Institutul Național de Sănătate Publică a publicat, sâmbătă, recomandările ce vor fi dispuse de instituții, odată cu reluarea activității, după încetarea stării de urgență. Documentul este lansat în dezbatere publică, iar sugestiile pot fi trimise pe adresa de email propuneri.relaxare@ms.ro.
– accesul în saloanele de înfrumusețare și frizerii, pe bază de programare • pacienții peste 65 de ani sau cu boli cronice, tratați de stomatologi la începutul programului • în spitalele non-COVID toți pacienții vor fi considerați potențial infectați • elevii și profesorii cu boli cronice nu participă la pregătirea pentru examenele naționale • în biserici – evitarea sărutării icoanelor, slujbele oficiate doar în aer liber • reguli pentru birourile open-space: program de lucru decalat și paravane dezinfectate zilnic • se redeschid parcurile • deplasarea între localități este permisă în anumite condiții • sunt permise unele zboruri, dar este menținută interdicția pentru zonele roșii • botezuri, cununii sau înmormântări, cu participarea a cel mult 16 persoane • accesul în mijloacele de transport – cu mască și la jumătate din capacitate • hotelurile trebuie să respecte măsurile de bază pentru protejarea de COVID-19 • mall-urile rămân închise.
Recomandări de sănătate publică pentru măsuri specifice ce vor fi dispuse de instituțiile competente privind reluarea activității în domenii specifice după încetarea stării de urgență
– SINTEZĂ –
Anexa 1
Reguli în spațiile special destinate pentru frizerie, coafură, manichiură, pedichiură și cosmetică
- Accesul se realizează cu programare prealabilă, astfel încât să nu existe persoane în așteptare în interiorul incintei, asigurându-se o suprafață minimă de 4 mp pentru fiecare client și o distanță minimă de 2 m, între oricare 2 persoane apropiate
- Accesul se va realiza doar după verificarea temperaturii, care nu trebuie să depășească 37 grade, și a absenței simptomelor virozelor respiratorii și cu dezinfecția mâinilor.
- Personalul are obligația de a purta în permanență mănuși și mască, iar după fiecare client se va proceda la dezinfectarea instrumentarului și suprafețelor de lucru.
Anexa 2
Reguli în cabinetele stomatologice
- Pacienții cu simptomatologie de viroză respiratorie, în izolare/carantină sau pozitivi/confirmați cu COVID-19 pot fi tratați doar în cabinetele stomatologice desemnate
- Evitarea contactului cu personalul (nu strângeți mâna, mențineți o distanță de mai mult de 1,5 m în timpul unei discuții etc)
- În afara manoperelor de tratament, evitarea contactului cu pacientul
- Nu se permite staționarea în sala de așteptare
- La intrarea în cabinetele stomatologice vor fi amplasate dispensere cu soluții dezinfectante (antiseptice pe bază de alcool)
- Dezinfecția regulată a mânerelor ușilor, sălii de așteptare, recepției
- Accesul la tratament doar cu programare telefonică/online prealabilă.
- Pacienții cu risc crescut (peste 65 de ani sau care suferă de o patologie cronică) vor fi planificaţi la începutul programului de lucru
- Personalul va utiliza echipament de protecție – mască chirurgicală, vizieră și mănuși
- După fiecare pacient se va efectua aerisirea camerei de tratament.
Anexa 3
Reguli în unitățile sanitare non-COVID
- Se va evita internarea și efectuarea tratamentului medical la domiciliu/ambulatoriu
- Toți pacienții care se internează trebuie considerați ca fiind potențial infectați, motiv pentru care este obligatorie utilizarea echipamentelor individuale de protecție la toate procedurile medicale efectuate
- Se va realiza triajul tuturor persoanelor și în funcție de simptomatologia prezentată, cazurile suspecte vor fi internate în zone speciale de izolare (zone tampon), urmând a fi testate prin RT-PCR pentru infecția cu SARS-CoV-2
- Dacă numărul pacienților nu permite internarea lor singuri în salon, aceștia pot fi internați câte doi, însă cu respectarea unei distante de minimum 2 metri între aceștia.
- Salonul va fi dezinfectat înainte de internarea următorului pacient.
Anexa 4
Măsuri de prevenire și protecție pentru elevii claselor terminale (a 8-a, a 12-a și a 13-a)
- Activitatea de pregătire se va organiza pe grupe care vor cuprinde cel mult 10 elevi și va dura nu mai mult de 3 ore, cu pauză de cel puțin 10 de minute la fiecare oră, pentru aerisirea încăperilor
- La activitățile de pregătire este interzisă participarea elevilor și a personalului didactic sau auxiliar care suferă de afecțiuni cronice, locuiesc împreună cu persoane ce suferă de astfel de afecțiuni sau persoane cu vârsta de peste 65 de ani
- Pauzele se vor programa astfel încât simultan să nu fie în pauză mai mult de 2 grupe de maximum 10 elevi fiecare
- Verificarea temperaturii elevilor care intră în instituții (care nu trebuie să depășească 37 grade) și sub rezerva absenței simptomelor virozelor respiratorii
- Atât elevii, cât și profesorii vor purta mască medicală simplă sau mască nemedicală din diverse materiale textile, iar elevii vor fi așezați în bănci astfel încât să aibă cel puțin un loc liber în stânga și dreapta și un rând liber în față și spate
Anexa 5
Recomandări privind activitatea în lăcașurile de cult
- Accesul persoanelor în lăcașurile de cult se va face limitat, cu respectarea unei suprafețe de 8 mp per persoană
- Personalul și persoanele care intră în lăcașul de cult vor purta mască
- Se va evita atingerea sau sărutarea obiectelor sacre de cult
- Binecuvântarea se va oferi/primi de la o distanță de cel puțin 1 m
- Se va evita oferirea/primirea împărtășaniei în condițile în care nu se pot asigura lingurițe și pahare de unică folosință
- Slujbele se vor oficia numai în aer liber cu menținerea distanței între persoane.
Anexa 6
Recomandări privind activitatea în birourile deschise
Pentru angajați
- portul obligatoriu al măștii, care trebuie să acopere gura și nasul
- izolare la domiciliu când prezintă simptomatologie de infecție respiratorie (tuse, strănut, rinoree, febră, stare generală alterată)
- spălatul pe mâini, evitarea atingerii feței cu mâinile neigienizate.
Angajatorii vor asigura:
- Program de lucru decalat pentru a evita aglomerările la intrare/ieșire din incintă și pentru a limita numărul de angajați prezenți în același timp în aceeași incintă
- Zilnic, la intrarea în tura de serviciu, se va face termometrizarea personalului
- Minimum 1,5 m între angajații care lucrează la birouri orientate față-spate și spate-spate.
Anexa 7
Recomandări pentru unitățile de cazare în regim hotelier
Măsuri de restricționare temporară a unor tipuri de activități
- Nu vor funcționa, într-o primă etapă, restaurantele, barurile, cafenelele și cofetăriile din incinta hotelului
- Servirea mesei se va face în regim room-service. Este preferabil să se folosească tacâmuri și veselă de unică folosință
- Locurile de joacă destinate copiilor vor fi închise
- Locurile special amenajate pentru fitness, saune, piscină interioară etc, din incinta hotelurilor, rămân închise.
Anexa 8
Reguli privind transportul de persoane
- Purtarea obligatorie a unei măști medicale sau non-medicale
- Numărul maxim de pasageri permis va fi limitat la cel mult jumătate din capacitatea maximă de transport a autovehiculului și cu respectarea distanței de minimum un metru între călători
- La îmbarcare/debarcare, cât și pe timpul deplasării, pasagerii vor respecta o distanță de minim un metru unul de celălalt.
Mijloace de transport în comun intra-urban (autobuz, troleibuz, tramvai, microbuz)
- Se va păstra distanța de minimum un metru între pasageri
- Accesul în interiorul vehiculului se va realiza doar pe ușa din partea frontală a vehiculului, iar coborârea pe cealaltă ușă/celelalte uși
- În microbuze intra-urban este permis doar transportul persoanelor pe scaune.
Mijloace de transport în comun interurban/internațional (autobuz, autocar, microbuz)
- Se va păstra distanța de minimum un metru între pasageri
- Accesul se va realiza doar pe ușa din partea frontală a vehiculului, iar coborârea pe cealaltă ușă/celelalte uși.
Pe căile ferate
- Se va păstra distanța de minimum un metru între pasageri
- Pentru vagoanele de tip cușetă sau de dormit, se permite transportul unui singur pasager/ compartiment, cu excepția membrilor aceleiași familii.
Transportul cu metroul
- Se vor marca cu un semn vizibil de culoare verde locurile permise pentru transportul pasagerilor, atât în picioare cât și pe scaune, astfel încât să se păstreze distanța de minimum un metru între pasageri.
Reguli propuse pentru deplasarea în afara localității
Deplasarea persoanelor va fi permisă în următoarele situații:
- în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi • în scop umanitar sau de voluntariat • realizarea de activități agricole • pentru comercializarea de produse agroalimentare de către producătorii agricoli • îngrijirea sau administrarea unei proprietăți din altă localitate; eliberarea de documente necesare pentru obținerea unor drepturi • participarea la programe sau proceduri în centrele de tratament • din alte motive justificate, precum: îngrijirea/însoțirea copiilor/membrilor de familie; îngrijirea unei rude/afin sau persoană aflată în întreținere; asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități; deces al unui membru de familie • asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță • activități recreativ-sportive individuale desfășurate în aer liber (ciclism, drumeție, alergare, canotaj, alpinism, vânătoare, pescuit și altele) cu participarea a cel mult 3 persoane • participarea la evenimente familiale, cu un număr limitat de persoane și respectarea regulilor de distanțare socială • pentru achiziția, service-ul, efectuarea ITP sau alte operațiuni de întreținere a vehiculelor, activități care nu pot fi efectuate în localitatea de domiciliu etc.
GDL
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu