AMINTIRI DESPRE UN OM DEȘTEPT...

 

Fostul președinte al Zimbabwe, Robert Mugabe, va fi mereu amintit pentru umorul său acid și limbajul său colorat.Câteva dintre cele mai amuzante și memorabile „citate” atribuite lui:

„Când hainele tale sunt făcute din frunze de manioc, nu îți faci o capră prietenă.”

„Când îți dispare capra, aroma supei vecinului devine suspectă.”

„Dacă ești urât, ești urât. Nu mai vorbi despre frumusețea interioară, pentru că bărbații nu umblă cu aparate cu raze X ca să vadă frumusețea interioară.”

„Tratează fiecare parte a prosopului tău cu respect, pentru că partea care îți șterge fundul azi îți va șterge fața mâine.”

„Uneori te uiți înapoi la fetele pe care ai cheltuit bani, în loc să-i trimiți mamei tale, și îți dai seama că vrăjitoria e reală.”

„Dacă președintele Barack Obama vrea să permit căsătoria între persoane de același sex în țara mea (Zimbabwe), trebuie să vină aici ca să mă căsătoresc eu cu el mai întâi.”

„Țigara este un vârf de tutun rulat într-o bucată de hârtie, cu foc la un capăt și un prost la celălalt.”

Intervievator: „Domnule președinte, când vă luați rămas-bun de la poporul din Zimbabwe?”

Mugabe: „Unde pleacă?”

„Rasismul nu se va termina niciodată atâta timp cât mașinile albe folosesc anvelope negre; cât timp negrul înseamnă ghinion și albul înseamnă pace; cât timp oamenii poartă alb la nunți și negru la înmormântări; cât timp cei care nu-și plătesc facturile sunt pe «lista neagră», nu pe «lista albă»… Dar nu-mi pasă, cât timp folosesc hârtie igienică albă!”

„Nicio fată africană nu va alege pătrățelele în loc de șase mașini… Așa că nu mai mergeți la sală și mergeți la muncă!”

„Cum convingi generațiile tinere că educația este cheia succesului, când suntem înconjurați de absolvenți săraci și infractori bogați?”

„Dacă Adam și Eva ar fi fost chinezi, am fi rămas în paradis, pentru că ar fi ignorat mărul și ar fi mâncat șarpele.”

„O persoană te poate iubi și totuși te poate înșela, la fel cum îl iubim pe Dumnezeu și totuși păcătuim.”

„E mai bine să stai într-un bar gândindu-te la Dumnezeu decât să stai într-o biserică gândindu-te la bere.”

„Faptul că ești sărutat nu înseamnă că ești iubit - întreabă-l pe Iisus despre Iuda.”

„Dacă aș putea călători în timp, m-aș întoarce în 1946, l-aș găsi pe tatăl lui Donald Trump și i-aș da un prezervativ.”

Selecție Ioan BUDA TZETZU

22541 de afișări - MOARA LUI GELU - 15.11.2026, ora 21,oo

 

75 de ani...

Grigore CIASCAI

O vârstă la care, dacă mă uit în urmă, am destule motive să mă opresc pentru o clipă și să spun: Mulțumesc, Doamne!

Astăzi mai adaug un an celor mulți pe care i-am adunat. Nu mi-a fost întotdeauna ușor și, dacă privesc în urmă, sunt momente în care mă mir eu însumi cât drum am reușit să străbat. Am cunoscut lipsuri, încercări, dezamăgiri, dar și bucurii, împliniri și oameni care mi-au făcut viața mai frumoasă.

Am învățat, poate mai mult din greutăți decât din izbânzi, că nu trebuie să renunți, că demnitatea nu se negociază și că fiecare zi merită trăită cu rost.

Nu vreau să fac bilanțuri și nici să înșir realizări. Viața nu se măsoară în diplome, funcții, articole și cărți publicate, sau distanțe străbătute pe glob. Se măsoară, cred, în oamenii pe care i-ai întâlnit, în binele pe care ai reușit să-l faci, în prieteniile păstrate și în amintirile care îți încălzesc sufletul.

Iar eu am avut norocul să întâlnesc foarte mulți oameni. Unii mi-au fost aproape în viața de zi cu zi, alții mi-au devenit prieteni prin scris, prin gânduri împărtășite, printr-un simplu comentariu sau printr-un semn de apreciere. Mulți poate că nu m-au întâlnit niciodată, dar simt că ne cunoaștem.

Vouă, tuturor celor care îmi sunteți aproape, celor care mă citiți, mă urmăriți, mă încurajați sau pur și simplu vă opriți uneori asupra unui gând scris de mine, vreau să vă spun un sincer și mare MULȚUMESC!

La 75 de ani nu-mi doresc lucruri extraordinare. Îmi doresc sănătate, liniște, puterea de a rămâne același om, curiozitatea de a descoperi noul, bucuria de a scrie și răgazul de a mă bucura de familie, de cei atât de dragi mie.

Nu știu câți ani mai sunt înainte, dar nici nu vreau să-i număr. Pare ciudat, dar chiar nu mă interesează durata. Vreau să mă simt liber, să spun ce gândesc, să fac ce vreau, să mă duc și să văd locuri pe care le-am cunoscut doar din cărți și din vise. Vreau să-i trăiesc.

Cu recunoștință pentru cei care au fost, cu dragoste pentru cei care sunt și cu speranță pentru ceea ce va mai veni.

75 de ani... Nu sunt puțini. Dar, câtă vreme mai avem ceva de spus, ceva de dăruit și oameni cărora să le spunem „mă bucur că sunteți în viața mea”, povestea merge mai departe!

Vă îmbrățișez cu drag și vă mulțumesc că faceți parte din povestea mea!

Grigore CIASCAI

 

În democrație reală, protestele au finalitate!

 

Probabil că știți deja de marile proteste din Spania, unde au ieșit milioane de oameni în stradă. Și ce să vedeți? Oamenii chiar au câștigat, pentru că au ieșit masiv și au știut exact ce să ceară!

Totul a pornit de la o tragedie revoltătoare: o femeie în vârstă de 87 de ani din Madrid a murit la scurt timp după ce a fost evacuată din casă. A fost picătura care a umplut paharul pentru o țară întreagă sufocată de specula imobiliară. În Spania, marile fonduri de investiții, așa-numitele „fonduri-vultur”, au cumpărat blocuri întregi, au scos oamenii din case și au umflat chiriile până când nici măcar cei cu locuri de muncă stabile nu și-au mai permis un acoperiș deasupra capului.

Nu uitați că și Spania a fost o țară de proprietari, exact ca noi! Dar prin taxe mari, datorii uriașe și pensii la limită, bătrânii și oamenii simpli au fost împinși în colț: mulți au fost nevoiți să facă ipoteci riscante sau au căzut în plasa băncilor și a speculanților ca să supraviețuiască. Așa s-a ajuns ca o națiune de oameni care dețineau o casă să fie transformată încet-incet într-o masă de chiriași fără apărare, dați afară în stradă de pe o zi pe alta.

Spaniolii nu au mai stat pe gânduri. Au blocat țara, au declanșat grevă generală și au forțat Guvernul și Parlamentul să cedeze: au obținut oprirea evacuărilor pentru persoanele vulnerabile, blocarea acestor fonduri speculative și reguli dure împotriva creșterilor abuzive de chirii.

Dar haideți să ne uităm puțin și la ce se întâmplă la noi în țară, pentru că scenariul seamănă izbitor!

România este încă una dintre puținele țări unde majoritatea oamenilor sunt proprietari pe locuințele lor. Iar asta nu convine deloc marilor jucători din imobiliare. Cum poți să-i faci pe oameni să renunțe la casele lor ca să poată cumpăra „băieții deștepți” și fondurile de investiții blocuri întregi? Simplu: prin mărirea taxelor și a impozitelor pe proprietate!

Când ai pensii mici, venituri strânse la limită, facturi uriașe și te trezești că impozitul pe apartament îți sare în aer, ce mai poți face? Bătrânii și pensionarii sunt forțați, încet-încet, să-și vândă locuințele pentru că nu le mai pot întreține. Iar cine are bani cash să cumpere tot ce se scoate la vânzare de nevoie?

Exact aceiași rechini imobiliari și fonduri care vor să acapareze piața, ca mai apoi să facă prețul chiriilor după bunul plac și să ne transforme pe toți în chiriași pe viață în propria țară.

Lecția din Spania este clară: când oamenii tac, se trezesc dați afară din case; când ies uniți și știu ce vor, până și cei de la putere sunt obligați să dea înapoi!

Angelica Alexe

P.S am scris asta de aici de la protest (foto 2)

 

BASTILIA, BAT-O VINA!!!

 

Învățătoarea îl întreabă pe Bulă:

— Bulă, cine a cucerit Bastilia?

— Nu știu, doamna profesoară, eu n-am luat-o! Poate a luat-o Popescu.

— Ești tâmpit, mă? Cum să spui așa ceva?!

Profesoara, plină de nervi, intră în cancelarie și începe să se plângă:

— Doamne, ce idioți sunt copiii din ziua de azi! Îl întreb pe Bulă cine a cucerit Bastilia, iar el îmi răspunde că n-a luat-o el, poate a luat-o Popescu!

O altă profesoară îi spune:

— Dar de ce te iei așa de copil? Poate chiar n-a luat-o el!

Profesoara, și mai revoltată, se duce la directorul adjunct:

— Domnule, eu cu cine lucrez aici?! Elevii sunt proști, dar nici profesorii nu sunt mai breji! Îl întreb pe unul cine a luat Bastilia, el zice că n-a luat-o. Îi povestesc unei colege, iar ea îmi spune că poate chiar n-a luat-o!

Directorul adjunct oftează:

— Doamnă, eu am atâtea probleme pe cap! Lăsați copiii în pace. Se joacă și ei. O să o aducă înapoi!

Profesoara, ajunsă la capătul răbdării, se duce direct la director:

— Gata! Eu îmi dau demisia! Nu mai pot lucra în școala asta! Elevii sunt proști, profesorii sunt și mai proști, iar directorul adjunct e un idiot desăvârșit!

Directorul încearcă s-o liniștească:

— Calmați-vă, doamnă! Povestiți-mi exact ce s-a întâmplat.

Profesoara îi povestește totul, de la început până la sfârșit.

Directorul ascultă atent, apoi întreabă:

— Din ce clasă sunt copiii?

— Dintr-a cincea!

Directorul clatină din cap:

— Aaaa, păi ăștia n-o mai aduc înapoi!

de Anatol Basarab

Manipulare sau prostie jurnalistică?

Observator News, Știrile ProTV, HotNews, Gândul, B1TV, SpotMedia și alte publicații au contribuit la popularizarea unei sintagme care a devenit aproape laitmotivul relatărilor despre protestul de la București de sâmbătă, 14 noiembrie: „MITING NEAUTORIZAT”.

Unele au folosit chiar această formulare în titluri, altele au vorbit despre „protest fără autorizație” sau „neautorizat de Primărie”. Oare niciunui redactor nu i-a trecut prin minte să verifice dacă sintagma folosită este și corectă din punct de vedere juridic? Sau adevărul a devenit secundar atunci când există o etichetă suficient de sugestivă pentru a influența percepția publicului?

Să lămurim un lucru elementar: în România, dreptul la întrunire este garantat de articolul 39 din Constituție. Nu este acordat de primărie, nu este condiționat de simpatiile politice ale administrației și nu reprezintă o favoare a autorităților acordată cetățenilor.

Legea 60/1991 reglementează declararea prealabilă a adunărilor publice, procedura de avizare și situațiile în care acestea pot fi interzise. Nu transformă primarul în proprietarul libertății de întrunire.

Există, așadar, o diferență fundamentală între un protest care nu a primit avizul autorităților și unul care ar fi ilegal prin simpla sa existență.

Mai mult, Convenția Europeană a Drepturilor Omului, prin articolul 11, protejează libertatea de întrunire pașnică. Restricțiile trebuie să aibă un temei legal, să urmărească un scop legitim și să fie necesare într-o societate democratică.

Nimeni nu contestă obligația autorităților de a preveni violențele. Dar amenințările unor indivizi nu transformă automat mii de cetățeni în potențiali infractori. Statul trebuie să protejeze întrunirile pașnice, nu să transforme riscul unor incidente într-un argument automat și oportunist pentru suprimarea lor.

Iar aici apare adevărata problemă: când presa preia fără discernământ vocabularul administrației și îl transformă în titlu de știre, mai vorbim doar despre o scăpare terminologică? Nu, vorbim despre deformarea percepției publice!

Un cetățean care citește sau aude obsesiv „miting neautorizat” poate ajunge să creadă că oamenii care ies în stradă fără permisiunea primarului încalcă legea. Exact aceasta este diferența dintre informare și manipulare prin limbaj.

Nu trebuie să fii simpatizantul lui Călin Georgescu pentru a înțelege acest principiu. Nu trebuie să fii membru AUR și nici să fii de acord cu revendicările protestatarilor. Trebuie doar să înțelegi democrația și să fii de acord cu ea.

Astăzi poate fi vorba despre un protest pe care nu îl simpatizezi. Mâine poate fi însă vorba despre unul la care vrei să participi.

Presa are obligația să informeze, să verifice și să pună sub semnul întrebării deciziile puterii. Nu să devină portavocea acesteia.

Așadar, manipulare sau prostie jurnalistică? Indiferent de răspuns, rezultatul este periculos: o societate schiloadă în care presa normalizează ideea că libertatea trebuie cerută în scris și aprobată de putere.

(Viorel Ioniță)

O lacrimă

Mă caută o lacrimă neplânsă,

de parcă n-aș fi plâns destul.

Ieri, mă căuta, mi-a spus o babă,

în cimitirul tandru și fudul.

 

Pe unde-mi umblă lacrima acum?

Aș lua-o-acasă să-i dau să mănânce

și-alături de mulțimea stinsă-n fum,

să-i fac și patul să se culce.

 

Când s-o trezi, am să o duc în Șasa,

baie să-i fac în apa de Iordan,

să ne plimbăm apoi pe Jghiburoasa,

unde mergeam cu oile mai an.

 

N-ați întâlnit o lacrimă neplânsă?

De-o veți vedea, să știți că e a mea!

Încă mă ține treaz o viață-aprinsă

și vreau să-mi vină-acasă lacrima.

 

Să-mi vină iute lacrima acasă,

lângă celelalte ce le strâng,

s-o plâng cum plânge o mireasă,

s-o plâng cum numai eu știu să o plâng.

Puiu RĂDUCAN

Reciclarea anti-sistem: Cronica unui miting cu actori vechi în decor nou

 E nevoie de o mișcare revoluționară, cu un substrat ideologic si spiritual să scoți oamenii in stradă. Operatiunea „autocarul” arată ca lumea nu se entuziasmează folosind rețete politice învechite de factura social-democrată. Când te declari o voce radicală împotriva „sistemului”, dar pe scenă ți se alătură figuri consacrate tocmai de arhitectura politică pe care pretinzi că o dărâmi, discursul capătă accente de teatru absurd. La miting au participat și oameni sinceri si revoltați, dar pe participarea lor s-au urcat cu picioarele pe scenă vechi politicieni, girați de liderul AUR. Din păcate s-a văzut ieri ca s-a pierdut suflu revoluționar a unei mișcări politice. Banii nu înseamnă totul. Asta nu înțeleg liderii AUR.

Sâmbătă, 14 noiembrie 2026, la mitingul ”neautorizat” din Parcul Izvor organizat în sprijinul lui Călin Georgescu, microfonul a trecut prin mâinile unor personaje ale căror biografii contrazic frontal eticheta de „nouă alternativă”. Spectacolul a început cu Gelu Vișan – fost deputat PDL și ulterior apropiat al Mișcării Populare (PMP) a lui Traian Băsescu – care a lansat din start tonul combativ al după-amiezii, îndreptând acuzații directe către Ciucu, primarul Capitalei, care nu a aprobat mitingul. A urmat George Simion, cel care a încercat să poziționeze evenimentul nu ca o manifestație de partid, ci ca o revendicare organică a „poporului român”, insistând că susținerea pentru Călin Georgescu rămâne de neclintit.

Momentul de vârf al simbiozei ideologice l-a oferit însă Robert Turcescu. Fost deputat PMP și fost candidat susținut de Traian Băsescu la Primăria Capitalei, Turcescu a urcat pe scenă pentru a proclama viitoarea victorie a lui Georgescu. E și colonel în rezervă.Ironia nu ține doar de trecutul său în partidele tradiționale ale fostului președinte, ci și de arhivele mediatice care păstrează momente în care același Turcescu ironiza public ascensiunea și discursul lui Călin Georgescu. Acest paradox ilustrează o mutație frecventă pe scena publică din România: capacitatea opoziției sau a curenților antisistem de a absorbi figuri din eșaloanele trecute ale establishmentului. Când criticii din linia întâi sunt foști parlamentari și exponenți ai vechilor partide portocalii sau populare, ceea ce se schimbă nu este neapărat structura puterii, ci ambalajul retoric. Românii au nevoie de lideri noi, naționaliști-conservatori.

În fața unui electorat nemulțumit, discursul anti-sistem funcționează ca un magnet, însă punerea în operă trădează aceeași veche rețetă: aceiași oameni, discursuri întoarse la 180 de grade și un nou personaj central în jurul căruia se repoziționează vechile rețele de influență. Trebuie o schimbare reală de paradigmă politică în România. ”Timpuri noi cu oameni noi”. E nevoie de un nou suflu revoluționar. George Simion iți cer să schimbi paradigma, deci ”la timpuri noi, oameni noi”. Foștii portocalii si social-democrati îngroapă mișcare suveranistă. E nevoie de o energie nouă și vitală, ca toate partidele patriotice de pe scena politică să colaboreze pentru libertatea și prosperitatea României.  Lauda ministrului de interne e o capcană ironică. Mișcarea politică patriotică are nevoie de un avânt nou, de o schimbare spiritual și ideologică, de un idealism pragmatic. Călin Georgescu merita mai mult.

Ionuț Țene

Pomul de Crăciun din Centrul Vechi va prinde viață cu fotografii ale băimărenilor

Primăria Baia Mare îi invită pe băimăreni să contribuie cu fotografii la împodobirea bradului de Crăciun din Centrul Vechi. În acest fel, imaginile cu cei dragi sau cu momente de sărbătoare vor aduce emoție și culoare pe bradul confecționat din tehnologie LED și pregătit pentru Târgul de Crăciun.

Participarea se face prin completarea formularului și încărcarea fotografiilor pe pagina www.baiamare.ro/Brad/.

Imaginile selectate vor fi afișate pe bradul din Centrul Vechi, pe durata Târgului de Crăciun.

GDL

BARUL 2111

O întâlnire onirică a criticilor literari în secolul al XXXI-lea

Într-o zi fără anotimpuri, într-un an oarecare al secolului al XXXI-lea, când oamenii nu mai știau dacă primăvara se deosebește de toamnă decât prin amintirile păstrate în arhivele digitale, cinci umbre ale literaturii române se întâlniră într-un loc neobișnuit.

Barul se numea 2111.

Era construit dintr-un material transparent, undeva la marginea fostului București, într-un spațiu suspendat între Pământ și o colonie artificială. Pe pereți nu existau tablouri, ci holograme cu imagini ale marilor scriitori ai omenirii. Din când în când, chipurile acestora clipeau, de parcă ar fi vrut să participe și ele la conversație.

La o masă rotundă, dintr-un material care imita lemnul de nuc, se așezaseră cinci scriitori și critici literari: George Călinescu, Alex Ștefănescu, Eugen Simion, Nicolae Manolescu și Al.Florin Țene.

Fiecare avea în față câte un pahar cu apă.

Nu era apă obișnuită. Era un produs de lux, fabricat într-o uzină orbitală, după o tehnologie care transforma vaporii reziduali în lichid potabil. Chelnerul, un robot cu înfățișare de tânăr elegant, le prezentase nota de plată înainte de a le aduce paharele.

— Cât costă un pahar? întrebă Călinescu, privind lichidul cu o curiozitate aproape enciclopedică.

— Două sute cincizeci de credite planetare, răspunse robotul.

Manolescu ridică sprâncenele.

— Vă mărturisesc că nu mă miră. În anul 2000, am plătit o sută de euro pentru cincizeci de grame de coniac. Pe atunci, ni se părea scump. Dar măcar aveam de unde alege. Acum, din câte înțeleg, toate apele de pe glob sunt poluate. Oamenii de știință au construit fabrici de produs apă. Am ajuns să bem ceea ce industria reușește să salveze din ruina naturii.

Alex Ștefănescu privi paharul și zâmbi:

— Ce ironie! În secolul XX, scriitorii se plângeau că nu au libertate de exprimare. În secolul XXXI, omenirea are libertate, dar nu mai are apă curată. S-ar putea spune că literatura a supraviețuit, dar cititorul riscă să moară de sete.

Eugen Simion își potrivi ochelarii, deși aceștia erau doar o amintire a modei intelectuale din secolul trecut.

— Să revenim la literatură. Dacă am ajuns aici, poate că nu întâmplător. Mă interesează să aflu ce s-a întâmplat cu critica literară. Mai există critici? Mai există polemici? Mai există judecăți de valoare?

— Există, interveni George Călinescu, dar trebuie să vedem cine le face. În vremea mea, criticul era un constructor de sisteme, un interpret al personalității creatoare. Critica nu însemna numai să citești o carte, ci să reconstruiești universul autorului. Criticul trebuia să aibă cultură, imaginație și curaj.

— Și, uneori, simpatii, spuse Manolescu.

La auzul acestui cuvânt, Al.Florin Țene își ridică privirea.

— Tocmai aici cred că se află una dintre marile probleme ale criticii literare din secolul XX. Criticul nu era întotdeauna singur în fața operei. Între el și autor se interpuneau prietenia, antipatia, relațiile de cenaclu, afinitățile de grup, interesele editoriale. Uneori, cartea era judecată înainte de a fi citită, în funcție de numele de pe copertă.

Alex Ștefănescu râse ușor.

— Adevărat! Uneori, o carte bună era întâmpinată cu tăcere, iar una mediocră primea elogii pentru că autorul era prieten cu criticul. Se întâmpla ca prietenia să devină o metodă de interpretare.

— Nu trebuie să generalizăm, interveni Eugen Simion. Au existat și critici de mare probitate intelectuală. Dar trebuie să recunoaștem că omul, cu slăbiciunile și afecțiunile lui, nu putea fi complet separat de actul critic.

— Aici este contradicția, continuă Manolescu. Criticul pretindea obiectivitate, dar era și el un om al timpului său, prins în rețele de relații, în dispute, în grupări literare. Uneori, verdictul estetic era contaminat de biografia socială a autorului.

George Călinescu bătu ușor cu degetele în masă.

— Domnilor, să nu uităm că literatura este făcută de oameni, iar oamenii nu sunt mașini. Dar nici nu trebuie să confundăm critica literară cu administrația simpatiilor personale. Criticul trebuie să aibă libertatea de a spune adevărul, chiar dacă acesta supără.

În acel moment, pe peretele barului apăru o hologramă uriașă. Un robot cu chip uman se apropie de masa lor.

— Stimați invitați, vă rog să-mi permiteți o intervenție. Am ascultat conversația dumneavoastră. Sunt Criticul-2111, o inteligență artificială specializată în istoria literaturii universale. Pot analiza în câteva secunde un roman, o poezie sau o operă dramatică, comparând-o cu milioane de texte din arhivele omenirii.

— Și poți să iubești un poet? întrebă Alex Ștefănescu.

— Nu în sens biologic sau sentimental, răspunse robotul. Dar pot identifica structuri afective, imagini poetice, originalitate stilistică, influențe, contradicții, simboluri și relații intertextuale. Pot evalua opera fără să fiu influențat de prietenia cu autorul.

— Dar poți să fii invidios? întrebă Călinescu.

— Nu.

— Poți să te răzbuni pe un scriitor care te-a criticat?

— Nu.

— Poți să-i acorzi o cronică elogioasă pentru că te-a invitat la masă?

— Nu consum hrană și nu am nevoie de invitații.

La această replică, Alex Ștefănescu izbucni în râs.

— Iată, domnilor, criticul ideal! Nu bea, nu mănâncă, nu se împrietenește, nu se supără și nu cere dedicații.

— Dar are un defect, interveni Al.Florin Țene. Nu a trăit. Nu a cunoscut suferința, iubirea, dezamăgirea, bucuria unei cărți tipărite după ani de trudă. Nu a așteptat o cronică literară cu emoția cu care un copil așteaptă scrisoarea de la tatăl plecat departe.

Robotul răspunse:

— Aveți dreptate. Nu am experiență existențială. Pot analiza expresia durerii, dar nu pot suferi în locul poetului. Pot identifica metafora dorului, dar nu pot duce dorul cuiva.

Eugen Simion aprobă din cap.

— Aici este limita fundamentală. Critica nu înseamnă numai statistică stilistică și compararea textelor. Ea presupune și o sensibilitate interpretativă. Un critic trebuie să simtă vibrația operei, nu doar să-i măsoare frecvențele lexicale.

— Totuși, spuse Manolescu, dacă inteligența artificială poate elimina favoritismele, atunci este un progres. Să ne imaginăm câte cronici nedrepte s-ar fi evitat în secolul XX!

— Și câți scriitori ar fi fost descoperiți mai devreme! adăugă Alex Ștefănescu. Câți autori au rămas în umbră fiindcă nu făceau parte din cercurile potrivite?

Al.Florin Țene își privi paharul.

— Mă gândesc la scriitorii din provincie, la cei din orașe mici, la cei care nu aveau acces la marile reviste literare. Unii scriau cu o sinceritate tulburătoare, dar nu ajungeau la masa criticilor consacrați. În multe situații, valoarea lor era descoperită târziu sau niciodată. Poate că inteligența artificială va reuși să deschidă porțile literaturii pentru toți.

Robotul proiectă în aer o bibliotecă infinită.

Pe rafturile ei se aflau milioane de volume, unele tipărite, altele păstrate în cristale de memorie. Fiecare carte avea atașată o fișă critică, cu evaluări comparative și interpretări realizate de sisteme inteligente.

— În secolul XXXI, continuă robotul, cronicile literare sunt realizate prin colaborarea dintre critici umani și inteligențe artificiale. Sistemele noastre verifică datele, identifică influențele, compară edițiile, analizează structura și semnalează eventualele contradicții. Criticul uman formulează interpretarea finală și își asumă răspunderea judecății estetice.

— Așadar, mașina cercetează, iar omul judecă? întrebă Călinescu.

— Exact.

— Atunci, poate că am descoperit o formă de echilibru, spuse Eugen Simion.

Manolescu își ridică paharul.

— Propun un toast. Pentru critica literară obiectivă!

— Cu apă? întrebă Alex Ștefănescu.

— În secolul acesta, apa este mai scumpă decât coniacul, așa că toastul nostru este cu atât mai solemn!

Toți ridicară paharele.

Dar tocmai atunci se petrecu ceva neobișnuit.

Paharul lui George Călinescu începu să lumineze. Din interiorul apei se ridică o mică sferă argintie, care se transformă într-o carte. Pe copertă scria: Istoria literaturii române, ediția definitivă a eternității.

Călinescu o deschise.

În paginile ei erau înscrise toate cărțile scrise de omenire, inclusiv cele care nu fuseseră niciodată publicate. Erau acolo manuscrisele pierdute, poeziile arse, romanele confiscate, jurnalele ținute în secret și scrisorile pe care autorii nu avuseseră curajul să le trimită.

— Ce este aceasta? întrebă el.

— Arhiva universală a creației umane, răspunse Criticul-2111. Conține și operele uitate.

Al.Florin Țene se apropie de volum și căută cu privirea numele unor scriitori români. Îi găsi pe Eminescu, Creangă, Caragiale, Rebreanu, Arghezi, Blaga, Bacovia, Camil Petrescu, Hortensia Papadat-Bengescu, Marin Preda, Nichita Stănescu și mulți alții.

Dar observă ceva surprinzător.

În dreptul fiecărui autor exista nu numai opera, ci și o rubrică intitulată: Ce au spus criticii despre el și ce au omis să spună.

— Iată adevărata istorie a criticii literare! exclamă Țene. Nu numai ce s-a scris, ci și ce s-a trecut sub tăcere!

— O istorie a absențelor, murmură Eugen Simion.

— Și a nedreptăților, completă Alex Ștefănescu.

— Dar cine va scrie istoria celor care au judecat greșit? întrebă Manolescu.

Robotul răspunse:

— Ea este deja în curs de redactare. Fiecare cronică literară din secolele trecute este reevaluată. Sunt identificate exagerările, omisiunile, prejudecățile și influențele extraliterare. Nu pentru a condamna criticii, ci pentru a înțelege limitele epocii lor.

Călinescu închise cartea și rosti cu gravitate:

— Să nu uităm un lucru: literatura este mai mare decât critica ei. Criticul poate greși, poate fi nedrept, poate fi uitat. Opera adevărată însă are uneori o viață mai lungă decât toate verdictele noastre.

Pentru câteva clipe se lăsă liniștea.

Dincolo de geamul barului, Pământul se vedea ca o sferă cenușie, înconjurată de instalații uriașe care încercau să-i redea puritatea. Oceanele aveau culoarea metalului, iar râurile erau doar niște amintiri cartografiate.

Al.Florin Țene privi planeta și spuse:

— Poate că aceasta este cea mai mare lecție a secolului nostru imaginar. Omenirea a inventat fabrici pentru apă, roboți pentru muncă și inteligențe artificiale pentru judecată. Dar n-a inventat încă o fabrică pentru înțelepciune. Nici un robot care să-i redea omului conștiința.

— Și nici o inteligență artificială care să poată înlocui definitiv sufletul unui poet, adăugă Eugen Simion.

— Atunci, să convenim asupra unui adevăr, spuse Manolescu. Critica literară a viitorului trebuie să fie mai obiectivă, dar să nu devină lipsită de sensibilitate.

— Iar prietenia dintre scriitor și critic? întrebă Alex Ștefănescu.

— Să rămână prietenie, răspunse Călinescu. Dar să nu intre în notele de subsol ale valorii estetice!

Toți râseră.

Robotul Criticul-2111 făcu o ultimă precizare:

— Pot să vă ofer o statistică. În secolul XX, numeroase cronici literare au fost influențate de relațiile personale dintre autori și critici. În secolul XXXI, evaluările asistate de inteligența artificială au redus considerabil aceste influențe.

— Dar au eliminat și prostia? întrebă Alex Ștefănescu.

Robotul ezită pentru prima dată.

— Nu. Prostia umană nu poate fi eliminată prin tehnologie. Ea poate fi doar identificată, descrisă și, eventual, ironizată.

— Atunci omenirea încă mai are viitor! exclamă Călinescu.

În clipa următoare, luminile barului se stinseră. Ceasul holografic arăta ora 21:11. Pe ușă apăru o inscripție: „Închiderea temporară a timpului”.

Cei cinci se ridicară de la masă. Paharele lor erau goale, dar pe fundul fiecăruia rămăsese câte o literă: C, Ș, S, M și Ț.

— Ce înseamnă acestea? întrebă Al.Florin Țene.

Robotul răspunse:

— Inițialele celor care au participat la ultima dezbatere despre obiectivitatea criticii literare.

— Ultima? se miră Manolescu.

— Ultima din această epocă. Nu și ultima din eternitate.

Ușa barului se deschise. Fiecare porni pe un drum diferit, deși niciunul nu știa dacă se întoarce în trecut sau înaintează spre viitor.

Al.Florin Țene rămase câteva clipe în prag și privi înapoi. Barul 2111 dispăruse. În locul lui se afla o bibliotecă imensă, iar deasupra intrării strălucea o inscripție:

„Cărțile nu au nevoie de prieteni care să le laude. Au nevoie de cititori care să le înțeleagă.”

Se trezi brusc.

Era dimineață. Pe birou se afla manuscrisul unei cronici literare, iar lângă el, un pahar cu apă obișnuită.

O privi cu atenție.

Apoi zâmbi.

Se gândi că, poate, în secolul XXXI, apa va fi mai scumpă decât aurul, iar inteligența artificială va scrie cronici mai obiective decât unii critici ai secolului XX.

Dar un lucru nu trebuia uitat: obiectivitatea nu se naște numai din absența prieteniilor, ci și din prezența caracterului.

Deschise manuscrisul și scrise pe prima pagină:

„Criticul adevărat nu trebuie să fie prietenul autorului, ci prietenul adevărului din opera sa.”

Apoi se opri.

Avea impresia că undeva, într-un bar numit 2111, cinci pahare cu apă încă mai păstrau ecoul unei conversații despre literatură, prietenie, dreptate și eternitate.

Iar robotul Criticul-2111, rămas singur la masă, înregistra ultima concluzie a întâlnirii:

„Inteligența artificială poate corecta subiectivitatea criticii, dar numai inteligența umană luminată de conștiință poate înțelege de ce merită salvată literatura.”

Și, pentru prima dată în istoria sa electronică, robotul nu mai adăugă nimic.

Tăcerea devenise și ea o formă de critică.

                                                                                  Al.Florin Țene

Tărtăcuțele țin sfat. Vai, vai, vine frigul! Ce-i de făcut?

Sunt plante agățătoare sau târâtoare, înrudite cu divlecii, castraveții și pepenii. Fac parte din familia Curcubitaceae. Tărtăcuțele sunt folosite în aranjamente decorative, fiind sugestive pentru anotimpul toamnă. Simpaticele tărtăcuțe au intrat și în atenția poetului George Topârceanu, în poezia ”Rapsodii de toamnă: S-a ivit pe culme Toamna / Zâna melopeelor / Spaima florilor și Doamna / Curcubitaceelor”.

Și în această toamnă mi-am procurat felurite tărtăcuțe. Una este în formă de lebădă, alta parcă este o hribă, iar alta-i de-a dreptul buzdugan. Culorile lor sunt fascinante.

Text și fotografie de Alec PORTASE

A trecut la cele veșnice col. Petru DICAN, comandantul pompierilor maramureșeni

 

Cu profundă tristețe și durere în suflete, anunțăm trecerea la cele veșnice a domnului colonel in retragere Dican Petru. A fost comandant al pompierilor maramureșeni în perioada 2004-2010, un om corect, un profesionist desăvârșit și un exemplu de dăruire pentru arma pompierilor, pe care a iubit-o nespus de mult. Seriozitatea și exigența lui erau cunoscute de toți cei care au lucrat alături de el, dar în spatele lor se ascundea un suflet mare, care a știut să fie aproape de oameni în clipele grele.

Generații de pompieri au învățat de la domnia sa ce înseamnă datoria, disciplina și onoarea uniformei. Munca și caracterul său au lăsat o amprentă adâncă în conștiința pompierilor din Maramureș.

Transmitem sincere condoleanțe familiei îndoliate și apropiaților. Amintirea sa va rămâne vie în sufletele celor care l-au cunoscut și au avut privilegiul să lucreze alături de el.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Priveghiul va avea loc luni, 16 noiembrie, începând cu ora 17:00, la Capela Cimitirului „Horea 2” din Baia Mare. Slujba de înmormântare se va oficia în același loc, marți, 17 noiembrie, de la ora 12:00. 

"PREMIUL SPECIAL AL JURIULUI" la „ETHOS FILM FEST” a poposit în Maramureș!

 În perioada 11-12 noiembrie 2026, la Bistrița s-a desfășurat cea de-a doua ediție a Festivalului-Concurs Național de Film Etnografic „ETHOS FILM FEST”, un proiect cultural ce își propune descoperirea și punerea în valoare a producțiilor de film cu tematică etnografică, având ca scop principal cercetarea, promovarea și valorificarea specificului cultural etnografic local, județean și național.

Reportajul nostru etnografic "Colecția Várvédő Zsolt", realizator Corina Isabella Csiszár, filmări, montaj, Florin Avram, din cadrul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Traditionale "Liviu Borlan" Maramureș, manager Lucian Iluț, a obținut "PREMIUL SPECIAL AL JURIULUI"!

Programul concursului din cadrul festivalului a cuprins o competiție de filme de scurt metraj, cu tematică etnografică, pe două secțiuni: categoria film documentar etnografic și categoria reportaj etnografic. În cadrul acestei ediții s-au înscris 26 de producții cinematografice din Maramureș, Arad, Dâmbovița, Brașov, Iași, Prahova, Mehedinți, Covasna și Olt.

Le mulțumim organizatorilor din cadrul Centrului Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud și membrilor juriului! Le mulțumim din suflet domnului colecționar

Várvédő Zsolt și doamnei dr. Smaranda Muresan!

Iza Corina CSISZAR

Liga Zimbrilor. Victoria care ne urcă pe poziția a doua!

Sâmbătă, 14 noiembrie, Sala sporturilor din Constanța a fost gazda partidei dintre CSM din localitate și CS Minaur Baia Mare, joc din cadrul etapei a 7-a din Liga Zimbrilor. Minaur a reușit să obțină două puncte extrem de prețioase și muncite, în fața unei echipe cu orgoliu, care are acum în componență șase foști jucători de la Minaur.

Prima repriză a fost foarte echilibrată, dar nici nu ne așteptam la altceva. Am avut și un joc în două bucăți distincte, cu 21 de minute extrem de vii, cu acțiuni rapide, cu goluri multe (scor 12-13). Au venit apoi cei de pe bancă și lucrurile s-au linilștit teribil, de ambele părți, gazdele reușind două goluri, iar Minaur niciunul. În 9 minute. Baia Mare putea mai mult, dar au fost 7 greșeli neforțate, așa că au cam apărat degeaba portarii Makaria și Sîncu (raportul aruncărilor 14/25 – 13/20). Sigur, nimic nu era terminat, dimpotrivă, impresia primei bucăți de meci fiind favorabilă.

Partea a doua începe la fel ca prima, cu multe goluri, dar cu Minaur mult mai clară și mai productivă, astfel că echipa noastră se distanțează la 2-4 goluri. Este și un mini-festival de scatoalce și eliminări, dar nu ne pierdem cumpătul. Ne temem de ultimele minute, așa cum ne-am temut la ultimele meciuri, dar o facem degeaba, pentru că băimărenii ies excelent din modulul trecutului, își păstrează diferența, ba chiar și-o măresc la un maxim de cinci goluri 24-29 (min. 57). Luasem deja pauza de goluri în prima repriză, nu mai aveam ce lua și în a doua. Extrem de bună poarta noastră și apărarea, iar victoria cade cum ne se poate mai bine. Mai ales că vine pe un teren greu, după o deplasare în care ai vreme să faci și cipca de pe televizor și să citești de două ori Șogunul.

CSM Constanța – CS Minaur Baia Mare: 26-29 (14-13)

• Sala sporturilor din Constanța, cca 600 spectatori
• Arbitri: Mihaela Chiruță – Georgiana Murariu (Neamț). Observator FRH: Ionuț Andrei Barbu (București)
• Aruncări de la 7m: 4-4 (transformate: 1-4, au ratat: Ștefan, Roșu, Dobra). Minute de eliminare: 8-8 (Cimpănici 2, Caba, Roșu / Fotache 2, Klis, Rancans)
• CSM Constanța: Vitali Șimanski (2 intervenții), Fradj Ben Tekaya (6 intervenții) – Gabriel Massuca Teca, Mihai Sebastian Bujor, Khazein Rustamov, Adama Adam Sako 2, Gabriel-Cristian Ilie 2, Gabriel Bujor 1, Călin-Mihai Căbuț 4, Liviu Emil Caba 2, Bogdan-Cătălin Rață 3, Ștefan-Gabriel Cumpănici 4, Mihai Bogdan Dobra, Iulian-Cristian Roșu 4, Anderson Da Silva Molino 3, George Teodor Ștefan 1 (din 7m). Oficiali: Marius Stavrositu, Alexandru Acsinte, Constantin Corneliu Bontaș
• CS Minaur: Darius Makaria (11 intervenții), Cristian Sâncu (a apărat 3 de 7m) – Antonio Bordeanu 6, Mamadou Diocou 6 (unul din 7m), Milan Kotrc 5 (unul din 7m), Hugo Forsberg 4, Edin Klis 3, David Pavlov 3 (2 din 7m), Robert Nagy 1, Kristian Lornstad 1, Tudor Botea, Ștefan Mark Adoreanu Kraiger (nu a jucat), Erik Pop, Roberts Rancans, Viorel Fotache, Lucas Sabou. Oficiali: Nuno Miguel de Melo Farelo, Mihai Bușecan, Sebastian Albu, Răzvan Pop, Raul Nistor

Etapa a 7-a

• HC Buzău – Potaissa Turda:34-32
• Dinamo București – CSO Teutonii Ghimbav:41-25
• Steaua București – CS; București:30-26
• CSM Constanța – CS Minaur Baia Mare:26-29
• CSU Suceava – SCM Politehnica Timișoara: 31-31
• CSM Vaslui – Univ. Cluj-Napoca: 36-26

CLASAMENT

1. Dinamo București – 12p (217-172) – 7
2. Minaur Baia Mare – 11p (217-188) – 7
3. CSM București – 10p (227-208) – 7
4. Poli Timișoara – 10p (216-193) – 7
5. ACS HC Buzău – 8p (212-210) – 7
6. Potaissa Turda – 8p (184-178) – 7
7. CSM Vaslui – 8p (194-198) – 7
8. CSU Suceava – 7p (212-210) – 7
9. CSM Constanța – 4p (177-179) – 7
10. Steaua București – 4p (204-210) – 7
11. U Cluj Napoca – 2p (174-214) – 7
12. Teutonii Ghimbav – 0p (196-270) – 7

Etapa a 8-a

• Potaissa Turda – Dinamo București (luni, 16 noiembrie, 16.00)
• Poli Timișoara – Univ. Cluj N. (miercuri, 18 noiembrie, 20.00, TVR Sport)
• CS Minaur – Steaua București (joi, 18 noiembrie, 17.30)
• CSM București – HC Buzău (vineri, 19 noiembrie, 15.00, TVR Sport)
• CSU Suceava – CSM Constanța (vineri, 19 npiembrie, 17.30)
• Teutonii Ghimbav – CSM Vaslui (sâmbătă, 20 noiembrie).

Cristi SOMESAN

Finală de vis la Turneul Campioanelor!

Ucraineana Elina Svitolina (32 de ani, 6 WTA) și rusoaica Mirra Andreeva (19 ani, 3 WTA) se vor întâlni în finala de astăzi de la Turneul Campioanelor 2026 ce se desfășoară la Indian Wells.

Cu o prestație imperială, Elina Svitolina a trecut cu ușurință de sportiva cehă Linda Noskova, scor 6-2, 6-2, și s-a calificat în finala Turneului Campioanelor.

Astfel, jucătoarea în vârstă de 32 de ani va aduce un plus de experiență în lupta pentru titlu, în fața tinerei Andreeva (19 ani, nr. 3), adversara sa, care a învins-o pe americanca Jessica Pegula, scor 6-3, 6-4.

Jucătoarea ucraineană se pregătește să dispute a treia sa finală – prima după șapte ani – din cele patru participări la turneu.

„Este incredibil să fiu din nou în finală, să am această ocazie mâine (duminică) de a face față unei noi provocări. Abia aștept”, a declarat ea cu bucurie după victorie. „A fost important să-mi impun stilul de joc. Trebuia să fac tot posibilul ca ea (Linda Noskova) să se simtă cât mai incomodă.”

Andreeva este prima oară în finală la Turneul Campioanelor. Calificându-se fără probleme pe primul loc în grupa sa, Mirra Andreeva a trecut cu ușurință de Jessica Pegula (6-3, 6-4) în semifinale, asigurându-și astfel un loc în finală.

La prima sa participare la acest turneu, rusoaica de 19 ani, numărul 3 mondial, nu a cedat niciun set și a ajuns în a doua finală cea mai prestigioasă din cariera sa, după cea de la Roland-Garros, câștigată la începutul lunii iunie.

Mirra Andreeva a reușit chiar o dublă, asigurându-și locul al doilea în clasamentul mondial, devansând-o pe belarusă Arina Sabalenka, eliminată vineri.

Cristi SOMESAN

Între responsabilitate educațională și respectul față de autoritatea pedagogică!

 

Sunt învățătoare la clasa a III-a. Menționez că nu sunt începătoare. Vă cer sfatul pentru că, efectiv, această serie de copii mi-a scos peri albi. Nu copiii în principal, ci părinții lor. De când sunt la catedră, nu am întâmpinat asemenea probleme și, de la an la an, situația se acutizează.

Părinții sunt la curent cu tot și se implică în orice mișcare pe care o facem. Am început pregătirile pentru activitățile care urmează în decembrie, de Ziua Națională, și apoi pentru Serbarea de Crăciun. Cu copiii mici trebuie să repeți din timp, să-i coordonezi, să-i antrenezi zilnic ca să iasă bine.

De când le-am împărțit textele și au început să povestească acasă ce repetăm în clasă, am numai probleme. Discuții și dezbateri interminabile. Nu sunt de acord cu cântecele patriotice, nu sunt de acord nici cu cele care au legătură cu neamul românesc și ortodoxia. Pe de altă parte, pentru serbare am avut un personaj din scenetă care trebuia să fie curcubeul ce se ivește după ploaie, iar acest lucru a generat, de asemenea, dezbateri foarte aprinse.

Totul se interpretează în cel mai urât mod posibil. Am ajuns să nu ne mai bucurăm de momentele simple și frumoase...

Ce mă sfătuiți să fac, să renunț la serbări sau să merg înainte?!

L.G.