Ce te legeni, Nicule?

 

– Ce te legeni, Nicule, fără ploaie, fără vînt, cu privirea în pămînt?

– De ce nu m-aș legăna, dacă asta-i firea mea? Dau din umeri, mă înclin, deschid palmele puțin. Mișc din cap, rîd fără rost. Fac ce-ar face orice prost, dacă mîine-ar fi votat să vă fie șef de stat.

Cum ați vrea să vă vorbesc cînd cuvintele-mi lipsesc? Cum ați vrea să fiu mai clar, dacă frazele dispar și mă lasă interzis? Sincer, n-am nimic de zis. Jur c-aș vrea să fiu profund, dar ideile se-ascund!

Unii zic că-s tras de ațe. Eu, de fapt, vorbesc din brațe. Alții zic că-i nebunie. Eu vă spun: e geometrie. E olimpiadă pură, fără să mai dau din gură. Și aș vrea s-o lămurim: nu sunt mut, doar mă exprim.

– Bun. Acum, din legănat, din discurs gesticulat, poți să ne explici pe scurt de ce suferim atît? Tu ai scris cu mîna ta că nu crește TVA. Că contextu-i fericit, că scăpăm de deficit. Și de nouă luni încoace toată țara parcă zace. Bate vîntul dintr-o parte, rușii-s ici, SUA-i departe. Bate vîntul frunza-n dungă, capitalul ni-l alungă.

Leafa scade, taxa crește, sărăcia înflorește. Statul e chitit pe pradă. Cad bătrînii lați pe stradă. Cade leul secerat lîngă casa de marcat. Scad norocul și speranța. Ni s-a prăbușit balanța. Premierul tău minune ne-a dus în recesiune. Iar în țara noastră dragă nu mai sînt nici bani de șpagă.

– Înainte să vă zic, vreau să-ncremenesc un pic. Să mișc capul, să oftez, să arăt că mă blochez. Vreau, cu fălcile-ncleștate, cu privirea mea de mate, să vă las, încetișor, la cheremul brațelor. În tăcere absolută, fac cu dreapta o volută, iar pe stînga o rotesc. Nu-i nevoie să vorbesc. Stați cu ochii pe-acest dans, priviți corpul în balans!

– Sincer, pare c-o cam freci. Dai din mîini și doar te-apleci.

– Și de ce să nu m-aplec, dacă voturile trec, ca un stol de păsărele peste planurile mele? Și se duc ca clipele, fluturînd echipele, pe care mi le-au promis cînd am acceptat, în scris, să mă-nalțe sus, la aștri, oamenii cu ochi albaștri.

Iar echipe, cum vedeți, mi-au dat proști și nătăfleți. Credeți că eu n-am de furcă, cu părerea lui Lazurcă? Sau vă-ntreb: ce-ați vrea să fac cu o loază ca Tomac? Sau cu unul ca Burnete? Șică umblă să se-mbete. Cînd o ia pe motorină, plînge lîngă mandolină. Practic, ca să fie bine, mă consult numai cu mine.

– Ne-ai promis că schimbi, că zgîlțîi, și cînd colo doar te bîțîi!

– De ce nu m-aș bîțîi, cînd n-am șef la SRI? De ce nu m-aș clătina dacă nu pot speria? Cum ați vrea să fac anchete dacă n-am șefi la parchete? Ai, ca lider, vreo valoare cînd nu poți să faci dosare? Aș! Te iau peste picior și te strigă „Nicușor“!

Vrei să-ți spulberi cunoscuții? N-ai cum fără instituții. Instituția de forță luminează ca o torță. Cînd o poartă căpitanii, poți să pîrjolești dușmanii. Cînd o poartă procurorii, tremură și senatorii. SRI plus DNA – asta-i matematica! Ca olimpic, vreau binom! Vreau s-arăt și eu a om! Om politic! Dar real, nu același papagal.

De-aia umerii-i ridic: pînă-acuma n-am nimic. De-aia rîd și de-aia-s mut, încruntat și abătut. Fiindcă-n loc de-o sinecură, mi-am luat un cap în gură. M-am trezit că am stăpîn un vechi securist bătrîn, și-o șefă de protocol care tot îmi dă ocol, și-mi spune s-o iau la dreapta, să mă-ntorc, să feresc treapta. M-amețește, mă deprimă toat-această pantomimă! Mă ajută să transmit României că-s tîmpit. Că-s bizar, întîrziat și gata împachetat. Că lucrez de-aproape-un an doar cu domnul Lucian. Și v-asigur că nici glonțu’ nu distruge ca Pahonțu.

Cum s-o fac pe Dumnezeu dacă n-am partidul meu? Cum să scap de Bolojan fără sfori în subteran? Cum să-l sperii pe Grindeanu dacă nu-i arăt organu’? De unde majoritate fără securiști în spate? Securiști de omenie care știu o meserie. Mi s-au dat, în schimb, doar proști. Buni la pază, dar, anoști. Deci vreau alții, mai subtili. Ăștia-s tonți și inutili.

Și aș vrea să vă mai zic – tot tăcînd, spunînd nimic, înșirînd ca pe mărgele toate ticurile mele – abordarea mea modernă în politica externă.

Clatin capul și admit: de la Davos am chiulit. Ridic brațul stîng în sus: nici la München nu m-am dus. Nici la ONU, nici la COP. Sincer, nici n-aveam vreun scop, vreun proiect, ceva de zis – în engleză sau în scris. Nimic de comunicat, de vorbit, de explicat. Poate doar să dau binețe, să m-aplec de politețe și-n mod excepțional să prind poza de final.

Dar șoptacul cel viclean, generalul Lucian, m-a împins să joc la mare, să ies la înaintare. Deci am luat un avion și-am plecat la Washington, la Consiliul pentru Pace, unde vezi țări mai sărace, dictatori, șeici, turbane și ținute africane. Țări lipsite de speranță și, normal, de relevanță. Iar aici, mărturisesc, am știut să strălucesc.

Președintele din State m-a bătut un pic pe spate. M-a-ntrebat cu ce-am venit și apoi am stabilit multe legături profunde: mi-a dat mîna trei secunde. Și puteau să fie patru, cît primise un mulatru. Dar cînd nu-i amiciție, e greu în diplomație. Cînd să-i zic de miliard, m-a împins un badigard. Ridicasem sus o mînă, mă-nclinasem într-o rînă – ați văzut, vorbesc engleza imitînd bine pareza – și încremenisem, trist. Ei m-au luat de terorist. M-au tras înapoi cu japca și-am rămas numai cu șapca. E o șapcă de valoare, cu aport în apărare. Și un dar neprețuit, perfect pentru deficit.

– Frățioare, România se luptă cu sărăcia. Vedem toți: vîntul ne bate și din față, și din spate. Dar din tot acest popor se pleacă doar Nicușor.

– Și de ce să nu mă plec, dacă lunile-mi petrec așteptînd să treacă anul, să se-nfăptuiască planul de-a mai aștepta un pic, de-a păstra nivelul mic, de-a ține țara pe loc undeva pe la mijloc, între foame și frustrare, pusă bine la păstrare, scufundată-n datorii, tăvălită prin hoții, condusă de oameni triști, nătărăi și securiști, haini ca hoarda tătară, proști de dau pe dinafară?

Peste calculele mele, printre gînduri subțirele, trec în stoluri păsărele, luîndu-mi vorbele cu ele. Și le iau pe rînd, pe rînd, viitoru-ntunecînd. Și le iau fără să vrea, spulberînd încrederea. Și mă lasă depășit, validat și mulțumit, cu mandatu-mi singurel, de mă-ngîn numai cu el.

Doru BUȘCU

Zelenski l-a amenințat pe Viktor Orban!

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a amenințat joi, 5 martie, pe premierul ungar Viktor Orban cu o acțiune militară a Ucrainei împotriva Ungariei dacă aceasta din urmă nu deblochează ajutorul financiar de 90 de miliarde de euro oferit Ucrainei de UE.

De mai multe zile Orban a anunțat că ajutorul respectiv este blocat prin veto de Ungaria ca represalii față de întârzierea repunerii în funcțiune a secțiunii ucrainene a conductei petroliere Drujba, relatează agențiile Reuters și EFE.

„Sperăm că această persoană din UE (Viktor Orban n.red) nu blochează cele 90 de miliarde, sau măcar prima tranșă din cele 90 de miliarde și că militarii noștri vor avea în continuare armament.

Dacă nu va fi așa, atunci vom da adresa acestei persoane forțelor noastre armate, băieților noștri. Pentru ca să-l cheme și să vorbească cu el în limba lor’, a spus Zelenski la Kiev la începutul unei ședințe de guvern, în prezența presei.

Rușii „ne ucid, iar noi ar trebui să-i dăm petrol sărăcuțului Orban, pentru că fără acesta el nu poate câștiga alegerile?”, a continuat președintele Ucrainei!

El a susținut joi că oleoductul Drujba, care trece prin Ucraina și aprovizionează cu petrol rusesc Ungaria și Slovacia, ar putea redeveni operațional abia peste o lună și jumătate, deși a recunoscut că ar dori ca această conductă să nu mai fie funcțională deloc.

Ca represalii, Ungaria a sistat livrările de motorină, gaze și electricitate către Ucraina și a blocat prin veto al 20-lea pachet de sancțiuni ale UE împotriva Rusiei, blocând de asemenea un împrumut european de 90 de miliarde de euro oferit Ucrainei.

Slovacia a suspendat la rândul eu livrările de electricitate către Ucraina, iar premierul Fico a declarat joia trecută că ar putea lua măsuri suplimentare împotriva Ucrainei dacă aceasta nu deblochează fluxul de petrol rusesc.

Premierul slovac a descris Ucraina drept o țară coruptă care se comportă cu lipsă de respect față de state membre UE. „Iar de la noi se așteaptă să ridicăm mâinile și să votăm „da ca oile'', a mai spus Fico.

C.L.

Istoricul Ioan Drăgan — între ispita medievalistă și cea arhivistică

Pe istoricul Ioan Drăgan l-am întâlnit prima dată ca profesor de liceu. În 1987 eram elev în clasa a X-a la Liceul de filologie-istorie „Ady Șincai”, când, la ora de istorie, a intrat în clasă un domn bine făcut și elegant îmbrăcat, cu părul negru și barba tunsă à la Mihail Kogălniceanu. Nu semăna cu ceilalți profesori „tovarăși” din perioada comunistă. Un an de zile Ioan Drăgan mi-a fost alături ca profesor de istorie competent și îndrăgit și ca dirigent atent la problemele clasei. Am fost, de asemenea, cu domnia sa și cu câțiva elevi pasionați de istorie la Răchitova, în vara lui 1988, într-o tabără arheologică coordonată de arheologul Adrian Rusu, săpând într-un cimitir medieval românesc lângă o biserică de piatră dărâmată. A fost o „vară de neuitat”, vorba prozatorului, în care am descifrat tainele arheologiei, căutând bănuți de aramă în gura craniilor descoperite. Când a plecat în 1988 din școală, fiind numit director la Arhivele Statului Cluj, cu toții i-am deplâns plecarea. Am pierdut un profesionist și un istoric care, la clasă, ne prezenta evenimentele istorice altfel decât prevedeau programele școlare, îmbibate de marxism-leninism și ideologie; întâlnirile organizate în sala festivă, în stil baroc, a școlii cu istorici universitari mi-au marcat viața și mi-au întărit pasiunea pentru istorie. Deși nu mă considera atunci un elev de nota 10 (pendulam între notele nouă și zece), i-am rămas dator moral profesorului de liceu care a devenit unul dintre marii istorici ai Transilvaniei de azi.

Ioan Drăgan s-a născut la 31 octombrie 1954, în satul Sărăcsău, comuna Șibot, județul Alba. Este un istoric și arhivist român cu o forță de muncă și de introspecție istoriografică neobosită, cu o carieră academică și administrativă extinsă, cu multiple contribuții în domeniul medievisticii, arhivisticii și editării de documente. Format inițial ca profesor la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca (Facultatea de Istorie-Filosofie, secția Istorie, 1977 — șef de promoție), Ioan Drăgan a obținut titlul de doctor în istorie la Institutul „Nicolae Iorga” din București (1998), sub conducerea profesorului Șerban Papacostea, și și-a completat pregătirea profesională printr-un stagiu tehnic internațional în arhive la Archives de France, Paris (2003). ctivitatea sa profesională îmbină predarea universitară cu cercetarea și managementul arhivistic. După o perioadă ca profesor de liceu în Cluj-Napoca (1977–1989), devine cadru didactic asociat la UBB (din 1982), susținând cursuri și seminarii de Istoria României, Istorie medievală, Arhivistică și Științe auxiliare. În 1989 se implică în cercetare la Institutul de Istorie din Cluj-Napoca, iar ulterior ocupă funcții de conducere în cadrul Arhivelor Naționale: arhivist și director al Direcției/Serviciului județean Cluj (1989–2012), fiind numit în 2012 director al Arhivelor Naționale ale României. Contribuțiile științifice ale dr. Ioan Drăgan includ peste șapte volume (autonom sau în colaborare) și circa 60 de studii și articole publicate în țară și în străinătate (Germania, Franța, SUA, Ungaria, Italia), axate pe medievistica transilvană, editarea de documente medievale și istoria arhivelor. A coordonat și a participat la proiecte naționale și internaționale — între care ArhiNET (2008–2010) și un proiect româno-german de conservare-restaurare a documentelor (2009–2011) — și a fost implicat în programe de cercetare la UBB, Institutul „George Bariț” și Centrul de Studii Transilvane din Cluj-Napoca.

Implicarea editorială și activitatea în societăți științifice reflectă rolul său activ în comunitatea arhivistică. A activat ca redactor-șef al Revistei de Arhivistică (din 1995), membru în colegii de redacție ale unor publicații de specialitate, membru fondator al Asociației Arhiviștilor „David Prodan” și al Institutului Român de Genealogie și Heraldică „Sever Zotta”, precum și participant constant la reuniuni și congresuri internaționale de profil. Pentru cercetarea sa asupra nobilimii române din Transilvania (1440–1514) a fost distins cu Premiul „Dimitrie Onciul” al Academiei Române și cu Premiul CopyRo (2000). Alte recunoașteri includ Meritul Academic al Academiei Române (2010) și Ordinul „Bărbăție și credință”, în grad de Ofițer (2011). Sintetizând, Ioan Drăgan reprezintă o personalitate marcantă în domeniul istoriei medievale și al arhivisticii românești, combinând activitatea științifică riguroasă, responsabilitățile manageriale în sistemul arhivelor naționale și implicarea în proiecte și publicații care au contribuit la conservarea, studierea și diseminarea patrimoniului documentar românesc. intre lucrările istoricului Ioan Drăgan, pe teme arhivistice și în care s-a exprimat ca profesionist, menționez: „Din istoria arhivelor ardelene: 75 de ani de la înființarea Arhivelor Statului Cluj” (1995), „Arhivele Marii Uniri” (1917–1920), volumele I–II (2019), și „Arhivele de care România are nevoie” (Editura Argonaut, 2023). Una dintre lucrările de referință și monumentale ale autorului este „Nobilimea românească din Transilvania între anii 1440–1514” (Editura Enciclopedică, București, 2000). Prin această cercetare, în linia marilor istorici interbelici și postbelici — Silviu Dragomir, Ioan Lupaș și Ștefan Pascu — istoricul Drăgan subliniază o paradigmă esențială în istoriografia română: ideea că românii asupriți din Ardealul medieval nu erau doar „țărani” și „iobagi”, ci existau și ca elite nobiliare românești cu roluri economice și militare marcante în voievodatul transilvan și în Ungaria; un exemplu în acest sens este Iancu de Hunedoara. În acest demers identitar medieval ardelean se înscrie și studiul „Un privilegiu de la Matia Corvin pentru nobilii români din Rostoci (Zarand)”, publicat în volumul „Studii de istorie medievală și premodernă: omagiu profesorului Nicolae Edroiu” (2003).

Ioan Drăgan, ca fost director al Arhivelor Naționale, a avertizat de nenumărate ori, în aparițiile sale publice și în cartea sa fundamentală despre istoria arhivelor române – ”Arhivele de care are România nevoie” (Ed. Argonaut, 2023) – că menținerea Arhivelor Naționale în subordinea Ministerului Afacerilor Interne este un aranjament de sorginte sovietică, inadecvat misiunii arhivistice și dăunător patrimoniului documentar al României. Ioan Drăgan a criticat faptul că investițiile în sedii de arhivă au fost lente, preluarea arhivelor de la creatori a scăzut, iar informatizarea a fost implementată tardiv și fragil, confruntându-se cu lipsă de personal specializat și dificultăți de mentenanță. Aceste carențe au pus în pericol conservarea și accesul modern la fonduri. „Decizii administrative și legislative (OUG 39/2006, degradarea statutului instituției în 2009, reduceri de personal în 2011) au deturnat sau slăbit misiunea Arhivelor Naționale”, era opinia istoricului arhivist în funcția de director. De asemenea, pentru Ioan Drăgan strategia 2015–2021 și proiectul Legii Arhivelor, esențiale pentru redresare, au fost amânate sau blocate de MAI, împiedicând reformele necesare.Conflictul dintre practica secretizării MAI și obligația legală a ANR de publicitate a documentelor a generat restricții noi, exemplificate de istoricul Ioan Drăgan prin blocarea accesului la unele fonduri în 2022 — măsuri care necesită de altfel resurse umane greu de asigurat în condițiile existente. Consecința cumulată a fost degradarea capacității Arhivelor Naționale de a conserva, valorifica și pune la dispoziție patrimoniul documentar, cu efecte asupra identității culturale și a serviciilor publice. Drăgan pledează pentru repoziționarea instituției — prin separare de MAI sau prin garantarea autonomiei, a unui buget unitar, a personalului specializat și a procedurilor adecvate pentru conservare, acces și digitalizare — pentru a preveni pierderi ireversibile ale patrimoniului. Pe lângă demersurile de clarificare instituțională a arhivelor noastre, Ioan Drăgan printre publicațiile recente la care a contribuit se numără ”Izvoare privind Evul Mediu românesc. Țara Hațegului în secolul al XV-lea. Vol. II (1475–1500)”, apărută la Editura Școala Ardeleană (2025). Introducerea, ediția îngrijită, notele și registrele au fost realizate în colaborare cu Adrian Andrei Rusu și Ioan-Aurel Pop, iar colaboratori au fost Maria Frîncu, Mihai Kovács și Alexandru Ștefan. Cu toate aceste obligații Ioan Drăgan și-a făcut timp, după 37 de ani de când mi-a fost profesor și diriginte, să-mi scrie prefața la cartea ”Pe urmele valahilor uitați” (Ed. Casa Cărții de Știință, 2025). Gestul său m-a onorat.

Istoricul are însă și o viziune personală interesantă, uneori pesimistă, asupra trecutului istoric. Într-un interviu oferit publicației „Universul Juridic” în 2021, istoricul clujean ne introduce într-un univers al relațiilor geopolitice destul de brutale și în care ne regăsim, din păcate, și azi: „Popoarele mari fac istoria. Fără reguli, fără milă, fără explicații și fără anunțuri prealabile. Doar din calcule. Popoarele mici supraviețuiesc sau dispar. Pentru ele, istoria se scrie cu sânge, cu spaimă, cu amăgire, cu renunțări. După război, apar zeii și robii. Prea rar… oamenii liberi…” Aceasta este o definiție a relațiilor de putere din trecut, de o sinceritate zguduitoare și dureroasă. Tot în acest interviu, Drăgan descrie studiul istoriei cu paradigmele sale sinuoase: „Istoria rămâne doar un magazin de antichități în care se vând laolaltă falsuri grosolane și originale, pe care patina timpului le-a făcut de nedeosebit. Fiecare își alege de acolo ce vrea, după cum îi decorează mai bine prezentul.” În aceeași conversație (21 iunie 2021) el subliniază: „După fiecare luptă câștigată, un popor mare își caută o oglindă în care să se vadă mai înalt, mai grandios, pictează tablouri luminoase pentru posteritate. Când timpul vântură înțelepciune, învingătorul se arată mai mărinimos cu învinșii ori caută o lumină mai bună și un unghi din care atrocitățile și crimele să rămână ascunse cât mai adânc sub firul de iarbă. Doar istoria iartă: morții rămân cu morții, vii cu vii! Învingătorii stăpânesc «adevărul», ei sunt cei care îl pot spune sau nu. După cum vor.” Istoricul observă astfel în publicația sus-menționată: „Totul, până în ziua în care apare istoricul, cel care pune ordine în trecut, aruncă falsurile în ridicol și duce în muzee adevărul. Doar adevărul ne poate salva viitorul.” Aceasta este o definiție a mersului istoriei în lume, rostită de un om care a balansat toată viața între medievalist atent și arhivist pasionat, într-o sinergie folositoare istoriografiei române. Acuitatea sa de a privi trecutul ”sine ira et studia” este revelatoare pentru confrații mai tineri și ne trimite la esențe. Limbajul istoriografic al lui Ioan Drăgan este sobru și ușor sec, asemenea pozitiviştilor germani. Refuză orice formă stilizată a discursului istoric, fapt ce lasă impresia cititorului unei aridități semantice, dar pentru un specialist analiza istoricului Ioan Drăgan este, ”ab initio”, un limbaj eminamente științific. Contribuțiile sale istorice sunt o simbioză între documentul medieval și discursul arhivistic, oferind originalitate și o înțelegere comprehensivă a temelor cercetate. Ioan Drăgan face parte din categoria istoricilor majori ai Ardealului istoriografic, un nume de referință greu de ignorat de către autorii scrisului istoric și de către cititori. Și cel mai mult apreciez la istoric lipsa conotațiilor ideologice în scrisul său istoric. Vrea și reușește să fie obiectiv.

Ionuț Țene

Moldova Literară la primul număr din 2026

Am primit prin grija Poștei Române cel mai recent număr al revistei Societății Scriitorilor Fără Frontiere „MOLDOVA LITERARĂ”, numărul 1 (66) pe luna martie al anului 2026.

Așa cum ne-a obișnuit profesoara și scriitoarea Elena Mândru, director executiv, și acest număr la care au pus umărul Maria Apetroaiei, Paraschiva Abutnăriței, Luminița Reveica Țăran, Liliana Răcătău și Susana Patras Păstrăguș (după cum bine observați, o redacție exclusiv feminină) se remarcă prin diversitatea materialelor publicate, prin valoare,ținută și grafică, fiind o binecuvântare pentru cei care o dețin în biblioteca personală.

În loc de editorial paginile 1-2 sunt dedicate Poetului Național la 176 de la nașterea lui Mihai Eminescu și Zilei Culturii Naționale. Sub titlul „Prin Iașul de altădată” prof. Maria Apetroaiei ne aduce în memorie pe poeta Otilia Cazimir.

Rubrica „Confesiuni Literare” îi includ pe cunoscuții scriitori Christian Shenck și Laurențiu Alexandru Bădicioiu.

„Sub semnul ficțiunii – Poezie și Proză” , rubrica cea mai consistentă din revistă, îi au ca protagoniști pe următorii: Violeta Pasat, Mariana Gălățeanu, Adrian Pîrlogeanu, Luminița Reveica Țăran, Vasile Aioanei, Maria Luiza Niculescu, Mărioara Vișan, Constantin Anton, Maria Țigănașu Crețu, Titi Nechita, Nicolae Mătcaș, Maria Prisecaru, Paraschiva Abutnăriței, Petru Goron, Nicolae Paraschiv, Paula Drăgușanu, Elena Mărunțelu, Aurora Cristea, Ion Cuzuioc, Mihai Merticaru, Liliana Răcătău, Dan Fripis, Ottilia Ardeleanu, Constantin Traciuc, Maria Murariu, Patty Feraru, Georgeta Seceleanu, Liliana Starciuc Beleniuc, Mihaela Botezatu Ungureanu, Sofia Roșca, Tatiana Cimbriciuc, Eugenia Calancea, Ion Sima Delagaleș, Elena Sârghe, Maria Grigorovici, Gimi Șerban, Iosefina Schirger, Viorica Mazuric, Neculai Ochiană, Ioan Manole, Doina Codreanu, Limona Rusu, Liuba Patriciu, Traian Nisturiuc, Ionel Știfii, Elena Zubașcu și Maria Apetroaiei.

Rubrica „Creații umoristice” este susținută de către: Aurelia Obreja, Ioan Toderașcu, David Valentin, Janet Nică, Adrian Timofte, Eugen Deutsch, Mircea Trifu și Viorel Martin.

„Eseuri” scriu: Elena Mândru, Ionel Necula, Elena Mărunțelu și Gelu Dragoș (cu referire la opera poetică a regretatului Nicolae I. Petricec).

Ștefan Mîrzac scrie în cadrul rubricii „Cogito, ergo sum” iar la rubrica de evenimente culturale și acțiuni caritabile „Miscellanea” prezintă materiale Maria Loghin și Vasile Aioanei.

Așadar, un număr dens, cu teme și preocupări literare dintre cele mai diverse care merită citită din scoarță în scoarță. De remarcat faptul că pe coperta ultimă este un „Sonet” al lui Alexandru Vlahuță despre primăvară: „A revenit frumoasa primăvară/ Copacii parcă-s ninși de-atâta floare/ Dorinți copilărești, renăscătoare,/ Fac inimile noastre să tresară...”.

                                                                      Gelu DRAGOȘ, UZPR

Iulian Capsali: EPSTEIN WAR

 

Niciodată SUA nu a pornit un război care să fie impopular din prima clipă a declanșării acestuia.

Trump, din cauza faptului că a devenit prostituata Israelului și și-a mințit grav electoratul, va culege consecințele. Precum Zelenski, care a câștigat alegerile spunând că nu va escalada conflictul început în 2014 în Donbass, în campania electorală Trump a spus apăsat că nu va porni niciun război, ba chiar că va opri într-o săptămână războiul din Ucraina.

Acum își va frânge gâtul, întrucât contestarea lui în rândul MAGA a devenit masivă.

Războiul cu o țară care nu reprezenta niciun pericol pentru securitatea SUA, îi va costa pe republicani puterea în alegerile (midterms) din 3 noiembrie.

Până și Marco Rubio a recunoscut că americanii au fost băgați în război de Netanyahu.

Trump are cel puțin un comportament de psihopat periculos dacă dintr-un politician care a clamat pacea și a atacat politica americană care a adus haosul din Orientul Mijlociu, a ajuns un președinte care suflă în tăciunii războiului mondial exact acolo unde este interesul sionist de a realiza Eretz Israel (Marele Israel) și purificarea etnică a spațiului “promis”.

De fapt, Trump luptă pentru aducerea în scenă a hristosului politic sionist.

Iar asta nu se va putea decât după transformarea lumii într-o groapă fumegândă.

Autor: Iulian Capsali

Glume 5

                                                                  

151. - „În cușeta vagonului de dormit, se aude o bufnitură.

- Buimacă de somn, soția întreabă:

- Ce-a căzut acolo, Mitică?

- Pijamaua, dragă.

- Cu atâta zgomot?

- Eram și eu în ea.

+ + +

152. - „De ce stă Trabantul la semafor, deși acesta s-a făcut verde?

- S-a lipit într-o gumă de mestecat.

+ + +

153. - „Bulișor îl întreabă pe tatăl său:

- Tăticule, eu de ce nu am un frățior?

- Tatăl răspunde:

- Pentru că nu dormi noaptea și sperii berzele.

+ + +

154. - „Iubita către iubitul prin sms:

- Aș face orice pentru tine. Aș trece prin foc, aș străbate șapte mări.

- Oh, ce drăguț. Vii la mine?

- Nu, că plouă.

+ + +

155.  - „Un cuplu mergea cu mașina pe un drum de țară fără să-și spună un cuvânt. O discuție anterioară se transformase în ceartă și niciunul dintre ei nu voia să se dea bătut. Trecând prin dreptul unui grajd cu măgari, capre și porci, soțul întrebă sarcastic:

- Neamuri de-ale tale?

- Da, răspunse femeia, socrii și cumnați”.

+ + +

156.  - „Dragule, dacă hoții m-ar răpi pe mine și pe mama, de cine ți-ar fi mai mult milă?

- De hoți!

+ + +

157. - „Draga mea, vrei să petrecem amândoi un weekend minunat?

- Desigur, iubitule!

- Bine, draga mea. Atunci, ne vedem luni.

+ + +

158.  - „Caut loc de muncă... poate fi și parlamentar... nu știu să fur... dar mă învăț...

+ + +

159. - „Doamnă, vă scriu o amendă de 100 de lei pentru insultarea unui agent de circulație.

- Scrieți de 300 de lei, pentru că n-am terminat încă.

+ + +

160. - „Unde te vezi peste 5 ani?

- Păi, dacă inventează  Arafat un alt covid, tot în oglindă”.

+  + +

161. „ Tatiiiii, vreau să mă duci la circ!!!

- Nu, Gigele, cine vrea să te vadă să vină acasă”.

+ + +

162. - „Frizerul, după ce l-a tăiat pe client de vreo trei ori:

- Ați mai fost pe la noi?

- Nu, mâna mi-am pierdut-o în război!

++ +

163. - „Un tânăr și un bătrân stăteau de vorbă:

- Moșule, în viață contează doar sănătatea?

- Greșit, răspunde bătrânul.

- Trebuie și un dram de NOROC, că sănătoși erau și cei de pe Titanic...”

+ + +

164. - „Un evreu se afla pe patul de moarte și-i spune singurului său fiu:

- Isaac, mai am puțin și mor și vreau să știi că cele 7 vile, 3 blocuri, 30 de taxiuri, fabrica de îmbrăcăminte, cele 2 ferme, 8 magazine, bijuteriile, ceasurile, titlurile bancare, valorile, sculpturile...

- Da, tată știu, mi le lași mie.

- Nu, ți le vând ieftin, foarte ieftin!”

+ + +

165. - „Adam, sigur n-a fost moldovean!

- Dacă era, nu mușca din măr, făcea rachiu din el, se îmbăta și o ducea pe Eva la Acces Direct!”

 

166. „O blondă merge la medic, foarte îngrijorată că o doare tot corpul.

– Arată-mi unde te doare, îi spune medicul.

Blonda își pune degetul pe braț și zice:

– Au! Uite aici mă doare.

Apoi își pune degetul pe picior și strigă iar:

– Au! Și aici mă doare.

Își atinge nasul și se vaită iar:

– Vedeți? Peste tot mă doare.

Medicul zâmbește:

-         Domnișoară, nu te îngrijora, nu e grav. Ți-ai rupt degetul arătător.

 

+ + +

 

167. „O blondă se adresează medicului:

– Doctore, am o problemă. Vecinul meu are un câine care latră toată noaptea şi nu mă lasă să dorm.

– Nicio problemă. Vă prescriu un somnifer puternic să puteți adormi instantaneu.

A doua zi, blonda intră val-vârtej în cabinetul medicului:

– Doctore, cu somniferul ăla nu merge.

– Cum așa?

– După ce mi-a luat trei ore ca s-o prind, javra vecinului n-a vrut să-l înghită.

+ + +

168.  - Pentru digestie bună beau bere. Dacă nu am poftă de mâncare beau vin alb. Dacă am tensiunea scăzută beau vin roşu. Când sunt răcită beau ţuică. 

- Şi apă când beţi?

- Nu am fost niciodată atât de bolnavă.

 

+ + +

169. „Cercetătorii ardeleni au descoperit că oricâtă mâncare le-ai da musafirilor, tot se îmbată.

+ + +

 

170. – Doctore, după ce-mi pun ochelarii pe care mi i-ați recomandat, voi putea citi?

– Desigur.

-         Ah, ce bine! Până acum n-am știut să citesc!

 

+ + +

 

171 – Tu ești prietenul meu cel mai bun. Te bagi la o bătaie, dacă se pune problema?

-         Pentru tine, oricând!

-         Bun, dacă am stabilit asta, mâine la ora 8 să fii la mine, să batem covoarele.

+ + +

 

172  – Ce vârstă aveți, doamnă?

-         Mă îndrept spre 30.

-         Din ce direcție?

 

 + + +

 

173. - I-am spus mamei că profesorul de matematică mă persecută. M-a pus să fac o piramidă. Dar ce, eu sunt faraon?

 

+ + +

 

  174. -Nu înțeleg de ce toată lumea visează la o iubire ca în filme! Un film durează 2 ore.

 

 

 

  175. „Soțul vine acasă și-i spune soției:

-         Cu ochelarii ăștia noi arăți ca dracu.

-         Ți-e rău, n-am ochelari noi.

-         N-ai tu, am eu!

 

+ + +

 

 

176.  – Nepoate, unde scrie pe cântarul ăsta câte kilograme am?

-         Bunică, dă-te jos imediat de pe tabletă.

 

+ + +

 

  177. – Ospătar, vino te rog aici!

-         Da, spuneți-mi!

-         De ce se numește grătarul ăsta „tâlhăresc”?

-         Stați să vedeți nota de plată.

 

+ + +

 

  178-  Ce face un bărbat care se uită la o foaie de hârtie goală?

-         Își citește drepturile!

 

+ + +

 

 179. -Doi prieteni stau de vorbă:

-         Frate, ce-ai mai slăbit!

-         Da, 17 kilograme într-o lună.

-         Zău, cum ai reușit?

-         Mi-am luat adidași de 380 euro.

-         Și cât alergi pe zi?

-         Alerg pe naiba. Nu mai am bani de mâncare.

 

+ + +

 

 189. - La pescuit. Paznicul:

-         Doamnă, aici nu se poate pescui decât cu permis.

-         Vai de mine! Eu am tot încercat cu mămăligă.

 

+ + +

 

  190. - Ești ardelean harnic dacă reușești să faci mai multă pălincă decât bei.

+ + +

 

191 – Inculpat, de ce ai jefuit banca?

-         Onorată instanță, ea a început prima.

 

+ + +

192. -   La examenul de anatomie, Vasilică a luat nota 2, pentru că la întrebarea: ”În care organe se află cei mai mulți paraziți” el a răspuns; „În organele de stat”.

 

+ + +

 

193  -  Dragule, dacă hoții m-ar răpi pe mine și pe mama, de cine ai avea mai multă milă?

-         De hoți.

+ + +

 

 194.  – Doctore, ce să iau când mă dor picioarele?

-         Autobuzul.

 

+ + +

 

195. - Caut loc de muncă, poate fi și parlamentar. Nu știu să fur, dar mă învăț.

 

+ + +

 

196.   – Domnule doctor, de câteva nopți mă visez mort.

-         Ești însurat?

-         Nu!

-         E clar, te însori.

 

+ + +

 

197. -   O metodă bună de a reduce consumul de alcool:
  dacă ești necăsătorit, bea de fiecare dată când ești trist;
  dacă ești căsătorit, bea de fiecare dată când ești fericit.

 

+ + +

 

198. -   Un tip intră într-o berărie: 

         -  Dați-mi o bere, îmi aștept nevasta aici.

- Brună sau blondă, îl întreabă chelnerul.

- Nu știu, abia a intrat la coafor.

 

+ + +

 

 199. -  Turistul într-un sat din Ardeal:

 – Auzi bade, în satul ăsta, unde faceți voi pălinca?

 – Domnule dragă, vezi dumneata biserica aia? 

 – Da.

– No, numa acolo nu!

 

+ + +

 

200. - Doi oameni dormeau pe o bancă într-un parc.

  La un moment dat se apropie de ei un poliţist:

-          Ce faceţi voi aici?

-          Păi, nu am casă, nu am nici servici, aşa că dorm aici.

-          Şi tu?

-          La el în vizită.

-          

-         GLUME DE VOIE BUNĂ(de la lume adunate și iarăși la lume date)

Prof. OLIMPIA MUREȘAN, UZPR, Ulmeni, MM