Duminica a 2-a după Paști (a Sfântului
Apostol Toma) Ioan 20, 19-31
În ziua cea dintâi a săptămânii, fiind
seară şi ușile încuiate, acolo unde erau adunați ucenicii de frica iudeilor, a
venit Iisus şi a stat în mijlocul lor şi le-a zis: Pace vouă! Şi, zicând
acestea, le-a arătat mâinile şi coasta Sa. Deci s-au bucurat ucenicii văzându-L
pe Domnul. Atunci Iisus le-a zis iarăși: Pace vouă! Precum M-a trimis pe Mine
Tatăl, vă trimit şi Eu pe voi. Şi, spunând acestea, a suflat asupra lor şi le-a
zis: Luați Duh Sfânt! Cărora veți ierta păcatele, le vor fi iertate, şi cărora
le veți ține, ținute vor fi. Însă Toma, unul din cei doisprezece, cel numit
Geamănul, nu era cu ei când a venit Iisus. Deci i-au spus lui ceilalți ucenici:
Am văzut pe Domnul! Dar el le-a zis: Dacă nu voi vedea în mâinile Lui semnul
cuielor, şi dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor, şi dacă nu voi pune
mâna mea în coasta Lui, nu voi crede. Şi, după opt zile, ucenicii Lui erau
iarăși înăuntru, şi Toma era împreună cu ei. Şi a venit Iisus, ușile fiind
încuiate, şi a stat în mijlocul lor şi a zis: Pace vouă! Apoi a zis lui Toma:
Adu degetul tău încoace şi vezi mâinile Mele, şi adu mâna ta şi o pune în
coasta Mea, şi nu fi necredincios, ci credincios! A răspuns Toma şi I-a
zis: Domnul meu şi Dumnezeul meu! Iisus i-a zis: Pentru că M-ai văzut ai
crezut. Fericiți cei ce n-au văzut şi au crezut! Iisus a făcut înaintea
ucenicilor Săi şi alte multe minuni, care nu sunt scrise în cartea aceasta. Iar
acestea s-au scris ca să credeți că Iisus este Hristos, Fiul lui
Dumnezeu, şi, crezând, viață să aveți în numele Lui.
Duminica a 2-a după Învierea Mântuitorului este cunoscută și sub denumirea
de Duminica Tomii. Această zi, fiind duminică, este „întâia zi a săptămânii”,
potrivit vechii tradiţii iudaice. În acelaşi timp, Duminica Tomii este ziua a
opta după Înviere. Sinaxarul zilei explică semnificaţia mistică, deloc
întâmplătoare a prăznuirii acestei duminici: ziua aceasta „este o înnoire a
învierii care cu dreptate se poate numi şi a opta zi şi cea dintâi. A opta, ca
una ce se face la opt zile după Paşti, iar întâia ca una ce este începătoare a
celorlalte zile ale săptămânii. A opta iarăşi, fiindcă este rânduită ca icoană
a acelei zile fără de sfârşit, a veacului viitor, care va fi desigur şi cea dintâi
şi una singură, nemaifiind despărţită de vreo noapte”. După cum este lesne de
înţeles, ziua duminicii, ca a opta zi, este chip al zilei eshatologice,
devenind pentru noi astăzi-ul Împărăţiei lui Dumnezeu.
Duminica Tomii – „celălalt Paști”
Sinaxarul praznicului explică, de asemenea, temeiul instituirii acestei
duminici, denumită și antipasha sau „celălalt Paști”: „Era un obicei vechi, ca
să se facă înnoirea, adică prăznuirea, în fiecare an, a întâmplărilor vestite;
că scurgându-se timpul şi ajungând din nou la ziua în care avusese loc, mai
înainte, o întâmplare, se făcea în fiecare an pomenirea acelei întâmplări, spre
a nu se da uitării faptele măreţe. Pentru că Învierea Domnului întrece în
măreţie toate celelalte lucruri din viaţă şi este mai presus de toată
cugetarea, o înnoim şi o prăznuim nu numai în fiecare an, ci şi pururea, în
fiecare a opta zi”. Acest praznic al înnoirii ne dezvăluie nevoia ce o resimt
credincioşii de a retrăi sau prelungi momentul principal al iconomiei
mântuirii, Învierea Mântuitorului Hristos.
Arătarea Domnului la opt zile după
Sfânta Sa Înviere și încredințarea lui Toma
Pe lângă aceasta, prăznuim în această duminică şi arătarea Domnului la opt
zile de la înviere Sfinţilor Apostoli şi încredinţarea lui Toma, după mărturia
imnografiei Triodului: „Astăzi, primăvara înmiresmează şi făptura cea nouă se
bucură; astăzi se ridică încuietorile uşilor şi ale necredinţei prietenului
Toma, care grăieşte; Domnul şi Dumnezeul meu!”. Aproape toate textele liturgice
ale acestei duminici vorbesc despre faptul arătării Domnului şi despre
încredinţarea lui Toma despre Sfânta Înviere. Uimirea stăpâneşte sufletele
credincioşilor, văzând pe Stăpânul, lăsându-se pipăit de cel din ţărână: „O,
uimitoare minune! Iarba atingându-se de foc s-a păzit nearsă, că punându-şi
Toma mâna în coasta cea de foc a lui Iisus Hristos Dumnezeu, nu s-a aprins prin
pipăire, ci neîncrederea sufletului a schimbat-o în dreaptă credinţă…”. Așadar,
Duminica Tomii stă în strânsă legătură cu arătarea Mântuitorului, odată cu intrarea
Sa prin uşile încuiate la Sfinții Apostoli, în seara zilei Învierii. Dintre
Apostoli lipsea însă Toma, care, auzind vestea de la ceilalţi, nu voia să
creadă adevărul învierii din spusele lor, dorind să-l vadă şi el pe Hristos Cel
înviat şi chiar să-I pipăie rănile şi coasta pentru a se încredinţa pe deplin
(Ioan 20, 19-25). Înţelegându-i neputinţa şi dorind să-l încredinţeze,
Mântuitorul Se arată din nou ucenicilor, în a opta zi de la înviere, de faţă
fiind acum şi Toma, pe care Domnul îl cheamă la încredinţare, invitându-l să-I
pipăie rănile şi coasta (Ioan 20, 26-29).
Penticostarul preia toate relatările biblice privitoare la evenimentul
petrecut în această duminică, descoperindu-le semnificaţii profund
duhovnicești. Vom încerca să redăm textele semnificative, într-o succesiune
cronologică a evenimentelor. Astfel, despre prima arătare a Mântuitorului, în
seara Învierii, textul liturgic arată: „Uşile fiind încuiate, venit-ai la ucenici Hristoase. Atunci Toma, prin
dumnezeiască rânduială, nu se afla cu dânşii. Că zicea: nu voi crede de nu voi
vedea şi eu pe Stăpânul. De nu voi vedea coasta din care a ţâşnit Sângele, apa,
botezul; de nu voi vedea rana, prin care s-a vindecat omul de rana cea mare; de
nu voi vedea că nu este ca un Duh, ci trup şi oase…”. De aceea, a urmat o a doua arătare, în cea de-a opta zi: „După Învierea Ta, Doamne, adunaţi fiind
ucenicii Tăi şi uşile fiind încuiate ai stat în mijlocul lor, pace dându-le…”. A urmat invitaţia adresată lui Toma: „Atinge-te, Tomo, de coasta Mea cu mâna, zice Hristos, şi vino de pipăie
semnele cuielor; cercetează cu credinţă şi crede Mie, nu fi neîncrezător”. „Punându-şi
Toma mâna în coasta cea de foc a lui Iisus Hristos Dumnezeu, nu s-a aprins prin
pipăire; ci neîncrederea sufletului a schimbat-o în dreaptă credinţă. Şi cu
căldură a grăit din adâncul sufletului: Tu eşti Stăpânul şi Dumnezeu, Cel ce ai
înviat din morţi, slavă Ţie”. Toma
s-a încredinţat aşadar prin pipăire de Dumnezeirea şi umanitatea Mântuitorului:
„Toma (…),
cutremurându-se, a simţit, Mântuitorule, îndoita lucrare a celor două firi,
care erau întru Tine împreunate, fără amestecare”. Încredinţarea lui Toma despre Învierea Mântuitorului are pentru creştini
o valoare covârşitoare. Prin atingerea lui Toma de coasta Mântuitorului
Hristos, toţi creştinii au primit certitudinea Învierii şi Dumnezeirii Sale.
Toma s-a convins despre Învierea Domnului, oferind tuturor creștinilor de după
el un nou temei de credinţă neîndoielnică. Mântuitorul tocmai de aceea zice
despre cei care vor crede în învierea Sa fără să ceară dovezi palpabile:
„Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut” (Ioan 20, 29). Pornind de la aceste
scurte consideraţii, spunem că Biserica nu-l incriminează în chip absolut pe
Toma, ci numeşte îndoiala lui „o bună necredinţă”: ,,… O, nevinovata îndoială a lui Toma.
Inimile credincioşilor la cunoştinţă le-a adus”. Necredinţa lui Toma prin actul pipăirii rodește în primul rând încredințarea
despre Dumnezeirea Mântuitorului și despre Învierea Sa din morți şi apoi
mărturisirea acestui fapt: „O, uimitoare
minune! Necredinţa a rodit credinţă nezdruncinată. Că zicea Toma: De nu voi
vedea, nu voi crede! Dar pipăind coasta, a mărturisit pe Cel întrupat, ca pe
Însuşi Fiul lui Dumnezeu. L-a cunoscut ca pe Cel ce a pătimit cu
trupul, L-a propovăduit ca pe Dumnezeul Cel înviat; şi a grăit cu glas de
bucurie: Domnul meu şi Dumnezeul meu, slavă Ţie”. Mărturia încredințării lui Toma despre Învierea Mântuitorului este una
plină de putere pentru toţi credincioşii: „Toma (…) s-a învrednicit să pipăie coasta Lui; acela a scos de acolo, cu
înfricoşare, adânc de teologie: taina întrupării lui Hristos; iar acesta s-a
învrednicit de a ne învăţa pe noi cele de taină; că a pus lămurit, înaintea
noastră, dovezile Învierii Lui, grăind: Domnul meu şi Dumnezeul meu, slavă Ţie”. Într-un alt text liturgic este subliniat, în sensul arătat mai sus,
faptul că această căutare a lui Toma are rostul încredințării despre realitatea
Învierii: „Necredinţa
lui Toma, pipăind cu dreapta cea iscoditoare rănile mâinilor şi ale
picioarelor, cu multă îndrăzneală, spre încredinţarea a toată lumea, adevereşte
Învierea cea mântuitoare pentru lume, a Cuvântului Dumnezeu-Omul, din temniţa
iadului”.
Iisus Hristos – Învierea și viața
noastră
Pe de altă parte, Troparul acestei duminici ne dezvăluie faptul că
Hristos-Dumnezeu este învierea noastră, a tuturor, şi că prin Apostolii Săi
Mântuitorul înnoieşte întru noi Duhul cel drept: „Pecetluit fiind mormântul, din mormânt
viață ai răsărit, Hristoase Dumnezeule; și ușile fiind încuiate, înaintea
Ucenicilor ai venit, Învierea tuturor, Duh drept printr-înșii înnoindu-ne nouă,
după mare mila Ta”. Învierea noastră vine din adevărata
credinţă transmisă nouă fără schimbare prin Sfinții Apostoli. Duhul poate fi
drept numai înlăuntrul celor care păstrează credinţa dreaptă, această credinţă
nefiind alta decât cea pe care Sfinții Apostoli, primind-o de la Mântuitorul
Hristos, au transmis-o mai departe.
Iisus Hristos – Dumnezeu și Om
Praznicul acesta al încredințării lui Toma ne descoperă și, în acelaşi
timp, ne încredinţează despre cele două firi din persoana Mântuitorului
Hristos: „… Nu
ai socotit, Bunule, lucru nevrednic, a-i arăta lui (Toma – n.n.) preacurata
coasta Ta și rănile mâinilor și ale picioarelor. Iar el, pipăind și văzând,
Te-a mărturisit pe Tine că ești nu numai Dumnezeu și nici numai om, ci a grăit:
Domnul meu și Dumnezeul meu, slavă Ție!”.
Arătarea către apostolul neîncrezător a fost, așadar, prilej pentru a se
învedera că în Hristos-Domnul sălăşluiesc două firi, accentuând totodată faptul
că Hristos a rămas și în timpul întrupării Dumnezeu adevărat: „Nepărăsind sânurile părinteşti, Te-ai
arătat pe pământ purtător de trup”. Praznicul
acesta minunat dă credincioşilor înţelegerea cea duhovnicească, precum lui
Toma, încredinţându-i despre Învierea Mântuitorului şi despre toată dreapta
învăţătură care decurge din această minune. În sensul acesta, Biserica Îl roagă
pe Hristos, Fiul lui Dumnezeu, să dăruiască înţelegere duhovnicească fiilor ei:
„… dă-ne
înţelegere ca şi lui Toma, ca să strigăm Ţie: Domnul meu şi Dumnezeu, slavă
Ţie!”.
Pr.
Conf. Dr. Lucian Farcaşiu – 01 Mai, 2022
