Se afișează postările cu eticheta gratiere. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta gratiere. Afișați toate postările
miercuri, 3 mai 2017
Ce ruşinos, domnilor Traian Băsescu, Şerban Nicolae şi Liviu Brăiloiu!
Comisia juridică a Senatului a adoptat miercuri, cu 5 voturi „pentru“ (PSD şi ALDE) şi 3 „împotrivă“ (PNL, USR şi UDMR) amendamentele propuse de senatorii Traian Băsescu, Şerban Nicolae şi Liviu Brăiloiu la proiectul de Lege privind graţierea, prin care cei condamnaţi la închisoare cu executare pentru dare sau luare de mită, trafic de influenţă sau cumpărare de influenţă urmează să fie graţiaţi sub rezerva achitării prejudiciului.
Comisia juridică a Senatului a adoptat marţea trecută amendamentul propus de Parchetul General, Asociaţia Magistraţilor şi de Şerban Nicolae la proiectul Legii graţierii conform căruia vor urma să fie graţiate pedepsele cu închisoarea de până la 3 ani inclusiv, modificând astfel propunerea Guvernului de a graţia pedepsele de până în 5 ani. Totodată, Traian Băsescu şi-a modificat amendamentul prin care propunea graţierea pedepselor de până în 10 ani de închisoare, însuşindu-şi propunerea Uniunii Barourilor, şi anume reducerea perioadei la 6 ani. Amendamentul senatorului PMP a fost însă respins. Traian Băsescu a explicat că a propus amendamentul de graţiere a pedepselor de până în 10 ani deoarece există o diferenţă între codul penal vechi şi cel nou, ceea ce s-ar putea traduce în discriminări la adresa condamnaţilor, iar articolul din lege ar putea fi declarat neconstituţional. Contraargumentul a venit însă din partea ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, prezent la şedinţa Comisiei juridice, care a spus că se aplică legea penală mai favorabilă. De asemenea, senatorii jurişti au adoptat şi un amendament propus de social-democratul Şerban Nicolae potrivit căruia se scad trei ani din orice pedeapsă cu închisoarea de până în zece ani. ”Se graţiază… în parte, cu trei ani, pedepsele cu închisoarea aplicate de instanţele de judecată mai mari de trei ani, dar care nu depăşesc zece ani”, prevede amendamentul propus de Nicolae. Potrivit senatorului PSD, de această prevedere ar urma să beneficieze aproximativ 800 de deţinuţi, arată News.ro
Iulian C.
marți, 31 ianuarie 2017
Românii revoltaţi de Guvernul Grindeanu care a dat lovitura de graţie Justiţiei au ieşit noaptea în stradă
Romanii au iesit in strada, marti noaptea, dupa ce Guvernul a adoptat pe furis, fara a tine cont de parerea cetatenilor, a institutiilor din Justitie sau a organizatiilor internationale, ordonanta de urgenta privind modificarea Codurilor Penale, iar proiectul de ordonanta privind gratierea a fost trimis in Parlament.
Peste 30.000 de oameni au iesit in Bucuresti si in numeroase orase din tara cerand demisia Guvernului si anuntand ca vor lupta pentru Justitie. Cu toate acestea, Guvernul a facut si ultimul pas si ordonanta de urgenta a fost publicata noaptea, in timp record, in Monitorul Oficial.
In ea exista insa o prevedere care arata ca modificarile aduse Codului Penal intra in vigoare la 10 zile de la publicarea in MOf. Astfel, au intrat imediat in vigoare doar modificarile la Codul de Procedeura Penala, printre care limitarea denuntului la 6 luni de la comiterea faptei.
In schimb, dezincriminarea abuzului in serviciu si a conflictului de interese intra in vigoare la 10 zile de la publicarea in MOf, ceea ce inseamna ca poate fi atacata la Curtea Constitutionala de Avocatul Poporului.
Reactia oamenilor a fost prompta si vehementa. Dupa conferinta de presa in care ministrul Florin Iordache a anuntat sfidator lovitura data Justitiei pentru simplul fapt ca "legile le face Guvernul", peste 30.000 de oameni au iesit in strada in toata tara. Odata cu miile de oameni care veneau in Bucuresti spre Palatul Victoria a crescut si numarul fortelor de ordine, insa, in afara de cateva incidente minore, manifestatia a fost una pasnica.
O alta sfidare a venit si de la Primaria Capitalei. Desi nu a mai nins de o buna perioada, in Piata Victoriei chiar in aceasta noapte au fost trimise excavatoare si basculante sa stranga zapada.
Proteste ample au avut loc si la Iasi, Timisoara, Brasov, Sibiu, Cluj, Ploiesti, Constanta sau Baia Mare.
In jurul orei 03:00, oamenii au inceput sa plece spre casele lor, insa doar pentru o scurta pauza sa isi reincarce bateriile. Noi manifestatii sunt programate sa inceapa la orele 08:00-09:00 si mii de oameni s-au aratat dornici sa participe. ZIARE.COM
Abonați-vă la:
Postări (Atom)

