INIMA MEA ESTE O TORȚĂ
Inima mea este-o torță ce arde
cu flacără stinsă-n durere;
inima mea este-un bocet ce plânge
cu lacrimi de jale, amare și mute,
simţind la răscruce mirosul
de ceartă, gâlceavă și necazuri,
amenințări planetare și-abuzuri,
atacuri aeriene, nu cu obuzuri,
ci cu arme sofisticate, rachete,
nucleara-i aproape și ne strivește.
În țară-mi se cântă doina de jale,
se bate pasul pe loc în discuții,
nestatornicia și haosul capătă proporții,
tinzând peste noapte să ne scoată din porții,
în timp ce acolo sus, pe munte,
mai curg încă șiroaie de neguri ascunse.
Tare mi-e teamă și-un gând nu-mi dă pace,
să nu ne inunde valea de lacrimi,
să nu ne biciuie, pe fața cernită,
ploi scurte de plumb și pirită
ce-aruncă în aer vise rănite,
în timp ce, vai, la margini de ape,
cuvântul meu sărman și singur, plânge,
și aripi se-nalță-n lumina plăpândă,
peste codrii mei tineri cu chipuri de sânge.