Se afișează postările cu eticheta Întoarcerea lui Mesia (IX). Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Întoarcerea lui Mesia (IX). Afișați toate postările

sâmbătă, 30 mai 2026

Întoarcerea lui Mesia (IX)


(Poem-romanul noii încercări de salvare a omenirii)

 

 

7. Hristos a înviat!

 

Şi a venit ziua în care

- deja de rabini condamnat –

El dintr-ai Lui cu silnicie

de înarmaţi a fost luat,

 

ca preoţii din Sanhedrin

(de tulburări preocupaţi),

prin moartea Lui decisă-n pripă

să poată răsufla-mpăcaţi

 

că Legea ei au apărat-o

printr-o vădită nedreptate,

ca-ntreg poporul să nu tragă

ponoasele de-un ţăcănit iscate.

 

Dar un verdict dat de Sinedriu

putea să fie aplicat

doar dacă era avizat

de-al Romei om în teritoriu.

 

Aşa că-n grabă L-au trimis

pe-ostatic la procurator –

faimosul Pontius Pilatus

pe care îl urau de zor

 

din pricina-ncercărilor

la care le-a supus răbdarea,

ca s-avizeze-al lor verdict

şi legea să-şi urmeze calea,

 

mai înainte de-a începe

severul lor sabat străbun,

când credincioşii-nvederaţi

numai pe Tora mâna pun.

 

Având în minte-avertismentul

soţiei sale cu prorocul

(pedeapsa ce-ar cădea pe ei

de-ar face preoţilor jocul)

 

şi-n suflet c-o profundă silă

faţă de-acest popor zărghit

cu-a sa credinţă într-un Iahve

înceţoşat de infinit,

 

Pilat L-a cercetat pe prinsul

de pumnii încasaţi stâlcit,

ce susţinea ba c-ar fi rege,

ba că din cer ar fi venit

 

pentru salvarea omenirii

de-un greu păcat protostrăbun,

ca-n faţa legii să-L găsească

nevinovat pe-acest nebun.

 

Înfuriaţi peste măsură

că Pontius iar s-a opus,

Caiafa şi cu Ana, preoţi mari,

acasă la roman s-au dus

 

să-i spună cu arţag în faţă

că-i caz politic falsul rege

şi că la Roma-mpotrivirea

va fi tratată după lege

 

ca o trădare evidentă

a-naltului trimis în zonă.

- Crezi tu, Pilat, grăi Caiafa

cu voce sură şi atonă,

 

că impostorul de Iisus

este complet nevinovat,

precum acei netoţi profeţi

ce bat Iudeea-n lung şi-n lat,

 

când e vădită tulburarea

stârnită de El în credinţă?

Decât dezordinea-n popor,

mai bine piară-a Lui sămânţă

 

chiar printr-un act de nedreptate

la legile romane raportat!

Cu-acest verdict Legea-i păzită,

iar noi slujim pe împărat...

 

Cu uşa strâns de argumente

- pentru duşmani armă letală –

Pilat răspunse că pe mâini

de sânge inocent se spală.

 

Şi-n văzul gloatei s-a spălat

cu gesturi ritualice,

în timp ce Ana chiar cerea

ca sângele pe ei să pice.

 

Iar mai târziu, urmând cutuma

cu condamnatul liberat,

de trei ori Pontius Pilatus

mulţimea-n clocot a-ntrebat

 

alesul care-i: blândul Uns,

ori un nelegiut sadea,

şi tot de-atâtea ori gloata vui

c-alesul ei este Baraba.

 

Atunci Pilat organiză

batjocorirea lui Mesia,

dar gărzilor le porunci

ca gloatei să-i stingă furia

 

cu care L-ar fi sfâşiat

pe Mielul plin de îndurare

până la dealul Căpăţânii –

loc groaznic de crucificare

 

pentru infractori înrăiţi

ce strâmbul bine-şi urmăresc

şi unde, între doi tâlhari,

fu ţintuit Solul ceresc.

 

Iar El, pe-o vipie cumplită

şi de insecte asaltat,

simţi un plus de canonire

când fu de Hestas provocat:

 

- De eşti Hristos, ne-o dovedeşte

prin fapte, nu doar prin cuvinte –

coboară de pe cruce-acuma

şi fă-ne slobozi ca-nainte!

 

Dar Dismas, celălalt tâlhar,

l-a dojenit pe-al lui fârtate:

- De ce te plângi? Suntem aici

pentru-ale noastre rele fapte,

 

alături de-un nevinovat.

Şi agrăind către Iisus:

- De mine, Doamne,-adu-Ţi aminte

în sfântul Tău regat de sus!

 

Cu bucurie i-a răspuns

Cel însetat de omenie:

- Cu-adevărat, de azi cu Mine

vei fi în rai pentru vecie.

 

*

 

La scurtă vreme după asta

S-a săvârşit c-un geamăt stins:

- Părinte, de-ale tale braţe

cu duh cu tot Mă las cuprins!

 

Şi-n plină zi, atuncea chiar

lumina-n negru s-a drapat,

perdeaua-n templu a plesnit

şi lumea s-a cutremurat,

 

încât, cu faţa la pământ,

norodul tremura-ngrozit,

iar un sutaş a glăsuit

că fost-a Unsul un om sfânt.

 

Apoi, cadavrul lui Iisus

a fost luat şi îngropat

de Iosif din Arimateea

(cu-accesul de-un pietroi barat)

 

şi pentru rabini, episodul

părea de-a pururi încheiat.

Dar iată că a treia zi

- cum El pe toţi i-a anunţat –

 

femeile găsesc doar locul,

nu şi pe mortul mult iubit –

pietroiul era dat de-o parte

şi-un înger astfel le-a grăit:

 

- Mironosiţe îndrăgite

de-Acel ce-a fost crucificat,

voi primele aflaţi acum

că din mormânt El S-a sculat,

 

ca să-mplinească punct cu punct

a Bibliei pur adevăr.

Veţi merge, dar, la ucenici

să relataţi de-a fir a păr

 

acest miracol fără seamăn

ce-n creştinism e temelia,

spunându-le că-n Galilea

o să-L revadă pe Mesia.

 

Dar n-au crezut în spusa lor

cum Magdalenei nu i-au dat crezare,

sau celor doi ce spre Emaus

nu L-au ghicit sub noua-nfăţişare.

 

Ba şi mai şi, după-nviere

pe-apostoli El i-a vizitat

şi ei L-au cunoscut, doar Toma

L-a pipăit şi-a exclamat:

 

- Într-adevăr, eşti Domnul meu!

- Tu, Tomo, Unsul l-a mustrat,

crezi dacă vezi,

dar află că sunt fericiţi

aceia mulţi ce n-au văzut

şi totuşi cred c-am înviat!

 

După-nviere de trei ori

cu-nvăţăceii S-a-ntâlnit,

cerând ca Petru pentru oi

să fie-un păstor iscusit

 

şi toţi ceilalţi să răspândească

învăţul Lui în lumea toată.

Apoi, S-a înălţat la cer

ca să revină altădată.

 

            Sighetu Marmației,                                                  George  PETROVAI