Se afișează postările cu eticheta preşedintele CJ MM Gabriel Zetea.. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta preşedintele CJ MM Gabriel Zetea.. Afișați toate postările

joi, 25 octombrie 2018

Președintele CJ Maramureș în vizită oficială în Provincia Hubei din China


 În timpul vizitei oficiale în China, desfășurată în cursul săptămânii trecute, delegația română condusă de președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea a avut un program extrem de încărcat. Pe parcursul celor cinci zile au fost stabilite atât vizite în fabrici aparținând companiei Tri-Ring, cât și întâlniri cu înalți demnitari și oficiali chinezi. Delegația României, din care a făcut parte și Mircea Cirț, CEO ATP Exodus a fost primită și de președintele Consiliului Regional al provinciei Hubei, Xu Liquan, președinte al Conferinței Consultative Politice din provincia Hubei și secretar al Grupului de partide din China.
”A fost o vizită benefică și extrem de interesantă și doresc să îi mulțumesc guvernatorului provinciei Hubei, Wan XiaoDong, care mi-a transmis invitația prin intermediul Ambasadei Chinei în România. Am avut parte de câteva zile extrem de pline și cu un program foarte încărcat în orașul Wuhan, localitate cu 12 milioane de locuitori, iar partenerii chinezi s-au dovedit, încă o dată, atât oameni de afaceri onești, cât și gazde exemplare.
Am vizitat una din zecile de fabrici deținute de compania Tri-Ring Groups, o societate cu 25.000 de salariați și o cifră de afaceri de 3,8 miliarde de dolari, implicată în producerea de automobile, componente auto și alte echipamente, fiind primiți chiar de președintele companiei. Un alt moment extrem de important l-a reprezentat prezența noastră la Forumul Mondial al Capacității de Producție și Cooperare de Afaceri din China, unde am luat cuvântul chiar în deschiderea evenimentului. Din calitatea de speaker am vorbit despre faptul că România reprezintă pentru China un spațiu pentru afaceri și investiții în scopul valorificării oportunităților legate de domenii ca energie, tehnologia informației, agricultură, turism și transport, dar și o conexiune economică strategică cu Europa. Am fost onorat să vorbesc în fața întregii lumi la acest forum mondial unde au fost prezente peste 2000 de companii din peste 50 de țări ale lumii, dar și să asist la momentul semnării parteneriatelor între partea chineză și reprezentanți ai companiilor din țările lumii. Un astfel de acord de cooperare pentru Europa de Est în domeniul producției de camioane și piese de schimb pentru diferite vehicole a fost semnat de reprezentanții ATP Exodus și firma Tri-Ring, cu girul guvernului din Hubei și al Consiliului Județean Maramureș”, a declarat șeful administrației județene, Gabriel Zetea.
Președintele Consiliului Județean Maramureș a subliniat și importanța întâlnirii pe care a avut-o cu președintele Consiliului Regional al provinciei Hubei, Xu Liquan, dar și inviția adresată de a participa la banchetul oficial extrem de restrâns care a avut loc în orașul Wuhan, organizat de înalții oficiali chinezi. În cadrul întâlnirilor oficiale care au avut loc s-a discutat și despre un posibil parteneriat public-privat între provincial Hubei și Județul Maramureș în vederea dezvoltării Aeroportului Internațional, partea chineză având atât fondurile necesare cât și interes pentru a investi în regiunea noastră. Reprezentanții orașului Wuhan și ai regiunii Hubei au prezentat și cultura și tradiția locului, iar la finalul întâlnirii, președintele Gabriel Zetea i-a invitat în Maramureș, în cursul lunii noiembrie sau decembrie, urmând ca în ceea ce privește cheltuielile de deplasare, acestea să fie asigurate pe bază de reciprocitate.


                                                                                   CJMM

joi, 6 aprilie 2017

Maramureşul are buget!

Consilierii maramureşeni au aprobat în şedinţa extraordinară de ieri, 4 aprilie, bugetul de venituri şi cheltuieli al judeţului Maramureş. Şeful administraţiei judeţene, Gabriel Zetea, a arătat că „cerinţele sunt mari” din partea tuturor instituţiilor, iar posibilităţile de finanţare sunt limitate. Există capitole unde sumele au crescut mult faţă de anul trecut, la fel cum există instituţii unde istoria neacoperirii salariilor pare să se repete.

Lipsesc banii de salarii

Pentru anul 2017, bugetul propriu al judeţului Maramureş a fost stabilit la aproape 402 milioane de lei, la venituri, şi în jur de 413 milioane de lei la cheltuieli, cu un deficit de circa 11,5 milioane de lei. Faţă de 2016, a scăzut fondul de rezervă bugetară, suma din acest an fiind de 1,5 milioane de lei. În ce priveşte învăţământul, au fost alocate aproape 35 de milioane de lei, dar a fost semnalat un deficit la capitolul salarii. „Vorbim de aproape 35 de milioane de lei pentru cele şase şcoli speciale pe care le avem în subordonare. Pentru salarii e un oarecare minus, deoarece nu există încă resurse bugetare alocate de la stat până la finele anului, dar e o situaţie care se repetă an de an. Sunt convins că la jumătatea anului vom primi, în urma rectificării, sumele necesare”, a punctat preşedintele CJ Maramureş, Gabriel Zetea. Sincope în acordarea salariilor ar putea să existe pe final de an şi la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Maramureş. Asta deoarece sumele alocate nu acoperă ultimele trei luni din 2017. Oficialii CJ Maramureş speră însă ca soluţia să vină în luna august, atunci când se va face o rectificare bugetară la nivel central. La sănătate s-au repartizat 3,3 milioane de lei, din care 2,5 milioane de lei pentru Spitalul Judeţean „Dr. Constantin Opriş” Baia Mare şi 830.000 de lei pentru Spitalul de Boli Infecţioase şi Psihiatrie Baia Mare.

Mai mulţi bani la anumite capitole

În schimb, reprezentanţii CJ Maramureş au anunţat că bugetul de la Cultură a fost majorat cu circa 50 %. „În ce priveşte bugetul pentru cultură, acesta e unul îndestulător pentru acest moment. Am avut discuţii cu fiecare instituţie din subordine. Şi acolo cheltuielile de funcţionare sunt asigurate pentru toate instituţiile, la fel salariile, iar unele instituţii au primit bani şi pentru investiţii urgente. Bugetul pentru cultură a crescut cu 50 % faţă de cel de anul trecut, având în vedere că ne aşteaptă un an important cu centenarul Marii Uniri, e normal să alocăm din acest an sume suplimentare pentru pregătirea acestui eveniment extrem de important pentru Maramureş”, a punctat Gabriel Zetea. Mai mulţi bani vor fi direcţionaţi şi către tineret. „Bugetul pentru tineret cu o creştere substanţială faţă de anul trecut, primul în care organizaţiile de tineret au avut finanţare de la CJ. E o creştere cu peste 50 %”, a precizat şeful administraţiei maramureşene. O altă investiţie importantă pentru Maramureş, Sistemul de Management Integrat al Deşeurilor, va beneficia de o sumă de aproape 102 milioane de lei.

Sume constante

Sunt şi capitole unde sumele au rămas constante, fiind aproximativ aceleaşi ca şi anul trecut. E cazul religiei, unde a fost prevăzută suma de un milion de lei. De asemenea, la sport s-au alocat 2 milioane lei. Pentru transporturi, sunt prevăzute aproximativ 95 de milioane lei. Din totalul acestei sume, în jur de 24 de milioane lei sunt pentru întreţinerea drumurilor judeţene. Alte 5 milioane lei vor ajunge la Aeroportul Internaţional Baia Mare, pentru funcţionare, iar 15 milioane lei sunt destinate plăţii pentru o parte din lucrările efectuate la aeroport, dar şi pentru alte investiţii urgente, astfel încât aeroportul să devină funcţional în cel mai scurt timp.

Autor: Camelia Tocaci
Sursa: Graiul Maramureşului