Prin scrierile Mihaelei CD, am cunoscut un om
frumos cu chipul sufletului la fel de frumos și adevărat, artei
consacrat! Frumusețea adevărului în vers, modelată de o poetă consacrată!
La propunerea sa de a-i alcătui prefața acestui
volum de versuri, m-a ìncercat un sentiment de imensă bucurie, mândrie, dar și
de mare responsabilitate. Mă aflu în fața unui univers conturat de consacrare a
unei lire feminine ce poartă și greutatea poetului angajat, poetului
cetățean.Iată de ce impresiile mele se vor o schelă ce poartă acest edificiu
spre a fi deschis sufletului cititorului. Odată împlinită misiunea mea de
cronicar al cuvântului ca veșmânt, miezul firii poetei Mihaela CD, trebuie să
se reverse ca un dar în sufletul cititorilor ce vor deveni părtași la
respirația comorilor!
De ce a ales autoarea
ca titlu al volumul său de poezie ,,LA CASA DE NEBUNI"? Păi nu spunea
chiar Eminescu ,,Să dăm foc la pușcărie și la casa de nebuni"?De ce să le
dăm foc? Pentru că una constrânge, distruge, cealaltă încalcă rânduielile
firești ale existenței de ordin material și spiritual.
Dragi iubitori ai
artei cuvântului, posibili cititori ai acestei voci poetice, ce răzbate din
cartea manifest pentru viață prin harul poetei Mihaela CD, vă invit să vă
alăturați explorării mele prin filele marii sale conștiințe.Aș nedreptății
darul marelui fluviu emoțional adăpostit în cuvântul binecuvântat cu
transfigurare artistică , dacă m-aș lăsa pliată de o intenție de structurare a cărții,
pe capitole și titluri.Aceste precizări au fost de la sine făcute prin chiar
trupul însuflețit cu har al cărții, dar și prin osârdia eruditului editor
Johnny Ciatloș-Deak.
Da, m-am rătăcit
printre lacrimile, frumusețile, revoltele și speranțele adăpostite în cuvânt
prin lira feminină, dar necruțătoare, în scop de îndreptare a rânduielilor
umane, a poetei Mihaela CD. După ce ne-a obișnuit cu tandrețea versului
închinat iubirii în volumele.sale de poezie ,,Focul din Noi" sau ,,Iubește-mă în fiecare anotimp",
poeta vine cu o poezie de atitudine, spre a atrage atenția asupra realităților
sociale , politice și a milita pentru vindecarea a ceea ce numește ,,LA CASA DE
NEBUNI"
Privită și numită
astfel, societatea nu e ca un spital dotat cu mediu și specialiști cu intenții
de ameliorare sau chiar vindecare a "bolnavilor" ci dimpotrivă chiar
factorii decisivi provoacă distrugerea... Iată de ce, această conștiință care
este poeta Mihaela CD nu poate rămâne pasivă la tragicul fenomen ce cuprinde
mapamondul.Legile firii fiind nesocotite, se face apel la vindecare prin iubire
cum chiar poeta mărturisește: ,,Cred că
este datoria scriitorului care scrie cu sufletul, cu inima, să încondeieze atât
frumosul, plăcutul, cât și anormalul și declinul social pentru că altfel ar fi
incapabil să se mai privească în oglinda sufletului. Vă îmbrățișez cu
drag!"
Cu adevărat ne
îmbrățișează Mihaela CD cu adevărul scrierii sale cu propriu-i suflet...Poeme
întregi ar trebui citate spre ilustrarea conținutului lor ideatic, estetic,
purtător de mesaj. Vă las însă, dragi cititori să selectați înșivă valurile
poetice ce duc spre marea de dor a idealului existențial.
O pandemie de răutate
o intrigă pe poetă: ,, Voi nu-nțelegeți ,
măști de răutate/C-am fost creați aici ca să trăim/ Nu vrem să schimbăm o
DREPTATE/ Ce Dumnezeu ne-a dat-o, să murim!"
Voi enumera aleatoriu
câteva titluri de capitole și poezie ele fiind grăitoare cu mare putere de
sugestie: Așadar, capitolele : ,,Jocuri
de culise" ; ,,Comedie tragică"; ,,Rădăcini"; ,, Balsamul
inimii"; ,, Serpentine periculoase"; ,,Proiecții de gânduri";
,,Speranțe de bine".
Poeta își despletește
dorurile, prin transfigurare artistic, sub titluri ca: ,, Doruri despletite" ; ,,De-ați trăi acuma pe pământ" ,, Mă
arde dorul dragă tată" poeta invocă pe înaintemergători spre a le
atrage atenția asupra tragismului existențial. Titlurile vorbesc de la sine.
În capitolele
următoare, vine cu precizări precum ,,
Alaiul grotesc" ce face parte din capitolul intitulat ,, Comedie tragică"; ,,Maimuțe zgâite de inimi sărace/
Conduc mapamondul ìn haine de circ" E o aluzie la
tendința de a imita ceea ce implicit duce la pierderea identității omului, a
națiunii, riscul globalizării.Colaborarea pe diferite planuri în plan mondial
presupune respectul identității individuale și colective pe toate paletele de
colaborare.
,,
Nu-i nimeni să vadă cum șade prostia/La masa tăcerii cum se ghiftuiesc/Și-acolo
se scrie murdară hârtia/ De sângele celor ce ìnnebunesc" Prostia,
personificată stă la ,,masa tăcerii" amintind motivul lui Brâncuși, dar de
data aceasta cu o conotație negativă privind ,, locuitorul". În același
timp.această alăturare de elemente în spațiu și timp.ne amintește de revolta
clasicei afirmații: ,,Minciuna stă cu regele la masă"
E un merit al poetei
MIHAELA CD, că este în stilul ei propriu, o continuatoate a unor astfel de
mesaje patriotice oriunde pe mapamond. Pactul scris cu sânge
ne duce cu gândul la unul dintre motivele de creație ale lui Goethe. Iată cum
demersul poetic al Mihaelei CD, trecut prin propriul eu, devine universal.
Spiritul eminescian
trece prin venele nobleței spirituale ale poetei. Iată de ce este de drept și
prin vocație o continuatoare a spiritului și conștiinței eminesciene, spre
folosul neamului românesc de pretutindeni. O deranjează și pe ea saltimbancii
precum ìl intrigau pe Eminescu ,,Saltimbancii și nerozii".Mihaela CD, în
accepțiunea sa îi acuză și îi deplânge în același timp pe ,,saltimbanci": ,,Bieți saltimbanci vă credeți
permanenți" Face deci aluzie privind aceștia din urmă, că
nu.conștientizează vremelnicia puterii, scurtimea și zădărnicia acestorcondiții.efemere.
Ìntr-un armonios ,, Balans poetic" face referiri
revelatoare, usturătoare spre luare-aminte și îndreptare la ,, Bieți arlechini" ; ,,Porți
închise" ; ,,Nu sunt zei".Aflăm din ,, Lagărul arlechinilor" că ,, ...traiul nostru-i zilnic amânat'' în timp ce ,,Greii lumii vând gogoși"
Să luăm aminte la
vocea poetică a Mihaelei CD:,, Vântul
schimbării bate-n univers/Și duios se țin aștrii de mână /Că vor să stea ìn
lume și în vers/Pe albastră boltă să rămână"Ìnțeleg că noi suntem una
cu ,,aștrii" cărora li se cuvine ,,
Pe albastră boltă să rămână" Ceea ce propune poeta prin impresionantul
demers poetic pe care tocmai l-am citat, nu e doar un motto, ci un adevărat
dicton deschizător al filei sufletului său prin intermediul cărții!
Sub titlul ,,Preschimbare în bine"
aflăm.despre uciderea a tot ,, cu greutate"/ Și cu însângerate
terapii" După cum spuneam ,,La
casa de nebuni" a societății omenești cu nedrepte ,,orânduieli"
terapia nu e una de bună intenție, dimpotrivă e ucigătoare...Drept răspuns
poematic vine un blestem, dar nu unul obișnuit în exclusivitate cu tentativă
negativă, ci unul și cu nuanță pozitivă, pașnică : ,, Și la bunătate fiți osândiți!"
Ne amintim de
expresia populară: ,, cusută,cu ață albă..." Ei bine ìn cartea de față
întâlnim titlul ,, Cusute-s cu ață de
ghips" : ,, Dar nu se așteaptă
vreodată/ Să zburde la suprafață/ Orori ce-s cu fața brodată/ Ce-au fost cusute
cu ață "
Ingenioasă alăturare
spre ilustrarea poemului, pictură digitală ,, MĂRUL DISCORDIEI" aparținând
aceleiași artiste Mihaela CD. De altfel majoritatea poemelor sale se bucură de
armonia ìngemănării artelor sale prin adecvată ilustrare.
Din capitolul ,,Comedia tragică" face parte
poezia ,,Alaiul grotesc"care
dezvinovățește pe cei care fiind victime ,,îngroașă
alaiul lumesc":,, Dar cei ce-s nebuni nu poartă o vină/Decât că ìngroașă
alaiul lumesc" E un determinism ìntre individ și mulțime prin
reciprocitatea apartenenței și influenței.
Structura poeziilor
poartă amprenta rigorilor clasice privind metrica, rima și muzicalitatea
interioară a versului, ceea ce conferă profunzime, efecte emoționale și
solemnitate poeziei.Este prezentă trimiterea la tradiție, cultură, dar nu lipsesc
nici elementele moderniste și neomoderniste. De asemenea ironia fină și simțul
umorului presară poeziile cu.un.plus de farmec și putere de receptare: ,,Nebunii se-ntrec ìn curse de foc/
Și-alunecă banii murdari ìn zadar/Se-ncinge folia și totu-i un joc/ Atât de
perfid, agresiv și murdar/ Ce roata invârnte bătând pe loc" Prin
motivul roții ce poate fi progres dar și.pedeapsă răzbate aluzia la lipsa
dinamismului social, politic, economic, cultural , provocat anume pentru ca
răii să-și ìmplineasscă interesele meschine potrivit metodei: ,,Dezbină și
stăpânește..."
Poezia ,,Drumeți ìn nebunie" e formată din
trei strofe a șase versuri fiecare. Rima fiind încrucișată e ìmbrățișată de
rima versului de ìnceput și sfârșit: ,,
scurt, știe, furt , fie, cort, nebunie"Utilizează ca element al rimei
o diversitate de părți de vorbire cum ar fi adjectivul, verbul,substantivul.
Conștiința menirii
poetice pe care poetul o dedică adevărului, dreptății, vindecării și
prosperității societății, transpare și din versurile scrise sub titlul poeziei ,,Balans poetic" Iată întrebarea sa
retorică: ,,Te-ntrebi mereu blocat de
suspans/ Cum versurile mele-n mine cresc?!"
Majoritatea poemelor
au strofele poeziei formate din patru versuri utilizând diversele forme
cunoscute ale rimei.
,,Lagărul
arlechinelor" ,expresia constrângerii firii, o abordare a
ìntâlnirii relaționale ìntre concret și abstract:,,Se zbat să închidă minți deștepte"/, ''Căci am închis în.lagăre
amare / Voința și dreptatea ce-o aveam"
Dar iată că se-arată lumina speranței în ,,Inimi.unite pentru libertate" : ,,Uniți cu toții ne-am strâns într-un oftat/
Într-un convoi , Inimi și bunătate." Idealul prin care: ,,Și bunătatea
pură va ìnvinge/ Căci inimile toate le-am unit!"
Se ìntrezăresc în
abordarea poematică și elemente biblice sub titlul ,,Judecata din urmă"care ne duce cu gândul spre ,, Judecata de
apoi" Manifestul poematic al poetei Mihaela CD, e unul de dimensiuni
superioare privind impactul emoțional, ideatic și estetic.Un alt fel de ,,
Împărat și proletar" decât cel eminescian, un manifest continuator,
contemporan!
Dacă Eminescu se
adresează cu vehemență, ca purtător al spiritului românesc, ca poet cetățean al
celor: ,, Ei ìngrădiți de lege plăcerilor se lasă/ Și sucul cel mai dulce
pământului îl sug..." Poeta Mihaela CD, ca exponentă a neamului romănesc a
patriei mamă România, dar și a comunității românești din Montreal Canada precum
și cu atașament pentru toți românii în context universal, este o voce poetică
purtătoare a idealului de pace, libertate pentru1sănătatea pământului din
timpul nostru. Îl iubește și-l apără cu cerul sufletului său.De aceea dezvăluie
cu vehemență dar și cu iubire, militând pentru supraviețuirea planetei și a
omenirii:,,Din toate legile cele
făcute/Vă faceți scuturi pentru voi" Odată dezvăluite neregulile
,,nedreptei rănduieli" sperăm că aceasta va fi zdrobită în favoarea
armoniei.
Motivul învierii, ca
fiind o temelie a credinței creștine aparținătoare mai multor rituri religioase
este prezent și în puterea cuvântului din poezia neobositei, talentate și de
credință poetă Mihaela CD: ,,Pleacă rând
pe rând sărmanii/ Spre cerul păcii să ìnvie/În van cred să scape hoțomanii/
Judecata din urmă o să vie!"
Poeta propune ca
soluție de supraviețuire a condiției umane ,,Transfer
la bunătate" : ,,Celui ce-are
trebuință/ Bunătatea să-i transferi" Ne mai adresează poeta un îndemn
sub titlul: ,,Iubiți-vă voi oameni"
Cu onor se raportează
poeta Mihaela CD la viziunea filozofică blagiană când poetul ,, Semnelor vremii
profet" se identifică cu idealul neamului.Astfel consemnează în cartea sa
poeta ,, Profeția bunătății"
Apelul la
divinitatea, care i-a dat de fapt și harul, transpare și sub titlul ce-o
invocă: ,, Salvează-i Sfinte" : ,,
Într-un brâu smerit de umilință/ Salvează-i te rog, Sfinte, de vrei!"
Drag cititor, simt că
mă însoțești în clipa cuvântului ce adăpostește eternitatea spirituală a
poetei! Nu ți-am.dezvăluit toate podoabele acestei cărți, un adevărat sanctuar
sufletesc, un altar de rugăciune al cuvântului!Mă despart greu de acest taifas
cu darul scrisului acestei doamne a poeziei Mihaela CD.
Pe când să închid
vremelnic cartea, mă rețin acei mirifici , Fulgi
de dor" dăruiți în cutia pandorei metaforice de romantica și totuși
surprinzător de luptătoarea poetă:,,Și-,mi
pare frig și-n suflet ninge/ Cu fulgi înaripați de dor!"
Ca om al timpului,
poeta Mihaela CD Ìși propune ,,Proieçții
de gânduri" sub titluri ,,Până
când " , ,,Doamne să ne faci dreptate" sau mobilizatorul titlu ,,Să luptăm ca niște lei" , ,,Libertate și credință"
A venit și vremea
răzvrătirii sugerată de , Răscoala
sufletelor" Deci nu o răscoală obișnuită ca cea a țăranilor sau ale
altor categorii sociale, ci una lăuntrică...,,Ce-aveți
cu noi? Voi n-aveți nici un drept/ Să faceți gropi cu moartea pe lopată"
Interesanță și inedită abordare a instrumentului de îngropare a vieții ca fiind
purtător al morții...
Cu ,,Speranțe de bine", las poeta,
mereu alături de oameni și de nevoile lor, să vă însoțească prin frumusețea
adevărului, după cum ea însăși mărturisește, cu versul său: ,,Lăsați-mi versul să vă însoțească/ Pe-altarul
vieții prin orice nevoi/Căci scrisu-v-am cu voie frățească /Să fiu alăturea
mereu lângă voi"
Ana Munteanu Drăghici
Membră a Ligii Scriitorilor din România
Membră a Cenaclului Retro din Chicago
Președinta Cenaclului Literar ,,N. D. Cocea Anotimpuri" Sighişoara