Scriitorul, jurnalistul și disidentul Paul Goma s-a născut la
2 octombrie 1935, în localitatea Mana,- Orhei, România, azi această comună
fiind în Moldova de peste Prut.Este un scriitor român, stabilit la Paris, În
tinerețe a cochetat cu comunismul, indus în eroare de propaganda sistemului
comunist-criminal. Apoi este cunoscut pentru atitudinile anticomuniste și naționaliste. Datorită atitudinii
anticomuniste și anti ceaușiste este expulzat din ţară în noiembrie 1977, împreună cu soţia
şi copilul. Fiind un luptător cu “arma” scrisului a continuat lupta
împotriva regimului comunist. Eşecurile spionajului în epoca lui Nicolae
Plesiţă care a organizat atentate cu colete a făcut să scape cu viață.
La 2 octombrie, Paul Goma împlineşte 84 de ani. Statutul său a rămas în ultimii
42 de ani cel de azilant politic, spune Flori Bălănescu, reprezentanta
editorială a lui Paul Goma în România. Acelaşi statut a avut şi Ana Maria, care
a murit acum câțiva ani, acelaşi statut îl are şi
fiul lor – Filip Ieronim. „Am atins o cotă de saturaţie insuportabilă la textele „de atitudine” despre Goma. Oamenii cred că o aniversare trebuie
să fie mereu motiv de bucurie. Pentru mine, ziua de 2 octombrie este una de
covârşitoare tristeţe, aş spune că – dacă n-ar suna prea medieval pentru urechile prea
progresiste – este ziua în care retrăiesc cu inima în gât toată
istoria lui Goma, aşa cum am aflat-o şi înţeles-o din cărţile lui şi din tonele
de documente pe care le-am citit. Îi urez sănătate şi Ťmulţi ani!ť, cu îndemnul
pentru noi să fim mai conştienţi de lumea în care trăim, să ne lepădăm de
superficialităţi“, transmite Flori Bălănescu,
cercetător ştiinţific la “Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului”.
Scriitorul Paul Goma avea deja un trecut revoluţionar notoriu atunci când, în anul 1977, a reuşit
să trimită la postul de radio „Europa Liberă“ o scrisoare
deschisă adresată lui Nicolae Ceauşescu în care vorbea despre nerespectarea
drepturilor omului în România. Anterior, el a trimis o scrisoare deschisă şi
lui Pavel Kohout, lider al „Chartei 77“(n.r. – mişcare disidentă
care a luat naştere în Cehoslovacia la începutul anului 1977, din care a făcut
parte şi Vaclav Havel).
În anul 1952, în timp ce era elev la Liceul „Gheorghe Lazăr“
din Sibiu, a fost reţinut opt zile de Securitatea din Sibiu pentru că vorbise în clasă
despre partizani şi pentru că ţinea un jurnal. În toamnă aceluiaşi an a fost
exmatriculat. În timpul revoltei de la Budapesta, din 1956, fiind student, Goma
a criticat materialismul dialectic, a afirmat că limba moldovenească este o
invenţie şi că trupele sovietice sunt de ocupaţie. Afrontul lui n-a rămas
nepedepsit. A fost arestat în acelaşi an, sub acuzaţia de „tentativă de organizare de manifestaţie ostilă“, fiind condamnat
la doi ani de închisoare corecţională, pe care i-a executat la Jilava şi Gherla. .
În 1954 a susținut simultan examene de admitere la Universitatea din București la filologie română și la Institutul
de literatură
și critică literară „Mihai Eminescu”. A reușit la amândouă, dar l-a ales pe ultimul. Între timp Goma
devenise membru al Uniunii Tineretului Comunist și apoi, al
Uniunii Tineretului Muncitoresc. În toamna anului 1955, a avut dispute la
seminarii și cursuri cu profesorii Radu Florian, Tamara Gane, Mihai Gafița, Toma George Maiorescu, Mihail Novicov, iar în iunie 1956 a fost chemat
la rectoratul universității pentru a i se atrage atenția. După înfrângerea revoluției maghiare din
1956, în luna noiembrie a aceluiași an, Paul Goma și-a predat în semn de protest carnetul de membru UTM după care, în noiembrie 1956 a
fost arestat și acuzat de „tentativă de organizare de manifestație ostilă”
În martie 1957 a fost condamnat la doi ani de închisoare corecțională, pe care i-a executat la închisorile Jilava și Gherla. Ulterior, a fost trimis cu domiciliu forțat în Bărăgan, la Lătești, azi Bordușani, din județul Ialomița, unde a rămas până în 1964.
Neputându-se reînmatricula în anul III la Institutul „Mihai Eminescu”, în vara anului 1965 a dat din nou examen de
admitere la facultatea de filologie a Universității din București.
În 1971, a fost propus pentru a fi exclus din PCR, în care se înscrisese în
august 1968, din cauza romanului „Ostinato”, amplu
cenzurat în România și publicat integral în Germania
Federală, la editura Suhrkamp. Un an mai devreme, la Radio Europa Liberă fuseseră
citite fragmente din romanul lui Goma Ușa (noastră cea de
toate zilele).
În martie 1977, a publicat în revista „România
literară” un scurt articol, „Pământ de flori”, în care se referă la urmările
dezastruosului cutremur de pământ de la 4 martie 1977.
Ulterior, pentru că autorităţile comuniste au considerat că nu s-a reeducat, a
fost trimis cu domiciliu forţat în Bărăgan. „Toţi vecinii
noştri se mişcă“ La 2 martie 1977, la Europa Liberă a fost citită scrisoarea
adresată de
Paul Goma lui Nicolae Ceauşescu. Manifestul, dar şi alte documente din dosarul
de Securitate al lui Paul Goma, au fost făcute publice recent de Consiliul
Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), la împlinirea a 40 de
ani de la mişcarea revoluţionară din fosta Cehoslovacia. „Toţi vecinii noştri se mişcă, îşi cer drepturile care li se
cuvin. Până şi ruşii strigă în gura mare că sunt neliberi, că drepturile le
sunt călcate în picioare. Numai noi, românii, tăcem. Şi aşteptăm să ni se dea
totul de-a
gata. Românii noştri se gândesc numai la ceea ce vor pierde dacă va afla
Securitatea. Nu se gândesc la ceea ce vor câştiga în ciuda Securităţii. Un
cunoscut, un Ť…escuť pur sânge, m-a jignit de
moarte. Şi nu numai pe mine. Ştiţi ce mi-a zis? Zice: ŤDomnule, dumneata te
agiţi într-un fel anume şi vrei să faci anume chestii care nu sunt specifice
românului. Deci, nu eşti românť“, scria Goma în scrisoarea
către Europa Liberă.
În continuare, scriitorul dovedeşte că este mai patriot decât mulţi români. „Cum zic, atins la tricolor – e adevărat bunicul dinspre tată era
macedonean – Goma, bunica dinspre mamă grecoaică – Cuza. E adevărat că am şi
ceva sânge polonez. Dar ce contează sângele, care apă nu se face? Contează că
eu sunt român pentru că m-am născut în România, în judeţul Orhei, pentru că limba
mea maternă este româna, pentru că pe bunicul dinspre mamă îl cheamă Popescu şi
pentru că închisorile le-am făcut aici, pe şi sub pământul patriei mele iubite“. Goma mai scria, adresându-i-se lui Ceauşescu, că în România sunt doar
două persoane care nu se tem de Securitate: „Domnia Voastră
şi cu mine. Dar, numai cu două semnături… Există însă o soluţie: solidaritate
individuală. Eu expediez o scrisoare cu semnătura mea olografă. Numai că gestul
meu nu va împrăştia teama concetăţenilor noştri de a se alătura celor care cer
drepturi.
Cu totul şi cu totul alta ar fi situaţia dacă Domnia Voastră a-ţi trimite o
asemenea scrisoare. O declaraţie de susţinere a Cartei 77. Sunt ferm convins că
milioane de români vă vor urma şi se vor solidariza cu cehii şi slovacii.
Făcând acest lucru, veţi arăta că sunteţi consecvent cu declaraţiile din 1968 (…) Cu speranţă, Paul Goma, Bucureşti, februarie 1977“, încheia el
scrisoarea. Filat de Securitate şi apoi arestat Gestul fără precedent a pus în mişcare
aparatul represiv al Securităţii
Dintr-o notă-raport a Securităţii, din martie 1977, aflăm cât de periculos
devenise pentru statul comunist, fiind filat, iar în locuinţă fiind montate
mijloace de interceptare. Securitatea a decis să monteze microfoane până şi în
casa din Breaza a mătuşii soţiei sale, Luiza Năvodaru. Acţiunea a fost
coordonată de colonelul Mihai Nicolae, şeful Serviciului 5 din cadrul Direcţiei
I. „Pentru a uşura acest lucru (n.r. – montarea de aparate de
interceptare),
vom organiza ca, timp de 15 minute, curentul din ziua respectivă să fie
întrerupt. Lucrarea se va efectua după camuflarea geamurilor“, se arată în raport. În ziua în care urma să se pătrundă în vilă,
oamenii securităţii au organizat „chemarea la Editura Cartea Românească a
soţiei lui Paul Goma şi la Editura Universul a lui Petre Năvodaru“. Pentru a nu fi deconspiraţi, securiştii pregătiseră terenul
dinainte pentru ca nu cumva vreun vecin să-şi dea seama de acţiunile lor. „La
data fixată, se cerea în raport, se va organiza scoaterea din zonă a tuturor vecinilor
menţionaţi în anexa alăturată, anexă în care este precizat şi locul unde vor fi
chemaţi, precum şi cine va discuta cu fiecare persoană în parte“. Anexa lipseşte din documentele publicate de CNSAS. Ziua arestării Tot la
dosarul de Securitate al lui Paul Goma apare şi un proces-verbal de percheziţie
domiciliară datat 1 aprilie 1977, data arestării sale, la apartamentul său din
Bucureşti, de pe Aleea Compozitorilor. Ofiţerii de la Direcţia de Cercetări
penale a Ministerului de Interne acţionaseră în baza autorizaţiei emisă de
Direcţia Procuraturilor Militare. Într-o declaraţie olografă, care se întinde
pe mai multe pagini, aceştia au trecut toate bunurile ridicate din casă,
printre care se numără „douăzeci şi patru de casete-benzi diferite
provenienţă străină, una lucrare bătută la maşină intitulată ŤPrima noapteť
conţinând 125 file, una lucrare bătută la maşină intitulată ŤPrologť, conţinând
142 file“. În aceeaşi zi, scriitorul român a fost arestat, fiind eliberat pe 6 mai
1977 în urma unei campanii internaţionale. Însă ce putea să facă statul
totalitar cu un disident celebru? Să scape de el, într-un fel sau altul, astfel
că în noiembrie 1977 Goma, soţia şi copilul au fost practic expulzaţi în
Franţa, unde au cerut azil politic. Departe de casă, Paul Goma a continuat
lupta împotriva regimului comunist. Paul Goma trăieşte în Paris şi are, în
continuare, statut de azilant politic.
În activitatea sa literară s-a resimțit o ură vădită
împotriva nedreptăților acelei perioade, astfel încât în 1971,
a fost propus pentru a fi exclus din Partidul Comunist Român, în care se
înscrisese în august 1968. Cauza era romanul „Ostinato”,
amplu cenzurat în România, dar care fusese publicat integral în Germania
Federală. Autorul afirma: ”starea de nelibertate îl obligă pe
om la inventivitate, la găsirea unor soluţii indirecte”, astfel că Goma a ajuns
și la cele mai importante stații radio, de unde
a vociferat ideile sale principale. La Radio Europa Liberă fuseseră citite fragmente din romanul lui
Goma ”Ușa noastră, cea de toate zilele”, iar
în 1977 la același radio reușește să trimită o scrisoare deschisă,
în care cerea guvernului României respectarea drepturilor omului în România,
pentru care a fost urmărit, arestat și maltratat de Securitate.
OSTINATO, romanul lui Paul Goma este scris după Revoluția de la Budapesta din 1956, după închisoarea din motive politice,
urmată de domiciliu obligatoriu în Bărăgan, reprezentând, astfel, din punctul
de vedere al autorităților comuniste, un caz și mai cu seamă pentru că folosește în scrierea
romanului material autobiografic, devenind, în ochii cenzurii, material
politic. Romanul început încă pe când se afla în Bărăgan, reluat in 1965 și considerat încheiat în 1966, chiar dacă, și după aceasta dată, Paul Goma continuă să il rescrie – este refuzat, apoi amânat sistematic de către editori. Un prim
manuscris (cu titlul Cealaltă Penelopă, cealaltă Ithacă) este propus în 1966
Editurii de stat pentru literatură și artă (ESPLA)
care il respinge sub motivul că nu se debutează cu un roman, ci cu proza scurtă. In
1967, revista germana din Romania Neue Literator publica un fragment din
Ostinato in traducerea Annemonei Latzina și a lui Dicter
Schlesak, fragment remarcat – inainte de apariție, in redactia revistei – de Miron Radu Paraschivescu care, cel dintai, il va considera pe
tânarul autor „un Soljenitin român”.
Tot în același an, Paul Goma trimite prima variantă a romanului în Occident,
pentru ca la sfârșitul anului următor o a doua variantă
să ia aceeași cale. Într-o manieră rămasă unică în România socialistă – unde
relațiile cu străinătatea, ținând de o zona
interzisă constituiau un secret maxim – Paul Goma nu pregeta să facă publica
aceasta știre, după cum tot aici își va avertiza
editorii (de la ESPI-A, apoi de la Editura Eminescu) că traducerea are mari șanse să preceadă apariția cărții în țara. Spre stupoarea multora, care il
suspectau pe autor de teribilism, Ostinato (tradus in germana de Marie-Therese
Kerschbaumer) apare in octombrie la Suhrkamp Verlag si, in acelasi an, in traducerea
Iui Alain Paruit, sub titlul La cellule des liberables, la Gallimard, în Franța. Prestigiul romanului atinge statutul de vedetă în timpul
Târgului de carte de la Frankfurt unde românii – protestând astfel față de apariția cărții în Occident
fără girul puterii comuniste – își retrag standul. Cartea devine, în
mod real, un succes international, cu o presă excelentă, iar Paul Goma este
asemuit de mai multi recenzenti cu Soljenitin.
In România, cartea va apărea doar după Revoluția din 1989,
fiind publicată la București de către Editura Univers într-o
colecție (Scriitori romani din exil) pe care, defel întâmplător, ci din întemeiate
motive de prestigiu și întâietate, o inaugurează. Romanul
va face, la scurtă vreme după apariție, obiectul și pretextul unei ample convorbiri purtate de Paul Goma cu Al.
Cistelecan, publicată în foileton de revista “Vatra”, din Târgu Mureș, începând cu nr. 4, 1992 până în nr.6, 1993.
“Ostinato” este una dintre cele mai complexe și mai reprezentative expresii ale voinței de schimbare
care anima la acea data – în așa-numita perioadă de dezgheț politic, de liberalizare a literelor românești și în mod special generația tânără din care Paul Goma făcea parte (solidaritatea pe care
scriitorul o marchează și deschizandu-și două dintre părțile cărții sale cu citate
din Nichita Stăncscu și Ion Alexandru). Intenția reformatoare, modelând cu pregnanță atât aspectul
compozițional, cât și cel tematic al romanului, este
evidentă. Sub aspect compozițional, Paul Goma duce dorința de înnoire a formei romanești până la a-și plasa cartea – așa cum, de altfel, mai încercau la
acea dată scriitorii din grupul oniric, dar și un D. R.
Popescu sau chiar, în alte forme, un N. Breban – într-o zona a experimentului.
În “Romanul intim” prefațatoarea Aliona
Grati scria:
“Ceea ce e de remarcat chiar de la prima vedere în romanul
lui Paul Goma sunt, pe lângă numărul mare de femei, variabilitatea formelor şi
vastul registru al culorilor pe care acestea le capătă într-o estetică carnavalescă adaptată
la un stil personal şi care îl consacră pe creatorul lor ca pe un artist modern
deschis spre experimentul avangardist. În jocul liber al posibilităţilor
imaginare, femeile „văzute-auzite-mirosite-palpate-gustate”
capătă profiluri realizate prin combinarea unor poetici diferite, de la cea a unui
realism grotesc la cea suprarealistă. Limbajul cu care descrie femeia,
asocierile şi expresiile ce numesc indicii de exterior şi interior, din lumea
fizică şi psihică, semnalele sufletului, fantasmele, tonusul, ritmul şi
mobilitatea ei vor da naştere unor stranii configuraţii. Alaiul romanesc de
femei-iluzii cu modulaţii înşelătoare, rotunde, abundente, corpolente,
longiline, filiforme, dezasamblate, ascuţite, cilindrice, grele, păstoase,
fărâmicioase, făinoase, lichide, lascive etc. constituie adevărate provocări
estetice. Memorabile datorită ciudatelor portrete fizice şi lingvistice,
căpătând distorsiuni fizionomice direct proporţionale cu deteriorarea istoriei,
femeile lui Paul Goma compun o galerie de personaje de excepţie.” Exilat la Paris de 42 ani, Paul Goma şi-a publicat majoritatea
volumelor iniţial în franceză sau germană. Abia după 1990 i-au fost editate
cărţile şi în România. Dintre cele mai cunoscute cărţi ale sale, amintim:
Gherla (în
franceză – 1976, în suedeză – 1978, în română – 1990), Culoarea
curcubeului (franceză – 1979, olandeză – 1980, română – 1990; la Editura
Polirom, 2005), Patimile după Piteşti (în franceză – 1981, în germană– 1984, în
olandeză – 1985, în română – 1990), Jurnal (4 vol, 1997).
“De la revoluţie încoace, scrie TUDOREL URIAN în “Viața Românească“, se tot vorbeşte despre cetăţenia română a lui Paul
Goma. Ba că ar trebui să i se reacorde din oficiu, ba că ar trebui să facă o
cerere în acest sens care, cu siguranţă ar fi aprobată, gest pe care cunoscutul
disident îl consideră sub demnitatea sa. Într-un fel pe bună dreptate, câtă
vreme n-a făcut nicio cerere pentru a-i fi luată. Prin intermediul unui articol
publicat de Gheorghe Grigurcu în revista Acolada (7-8 iulie-august 2017) dau
peste o informaţie pe cât de interesantă, pe atât de inedită. Comentând o carte
a lui Flori Bălănescu, Paul Goma 80. Memorie şi istorie a cotidianului,
Gheorghe Grigurcu scrie că în pofida propunerii Securităţii, reiterate periodic
până la căderea regimului comunist ca lui Paul Goma să-i fie retrasă cetăţenia
română, existând chiar o ciornă de Decret în acest sens purtând semnătura
dactilografiată a lui Nicolae Ceauşescu, actul respectiv nu a fost emis
niciodată. Cum se explică acest lucru? Gheorghe Grigurcu o citează pe Flori
Bălănescu: „Retragerea oficială a cetăţeniei i-ar fi văduvit pe
partizanii represiunii de la Bucureşti de satisfacţia de a-l putea acuza şi
condamna la momentul oportun de Ťtrădareť, căci nu poţi acuza de trădare de ţară/patrie un
ne-cetăţean. (…) Dacă i-ar fi retras oficial
cetăţenia celui mai sonor, cunoscut şi consecvent opozant al regimului
comunist, conducătorii acestuia ar fi transmis Occidentului un mesaj incomod
pentru imaginea Bucureştiului: Ceauşescu se teme de un singur om, a cărui singură putere
este rostirea adevărului”. Şi pentru ca lucrurile să fie
complicate până la aberant, Gheorghe Grigurcu susţine că Paul Goma deţine în
prezent un act de apatrid (eliberat de cine?, de autorităţile române sau de
cele franceze?)
în virtutea căruia i-ar fi interzisă intrarea în ţară şi acum, la 27 de ani de
la căderea regimului comunist. Aşadar cetăţenia română nu i-a fost luată
niciodată, dar este şi azi apatrid cu interdicţia de a se întoarce într-o ţară
membră a UE şi a NATO. Cred că Orwell şi Kafka sunt mici copii!”
„Pentru repunerea în funcțiune a unei
normalități de avarie ar fi fost nevoie de lustrație și de condamnarea comunismului după
modelul Nürnberg. Singura voce consecventă, care nu s-a dezmințit (nu s-a speriat, nu s-a desolidarizat, în primul rând de sine) în
funcție de schimbarea guvernelor și a președinților, a fost a lui Paul Goma. Este
motivul pentru care nu a fost nici repus în drepturi, nici onorat de vreo
instituție publică sau culturală a statului de drept român. „Pentru repunerea în funcțiune a unei
normalități de avarie ar fi fost nevoie de lustrație și de condamnarea comunismului după
modelul Nürnberg. Singura voce consecventă, care nu s-a dezmințit (nu s-a speriat, nu s-a desolidarizat, în primul rînd de sine) în funcție de schimbarea guvernelor și a președinților, a fost a lui Paul Goma. Este
motivul pentru care nu a fost nici repus în drepturi, nici onorat de vreo
instituție publică sau culturală a statului de drept român. (…)
De multe decenii, Paul Goma este excepția care face
diferența. În ciuda tuturor încercărilor instituționalizate, de grup ori individuale de a-l desfigura ca om și ca scriitor, Paul Goma a fost și rămâne reperul
nostru, indiferent câte statui efemere se înghesuiesc pentru a ocupa spațiul notorietății de o clipă”. (Flori Bălănescu)
Paul Goma este tipul de jurnalist și scriitor care își păstrează principiile până la sfârșitul vieții. Este un exemplu pentru noi.O lecție de viață pe care trebuie s-o urmăm.
La mulți ani, maestre!
Al.Florin Țene / UZPR
