Femeia ideală

 

Acum, de Sărbători, cred că nu este nimic mai potrivit decât să scriu despre femei, care sunt sufletul sărbătorilor de iarnă, mame, iubite, gospodine. Fără ele nu ar exista nici omul, nici omenirea. Dar mai presus de orice, femeia este simbolul iubirii, implicit al maternității și al virtuții. Fiecare popor are o concepție despre cum trebuie să fie femeia ideală, dar cred că nu există popor mai obsedat de această idee ca poporul englez, respectiv ca scriitorii lui.

În istorie, modele au rămas femeile din dinastiile monarhice, în primul rând Regina Fecioară, dar și soțiile decapitate ale lui Henric al VIII-lea. A apărut femeia-om politic, femeia monarh absolut. Iar în literatură, de la Shakespeare la Oscar Wilde și George Bernard Shaw acest fenomen s-a tradus în capodopere literare. Dar prototipurile sunt personajele create de scriitoare. Literatura lumii nu a dat scriitoare mai hăruite. Ele țin flacăra femeii ideale. Campioană este de departe Jane Austen (1775-1817), care le-a anticipat pe surorile Brontë și pe Virginia Woolf. Ca și pe J.K. Rowling. Și nu departe de această linie trebuie să o punem și pe americanca Stephenie Meyer, autoarea lui Twilight Saga, în care apare Bella, un prototip fantastic al femeii ideale.

Jane Austen a trăit doar 41 de ani și a scris puțin, doar 6 romane, ultimul, Persuasion, apărând postum, dar toate celebre și ecranizate. I-am citit toate romanele. Plac fiindcă sunt niște documente realiste ale epocii în care a trăit, împletite cu un romantism poetic și dominate de caractere feminine nonconformiste. Personajele ei feminine sunt lucide, raționaliste, spirituale, în tradiția elisabethană și shakespeariană. Categoric, ele se trag din Rosalind, eroina din As You Like It.

Femeia ideală este Elizabeth („Lizzy”), din Pride&Prejudice (foto), una dintre fetele familiei Benett. Într-o lume burgheză marcată de tabieturile sfârșitului de secol 18, plină de convenții de clasă, Lizzy este o nonconformistă. Familia Benett are cinci fete și luptă să le mărite. Căsătoria este țelul societății. Însă goana se dă după un partener cu stare, nu un coate-goale. Toate fetele sunt cu ochii după Darcy, un tânăr care moștenește o mare avere. Toate sunt moarte după el, numai Lizzy îi refuză cererea în căsătorie. El este total răvășit, nu înțelege de ce și încearcă să-i demonstreze că nu este un om rău, că nu este un înfumurat, așa cum se zice. Și reușește să o cucerească pe Lizzy cu armele ei. Mai exact, toate problemele pe care le are familia Benett, încurcăturile surorilor ei, le rezolvă discret, fără ca ea să afle. Lui Darcy îi place îndărătnicia lui Lizzy, faptul că ea este mereu contra curentului și are curaju să-i răspundă strălucit lui Lady Catherine, mătușa lui Darcy, pe care îl cuplase de mic cu fata ei. Ba, într-o confruntare finală, Lizzy o înfruntă pe Lady cu mare curaj, cu o atitudine princiară. În lumea foarte convențională a epocii, Lizzy se poartă ca o ființă independentă, liberă de orice prejudecătți. Nu are prejudecăți de nici un fel, are mândrie. Ori asta îi place lui Darcy, mândria ei ieșită din comun. Ea este femeia ideală.

Ca nimeni altul, regizorul englez Joe Wright a înțeles spiritul acestei scriituri strălucite și a realizat după Pride&Prejudice (2005) o capodoperă. Comentariile realiste, dar ironice, generează o privire profundă asupra epocii. Romanul este transpus cu multă exactitate și rezultă o formidabilă comedie, o comedie spirituală. Replicile sunt ca niște tăișuri de sabie. Dialogurile sunt contribuția actriței Emma Thomson, protagonistă în alt film după Austen, Sens and Sensibility. Tot ce spune Lizzy iese din mintea unei femei superioare, înzestrate cu o inteligență neobișnuită. Misterul și secretele surorilor ei sunt lămurite de Lizzy, cu o judecată lucidă. Din umbră, doar tatăl ei bolnav o susține, o veghează, o admiră. E un fel de rezoner al ei. Ea e un focar de înțelepciune, pe măsura frumuseții și mândriei sale.

Femeia ideală nu trebuie să fie modestă, ci mândră. Și Lizzy are pentru ce să fie mândră, fiindcă are frumusețe și istețime destulă. Lizzy își judecă epoca și contemporanii cu o putere de a observație ieșită din comun. Iureșul fetelor de a se mărita este demențial. Iar când vin ofițerii, este un delir, fiindcă apare speranța, fiecare se vede măritată cu un ofițer. Ca în Trei surori de Cehov. Austen îl anticipează pe Cehov. Și toate momentele sociale sunt fin analizate și judecate de Lizzy. Sunt numai momente antologice. Tot filmul este citabil. NU există lungimi sau părți slabe. Ai vrea să nu se mai termine. Iar acorii sunt dumnezeiești, cu Keira Knightley în frunte, care aici se află în apogeul carierei, având în Matthew Macfadyen (în Darcy)  un partener pe măsură. Ea va mai fi protagonistă în următoarele două filme ale lui Joe Wright, Atonemnet / Remușcarea (2007) și Anna Karenina (2012).

Trebuie să-i numim și pe ceilalți actori principali, precum surorile lui Lizzy: Jane (Rosamund Pike), Lydia (Jena Malone), Mary (Talulah Riley) și Kitty (Carey Mulligan), în mama și tatăl lor – Brenda Blethyn și Donald Sutherland. Rolul lui Lady Catherine: Judi Dench.

Filmul a avut patru nominalizări la Oscar (pentru Keira, decoruri, costume, muzică) și premiul BAFTA pentru Joe Wright. Și peste o sută de alte premii și nominalizări la diferite festivaluri. Filmările au avut loc în Anglia. A atins imediat după premieră un box-office de 122 milioane de dolari. Încă nu s-a creat premiul pentru spiritualitate, pentru spiritul fin, pur englez, perfect definit în femeia ideală. Pe care îl merită din plin Elizabeth (Keira Knightley).

 

Grid Modorcea