Șerban Cionoff: ”Uciderea pădurarului Liviu Pop nu este motivul infrigementului, dar…”

De la Comisia Europeană ne-a venit, ieri, o veste rea: executivul comunitar a declanșat procedure de infringement împotriva României pe tema tăierilor ilegale de păduri. În acest sens, autorităților de la București le-a fost transmisă o scrisoare de punere în întârziere, în termen de o lună, pentru a lua măsurile necesare în vederea remedierii deficiențelor.

După cum era de așteptat, PNL, prin purtătorii săi de mesaj, arată cu degetul spre fosta guvernare PSD, care, deși în noiembrie 2016, a primit o scrisoare de la Comisia Europeană pe atunci în exercițiu, nu a luat măsurile cuvenite pentru a stopa masacrarea pădurilor scumpei noastre patrii. În realitate, fenomenul are o istorie mai lungă și foarte te nebroasă, iar lista beneficiarilor nu conțione doar nume și titulaturi neaoșe.

De data asta, însă, în loc să facem un inventar al schimbului de replici și acuzații venite de pe o parte sau alta a eșicherului politic, vă invit să discutăm pornind de categorica radiografie a realității pe care a făcut-o , aseară, la Antena 3, Bogdan Chireac:”Să nu îmi spuneți că în zonele astea, poliția, procuratura, ANAF, Garda de Mediu nu știu despre ce este vorba”. Idee reluată și întărită tot de către Bogdan Chireac:”Nu, e o mare frăție acolo, care a dus la defrișarea României, fără precedent în anii aceșta”.

Foarte adevărat, această odioasă „frăție” a favorizat și protejează defrișarea României, după cum la fel de adevărat este și că flagelului care s-a extins scară națională i se adugă numărul îngrijorător de mare al pădurarilor care au fost și sunt victime amenințărilor, agresiunii și chiar omorurilor săvârșite de clanurile de bandiți care prăduiesc pădurile României. Fapt consemnat, cu câteva luni în urmă, de prestigiosul post de radio BBC în următorii termini:„Există o teamă considerabilă cu privire la nivelul de violență pe care hoții de lemne sunt dispuși să-l provoace pentru a defrișa pădurile”.

Cazul de la care pornea BBC fiind cel al lui Liviu Pop, tânărul pădurar,  tată a trei copilași, bătut cu bestialitate, omorât și apoi aruncat într-o văgăună de hoții de lemne pe care i-a suprins în flagrant. Crima, petrecută în luna octombrie a anului trecut într-o pădure din județul Maramureș, s-a numărat printre subiectele fierbinți ale presei scrise și audiovizuale, după care a ieșit din sfera interesul public. A ieșit sau a fost vorba despre interese ascunse și despre eforturi concentrate pentru ca subiectul să fie închis și îngropat?

Aceasta este întrebarea pe care cred că este nevoie să o punem-, de fapt să o re-punem- deoarece ultima informație privind cazul uciderii pădurarului Liviu Pop difuzată pe canalele de presă datează din 22 noiembrie 2019. Ziua în care, Bogdan Licu, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus, prin ordonanță, preluarea dosarului . Deicize luată după ce locuitorii comunei Declic au inițiat o petiție , iscălită de peste 30. 000 de persoane(!). Argumentul forte al petiției fiind acela că, la o lună de la comiterea crimei, procurorii maramureșeni se tot încurcau în bâjbâieli și în bâlbe. Mai grav, circula intenns ideea că „procurorii locali nu sunt imparțiali”. Motivul principal pentru care oamenii din Declic (și nu numai ei) aveau o asemenea suspiciune rezonabilă fiind că unul dintre cei trei indivizi cercetați se află într-o certă relație de rudenie cu o doamnă care deține o importantă funcție în structurile procuraturii din județul Maramureș. Relație pe care oamenii locului nu pot și nici nu au de ce să o disjungă nici de faptul că toți cei trei cercetați au fost puși în libertate, și încă pe repede înainte, procurorii maramureșeni invocând(bineînțeles!) lipsa probelor.

Așadar, pe 22 noiembrie 2019, Parchetul General de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a preluat dosarul asasinării pădurarului Liviu Pop. Iar de atunci și până azi, 13 februarie 2020, nu a mai fost date publcității noi informații despre stadiul cercetărilor în respectivul dosar. Nu contest, agenda de lucru a instituției este extrem de încărcată, dar cred că dosarul uciderii pădurarului Liviu Pop prezintă un mare interes public și este absolut necesar ca ancheta să se deruleze cu celeritate, iar rezultatele sale să fie comunicate în timp real.

Firește, nu cred că uciderea pădurarului Liviu Pop din Maramureș a fost nominalizată ca fiind una dintre cauzele pentru care Comisia Europeană ne avertizează, ne mustră și ne sancționează. Dar, cu siguranță, tăcerea Parchetului General asupra acestui dosar poate și trebuie să fie considerate o circumstanță favorizantă pentru „nivelul violenței pe care hoții de lemne sunt dispuși să-l provoace pentru a defrișa pădurile”, la care se referea radio BBC în comentariul menționat. Violență crescândă care, din păcate, se asociază cu „tăcerea vinovată” asupra fenomenului. În cazul de față, tăcerea Parchetului General în ceea ce privește soarta dosarului Liviu Pop, pădurarul din Maramureș.

Autor: Șerban Cionoff

Sursa: Jurnalul.ro

Șerban Cionoff: ”Beția de cuvinte și beția puterii”

Așadar, aici am ajuns în acest timp în care mitocănia agresivă, ura patologică și intoleranța fanatică  sunt considerate  manifestări ale normalității! Ieri, profesorul universitar doctor Adrian Năstase urma să susțină la Muzeul  Municipal „Regina Maria”o expunere despre „Rolul  elitelor în construcția României moderne”, în cadrul unei manifestări organizate sub egida Fundației Europene Titulescu în colaborare cu prestigioase instituții culturale din Iași. Am scris „urma să susțină o expunere la Muzeul Municipal”, pentru că,după un ordin telefonic dat de primarul Mihai Chirică, instituția respectivă nu a mai avut voie să găzduiască manifestarea! Situație în care aceasta s-a desfășurat la Muzeul Militar „Regele Ferdinand I”.

Chiar dacă același primar Mihai Chirică telefonase și acolo transmițând mesajul său imperativ. Spre onoarea lor, bravii militari aflați la conducerea acestui muzeu nu s-au lăsat intimidați și au rămas pe poziții. Creată fiind această situație incalificabilă, profesorul universitar doctor  Adrian Năstase a renunțat să doneze Muzeului Municipal impresionanta colecție de litografii și fotografii de epocă a căror valoare este estimată la mai mult de 100.000 milioane euro. Dar nu numai despre această însemnată pierdere pe care o suferă tezaurul istoric și cultural al Iașiului este vorba, cât despre nemeritata și atât de urâta ieșire a primarului Mihai Chirică de pe urma căreia pe obrazul urbei se așterne o umbră rușinoasă și absolut nemeritată.

Să admitem, totuși, că ar fi putut exista anumite motive pentru care vremelnicul chiriaș al cabinetului Primarului Iașiului a dat nenorocitul ucaz. Civilizat și corect ar fi fost ca decizia să fie motivată și justificată în timp real pentru a nu se crea confuzii sau interpretări eronate. Este adevărat, după ce Adrian Năstase a postat pe blogul său un text în care,printre altele, face referire și la gestul foarte puțin ospitalier al primarului Mihai Chirică, Primăria Municipiului Iași a emis un comunicat de  presă în care numește cele relatate „afirmații pur și simplu jenante”, invocând,totodată, anumite vicii de procedură pe care, chipurile!,Fundația Europeană Titulescu nu le-ar fi respectat. Așa după cum se mai pretinde  că donatorul Adrian Năstase nu a procedat corect, foarte probabil pentru-că nu a cerut voie domnului primar înainte chiar să se gândească dacă i se dă voie să facă acel cadou muzeului ieșean. După care, pentru că finis coronat opus, în ultimul pasaj ni se dă de știre că alegațiile lui Adrian Năstase „nu fac obiectul interesului nici al primarului (Mihai Chirică n.n.),și, credem, nici al ieșenilor în general”. Mai rar mostră de modestie și de bună purtare!

La fel de adevărat este,însă, și faptul că, într-un fel, terenul pentru ordinul primarului Mihai Chirică a fost pregătit de niște trompetiști de serviciu care anunțau că „Adrian Năstase vine pe furiș la Iași”.De ce anume „pe furiș” atâta vreme cât acțiunea a avut loc într-un spațiu deschis  marelui public, asta nu ni se mai spune. În schimb, propaganda specializată nu pierde ocazia să reia otrăvitele clișee despre „coruptul Adrian Năstase”,etc,etc,etc. Până aici, nimic de mirare că doar de asta mănâncă și băieții o pâine de năimiți. Numai că, să nu uităm, că același Adrian Năstase, pe care încearcă să îl marginalizeze și să îl obstrucționeze indivizi de asemenea factură,  este cel în al cărui mandat de prim ministru al României-  ale cărui merite de excepție sunt recunoscute până și de unii dintre cei mai înverșunați dușmani ai săi- țara noastră a dus extrem de dificilele negocieri la încheierea cărora am devenit stat membru al Uniunii Europene. Iar dacă, după 2005, ne-am trezit în fața faptului împlinit și am constata, cu mare îngrijorare că „noi, cu o anumită Uniune Europeană am negociat și cu alta va trebui să lucrăm de-acum înainte” asta nu mai poate fi, în nici-un caz, vina lui Adrian Năstase! Cel care, de fapt, a și rostit acest amar adevăr…

Admit, pentru uzul demonstrației, că puritanul domn primar Mihai Chirică nu permite ca în urbea pe care o păstorește, să țină o prelegere o persoană pe care, nu-i așa?, justiția cu ghidaj politic a executat-o după cum a primit ordin. Numai că, iertat să fiu, dacă răsfoim pe gazetele care apar în dulcele târg al Ieșilor, constatăm că există orașece controverse și semne de întrebare asupra patrimoniului imobiliar al domnului primar. Asta ca să citez doar unul dintre subiectele intens dezbătute în paginile gazetelor ieșene și care, mai mult sau mai puțin întâmplător, au legătură directă cu domnul primar Mihai Chirică. Controverse și semne de întrebare care, zice-se,ar face obiectul unor preocupări ale procurorilor de la DNA. În plus, nici de bănuiala că, la originea acestui procedeu absolut suburban de a-l declara pe Adrian Năstase persona non grata la Iași- din motive mai degrabă de factură politicianistă decât politice- nu poate fi absolvit primarele Mihai Chirică, atâta vreme cât domnia sa a fost exclus din PSD în 2017.Partid în istoria căruia,indiscutabil, Adrian Năstase are o prezență marcantă, incomparabilă. Ceea ce, cu sinceră părere de rău, nu putem spune și despre ex PSD-istul Mihai Chirică.

Și totuși, toate acestea s-au petrecut la Iași, această eternă și mereu tânără „Florență a României”, așa cum a definit-o în chip magistral G.Călinescu! Legendară vatră de Istorie și de Cultură a neamului moldovenilor despre a căror ospitalitate, ea însăși legendară, Dimitrie Cantemir scria că pentru „chipul în care primesc oaspeți străini și drumeți sunt vrednici de cea mai mare laudă”. Acest fel aparte de a primi oaspeți și drumeți fiind expresia însăși a unei generoase educații transmise din generație în generație și care, astăzi, înnobilează ființa morală și spirituală a Iașiului și a oamenilor săi.

Mai poate fi, atunci, crezut cetățeanul și primarul Mihai Chirică atunci când vorbește cu emfază despre educație și ne învață că ar fi  „resursa unui stat care se dorește longeviv”?! Oferind, domnia sa, un exemplu de educație modernă, democratică și profund nediscriminatorie atunci când numește unele state de pe mapamond: „națiuni care sunt coborâte din copaci”. Firește că nu și, mai degrabă, cred că îi putem răspunde cu sarcasticele cuvinte ale lui Titu Maiorescu „nomaluri de cuvinte fără nici-un miez, bășici umflate cu aer gol”. Sau, tot cu vorba mentorului „Junimii”: beție de cuvinte.

Care, în cazul de față, face casă bună cu beția puterii!

Autor: Șerban Cionoff

Șerban Cionoff: ”Avem fotografiile pentru viitorul afiș electoral!”

La ora când scriu aceste rânduri, fotografiile la care mă voi referi mai departe au dispărut de pe pagina de Facebook a celui care le-a realizat și a ținut să le facă publice, fălindu-se cu ele bineînțeles. Au dispărut de pe pagina sa dar nu și de pe alte pagini de socializare, unde sunt comentate în termeni extrem de duri și, zic eu, pe deplin meritați. Așa după cum cred că nu vor dispare prea repede din memoria noastră colectivă.

Așadar, în aceste zile în care o țară întreagă este cutremurată de ororile monstrului din Caracal și ,cu siguranță, oameni de bună credință și cu frica lui Dumnezeu mai speră că Alexandra și Luiza sunt în viață, iată că pe pagina de Facebook a unui domn, după câte am înțeles un fotograf de elită, apar imagini de la o ședință foto în care fiica dânsului, Martha, iese în poză alături de domnul Klaus Iohannis (încă)președintele României. Fotografii realizate și difuzate în aceste zile de cumplită durere!Foarte adevărat, de-acum, fotografiile au fost șterse de pe pagina tatălui copilei, ca și cum nici nu ar fi fost vreodată postate acolo iar discuția s-a închis. Deși, cred că un elementar respect pentru familiile groaznic încercate ale celor două copile și pentru toți cei ce le sunt alături, l-ar fi obligat, moralicește vorbind, pe acest domn să revină în câteva vorbe în semn că regretă cele întâmplate.

Asta cu atât mai mult cu cât din textul ce însoțea albumul foto înțelegem că, la un moment dat,  domnișoara Martha, care s-a și conversat cu domnul Klaus Iohannis în limba germană, ,,a pus jazz pe telefonul mobil ca să spargă liniștea de la Cotroceni’’, în timp ce tatăl său ,,a încins blitzul’’, trăgând cadru după cadru. Se pune,numaidecât, o întrebare: de ce era atâta liniște, la Cotroceni încât  a fost nevoie ca domnișoara Martha să o spargă punând jazz pe mobilul său? Să fie, oare, vorba despre atmosfera de maximă concentrare în care domnul (încă) președinte și aparatul de specialitate al instituției prezidențiale urmăresc foarte amatoreștile  căutări ale procurorilor care, sub ochii unei nații de-a dreptul stupefiate și revoltate peste măsură, sunt duși de nas de o canalie nenorocită?Procurori, polițiști și STS-iști care mai degrabă vor  ei să ne ducă de nas, îngropând sub preș legăturile bestiei aceleia cu fețe grele din mediul judiciar, polițienesc și , după toate indiciile, din mediul politic?

Mergând , pas cu pas, din ipoteză în ipoteză, unii ar putea să spună că liniștea de la Cotroceni era impusă de nevoia domnului(încă)președinte de a se concentra pentru a veni în fața nației cu un nou mesaj privind modul absolut defectuos în care se desfășoară ancheta procurorilor, ca și despre foarte vinovata pasivitate cu care poliția, STS-ul și procurorii i-au oferit nenorocitei creaturi posibilitatea de a-și duce la îndeplinire odioasele sale intenții. Mesaj de care țara avea urgentă și presantă nevoie, de vreme ce primul (și singurul!) mesaj al chiriașului din Dealul Cotrocenilor, dat după ședința CSAT-ului de marțea trecută, a aut mai degrabă rostul de a mai lansa în eter niște sudalme la adresa dușmanilor săi politici jurați, alianța PSD-ALDE. După care a urmat o tăcere de mormânt! Tăcere de rit prezidențial care nu face decât să le dea deplină libertate procurorilor și celor direct interesați să ne mai aburească o vreme cu scenariile lor de trei parale, doar-doar ne vom lua gândul de la subiect.

Admit, de bună seamă, că publicarea fotografiilor de către domnul artist și părinte pe pagina sa de socializare a fost făcută fără a fi existat acordul prealabil al personajului principal. Dar asta nu mă poate împiedica să nu îmi pun o întrebare despre cât de ușor a acceptat domnul (încă)președinte solicitarea ca această ședință foto  să se țină în aceste zile copleșite de durere și de revoltă? Ardea casa dacă se amâna, pentru câtăva vreme, sesiunea foto? Asta ca să nu mai insist și asupra faptului că, după cum apare în secvențe, domnul Klaus Iohannis este foarte zâmbăreț și radios. Recunosc, nu i-am putea cere să-și fi compus, așa de circumstanță,  o mină despletită și cernită, dar parcă sună a palmă peste obrajii plânși ai familiilor și apropiaților celor două copile, zâmbetul larg și foarte împăcat cu lucrurile al domnului (încă)președinte. Una peste alta, fie și admițând că entuziastul tată și artist al fotografiei a postat imaginile fără a avea acordul expres al domnului(încă)președinte și chiar dacă , ulterior, aceste poze au fost șterse, oare nu era corect și frumos din partea instituției prezidențiale dacă ar fi emis un comunicat în care să se delimiteze de acest gest necugetat și foarte urât?

Acestea fiind zise și scrise nici nu trebuie să ne mai fie de mirare dacă, la finalul comentariului însoțitor, atât de norocosul părinte și artist foto ne îndeamnă să ieșim la vot. Cum ,,la care vot’’?La votul pentru un nou mandat al domnului Klaus Iohannis. Nu de alta dar fotografiile pentru afișul electoral sunt deja gata! Mai lipsește doar sloganul, dar, la o adică, și acesta este gata. Iată-l:,,Noroc vouă, Martha, tatăl tău și votanții mei! Ghinion vouă, victimele bestiei de la Caracal și restul lumii!’’

Autor: Șerban Cionoff

Sursa: Jurnalul.ro 

Șerban Cionoff: ”Acum știm de ce a fost exclusă Viorica Dăncilă de la masa Summitului UE!”

Mai sunt câteva ceasuri până la încheierea Summitului UE de la Sibiu și este lesne de înțeles interesul cu care sunt așteptate deciziile pe care le vor adopta mai marii construcției europene ale cărei baze au fost puse prin istorica declarație a lui Robert Schumann din 9 mai 1950. Ce-i drept, câteva idei principale au fost prefigurate în declarațiile unora dintre figurile proeminente ale instituțiilor uniunii sau ale câtorva state membre, așa că nu ne rămâne decât ca, într-un viitor cât mai apropiat sperăm, să aflam, cu subiect și predicat, ce s-a stabilit la summitul din municipiul al cărui primar a fost, o bună bucată de vreme, Klaus Iohannis, (încă) președintele României.

După cum era de așteptat, și de data aceasta nu lipsesc de pe piața media ipotezele, scenariile dar și zvonurile, motiv pentru care mă abțin să mai emit, și eu, fie și niște simple supoziții. În schimb, am de-acum, certitudinea că,deja, cunoaștem răspunsul la întrebarea care a stat, în aceste zile, pe buzele foarte multora dintre noi: de ce nu a fost invitată Viorica Dăncilă, primul ministru al României, la summitul de la Sibiu?Întrebare pe care Bogdan Chireac a reluat-o și, printr-o salutară extensie de  sferă, a inclus între cei care ar fi trebuit să fie invitați la acest summit pe Președintele Senatului, pe cel al Camerei Deputaților, precum și personalități marcante ale mediului academic din România, țara-gazdă a evenimentului.

Ce-i drept, la întrebarea care viza direct neinvitarea Vioricăi Dăncilă, ni s-au livrat câteva răspunsuri. Unul mai breaz decât altul! De pildă, mitocănia crasă a lui Klaus Iohannis, cel care o trimitea pe șefa Executivului la nu mai știu ce poveste din Piața Mare, unde accesul publicului era liber. Sau logoreea lui Traian Băsescu, care se erija în mare cunoscător al ultra sofisticatelor mecanisme și proceduri ale birocrației comunitare. Cu toate acestea, judecând lucrurile în funcție de (cel puțin) două declarații făcute în marja summitului, cred că avem  argumente ale unui răspuns valid și corect la întrebare.

Mă refer, mai întâi, la cele declarate de către premierul Olandei, Mark Rutte, care nu a lăsat să îi scape nici această ocazie pentru reitera marota și sloganul favorit a unor corei comunitari. Spunându-ne,pe un ton foc de ritos, că „România va fi pregătită să fie admisă în Spațiul Schengen atunci când se va conforma regulilor statului de drept’”’. Fără a scoate, măcar o vorbuliță despre interesul arzător pe care îl au anumite cercuri influente din Țara Lalelelor pentru Portul Constanța. În tot, avem de-a face cu o  declarație de o evidentă rea-voință, dublată de o totală lipsă  de politețe față de țara noastră, gazda ospitalieră a summitului la care participă și cuvântă domnul Mark Rutte. Situație în care ar fi fost cazul ca președintele Klaus Iohannis să intervină și, în termeni bine cântăriți dar fermi, să îi atragă atenția oaspetelui că a depășit niște elementare principii de respect și (de ce nu?) de protocol. Intervenție pe care președintele Klaus Iohannis nu a avut-o, motivele tăcerii sale nici că mai trebuie, cred, căutate prea mult.

În aceeași manieră, a monitorului care îl bate la palmă, în mod sistematic pe elevul problemă al UE, s-a comportat și Manfred Weber, altminteri și candidat al PPE la președinția Comisiei Europene, care a făcut următoarea declarație: „Socialiștii din România, ALDE din România nu joacă nici-un rol în partidele lor la nivel european, sunt suspendați, chiar excluși să stea la masă’’. Afirmații, și acestea, absolut revoltătoare, dar care, fără doar și poate, i-au convenit de minune (încă) președintelui Klaus Iohannis, candidatul cu căiță al PNL la viitorul scrutin pentru ocuparea fotoliului de la Palatul Cotroceni. Cu atât mai mult cu cât ultra-nepoliticosul musafir a prestat o osana de zile mari pentru PNL, numindu-l „un partid puternic”. Neștiind sau ignorând ce spun despre PNL sondajele de opinie făcute aici, la noi acasă.

Mergem, așadar, mai departe și, trecând pragul receptării strict emoționale a celor două declarații, judecăm lucrurile prin pconținutului mesajelor pe care cei doi limbuți domni au dorit să le transmită. Prilej cu care ajungem, în mod firesc și necesar, la constatarea că, de fapt, ele se refereau la două subiecte de maxim interes pentru România, stat membru cu drepturi și îndatoriri egale al Uniunii Europene. Este vorba despre: a) admiterea țării noastre în Spațiul Schengen, dat fiind faptul că am îndeplinit de cam ceva vreme condițiile necesare; și b) încetarea .. aplicării MCV-ului, care și așa, în cazul de față, a operat incorect și abuziv.

După care- pas cu pas, cum ar spune un clasic în viață- ajungem la constatarea că exact aceste două probleme i-a solicitat premierul Viorica Dăncilă președintelui Klaus Iohannis să le discute, deschis și argumentat, în discuția cu marii Uniunii Europene și ai statelor sale membre. Solicitare pe care  primul ministru a motivat-o prin aceea că Summitul de la Sibiu „trebuie să aibă un rezultat concret pentru cetățeni’’, rezultate în care „trebuie să se regăsească și interesele României și ale românilor’’.

Cum a răspuns Klaus Iohannis (încă) președinte al României și,zice-se, al tuturor românilor, acestei solicitări a primului ministru- al României nu al ,,guvernului meu’’!-, se cunoaște. A răspuns replicând cum că aceste chestiuni sunt pur tehnice și nu pot face obiectul Summitului. Declarație care se bate cap la cap cu o altă zicere a aceluiași domn care pretexta neinvitarea la summit a premierului Viorica Dăncilă prin aceea că ,,nu este vorba de nici-o rea credință și nici-o rea voință’’, ci de faptul că „pur și simplu aici(la Summit n.n.) este locul președintelui’’. Domnia sa neuitând să apese pe pedala lucrului bine făcut și clamând cu mult parapon:„Noi ne întâlnim aici ca să lucrăm’’.

Cum a lucrat (încă) președintele Klaus Iohannis și, mai ales, în interesul cui a lucrat și la Summitul de la Sibiu, vom vedea, foarte probabil,  cât mai curând. Până atunci,însă, eu zic  să ne gândim foarte serios cum și despre ce ar fi discutat Viorica Dăncilă, premierul României, cu distinșii interlocutori din arealul comunitar? Pentru a avea elemente edificatoare în acest sens putem revedea intervențiile pe primul ministru Viorica Dăncilă le-a avut, în mai multe rânduri, atunci când aceste subiecte foarte sensibile și de maxim interes pentru România și pentru români au fost abordate în Parlamentul European.

După care, în final, să aflăm și răspunsul la întrebarea-cheie: de ce  a fost exclusă Viorica Dăncilă să stea la masa summitului UE? Întrebare în care, după cum vedeți, nu am făcut decât să folosesc sintagma predilectă a unui distins și extrem de manierat musafir al Summitului UE de la Sibiu.

Autor: Șerban Cionoff

Sursa: Jurnalul.ro

Șerban Cionoff: ”Teme pentru Ediția a II-a a cărții domnului Președinte”

Aștept și eu, ca tot românul, lansarea noii cărți a lui Klaus Iohannis. Carte cu un titlu foarte incitant:„EU.RO-Un dialog deschis despre Europa”.  Așteptare pe deplin motivată și de promisiunile autorului, dintre care am reținut-o în mod cu totul deosebit pe aceasta:„Întrebările la care am încercat să ofer răspunsuri în această carte sunt foarte variate, iar ele încep de la legitimitatea noastră istorică de a aparține spațiului comunitar și se încheie cu modul în care ne proiectăm prezența în Uniune în viitoarea perioadă”.

Răspunsuri substanțiale nu mă îndoiesc, în convergență cu alte abordări propuse de prestigioși autori români și străini și cate pot să intre în confruntare cu analizele consacrate relației biunivoce România-Uniunea Europeană. Deocamdată, întrucât nu am citit cartea, nu voi avansa o evaluare personală asupra sa și îmi rezerv această plăcere după ce am terminat-o de citit. Pot,însă,să îmi exprim surpriza de a regăsi o evidentă asemănare între mesajul cărții lui Klaus Iohannis- „Pune întrebările.Înțelege contextul” – și genericul blogului lui Adrian Năstase: „Pune întrebarea și, împreună,vom găsi răspunsul”.

Asemănare care nu cred că ar trebui să ne mire, știut fiind faptul că Adrian Năstase a fost premierul în al cărui mandat România a purtat și a finalizat cu succes negocierile extrem de severe pentru aderarea la Uniunea Europeană. De aceea este foarte posibil ca, în acest fel, președintele Klaus Iohannis să recunoască meritele de pionierat ale prestigiosului om politic,diplomat și universitar Adrian Năstase. Gest cu atât mai demn de semnalat cu cât, la zece ani după ce negocierile de aderare s-au încheiat, Klaus Iohannis avea fie proclamat președinte. Fapt care a reprezentat o confirmare a vocației europene a României și a românilor, a voinței noastre colective de a recunoaște și de a respecta valorile, principiile și normele spațiului european la care am aderat în perioada în care Adrian Năstase s-a aflat în fruntea Guvernului.

Nu mă îndoiesc, de pe acum, că, odată intrată în circuit public, noua carte a lui Klaus Iohannis va genera multiple comentarii și o substanțială confruntare de idei. După cum este de așteptat să urmeze o a II-a ediție, în care să își afle  răspuns întrebările,sugestiile și observațiile cititorilor.  Dar, pentru că nu am avut șansa să mă prenumăr între cei cărora președintele Klaus Iohannis la-a dat răspuns la întrebări în prima versiune editorială a cărții, îmi permit să îi sugerez un subiect care, sunt convins, rămâne de maximă actualitate și de un incontestabil interes. Mai ales atunci când discutăm despre „modul în care ne proiectăm prezența în Uniunea în viitoarea perioadă”.

Îmi permit, așadar, să îi adresez autorului trei întrebări:1) Cum caracterizați anumite opinii, insistent și insidios promovate pe canalele de presă și în spațiul public, potrivit cărora, la 1 ianuarie 2019, România nu era pregătită să își asume și să exercite președinția rotativă a Consiliului UE?;2) Care puteau să fie argumentele, motivele sau interesele difuzării unor asemenea predicții atât de sceptice și, mai ales, cert defavorabile imaginii și credibilității României în Uniunea Europeană și pe plan mondial?; 3) Considerați că ar fi corect și de bună cuviință ca, la încheierea primului semestru  al anului în curs, atunci când România își va prezenta bilanțul mandatului la președinția Consiliului UE, cei care au emis și au cauționat cu prestigiul și cu autoritatea lor asemenea prognozele negative să prezinte, în mod public, scuze și să își asume, tot în mod public, răspunderea pentru afirmațiile lor?

Autor: Șerban Cionoff

Sursa: Jurnalul.ro

Dosarul Revoluției nu este monedă de schimb pentru Dosarul Aiud!

Astăzi, 8 aprilie 2019, la orele 11, Augustin Lazăr și-a semnat și și-a parafat în fața națiunii actul de auto-demitere, morală și civică, din funcția de Procuror General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Mă refer la declarația de presă făcută în fața camerelor de televiziune în care cel aflat la final de mandat în fruntea Parchetului General a anunțat că secția parchetelor militare a trimis în judecată rechizitoriul în Dosarul Revoluției Române din decembrie 1989. Eveniment pe care, în logoreica sa declamțiune, Augustin Lazăr l-a clamat a reprezenta ,,îndeplinirea unei datorii profesionale și a unei îndatoriri față de Istorie și față de Patrie!’’

Precizez din capul locului: exclud în mod categoric orice interpretare a rândurilor care vor urma ca fiind o încercare de contesta ideea necesității imperioase de a se face dreptate morților și răniților Revoluției Române! Ceea ce, însă, contest, în același mod categoric și fără drept de apel, este adevărata cauză a acestui gest oribil și scandalos ( cum l-a caracterizat Bogdan Chirieac în comentariul său de la Antena 3) al Procurorul general. Pentru că acesta este adevărul-adevărat: astăzi, 8 aprilie 2019, torționarul de la Aiud, din 1985, îi trimite în judecată pe torționarii din decembrie 1989!

Poate că pentru unii cititori se vor arăta șocați de duritatea termenilor, dar acesta este adevărul! Pentru a demonstra acest adevăr,extrem de greu de contestat, este de ajuns să reexaminăm contextul politic în care a fost făcut anunțul lui Augustin Lazăr, chiar în ultimele zile de mandat. Anunț pe care el îl clamează ca fiind, nici mai mult nici mai puțin, decât o datorie de conștiință!…

De aceea, consider necesar să insist asupra ideii că acest context este marcat de cutremurătoarele documente îndelung tăinuite din mapa profesională a lui Augustin Lazăr, în care se află foarte multe pagini negre despre activitatea sa la Penitenciarul din Aiud. Unde, în cadrul comisiei de eliberare condiționată, tânărul și zelosul procuror Augustin Lazăr s-a opus cu strășnicie ca dizidentul politic Iulius Filip să beneficieze de eliberare condiționată. Aceasta nefiind, după cum demonstrează dovezile ce încep să iasă la iveală, o excepție în cariera personajului. Motiv pentru care nu putem să facem abstracție de marile semne de întrebare pe care le ridică,prin ea însăși, constatarea coincidenței dintre radicalizarea discuțiilor despre debutul lui Augustin Lazăr  în carieră  și anunțul foarte precipitat despre trimiterea în instanță a Dosarului Revoluției.

Semne de întrebare la care se mai adaugă și o altă rușinoasă coincidență și anume împrejurarea că declarația televizată a lui Augustin Lazăr vine la doar câteva ore după ce în spațiul public a apărut informația că ministrul de justiție,Tudorel Toader, se va adresa Curții Constituționale în legătură cu refuzul prelungit al președintelui Klaus Iohannis de a iscăli decretul de revocare a lui Augustin Lazăr din fruntea Parchetului General. Refuz prelungit de 6 (șase!)luni și care, după cum se cunoaște, i-a oferit susnumitului determinarea de a candida la un nou mandat!

În fine, dar deloc în ultimul rând, trebuie să ne atragă atenția încă o semnificativă coincidență și anume faptul că redeschiderea, în aprilie 2016, a dosarului privind cauzele,condițiile și împrejurările în contextul cărora s-au produs evenimentele din perioada 17-30 decembrie 1989- Dosarul Revoluției- a fost determinată de demersurile  susținute și perseverente ale Asociației 21 Decembrie și ale președintelui ei, Teodor Mărieș. Aceeași asociație a revoluționarilor având același președinte, pe Teodor Mărieș, care acum cere cu o hotărâtă insistență demiterea imediată a lui Augustin Lazăr de la conducerea Parchetului General, ca singură măsură legală și moral îndreptățită în urma dezvăluirii revoltătorului său trecut de torționar al regimului politic revolut.

Pentru toate aceste motive, consider că anunțul făcut azi de către (încă) Procurorul General Augustin Lazăr reprezintă numai și numai o dublă ofensă adusă jertfei eroilor revoluției și memoriei lor. O dată, pentru că am ajuns la revoltătoarea situație în care,  după cum cu mare îndreptățire spunea tot Bogdan Chirieac ,,torționarul de la Aiud, din 1985, îi trimite în judecată pe torționarii din decembrie 1989’’. Același torționar confiscând, acum, dintr-un meschin interes propriu,  un demers profund moral și perfect legitim, pe care îl transformă într-o perversă diversiune, adică în praf în ochi pentru a distrage atenția opiniei publice de la faptele sale, mai vechi sau mai noi, de aceeași factură de procuror cu mentalități și practici totalitare.

După cum nu este câtuși de puțin exclus ca Augustin Lazăr să fi cutezat a crede că Dosarul Revoluției ar putea fi monedă de schimb pentru prescrierea faptelor sale de la Aiud sau din vremuri mai aproape de zilele noastre!Ceea ce reprezintă încă o monstruoasă ofensă adusă idealurilor Revoluției și ale eroilor săi.

Autor: Șerban Cionoff

Sursa: Jurnalul.ro