Vitejia, unitatea și...
dacii
1. „Strămoşii daci,
credeau şi ei în nemurirea sufletului. Împăratul
Traian, după ultimul război cu dacii, a spus: "I-am învins chiar şi pe geţi, cei mai
puternici dintre toate neamurile care au existat vreodată, nu numai din cauza
lor, ci şi din aceia a învăţăturilor lui Zamolxis, care este între ei aşa de
slăvit. Acesta le-a întipărit în inimă convingerea că ei nu mor, ci numai îşi
schimbă locuinţa şi de aceea merg mai veseli la moarte decât în orice altă
călătorie".
Marcus Ulpius Nerva Traianus (53-117),
al doilea împărat
al Romei între 98-117, a fost unul din cei mai de seamă împărați ai Imperiului Roman, iar renumele său este datorat și cuceririi
teritoriilor Daciei. În istoria poporului român, împăratul Traian și-a
cucerit un loc de cinste, iar urmele realizărilor sale se văd încă pe
teritoriul României. El a ajuns la conducerea Imperiului Roman în anul 98 ca
urmaș a lui Nerva. A fost numit al
doilea dintre „cei cinci împărați buni”
ai Imperiului Roman, primind titlul de optimus,
încă din timpul vieții. Istoricul latin Dio
Cassius îl descria pe Traian ca fiind un om cu totul deosebit,
care s-a remarcat prin dreptatea și bărbăția sa, precum și prin simplitatea
moravurilor sale. Avea un trup vânjos, începuse să domnească la 42 de ani și
înfrunta toate greutățile cot la cot cu ceilalți, iar cu sufletul era la
înălțime, deoarece nu se lăsa purtat de îndrăzneala tinereții, dar nici
împiedicat de bătrânețe. A purtat multe războaie cu dacii și
niciodată nu s-a dat înapoi de la vreo primejdie. Scenele de pe Columna lui
Traian înfățișează numeroasele prăzi de război luate de romani de la daci. Se
spune că toate comorile luate din Dacia de către romani au totalizat peste
160 de tone de aur și 300 tone de argint. În anul 117, după o suită
de războaie purtate peste tot, hotărește să se întoarcă la Roma după ce și-a
retras trupele în Siria. N-a mai apucat să vadă Roma fiindcă în noaptea de 9
spre 10 august 117 d. Hr. moare la
Selinus, în Cilicia din S-E Turciei. Rămâne
ca un cuceritor al Daciei, poate singurul, care are o reputație ce nu i s-a
știrbit de-a lungul anilor.
***
2. „Pentru a asigura înflorirea şi fericirea şi a face ca
omul să devină raţional şi fericit, se cere acum o UNITATE şi o COLABORARE între
oameni şi popoare".
Owen Robert (1771-1858),
socialist utopic
englez, producător de texte din Welsh, unul din fondatorii socialismului utopic și a mișcării de coperare, capitalist
filantropic. Este cunoscut prin eforturile sale de a îmbunătății locurile
de muncă ale lucrătorilor săi din fabrică și de a promova comunități experimentale
socialiste. La începutul anilor 1800 a devenit un om bogat ca investitor și
eventual manager al unei mari fabrici de textile în Scoția. A călătorit în America unde a
investit cea mai mare parte a bogăției sale. Întors la Londra a căutat să fie pe mai departe un avocat pentru clasa
muncitoare. A sprijit deasemenea trecerea legilor muncii copiilor și a școlilor
co-educative libere. El a inventat sloganul: „Opt ore de muncă, opt ore de recreere, opt ore de odihnă”. În anul
1902 Mișcarea cooperatistă a ridicat în cinstea lui Owen Robert un monument la
locul de înmormântare din Newtown, Țara Galilor.
***
3. „CURAJUL"
adevărat este una dintre însuşirile care presupun un suflet mare. Sunt mai multe feluri de curaj: curajul contra sorţii,
care e RĂBDAREA; curajul în război, care e "VITEJIE"; curajul în
inteprinderi (acţiuni), care e
"CUTEZANŢĂ"; un curaj mândru şi îndrăzneţ, care e
"ÎNDRĂZNEALA"; curaj împotriva nedreptăţii, care e "TĂRIE";
curaj împotriva viciului, care e "SEVERITATE"; curaj de reculegere,
de temperament.
Luc de Clapiers de
Vauvenarques (1715-1747),
scriitor minor francez, moralist. El a murit
la vârsta de 31 de ani, în stare de sănătate defectuoasă, după ce a publicat
anul precedent anonim - o colecție de eseuri, aforisme, cu încurajarea lui
Voltaire, prietenul său. În istoria literaturii franceze, semnificația sa
se află în principal în prietenia sa cu Voltaire.
Timp de doi ani a lucrat și în sectorul
diplomatic în ciuda faptului că nu era dorit în astfel de demnități, dar
intervenția lui Voltaire a făcut posibil
acest lucru. În ciuda insuficienței operei sale, la un secol după moartea sa,
atrage atenția lui Schopenhauer în câteva din aforismele și afimațiile sale: „nici unul nu este atât de predispus să facă
greșeli, ca și cei care acționează doar asupra reflecției”.El a fost numit un stoic modern.
***
P.S. „Căutaţi
pacea cu toată lumea şi sfinţenia fără de care nimeni nu va vedea pe Domnul” (Evrei 12, 14).
„1001
CUGETĂRI” vol. XII,
Prof. Olimpia Mureșan L.S.R. Maramureș,
Preot Ortodox Român Ilie Bucur Sărmășanul
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu