România Curată promovează propunerea Societății Academice
din România (SAR) prin care se solicită Ministerului Educaţiei şi Cercetării
Ştiinţifice luarea de măsuri urgente pentru stoparea valului de plagiate şi a
imposturii academice din cadrul şcolilor doctorale din România.
În ultima perioadă atât echipa România Curată, cât şi
diferite personalităţi din mediul academic au semnalat în numeroase rânduri
faptul că problema doctoratelor plagiate trebuie stopată de la nivelul şcolilor
doctorale, a căror calitate şi performanţă nu este chestionată în prezent de
nicio instituţie. Şcolile doctorale au luat naștere în baza Legii Educaţiei
Naţionale Nr. 1/2011, putând fi înfiinţate la inițiativa unei universități
(IOSUD) sau a Academiei Române (art. 158 din LEN 1/2011 și art. 12 din HG
681/2011). Desființarea acestora poate fi inițiativa internă a universității
sau rezultatul pierderii acreditării (art. 170 din LEN 1/2011 și art. 44-45 din
HG 681/2011). Astfel, răspunderea revine, pe paliere diferite, fiecărei
universități organizatoare de doctorat pentru deficiențele proprii, și
Ministerului Educației și Cercetării Științifice la nivel de sistem.
Deşi Legea Educaţiei prevede evaluarea şcolilor doctorale,
acest fapt nu s-a realizat până în prezent, determinând astfel lipsa unor
sancţiuni concrete pentru şcolile doctorale care încalcă în mod flagrant
normele etice din cercetarea ştiinţifică şi nu produc performanţă relevantă şi
recunoscută la nivel internaţional
.
De aceea, vă invităm să vă alăturaţi demersului inițiat de
SAR, să semnaţi această petiţie adresată Ministerul şi să cereţi să alături de
noi:
- Respectarea Legii Educaţiei Naţionale
şi evaluarea şcolilor doctorale;
- Suspendarea automată a dreptului de
funcţionare pentru orice școală doctorală în cadrul căreia au fost găsite
mai mult de 2 plagiate, până la evaluarea şi remedierea situaţiei
- Suspendarea dreptului de funcţionare
pentru orice școală doctorală în care nu există numărul minim de
conducători de doctorat prevăzut de lege care să îndeplinească criteriile
CNCS 2011 de eligibilitate la granturile IDEI*.
Notă*: Argumente pentru criteriul minimal de la punctul 3:
1) nu poate fi de conceput ca un conducător de doctorat să nu fie măcar
eligibil să aplice la granturi IDEI; 2) criteriile din 2011 au fost făcute de
cel mai prestigios CNCS (în termeni de vizibilitate/impact științific
internațional), cu consultanța unor experți din străinătate, iar mediul
academic românesc le-a primit bine).
Peste 200 de cercetători, cadre didactice universitare,
personalități ale vieții publice din România sau studenți s-au alăturat, în
prima zi, demersului inițiat de Societatea Academică din România (SAR). Printre
cei care au semnat deja petiția se numără: Alina Mungiu-Pippidi, Liviu Antonesei, Andrei Oișteanu, Andrei
Pleșu, Aurora Liiceanu, Daniel David, Lia și Dan Perjovschi, Mircea Miclea,
Claudiu Crăciun, Gelu Dragoş, Madlen Șerban, Gabriel Bădescu, Liviu Giosan,
Raul Mureșan, Octavian Popescu, Ștefana și Ioan Pop-Curșeu, Anca Dobrean, Mihai
Goțiu, Ioana Cristea, Andrei Miu, Aurora Szentagotai, Călin Hentea, Alex
Bajdechi, Vlad Dan Cherecheș, Andreea Petruț.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu