Cele două cazuri
șocante apărute recent în presă, despre profesoara împunsă în gât cu cuțitul și
despre profesoara din Prahova, umilită de elevi, sunt simptom al unui fenomen
mult mai grav al societății românești: nepăsarea, desensibilizarea acută.
Trebuie să știm că,
înainte ca toate aceste lucruri să se producă, au existat cu siguranță semne
ale unui derapaj și atmosfere profund viciate. Semne pe care ceilalți, adulții
din jur, fie le-au ignorat, fie le-au minimalizat, fie le-au mușamalizat.
Deoarece presa a dat deja numele profesoarei de la Creangă, Raluca Puchea,
mulți dintre cei interesați au putut vedea pe youtube lecțiile sale de la
emisiunea teleșcoala, din pandemie. Lecții care ne dezvăluie o persoană nu doar
foarte bine pregătită, ci și inimoasă, delicată, frumoasă, tânără – iar acea
tinerețe am fi crezut că este un atu pentru a se apropia de elevi, foarte
tineri și ei. Nu ai cum să nu te întrebi cum a fost posibil ca o astfel de
profesoară să declanșeze (după cum o arată discuțiile de whatsapp redate în
presă) disprețul unor elevi (“amărâta aia”) și ura bolnavă a unuia dintre ei.
Explicația totuși există. Constantin Noica spunea că oamenii trăiesc prin
contaminare. Se contaminează unii de la alții fie cu bune, fie cu rele. Dacă
binele nu este cultivat metodic și temeinic, atunci răul se extinde
necontrolat, asemeni unei buruieni, unui pir care se înțelenește încăpâțânat
într-o grădină. Chiar și copiii buni, respectuoși, ajung să tacă pentru a nu fi
ironizați, iar treptat adoptă ei înșiși comportamente nepotrivite. Chiar și
profesorii buni, silitori, ajung să obosească și să se confunde în masa unei
cancelarii amorfe. Un profesor căruia îi pasă, va face încă treabă la oră, dar
el nu va deveni model în cancelarie sau inițiator de politică educațională
comună în acea instituție.
Fără a individualiza
colegiul Creangă (ca el sunt atâtea în România), trebuie spus că atunci când
elevii suferă, vinovați sunt adulții, în cel mai înalt grad: cei care au
construit sistemul (reformatori, legiuitori), părinți, profesori. Chiar și
media. Lucrurile sunt foarte amestecate, dar factorul principal pare a fi
totuși nepăsarea (desensibilizarea) din familie, dar și din sistemul de
învățământ, cumulată uneori cu aroganță. Semne ale nepăsării? Redau mai jos, pe
scurte puncte narative, din experiența proprie:
– anul 2018, colegiu
național bucureștean. Tocmai am fost numită pe post (prin detașare) și merg să
îmi cunosc liceul. Este 1 septembrie. Cum elevii sunt încă în vacanță, intru în
toaleta acestora, prima pe care o găsesc. Rămân șocată de mulțimea și
vulgaritatea inscripțiilor cu markerul pe uși și faianță. Rămân șocată și de
indolența directorului. Cum este posibil ca în răstimp de o vară să nu fi
trimis personalul de curățenie să șteargă acele inscripții? Aveam să înțeleg
mai bine ce nu mergea în acel colegiu tocmai prin aceeași indolență
managerială: profesori dezinteresați, dar agreați și numiți prin decizie
internă, haos total, nepăsare, obscenități pe pereții claselor (pe care nimeni
nu le ștergea). Colac peste pupăză: chemare la ordine (a profesorului!) când
elevii dau cu nasul de câte un cadru cu pretenții (de pildă, eu). Mă prezint în
biroul dnei adjunct. S-au scurs doar două săptămâni de când a început școala,
iar dânsa a primit reclamații. Nu sunt intimidată și, respectuos, îi spun că nu
am cerut luna de pe cer, ci am exigențe minimale. După care îi prezint viziunea
mea despre disciplina pe care o predau și rolul ei formativ. Îmi răspunde că am
un discurs motivațional și ar fi bine să îl folosesc și la clasă. (Părea uimită
că portretul meu nu corespundea cu descrierea pe care mi-o făcuseră acei 2-3
elevi, probabil dintre cei mai slabi ai liceului. Dar ce s-ar fi întâmplat dacă
aș fi fost debutantă sau, pur și simplu, mai temătoare, și din ușa biroului
duceam mâna la chipiu, conformându-mă la aceeași politică educațională
dezastruoasă a unității?)
Autor: Rucsandra Cioc
Sursa:
https://r3media.ro/editorial-romania-tara-lui-nu-imi-pasa-decat-de-mine/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu