În timpul unei crize economice cei mulţi pierd, iar un grup foarte restrâns exploatează situaţie şi ies în câştig.
De pe urma pandemiei au câştigat furnizorii de produse sanitare, marii producători de vaccinuri, giganţii internetului, speculanţii, în timp ce marea masă a populaţiei a suportat şi suportă în continuare privaţiuni de toate felurile.
Poate că la sfârşit cineva va trage o linie şi va face socoteală pierderilor şi câştigurilor, lucru care nu va folosi la nimic.
Nu doar crizele economice aduc beneficii. De pe urma unei crize politice la fel sunt unii care câştigă şi alţii care pierd.
Dan Barna a tras deja o conluzie: în urma crizei actuale partidul care va trage ponoasele va fi PNL, iar USR va fi partidul care va câştiga dreapta în România. Cu condiţia să rămână în opoziţie.
Pe de altă parte, tot Dan Barna revine şi spune că USR PLUS are datoria să continue reformele pe care le-a început când era la guvernare.
Deci o scaldă. Prin urmare nu se schimbă nimic. USR PLUS continuă să ceară retragea lui Florin Cîţu şi desemnarea unui nou prim ministru, tot de la PNL.
Declaraţia lui politică trebuie pusă în relaţie cu opinia lui Kelemen Hunor care nu exclude organizarea unor alegeri anticipate. Pentru prima oară UDMR îşi nuanţează poziţia. Văzând confrutarea dintre PNL şi USR din interior, Kelemen Hunor îşi dă seama că este imposibilă o conciliere între cele două partide atâta vreme cât Florin Cîţu rămâne premier.
Ascensiunea USR pe prima poziţie a dreptei politice suscită anumite analize de ordin sociologic şi ideologic. Dan Barna şi Dacian Cioloş nu au reuşit să fixeze doctrinar partidul pe eşichierul politic intern. Drept pentru care mass media cataloghează formaţiunea neomarxistă.
În al doilea rând USR PLUS nu are structuri teritoriale care să-l îndrituiască să râvnească la poziţia de prim partid al dreptei din România.
Dar aceste inconveniente nu sunt de natură să împiedice o competiţie dură între un PNL aflat la guvernare şi un USR rămas în opoziţie.
Dacă PNL acceptă o susţinere parlamentară din partea PSD pentru a rămâne la guvernare, în mod automat o parte a electoratul de dreapta nemulţumit de activitatea guvernului liberal se va îndrepta spre USR.
În cel mai bun caz PNL şi USR pot ajunge la un fel de balotaj. Asta presupune pierderea de către PNL a peste zece procente şi urcarea USR PLUS cu peste 6-8 procente.
Mai apare un element care nu poate fi ignorat. În cazul în care aripa Orban, după congres, va fi marginalizată, dacă oamenii lui Orban vor fi scoşi din funcţii, reacţia normală este plecarea din PNL.
În ultima perioadă Ludovic Orban s-a străduit să critice abandonarea de către gruparea lui Florin Cîţu a valorilor care au consacrat PNL. De aici până la acuzaţia de deviaţie de la linia şi spiritul PNL nu este decât un pas.
Dacă este să se rupă, Ludovic Orban este destul de orgolios pentru a pretinde că el reprezintă adevăratul PNL.
Nimic nu este imposibil pe o scenă politică în mişcare. Dreapta parcurge una dintre cele mai dramatice crize de după 1990. Guvernarea traversează o criză a cărei consecinţe sunt greu de prevăzut. Lumea întreagă este în plină criză şi nimeni nu poate prevedea cum şi când se va sfârşi.
Printre ultimele îngrijorări ale oamenilor se află soarta USR PLUS sau ale PNL. Pot să-şi scoată ochii, singurul lucru important este administrarea ţării.
Întrebarea este dacă pot sau nu pot actualele partide de dreapta guverna România.
Aceeaşi întrebare este valabilă şi pentru partea stângă. PSD îşi poate asuma guvernarea în caz că o să cadă guvernul Cîţu?
Şi încă o întrebare: ce soluţie propune preşedintele Iohannis? Pe care tot USR PLUS se pregăteşte să-l suspende.
Autor: Dumitru Păcuraru
Sursa: Informaţia
zilei Maramureş
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu