în care autoritățile reușesc să asigure condiții
decente, în grija față de persoanele vulnerabile și în capacitatea comunității
de a transforma un eveniment de câteva zile într-un beneficiu durabil.
Nu putem ignora nici faptul că marile sărbători
religioase atrag atenția oamenilor politici. Prezența publică la asemenea
evenimente poate fi firească, atât timp cât exprimă respect sincer față de
comunitatea religioasă.
Problema apare atunci când credința devine
instrument electoral, când simbolurile religioase sunt folosite pentru a obține
capital de imagine sau când apartenența religioasă este transformată într-un
criteriu de împărțire a societății în tabere.
Credința nu ar trebui să fie nici decor pentru
discursuri politice, nici armă împotriva adversarilor. Un om politic poate
participa la o sărbătoare religioasă. Dar adevărata măsură a respectului său
față de valorile creștine se regăsește și în felul în care îi tratează pe cei
săraci, în onestitatea deciziilor sale, în grija pentru binele public și în
respectarea demnității umane.
Poate cea mai importantă întrebare pe care ne-o pune
această sărbătoare este ce înseamnă, de fapt, să fii credincios. Este suficient
să mergi la biserică, să te închini la moaște, să aprinzi o lumânare și să
rostești o rugăciune? Desigur că nu. Dar nici nu ar fi drept să disprețuim
aceste gesturi, pentru că ele pot reprezenta începutul unei transformări
lăuntrice.
Tradiția ortodoxă nu opune rugăciunea faptelor bune.
Dimpotrivă, le consideră inseparabile. Credința care nu schimbă nimic în felul
în care ne purtăm cu ceilalți riscă să rămână o simplă declarație.
Sfânta Parascheva este cinstită tocmai pentru viața
sa de renunțare, milostenie și dăruire. Exemplul ei ne invită să privim dincolo
de ritual și să ne întrebăm dacă suntem capabili să renunțăm, măcar uneori, la
orgoliu, la egoism și la judecarea pripită a aproapelui. Nu putem pretinde că
am înțeles sensul unei asemenea sărbători dacă ne întoarcem de la ea la fel de
nepăsători față de suferința din jur.
Există o imagine a României contemporane dominată de
scandaluri politice, neîncredere în instituții, dificultăți economice și
confruntări permanente. O imagine în care oamenii par să nu mai împărtășească
aproape nimic în comun.
Și totuși, în fiecare octombrie, la Iași se adună
oameni din toate categoriile sociale, din toate regiunile țării. Oameni care nu
se cunosc, care poate au opinii diferite despre politică, despre societate și
despre viitor, dar care se întâlnesc în jurul aceleiași nevoi de speranță.
Nu trebuie să idealizăm această imagine. Pelerinajul
nu rezolvă problemele României și nici nu poate înlocui educația,
responsabilitatea civică, instituțiile funcționale sau dreptatea socială. Dar
ne arată că, dincolo de toate contradicțiile, există încă un fond de tradiție
și de sensibilitate spirituală care continuă să aibă putere asupra oamenilor.
Iar această realitate merită înțeleasă, nu
exploatată și nici ridiculizată.
O societate matură nu este aceea în care toți cred
la fel. Este aceea în care oamenii își pot mărturisi credința fără să fie
disprețuiți și își pot exprima îndoielile fără să fie condamnați. Este
societatea în care libertatea conștiinței, respectul reciproc și
responsabilitatea față de ceilalți coexistă. Poate că aici se află una dintre
lecțiile cele mai importante ale zilei de 14 octombrie.
De Sfânta Parascheva, unii vor porni spre Iași,
alții vor intra în bisericile din apropierea caselor lor, iar alții se vor opri
pentru o clipă, în liniște, în fața unei icoane. Fiecare își va trăi
sărbătoarea în felul său.
Dar poate că ar fi bine ca, dincolo de lumânări, de
pelerinaje și de cererile noastre către Dumnezeu, să ne punem și o întrebare
mai puțin comodă: ce suntem noi dispuși să oferim, nu doar să cerem?
Sănătatea pe care o dorim pentru noi poate începe și
prin grija față de cel bolnav. Liniștea pe care o cerem pentru familiile
noastre poate începe printr-un cuvânt bun adresat celui de lângă noi. Ajutorul
pe care îl așteptăm în clipele grele poate începe prin disponibilitatea de a
întinde mâna unui om aflat în nevoie. Poate că aceasta este calea prin care o
sărbătoare religioasă devine mai mult decât o tradiție păstrată din generație
în generație.
Sfânta Cuvioasă Parascheva rămâne, pentru
credincioși, un reper al smereniei, al milosteniei și al nădejdii. Iar pentru
noi toți, indiferent de felul în care ne raportăm la credință, ziua de 14
octombrie poate fi un prilej de reflecție asupra lucrurilor care ne țin
împreună.
O țară nu se măsoară numai în ceea ce construiește,
în ceea ce produce sau în puterea pe care o afișează. Se măsoară și în
capacitatea oamenilor săi de a păstra vie compasiunea, de a-și respecta
rădăcinile și de a nu-și pierde speranța.
Autor:
Grigore Ciascai
Sursa: Redactia 9
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu