Expoziție personală Flaviu SĂSĂRAN (pictură)

Geografiile tăcerii

29 aprilie – 24 mai 2026

Vernisaj: 29 aprilie 2026, ora 18:00

 Muzeul de Artă Cluj-Napoca, instituție de cultură care funcționează în subordinea Consiliului Județean Cluj, organizează expoziția personală de  pictură Geografiile tăcerii a artistului Flaviu Săsăran, în perioada 29 aprilie – 24 mai 2026. Vernisajul va avea loc miercuri, 29 aprilie 2026, de la ora 18:00, în sălile de expoziții temporare ale Palatului Bánffy, în prezența artistului și invitaților săi. Vor rosti alocuțiuni la deschidere domnii Lucian Nastasă-Kovács, managerul instituției, prof. univ. dr. Ioan Sbârciu, și Florin Gherasim, muzeograf, curatorul expoziției.

    Flaviu Săsăran s-a născut în anul 1970 în localitatea Vața de Jos, jud. Hunedoara. Copilăria, anii de școală și de liceu i-a petrecut în municipiul Baia Mare. A urmat cursurile de pictură la Școala populară de artă din localitate, îndrumat de doamna profesoară Silvia Onișa. În 1991 domnii profesori univ. Gheorghe Arion și Teodor Botiș au remarcat talentul tânărului artist și l-au încurajat să aprofundeze studiul picturii la Academia de Arte Vizuale Ioan Andreescu din Cluj-Napoca. Astfel, în perioada 1993-1998, studiază pictura sub îndrumarea unor artiști și profesori deosebiți, ca Florin Maxa și Victor Ciato, cărora le poartă o profundă recunoștință. În ultimii ani de studiu s-a specializat în pictură monumentală, abordând diferite tehnici specifice domeniului. 

Primul proiect artistic important al pictorului Flaviu Săsăran a fost lucrarea sa de licență, intitulată sugestiv ,,Mâna”, o creație monumentală în tehnica sgraffito, pe o suprafață de 80 mp, la Institutul Oncologic ,,Ion Chiricuță” din Cluj-Napoca, un elogiu adus medicilor care salvează vieți în această clinică. În următorii ani Flaviu Săsăran s-a dedicat picturii murale. Conducând, în perioada 1998-2004, o echipă de artiști plastici și studenți în domeniul artelor vizuale, a realizat pictura Bisericii Ortodoxe Rugășești din comuna Cășeiu, județul Cluj și a Paraclisului Mănăstirii Bichigiu, comuna George Coșbuc din județul Bistrița-Năsăud. Tot în această perioadă a fost pentru câțiva ani asistent universitar al profesorului Ioan Sbârciu la nou înființata Secție de Artă Sacră din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă a UBB Cluj-Napoca. 

Nu a renunțat la pictura de șevalet, cu lucrările sale realizate, în principal, în tehnica uleiului, participând la numeroase expoziții de grup din țară. De asemenea, operele sale se regăsesc în colecții atât naționale, cât și internaționale. În ultimii ani și-a intensificat activitatea creativă, participând cu lucrări recente la expoziții de grup organizate în Cluj-Napoca, Alba-Iulia și Târgu-Mureș.

Expoziția poate fi vizitată în perioada 29 aprilie – 24 mai 2026, în intervalul orar 10 – 17, de miercuri până duminică inclusiv, luni și marți închis.

Pruncia dusă cu un tren forestier

                                   de Gheorghe Pârja

Vremea a trecut, și încă mai trece, și un vecin îmi pune o întrebare care m-a derutat: la ce ne folosesc amintirile? O, ce întrebare încurcată, că un om fără amintiri nu există. Este ca un popor fără istorie. Și, totuși, în viteza lumii se mai strecoară și asemenea îndoieli printre oameni. Ca să nu lungesc vorba, vă spun că sunt fermecat de amintiri întrucât le socotesc pietre ziditoare în viața omului. De la Ion Creangă, la Dostoievski.

Cum astăzi este o zi predispusă pentru aduceri aminte, voi face câteva popasuri în propria mea devenire. Mă întorc prin vreme, într-o vară pe când eram la stâna de oi a satului, pe pășunea de la Izvoare. În vacanțe, părinții mă trimiteau să ajut rânduiala stânii. Eram pe fața Prislopului. Aici veneau oameni din sat, care aveau oi în turmă, să-și facă brânza și urda. Era legea satului. Așa ne-am trezit la colibă cu Moș Iana, să-și împlinească rostul din carâmb. Era un bărbat arătos, încins cu cureaua lată și cu o vorbă de alint. Seara, lângă foc, cu picioarele întinse spre năclad, povesteam. La un moment dat Moș Iana mă întreabă: „Măi prunc, ce-ți aduci tu aminte de când erai mic?” Că nici la ceasul întrebării nu eram mare.

Am răspuns ceva în doi peri, cu emoția serii, despre întâmplări cu miei, cu întâlnirea cu lupul de la Cornul Tisei, despre pajiștea cu brânduși de la Pietrele Corbului. Mă ascultă Moș Iana și îmi spune cu vorbe înțelepte: „Dragul meu, îmi place ce îmi spui, dar nu uita că înainte de toate sunt mama și tata, frații și surorile, neamurile din care te tragi”. M-am rușinat, dar de atunci nu uit spusa lui Moș Iana. De la el am învățat să prețuiesc faptele importante din amintiri. Un alt personaj din amintiri este trenul forestier. A venit în sat în anul venirii mele pe lume, a traversat fără milă gospodăria natală și peste două decenii a transportat lemnul din pădurile Maramureșului, din parchetele forestiere de la Runc, Ștedea, Crivin, ori Podul Cireșului, spre Sighet.

De acolo, buștenii erau transbordați pe ecartament mare, cale ferată lată, și duși la un combinat de prelucrare a lemnului de dincolo de Tisa. În fosta Uniune Sovietică. Apoi, prin 1964, a venit momentul de gândire românească, când s-a rupt o ață cu Răsăritul, și a luat ființă un Combinat de prelucrare a lemnului la Sighetul Marmației. Așa, pe calea ferată, care a tăiat grădina noastră, a circulat și drezina care ducea muncitorii la combinat și elevii la liceele din Oraș. Printre care m-am numărat și eu. Calea ferată lega Sighetul de Podul Cireșului. Duminica și în sărbători, sighetenii urcau la relaxare la cabanele din zonă.

Cum trenul trecea prin fața casei noastre, număram vagoanele cu bușteni. Erau cam 20 pe zi. O, lemnul nostru cum s-a dus, când în jos și când în sus! Pruncii au mai născocit o bucurie. Când se apropia trenul, puneau pe șine cuie mai mici să le lățească roțile trenului. Când s-a făcut drumul, și au început să fie folosite camioanele la transport lemne, trenul a început să-și piardă din prestigiu. Acum a rămas doar urma lui, pe care merg oamenii și tractoarele la câmp. A rămas în amintirea trenului o strofă dedicată de mine acestui personaj fabulos: „Frumos e Doamne, ceasul când te hrănește mintea/ Ochii te mai rabdă să te uiți la cer/ Și liniștea se-ntoarce să-ți odihnească drumul/ Să-ți vezi pruncia dusă cu-n tren forestier”.

Cu fiecare an care trecea, cetatea amintirilor se consolida cu pietre nemuritoare pentru memoria mea. Cum trece vremea, Dumnezeu ne luminează sufletele cu mărinimia Sa. Că nimic nu este întâmplător, fiecare lucru care ni se întâmplă vine din logica nevăzută, nebănuită a lumii în care trăim. De aceea amintirile nu au siropul evocat de unii, ci au dimensiunea profundă a existenței unui om, a unei țări, ori a unei lumi. Nu cred că există om fără amintiri! Poveștile lumii sunt clădite pe aduceri aminte. Așa mi s-au adunat și mie întâmplări nenumărate. Mai mari și mai mărunte. Când tace, omul decantează fapte întâmplate. Unele ne bucură, altele dorim a fi uitate. Dar toate fac parte din edificiul omului.

Nu am uitat anii de școală din sat, de dascălul nostru Vasile Fodoruț, anii de liceu și cei de facultate. Nu-mi uit colegii, cei duși și cei rămași, prieteniile întemeiate în adolescență. Prietenii adevărați mi-au consolidat viața. Nu uit întemeierea familiei, venirea pe lume a Ioanei. Apoi a lui Marco George, care de ziua mea mi-a trimis o vedere din America. Cu scris românesc. Port respectul amintirii pentru scriitorii întâlniți, care mi-au lustruit sensibilitatea. Stând pe dunga de pământ a neamului meu din Desești, pe lada de zestre a familiei, poetul Nichita Stănescu îmi spune: „A avea un prieten este mai vital decât a avea un înger. Iar nașterea este un strigăt.”

Așa mi-am adus aminte de o întâmplare, povestită de mama. Cică în ziua nașterii mele, pentru a marca momentul, tata a luat un creion chimic și a scris pe lada de zestre a familiei: „Astăzi, 27 aprilie 1950, s-a născut fiul nostru Gheorghe” Adică eu. Scrisul părintesc se vede și acum. Și Nichita, ca Moș Iana, era preocupat de amintiri. Adică de memorie. Credea în măreția unor oameni care au o biografie bogată. Au ce povesti lumii, pot fi modele de urmat și mai ales sunt ascultați. Când faptele se adunau și în viața mea, pe calea ferată trecea un tren fores­tier, care, prin vreme, mi-a încărcat și pruncia mea. Noroc că mi-a lăsat iubirea și respectul pentru memorie.

Și nu uit lecția lui Moș Iana, din coliba de la stână.

Premierul Bolojan despre creşterea vârstei de pensionare în sistemul militar

 

Se pensionează la 48 de ani. Femeile muncesc până la 62. Bărbații din privat până la 65. Și apoi ni se spune, foarte serios, că nu sunt bani la buget. Normal că nu sunt. Bugetul e ocupat să plătească pensii unor oameni care ies din sistem la vârsta la care alții abia termină de plătit creditul pentru apartament.

Ilie Bolojan spune lucrul simplu, dar în România lucrurile simple produc crize nervoase: „Avem categorii care se pensionează la 47, 48, 50, 52 de ani.” Asta nu mai e pensionare. E pauză de carieră plătită de stat până la bătrânețe. La 48 de ani, un om din privat încă e întrebat dacă poate lucra și sâmbătă. În unele sisteme speciale, la 48 de ani ți se spune „mulțumim pentru activitate, poftiți pensia și un al doilea job tot la stat.

Și aici vine întrebarea de bun-simț: nu le este rușine? Nu celor care au făcut muncă real grea. Nu omului trimis în misiuni, nu celui care a stat în risc, nu celui care a dus o carieră cu stres și pericol. Acolo discuția trebuie făcută cu respect și diferențe clare. Dar celui care a stat la birou, la popotă, la logistică, în structură comodă, cu uniformă doar la poză, și apoi iese la pensie înainte ca o femeie din România să se apropie măcar de finalul vieții active? Acolo întrebarea rămâne: chiar nu există limită la tupeu?

Bolojan are o formulare foarte bună: „Una este să fii parașutist sau scafandru și alta este să fii la popotă în spate.” Exact. Asta e distincția pe care statul român s-a prefăcut ani de zile că nu o vede. Pentru că, în România, când apare privilegiul, toată lumea devine brusc „caz special”. Și cel care sare cu parașuta, și cel care sare peste program. Și cel care intră în apă la misiuni grele, și cel care intră în instituție la 9:30 cu cafeaua.

Asta este marea escrocherie morală a sistemului: amestecă oamenii care chiar merită protecție cu cei care doar merită pontaj. Îi pune pe toți sub aceeași umbrelă, apoi strigă „respect pentru uniformă!” când cineva întreabă de factură. Da, respect pentru uniformă. Dar respectul nu înseamnă să pensionezi devreme și omul din linia întâi, și omul din linia de xerox.

Premierul mai spune: „Nu pentru că vrea un premier sau altul, astea sunt date de realitate economică.” Aici e propoziția care supără. Pentru că realitatea economică nu are simpatii. Nu votează. Nu merge la sindicat. Nu apare la televizor să plângă frumos. Ea doar vine cu nota de plată. Și nota spune așa: nu poți ține un sistem în care unii ies la 48 de ani, iar alții lucrează până la 65 ca să-i plătească.

Și, desigur, când spui asta, apare imediat corul: „atacați armata, atacați poliția, atacați siguranța națională”. Nu. Atacăm matematica stricată. Atacăm ipocrizia. Atacăm privilegiul ascuns în spatele celor care chiar au muncit în condiții grele. Pentru că în România fiecare reformă e prezentată ca un atac la demnitate. Niciodată ca o verificare a notei de plată.

Bolojan spune clar: „Va crește vârsta de pensionare a militarilor, a polițiștilor, nu există altă posibilitate.” Tradus: s-a terminat cu basmul în care statul are bani pentru toate privilegiile, toate excepțiile, toate pensiile speciale, toate sinecurile și, la final, și pentru oamenii care chiar au nevoie. Nu există bani infiniți. Există doar contribuabili finți. Și tot mai obosiți.

Aici e problema pentru femeia care muncește până la 62 de ani. Ea nu are discurs solemn. Nu are structură care să o apere. Nu are pensie la 48. Nu are „specificul activității” trecut frumos în lege. Are serviciu, rate, copii, părinți bătrâni, taxe și eventual un mesaj de la stat că trebuie să fie solidară. Solidaritatea românească: unii se pensionează devreme, ceilalți sunt rugați să înțeleagă contextul.

Și pentru bărbatul din privat care lucrează până la 65, povestea e și mai simplă. El află că trebuie să muncească mai mult pentru că sistemul trebuie susținut. Dar când întreabă de ce unii pleacă la 48, i se explică, pe ton grav, că „nu înțelege complexitatea domeniului”. Ba o înțelege. O înțelege perfect. Complexitatea e că el plătește, iar altul se pensionează. Api se angajează imediat la stat, de obosit ce este.

Bolojan mai spune că trebuie crescut și stagiul minim, care „nu mai poate să fie 15-20 de ani”. Normal. 15-20 de ani nu e carieră completă. E abonament premium la buget. În economia reală, după 20 de ani de muncă încă ești întrebat dacă poți rămâne peste program. În unele sisteme, după 20 de ani ești aproape veteran al pensiei.

Sigur, există și dezechilibre între pensiile militare. Premierul dă exemplul colonelului pensionat acum șapte ani care poate avea o pensie mai mică decât un caporal sau un maistru militar pensionat recent. Asta trebuie corectat. Dar nu poți corecta o nedreptate producând alta. Nu repari sistemul menținând pensionarea timpurie pentru toți. Repari diferențiat, cu reguli clare, cu vârstă mai mare și cu separarea riscului real de confortul birocratic.

Pentru că întrebarea morală este simplă: de ce o casieră, o asistentă, o educatoare, o contabilă, o femeie care a muncit 40 de ani trebuie să aștepte până la 62, iar altcineva iese la 48 doar pentru că statul a confundat uniforma cu scurtătura? Unde e echitatea? Unde e rușinea? Unde e măcar discreția?

Și cel mai cinic lucru este că mulți dintre cei pensionați devreme se reangajează. Evident. Pentru că la 48 de ani nu ești bătrân. Ești doar pensionar pe banii altora și activ pe piața muncii. În România, unii primesc pensie la vârsta la care alții primesc evaluare anuală de performanță.

Statul român nu mai poate continua cu două Românii. Una care muncește până aproape de epuizare și alta care iese devreme, apoi explică solemn că are drepturi câștigate. Drepturile câștigate de unii devin facturi plătite de alții.

Așa că da, Bolojan are dreptate aici: vârsta trebuie crescută. Inevitabil. Nu pentru că e popular. Nu pentru că dă bine. Ci pentru că altfel sistemul se prăbușește sub propria lui ipocrizie.

Iar cine se pensionează la 48 de ani și cere ca femeile să muncească până la 62, iar privatul până la 65, măcar să aibă decența să nu mai țină lecții despre sacrificiu.

Sacrificiul e când plătești sistemul. Nu când ieși devreme din el.

C.L.

Bruxelles-ul imperialist — antinațional și „progeniturile” sale

Un vechi proverb ne spune cam așa: peștele de la coadă se curăță și de la cap se strică! Peștele Uniunii Europene este deja stricat la cap, iar ce mai e de luat, ia de la coadă — cum este România… bani, resurse, bogății naturale! Cum? Simplu — în primul rând, printr-un proces extrem de pervers și pătrunzător de spălare a minții, a identității și demnității naționale. Și uite așa au creat un veritabil „Quasimodo modern european” — reprezentat de mitocanul modern înfrățit cu pseudo-intelectualul vândut… satanic!

Azi, în România avem un președinte ilegitim și antinațional, care efectiv a rupt România în două și discută doar cu partidele așa-zis „pro-occidentale”, respectiv cu partidele care și-au arătat susținerea și slugărnicia pentru președintele Nicu — zis și „Psihicu”. Majordomii și lacheii lui de serviciu! Eu, personal, nu văd în mod esențial celelalte partide prosuveraniste ca fiind anti-occidentale sau antidemocratice! Văd însă că în România există azi un partid anti-național declarat… și acesta este USR! Iar virusul acesta anti-național a infectat și celelalte partide de la guvernare, prin includerea USR în actuala formulă guvernamentală. Și PSD-ul este usr-izat… și PNL-ul este usr-izat! Încă le mai numesc partide, pentru că aceasta este denumirea lor formală. Dar, de fapt, aceste formațiuni nu mai sunt partide, pentru că nu au o ideologie, nu au un program ideologic, nu mai sunt avangarde ale unei anumite categorii din populație. Ele sunt niște clanuri corupte de tip mafiot, iar în aceste coaliții de guvernare liderii lor se întâlnesc precum la Mafie, pentru a stabili cum își împart teritoriul, respectiv portofoliile ministeriale și conducerea. Strategia sau metoda de jaf, numită pompos guvernare! Toată această clică — sau mai bine zis cloacă politică — nu ne conduce, ci ne mutilă! Așadar, după modelul Mafiei operează și funcționează „Cupola” acestor formațiuni, a acestor operatori politici din România. Căci „partide” mi-e greu să le spun!

Și între aceste mafii politice de la noi, președintele „Plicușor Dan” a făcut o distincție… de fapt, mai bine spus — o extincție! Adică cei care sunt cu el și îl recunosc ca „Imperator” sau „Capo di tutti capi” sunt partide pro-occidentale! Iar ceilalți, care nu pleacă capul, sunt cei răi! Nu sunt pro-occidentali!!! Dar ce sunt atunci „puișor Nicu”?!? Nu știu ce sunt — sunt pro-orientali… pro-ruși… pro-ayatollahi… pro-tot ce este rău!

Această gândire este bolnavă, asemenea celui care o enunță, o susține și o impune! Și când o gândire bolnavă ajunge să se reflecte în practică, în gestionarea intereselor poporului român, suntem într-o situație de criză cronică! Este absolut intolerabil și inacceptabil ca un asemenea așa-zis „mediator” să medieze și să discute doar cu aceia care sunt ai lui… cascadorii râsului! Iar pe ceilalți să-i excludă total — anti-democratic! Avem, așadar, datorită lui Nicu Psihicu, două Românii declarate: o Românie așa-zis pro-occidentală, unde criteriul pro-occidentalismului este susținerea unui președinte ilegitim și neconstituțional, ajuns la Cotroceni printr-o veritabilă lovitură de stat! Și mai avem o altă Românie… suverană, creștin-ortodoxă, tradiționalistă, marginalizată, furată, sărăcită… considerată rea! Iar România „cea bună”, dar complet nebună, cu președintele pe post de „Nașul Suprem”, trebuie să anihileze și să castreze cealaltă Românie, care stă împotriva mersului țării pe drumul propasirii spre progres, al societății euro-atlantice multilateral și multicultural dezvoltate! Și ca să o spunem pe-a dreapta — partidul cu adevărat extremist din România este taman „progenitura” comisarilor neo-bolșevici ai UE-ului lui Ursula von der Lenin, născut autohton de „generalul negru” — adică Coldea, la pachet cu „cicloapa” — adică Lulutza. Acesta este răul absolut care conduce în România! Celelalte formațiuni sunt, în realitate, din aceeași familie… produsul finit al colaborării tovarășești între defuncta, dar omniprezenta Securitate trădătoare și esalonul doi PCR-ist reabilitat. Ele sunt un fel de etichete diferite puse pe un borcan cu un singur conținut ideologic — trădarea și jaful generalizat!

Așadar, avem o clasă politică după chipul și asemănarea birocraților de la Bruxelles! Veritabili oameni de stat… degeaba!!! Cu o falsă evoluție și un progres spre neant! Un Bruxelles și o Uniune Europeană care se pliază precum o mănușă pe românul lui George Orwell — 1984! Ce nu știu și nu înțeleg paraziții din birourile bruxelleze este că anul 2030 — care nu va fi nici român, nici literatură!!! — va fi trezirea la realitate pentru ei și trezirea în conștiință pentru noi! Căci de la Est vine… cinci litere într-un picior, ghici Ursula ce-i?!?

Cristian Ardeleanu

Ce ne-am face fără umor în Lumea dată? În contextul actual?

Cu siguranță am înnebuni. Mai cu vreo 4 ani în urmă, manageriam cu greu, mental, o pandemie. Ne-a lăsat mai acri, mai întunecați, mai închiși în noi. Acum, avem războaie, criză energetică. Manipulări grosolane media și social media. Iar noi, oameni simpli… râdem. Ne invita marele nostru George Coșbuc, în „Decebal către popor”: Iar a tăcea și lașii știu!/Toți morții tac! Dar cine-i viu/Să râdă! Bunii râd și cad!/Să râdem, dar, viteaz răsad,/Să fie-un hohotit și-un chiu/Din ceruri până-n iad!”

Aflăm deci cu nedumerire că în timp ce UE sugerează țărilor să facă o zi de telemuncă de-acasă și să ieftinească la maximum transportul în comun, ca să se circule mai concentrat, un ministru demisionar de la noi a scumpit la plecare biletul de metrou cu… 40%! Între timp, în Cluj sunt zile de vineri sau de sărbătoare cu gratuitate la transportul în comun. Partidele noastre se dau de ceasul morții să-și caute aliați în parlament pentru a face sau nu boicot la guvern, dar președintele mediator – zice el – ne dă un breaking news „Se va întâmpla ceva săptămâna viitoare”. Zău?
Continuăm hazul, la scară globală. Trump se împăunează că Iranul nu va mai executa 8 femei, la cerea lui, iar ambasada Iranului în Africa de Sud îl felicită: „Uraaa, Trump a salvat 8 femei generate de AI”, de altfel vizibil în poze. Președitele Trump are un fel diferit de a calcula, spune Robert F Kennedy Jr, în fața Senatului, deși i se explică…o reducere de la 600 de dolari la 10 dolari nu înseamnă reducere de 600%, ci de 98,3%, cea de 600% e imposibilă matematic. El nu și nu, Trump are altă matematică. Mda, are.
Dar să venim și la noi acasă, în Maramureș. Că avem news. Râde cumva presa de stația de încărcare mașini electrice din câmp de la Săcălășeni, dar nu știe că acolo, fix acolo, trebuia să fie odinioară fabrica UAC, sătenii s-au opus că deh, ciurda de vaci unde-a paște? Ciurda nu-i, dar nici UAC-ul, iar edilul s-a ambiționat și încearcă să populeze locul, să-l facă motor economic: teren de sport, aeroport mic, plantații, lac de pescuit. Tot la noi, ca să nu fie supărare, se „extrage” câte un urs per fond de vânătoare, din Maramureș, ca prevenție. Evident, nu apare cel de la giratoriul din Ferești. Apar în schimb de sus din munți, de la Țibău, Baicu, Făina, Novăț, unde nu umblă picior de om. Decât de forestier. Sau de vânător. Mai aflăm de la viceministrul Oana Gheorghiu că REMIN-ul nostru e în insolvență de 17 ani (da’ de când tot scriem, scriem, scriem…), stă de 20 de ani, are datorii de 597 milioane lei, are în conturi 129 milioane lei, dar cere bani de la Stat să analizeze sterilul, să-l vândă. Apropo de matematica lui Trump. Grănicerii noștri au prins o călăuză la Poienile de sub Munte care cerea 50 de euro pe cap de ucrainean trecut cu bine. I s-au găsit acasă 52.000 de euro. Presupunând, de dragul matematicii doar că sunt din această activitate, nu din altceva, omul a trecut peste graniță…1040 de ucraineni? Fără să știe nimeni? Greu de digerat… La fel ca știrea colegilor care, fără să meargă până acolo, au decis că podurile de la Satu Nou de Jos și cel de la Cătălina vor fi transformate într-un singur pod, lung de 250 de metri. E ca bancul cu sexul la distanță, unde musai… aia trebuie să fie mai lungă decât distanța, ca să iasă ceva… Am consultat harta Google, am luat rigla, la grosso modo, distanța dintre cele două poduri e de 2,3 kilometri, ceea ce ar face să avem cel mai lung pod din România, cel de la Brăila are doar 1975 de metri! Să râdem, dar, viteaz răsad,/Să fie-un hohotit și-un chiu/Din ceruri până-n iad!

Autor: Alexandru Ruja

Sursa: Graiul Maramureșului

La mulți ani, domnule președinte Gheorghe Pârja!

Date despre poetul și publicistul Gheorghe Pârja, președintele Reprezentanței Maramureș a Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor din România(n.27.04.1950, Deșești, Maramureș) se pot afla și din volumul: „ÎN CĂUȘUL VEACULUI. SCRIITORI ÎN MARAMUREȘ”, AUTOR FLORICA BUD, EDITURA „ACTAEON BOOKS”, BAIA MARE, 2025, pag.241-242.

Dragă Gheorghe Pârja, îți dorim un an bun cu sănătate, putere de muncă, satisfacții, bucurii, iubire. Multă inspirație!

Colectivul Cenaclului Scriitorilor din Maramureș,

președinte,

Florica Bud

Jurnal cenaclier - 25 aprilie 2026

„Nu toate lacrimile dor, unele cântă încet, șoptind nume pe care timpul le-a uitat,/ mângâind colțurile unui vis neterminat.”  

 ( Loredana A. Știrbu, „Între două bătăi de inimă”)

       Astăzi -- sâmbătă, 25.04.2026, orele 11-- Cenaclul Scriitorilor din Maramureș s-a reunit, ca de obicei, în  Sala de Cenaclu „Ion Burnar”, Biblioteca Județeană „Petre Dulfu”, Baia Mare. După cum am anunțat, am avut plăcerea de a o avea protagonistă pe doamna Loredana A. Știrbu, poetă, romancieră, publicistă, membră a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România. Dar până la întâlnirea de la ora 11, eu am avut un popas,  la Liceul de Artă, unde poeta Lucia Ileana Pop urma să lanseze o carte pentru copii: „POVESTEA CELOR DOUĂ NUCI PRIETENE”, apărută la EDITURA ACTAEON BOOKS, BAIA MARE. Cartea minunat ilustrată, abia sosită de la tipografie, urma să bucure inimile copiilor veniți în număr mare, nu în fiecare zi  pot să facă cunoștință cu un autor în carne și oase. Cât ai clipi, sala s-a umplut de glasuri vesele și curioase, nevoie mare. Felicitări, dragă Lucia Ileana Pop, le-ai făcut o mare bucurie copiilor. Am plecat cu  regretul că nu voi apuca să mă molipsesc de entuziasmul celor mici. Dar, asta este, trebuia să ajung înaintea musafirilor sătmăreni. Ceea ce s-a întâmplat. Cum, nu ne văzusem cu colegii de cenaclu, aproape de o lună, ne-am salutat bucuroși de revedere. În mijlocul efuziunilor sentimentale a intrat o Scufiță Roșie modernă, adică Loredana aducând cu ea un coș cu bunătăți, ascunse vederii. Așa cum am bănuit, nu a venit singură, ci însoțită de câțiva Cronograficieni: Florina Juncu, Vasile Conioși Meșteșeanu și Gheorghe Cormoș. Nu au fost singurii musafiri, ne-au călcat pragul și  Doina și Viorel Tăutan, sosiți din Jibou. Desigur, când  rostim numele Loredanei A. Știrbu, gândul ne zboară la Cenaclul „Cronograf” – cenaclu pe care îl conduce și de care ne leagă o veche prietenie -- și desigur la Revista „Cronograf”. Loredana a lansat  azi volumul: „DE-O MIE DE ANI –DOR”, volum apărut tot la  EDITURA ACTAEON BOOKS, BAIA MARE. Pe lângă coșul cu bunătăți, despre care povestitorul nu are de unde să știe ce  conține, doar bănuiește, distinsa scriitoare ne-a adus și exemplare din Revista „Cronograf” și câteva din cărțile sale de  poezie și proză. După ce bucuria revederii s-a așezat în sufletele noastre, am lăsat autoarea să își dreagă glasul și am poftit ceilalți musafiri să citească câte o poezie. Firește, colegii mei ar fi dorit și ei să prezinte din creațiile lor,  dar, fiind prezenți într-un număr atât de mare nu ne-ar fi ajuns timpul. Scopul întâlnirii de azi fiind lansarea cărții loredaniene, am dat cuvântul editoarei cărții, doamna profesor dr. Daniela Sitar-Tăut, ajunsă într-un suflet de la lansarea cărții de povești amintite, editată tot de domnia sa.  Am aflat, din cuvântul distinsei editoare  despre: „Mitopoetica  feminității și (re)descoperirea rostului” și  că „lirica Loredanei A, Știrbu nu este una a exuberanței  retorice ci a densității afective”. Tot în faldurile feminității, la urma urmei, atât de dragă sufletului omenesc, a  prezentat-o și doamna profesor dr. Valeria Bilț, membră a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România. Și ca să ilustreze cele spuse poeta Valeria Bilț ne-a recitat plină de har actoricesc, câteva poezii din volumul prezentat. A venit rândul autoarei să se prezinte, să o ascultăm citind. Câteva din poeziile citite: „Bărbatul meu”,  „Așteptarea cu miros de mare”, „Bărbatul acela”, „Femeile lunii august”, „De-o mie de ani- Dor”, „Poemul iubirii”. Pe marginea liricii Loredanei A. Știrbu au luat cuvântul: doamna dr. Dana Buzura Gagniuc, managerul Revistei Nord Literar, Florina Juncu, Vasile Conioși Mesteșan, Gheorghe Cormoș, Viorel Tăutan, Maria Gârbe, Gelu Dragoș,Vasile Tivadar, Vasile Lupșe, Vasile Bele, din partea cenaclului. Ar fi fost multe de spus, dar nisipul clepsidric ne atenționează, umil. Totuși, nu puteam să plecăm înainte de a asculta câteva poeme de Octavian Goga, recitate de profesorul Pamfil Bilțiu. Am făcut-o și pe asta. Au urmat sesiunea de autografe și prăjituritul, cât din coșul Scufiței cât din al nostru, toate printre frânturi de conversație. A fost o întâlnire plină de căldură și bucurii sufletești. Mulțumim, Loredana Alexandrina Știrbu! Mulțumim dragi sătmăreni și sălăjeni. Mulțumesc colegilor veniți într-un număr atât de mare, încât nu se vor regăsi decât în fotografia de grup. Sănătate!

Florica Bud,

președinte,

Cenaclul Scriitorilor din Maramureș

Foto: Vasile Conioși Meșteșanu, Gelu Dragoș, Vasile Bele

„Reforma”PNL 2026 Bolojan. Vor crește salariile primariilor, aleșilor locali si politicienilor...

 

O țara pentru privilegiati si alesi. Se ia de la cei mici ca sa se dea la cei mari. Reforma marca Bolojan inseamna ca se ia de la cei care nu au pentru a se da la cei care au. Președinții de Consilii Județene vor încasa un salariu mai mare cu 3.100 de lei net pe lună, potrivit calculelor Cotidianului.

Un proiect al noii legi a salarizării, consultat de Cotidianul, și care ar urma să intre în vigoare în iulie 2027, prevede noi grile de salarizare și pentru primari. Noua lege este construită pe coeficienți între valori de 1–8, față de 1–12, cât este în prezent. Aleșii locali vor avea coeficiente diferite în funcție de statutul și numărul de locuitori al fiecărui UAT.

Un punct de coeficient pe grila nouă a legii salarizării de la 1 la 8 este calculat la nivelul salariului minim stabilit în plată la nivelul iulie 2026, care ar urma să crească la 4.325 de lei brut.În prezent, pe grila de 1–12, un punct de coeficient este calculat pentru demnitari la suma de 2.080 de lei brut.

Legea salarizării. Cât va câștiga primarul Capitalei

Primarul general al Capitalei va avea un coeficient de 5,89 pe noua lege a salarizării. Asta se traduce printr-un salariu brut lunar de 25.474 de lei, echivalentul la 14.902 lei net pe lună.

În prezent, coeficientul la care este calculat salariul lui Ciprian Ciucu este de 10. Adică 20.800 de lei brut lunar, echivalentul a 12.168 lei net.

Per total, edilul Capitalei va beneficia de o creștere de peste 2.700 de lei net.

3.100 de lei mai mult pentru președinții de Consilii Județene

Președinții de Consilii Județene (CJ) sunt încadrați pe noua grilă la un coeficient de 5,57. Adică un venit brut lunar de 24.090 lei, echivalentul a 14.092 lei net.

În prezent, salariul șefilor de CJ este încadrat la un coeficient de 9. Adică 18.720 de lei brut lunar, echivalentul a unui salariu net de 10.951 lei.

Per total, un șef de CJ va încasa cu peste 3.100 de lei net mai mult din iulie 2027.

Cât vor încasa primarii de sectoare și cei de municipii reședință de județ

Primarii de reședință municipiu de județ, cum este cazul Liei Olguței Vasilescu, dar și edilii celor șase sectoare din Capitală, sunt încadrați la un coeficient identic de 5,31. Leafa lor lunară va fi astfel de 22.965 de lei brut, echivalentul a 13.434 lei net.

În prezent, ei sunt încadrați la un coeficient de 9, asemenea șefilor de CJ. Adică încasează un salariu net de 10.951 lei pe lună. Creșterea salarială în cazul lor va fi de peste 2.450 de lei net lunar.

Primarii de orașe și localități vor încasa salariul în funcție de numărul de locuitori

În schimb, edilii de orașe și municipii cu peste 200.001 de locuitori vor fi încadrați din iulie 2027 la un coeficient de 5,25. Asta se traduce printr-un venit brut lunar de 22.706 lei, echivalentul a 13.282 de lei net.

În prezent, pragul maximal al primarilor de orașe și municipii este de peste 100.001 de locuitori. Ei beneficiază de un coeficient de 7,5. Adică un venit lunar brut de 15.600 lei, echivalentul a 9.126 de lei net.

Edilii de localități între 50.001 și 200.000 de locuitori vor avea o leafă calculată la un coeficient de 4,8 în noua lege a salarizării. Adică vor încasa un salariu brut lunar de 20.760 de lei, echivalentul a 12.145 lei net.

În prezent, acest prag al numărului de locuitori nu se regăsește în actuala formă a legii salarizării.

 Sursa: Napocanews.ro

Fotografia zilei: Cristina IOAN&Gelu DRAGOȘ&Rodica POP SELING

 

                                                Locația: Pensiunea Colonia Pictorilor

Semnificațiile zilei de 25 aprilie 2026

 

Evenimente 25 aprilie

1707: 

Războiul Succesiunii Spaniole: armatele franco-spaniole înving trupele alianței formată din Portugalia, Anglia și Provinciile Unite, în bătălia de la Almansa.

1719: 

Este publicată „Robinson Crusoe” a lui Daniel Defoe.

1792: 

„La Marseillaise” (imnul național al Franței) este compus de Claude Joseph Rouget de Lisle.

1792: 

Tâlharul Nicolas J. Pelletier a devenit prima persoană executată prin ghilotinare.

1859: 

A început construirea Canalului Suez. Construcția s–a încheiat la 17 noiembrie 1869 - FOTO.

1898: 

SUA declară război Spaniei. În urma acestuia, Spania renunță la suveranitatea asupra Cubei și cedează SUA insulele Puerto Rico, Guam și Filipine.

1901: 

New York a devenit primul stat american în care posesorii de automobile au fost obigați să-și monteze plăcuțe de înmatriculare pe mașini

1915: 

Batălia de la Galipoli (Turcia) a durat 8 luni, iar aliații nu au putut cuceri Istambulul. Marchează intrarea în luptă alături de aliați a trupelor ANZAC (Australia și Noua Zeelandă).

1932: 

A fost creată Armata Populară Coreeană.

1945: 

Eliberarea Italiei de sub ocupația fascistă.

1945: 

A avut loc Conferința de la San Francisco, în vederea înființării ONU.

1974: 

În Portugalia a avut loc „Revoluția garoafelor”, care a înlăturat regimul de dictatură fascistă instaurat de Antonio de Oliveira Salazar în 1933 și a deschis calea spre restaurarea democrației („Ziua libertății”).

1983: 

Pioneer 10 călătorește dincolo de orbita lui Pluto.

1986: 

Mswati al III-lea este încoronat rege al Swaziland, succedând tatălui său Sobhuza al II-lea.

1990: 

Violeta Chamorro devine președinte al Nicaragua, prima femeie care deține această funcție.

2005: 

România și Bulgaria semnează la Luxemburg Tratatului de aderare la Uniunea Europeană.

2007: 

Funeraliile de stat ale lui Boris Elțîn – primele care au loc cu participarea și sprijinul Bisericii Ortodoxe Ruse, care nu s-a mai implicat în ceremoniile funerare ale unui lider rus de la decesul țarului Alexandru al III-lea, în 1894.

2009: 

În România a avut loc un seism având epicentrul în zona Vrancei, la 120 km, având magnitudinea de 5.3 pe scara Richter.

Celebrări 25 aprilie

F1937: 

S-a născut Florentin Catan.

V1936: 

S-a născut Vasile Man.

1284: 

S-a născut Edward II.

1822: 

S-a născut Frederick Law Olmsted.

L1953: 

S-a născut Liviu Antonesei.

1939: 

S-a născut Marco Cugno.

A1949: 

S-a născut Anton Sebastian Floratiu.

T1959: 

S-a născut Tudor Vlad.

1908: 

S-a născut Edward R. Murrow.

1917: 

S-a născut Ella Fitzgerald.

Sursa: Wikipedia

Bogdan Voina este noul președinte al Federației Române de Handbal!

Președintele în exercițiu al Federației Române de Handbal, Constantin Din, a ieșit din cursă, vineri, la alegerile pentru conducerea FRH, în turul doi membrii afiliați având de ales între fostul jucător Bogdan Voina și vicepreședintele Sorin Dinu, primii doi în ordinea voturilor obținute.

Fostul jucător Bogdan Voina este noul președinte al Federației Române de Handbal, el învingându-l pe vicepreședintele în exercițiu Sorin Dinu în turul doi al alegerilor. El a fost votat pe 126 din cele 240 de buletine valide, în timp ce adversarul său a întrunit 114 sufragii.

După retragerea din activitate, Bogdan Voina a fost comentator TV și în paralel manager general al companiei Sport Suport. El a candidat la președinția FRH și în 2022, când a ieșit pe locul 3, după Constantin Din și Alexandru Dedu.

Rezultatul final îl instalează pe Bogdan Voina la conducerea handbalului românesc, într-un moment considerat important pentru reorganizarea și relansarea acestui sport la nivel național.

„Am câștigat împreună. Și doar împreună putem construi, în următorii 4 ani, handbalul pe care îl merităm. Handbalul românesc are o voce. E timpul să o ascultăm. Am jucat handbal. Am vorbit despre handbal.

Am rămas conectat la handbal, zi de zi, chiar și după ce m-am retras din teren. Ca jucător, ca internațional al României, ca antreprenor în sport și ca actual comentator, am avut toate perspectivele asupra acestui sport minunat.

Handbalul românesc pierde practicanți, devine un sport de nișă și nu mai poate supraviețui doar din tradiție sau din excepții. Ca să putem salva sportul care ne făcea cândva campioni mondiali este nevoie de reformă, de decizii curajoase și de o federație unită, care să pună pe primul loc binele handbalului.

Am fost în vestiar. Am fost în tribună. Am fost la masa presei, chiar și la masă cu oamenii care iau decizii. Experiența mea este completă acum, așa că aleg din nou să cobor din tribună și să intru în teren. De la vorbe, la fapte.

În urmă cu 4 ani, am contribuit la schimbarea care a avut loc în fruntea Federației. Astăzi, sunt gata să fiu eu schimbarea de care are nevoie handbalul românesc. Experiența acelui moment m-a ajutat enorm să înțeleg ce lipsește și ce trebuie făcut mai bine. În perioada următoare voi prezenta aici, precum și în întâlnirile din teren, cei 6 piloni ai programului meu conceput pentru reconstrucția handbalului românesc.

Azi, de ziua mea, nu am nevoie de nimic, dar știu foarte bine de ce are nevoie handbalul nostru. Handbalul românesc are o voce. E timpul să o ascultăm. Împreună", a scris Bogdan Voina pe Facebook.

C.S.