Puiu Raducan, De la tinerețe... păn` la bătrănețe...

Academicianul Gheorghe Păun afirma despre Puiu Răducan că este un fenomen. Și este. Are o ubicuitate, pe care o cultivă exponențial. Chiar exponențial. Am scris despre el, când a alcătuit o antologie a poeziei despre simbolul mamei din literatura română. A fost acribios. O mână de neîntâlnit. A alcătuit apoi o antologie a fabulei. A antolgat numele autentice din literatura romănă și universală, cu aceleași instrumente ale dăruirii. Acum a publicat o carte de referintă la editura „Limes", a lui Mircea Petean. Volumul are umor de ludic sapiențial: „De la tinerețe pân’ la bătrănețe...” Mircea Petean afirma tranșant si exhaustiv: „Puiu Răducan face ce face și privește îndărăt, la raiul copilăriei sale, nereprimăndu-și, ba, dimpotrivă, savurănd voluptatea rostirii...

„Insusire rară, în timpuri mai ales minimaliste. Despre Puiu Răducan au scris, l-au citat,  personalitati, diverse ca scriitori, de la Mihai Cimpoi pănă la Gheorghe Păun, ceea ce este notabil, notabil. Mircea Petean se înscrie în ceea ce se numește critica literară de tip canonic. A fost un apropiat al lui Mircea Zaciu. Întăi și întăi este poet. Cronica literară a lui Mircea Petean face diferența, axiologic discutănd. Formarea lui Puiu Răducan, un stadiu, când au vorbit despre el, Mihai Cimpoi si Gheorghe Păun, la Mircea Petean, altă paradigmă, înseamnă profesionalism. Puiu Răducan a ajuns să realizeze ceea ceea ce puțini pot însemna: diferența calitativă. Sensurile mute, profunde. Acum, mai ales, în rostire. Nu este nici activist, nici activist cultural. Priviți poemul: „Sănii". Puiu Răducan este prospăt, freș. Nu vine din haștagul dogmatismelor. Din deformările celor, care s-au vopsit, atunci cănd a trebuit să intre în normalitate. Apa hidrocentralelor rămâne curată și zvăpăiată în textele lui Puiu Răducan. Înnegurată în redactările ziaristului. Melancolică, dacă nu depresivă, cu atât mai mult germinativa, în viata și textele  scriitorului.

 Prof. dr. Ion Predescu