Se afișează postările cu eticheta nu-i așa?. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta nu-i așa?. Afișați toate postările

marți, 1 iulie 2025

Și LEII se sting, nu-i așa?


Mihai Leu, primul campion mondial al României la box profesionist, a pierdut cel mai important meci al vieții sale, iar astfel s-a stins la vârsta de doar 56 de ani.
Legendarul sportiv a avut probleme grave de sănătate în ultimii ani, iar în aprilie a fost dus de urgență cu elicopterul la spital. Acolo, a suferit o intervenție chirurgicală, după o hemoragie internă, și a stat internat câteva zile la terapie intensivă.
După ce petrecuse în spital aproximativ două săptămâni, Mihai Leu posta un mesaj plin de optimism, în care anunța că se simte mai bine și chiar se gândește să participe din nou la raliuri, a doua sa pasiune după box.
Din păcate, însă, nu a mai avut oportunitatea de a se afla din nou la volan, unde spunea că „se simte cel mai bine". Recent, a fost internat din nou la Institutul Clinic Fundeni, după încă o hemoragie, și a fost inclusiv în comă indusă.
La data de 1 iulie 2025, familia a anunțat decesul lui Mihai Leu, prin intermediul unui mesaj postat pe pagina de Facebook a fostului boxer și pilot de raliuri.
„Cu profundă durere, anunțăm trecerea în neființă a lui Mihai, în această seară. Un adevărat campion, atât în ringul de box, cât și pe circuitele de motorsport, Mihai a fost mult mai mult decât un sportiv excepțional, a fost un simbol de voință, curaj și pasiune.
Pentru fani, Mihai a fost și va rămâne un model. Un om care a inspirat prin fiecare luptă, prin fiecare cursă și prin demnitatea cu care și-a trăit viața. Pentru noi, pentru familie, un prieten, un soț și un tată minunat.
Moștenirea lui merge mai departe prin toți cei care l-am iubit, l-am susținut și am fost martori la parcursul său unic. Nu te vom uita niciodată”, se arată în mesajul de pe rețelele sociale.
Mihai Leu a avut mai multe realizări importante în box. Prima la juniori, în 1987, când a devenit campion mondial. Un an mai târziu, s-a stabilit în Germania și s-a legitimat la Bayer Leverkusen.
În 1989 și 1990, a devenit campion național în Germania, iar apogeul carierei a fost atins în 1997, când a devenit campion mondial WBO la categoria semimijlocie.
După retragere, și-a urmat o altă pasiune - raliurile, unde, revenit în România, a ieșit campion național în 2003.
Gr. C.

Toate reacţiile14

vineri, 17 mai 2024

Și fugarii se împușcă, nu-i așa?!

 


Și fugarii se împușcă, nu-i așa? Ucrainean ucis de grăniceri când încerca să treacă frontiera în România!

Autorităţile ucrainene au arestat un membru al Gărzii de Frontieră pentru că a împușcat mortal un bărbat în vârstă de 39 de ani care încerca să treacă ilegal graniţa din Transcarpatia către România, a anunţat vineri Biroul de Stat de Investigaţii din Ucraina, relatează agenţia EFE, potrivit Agerpres.
Acesta este primul deces oficial în astfel de circumstanţe de când în Ucraina a fost decretată legea marţială care le interzice bărbaţilor cu vârste între 18 şi 60 de ani apţi să servească în armată să părăsească teritoriul naţional.
„Conform informaţiilor preliminare, pe data de 15 mai, în jurul orei 19:00, soldaţi din detaşamentul de frontieră au descoperit un bărbat care se îndrepta către frontiera cu România”, a comunicat agenţiei publice de presă Ukrinform biroul de investigaţii.
Bărbatul nu a răspuns ordinelor de a se opri, astfel că gărzile de frontieră au tras focuri de avertisment, dar victima a fost împuşcată în cap. Investigaţia a relevat din ce armă a fost tras glonţul care a provocat decesul şi a fost astfel stabilit agentul care a folosit-o.
De la începutul invaziei ruse circa 30 de bărbaţi ucraineni au murit în timp ce încercau să treacă râul Tisa către România, acestea fiind însă cazuri de înec, aminteşte agenţia EFE.

Grigore CIASCAI