de Dumitru Păcuraru
Nu ştiu câţi români sunt interesaţi de schimbările
climatice, dar este clar că tema este una serioasă. În ţări mai răsărite decât
a noastră, este un subiect fierbite, amplu dezbătut în campaniile electorale.
Se zice că la mijloc ar fi vorba şi de interese financiare uriaşe. Ca şi în
cazul războaielor, nu sunt războaie, nu ies bani.
În orice caz, la nivelul Administraţiei
Prezidenţiale în data de 4 ianuarie 2022, s-a înfiinţat un grup de lucru care
reuneşte experţi din ţară şi din străinătate care vor aborda tema schimbăriloer
climatice şi vor oferi soluţii pentru combaterea ei.
La prima vedere pare că ţara arde, iar baba se
piaptănă. În realitate partizanii combaterii schimbărilor climatice sunt tot
atât de furioşi ca protestatarii împotriva vaccinării şi restricţiilor luate
pentru limitarea infectărilor cu coronavirus.
Ce se află în spatele acestor organizaţii? Interese,
mari interese financiare. Dacă, de exemplu, experţii reuniţi în grupul acum
înfiinţat ajunge la concluzia că uzina cutare, firma cutare, poluează şi asta
amplifică schimbările climatice activitatea ei poate fi suspendată. Măsurile
propuse de experţi vor genera o ploaie de amenzi pentru agenţii economici.
Birocraţia va fi pusă în acţiune şi vor urma controale după controale, amenzi
după amenzi.
Această iniţiativă a preşedintelui Iohannis este
binevenită, însă momentul este prost ales. Toată lumea este concentrată pe
certificatul verde, pe măsurile, mai mult sau mai puţin controversate, luate de
guvern, iar preşedintele se preocupă de schimbările climatice. Este ceva în
genul îndemnării la a juca golf în plină criză pandemică.
Adevărul este că pandemia nu trebuie lăsată să ia
locul tuturor activităţilor curente. De când a apărut toată ziua nu s-a auzit
decât despre infectări, depre decese, despre vaccinuri, despre restricţii şi
măsuri de relaxare. Pandemia a sărăcit pe mulţi, dar pe câţiva privilegiaţi i-a
îmbogăţit.
Pandemia a schimbat opţiunile politice ale multor
alegători. PNL este o victimă a pandemiei, aşa cum AUR este un partid care a
profitat din plin de pandemie. Şi încă profită.
În lume, mai ales în Europa, datorită pandemiei
procentul organizaţiilor de extremă dreaptă a crescut de la 10% la 20%. Şi
continuă să crească. Dacă lucrurile nu vor reveni la normal – şi nu pot reveni
la normal – alegerile din anul 2024 vor avea o altă structură politică. În nici
un caz grupul de lucru pentru combaterea schimbărilor climatice nu va ajuta
partidul preşedintelui Iohannis, care deocamdată rămâne PNL.
Preşedintele Iohannis are rara capacitate de a merge
împotriva curentului general. Se spune că s-ar fi opus introducerii
certificatului verde. Este curios că PSD, în special ministrul Rafila, nu dă
dovadă de fermitate, deşi când se afla în opoziţie avea o altă abordare.
Până la urmă înfiinţarea grupului pentru schimbarea
climatică, deşi cu impact financiar şi social semnificativ, rămâne o acţiune
marginală. În acest moment chestiunea arzătoare la ordinea zilei, rămâne
pandemia, vaccinarea, certificatul verde. De ce nu-şi impune cu fermitate
preşedintele punctul de vedere?
Dar guvernul o face? Din cauza lentorii cu care se
iau deciziile, birocraţia îşi face simţită prezenţa. Se lucrează la probleme
marginale, dar cu implicaţii la nivelul stratului social de jos.
Principala preocupare a grupului restrâns de putere
pare să fie intimidarea populaţiei pentru a nu ieşi la proteste. În subteran
pare să se petreacă o revoluţie nevăzută. Partide precum AUR sunt văzute ca
forţe subversive care aşteaptă să pună mâna pe putere.
Schimbările climatice nu sunt vizibile cu ochiul
liber. La fel şi revoluţiile pregătite în umbra pandemiei. Nu întâmplător se
cere scoaterea AUR în afara legii.
Vor urma scoaterea în afara legii a firmelor care
poluează, adică desfiinţarea lor. Oare interzicerea creşterii porcilor în
gospodărie nu este tot o activitate care conduce la schimbările climatice?
Ar trebui să urmărim cu mare atenţie activitatea
acestui grup înfiinţat de Administraţia Prezidenţială.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu