duminică, 3 mai 2026

Pensia e o țeapă

Da. Am spus-o. Și nu o spun eu primul. O aud tot mai des de la oameni care muncesc pe bune.

De la instalatori, de la asistente, de la IT-iști. Toți fac același calcul simplu și le iese aceeași concluzie.
Care e planul tău pentru când o să fii bătrân?
Să te plimbi prin Veneția? Să joci golf? Să te bucuri de „anii de aur”?
Hai să vorbim pe șleau, că ne-au mințit frumos 30 de ani.
Planul pe care ni l-au vândut părinții, școala și statul e cea mai proastă afacere din istoria României:
Îți iei cei mai buni 40 de ani din viață. Când ai energie, când arăți bine, când te țin genunchii și mintea e ascuțită.
Îi vinzi pe bucăți. Pentru șefi, pentru deadline-uri inventate, pentru rate.
Și ce primești la schimb?
„Libertate” la 65 de ani. Când singura ta aventură e drumul până la farmacie cu rețeta compensată. Când adormi pe canapea înainte să înceapă filmul.
E ca și cum ți-ai cumpăra o decapotabilă la 70 de ani. Arată bine în parcare. Dar dacă o pornești, te trage curentul la șale și nu te mai poți da jos de la volan.
Practic, cineva ți-a propus: „Dă-mi tot timpul tău ACUM, când e valoros. Ți-l dau eu ÎNAPOI CÂND NU MAI AI CE FACE CU EL.”
Dacă ți-ar propune asta un vecin, i-ai trânti ușa în nas. Când ți-o propune statul, îi zici „mulțumesc”.
Sună a țeapă, nu?
Și atunci, ce facem? Că nu e despre a nu mai munci. E despre a nu mai fi prost.
C.L.

Numai atâta puteți?


Cronica pe sărite a unei uriașe manifestări de susținere a premierului Bolojan...

Cam o mie de persoane au venit la mitingul de susținere al Guvernului Bolojan...
Cu doar 48 de ore înainte de votul decisiv din Parlament al moțiunii de cenzură PSD-AUR, atmosfera din fața sediului Guvernului a devenit una tensionată.
Sute de cetățeni s-au adunat în Piața Victoriei pentru a cere parlamentarilor să nu blocheze reformele asumate de actualul executiv.
În piață s-au adunat manifestanți veniți să transmită un mesaj de solidaritate cu premierul în funcție. Conform datelor oficiale centralizate de autoritățile locale, numărul participanților a crescut constant pe parcursul după-amiezii.
Atât a crescut numărul încât pe la ora 19 erau peste 700 de persoane în piața Victoriei la mitingul de susținere a premierului Ilie Bolojan a anuntat primarul general al Capitalei Ciprian Ciucu, la Antena 3, preluând informatii de la Jandarmerie.
Participanții la manifestație, într-un entuziasm general, provin din toate categoriile sociale, formând un grup eterogen care a adus în stradă nu doar revendicări politice, ci și simboluri ale apartenenței la valorile europene.
Piața a fost „ocupată” de oameni de toate vârstele, niciun ac scăpat nu ajungea la destinație, adică la sol, unii veniți cu copiii, cu cățeii, cu purceii nu, cu bicicletele, cu drapelul Uniunii Europene.
Manifestanții chestionați în teren și-au motivat prezența prin dorința de a vedea o schimbare reală în modul în care sunt gestionați banii publici. Ei vor să-l susțină pe premierul Ilie Bolojan pentru că acesta s-a angajat să implementeze reforme și să reducă furtul și risipa din bugetul statului român.
Manifestanții spun că nu vor să treacă moțiunea introdusă de PSD și AUR și care va fi votată marți, 5 mai. Tensiunea a crescut odată cu lăsarea serii, mulțimea scandând lozinci împotriva partidelor care au inițiat moțiunea de cenzură.
Printre mesajele auzite în Piața Victoriei s-au numărat:„Bolojan, Bolojan!”; „PSD, PSD ciuma roșie!” și „Afară, afară cu hoții din țară!”, "Nicușoare, trezeste-te!", „Șobolani, ciumă roșie!”.
Această uriașă mobilizare, pornită din mediul online, reprezintă un ultim apel al susținătorilor guvernului către Parlamentul României, înaintea votului programat pentru ziua de marți, 5 mai.

C.L.

Despre pasărea Colibri

 


Pasionat de mediul carceral francez, de marea criminalitate organizată franceză, de mari criminali „profesioniști” (nu neapărat condamnați pentru crime de sânge) și de eliberarea condiționată sub control judiciar, respectiv, de „Libertatea lor sub sechestru electronic”, cu un deceniu în urmă am propus pentru concursurile de admitere în celebrele și prestigioasele școli științifice și inginerești Normale Sup’ (ENS) și Polytechnique (X) fără echivalente în lume, un subiect de concurs de cercetare având la bază modelizarea matematică a GPS (Global Positioning System) sistem global de navigație prin satelit și unde radio (o rețea de sateliți care orbitează în jurul Pământului în puncte fixe deasupra planetei, transmițând semnale tuturor receptorilor aflați la sol) pe care toată lumea o cunoaște și folosește fără să știe cum funcționează și cum poate fi suprapus printr-o „superpoziție” de sume de directe de „spații” de alte tipuri de geolocalizari terestre prin sateliți (GNSS) pentru o localizarea perfectă în „spațiu și timp” fără mențiunea „lipsă semnal” (cum se întâmplă încă astăzi): Galileo (UE), Compass (China), IRNSS (India), GLONASS (Rusia) și QZSS (Japonia).

Iată acum un subiect de concurs de cercetare legat de modelizarea matematică a mecanismului de zbor al păsării Colibri („pasărea-muscă”, „simbol al iubirii şi al purităţii”) cu aplicație în mecatronică („integrarea sinergetică a ingineriei mecanice cu controlul electronic și inteligent cu calculatoare în proiectarea și fabricația produselor și proceselor”), tehnologie compatibilă cu societatea informațională.
Inspirat dintr-un proiect de cercetare realizat la Universitatea Liberă din Bruxelles, scopul acestuia este proiectarea unei drone, în miniatură și ușoare, care să se poată deplasa în condiții de stabilitate optime, în locuri izolate conform dinamicii zborului a unei păsări colibri.
Subiectul se adresează elevilor „preparatoriști” (din sistemul PGE - Prépa - Grandes Ecoles) dar poate fi accesibil și titularilor de doctorat (postdoctorat universitar) în Franța sau universitarilor „profesioniști” din România habilitați să conducă cercetare de anvergură (conf. univ. hab., prof. univ. hab).
CUFR - Le Journal des Grandes Ecoles et des Universités oferă un premiu în valoare de 1.500 € pentru soluționarea acestei probleme „deschise”, până la sfârșitul anului, probabil, diferită de a mea.

Thomas Csinta



8.682 de afișări - MOARA LUI GELU - 03.05.2026

 


Nu mai există toleranță nici la pro-europeni!


 Un bărbat în fustă, gonit de ceilalți manifestanți pro Guvernul PNL-USR...

Susținătorii Guvernului Bolojan și-au făcut apariția în Piața Victoriei. Oamenii s-au mobilizat și au ieșit în stradă pentru a cere parlamentarilor să nu voteze moțiunea de cenzură, dar au apărut și primele incidente.
Un bărbat în fustă, prezent la mitingul de susținere pentru premierul Ilie Bolojan, a fost gonit de ceilalți manifestanți din Piața Victoriei. Acesta a acuzat o femeie că l-a agresat după ce i-a pus mâna pe fustă, iar aceasta l-a îndemnat să meargă la Jandarmerie.
Ulterior, femeia i-a spus bărbatului să plece de la manifestație subliniind că acolo se află doar oameni normali.
Înainte de incident, bărbatul a stat de vorbă cu reporterul Gândul căruia i-a spus că și persoanele transexuale susțin o Românie Europeană și a subliniat că aceasta este traiectoria pe care ar trebui să o urmeze țara noastră.
De asemenea, bărbatul a mai spus că mitingul va avea un rezultat în favoarea Guvernului condus de Ilie Bolojan.

C.L.

Noul premier al Ungariei va fi investit și pe imnul secuiesc și cel al Uniunii Europene!

Viitorul premier al Ungariei, Magyar Péter, a anunțat un protocol revoluționar pentru ceremonia de învestire ce va avea loc pe 9 mai. Pentru prima dată în istoria Parlamentului de la Budapesta, alături de imnul național, vor răsuna imnul secuiesc, cel al Uniunii Europene și cel al comunității rome, marcând o schimbare radicală de viziune politică, scrie telex.hu.

„După depunerea jurământului meu ca prim-ministru, vor fi interpretate Imnul național, imnul secuiesc și imnul european. Apoi, sub conducerea lui Nébl Zsolt și în interpretarea tinerilor tamburași din Sükösd, va răsuna cântecul intitulat «Zöld az erdő, zöld a hegy is» (Verde-i pădurea, verde-i muntele), considerat de mulți imnul romilor, precum și «Tavaszi szél vizet áraszt» (Vântul de primăvară inundă apele)”, a anunțat Péter Magyar pe pagina sa de Facebook.
Programul zilei de 9 mai este unul încărcat, începând cu ședința constitutivă a noului Parlament la ora 10:00, care va fi transmisă integral pe ecrane gigantice în Piața Kossuth pentru susținători.
Alegerea premierului, jurământul și discursul programatic vor avea loc în prima parte a după-amiezii. „După aceea, în Piața Kossuth, vom organiza o sărbătoare a schimbării de regim, în cadrul căreia, după ridicarea solemnă a drapelului, voi susține un discurs. Apoi începe dansul”, a mai scris viitorul șef al executivului maghiar.
Pe lângă simbolistica muzicală, Péter Magyar marchează și o revenire instituțională către valorile europene. După mai bine de un deceniu în care a lipsit de pe fațada Parlamentului maghiar, steagul Uniunii Europene va fi arborat din nou.
Deși legea maghiară prevede arborarea steagului UE pe clădirile publice, clădirea Parlamentului fusese exceptată de fosta administrație. Momentul este unul simbolic, având în vedere că pe 1 mai s-au împlinit 22 de ani de la aderarea Ungariei la UE, iar steagul nu a mai fost văzut pe sediul legislativului de peste 12 ani.
Prezența grupului de copii tamburași din Sükösd nu este întâmplătoare. Roma Sajtóközpont (Centrul de Presă Rom) a reamintit că Péter Magyar i-a vizitat pe acești mici artiști încă din noiembrie anul trecut, moment în care le-a promis că, dacă va ajunge la conducerea țării, îi va invita să cânte în Parlament.
Grupul condus de Nébl Zsolt va asigura astfel momentul artistic ce simbolizează incluziunea minorității rome în noul proiect politic de la Budapesta.

C.L.

Clisura Dunării


Am o nesăbuită poftă de Clisura Dunării. În primul rând, traseul este formidabil. Din  bătrânul Olănești s-o iau pe scurtătură de la Păușești Măglași până la Bunești, drumul de la Rm. Vâlcea la Tg. Jiu.

De cum cotesc spre dreapta, văd un pustiu, pustiul societății românești extins la modul general, adică o fostă firmă de prelucrare a lemnului, cândva cu mulți angajați, dusă-n ruină de-o societate incapabilă de ceva bun.

Și imaginarul meu drum spre Clisură continuă. Trec pe lângă o plantație de muri a unui curajos întreprinzător. Frumoasă, să-i trăiască! Anul trecut am cumpărat de-aici o lădiță cu mure. Un alt întreprinzător, a „furat” cele văzute prin Spania și și-a dezvoltat o crescătorie de măgari, de parcă n-am fi avut destui…

Acest individ vinde lapte de măgăriță și-i merge destul de bine. Restul lumii „deștepte” de la noi a renunțat la creșterea animalelor. (Bun îi ajutorul social-contra voturi). În satul natal nu găsesc pe nimeni să vină să-mi ia lucerna (un car dodoloț), nici măcar cosită. Trec cu sfială pe lângă drumul ce duce la schitul Jghiaburi și-mi continui drumul foarte frumos. Trec pe lângă o livadă tânără de cireși și vișini. Iată că mai sunt oameni normali, îmi zic!

Și iată-mă-n drumul ce duce spre orașul Brâncușului!

Ce frumos ar fi fost ca acesta să fie cu două benzi pe sens! Nu știu aleșii noștri sufocați de minciuni și alte rele de așa ceva.

Dealul Pietrarilor, dealul Costeștiului, cel renumit cu mineriadele de unde se vede-n dreapta mânăstirea Arnota, dar și celebrii bolovani crescători, Trovanții se cațără pe ochi.

Nu pot să nu consemnez trecerea prin localitatea de baștină a Mariei Lătărețu, unde edilii locali i-au amenajat o casă, în curtea căreia se află un bust al celebrei cântărețe.

Și ca un portdrapel al culturii gorjene, naționale și mondiale, brâncușiana Coloană a Infinitului mă salută maiestuos din partea dreaptă.

Și… am intrat în Târgu Jiu (ce prieteni am, Doamne, și aici), orașul fără de centură. Ca să-l străbați, trebuie să-l „spinteci”, să-i numeri toate semafoarele, dar rămâi cu plăcerea că ai trecut pe lângă marele parc gorjan care găzduiește monumentalele lucrări ale lui Brâncuși, Poarta sărutului și Masa tăcerii, inundate de miros de mici și urină de la restaurantul „necesar” al parcului.

Las în cele din urmă marele oraș al Gorjului, Clisura Dunării mă cheamă!..

În zare, pe stânga, se văd Turcenii și Rovinarii, celebrele surse de energie termoelectrică, la care iubiții conducători le-au pus gând rău. De ce s-avem energia noastră când putem cumpăra, spun capetele lor rase pe dinăuntru?

Drumul mă duce prin localitatea Buduhala, locul de naștere al celebrului Cojin din melodia lui Ion Dolănescu.

Și drumul aleargă… aleargă… și ajung în orașul minier (fost minier), că și pe acesta l-au distrus, Motru.

Ororile făcute de iubiții conducători, nu se comportă cu ce ne-a lăsat Domnul, una dintre cele mai frumoase țări.

Pecetea modernismului Occidental și faptele conducătorilor distrugători îmi apare-n fața locului, pe dreapta, la intrare în orașul pe care-l iubesc atât de mult, Drobeta Turnu Severin. Este vorba de un combinat la care rugina lucrează de zor, alături de altul, cel de Apă grea, repet, puse la pământ și-n rugină de odioșii conducători.

Aceștia au fost în stare să lase-n frig pe timp de iarnă orașul Severin, oprind și predând ruginii Combinatul de Apă grea, cel care furniza energie termică orașului dunărean.

Ajung în dreptul valorosului cândva, Liceul Agricol de la Halânga. Ce școală, ce școli am avut! Zăresc apoi în stânga casa prietenului Florian Copcea, omul prin intermediul căruia am cunoscut comunitatea românească din Serbia și Basarabia.

Și peisajul orașului se deschide ca o perdea de flori angelice. Ochii-mi aleargă după Castelul de apă, cândva cea mai înaltă clădire din oraș (Bravo edililor severineni că l-au păstrat, îngrijit și-l oferă circuitului turistic) și după Dunăre.

Asta urmăresc de fiecare dată când lăuntricul mă duce-n orașul plin de Dunăre.

Dar nu intru-n oraș, o cotesc dreapta pe centură, deși… „nu fac centura”, ocolesc localitatea Schela Kladovei (ce dragă mi-a fost odată această comună atunci, acum zonă metropolitană care era gata să mă severinizeze!), ajung alături de ștrand și cu ochii pe Dunăre continui spre colosul energetic Porțile de Fier 1.

Aici gândul mă duce la bunul prieten, Teo Pavelescu, cândva director general al „Templului luminii”, Porțile de Fier 1 și 2.

Nu ajung însă aici, acum, că sunt nevoit să opresc (în aval de P.F.1) unde trebuie să servesc masa, la celebrul vaporaș. O saramură de pește cum n-am văzut mă așteaptă.

Ochii-mi trec Dunărea și încearcă să identifice, pe malul sârbesc, casa prietenului frate, Myky Vasilievici, dar eu trebuie s-ajung la Clisură.

Las în urmă vaporașul la care doream să ajung atât de repede și pofticioasa saramură și-o-ntind spre Orșova. Ajung și mă-nchin în fața Templului luminii, hidrocentrala Porțile de Fier 1, cea care a „rămas în picioare” în ciuda tentativelor conducerilor postdecembriste de a o scoate la vânzare, la fel ca toată Hidroelectrica. Îi deranjează tare pe iubiții conducători lucrurile care merg bine și-apoi… au niște buzunare atât de flămânde!…

O viață-ntreagă, peste 44 de ani, am lucrat în acest domeniu, producerea de energie electrică în hidrocentrale.

Și drumul aleargă. Și mă duce. La un moment dat ajung în dreptul mânăstirii Vodița, una dintre cele mai vechi atestate documentar mânăstiri din țara noastră.

Deja Orșova se observă. Orșova cea nouă, pentru că cea veche a-nghițito lacul de acumulare al celebrei hidrocentrale.

Îmi aduc aminte cum, cu ceva vreme în urmă, Dunărea era plină de barje cu fierul vechi al industriei românești. Plângea sărmana și-o durea cocoașa spinării de atâta industrie ce lua drumul portofelelor tare flămânde ale iubiților conducători.

O cotesc la stânga spre noua Orșovă și ochii-mi se reazemă de mânăstirea Sfânta Ana, cea cocoțată sus pe deal, ctitorie a părintelui ziaristicii românești, Pamfil Șeicaru.

Dar nu urc la mănăstire, Clisura mă cheamă și-o virez spre dreapta prin mijlocul Orșovei atât de dragi.

Și merg… și merg și de Dunăre tot nu mă saturi. O liniște sufletească mă-nvăluie la vederea Cazanelor și, în sfârșit, mașina consideră că am ajuns. „Trage pe dreapta”, se oprește și mă trimite să mă minunez. Mă-ntâmpină marele nostru Decebal și mânăstirea Mraconia, cea suspendată pe maul Dunării bătrâne.

Fac eforturi să mă satur de frumos, dar nu reușesc. Și iar mă pun pe întrebări…

Ce-o zice duhul lui Decebal, cel care ne-a lăsat o țară mare, frumoasă și bogată despre noi, cei care alegem numai nenorociți să ne conducă și au făcut-o praf?

Mă uit în ochii lui și-i las iute-n jos.

Bună-i și o închinăciune la mânăstirea Mraconia și mă hotărăsc s-o fac. Sunt înăuntru și parcă n-ar merge aici un blestem pentru hoții care ne conduc.

Parcă mă-nvârt necontrolat și-n suflet mai este loc de umplut cu frumuseți. Dunărea plimbă la deal și la vale cu fel de fel de ambarcațiuni diverșii vizitatori ai zonei. Cineva îmi scrie că de frumos nu te saturi niciodată.

 Uite că nici de urât nu ne săturăm, i-aș spune, dovadă fiind faptul că alegem numai criminali să ne conducă. Avem frumos, dar ne inundăm cu urâtul.

Oricât aș încerca să mă satur de frumos, tot nu reușesc și mașina-mi face cu ochiul.

-Omule, hai să mergem c-am mai fost pe-aici și vom mai veni! Avem drum de mers, nu glumă și Herule de la Herculane ne așteaptă!

Parcă-ncărcat cu un regret că nu mai stau, mă urc în mașină și… hai la vale, draga mea! Drumul fiind lung, renunț la urcușul la mânăstirea Sfânta Ana, deși tare aș fi vrut s-o întâlnesc pe măicuța stareț, veche cunoștință, un om deosebit.

De cum cobor în Orșova, o iau la stânga spre drumul Severin–Timișoara pentru un popas la Herculane și numai bine că popasul se și ivește chiar la picioarele bătrânului Hercule. Îmi aduc aminte cum cu puțină vreme în urmă, tot aici la umbra lui Hercule, un polițist m-a întrebat:

-Ați mai venit pe la noi? (Probabil mă știa de la Festivalurile Eminescu la care am participat de multe ori…)

-Da și-o să mai vin, i-am spus, acum însă, doar cu gândul.

Stau cu ochii minții lângă statuie și văd cum, în ultimul ceas, edilii din Herculane au pus osul la muncă și au modificat fațadele superbelor clădiri din jurul statuii care ajunseseră în ruină.

Pe când finisarea lucrărilor la celebrele băi pe unde au trecut regii, Eminescu și alte mari valori ale neamului?

Când va reînflori Băile Herculane?

Sătul, deși nu prea de frumosul de-aici, plec cu mândra (mașina, ce credeți?...) din Herculane pe traseul minunat pe crestele munților (drum asfaltat) spre orașul lui Brâncuși.

Cer a nu știu câta oară iertare Domnului că ne-a dăruit atâtea bunătăți, atâtea frumuseți și noi ne batem joc de ele.

Un drum de-o frumusețe rară, un balsam al sufletului și iată-mă în Baia de Aramă. Aici opresc să mă văd cu niște prieteni, dar și să servesc un păstrăv la o păstrăvărie.

Timpul ucigașul ce gras îl plătim nu știe de așa ceva și mă ia la goană. Una-două, am și ajuns în orașul lui Brâncuși.

De-aici, o aruncătură de băț, cca 100 de km și am ajuns acasă.

„Călare” pe-o șa…

 

Puiu RĂDUCAN

03052026-B. Olănești

COLONIA PICTORILOR: Ziua Artistului Plastic Băimărean sărbătorită în 5 mai

Ziua Artistului Plastic Băimărean, sărbătorită în 5 mai, constituie evenimentul central al Anului Aniversar, care marchează 130 de ani de la înființării Școlii de Pictură Băimăreană, fondată de Hollósy Simon.

Evenimentul, ajuns la cea de-a 23-a ediție, este organizat de Centrul de Artă Contemporană Colonia Pictorilor, în parteneriat cu Filiala Baia Mare a Uniunii Artiștilor Plastici din România. Proiectul, inițiat în 2004 de Ioan Angel Negrean și Tiberiu Alexa, aduce în prim-plan momentul fondator al Școlii Băimărene de Pictură, când Hóllosy Simon a sosit la Baia Mare alături de studenții săi, punând bazele unei mișcări artistice de durată.

Publicul este invitat să participe la vernisajul expoziției dedicate artiștilor băimăreni, precum și la celebrarea Artistului Anului 2026, într-un eveniment care reunește tradiția și expresia contemporană, marți, 5 mai de la ora 17:00.

gdl

Marian Nazat: ”Viitorul de aur al țării noastre…”


 „Numai educația este cea care îngăduie unei națiuni să trăiască liberă, independentă și demnă într-o societate elevată, sau zvârle  o națiune în sclavie și mizerie.”  Mustafa Kemal Atatürk[1]

E ora prânzului. La ieșirea din micuțul bistro, vreo șapte – opt  fete și băieți s-au oprit pe trotuar și vorbesc în gura mare. N-au  mai mult de 14 ani și nu se  sinchisesc  de trecători, școala i-a învățat să fie liberi și să-și  exhibe toate trăirile. „Bă, Calu’ o fute p-aia, da’ fără  sentimente, așa zice el, cică o fute fără să aibă sentimente !” ne dezvăluie nouă, tuturor celor aflați din întâmplare în zonă, un copilandru supraponderal și cu  tuleiele abia mijite pe obrazul negricios. Trage din țigară și declamă cu avânt  decibelic, glasul lui pițigăiat reverberând în atmosfera pestriță a străzii. Ceilalți râd și se miră la unison: „Cum, bă, fără sentimente?”. Mă uit în jur, nimeni nu-i dojenește, nimeni nu le atrage atenția că au sărit  calul trivialității…

Trec mai departe, însă  la doi pași în față, un puștan râgâie vesel și ostentativ,  mai-mai  să ne spargă timpanele. „Am mâncat  niște ardei umpluți!” i se destăinuie cuiva la telefonul mobil și-și continuă nepăsător  siesta. Din sens opus se apropie  o cucoană rotofeie țipând strident. Cu cine s-o certa, oare? mă întreb scârbit de fauna urbană ivită în cale. Curând, mă dumiresc – discută prin smartphone-ul ținut în palmă, la nivelul burții  răsfrânte. Mda, „noi, românii de la oraș, suntem neciopliți, cine spune «mârlani» are dreptate”[2] !Sunt nevoit, câțiva metri, să-i  suport limbajul de periferie  bucureșteană. Degeaba, supliciul fonic și vizual se prelungește…  Doi adolescenți, să tot fie în primele clase de liceu, se hârjonesc  și se măscăresc pe tonuri înalte. Un sexagenar îi fixează  mustrător cu privirea,  stârnind indignarea unuia dintre  gălăgioși: „Ce  te uiți, bă?”. Bărbatul  rămâne perplex, ce replică să găsești la o asemenea mitocănie?

„Salut!”, mă întrerupe din reflecțiile inflamate un prieten. Ne așezăm la palavre. „Hai să-ți împărtășesc una tare!, mă provoacă el. Am un coleg de birou și deunăzi mi-a povestit că fiică-sa i-a rugat să-i permită să-și sărbătorească majoratul doar cu amicii, într-o pensiune. Ai ei i-au satisfăcut doleanța și în  ziua aniversară lucrurile s-au rânduit potrivit învoielii. Seara, târziu, îngrijorați că progenitura nu le mai răspunde la telefon, s-au  dus la «fața locului». Acolo, au observat că luminile fuseseră  stinse, însă muzica răsuna de tremurau geamurile. Nevastă-sa a  coborât din mașină, a  deschis ușa și în salon mai că a leșinat. Patru băieți  goi-pușcă ședeau ca «la drapel», iar în  fața lor, în genunchi și legate la ochi, patru  fete le făceau felație, fiecare trebuind apoi să ghicească posesorul mădularului. Cică e ultima  modă a jocurilor de societate ale puberilor !” Mi s-au înmuiat picioarele, slavă Domnului că  nu sunt părintele unor astfel de tineri frumoși și liberi…

Brusc, mi-am amintit că  nu demult, cutreierând prin țară, am asistat la o petrecere a unor elevi de clasa  a X-a, însoțiți de profesori, bineînțeles. Minorele dansau lasciv, unele dezgolindu-și buricul sub ochii dascălilor, ce rușine, ce pudoare? Între două melodii, ieșeau împreună afară și  fumau cot la cot… Firesc, m-am străduit să mi-i imaginez în sala de curs și m-am lăsat păgubaș, ce  prestanță, ce autoritate să ai după ce ți-ai aprins reciproc țigările?  Ori ți-ai lipit languros  sânii didactici  de pieptul feciorașilor cărora  regulamentul te obligă să le veghezi creșterea… Să nu mai zic că o zvârlugă destul de despuiată  și cu  părul vopsit în roșu a înșfăcat o sticlă  de palincă  de pe o masă alăturată, unde chefuia un grup de seniori, și geaba strigătele, rugămințile de înapoiere a  recipientului cu licoarea atât de tentantă !

Altundeva, într-o școală,  dirigintele l-a mustrat pe un elev (nepotul unui ștab local) că  s-a îmbrăcat ca un cocalar, cu o cămașă colorată în exces, hawaiiană și  să te ții tevatură ! Cică termenul cocalar i-a strivit  personalitatea în dezvoltare a extravagantului discriminat negativ, chipurile, că libertatea vestimentară  e sfântă, bla-bla! Plângere la minister, comisie de anchetă și cât pe ce să-l zboare din învățământ  pe  dascălul-agresor ! Scăpat cu chiu, cu vai din ghearele milițienilor noii etici pedagogice, grațiatul a devenit bătaia de joc a tinerelor vlăstare ale societății multilateral tembele de mâine…

Devreme mult, cu  4000 de ani înainte, în Mesopotamia antică, procesul de învățământ  se baza pe corecția corporală și exercițiul de  scriere citat de Yuval Noah Harari este grăitor:

„Am intrat și m-am așezat, iar profesorul meu mi-a citit tăblița. A spus: «Lipsește ceva !».

Și m-a bătut cu bățul.

Unul dintre supraveghetori a spus: «De ce ai deschis gura fără permisiunea mea?».

Și m-a bătut cu bățul.

Cel însărcinat cu disciplina a spus: «De ce te-ai ridicat fără permisiunea mea?».

Și m-a bătut cu bățul.

Paznicul a spus: «De ce ieși fără permisiunea mea?».

Și m-a bătut cu bățul.

Cel care are grijă de carafa cu bere a spus: «De ce ai băut fără permisiunea mea?».

Și m-a bătut cu bățul.

Profesorul de sumeriană a spus: «De ce ai vorbit în akkadiană?».

Și m-a bătut cu bățul.

Profesorul meu a spus: «Scrisul tău nu-i bun de nimic !».

Și m-a bătut cu bățul”[3].

De un deceniu și mai bine s-a căzut în extrema opusă, cu o inconștiență  sinucigașă,  elevul devenind stăpânul educatorului…

Cât despre studenți, cineva din mediul universitar bucureștean mi-a mărturisit că la o facultate umanistă li s-a cerut să numească persoana pe care o admiră cu asupra de măsură. Răspunsul sună deznădăjduitor, cei mai mulți precizând că Ronaldo, fotbalistul, le este idealul de desăvârșire. O tipă, singura !, a indicat un împărat roman…

„Iubește-ți aproapele ca pe  tine însuți !” ne povățuiește pravila creștină. Pfu, dar cei nimeriți acum aproape de mine sunt brutele de mâine, în lipsa instrucției elementare. Ca și a bunei creșteri, a celor șapte ani de acasă, fiindcă părinții lor, ca și îndrumătorii de la catedră, le sunt modelele cufundării în mlaștină… Legile firii sunt necruțătoare, culegem ce semănăm, și perspectiva nu mă înseninează defel. Dimpotrivă, viitorul ni se arată în culori sumbre, de vreme ce familia și școala se clatină în pragul falimentului!


[1] Citat de Petre Ghiață în cartea sa Atatürk

[2] Alice Voinescu, Jurnal

[3] Yuval Noah Harari, Sapiens: scurtă istorie a omenirii

Autor: Marian Nazat

Sursa: Marian Nazat Blog

Diana Buzoianu a „angajat” o pisică la Ministerul Mediului! Leia va sta în biroul ministrului!


La începutul lunii aprilie, Diana Buzoianu a anunțat adoptarea unei pisici salvate dintr-un caz sever de abuz. Ministrul Mediului preciza că felina, redenumită Leia, va locui la sediul ministerului, într-un spațiu special amenajat, urmând să beneficieze de îngrijire permanentă.

Totodată, potrivit surselor Gândul, angajații instituției au primit pe email un set detaliat de recomandări despre cum trebuie tratat noul „rezident permanent”.
Email intern către angajații Ministerului Mediului: Leia are prioritate
În mesajul transmis angajaților, conducerea ministerului anunță că felina Leia va sta în cabinetul Dianei Buzoianu și cere respectarea unor reguli stricte.
Mai mult, accesul în cabinetul ministrului rămâne „reglementat conform procedurilor existente”, iar angajații sunt rugați să evite intrările nejustificate, inclusiv din „curiozitate legată de prezenţa Leiei”.
„Dragi colegi,
Începând de astăzi avem un nou «rezident permanent» la Ministerul Mediului: Leia, o pisică supraviețuitoare, salvată de Asociația Sache Vet dintr-un caz sever de abuz, care a trecut printr-un proces lung de recuperare și care începe acum o nouă etapă, într-un mediu sigur şi stabil.
Leia va locui în cadrul Cabinetului Ministrei, unde va avea un spațiu dedicat și condiții adaptate nevoilor sale. Adopția ei este un demers asumat de instituție, care ține de responsabilitate și de exemplul pe care îl putem da, inclusiv în ceea ce privește protecţia animalelor. Pentru ca lucrurile să funcționeze bine pentru toată lumea, inclusiv pentru ea, vă rugăm să țineți cont de câteva reguli simple:
1. Interacţiune
Leia este sociabilă, dar are nevoie de un mediu calm. Evităm aglomerarea în jurul ei, manipularea excesivă sau gesturile bruște.
2. Hrănire
Nu îi oferim mâncare din proprie iniţiativă. Hrana este gestionată de persoanele desemnate, pentru a evita probleme de sănătate.
3. Siguranță
Este un animal cu un ușor deficit de echilibru. Vă rugăm să:
– nu o lăsaţi în zone cu risc (balcoane, înălțimi, scări nesupravegheate)
– aveți grijă la uși și ferestre
4. Acces în cabinet
Accesul în cabinetul ministrei rămâne reglementat conform procedurilor existente. Vă rugăm să respectați programările și să evitati intrările nejustificate, inclusiv din curiozitate legată de prezenţa Leiei.
5. Spațiu personal
Leia are zone dedicate. Vă rugăm să nu îi mutați culcușul, litiera sau obiectele.
6. Respect pentru colegi
Pentru colegii care au alergii sau nu sunt confortabili în preajma animalelor, vor exista zone în care accesul Leiei este limitat. Respectăm aceste spații.
7. Probleme sau situații neprevăzute
Dacă observați orice problemă (stare de rău, accident, comportament neobişnuit), anunțați imediat responsabilul desemnat – doamna Simona Ghiță, Direcția Deşeuri şi Situri Contaminate.
Leia nu este doar «pisica Ministerului», ci reprezintă o responsabilitate pe care a împărțim şi un exemplu pe care îl dăm împreună.
Vă mulţumim pentru sprijin şi pentru grija faţă de noul nostru coleg.
Direcţia de Comunicare şi Digitalizare”, se arată în mesajul trimis pe email angajaților.

C.L.

Gluma zilei - Țigările lui fiică-mea...

 


APEL al deputatului userist Brian Cristian privind Moțiunea de cenzură


Apel către parlamentarii de Maramureș: Costache Chertif, Crina Chilat, Daniel Ciornei, Călin Groza, Lucian Titus Morar, Sorin Vlașin.

Nu votați moțiunea care prăbușește leul, care sacrifică fondurile europene și progresul României!

Spuneți că miza e Ilie Bolojan. Dar miza sunt maramureșenii, plătitorii de taxe și impozite care au de achitat datoriile lăsate de guvernele Ciucă și Ciolacu.

Maramureșenii au suportat inflația de peste 15% înainte să apară Guvernul Bolojan. Atunci unde erați?

Maramureșenii plătesc azi prețurile cauzate de creșterea cursului euro de când ați anunțat moțiunea de cenzură. Iar creșterea asta de curs valutar costă mai mult decât creșterea TVA cu care PSD a fost de acord, dar pe care acum o critică.

Maramureșenii se uită la voi și se întreabă cine îi minte: suveraniștii care au promis că nu vor colabora cu PSD-iștii sau PSD-iștii care au promis că nu vor lucra cu suveraniștii?

Dacă demiteți acest guvern, a doua zi țara va scăpa de datorii? Sau maramureșenii vor plăti aceleași datorii, ba chiar mai mult. Asta, în timp ce voi faceți jocuri politice pe seama buzunarului lor.

Spuneți că apărați țara să nu fie vândută, dar maramureșenii plătesc pierderile firmelor de stat în care ai voștri se numesc unii pe alții.

Marian Neacșu de la PSD l-a propus acum doi ani pe Petrișor Peiu de la AUR în consiliul de administrație al Transgaz. De fapt vreți doar să vă apărați privilegiile între voi.

Încă ceva: toți românii, nu doar maramureșenii, vor reforme acum, nu peste o lună, nu peste un an. Vor să opriți jafurile așa cum fac miniștrii Diana Buzoianu și Radu Miruţă și să găsiți soluții la probleme așa cum fac Oana Țoiu și Irineu Darău.

Fiți ca ei, nu vă înhăitați cu cei care țin banii din spăgi în cutii de pantofi și în portbagaj!

NU votați această moțiune!”.

Fotografia zilei - Actrița Giulia Salemi

 


3 mai - Ziua Libertății Presei

 


Azi e Ziua Libertății Presei și e cu resort sentimental. Că n-are cum să fie altfel. Chiar și-acum, după atât de mulți ani de când nu mai lucrez în presă, dacă mă ia cineva repede cu întrebarea „Cum vă numiți”? primul impuls, direct și negândit, e să ridic ușor bărbia, în timp ce întorc privirea spre stânga, și răspund mecanic, aproape cazon: „Dana Buzura – Glasul Maramureșului”. Ca un semn că acolo, în presă, la Glasul Maramureșului, la Graiul Maramureșului ori la Cinemar TV am trăit povestea poveștilor tinereții mele.

Am trăit cu o intensitate de care tinerețea nu era conștientă. Am râs și-am plâns de sute de ori, uneori la vedere, alteori ascuns, pentru că așa se cuvenea.
Documentările erau, adesea, provocări pe lamă de cuțit. La limita de sentimente. În general nu râdeam, că se spărgea firul comunicării, al încrederii. Dar nici scorțoasă nu puteam să fiu. Era un fel de drum invizibil, firesc și cald care se simțea – sau nu – în dialogul cu cel din fața mea. Au fost momente pe care, povestindu-le acum, mă prăbușesc de râs. Și chiar mă mir cum am rezistat. Doar Nancy sau, poate, draga mea Roxana Niță, cu care ne priveam ghiduș fiecare din colțul ei din redacție, ar înțelege felul în care mi se schima chipul atunci când îmi venea să râd. „Iar ți s-au aprins ochii” – zicea Nancy, când vedea că tot râsul se ducea-n privire și rămânea acolo. Țineam râsul în ochi dar dialogul cu oamenii rămânea serios, chiar dacă subiectul era de râsul lumii. Așa m-am abținut când am vorbit cu domnul Gobi care se plimbase cu farfuria zburătoare și era frate vitreg cu Bill Clinton dintr-o altă existență, așa m-am abținut în „Salonul cu artiști și cercetători” de la Spitalul de Psihiatrie din Sighetu Marmației, așa am devenit serioasă când m-am întâlnit cu domnul care știa să vorbească „limba șarpelui”, cu cel care se îndrăgostise de un copac pe care l-a botezat Teo, ori când, din spatele camerei, i-am dirijat pe scormonitorii de gunoi din container care au cântat și-au dansat în mijlocul străzii. Am izbucnit în râs în timpul documentării doar de două ori în zece ani de presă.
Cu plânsul... a fost ceva mai dificil...
Am plâns liberă, amestecată prin mulțime, la înmormântarea soldaților împușcați la Arhive. Mă irita agenda din geantă, doar la gândul că ar trebui să notez ceva. Cum să pui întrebări oamenilor distruși? Lumea era o mare întunecată, care pulsa ca o inimă. Anonimă mă simțeam mai bine. De-acolo, și așa, puteam să iau pulsul momentului. La redacție n-am putut vorbi prea multe, ci am scris fără oprire un fel de reportaj de atmosferă, un fel de interviuri fără personaj, niște răspunsuri grăbite la întrebări nepuse, după ce respirasem sufletul mulțimii aceleia de unde cel mai tare m-au atins lacrimile cameramanilor care curgeau de după cameră. Aveau mâinile ocupate și nu le puteau șterge...
Am plecat într-o parte și am lăsat lacrima să curgă atunci când, unul dintre oamenii necăjiți, locuitor într-o centrală termică dezafectată, căruia îi dădusem cândva 50 lei, a vrut să mi-i înapoieze după vreo doi ani când ne-am reîntâlnit. „Acum am, pot să vi-i dau”.
Din când în când, privesc peste umăr la poveștile acestea ca și cum aș băga degetul în borcanul cu șerbet să mă îndulcesc. Cu parcimonie, ca să nu stric din parfum. Mi le iau, mi le trezesc, de-acolo din lumea aceea prin care-am hălăduit ani la rând, și mi le strâng la piept cu putere. Că s-a întâmplat ca prin ele să treacă atâția oameni, atâtea chipuri și atâta întâmplări, cu atât mai bine. O simt mai bogată. Mă fac mai bogată.

Dana GAGNIUC-BUZURA

Pamflet. N-o să-i pice bine Mirabelei! Dar vine el acasă...

Președintele României, Nicușor Dan, s-a pozat alături de Maia Sandu, președintele Republicii Moldova, în avion. Dan merge alături Maia Sandu spre Erevan, Armenia, unde ambii vor participa la reuniunea Comunității Politice Europene.

„În drum spre Armenia, unde voi participa, alături de doamna Președintă, Maia Sandu, la Grupul pentru Republica Moldova, care se va desfășura în cadrul reuniunii Comunității Politice Europene”, se arată în mesajul publicat pe Facebook de președintele României.

Alături, mereu alături! Și tu, Mirabela, stai cu copiii...

G.C.

3 mai: Ziua Internațională a Libertății Presei 2026


Ziua Internațională a Libertății Presei, marcată anual pe 3 mai, reprezintă unul dintre cele mai importante repere pentru societățile democratice. Instituită în 1993 la inițiativa UNESCO, această zi are rolul de a sublinia importanța libertății de exprimare și a accesului la informație, dar și de a atrage atenția asupra provocărilor cu care se confruntă jurnaliștii din întreaga lume.

Libertatea presei este o condiție pentru orice societate care funcționează democratic: pune întrebări, cere răspunsuri și menține dialogul public deschis. În ultimii ani, acest rol a devenit mai dificil. Conform UNESCO, libertatea presei a înregistrat cel mai accentuat declin din acest deceniu, iar autocenzura a crescut cu peste 60%. Presiunea economică, hărțuirea online și intimidarea juridică afectează direct modul în care se produce și circulă informația. Tehnologia schimbă și ea regulile: informația ajunge rapid la cititori sau urmăritori, pe orice platforme, dar nu întotdeauna verificată; iar inteligența artificială amplificǎ dezinformarea și erodeazǎ încrederea.

La nivel european, European Media Freedom Act (EMFA) stabilește reguli clare pentru protejarea independenței editoriale și a surselor jurnalistice, traseazǎ linii obligatorii pentru acționariatul media dar şi pentru factorul politic.

Originea acestei zile este legată de Declarația de la Windhoek din 1991, un document adoptat de jurnaliști africani care susține independența și pluralismul mass-media.

De atunci, 3 mai a devenit un simbol global al luptei pentru o presă liberă, capabilă să informeze corect și fără presiuni publicul.

Libertatea presei nu înseamnă doar dreptul jurnaliștilor de a scrie sau de a investiga subiecte sensibile. Ea presupune, în esență, dreptul fiecărui cetățean de a avea acces la informații corecte, verificate și independente.

În lipsa unei prese libere, societatea riscă să fie dominată de dezinformare, propagandă și lipsă de transparență.

Într-o democrație funcțională, presa are rolul de a monitoriza activitatea instituțiilor, de a semnala abuzuri și de a contribui la formarea unei opinii publice informate.

Jurnaliștii devin, astfel, un veritabil mecanism de control al puterii, iar munca lor este esențială pentru menținerea echilibrului între cetățeni și autorități.

Cu toate acestea, în 2026, libertatea presei continuă să fie pusă la încercare!

Presiunile politice și economice asupra redacțiilor, dependența financiară de diverse surse de finanțare sau încercările de influențare editorială sunt realități care afectează inclusiv state democratice.

În paralel, dezvoltarea rapidă a mediului online a dus la o explozie a informației, dar și la o creștere a fenomenului de dezinformare.

Organizații internaționale precum Reporters Without Borders monitorizează anual nivelul libertății presei și semnalează cazurile în care jurnaliștii sunt supuși presiunilor sau chiar riscurilor fizice. În multe regiuni ale lumii, exercitarea profesiei de jurnalist rămâne periculoasă, iar accesul la informație este limitat.

În România, Ziua Internațională a Libertății Presei este marcată prin dezbateri, conferințe și evenimente dedicate rolului jurnalismului în societate. Este un moment de reflecție asupra modului în care presa funcționează, asupra responsabilității jurnalistului și asupra relației dintre mass-media și public.

De asemenea, este o ocazie de a discuta despre încrederea în presă, un subiect tot mai prezent în ultimii ani.

Toate acestea nu schimbă însă cu nimic declinul presei și implicit al democrației peste tot în lume.

Într-un context în care informația circulă rapid, iar rețelele sociale influențează modul în care oamenii consumă știri, rolul jurnalismului profesionist devine cu atât mai important.

Verificarea surselor, respectarea eticii profesionale și responsabilitatea față de public sunt elemente esențiale care diferențiază informația corectă de cea falsă.

Ziua Internațională a Libertății Presei nu este doar o sărbătoare simbolică, ci și un semnal de alarmă!

Ea reamintește că libertatea de exprimare trebuie protejată constant și că o presă independentă este una dintre garanțiile fundamentale ale unei societăți democratice.

În 2026, această realitate rămâne la fel de actuală, într-o lume în care informația este mai accesibilă ca oricând, dar adevărul trebuie, uneori, apărat mai mult ca niciodată.

gdl