sâmbătă, 30 aprilie 2022

Evanghelia de Duminică: Vindecați de necredință prin îndoiala lui Toma

 


Duminica a 2-a după Paști (a Sfântului Apostol Toma) Ioan 20, 19-31

În ziua cea dintâi a săptămânii, fiind seară şi ușile încuiate, acolo unde erau adunați ucenicii de frica iudeilor, a venit Iisus şi a stat în mijlocul lor şi le-a zis: Pace vouă! Şi, zicând acestea, le-a arătat mâinile şi coasta Sa. Deci s-au bucurat ucenicii văzându-L pe Domnul. Atunci Iisus le-a zis iarăși: Pace vouă! Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit şi Eu pe voi. Şi, spunând acestea, a suflat asupra lor şi le-a zis: Luați Duh Sfânt! Cărora veți ierta păcatele, le vor fi iertate, şi cărora le veți ține, ținute vor fi. Însă Toma, unul din cei doisprezece, cel numit Geamănul, nu era cu ei când a venit Iisus. Deci i-au spus lui ceilalți ucenici: Am văzut pe Domnul! Dar el le-a zis: Dacă nu voi vedea în mâinile Lui semnul cuielor, şi dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor, şi dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede. Şi, după opt zile, ucenicii Lui erau iarăși înăuntru, şi Toma era împreună cu ei. Şi a venit Iisus, ușile fiind încuiate, şi a stat în mijlocul lor şi a zis: Pace vouă! Apoi a zis lui Toma: Adu degetul tău încoace şi vezi mâinile Mele, şi adu mâna ta şi o pune în coasta Mea, şi nu fi necredincios, ci credincios! A răspuns Toma şi I-a zis: Domnul meu şi Dumnezeul meu! Iisus i-a zis: Pentru că M-ai văzut ai crezut. Fericiți cei ce n-au văzut şi au crezut! Iisus a făcut înaintea ucenicilor Săi şi alte multe minuni, care nu sunt scrise în cartea aceasta. Iar acestea s-au scris ca să credeți că Iisus este Hristos, Fiul lui Dumnezeu, şi, crezând, viață să aveți în numele Lui.

Duminica a 2-a după Învierea Mântuitorului este cunoscută și sub denumirea de Duminica Tomii. Această zi, fiind duminică, este „întâia zi a săptămânii”, potrivit vechii tradiţii iudaice. În acelaşi timp, Duminica Tomii este ziua a opta după Înviere. Sinaxarul zilei explică semnificaţia mistică, deloc întâmplătoare a prăznuirii acestei duminici: ziua aceasta „este o înnoire a învierii care cu dreptate se poate numi şi a opta zi şi cea dintâi. A opta, ca una ce se face la opt zile după Paşti, iar întâia ca una ce este începătoare a celorlalte zile ale săptămânii. A opta iarăşi, fiindcă este rânduită ca icoană a acelei zile fără de sfârşit, a veacului viitor, care va fi desigur şi cea dintâi şi una singură, nemaifiind despărţită de vreo noapte”. După cum este lesne de înţeles, ziua duminicii, ca a opta zi, este chip al zilei eshatologice, devenind pentru noi ­astăzi-ul  Împărăţiei lui Dumnezeu.

Duminica Tomii – „celălalt Paști”

Sinaxarul praznicului explică, de asemenea, temeiul instituirii acestei duminici, denumită și antipasha sau „celălalt Paști”: „Era un obicei vechi, ca să se facă înnoirea, adică prăznuirea, în fiecare an, a întâmplărilor vestite; că scurgându-se timpul şi ajungând din nou la ziua în care avusese loc, mai înainte, o întâmplare, se făcea în fiecare an pomenirea acelei întâmplări, spre a nu se da uitării faptele măreţe. Pentru că Învierea Domnului întrece în măreţie toate celelalte lucruri din viaţă şi este mai presus de toată cugetarea, o înnoim şi o prăznuim nu numai în fiecare an, ci şi pururea, în fiecare a opta zi”. Acest praznic al înnoirii ne dezvăluie nevoia ce o resimt credincioşii de a retrăi sau prelungi momentul principal al iconomiei mântuirii, Învierea Mântuitorului Hristos.

Arătarea Domnului la opt zile după Sfânta Sa Înviere și încredințarea lui Toma

Pe lângă aceasta, prăznuim în această duminică şi arătarea Domnului la opt zile de la înviere Sfinţilor Apostoli şi încredinţarea lui Toma, după mărturia imnografiei Triodului: „Astăzi, primăvara înmiresmează şi făptura cea nouă se bucură; astăzi se ridică încuietorile uşilor şi ale necredinţei prietenului Toma, care grăieşte; Domnul şi Dumnezeul meu!”. Aproape toate textele liturgice ale acestei duminici vorbesc despre faptul arătării Domnului şi despre încredinţarea lui Toma despre Sfânta Înviere. Uimirea stăpâneşte sufletele credincioşilor, văzând pe Stăpânul, lăsându-se pipăit de cel din ţărână: „O, uimitoare minune! Iarba atingându-se de foc s-a păzit nearsă, că punându-şi Toma mâna în coasta cea de foc a lui Iisus Hristos Dumnezeu, nu s-a aprins prin pipăire, ci neîncrederea sufletului a schimbat-o în dreaptă credinţă…”. Așadar, Duminica Tomii stă în strânsă legătură cu arătarea Mântuitorului, odată cu intrarea Sa prin uşile încuiate la Sfinții Apostoli, în seara zilei Învierii. Dintre Apostoli lipsea însă Toma, care, auzind vestea de la ceilalţi, nu voia să creadă adevărul învierii din spusele lor, dorind să-l vadă şi el pe Hristos Cel înviat şi chiar să-I pipăie rănile şi coasta pentru a se încredinţa pe deplin (Ioan 20, 19-25). Înţelegându-i neputinţa şi dorind să-l încredinţeze, Mântuitorul Se arată din nou ucenicilor, în a opta zi de la înviere, de faţă fiind acum şi Toma, pe care Domnul îl cheamă la încredinţare, invitându-l să-I pipăie rănile şi coasta (Ioan 20, 26-29).

Penticostarul preia toate relatările biblice privitoare la evenimentul petrecut în această duminică, descoperindu-le semnificaţii profund duhovnicești. Vom încerca să redăm textele semnificative, într-o succesiune cronologică a evenimentelor. Astfel, despre prima arătare a Mântuitorului, în seara Învierii, textul liturgic arată: „Uşile fiind încuiate, venit-ai la ucenici Hristoase. Atunci Toma, prin dumnezeiască rânduială, nu se afla cu dânşii. Că zicea: nu voi crede de nu voi vedea şi eu pe Stăpânul. De nu voi vedea coasta din care a ţâşnit Sângele, apa, botezul; de nu voi vedea rana, prin care s-a vindecat omul de rana cea mare; de nu voi vedea că nu este ca un Duh, ci trup şi oase…”. De aceea, a urmat o a doua arătare, în cea de-a opta zi: „După Învierea Ta, Doamne, adunaţi fiind ucenicii Tăi şi uşile fiind încuiate ai stat în mijlocul lor, pace dân­du-le…”. A urmat invitaţia adresată lui Toma: „Atinge-te, Tomo, de coasta Mea cu mâna, zice Hristos, şi vino de pipăie semnele cuielor; cercetează cu credinţă şi crede Mie, nu fi neîncrezător”. „Punându-şi Toma mâna în coasta cea de foc a lui Iisus Hristos Dumnezeu, nu s-a aprins prin pipăire; ci neîncrederea sufletului a schimbat-o în dreaptă credinţă. Şi cu căldură a grăit din adâncul sufletului: Tu eşti Stăpânul şi Dumnezeu, Cel ce ai înviat din morţi, slavă Ţie”. Toma s-a încredinţat aşadar prin pipăire de Dumnezeirea şi umanitatea Mântuitorului: „Toma (…), cutremurân­du-se, a simţit, Mântuitorule, îndoita lucrare a celor două firi, care erau întru Tine împreunate, fără amestecare”. Încredinţarea lui Toma despre Învierea Mântuitorului are pentru creştini o valoare covârşitoare. Prin atingerea lui Toma de coasta Mântuitorului Hristos, toţi creştinii au primit certitudinea Învierii şi Dumnezeirii Sale. Toma s-a convins despre Învierea Domnului, oferind tuturor creștinilor de după el un nou temei de credinţă neîndoielnică. Mântuitorul tocmai de aceea zice despre cei care vor crede în învierea Sa fără să ceară dovezi palpabile: „Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut” (Ioan 20, 29). Pornind de la aceste scurte consideraţii, spunem că Biserica nu-l incriminează în chip absolut pe Toma, ci numeşte îndoiala lui „o bună necredinţă”: ,,… O, nevinovata îndoială a lui Toma. Inimile credincioşilor la cunoştinţă le-a adus”. Necredinţa lui Toma prin actul pipăirii rodește în primul rând încredin­țarea despre Dumnezeirea Mântuitorului și despre Învierea Sa din morți şi apoi mărturisirea acestui fapt: „O, uimitoare minune! Necredinţa a rodit credinţă ne­zdrun­cinată. Că zicea Toma: De nu voi vedea, nu voi crede! Dar pipăind coasta, a mărturisit pe Cel întrupat, ca pe Însuşi Fiul lui DumnezeuL-a cunoscut ca pe Cel ce a pătimit cu trupul, L-a propovăduit ca pe Dumnezeul Cel înviat; şi a grăit cu glas de bucurie: Domnul meu şi Dumnezeul meu, slavă Ţie”. Mărturia încre­dințării lui Toma despre Învierea Mântuitorului este una plină de putere pentru toţi credincioşii: „Toma (…) s-a învrednicit să pipăie coasta Lui; acela a scos de acolo, cu înfricoşare, adânc de teologie: taina întrupării lui Hristos; iar acesta s-a învrednicit de a ne învăţa pe noi cele de taină; că a pus lămurit, înaintea noastră, dovezile Învierii Lui, grăind: Domnul meu şi Dumnezeul meu, slavă Ţie”. Într-un alt text liturgic este subliniat, în sensul arătat mai sus, faptul că această căutare a lui Toma are rostul încredințării despre realitatea Învierii: „Necredinţa lui Toma, pipăind cu dreapta cea iscoditoare rănile mâinilor şi ale picioarelor, cu multă îndrăzneală, spre încredinţarea a toată lumea, adevereşte Învierea cea mântuitoare pentru lume, a Cuvântului Dumnezeu-Omul, din temniţa iadului”.

Iisus Hristos – Învierea și viața noastră

Pe de altă parte, Troparul acestei duminici ne dezvăluie faptul că Hristos-Dumnezeu este învierea noastră, a tuturor, şi că prin Apostolii Săi Mântuitorul înnoieşte întru noi Duhul cel drept: „Pecetluit fiind mormântul, din mormânt viață ai răsărit, Hristoase Dumnezeule; și ușile fiind încuiate, înaintea Ucenicilor ai venit, Învierea tuturor, Duh drept printr-înșii înnoindu-ne nouă, după mare mila Ta”. Învierea noastră vine din adevărata credinţă transmisă nouă fără schimbare prin Sfinții Apostoli. Duhul poate fi drept numai înlăuntrul celor care păstrează credinţa dreaptă, această credinţă nefiind alta decât cea pe care Sfinții Apostoli, primind-o de la Mântuitorul Hristos, au transmis-o mai departe.

Iisus Hristos – Dumnezeu și Om

Praznicul acesta al încredin­țării lui Toma ne descoperă și, în acelaşi timp, ne încredinţează despre cele două firi din persoana Mântuitorului Hristos: „… Nu ai socotit, Bunule, lucru nevrednic, a-i arăta lui  (Toma – n.n.) preacurata coasta Ta și rănile mâinilor și ale picioarelor. Iar el, pipăind și văzând, Te-a mărturisit pe Tine că ești nu numai Dumnezeu și nici numai om, ci a grăit: Domnul meu și Dumnezeul meu, slavă Ție!”. Arătarea către apostolul neîncrezător a fost, așadar, prilej pentru a se învedera că în Hristos-Domnul sălăşluiesc două firi, accentuând totodată faptul că Hristos a rămas și în timpul întrupării Dumnezeu adevărat: „Nepărăsind sânurile părinteşti, Te-ai arătat pe pământ purtător de trup”. Praznicul acesta minunat dă credincioşilor înţelegerea cea duhovnicească, precum lui Toma, încredinţându-i despre Învierea Mântuitorului şi despre toată dreapta învăţătură care decurge din această minune. În sensul acesta, Biserica Îl roagă pe Hristos, Fiul lui Dumnezeu, să dăruiască înţelegere duhovnicească fiilor ei: „… dă-ne înţelegere ca şi lui Toma, ca să strigăm Ţie: Domnul meu şi Dumnezeu, slavă Ţie!”.

 Pr. Conf. Dr. Lucian Farcaşiu – 01 Mai, 2022

 

1 Mai Muncitoresc

Tinere, îți mai aduci aminte,

Ce-a fost 1 mai, înainte?
Un drum anevoios am parcurs,
În caruselul vieții, amândoi cuminți,
Muncind prin zile reci fierbinți,
Multă apă pe Tutova a curs.
Și, mulți ani de-atunci s-au scurs-
De când la defilare bucuros mergeai
Cu tricolorul de 1 mai.
Azi țara noastră de haine-i dezbrăcată...
Patria muncitorimii ce-a fost înfloritoare,
Ce-avea o pâine pentru fiecare.
Nu ca astăzi, golită și uitată,
Și de dușmani, în dușmănie ruinată!
Tinere, să nu uiți asta niciodată.
Aminte să-ți aduci mereu,
Că ai o țară România, și pe Dumnezeu.
Petru T. Grădinaru Vadurile

Istoria cântecului „1 Mai muncitoresc”, compozitor Ciprian Porumbescu

 


La 33 ani de la ultimul 1 Mai muncitoresc al anului '89, am încercat să aflăm povestea versurilor de mai sus.

Şi am găsit într-o ediţie on line, mai veche a „Jurnalului naţional”. Cântecul de primăvară a fost compus de  Ciprian Porumbescu în 1880, an în care a şi fost tipărit în Colecţia de Cântece.
La acea vreme, tot marele Ciprian Porumbescu a fost cel care a compus şi versurile.
Cântecul original nu a avut nici o legătură cu săr­bătoarea muncito­rească. Se pare că versurile iniţiale au fost ase­mă­nătoare cu strofele poetului Vasile Alecsandri. Un cân­te­cel de pri­măvară, cu bucuria re­naş­terii şi ve­se­lia naturii.  70 de ani mai târziu, versurile au fost însă în­lo­cuite.

"Ciprian Porumbescu a fost un patriot romantic. A scris despre românii care trăiau sub asuprire, a scris şi despre eroi. Versurile Trico­lorului au fost, de asemenea, compuse de el, asta până când au fost schimbate prin anul 1978. Nu a scris însă niciodată cântece de clasă sau cântece ideologice, de partid", a precizat Mihai Cozma, profesor de istoria muzicii în cadrul Uni­ver­si­tăţii Naţionale de Muzică Bucureşti, pentru publicaţia amintită acum câţiva ani.

Cântecul de primăvară compus de Porumbescu în 1880 a fost schimbat în 1946. "În jurul anului 1946 a fost dată o dispoziţie de partid prin care toate întreprinderile erau obligate să aibă coruri ale muncitorilor. Astfel, şi cântecelul de primăvară a suferit o schimbare, întrucât era necesar să aibă un anumit conţinut ideologic. Versurile au fost înlocuite cu cele scrise de Maria Rantes", a precizat Viorel Cozma, muzicolog.  





Iată textul reinventat al marelui compozitor!
 
Versurile: Maria Ranteş
Muzica: Ciprian Porumbescu


Râde iară primăvara,

Peste câmpuri, peste plai,

Veselia umple ţara,

C-a venit Întâi de Mai

Muncitorii au pornit

Şi-ntr-un glas s-au înfrăţit!

Şi ei azi sărbătoresc

Unu Mai muncitoresc.

Înfrăţiţi azi cu ţăranii,

Muncitorii-n joc şi cânt,

Prăznui-vor în toţi anii

Libertatea pe pământ.

Peste mări şi peste ţări,

Se adună pe cărări,

Lumea toată în alai

Pentru al nostru Întâi de Mai.

 Accesati https://www.youtube.com/watch?v=eMKJWdln2i4&ab_channel=C%C3%A2ntecePatriotice%7C%D0%9A%D1%8B%D0%BD%D1%82%D0%B5%D1%87%D0%B5%D0%9F%D0%B0%D1%82%D1%80%D0%B8%D0%BE%D1%82%D0%B8%D1%87%D0%B5

 

 

Lectura de duminică - Literomania nr. 246/2022

 

Nr. 246
 

Cartea săptămânii


Cui îi place Kafka?


Raul Popescu
 

Ediția din 2017 a prozelor antume semnate de Franz Kafka, îngrijită de Cristina Cioabă, ca și ediția din 2019 a postumelor scriitorului praghez, ambele apărute la Humanitas Fiction, reprezintă, fără doar și poate, un gest recuperator de care cultura română avea nevoie. Mai exact, este vorba despre reluarea, cu unele aduceri la zi și ajustări, a traducerilor lui Mircea Ivănescu de la Editura Univers, unde au apărut, începând cu cea de-a doua jumătate a anilor ’90, șase din cele nouă volume proiectate din opera completă a lui Franz Kafka, ce cuprindeau inclusiv jurnalul și corespondența acestuia, volume blindate de traducător cu note și comentarii, reluate ca atare și în edițiile de la Humanitas Fiction.

În ceea ce privește antumele lui Kafka, acestea au apărut la noi în diverse ediții, începând cu sfârșitul anilor ’60 ai secolului trecut, cele mai cunoscute fiind semnate de Mihai Isbășescu, traduceri reluate la Polirom, însă, din câte cunosc, doar Mircea Ivănescu s-a încumetat să traducă toate prozele antume ale lui Kafka. Citește mai departe

VIDEO: 2 X 2 @ Seneca Anticafe, cu criticul literar Adina Dinițoiu
Prezentare video, la fiecare două săptămâni, a două cărți din librăria Seneca Anticafe. Selecția cărților și prezentare: Adina Dinițoiu, critic literar

Titlurile celui de-al treilea episod:

”Literatura la feminin. O antologie”, coordonatoare: Adina Dinițoiu și Anastasia Staicu, cu ilustrații de Sorina Iuganu, Editura Seneca (2021) 

”Inelul cu cap de cal. Istoria romilor povestită copiilor”, autoare: Ioanida Costache și Petra Gelbart, cu ilustrații de Anca Smărăndache, Editura Seneca (2021)


Video aici

1 Mai de altădată


 „1 Mai muncitoresc

Bine-mi pare să chiulesc,

Iar mâine când mă trezesc

La un lucru mă gândesc:

„Hai la muncă să muncim,

Dă, Doamne, să nu găsim!”

(Din folclorul anului 1985)



Gheorghe Piperea: „Smurdificarea țării continuă neabătută”

 


În timp ce era monitorizat și interceptat de DNA pentru fraudele pre- și post-pandemie, Raed Arafat își trăgea proiect de oug de transfer al urgențelor sanitare de la Ministerul Sănătății, la Ministerul de Interne. În concepția acestui “vizionar”, de urgențele sanitare trebuie să se ocupe pompierii, polițiștii și jandarmii. Medicii devin simpli sub-contractanți sau auxiliari ai SMURD. Serviciul de ambulanță dispare.

Este clar, smurdificarea țării continuă neabătută.

Cu toate acestea: unde sunt enoriașii cultului covidian, unde sunt “evoluații” care ne cereau violent să credem numai în specialiști, să lăsăm medicii să se ocupe de medicină? Sunt pompierii medici? Sunt soldații lui Arafat medici? Poți renunța ca tâmpitul la ambulanța finanțată din bani publici, adică din banii noștri?

Autor: Gheorghe Piperea

Poesis - Ionuț Țene

 


Poarta Raiului

Lacrimile sunt ale paradisului mere

Unde-i întuneric e Lumină din vid

Mușcă cu sete din iele

Nu vei uita gustul de ocnă al tristeții

Lacrimile se pun mărgăritare la piept

Și livada-și deschide poarta cea mare

Nu te aștepta ca să vezi

Bătrânul Petru cu norul prin păr

Doar o goală femeie de abur dansând

frunza de vie în șuieratul șarpelui de aramă

Lacrimile sunt ale paradisului mere

Privește cum mușcă fructele din cuvânt

Și singurătatea verbele coapte

 


IPS Andrei la Izvorul Tămăduirii, hramul Mănăstirii Salva

 


La sărbătoarea Izvorului Tămăduirii, vineri, 29 aprilie 2022, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul obștii monahale de la Mănăstirea Salva, județul Bistrița-Năsăud, cu prilejul hramului bisericii de zid a așezământului monahal, titrează Radio Renașterea.

De la ora 10:00, la Altarul de vară al mănăstirii, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de clerici, în prezența oficialităților locale și județene, precum și a numeroși credincioși, mulți fiind îmbrăcați în straie populare specifice Țării Năsăudului.

Din sobor au făcut parte: consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol, arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul de Năsăud, preotul Ioan Dâmbu, duhovnicii mănăstirii, arhimandritul Dimitrie Irimia și protosinghelul Mihail Nagy, precum și alți preoți invitați.

După citirea pericopei evanghelice, Părintele Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt de învățătură, intitulat „Maica Domnului ne conduce la Izvorul Tămăduirii”.

Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul Psaltic „Kyrios” din Brașov, dirijat de Ioan Ion. La chinonic, interpreta de muzică populară Cornelia Bodescu și corul bisericii din Salva au interpretat mai multe pricesne pascale.

La finalul slujbei, în semn de apreciere și recunoștință, pentru implicarea activă în viața Bisericii, ÎPS Părinte Andrei i-a acordat generalului de brigadă în rezervă Florian Caba „Crucea Transilvană”, cea mai înaltă distincție a Mitropoliei Clujului. De asemenea, ierarhul a oferit cărți duhovnicești tuturor copiilor prezenți.

 

Sursa:NapocaNews

Sfatul medicului. Ce este sarcopenia?

 


Foarte, foarte important, atât pentru cei vârstnici, dar și pentru cei “tineri”, mai ales dacă au 40 de ani sau sunt pe aproape‼!

*Ce este SARCOPENIA?*

 Sarcopenia.  este pierderea masei musculare scheletice și a forței ca urmare a îmbătrânirii. Este o stare groaznică. Să explorăm sarcopenia!

Titlu: „Folosește-ți încet mușchii funcționali”

1. Pentru a dezvolta un obicei de a putea sta în picioare... pur și simplu nu stați!  ... și nu vă culcați dacă puteți sta!

2. Dupa varsta de 50~60 de ani nu este posibil sa slabesti, mai ales daca nu faci miscare si te bazezi pe a manca mai putin pentru a slabi!

Pentru că dacă toți mușchii se pierd, poate fi foarte periculos!

3. Alergarea, mersul pe bicicletă sau cățăratul doare genunchiul?

Dacă nu ați făcut niciodată exerciții fizice înainte, puteți merge doar să alergați, să mergeți cu bicicleta sau să cățărați în minte, deoarece vă va răni foarte mult genunchii!

Dar dacă aveți suficientă forță musculară și vă dezvoltați încet obiceiul de a alerga, de a merge cu bicicleta și de a urca, poate fi un exercițiu bun și să nu vă rănească genunchii!  Dacă vă răniți sau nu genunchii, depinde de forța musculară!

4. Daca o persoana in varsta este bolnava si internata in spital, nu-i cere sa se odihneasca mai mult...sau sa se intinda si sa se relaxeze si sa nu se ridice din pat!

Starea întinsă timp de o săptămână pierde cel puțin 5% din masa musculară!

Și bătrânul nu își poate recupera mușchii!

5. Să nu credeți că sunteți filial dacă nu lăsați bătrânii să facă nicio treabă casnică și certați-i pe slujnica dacă o fac!

De obicei, mulți oameni în vârstă care angajează ajutoare își pierd masa mai repede!

6. Nu face doar o singură activitate în fiecare zi când mergi în parc.

Nu vă strângeți doar mâinile când puteți să vă scuturați și picioarele.  De asemenea, trebuie să trageți de bara orizontală sau să mutați fiecare echipament sportiv!

Pentru că atâta timp cât o persoană se mișcă, atunci toți mușchii întregului corp vor fi implicați!

Mulți bătrâni chiar au dificultăți la înghițire din cauza exercițiului insuficient!

Până la urmă, nu au putut nici măcar să tușească o gură de spută și să moară din cauza asta!

7. Sarcopenia este mai terifianta decat osteoporoza !

În cazul osteoporozei, trebuie doar să aveți grijă să nu cădeți, în timp ce sarcopenia nu numai că afectează calitatea vieții, ci provoacă și glicemie crescută din cauza masei musculare insuficiente!

8. Cea mai rapidă pierdere a sarcopeniei este în mușchiul picioarelor!

Pentru că atunci când o persoană stă sau se culcă, picioarele nu se mișcă și puterea musculară a picioarelor este afectată... acest lucru este deosebit de important! Nu deveniți picioare negre! Deci, ghemuiți-vă de cel puțin 20 până la 30 de ori pe zi.

Squat nu înseamnă ghemuit, ci ca și cum ai sta pe scaunul de toaletă... poți folosi un scaun și te ridici când fundul tău atinge scaunul!

Sistemul medical avansat din TAIWAN are și asigurări de sănătate, dar, în medie, bătrânii din Taiwan petrec 8 ani într-un scaun cu rotile până când stau în pat înainte de a muri!

Și nu vrei să ai opt ani în vârstă când calitatea vieții este atât de proastă!

TREBUIE să acordați atenție sarcopeniei!

Urcați și coborâți scările... alergarea, ciclismul și cățăratul sunt toate exerciții grozave și pot crește masa musculară!

Pentru o calitate mai bună a vieții pentru toată lumea la bătrânețe...

Mișcă-te... nu-ți irosi mușchii!!

*Îmbătrânirea începe de la picioare în sus!*

     Pe măsură ce ne îmbătrânim în fiecare zi, picioarele noastre trebuie să rămână mereu active și puternice.

Pe măsură ce îmbătrânim/îmbătrânim în mod constant, nu ar trebui să ne fie teamă că părul nostru devine gri (sau) pielea lăsată (sau) ridurile de pe față.

Printre semnele *longevității*, duratei lungi de viață, așa cum sunt rezumate de populara revista americană „Prevenire”, mușchii puternici ai picioarelor sunt enumerați în partea de sus, ca *cel mai important și esențial.*

Vă rugăm să mergeți zilnic.

Dacă nu îți miști picioarele doar două săptămâni, puterea reală a picioarelor va scădea cu 10 ani.

*Doar mergi*

Un studiu de la Universitatea din Copenhaga din Danemarca a constatat că atât bătrâni cât și tineri, în timpul celor două săptămâni de *inactivitate*, forța musculară a picioarelor se poate *slăbi cu o treime* ceea ce echivalează cu 20-30 de ani de îmbătrânire!!

Pe măsură ce mușchii picioarelor noastre slăbesc, va dura mult timp să ne refacem, chiar dacă facem reabilitare și exerciții, mai târziu.

Prin urmare, *exercițiul regulat precum mersul pe jos, este foarte important*.

Toată greutatea/sarcina corpului rămâne și se sprijină pe picioare.

*Picioarele sunt un fel de stâlpi*, suportând întreaga greutate a corpului uman.

*Mergi în fiecare zi.*

Interesant, 50% din oasele unei persoane și 50% din mușchi, sunt în cele două picioare.

*Mergi*

Cele mai mari și mai puternice articulații și oase ale corpului uman sunt, de asemenea, în picioare.

*10.000 pași/zi*

Oasele puternice, mușchii puternici și articulațiile flexibile formează *Triunghiul de Fier* care poartă cea mai importantă sarcină, adică *corpul uman.”*

70% din activitatea umană și arderea energiei din viața cuiva se realizează prin cele două picioare.

Știi asta?  Când o persoană este tânără, *coapsele sale au suficientă putere pentru a ridica o mașină mică de 800 kg!*

*Piciorul este centrul locomoției corpului*.

Ambele picioare împreună au 50% din nervii corpului uman, 50% din vasele de sânge și 50% din sângele curge prin ele.

Este cea mai mare rețea circulatorie care leagă organismul.

*Așa că mergi zilnic.*

Doar *atunci când picioarele sunt sănătoase atunci curentul convențional al sângelui curge, lin, astfel încât persoanele care au mușchi puternici ai picioarelor vor avea cu siguranță o inimă puternică.* Merge.

Îmbătrânirea începe de la picioare în sus

Pe măsură ce o persoană îmbătrânește, acuratețea și viteza de transmitere a instrucțiunilor între creier și picioare scade, spre deosebire de când o persoană este tânără.  *te rog sa mergi*

În plus, așa-numitul Calciu pentru îngrășăminte osoase se va pierde mai devreme sau mai târziu odată cu trecerea timpului, făcându-i pe vârstnici mai predispuși la fracturi osoase. 

Fracturile osoase la vârstnici pot declanșa cu ușurință o serie de complicații, în special boli fatale precum tromboza cerebrală.

Știți că 15% dintre pacienții vârstnici, în general, vor muri max.  într-un an de la o fractură a coapsei !!  *Mergi zilnic fără greșeală*

*Exercitarea picioarelor, nu este niciodată prea târziu, chiar și după vârsta de 60 de ani.*

Deși picioarele/picioarele noastre vor îmbătrâni treptat cu timpul, exersarea picioarelor/ picioarelor noastre este o sarcină de-a lungul vieții.

*Mergeți 10.000 de pași*

Numai prin întărirea regulată a picioarelor, se poate preveni sau reduce îmbătrânirea în continuare.  *plimbare 365 de zile*

Vă rugăm să mergeți cel puțin 30-40 de minute zilnic pentru a vă asigura că picioarele tale primesc suficient exercițiu și pentru a te asigura că mușchii picioarelor rămân sănătoși.

*Ar trebui să împărtășiți aceste informații importante cu toți prietenii și membrii familiei de peste 40 de ani, deoarece toată lumea îmbătrânește zilnic*

                                                                                  Dr. Iulian COZA

1 Mai - Ziua Internaţională a Muncii

 


Ziua Internaţională a Muncii îşi are originea în mişcările de proteste ale unor muncitori americani care militau pentru scurtarea zilei de muncă de la 12-14 ore la opt ore. În memoria românilor de astăzi ea este un simbol „împins“ între două amintiri:mitingurile lui Nicolae Ceauşescu şi prima baie în mare.

 În mai 1886, muncitorii din Chicago s-au unit într-o grevă care aduna 65.000 de oameni în Piaţa „Heymarket“. În urma represiunii poliţiei, au rezultat 11 morţi şi aproape 200 de răniţi. Evenimentul a devenit, în timp, o bornă şi o unealtă de a uni mişcările socialiste din toată lumea care militau pentru drepturile muncitorilor.

A Doua Internaţională Socialistă a decis să cinstească memoria celor împuşcaţi în Piaţa „Haymarket“ prin organizarea, de 1 mai 1890, a celui mai mare protest împotriva exploatării prin muncă. Aşa a devenit 1 mai ceea ce este astăzi.

În secolul XX, pe măsură ce ideologia comunistă a câştigat teren, ziua de 1 mai a fost asociată cu victoria muncitorilor asupra exploatatorilor. Şi mişcarea nazistă a încercat să revendice sărbătoarea de 1 mai, Adolf Hitler promiţând, într-unul din discursurile sale, construirea unui socialism naţional, în centrul căruia nu se mai aflau muncitorii, ci arianul considerat un prototip al celor ce muncesc. Ca o coincidenţă, moartea lui Hitler a fost anunţată chiar într-o zi de 1 mai, în anul 1945. 66 de ani mai târziu, un alt mare inamic al omenirii, Osama bin Laden, şi-a găsit sfârşitul. La 1 mai 2011, Barack Obama, preşedintele Statelor Unite ale Americii, a anunţat uciderea liderului Al-Qaeda.

În România, ziua de 1 mai s-a sărbătorit prima dată în anul 1890. A fost numită „Ziua Solidarităţii Oamenilor Muncii“. Totuşi, sărbătoarea a devenit un eveniment de amploare abia după instaurarea regimului bolşevic, cu ajutorul Armatei Roşii. Fototeca online a comunismului românesc păstrează imagini memorabile de la comemorările zilei de 1 Mai în anii stalinismului atroce, când România era condusă de Gheorghe Gheorghiu-Dej, dar şi în epoca Ceauşescu.

Defilările muncitorilor paralizau oraşele. Pancartele acestora dădeau de veste despre depăşirea graficelor de producţie. Oamenii muncii scriau pe afişe că „vor da peste plan“ în anul care vine. În acest timp, protipendada petrecea la palatul Snagov. Într-o serie de fotografii din 1965, vedem cum familia Ceauşescu organiza mese festive cu sute de invitaţi, care prefigurau, parcă, Revelioanele de la Romexpo.

După 1990, sărbătoarea de 1 Mai a fost „aruncată la coşul de gunoi al istoriei“, laolaltă cu toate simbolurile care aminteau de jumătatea de secol sub comunism. 1 mai 1990 a însemnat o zi obişnuită de campanie în vederea alegerilor parlamentare şi prezidenţiale care urmau să aibă loc la 20 mai 1990. A fost, totodată, o nouă zi din fenomenul „Piaţa Universităţii“. România era prea ocupată cu politica pentru a-şi mai aduce aminte că 1 mai este, de fapt, Ziua Muncii. Cu timpul, românii şi-au amintit de tradiţiile interbelice şi au făcut ca 1 mai să redevină ziua celei dintâi băi în mare.

Amintirile despre sărbătoarea de 1 Mai dinainte de 1989 se împletesc cu regrete după vremea „în care fiecare fabrică avea ansablu folcloric şi echipă de sport“, „în care cu 100 de lei mâncai şi beai de n-aveai treabă“ şi în care „toată lumea avea serviciu“. Tiberiu Dimeni, fost dansator în ansamblul folcloric al Combinatului de Utilaj Greu, a povestit cum se distrau clujenii pe vremea aceea.

Arhivele combinatului din Hunedoara au păstrat o serie de fotografii rare din anii 1958 – 1960, în vremea în care liderul comunist Gheorghe Gheorghiu-Dej se afla la conducerea ţării. Imaginile prezintă modul în care se desfăşurau manifestaţiile dedicate „Zilei muncii” în centrul vechi al Hunedoarei. Arată faţa unei lumi uitate şi aproape imposibil de imaginat de tot mai mulţi dintre hunedorenii care nu au prins acele vremuri.

În perioada comunistă, şi în Drobeta-Turnu-Severin era sărbătorită oficial ziua de 1 Mai. Mulţi îşi amintesc de această sărbătoare care însemna zi liberă şi prilej de bucurie câmpenească. Angajaţii de la Şantierul Naval, de la Uzina de Vagoane, Combinatul de Prelucrare a Lemnului, Combinatul de Celuloză şi Hârtie ş.a. cu toţii participau la acest eveniment. Se defila, se strigau lozinci cu Ceauşescu şi PCR, nu era grup să nu aibă câte un tablou cu Elena şi Nicolae Ceauşescu, cu cât mai mari, cu atât mai bine. Muncitorii erau identificaţi după salopete, fiecare avea culoarea sa proprie.

În perioada comunistă, pentru toţi bucureştenii, 1 Mai însemna lozinci de preamărire aduse lui Nicolae Ceauşescu, pancarte uriaşe înălţate şi ore în şir de stat în soare. Nu intra în discuţie o posibilă abatere de la regulă sau absenţa cuiva, pentru că ameninţările şi sancţiunile erau pe măsură. Totul în numele poporului român şi al tovarăşului Nicolae Ceauşescu. Aşa se desfăşura 1 Mai muncitoresc înainte de decembrie 1989.

Regimurile comuniste încercau să instrumenteze politic o veche tradiţie a mişcării muncitoreşti internaţionale. Nici Călăraşiul nu făcut excepţie de la această regulă. Oamenii muncii erau mobilizaţi până la ultimul pentru a participa la sărbătoare dirijată de cadrele de la Partid. “ Nu aveai voie să lipseşti pentru că imediat erai trecut pe lista “neagră”. Nu exista nicio scuză, toată lumea trebuia să fie prezentă. Defilările se pregăteau cu multă vreme înainte, se făceau repetiţii plictisitoare şi, uneori, ajungeam, să nu ne mai putem ţine pe picioare din cauza căldurii. Nu avea rost să te plângi pentru că imediat erai considerat inamic al regimului”, povesteşte Aurelia Popa(62 de ani), pensionară.

Nostalgicii Epocii de Aur îşi amintesc şi acum de grandioasele defilări de 1 mai organizate la Sibiu în perioada comunistă. Carele alegorice ale intreprinderilor defilau prin faţa tribunei oficiale amplasate în faţa hotelului Bulevard, iar la finalul defilării toată lumea se îndrepta spre Dumbrava pentru o porţie de mici şi bere în mijlocul naturii.

Ziua Internaţională a Muncii era sărbătorită înainte de 1989, atât de oamenii din judeţ, cât şi din municipiu. Nu exista angajat care să nu fie prezent pe străzi, la defilare în ziua de 1 Mai. Mai marii judeţului stăteau pe o scenă special amenajată şi priveau cum zecile de mii de oameni treceau prin faţa lor cântând şi scandând lozinci. Oamenii îşi amintesc că defilările erau pregătite în Arad cu câteva săptămâni înainte.

Sărbătoarea comunistă scotea muncitorii în stradă, la defilare prin faţa şefilor regimului comunist. Cu tablouri ale membrilor Comitetului Central în baloane colorate sau cu câte un drapel mai mic sau mai mare în mână, muncitorii din Tulcea ieşeau la defilare în centrul municipiului, pe strada Isaccei. De pe o scenă situată la înălţime, muncitorii care aveau onoarea să defileze erau salutaţi de oamenii „importanţi“ ai oraşului:secretarii de partid, directori, şefi de instituţii.

În vremea regimului comunist, Ziua de 1 Mai era una aşteptată cu sufletul la gură de tot poporul, mai ales că era considerată o zi a sărbătorii marcată prin mult fast. Propagandistic, sărbătoarea era pregătită cu mult timp în presa locală, care prezenta pe largi coloane, în cinstea Zilei de 1 Mai, un „însufleţitor raport muncitoresc”. Paradele prin care era ovaţionat mult iubitul conducător, spectacolele artiştilor amatori şi ieşirile la iarbă verde cu familia erau principalele distracţii din acea perioadă.

Vizita lui Nicolae Ceauşescu din 1967 de la Braşov a fost o manifestare grandioasă. Muncitorii de la Steagu Roşu şi Tractorul au defilat cu tractoarele şi camioanele prin tot oraşul. Zeci de mii de oameni au fost instruiţi pentru ca vizita conducătorului să fie una de succes. Sunt braşoveni care şi acum îşi amintesc pregătirile de defilare. Oamenilor li s-a spus cum să se îmbrace, iar muncitorii au fost duşi la frizerie ca să arată bine la defilare. Copiii care îi dădeau flori lui Ceauşescu erau supuşi mai multor analize pentru a nu-l îmbolnăvi.

În anii de glorie ai regimului, când restricţiile erau „îndulcite“ de alimentarele încă pline, ziua de 1 Mai era o sărbătoare grandioasă la Ploieşti. Trezirea se dădea la radio şi tv pe versurile celebrului „1 Mai muncitoresc“. Ziua de 1 Mai a cunoscut două perioade distincte la Ploieşti, în Epoca de Aur. Până în 1970, serbările erau grandioase, cu defilări pe bulevard şi parade la care participau mii de oameni. Mai târziu, în ultimii ani ai regimului, ploieştenii primeau doar două zile libere pe care o petreceau la pădure, cu mici şi bere. Fondul sonor, în ambele cazuri, era „1 Mai muncitoresc“, un cântec rulat obsesiv, întreaga zi, la radio.

Primul "1 mai muncitoresc" din Banat s-a desfăşurat într-un loc preferat şi acum de timişoreni pentru ieşiri la iarbă verde. "La Timişoara, ziua oamenilor muncii de pretutindeni a fost sărbătorită pentru prima oară la 1 mai 1890, pe terenul de iarbă din faţa Muzeului Satului. Au fost discursuri, întreceri sportive, oamenii au venit la picnic cu familiile. Unii patroni au decis chiar să ofere bonusuri angajaţilor", a spus istoricul Ioan Haţegan. Cu mult înainte de preluarea sărbătorii de către regimul comunist şi transformarea acesteia în vehicul de propagandă, oamenii muncii din Timişoara organizau evenimente şi ieşeau la picnic pentru a-şi sărbători ziua.

Pancarte, lozinci însufleţitoare, bannere, steaguri tricolore, steaguri roşii PCR cu secera şi ciocanul, tablouri uriaşe cu Tovarăşul şi Tovarăşa – toate făceau parte din arsenalul de la defilarea la care trebuia să participe românii, „entuziaşti“, în fiecare oraş. Întâiul Mai muncitoresc era o sărbătoare populară pe care comuniştii o încorsetarseră în cadrul oficial. Pentru ziua oamenilor muncii, chiar oamenii muncii erau dislocaţi de la serviciu pentru a participa la pregătirea marelui eveniment.

Sursa:www.adevarul.ro