Guvernarea Bolojan a adâncit prăpastia economică în care a ajuns România!

Economia României a început anul 2026 în scădere. Produsul intern brut s-a redus, în termeni reali, cu 0,2% în trimestrul I 2026 față de trimestrul IV 2025, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică.

Comparativ cu același trimestru al anului trecut, contracția este mai puternică: PIB-ul a scăzut cu 1,7% pe seria brută și cu 1,5% pe seria ajustată sezonier.

Datele confirmă o deteriorare a ritmului economic după un final de an 2025 deja slab. Pe seria ajustată sezonier, trimestrul IV 2025 fusese revizuit la o scădere de 2,0% față de trimestrul III 2025, iar primul trimestru din 2026 adaugă încă o contracție, de 0,2%, față de trimestrul precedent.

Pe seria brută, PIB-ul din trimestrul I 2026 reprezintă 98,3% din nivelul înregistrat în trimestrul I 2025, ceea ce înseamnă o scădere de 1,7%. Pe seria ajustată sezonier, indicatorul este la 98,5% față de același trimestru al anului trecut, adică minus 1,5%.

Prin comparație, economia României a avut o creștere modestă în 2025, de 0,7% pe ansamblul anului, potrivit datelor din tabelul INS. În 2024, avansul fusese de 0,9%. Noile date arată însă că începutul lui 2026 marchează o schimbare de direcție, cu o economie aflată deja sub nivelul din perioada similară a anului precedent.

Evoluția trimestrială arată și o slăbire treptată în a doua parte a anului 2025. După un avans de 0,7% în trimestrul II față de trimestrul I și o stagnare în trimestrul III, economia a scăzut cu 2,0% în trimestrul IV 2025. În trimestrul I 2026, contracția a continuat, chiar dacă într-un ritm mai mic.

Institutul Național de Statistică precizează că seria ajustată sezonier a PIB trimestrial a fost recalculată ca urmare a includerii estimărilor pentru trimestrul I 2026. În urma acestei recalculări, au apărut diferențe față de varianta publicată anterior, în comunicatul din 9 aprilie 2026.

Astfel, evoluția trimestrului I 2025 față de trimestrul IV 2024 a fost revizuită de la 99,5% la 99,8%, cea a trimestrului II 2025 față de trimestrul I 2025 de la 101,0% la 100,7%, iar trimestrul III 2025 față de trimestrul II 2025 de la 99,9% la 100,0%. Pentru trimestrul IV 2025, scăderea față de trimestrul III a fost revizuită de la 1,8% la 2,0%.

INS menționează că seriile ajustate sezonier se recalculează trimestrial, în conformitate cu practica europeană.

Datele privind PIB vin într-un context economic complicat, în care România se confruntă și cu o inflație anuală de 10,7% în aprilie 2026, potrivit comunicatului separat publicat de INS privind prețurile de consum.

Combinația dintre scădere economică și inflație ridicată pune presiune atât pe veniturile populației, cât și pe deciziile de politică economică și monetară.

Următoarea estimare a INS privind produsul intern brut pentru trimestrul I 2026, date provizorii, urmează să fie publicată pe 5 iunie 2026.

C.L.

Poesis - Costel STANCU

 

Culcuş îţi fac în mine ca lămpii în firidă,

clipa se alungeşte-ntr-atîta că mi-e greu

să o cuprind şi demn, nici pe departe,

de a-ţi lega sandaua nu sînt eu.

Tu îţi întinzi piciorul, mă aplec

să desluşesc în ape-al urmei rit.

Pentru-a închide cercul le ajung

cele ce vin pe cele ce-au pierit.

Şi se dilată timpul ca sabia în teacă,

prin frunte-mi trece-un corn de inorog.

Ca un pescar ce şi-a pierdut norocul

ajung pe malul mării şi mă rog.

Cuvintele și onoarea lor

                                    de Gheorghe Pârja

Cuvintele sunt dor ceresc! Sunt precum oxigenul, auzul sau privirea. Cuvintele stau la temelia identității noastre. Ne ajută să spunem: suntem noi! Ele asigură transmiterea gândirii fiecăruia. Cum spunea un poet spaniol, adevărata libertate nu înseamnă să spunem ceea ce gândim, ci să gândim ceea ce spunem. Asta înseamnă a trăi în adevăr. Acum trecem printr-un moment de criză și ne împovărează șocurile informației din toate părțile. Suntem martori la comunicări partizane. Mi se pare o nelegiuire să politizezi boala și moartea. Cum s-a întâmplat în pandemie. Când am fost martori la folosirea crudă a cuvintelor, în for public. În numele unei libertăți, înțeleasă pe dos, cuvintele sunt dezonorate. De ce nu mai avem un echilibru în dialogul nostru? Nu întotdeauna, cel care strigă mai tare are dreptate. Strigătul dezonorează cuvântul.

Trăim o continuă criză, provocată de conducători. Moțiuni de cenzură și suflete de uzură. A căzut guvernul! 8 cireșe – zece lei! 6 caise – 12 lei! Prețuri de basm. Cuvinte grele, urâte la nivel înalt. Oamenii politici, între ei, sunt asemănați cu șobolanii. Nici criza nu îi îmblânzește. Ba, ne sporește furia. Ne obișnuim să fim narcisiști, să prețuim mai mult consumul decât cultura. Legile publice trebuie să aibă grijă de siguranța noastră. Marele scriitor Augustin Buzura, născut în Berința, spunea în repetate rânduri: „Câtă cultură, atâta libertate, câtă cultură, atâta demnitate. Un popor fără cultură este ușor de manevrat.” Da, cultura este un bun esențial. Nu se cântărește la farmacie, nici la cherhana, ci are un echilibru social important. Dă durată unui popor. Oare aceste crize, cu toate urmările lor, ne vor face mai buni?

Prefer să convoc onoarea cuvântului speranță. Deși trăim într-o stare de crispare socială, cu scara prețurilor, trebuie să conviețuim. Și în sat, și în oraș, și în țară, dar și în lume. Cultura este un mijloc profund de comunicare între oameni.

Am rămas dezamăgit că în ultima zbatere bugetară, despre cultură nu s-a vorbit. Totul se pune pe seama crizei. Se pregătește închiderea unor instituții de cultură și în Maramureș, sub formă de comasare. Sunt luate în vizor opera și personalitatea lui Octavian Goga, nu prin analiză, ci prin lege. Ceea ce nu au făcut nici comuniștii. Să dai jos statuia poetului din Parcul Copou, mi se pare o jignire națională. Fiți croitori! Măsurați de două ori și apoi tăiați! Ce să mai vrem? Eu pledez pentru onoarea cuvintelor. Onoarea cuvintelor Limbii Române. Cum putem face acest regal sufletesc? Eu am învățat acasă, într-o atmosferă evla­vioasă, să pun preț pe fiecare cuvânt. Și acum îmi stăruie în minte vraja cuvintelor-madlenă, din copilărie. Acele dulci ca prăjiturile de Paști, cuvinte nobile și evlavioase.

Pentru mine, ca scriitor, sunt o avere. Am învățat prin vreme semnificația profundă a sintagmei: pe cuvânt de onoare! Am trăit și vremea în care o vânzare de pământ nu se făcea la notar, ci prin cuvântul de onoare. Aldămașul era sigiliul garantat. Și târgul nu se desfăcea. Așa își luau angajament întru adevăr. Astăzi, când asistăm la discuții cu caracter politic sau ideologic, am sentimentul că uneori și-au pierdut noblețea cu care au venit în lume. Așa sunt mișcătoarele Coaliții de guvernare. Cum a fost și cea care, acum, își dă obștescul sfârșit. Nu se potrivesc liberali cu pesediști, auriști cu useriști. Țara este în derută. Vor anticipate. Ce mai vor?

Am pe masa de scris cartea „Baladă la moartea poeziei,” a poetului spaniol Luis Garcia Montero, pe care l-am întâlnit la Festivalul de Poezie de la Iași. Se deschide cu un discurs estetic pe tema relației eului cu cotidianul, observă că multe cuvinte, care au deschis lumea, sunt folosite astăzi într-un mod mincinos. Mai ales în mediul politic, cel care ne vrea binele și face apel mereu la popor. Dar s-a produs o ruptură între conștiință și limbaj. O mare minciună, care înglobează ceea ce este intim, privat și ceea ce este de for public. Este vorba de onoarea cuvintelor, pusă în legătură cu demnitatea spiritului. E nevoie de semnale salvatoare, deoarece trăim într-o lume mercantilă, o lume care prețuiește mai ales banii, și întoarce spatele cuvintelor de onoare. Și iar mă întorc la curajul cuvântului speranță. Cum spuneam, cuvintele nobile se învață în școala prunciei, în clase cu respect pentru cuvintele frumoase.

Lumea se schimbă, cuvintele online își pierd tocmai din însușirea nobilă. Să facem precum Demostene. Cel care, având probleme cu rotunjirea cuvintelor, le-a rostit singur, în fața mării, ajungând un mare orator al antichității. Da, onoarea cuvintelor! Închei cu un text al poetului spaniol, de care aminteam, dintr-un recent interviu: „Acasă, folosesc cuptorul cu microunde, pentru a-mi prepara mâncarea, tehnologia e, fără îndoială, de mare utilitate. Dar, pe lângă micul-dejun, am o problemă care nu-mi dă pace – și aceasta are legătură cu viața, cu moartea, cu iubirea. Și atunci, față de această problemă, ceea ce m-au învățat cultura, poezia îmi e de folos. Provocarea noastră, una mare, e aceea că știința și tehnica își găsesc rădăcinile în ceva profund uman. Pe de altă parte, și poezia, dacă nu are legătură cu lumea, poate fi inutilă.”

Așa ceva mi s-a întâmplat și mie, mai zilele trecute, la Colegiul „Mihai Eminescu”, din Baia Mare. Deși a fost invitată la întâlnire și Inteligența Artificială, eu am trăit onoarea cuvintelor rostite de Monica, Dana, Nicolae, Flavius, Viorica, Angelo și de ceilalți elevi scumpi și dragi. E bine să trăim în adevărul cuvintelor și să nu le punem să ne întunece viața. Trebuie păstrată profunzimea umană în fața automatizării. Din nou, trebuie pusă în față rezistența prin cultură. Dacă vrem să rămânem oameni!

Economia îi dă Guvernului Bolojan cel mai puternic vot de neîncredere din 2010 încoace!

13 mai 2026 - ziua în care am anunțat cu două luni în urmă că am fi depus moțiunea de cenzură. De ce? Pentru că astăzi, economia ii dă guvernului Bolojan cel mai puternic vot de neîncredere din politică din 2010 încoace:

- al treilea trimestru de scădere economică confirmat de Institutul Național de Statistica;

- scăderea cu 1,7% a economiei în trimestrul I 2026 față de trimestrul I 2025;

- accelerarea ratei inflației anualizate la 10,7%;

- scaderea producției industriale cu peste 2% în trimestrul I 2026 față de trimestrul I 2025.

Este imaginea unei crize economice nemaiîntâlnite din 2010. Este rezultatul politicii economice a guvernului PSD-PNL-UDMR-USR, guvern condus de Ilie Bolojan.

Cum ar fi fost primită de public o moțiune de cenzură depusă astăzi, cu aceste date la bază? Nu știu, nu sunt comentator politic . Doar îmi aduc aminte ca ăsta a fost planul inițial.

Și vă mai spun ceva: nu este o criză mondială sau europeană, este doar criza noastră, generată de ,, noi înșine", ignorând ,,prin noi înșine"!

De aici înainte las analiștii politici să judece faptele și boții usr-isti să susțină în continuare bolojenismul ca negare a realității...

(Petrișor Peiu)

Întâlniri cenacliere marțiene

Marți, 12.05. 2026 -- adică o zi de mai, luna aceea minunat-florelindă, ce trece parcă mai repede ca alte luni ale anului -- era să fie o zi banală. Obișnuita zi a săptămânii, când dacă nu suntem cuminți poate să ni se arate Marțolea. Dar, nu a fost să fie așa! Dimpotrivă a fost o zi plină de emoții școlărești, când ești într-o școală devii instant copil; orice cadru didactic poate să aibă corespondență în trecutul tău școlăresc. Așadar, am răspuns invitației, doamnei prof. dr. Monica Dana Cândea, de a participa la o întâlnire a cenaclului de elevi: „Voci Eminesciene”, Colegiul Național „Mihai Eminescu”, Baia Mare. S-au alăturat colegi din Cenaclul Scriitorilor din Maramureș și doamna prof. dr. Daniela Sitar-Tăut, invitată să mă susțină atât pe mine, cât și pe eleva sa, Roberta Luciana Pop, ambele, dascăliță și elevă, fiind „Lucaciste”, iar eu absolventă a Colegiului Național „Gheorghe Șincai”. Uite cum, am trasat un triunghi al colegiilor băimărene: „Mihai Eminescu”, „Vasile Lucaciu”, „Gheorghe Șincai”. De altfel mă așteaptă zilele aceste o emoționantă întâlnire de „50 de ani”, la care va fi prezentă și doamna diriginta. Dar să mă întorc la ziua de ieri, când nu prea știam ce mă așteaptă. Pentru început, doamna prof. Ramona Corina Fonai a pregătit alături de „asistentul său” o proiecție pe calculator intitulată: „Florica Bud - O Metamorfoza”, din care eu și cei prezenți am aflat multe. Chiar, dacă am fugit din secția umană, după două zile -- secție din care puteam ajunge un „stâlp de cafenea”, cum mă prevenea domnul profesor de matematică -- la reală și la o facultate tehnică, dacă a fost să fie, tot un „stâlp de cafenea” am ajuns, metaforic vorbind. Îngrijorată că nu voi avea ce transmite audienței, am spus și mai mult de cât trebuia. Apoi, a venit rândul tinerilor cenacliști să citească: Andra Mânzat, o scrisoare pamflet: „Scrisoare către Ecaterina Teodoroiu”, Sorina Pop Veress și Andreea Szigeti-poezie și Nicoleta Chiș, jurnal, Roberta Luciana Pop - poezie. Protagonistele sunt elevele doamnelor profesoare: Mihaela Popan, inspector școlar, Ramona Buhai, Daniela Sitar-Tăut și desigur Monica Dana Cândea, conducătoarea grupului. Din partea Cenaclului Scriitorilor din Maramureș au putut participa: Maria și prof. Pamfil Bilțiu, Gyongyi Conicica, Vasile Bele și Flaviu Claudiu Mihali, care s-au adresat elevilor. A fost o întâlnire ce ne-a îmbogățit ziua. Vă așteptăm la Cenaclul Scriitorilor din Maramureș, sâmbătă 23.05.2026. Mulțumesc, „Voci Eminesciene”! Mulțumesc, Monica Dana Cândea! Mulțumesc, Ramona Corina Fonai! Mulțumesc, Daniela Sitar-Tăut!

Florica Bud,

președinte,

Cenaclul Scriitorilor din Maramureș

Doar ca o paradigmă a deznaționalizării țării…

Adevărul este că vom auzi din ce în ce mai des această retorică: sacrificiile salariale, fiscal-bugetare, ale nivelului de trai, de bunăstare, de existență demnă, de subzistență chiar, ale populației (din nou…) au fost necesare pentru a schimba paradigma economică… Pentru a trece de la o economie bazată pe consum (atâtea decenii ființând, totuși, cu folos) la una axată doar pe investiții… Ba, va deveni probabil și noul „laitmotiv” politic-guvernamental (explicativ pentru mase, dar nu și justificativ real) până ni se va întipări că acesta (ne) este marele program de țară… (Dar nu al țării, pentru noi…). Că am trăit, cu bune și cu rele în toate aceste decenii postdecembriste fără a fi avut habar de rostul nostru… În fine, de scopul altora în destinul nostru… Iar trecerea de la o economie susținută de consum la una dezvoltată prin investiții („Dar pentru cine?” – aceasta ar trebui să ne fie întrebarea acum, fără a aștepta să ajungem la acel „atunci” în care, nu deciziile, nici măcar, ci însăși prezența noastră să nu mai conteze) este voit brutală pentru a nu a mai avea vreme de dezbateri… Deși, evident, o schimbare de paradigmă nu se poate face doar prin decizii și hârtii… Fie și prin înlocuirea acelora „de guvernare” cu a acelea „de guvernanțe”… Pentru că, în sine, paradigma, nu poate fi ceva indus artificial, forțat, brutal, ea trebuind să aibă o „izvorâre” naturală… Să vină de la sine în mersul unei economii… Altminteri, este doar o brutalizare, nu doar a economiei unei țări, ci, prin aceasta, a populației, a demnității ei, a încrederii în ziua de mâine, a prestanței ei ca parte a acelei Cetății (ca demers filosofic) dezbătând problemele social-economice, manifestându-se, ființând, existând și raționând… Și nu zăcând supusă în letargia țarcului impus de alții…

Desigur, dacă ar fi să-i întrebăm pe toți acești miniștri, scurmând în viețile noastre pentru a impune „gândirea” economică împachetată de alții, ce înseamnă, pentru noi, pentru cetățenii acestei țări, paradigma economiei bazată (strict) pe investiții, nu ar avea ce să ne spună… În afara celor câteva rânduri învățate pe de rost… Nu ar putea contura felul de transformare a acestei noi paradigme în acel util pentru țară… Nu ar putea dezvolta proiecția evoluției în viitor a unei țări care s-ar baza strict pe investiții, strivind consumul, ori a felului în care acele investiții i-ar fi de folos cu adevărat populației… Și, mai ales, dacă ar merita prețul plătit, și acum, dar și în viitorul imediat… Pentru că, în fond, investițiile, dacă sunt nonproductive pentru țară (ca fabrici, uzine, combinate), „monetizând” doar pentru corporațiile de afară, sunt inutile pentru noi… Și ce rost ar mai avea ele dacă nu mai există consumul intern, plecând, acum, la drum într-o translatare etapizată, echilibrată, pentru a păstra ponderea și rostul consumului populației… Și nu, iată!, omorându-l… Căci, adevărata paradigmă ar trebui să vizeze dezvoltarea menținând și consumul, în final, consumatorii fiind aceia care contează… Nu fabricile, nu piețele de desfacere… Sau nu doar acestea… Ci aceia care pot beneficia de pe urma acestei schimbări de paradigmă, închizând cercul economic al producției și consumului, al întoarcerii apoi în economie a banilor din consum pentru noi dezvoltări…

Dar nu, nici un guvernant nu va răspunde la necesitatea brutalizării țării pentru impunerea schimbării de paradigmă peste noapte… Pentru că răspunsul nu este pentru noi… Și nu este nici măcar la ei, ci acolo unde s-a impus acest traiect… Din nou ca experiment social-economic de masă, continuând toate acele impuneri venite dinspre și prin FMI, Banca Mondială, UE („pnrr”)… Toate acele „injecții”, și politice, și bancar-fiscale, și economice, și medicale, și sociale – iar expozeul unei țări-cobai poate continua cu aproape fiecare zi, și aproape fiecare ceas din aceste decenii postdecembriste… În care am fost folosiți în masă pe post de șoareci de laborator… Fără o grijă a supraviețuirii „cobaiului”, căci, nu-i așa?!, pe cine mai interesează felul în care sfârșește subiectul experimentului…

Da, schimbarea paradigmei economiei bazate pe consum în cea a unei economii axate pe investiții era poate inevitabilă la un moment dat… Dar ea trebuia să vină ca o „izvorâre” naturală și, mai ales, ca una prin dezvoltare în folosul nostru și nu pe calapodul investițiilor pentru alții… Pentru că, asta se întâmplă acum… Românii sunt sacrificați pentru modernizarea, dezvoltarea economică a țării, dar nu pentru ei, ci, „exfoliați” de propriile componente de identitate (ca românism, ca demnitate, ca mândrie, ca exprimare, rost și scop), pentru alții… Căci, am fi putut vorbi despre o schimbare de paradigmă în folosul nostru național dacă toate aceste investiții se făceau strict prin antreprenoriatul românesc, în sau prin parteneriat cu statul român… Și dacă acest stat ar fi fost, ca partener al antreprenorilor, decapat de influențele, intruziunile, condiționările intereselor economice de afară… Dar asistăm doar la o dezvoltare prin împrumuturi, tot mai des transferate dinspre zona nerambursării (a dreptului de a beneficia de acestea ca membri ai UE) spre împrumuturi ce trebuiesc returnate și încă la dobânzi tot mai împovărătoare… Asta și pentru că banii Europei au devenit tot mai scumpi, tot mai greu de procurat, Bruxelles -ul decizând să oprească, brutal, finanțările de odinioară ca fonduri nerambursabile și scheme de sprijin comunitar (nu și în cazul nemembrei UE, așa să-i rămână statutul!, Ucraina) și să impună doar investiții cu bani obligatoriu asumați ca împrumuturi… Lucru de care guvernanții și clasa noastră politică profită, asigurându-și următoarea sinecură pentru ei și lanț pentru țară… Aderarea la OCDE, de unde a venit și impunerea desființării consumului ca motor economic, și de unde știu ca vor obține, având fișa de epurare a tot ceea ce este național- românesc (și nu doar în economie), următoarele tranșe de bani („de dezvoltare”, „de investiții”)…

Cezar Adonis Mihalache – Națiunea

De ce modelul UE nu mai funcționează

The Economist descrie, prin nivelurile scăzute de popularitate ale lui Emmanuel Macron și Friedrich Merz, o problemă care merge mai departe decât crizele guvernamentale obișnuite: logica de mediere politică a UE este epuizată.

UE a funcționat timp de decenii după un model simplu: șefii de guvern naționali negociau compromisuri la Bruxelles, se întorceau acasă și prezentau aceste rezultate cetățenilor lor ca pe un succes. Renunțarea la suveranitate era prezentată ca o responsabilitate europeană, concesiile ca un succes al negocierii, iar pierderea controlului ca un progres.

Totuși, acest model presupunea o condiție: liderii naționali trebuiau să mai aibă suficientă autoritate în propriile țări pentru a face acceptate decizii nepopulare. Or, această condiție dispare.

Emmanuel Macron este slăbit pe plan intern. Friedrich Merz reprezintă o politică germană care nu convinge nici prin relansarea economică, nici prin autonomia strategică. Dacă Parisul și Berlinul, cele două axe principale ale UE, nu mai au o legitimitate internă puternică, și Bruxelles-ul își pierde capacitatea de a face aplicate deciziile sale.

Pentru că UE nu dispune de propria sa legitimitate democratică profundă. Ea trăiește politic din autoritatea împrumutată a statelor membre. Când această autoritate se prăbușește, nu mai rămâne decât aparatul: comisii, proceduri, reglementări, fonduri, declarații de summit.

Iată mecanismul crizei:

Bruxelles-ul are nevoie de guverne naționale puternice pentru a-și legitima deciziile.

Guvernele naționale își pierd încrederea deoarece acceptă deciziile de la Bruxelles.

Cu cât devin mai slabe, cu atât Bruxelles-ul încearcă să-și extindă competențele.

Cu cât Bruxelles-ul centralizează mai mult, cu atât crește distanța față de cetățeni.

Este un cerc vicios care se autoîntreține.

Acest fenomen devine deosebit de vizibil în marile crize din ultimii ani: criza financiară, migrația, pandemia, războiul din Ucraina, criza energetică, înarmarea. Fiecare criză a fost folosită pentru a întări controlul UE. Însă rezultatele sunt din ce în ce mai puțin convingătoare. Cetățenii resimt costuri în creștere, o pierdere a controlului, o slăbire industrială, frontiere incerte și o politică externă adesea ghidată de interese strategice externe.

UE răspunde la fiecare disfuncționalitate prin aceeași formulă: mai multă centralizare.

Însă tocmai această formulă generează următoarea pierdere de legitimitate.

Se adaugă o contradicție structurală: în timp ce guvernele naționale alese pierd sprijin, actori supranaționali precum Ursula von der Leyen câștigă în putere. Responsabilitatea politică rămâne formal la statele-națiune, dar guvernarea reală se mută tot mai mult spre Bruxelles. Cetățeanul își poate alege sau demite guvernul, dar nu și mecanismul care dictează numeroase decizii.

Astfel, se conturează o ordine fără responsabilitate clară. Nimeni nu este pe deplin responsabil. Nimeni nu își asumă pe deplin răspunderea politică. De aici ia naștere furia împotriva „celor de sus”.

Ascensiunea forțelor de dreapta, conservatoare și suveraniste nu este, așadar, doar un simplu val de protest. Este reacția la un sistem care mută puterea decizională, diluează responsabilitatea și moralizează interesele naționale.

Rezultatele slabe ale lui Emmanuel Macron și Friedrich Merz arată că vechiul tip de mediator politic european nu mai funcționează. Altădată, acesta putea prezenta compromisurile de la Bruxelles ca succese naționale. Astăzi, opinia publică vede nota de plată.

UE nu pierde doar popularitate. Își pierde și „magia” politică.

Accesati http://euro-synergies.hautetfort.com/archive/2026/05/04/pourquoi-le-modele-de-l-ue-ne-fonctionne-plus.html

 

Autor: Elena Fritz

Sursa: Estica.ro

Incredibila Sorana! La 36 de ani s-a calificat în semifinale la WTA Roma!

 

Sorana Cîrstea (36 de ani, 27 WTA) s-a calificat în semifinalele turneului WTA 1.000 de la Roma și e tot mai aproape de promisiunea pe care a făcut-o la începutul turneului din Italia.

După victoria din optimi, Sorana a promis că își va amâna retragerea dacă va câștiga turneul italian, iar acum se află la doar două victorii de acest lucru, după ce a trecut de Jelena Ostapenko (28 de ani, 36 WTA), scor 6-1, 7-6.

La finalul partidei, Sorana Cîrstea a subliniat că vârsta este doar un număr și că este foarte recunoscătoare pentru tot ceea ce i-a oferit tenisul până în acest punct al carierei.

Pentru un loc în marea finală, Cîrstea va lupta cu învingătoarea dintre Coco Gauff și Mirra Andreeva. Pe cealaltă jumătate de tablou, în sferturi, vor avea loc meciurile Iga Swiatek - Jessica Pegula și Elina Svitolina - Elena Rybakina.

„Putem spune că vârsta este doar un număr. Cred că toată lumea poate vedea că absolut iubesc acest sport. Am atât de multă pasiune pentru el. Pentru mine, să joc aici și să fiu în semifinale la Roma este absolut uimitor.

Sunt atât de recunoscătoare acestui sport. Pur și simplu mă bucur foarte mult de săptămâna mea la Roma până acum.”, a spus Sorana Cîrstea.

În urma victoriei cu Jelena Ostapenko, Sorana Cîrstea a urcat pe locul 21 în clasamentul live WTA și și-a egalat propriul record. Dacă se va califica în ultimul act al competiției, Sorana Cîrstea va intra pentru prima dată în carieră în top 20 WTA.

Comentatorul de tenis, Jose Morgado, a reacționat după victoria obținută de Sorana Cîrstea în fața Jelenei Ostapenko în sferturile de finală ale turneului WTA de la Roma.

„Este chiar absurd că Sorana Cîrstea nu a fost niciodată în top 20. Ea o va face la 36 de ani. Și poate va prinde mai multe decât doar un debut în top 20”, a spus comentatorul de tenis, Jose Morgado.

Cristi SOMESAN

Dreptul la veșnicie

"Cea mai titrată și dominantă sportivă din istoria României nu se numește Nadia Comăneci și nici Simona Halep, ci este o femeie al cărei nume a fost șters metodic din toate arhivele oficiale cu o cruzime birocratică înfiorătoare. Angelica Rozeanu a cucerit șase titluri mondiale consecutive la tenis de masă, o performanță planetară absolut halucinantă, dar a fost ștearsă complet din istoria națiunii sale dintr-un motiv de o abjecție pură. În timp ce globul pământesc se înclina fascinat în fața geniului ei sportiv incontestabil, mașinăria de propagandă a statului român a condamnat-o la o uitare definitivă, transformând o legendă vie a sportului mondial într-o fantomă interzisă. O nedreptate uriașă, un furt de identitate națională pe care îl perpetuăm din ignoranță și în zilele noastre.

Între anii o mie nouă sute cincizeci și o mie nouă sute cincizeci și șase, această femeie minionă, cu o privire tăioasă și reflexe de felină, a instaurat un regim de teroare sportivă la nivel global. Mesele de joc de la Budapesta, Viena, Bombay, București, Londra și Utrecht au fost martorele tăcute ale unei dominații absolute. Lovea mingea cu o inteligență diabolică, anticipând milimetric fiecare mișcare a adversarelor, pe care le demola psihologic înainte de a le învinge fizic pe tabelă. A adunat în palmaresul său incredibil nu mai puțin de șaptesprezece medalii mondiale de aur la simplu, dublu și pe echipe. Părea o forță a naturii pe care nicio altă națiune nu o putea opri, o mașinărie implacabilă care aducea onoare unei țări aflate în plină reconstrucție.

Însă, exact în momentul în care popularitatea ei atinsese cote stratosferice, regimul comunist de la București a început să își arate colții ascuțiți, declanșând un val de epurări tăcute, dar extrem de eficiente. Deși Angelica ridicase de atâtea ori drapelul tricolor deasupra celor mai mari capitale, forțând asistența internațională să asculte imnul românesc, originea ei evreiască a devenit brusc o problemă politică. Într-un val de antisemitism mascat sub directive secrete, statul i-a confiscat abuziv funcțiile sportive, a umilit-o public în ședințe interminabile și i-a interzis treptat accesul la competițiile internaționale. Gloria pe care o adusese țării sale nu a mai valorat absolut nimic în fața dosarului de cadre, pătat de ideologia momentului. Partidul avea nevoie de eroi cu un arbore genealogic considerat „sănătos” de noii dictatori.

Dezbrăcată complet de demnitate și marginalizată brutal în propria țară pe care o făcuse celebră, marea campioană a luat o decizie de o tristețe sfâșietoare. În anul o mie nouă sute șaizeci, după luni întregi de șicane inumane și presiuni psihologice din partea organelor de Securitate, a emigrat definitiv în Israel, sperând să găsească acolo respectul pe care patria sa i-l refuza. Răzbunarea sistemului comunist a fost fulgerătoare și tăioasă. Fuga ei a fost considerată un act de sfidare supremă. A fost imediat declarată trădătoare de țară, iar o întreagă armată de cenzori zeloși a primit ordinul ferm să îi șteargă orice urmă a existenței din conștiința publică.

Ceea ce a urmat a fost o capodoperă a mistificării istorice, un asasinat biografic orchestrat magistral de către statul totalitar împotriva propriei sale campioanelor. Numele Angelicăi Rozeanu a fost radiat de pe toate panourile de onoare, fotografiile ei au fost arse, iar cărțile de specialitate au fost rescrise pentru a elimina referințele la succesele ei. Generații întregi de tineri români au fost învățați tehnicile tenisului de masă fără să aibă habar că cea mai mare jucătoare a tuturor timpurilor triumfase chiar pe pământul lor. În timp ce Federația Internațională o introducea cu onoruri supreme în Hall of Fame-ul sportului mondial, acasă ea devenise o victimă a unui regim care voia să controleze cu forța amintirile oamenilor.

Detaliul absolut tulburător, o coincidență istorică șocantă ce subliniază perfect dimensiunea ireparabilă a acestei drame, este legat de un record global care rezistă implacabil și azi. Când a triumfat pentru ultima dată, nimeni nu bănuia că performanța ei va căpăta o greutate monumentală. Angelica Rozeanu a intrat în eternitate deținând un record mondial absolut: este ultima femeie din afara Asiei care a câștigat titlul mondial la simplu la tenis de masă. Au trecut mai bine de șapte decenii de când o româncă a reușit să blocheze dominația asiatică, un record pe care orice națiune l-ar preda în școli cu mândrie supremă. În schimb, statul nostru i-a șters numele, i-a aruncat amintirea la gunoi și a lăsat-o să moară în exil, ferm convinsă că patria a uitat-o definitiv. O legendă care a învins lumea, dar a fost ucisă de tăcerea alor săi."

Preluare net

Pagina: Istorie la culcare

Ochii zorilor

Nici nu făcuseră zorii ochi și somnul se răsfăța-n toată splendoarea lui. Chiar visele dormeau, dar aud bătăi (cam stridente) în geamul camerei de la stradă, camera unde dorm.

Adevărat… cam intru rău de tot cu seara-n noapte, dar o lungesc dimineața cu somnul. Da, este lumină afară. Bate cineva sau mi se pare, îmi zic, iar zgomotele-n geam continuă.

Cin' să fie, Doamne?

Gunoiul?

Nu, nu este zi de gunoi!

Poștărița?

Deși cam târziu, nu este ora când îmi aduce vești, noutăți!

Vreun vecin?

N-am probleme cu vreunul!

Mi s-o fi părut.

Vreun vis rătăcit a-ntârziat să vină acasă, îmi mai zic, dar loviturile-n fereastră continuă.

Și parcă citindu-mi la xerox gândurile, geamul camerei este cășunat cu alte bătăi și mai stridente însă.

Sar în papuci, o-ntind iute la geam și dau la o parte draperia, cea care-mi asigură somnul pe lumină.

Doamne, ce hidoșenie râde la mine și-mi face cu ochiul, cu mâinile!...

Nu știu dacă-i bărbat ori muiere. Mai degrabă o arătare c-o șapcă-n cap peste un batic decolorat de vremuri. Pe umeri purta un rest de pufoaică veche (șantierească) de când lumea, pantaloni, tot de pufoaică, decolorați și rupți în ambii genunchi, iar peste ei o fustă la fel de bătrână și peticită de multiple bucăți care, cândva, sigur, au avut culori diferite.

În picioare purta niște botfori prin care se vedeau degetele cu doliu sub unghii și acestea netunse parcă din vremea când Iisus era condamnat.

Râdea la mine cu cei doi dinți din față, de parcă ar fi câștigat lozul cel mare, cel mai mare.

Fața-i era tare hașurată de riduri, ziceai că se coboară din vremuri multimilenare.

În spinare avea o raniță din vremurile războaielor daco-romane.

Râdea ca proasta (sau prostul) la mine.

-Bă, ți-am adus ceva, răsună o voce parcă tabagic-alcoolică!

-Păi, cine sunteți, că n-am comandat nimic!

Dealul din față, cel de la răsărit, parcă se rostogolea peste mine și multiple broboane îmi alergau necontrolat pe fața speriată. Nu deschid geamul, îmi comand, că acesta sau asta s-ar putea să mă guște, să mă muște.

Arătarea, dihania, pune în schimb ranița pe pervaz și-ncepe să descarce cu poftă:

-Aici ai glicemie, aici colesterol, în punga asta, dureri în oase, aici întăritor de tendoane, în cutiuța asta ceva de pleznire a ficatului, aici ceva pentru lipsa circulației periferice, încă ceva pentru constipație, aici dureri în umeri, aici ceva pentru creșterea tensiunii, o pungă de riduri, ceva pentru păr alb și chelie.

-Oprește-te arătare!

-Sunt ale tale, bă! De-acum înainte mă voi ocupa serios de tine! Fosta-i, lele, cine-ai fost, acum nu mai ai vreun rost!

-Ce să fac cu ele, moarteo!

Dau să trag galeria, dar aceasta are comportament de lemn forjat, nu mișcă.

De parcă ciuma asta, moartea, era în casă, nu dorea să se închidă, să mă protejeze de musafirul nedorit, de dihania asta stupidă, deci draperia n-o puteam trage să acopăr fereastra de musafirul acesta odios.

M-a cuprins spaima, nu alta.

-Bă, ți-a venit rândul, horcăne la mine!

Io nu mai plec!

Nu fii nesimțit că nu mă poți goni și s-ar putea să ai și mai mare suferință de nu ne împrietenim!

Tot încerc să trag draperia, dar întâmpin același net necaz.

Nu se poate trage.

-Ce mă fac, Doamne?

- Da' cine ești, ființă ciudată, și ce ai cu mine?

Ești cumva moartea și ai venit să mă iei?

-Nu, nu sunt moartea, omule cu mulți ani la bază, în schimb, eu te voi duce la ea, ai răbdare, nu te grăbi!

Tot acolo ajungi!

Treaz de-a binelea, constat că nu este loc de-ntors.

-Și cine ești, de fapt?

-Sunt bătrânețea, boule!

Puiu RADUCAN-B. Olănești, Vila 1 Mai

Maramureșeanul Valer Blidar, patronul Astra Arad, va face vagoane militare pentru NATO!

Primarul Aradului, Călin Bibarț, a anunțat, marți, 12 mai, că a fost finalizat proiectul cu finanțare europeană prin care au fost achiziționate alte 10 tramvaie noi, model Imperio, fabricate la Arad, iar acum în oraș există în circulație 53 de astfel de garnituri noi, cumpărate în ultimul deceniu.

Prezent la conferința de presă de marți, acționarul principal al Fabricii de Vagoane Astra Vagoane Călători, Valer Blidar, cetățean de onoare al Maramureșului, a declarat că au fost produse aproximativ 250 de tramvaie din modelul Imperio, iar dacă la început se făcea un tramvai la două luni, acum se fac 20 de vagoane pe lună.

El a spus că aceste tramvaie au fost livrate în Arad, București, Oradea, Cluj-Napoca, Galați și Brăila, dar există premisele unor contracte externe, însă deocamdată piața internă a acoperit capacitatea de producției a fabricii de la Arad.

Blidar a mai dezvăluit, conform Agerpres, că „în curând” va semna și un contract cu NATO pentru vagoane militare și de călători. Cel puțin 20 de vagoane militare, dar cu uz medical, ar urma să fie produse pentru NATO.

Legat de proiectul prin care transportul public va costa 1 leu pe zi, atât cu tramvaie cât și cu autobuze, primarul Aradului a declarat că acesta are deja toate avizele necesare pentru a intra la vot în Consiliul Local Municipal până la finalul acestei luni.

C.L.

Ce s-a întâmplat la Adunarea Generală a Coaliției pentru Educație

 

Cine sunt cei care lucrează, zi de zi, ca educația să conteze cu adevărat? Organizațiile care sprijină profesorii să fie mai aproape de elevi, directorii să devină lideri autentici, și copiii — toți copiii — să aibă o șansă. Printre acestea se numără și cei 21 de membri ai Federației Coaliția pentru Educație, care cred în puterea lui ÎMPREUNĂ de a produce schimbări și la nivel de politici publice. Coaliția a trecut de pragul de 10 ani în 2025, an în care și Asociația GO-AHEAD a devenit membru. Pe 17 aprilie 2026 a avut loc Adunarea Generală în format online, în care s-au prezentat raportul de activitate pentru 2025 și prioritățile pentru 2026.

2025 ÎN REALIZĂRI

2 conferințe internaționale la București prin care am marcat și aniversarea a 10 ani de la înființarea Coaliției: - cu Prof. Mark Alter (NYU Steinhardt), organizată împreună cu Centrul Step by Step pentru Educatie si Dezvoltare Profesionala și ISMB, - cu Prof. Ferre Laevers (KU Leuven), organizată împreună cu Babel Școală și Liceu și susținută de Fundația Orange, ca partener principal 300+ elevi implicați în proiectul Erasmus+ cofinanțat de Uniunea Europeană „Reimagine Education" derulat împreună 8 licee din Buzău și continuat cu sprijinul Asociației ROI Parteneri strategici la TEDx Questfield Intl College Youth - eveniment organizat de tinerii de la Questfield International College pe tema „Disrupting: Building Order from Chaos" Poziții publice pe curriculum, siguranță în școli, masă sănătoasă, echitate 21 de organizații membre care ajung împreună la peste 500.000 de beneficiari

MEMBRU NOU - ASOCIAȚIA  CONIL

Asociația CONIL a devenit mebru al Coaliției pentru Educație în cadrul Adunării Generale. Asociația lucrează cu aproximativ 300 de copii, 95% cu CES, și gestionează o grădiniță, un liceu, un centru de zi și un atelier protejat pentru absolvenți.

ACTIVITĂȚI ALE MEMBRILOR COALIȚIEI

Școala de Valori - webinarii „Doza educațională", incubator civic digital, tranziție educație - piața muncii World Vision România - prevenire adicții, training profesori, deschidere filială în Republica Moldova Asociația GO-AHEAD - lansarea unor studii, webinarii gratuite săptămânale pentru profesori și elevi IPT, dialog școală - companii Asociația Părinți în Dialog - programul „Thriving Teacher Community" Fundația Roma Education Fund - două centre noi în București, galerie de artă  romă Asociația Aproape de TINEri - proiect pentru tineri 14–24 ani, posibilă  conferință de educație timpurie în toamnă Asociația C4C - „Generation Europe" în 10 școli din Prahova, eveniment 17 iunie la Filarmonica Ploiești în cadrul proiectului SAVE cu World Vision România Terre des hommes - proiect anti-bullying în 6 județe, eveniment de partajare în octombrie Asociația CONIL - festivalul incluziv CONIL în perioada 23-24 mai, Circul Metropolitan Asociația GO-AHEAD crede în puterea comunității și a dialogului constructiv dintre actori din toate sectoarele - public, privat și neguvernamental - pentru a construi împreună un sistem educațional centrat pe elev și conectat la nevoile reale ale societății. Suntem onorați că facem parte din Coaliția pentru Educație, o comunitate care crede că schimbarea în educație începe prin cooperare și responsabilitate împărtășită.