În următoarele săptămâni, Pentagonul va prezenta aliaților săi planuri concrete pentru reducerea prezenței militare americane în Europa. Potrivit publicației nemțești Welt am Sonntag, aceasta nu este o retragere graduală și coordonată, ci un proces destul de rapid. Europenilor nu li se acordă timp să se pregătească.
Moara lui Gelu
Revistă electronică de atitudine, cultură, mediu social, educație și sport
luni, 1 iunie 2026
Pentagonul își reduce efectivele aflate în Europa!
A doua zi de Rusalii este închinată Sfintei Treimi!
A doua zi de Rusalii este închinată Sfintei Treimi. Este sărbătoare mare şi astăzi, 1 iunie 2026, marcată cu roşu în calendar, pentru creştinii ortodocşi şi greco-catolici.
A doua zi de Rusalii este închinată Sfintei Treimi,
o zi dedicată monoteismului creștin. Dumnezeu este unul în fiinţă, dar în trei
persoane: tată, fiul şi Duhul Sfânt.
Tradiţia creştină conferă celor trei persoane divine
lucrări specifice: Tatăl a creat lumea din nimic, Fiul a mântuit-o din păcate,
Duhul Sfânt îi sfinţeşte pe oamenii care vor să aibă o relaţie de credinţă du
Dumnezeu.
Credinţa în Sfânta Treime este o dogmă stabilită la
primele sinoade ecumenice în secolul al IV-lea, când au fost combătute teoriile
greşite, numite erezii, care introduceau o ierarhie în Sfânta Treime. De
atunci, credinţa creştină admite că cele trei persoane ale treimii sunt egale
şi într-o relaţie de iubire absolută.
Iulian
COZA
Fericitul Yok – Strada Degeneraților, Nr. 666, cu intrarea în cotă indiviză cu Satan
Parodie la adresa mentalităților și a modului de
viață
imoral și parazitar întâlnit tot mai mult în
societatea „modernă”
N. Grigorie Lăcrița
„Uneori ne îndreptăm mai bine prin vederea răului decât prin exemplul binelui.”
(Blaise Pascal)
Cuprins:
1. Notă introductivă pentru educator și cititor
2. Scrisoarea Fericitului Yok
3. Al doilea episod: Telefonul
4. Epilog – Ce ne spune Fericitul Yok despre
noi?
5. Întrebări pentru reflecție și dezbatere – cu
răspunsuri orientative
Surse și lecturi recomandate
1. Notă introductivă pentru
educator și cititor
1.1. Cine este „Fericitul Yok”? Nașterea unui personaj de uz universal
Prin acest articol, am creat personajul
literar „Fericitul Yok” – un personaj destinat să devină „un personaj
de uz universal”, adică un tip uman ușor de recunoscut dincolo de granițe
culturale, geografice sau istorice.
Ioc / Yok – etimologie și sens: Cuvântul „ioc” este un termen familiar în
limba română, provenit din turcescul yok, și se folosește cu sensul de „nu”,
„nimic”, „deloc”, „nu există”.
Astfel, sintagma „Fericitul Yok” se traduce
literal prin „Fericitul deloc” sau „Fericitul în nimic” – o
denumire care, prin paradoxul ei, revelează esența personajului.
Dubla natură a personajului.
„Fericitul Yok” poate fi invocat cu două sensuri complementare:
1. Sensul existențial-filozofic: personajul exprimă condiția celui pentru care
fericirea este o iluzie sau o absență – „fericire deloc”, „fericire
în nimic”, „nu există fericire adevărată”. Fericit doar în aparență,
el trăiește, de fapt, într-un vid moral și afectiv.
2. Sensul satiric-social: personajul reprezintă tipul uman care se simte
fericit „în prostia sa”, „în nefericirea sa”, „în inconștiența
sa”, „în lipsa de discernământ a sa”, „în lipsa perceperii
realității lumii adevărate în care trăiește”. El este omul mulțumit de sine
tocmai pentru că nu înțelege nimic din adevărata realitate ce se petrece în
jurul lui.
„Fericitul Yok” ca simbol cultural. La fel cum Don Quijote a devenit simbolul
universal al idealismului naiv, sau cum Tartuffe a rămas emblema
ipocriziei, „Fericitul Yok”
aspiră să devină simbolul universal al fericirii false – al omului care
confundă inconștiența cu pacea sufletului, iresponsabilitatea cu libertatea, și
golul sufletesc cu împlinirea.
1.2. Natura și scopul acestui text
Textul de față este o satiră – un
instrument literar folosit de secole pentru a critica, prin umor și absurd,
moravurile societății.
Nu râdem de personaje reale, ci de atitudini
reale: nepăsarea față de valorile familiei, iresponsabilitatea, lenea
morală și spiritul parazitar.
Citiți cu atenție.
Râdeți.
Apoi întrebați-vă: „Cât de departe sunt unele
familii de cea a lui Fericitul Yok?”
2. Scrisoarea Fericitului Yok
Sau: Labirintul familial – cine mai sunt eu, de
fapt?
Domnule Director,
Subsemnatul Fericitu Yok, domiciliat în strada
Degeneraților nr. 666, cu intrarea în cotă indiviză cu Satan, cu deosebit
respect vă rog să mă ajutați în clarificarea următoarelor probleme.
Labirintul familial – sau: cine mai sunt eu, de fapt?
În anul 2000, m-am căsătorit din dragoste cu
văduva prietenului meu de suflet Ciufutu, o femeie foarte frumoasă, care avea o
fată de 18 ani.
Tatăl meu, după căsătoria mea, ne-a vizitat de mai
multe ori, ca până la urmă să se îndrăgostească de fiica mea vitregă, cu care,
în cele din urmă, s-a căsătorit – fără să-îmi ceară consimțământul, dar pe
care, mai târziu, i l-am dat cu inimă largă, fiindcă suntem oameni civilizați.
Prin urmare, fiica mea vitregă mi-a devenit mamă
vitregă, iar tatăl meu – ginerele meu, eu devenind, în același timp, socrul
propriului meu tată.
Un progres față de alte familii, care n-au ajuns
niciodată atât de aproape de rudele lor.
Soția tatălui meu – adică fiica mea vitregă, care
este totodată și mama mea vitregă – a adus pe lume un băiat.
Acest copil este nepotul meu, fiindcă eu sunt
soțul mamei fiicei mele vitrege; dar este și fratele meu, fiindcă îl are ca
tată pe tatăl meu.
Logica este cristalină.
În același timp, soția mea a devenit bunică,
deoarece este mama soției tatălui meu – ceea ce mă face pe mine nepotul soției
mele.
Relație admirabilă: soție și bunică, în una și
aceeași persoană.
Nu mult mai târziu, soția mea a mai adus pe lume
un băiat care a devenit cumnat cu tatăl meu și, prin această calitate, este și
unchiul meu.
Copilul meu este fratele mamei mele vitrege, iar
prin mama mea vitregă, soția mi-a devenit bunică – și eu am ajuns, în mod
inevitabil, bunicul meu propriu.
Concluzie juridică și existențială: Fericitu Yok ESTE
a ajuns, în același timp, tată, fiu, nepot, socru, ginere, cumnat și bunic
al propriei sale persoane.
Familia noastră nu are nevoie de arbore genealogic
– are nevoie de un labirint.
Solicitările subsemnatului Fericitu Yok:
Față de cele expuse mai sus, vă rog să binevoiți
a-mi comunica, în termen legal, răspunsuri clare la:
1. Copilul
meu – care este, simultan, unchiul meu, cumnatul tatălui meu și fratele mamei
mele vitrege – are dreptul la alocație de stat pentru copii? Se vor lua în
calcul toate gradele de rudenie concomitente sau doar cel mai avantajos?
2. Pentru
persoanele aflate în întreținerea mea, fără venituri impozabile, doresc să
știu:
2.1. Cum se stabilește gradul de rudenie pentru
fiecare cu fiecare? Rugăm să se folosească și reprezentări grafice, dacă e
posibil.
2.2. Care este gradul meu de rudenie cu mine
însumi, în calitate de bunic propriu?
2.3. Are vreo importanță juridică faptul că avem
cu toții aceeași grupă de sânge – sânge albastru, cum numai Regii au –, fapt
pentru care numeroase persoane doresc să intre în nobila noastră obște?
2.4. Care dintre aceste persoane au dreptul să
beneficieze de moștenire după decesul meu, inclusiv eu, în calitate de propriul
meu bunic?
2.5. Au aceste persoane dreptul la asigurări
sociale de sănătate gratuite, în condițiile în care numai eu muncesc cu carte
de muncă la o fabrică de împachetat fum?
3. Ce
procedură trebuie urmată pentru declararea moștenitorilor, astfel încât să nu
creez disensiuni în această familie a mea, atât de unită până în prezent?
Cu speranța că voi primi un răspuns clar, pe bază
de temei legal și, de preferință, însoțit de o schemă grafică laminată, vă
mulțumesc etern – atât înainte, cât și după moarte.
Cu deosebită considerație, Fericitu Yok
3. Al
doilea episod: Telefonul
Sau: cum arată o rețea de iresponsabilitate în
acțiune
Fiul meu – un nonconformist care studiază în
civilizatul Vest Sălbatic – a sunat-o pe mama sa, adică pe soția mea, purtând
cu aceasta următoarea convorbire:
– Fiul: Mamă, am SIDA!
Trebuie să mă întorc acasă să mă tratez.
– Mama: Dacă ai SIDA, atunci
să nu te întorci, fiule.
– Fiul: De ce, mamă?
– Mama: Dacă te întorci, soția ta va fi infectată; de la soția ta – fratele tău; de
la fratele tău – sora nevestei lui; de la ea – tatăl tău; de la tatăl tău –
sora mea; de la ea – soțul ei; de la soțul ei – eu; de la mine – fratele
tatălui tău; de la el – sora ta; și dacă sora ta se îmbolnăvește, se va
îmbolnăvi toată localitatea. Așadar, în numele Domnului nostru Satan, rămâi acolo
și tratează-te, fiindcă acolo cei bolnavi se tratează cu medicamente, pe când
la noi numai când le cântă Prohodul!
Vă rog să-mi comunicați dacă soția mea a procedat
corect din punct de vedere moral, juridic, medical și spiritual.
4.
Epilog – Ce ne spune Fericitul Yok despre noi?
Această satiră nu este un text despre o familie
imaginară. Este o oglindă.
Prin absurdul deliberat al relațiilor de rudenie
și prin cinismul conversației telefonice, se pun în lumină câteva realități
dureroase ale societății contemporane:
Degradarea valorilor familiale. Atunci când legăturile de rudenie devin
labirinturi imposibil de descifrat, iar familia se definește prin interes mai
degrabă decât prin afecțiune și responsabilitate, înseamnă că ceva fundamental
s-a pierdut. Familia nu este un dosar la Administrația Financiară – este
temeiul societății.
Parazitismul social. Personajele trăiesc fără venituri, cer drepturi și
alocații, se gândesc la moșteniri – fără a se întreba niciodată ce pot oferi,
ci doar ce pot primi. Aceasta este mentalitatea parazitară criticată fără
cruțare.
Iresponsabilitatea față de sănătatea publică. Episodul cu telefonul nu este o glumă despre o
boală – este o radiografie a felului în care iresponsabilitatea individuală se
transformă în catastrofa colectivă. Mama din text nu greșește prin logica
calculului ei; greșeala ei este mai adâncă – că o asemenea rețea de
iresponsabilitate a putut fi construită în ani de zile, fără ca nimeni să o
oprească.
Lipsa lui Dumnezeu cel adevărat. Adresa „Strada Degeneraților nr. 666, cu intrarea
în cotă indiviză cu Satan” nu este un detaliu decorativ. Este diagnosticul: o
lume fără Dumnezeu este o lume în care orice relație devine negociabilă și
orice valoare devine de vânzare.
„Prostia este una din cele mai neobișnuite boli. Bolnavul nu
suferă, în schimb suferă ceilalți.” (Paul-Henri Spaak)
5.
Întrebări pentru reflecție și dezbatere – cu răspunsuri orientative
(Răspunsurile nu sunt exhaustive. Ele oferă un
punct de plecare pentru discuție, nu un adevăr definitiv de memorat.)
1. Ce valori ale familiei tradiționale sunt încălcate în textul lui
Fericitu Yok? Iată numai câteva:
Fidelitatea și respectul față de prietenie.
Autoritatea și demnitatea parentală. Responsabilitatea față de urmași.
Căsătoria ca legământ serios. Unitatea și claritatea familiei.
2. Satira folosește umorul ca armă. Este aceasta o metodă eficientă de
educație morală?
Avantaje: Umorul dezarmează. Satira face memorabile viciile pe care le critică.
Ironia stimulează gândirea critică.
Limite: Unii cititori rămân la nivelul glumei. Umorul poate părea că minimalizează
probleme grave. Satira funcționează mai bine cu cititori deja formați critic.
3. În ce fel iresponsabilitatea unuia singur poate afecta o întreagă
comunitate?
Un șofer beat la volan pune în pericol toți
participanții la trafic. Un elev care copiază la examen devalorizează diplomele
tuturor colegilor cinstiți. Un părinte care nu-și educă copilul trimite în
societate un adult nepregătit să respecte reguli și oameni.
Morala: libertatea fiecăruia se oprește acolo unde începe răul față de
celălalt.
4. Ce înseamnă să fii cu adevărat membru al unei familii – drepturile sau
obligațiile sunt mai importante?
Drepturile și obligațiile sunt inseparabile într-o
familie sănătoasă. Dar dacă ar trebui stabilită o prioritate, obligațiile vin
primele – pentru că un om care începe prin a întreba „Ce pot face eu pentru
familia mea?” va construi o familie; unul care începe prin „Ce pot primi?” va
eroda orice familie.
5. Familia este plasată la „Strada Degeneraților nr. 666”. Ce mesaj
transmite prin această alegere?
„Strada Degeneraților”
– se numește direct procesul descris: degenerarea. „Nr. 666” – numărul asociat
în tradiția creștină cu răul absolut. „Cu intrarea în cotă indiviză cu Satan” –
o familie fără Dumnezeu împart, fără să știe, acoperișul cu diavolul.
Exagerarea artistică este pe deplin justificată: satira are dreptul – și
datoria – de a mări oglinda până când chipul din ea devine imposibil de
ignorat.
6. Mama din episodul al doilea face un calcul rece, dar nu greșit din punct
de vedere logic.
Unde se ascunde, totuși, eroarea ei morală?
Eroarea ei nu este în logică, ci în iubire și
responsabilitate. O mamă care iubește nu îi spune fiului bolnav „nu te
întoarce” – îi spune „vom găsi o cale să te îngrijim fără să îi punem pe alții
în pericol”. Când nu construiești responsabilitate și iubire în timp de
liniște, nu le găsești în timp de criză.
„Satanizarea ajunsă stare de lege, de ordine și de
guvernare creează o atmosferă satanică, o pseudo-spiritualitate și o modalitate
de viețuire satanică. Sunt astăzi organizații omești satanizate ce răspândesc
satanismul. Satanizarea e mai rea decât păgânismul.” (Ioan Ianolide, 1919 – 1986)
Surse
și lecturi recomandate
https://www.jurnalul-bucurestiului.ro/degenerarea-umana-prin-educatia-moderna/
https://ibn.idsi.md/sites/default/files/j_nr_file/US58bun_2024.pdf
LA MULȚI ANI, COPII DE TOATE VÂRSTELE!
Doresc tuturor copiilor, orice vârstă ar avea, un „1 Iunie” însorit și „La Mulţi Ani!”. Îmi vin în minte scriitorii pe care i-am cunoscut de-a lungul anilor, scriitori care s-au dedicat literaturii pentru copii şi tineret, unii plecaţi dintre noi, mult prea repede. Cine sunt aceşti minunaţi maturi care au creat, sau mai creează, una dintre cele mai dificile literaturi de scris ? Ei sunt: Mircea Sântimbreanu ( “Recreaţia mare”), un uriaş de doi metri şi cinci cm., adorat de cei mici, care în mijlocul copiilor se transforma într-un magician ce îi fermeca cu vocea sa caldă; Iuliu Raţiu, care apropape cinci decenii a condus revistele literare pentru copii şi adolescenţi; Silvia Kerim cunoscută din emisiunea „Noapte bună, copii!”. Ion Hobana, unul dintre cei mai cunoscuţi scriitori de literatură S.F.; Mircea Pop, V.R. Ghenceanu, care prin lucrarea sa, „Cartea Literelor Mari”, încearcă să îi ajute pe cei mici să pătrundă în tainele alfabetului. Veșnică pomenire! Dintre scriitorii care scriu și pentru copii, pe care i-am cunoscut, aş aminti scriitorii: Crina Bocsan Decuseară, Constantin Cubleșan, Horia Gârbea, Andrea Hedeș, Silvia Chiţimia, Passionaria Stoicescu, Rodica Elena Lupu, George Şovu, Victor Gh. Stan. Un rol important o au instituţiile care fac legătura între scriitori şi cititori, adică bibliotecile, librăriile şi unităţile şcolare. Nu pot să nu amintesc, Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu”, care prin strădania colectivului său şi mai ales, cel al „Secţiei de Copii”, desfăsoară o mulţime de activităţii împreună cu elevii maramureşeni. Am beneficiat şi eu de aceste întâlniri cu micii cititori, dupa cum am participat la multe acţiuni alături de cadrele didactice şi elevii, „Liceului Tehnologic Special Nr.3”,Bucureşti, care este gazda constantă a scriitorilor pentru copii şi tineret. Cadrele didactice ale acestui liceu au pus bazele unui „Simpozion Naţional”, pe teme literare. Startul colaborărilor fructuoase, scriitori-elevi, a fost dat de doamnele profesoare: Doina Iova, Irina Imbir şi Mariana Pârcălăbescu. Doresc mult succes - elevilor de pretutindeni, multă putere de muncă - factorilor culturali şi multă inspiraţie - scriitorilor care scriu literatura pentru copii şi adolescenţi! Iuliu Rațiu(R.I.P.), autorul a peste o sută de cărți pentru copii a scos: „O istorie a literaturii pentru copii și tineret”, în care mi-a făcut onoarea să mă includă și pe mine. Un gând pios scriitorilor pentru copii, plecați dintre noi!
Florica Bud,
președintele Cenaclului Scriitorilor Maramureș
Nicușor, proștii și drona buclucașă...
Toată lumea, în frunte cu Mark Rutte și von der Pullen, a fost deosebit de excitată, mirosind în acest nefericit accident un prilej de a pune gaz pe foc și de a încuraja încă o dată nu negocierile pentru pace, ci achiziția de armament.
Ansamblul folcloric al Școlii Gimnaziale Mireșu Mare a fost prezent la Festivalul în aer liber „Danțu’ la șură” Măriuș
De Ziua Internațională a Copilului, în a doua zi de Rusalii, a avut loc una dintre cele mai îndrăgite manifestări dedicate păstrării tradițiilor autentice din Zona Codrului, cea de-a XVI-a ediție a festivalului folcloric „Danțu’ la șură”, organizată de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Satu Mare, cu sprijinul Consiliul Județean Satu Mare, în parteneriat cu Muzeul Județean Satu Mare, Primăria și Consiliul Local Valea Vinului, precum și Mănăstirea „Izvorul Tămăduirii” Măriuș.
Evenimentul s-a desfășurat la Muzeul în Aer Liber
Măriuș, aparținând comunei Valea Vinului și a avut parte de-o adevărată incursiune
în universul satului tradițional codrenesc, cu un taraf autentic (vioară, acordeon,
contrabas) al Ansamblului Folcloric „Cununița”, coordonat de Emanuel Silaghi și
protagoniști de la copii de câțiva anișori până la dansatori trecuți de vârsta
de 70 de ani. Am remarcat frumusețea și autenticitatea costumelor populare, fie
că vorbim de cele din zona „Codru” Satu Mare dar și pe cele din Maramureș prin
reprezentanții - Școala Gimnaziale Mireșu Mare, director prof. Raul Vasile
Dorca (prezent la datorie), director adjunct prof. Monica Zah, instructor
cunoscuta solistă Leontina Dorca, fiică a satului Remeți pe Someș.
După oficierea Sfintei Liturghii de la Mănăstirea
„Izvorul Tămăduirii” din Măriuș, a urmat parada ansamblurilor folclorice
prezente iar în fruntea alaiului s-a aflat părintele stareț Gherontie Nergheș,
un sobor de preoți, oficialități județene (vicepreședinte Cătălin Marian Filip)
și locale. Evenimentul a fost moderat de către Robert Laszlo, managerul
Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu
Mare.
„Danțu’ la șură reprezintă unul
dintre cele mai spectaculoase și autentice obiceiuri din Zona Codrului. În
trecut, tinerii satelor se întâlneau în cele mai încăpătoare șuri pentru joc și
socializare, iar aceste întâlniri deveneau prilej de prietenii și povești care
durau o viață întreagă. Dansurile codrenești impresionează prin complexitatea
și energia lor, dar și prin rolul aparte al fetelor în timpul jocului popular.
Specificul coregrafic, varietatea ritmurilor bătute pe cizme și elementele
spectaculoase executate de feciori sunt considerate trăsături definitorii ale
folclorului din această zonă etnografică” ne-a transmis doamna Leontina Dorca
și Carmen Maria Sas, gazde primitoare, care la final le-au oferit dănțăușilor
„moșocoarne”cu brânză dulce și cozonac.
Au fost și câteva ropote de ploaie dar asta nu i-au
alungat pe participanți din curtea Muzeului în Aer Liber, dimpotrivă i-au făcut
pe băieți și bărbați să bată pe picior cu mai mare înverșunare!
Și de data aceasta, prin atmosfera sa aparte, prin autenticitatea obiceiurilor prezentate, „Danțu’ la șură” continuă să fie una dintre cele mai importante manifestări culturale dedicate păstrării spiritului satului românesc din Țara Codrului! Felicitări!
duminică, 31 mai 2026
Cine a ajuns să ne vorbească despre dezinformare?
Există momente în care un discurs public spune mai mult prin ce nu conține decât prin ce conține. Alocuțiunea susținută de Nicușor Dan la Summitul European pentru Integritatea Informației și Combaterea Dezinformării, organizat la Cotroceni pe 27 mai 2026, este unul dintre acele momente. Nu pentru că președintele ar fi mințit. Ci pentru că a vorbit despre un subiect grav cu instrumentele unui amator, iar nimeni din sala aceea nu a avut curajul să spună asta cu voce tare.
Să începem cu elefantul din cameră, pe care toată
presa l-a ignorat elegant: Nicușor Dan este un președinte ajuns la Cotroceni
tocmai ca exponent al unui val mediatic fără precedent în istoria recentă a
României. Un val în care o mare parte a mass-media a funcționat ca aparat de
amplificare, nu ca instrument de verificare. Un om care a beneficiat, mai mult
decât orice alt candidat din ultimii treizeci de ani, de o campanie de imagine
construită cu grijă în spațiul digital, inclusiv pe platformele despre care el
însuși spune acum că sunt invadate de dezinformare.
Că tocmai acest om vine să prezideze un summit
despre integritatea informației este, în cel mai bun caz, o ironie pe care
România și-o permite pentru că a încetat de mult să mai roșească. În cel mai
rău caz, este un semnal că toată construcția de față, summitul, inițiativa,
discursul este, la rândul ei, un act de comunicare strategică, nu o politică
publică.
De prea mult timp țara este în suspensie. Formarea
unui guvern stabil rămâne probabil un proiect de vară, educația continua să
funcționeze ca simptom al unui sistem în agonie, sănătatea publică nu ține
ritmul cu problemele oamenilor, iar din multe cătune din România se vede
declinul nu pe TikTok, ci prin geam. Prioritățile, deci, sunt clare!
„Summitul European pentru Integritatea Informației
și Combaterea Dezinformării.” Să reținem: integritatea informației. Un
matematician de formație, care și-a construit reputația pe rigoarea gândirii,
ar fi trebuit „ar trebui” este, cum bine
știm, o formulă dragă acestui aventurier nevinovat al politicii românești, să observe că aceasta este o sintagmă
conceptual problematică.
Informația nu are integritate. Informația este, pur
și simplu, informație: un conținut care poate fi adevărat sau fals, complet sau
incomplet, contextualizat sau smuls din context. Integritatea, transparența,
moralitatea sunt atribute ale actorilor care produc și transmit informație nu
ale informației în sine. Dacă confundăm actorii cu mesajul de la bun început,
nu vom rezolva nimic, vom crea doar instanțe de reglementare cu legitimitate
largă și competențe vagi.
Mai mult: înainte de a combate dezinformarea, poate
ar fi logic, și președintele, în calitate de om de știință!, ar trebui să știe
ce înseamnă logica, să ne întrebăm ce facem cu informarea. Adică: ce se
întâmplă cu televiziunile conduse de oameni cu dosare penale? Ce se întâmplă cu
comunicarea instituțională a statului, care este ea însăși o sursă sistematică
de confuzie, contradicție și mesaj politic deghizat în informație publică?
Nicușor Dan nu a avut nicio problemă cu aceste aspecte. Le-a ocolit cu grație.
Discursul începe cu „în primul rând”, un tic de
exprimare care va reveni, revelator, aproape de final, semn că logica expunerii
nu a progresat deloc între inceput și concluzie. Și ce ne spune „în primul
rând”? Că acum douăzeci și șase de ani, ca ONG-ist, Nicușor Dan a organizat și
el o conferință, cu autobuze, cu cazări, lucruri complicate, felicitări
organizatorilor.
Aceasta se numește, în teoria comunicării politice,
construcție de ethos prin biografie. Funcționează când biografia e relevantă.
Logistica unui eveniment civil dintr-un alt timp nu constituie o introducere la
o dezbatere despre dezinformare coordonată transnațional, algoritmi de
amplificare și reziliență informațională europeană. Constituie umplutură. Un
discurs prezidențial serios ar fi putut începe cu o cifră, cu un caz, cu o
întrebare perturbatoare. A ales să înceapă cu amintirile personale ale unui
activist pensionat mental, care continuă să se identifice mai degrabă cu
societatea civilă decât cu statul pe care acum îl conduce. Și nu este un
detaliu stilistic. E o problemă de identitate a funcției.
Dezinformarea
și marea descoperire: există o corelație
„Există o corelație între încrederea din interiorul
unei societăți și prosperitatea acelei societăți.” Președintele a enunțat
aceasta cu tonul și ritmul unui om care tocmai a descoperit ceva. Nu este clar
dacă realizează că Francis Fukuyama a scris o carte întreagă pe această temă în
1995, se numea Trust și că de atunci
literatura de specialitate a acoperit subiectul în detaliu. Dar să nu fim răi:
nu toți matematicienii citesc științe sociale.
Problema mai gravă este alta: dacă dezinformarea
atacă tocmai această încredere reciprocă, atunci cel mai mare producător de
neîncredere instituțională în România nu este TikTok-ul. Sunt instituțiile
înseși, Parlamentul, Guvernul, Justiția, Președinția, inclusiv cea actuală care,
prin comportament, prin inconsistență și prin comunicare contradictorie, au
erodat sistematic capitalul de încredere al societății. Nicușor Dan nu merge
acolo. Dezinformarea, în viziunea sa, vine din exterior. Statul este victimă,
nu complice. Aceasta este, ea însăși, o formă de dezinformare.
Președintele ne-a explicat ce este dezinformarea:
„să introduci niște elemente factual false pe care, promovându-le, să le faci
adevărate.” Să reținem cuvântul niște de
sorginte profund academică și să observăm că aceasta este o definiție
tautologică. Dezinformarea înseamnă să dezinformezi. Elementele false devin
adevărate prin promovare. Deci problema este… promovarea. Adică algoritmii.
Adică platformele. Adică tot ce nu ține de actul politic în sine.
Mai grav: „democrația înseamnă niște oameni care
încearcă să se influențeze în mod legitim unii pe alții.” Frumos. Dar cine
stabilește ce e legitim și ce nu? Această întrebare, care este întrebarea
întregii dezbateri despre libertate de exprimare și dezinformare nu primește niciun răspuns. Și nu pentru că
Nicușor Dan o evită strategic. Ci, mai probabil, pentru că nu și-a pus-o.
„Noi toți politicienii suntem prin talk-show-uri, ne
certăm unii cu alții, și pe TikTok sunt alții.” Această propoziție a fost
rostită cu tonul omului care tocmai a văzut lumina. Orice student la comunicare
politică știe acest lucru de cel puțin opt ani. Că un președinte al României îl
descoperă în 2026, la un summit european, ca pe o intuiție personală valoroasă,
arată nu doar decalajul personal al vorbitorului, ci decalajul structural al
clasei politice românești față de realitatea digitală pe care pretinde că o
gestionează.
Soluția, implicit: statul să meargă pe TikTok. Fără
nicio discuție despre cum faci asta fără să transformi instituțiile publice în
producători de conținut propagandistic pe platforme private americane. Această
tensiune care e miezul problemei nu a fost atinsă. A fost ocolită cu eleganța
specifică omului care știe că există o problemă, dar nu știe ce să facă cu ea.
„Statul trebuie să comunice coerent și strategic, și
dacă se poate, uman.” Dacă se poate. Adică: umanitatea este un bonus opțional.
Un deziderat subordonat eficienței strategice. Dacă mai rămâne loc după ce
bifăm coerent și strategic, adăugăm și uman.
Fie aceasta este un accident de exprimare ceea ce
ridică întrebări serioase despre calitatea pregătirii acestui discurs și despre
echipa de consilieri care l-a lăsat să iasă în această formă, fie reflectă o
convingere autentică: că relația cu cetățeanul este, în esență, o operațiune de
management al percepției, nu una de responsabilitate publică. Oricare variantă
ar fi adevărată, e îngrijorătoare.
Singurul moment în care discursul atinge ceva solid:
„trebuie să ne concentrăm pe factorul educațional în zona de educație media și
digitală, pentru că este o chestiune chiar de securitate națională.”
Corect. O societate educată nu poate fi manipulată,
dezinformată și prostită. Dar, și aici semnalul de alarmă devine strigăt,
această afirmație vine de la un sistem politic în care profesorii sunt
vitregiți de drepturile promise de ani de zile, în care educația nu mai intră
în preocupările reale ale decidenților, în care generația tânără nu mai este
atrasă de meseria de dascăl, și în care bugetul alocat educației rămâne, cu
obstinație, sub orice angajament asumat. Dacă educația este securitate
națională, atunci România trăiește de decenii sub asediu și nu din cauza TikTok-ului.
„România Imună” este un titlu frumos. Problema e că
discursul cu care a fost deschis era imun tocmai la ceea ce summitul pretindea
că promovează: claritate, coerență, rigoare și integritate a mesajului public.
Nicușor Dan probabil nu este un om rău. Este ceva
mai banal și, tocmai de aceea, mai persistent: este un om care nu stăpânește
subiectul despre care vorbește, care confundă bunele intenții cu competența,
care ia drept analiză ceea ce este, de fapt, colecție de locuri comune, și care
cel mai grav nu pare conștient de
niciuna dintre aceste limite.
Iar asta, la un an după alegeri, dintr-un Palat
Cotroceni împodobit cu un summit european, este un semnal de alarmă mai serios
decât orice postare de dezinformare de pe TikTok.
Pentru că dezinformarea cea mai periculoasă nu vine
de pe rețele sociale. Vine de la un stat care nu știe ce face, dar o spune
solemn, cu teleprompter, în fața unui public care aplaudă.
P.S. Mă așteptam ca la final, președintele Nicușor
Dan să o felicite pe președinta R. Moldova, Maia Sandu pentru gestul măreț și
plin de curaj de a-i acorda cetățenia R. Moldova, fostului președinte, Petrov
Traian Băsescu.
Autor:
Ionut Cojocaru
Sursa:
Ionut
Cojocaru Blog
Respect și admirație! Loredana Groza a îngenuncheat în fața „Zeiței de la Montreal”!
Nadia Comăneci, cea mai mare gimnastă din toate timpurile, a atras toate privirile la gala aniversară organizată în onoarea sa. Invitată să susțină un recital în cadrul evenimentului, Loredana Groza a oferit unul dintre momentele emoționante ale serii.
Semnificațiile zilei de 1 iunie 2026
Evenimente


































