Surpriză de la Nicușor Dan: Ce se întâmplă cu raportul privind anularea alegerilor din 2024

Documentul promis de Nicușor Dan va analiza nu doar alegerile din 2024, ci ultimele două decenii de acțiuni hibride ale Rusiei împotriva României și Europei, potrivit unui răspuns primit de HotNews de la președinția României.

La întrebările HotNews, Palatul Cotroceni a dat și alte detalii legate de raportul „care este în redactare”.

Raportul despre care președintele României a vorbit de mai multe ori, privitor la anularea alegerilor din 2024, nu se va limita doar la acel scrutin, ci va analiza două decenii de acțiuni hibride ale Rusiei împotriva României, potrivit răspunsului Administrației Prezidențiale.

Sursa: HotNews

Gluma zilei - Unii se întorc din concedii, alții...

 

Trei povestioare de Puiu RĂDUCAN

Dramă 1

 Cu pași greoi și vârstă ascunsă, calcă alene pe plaja stațiunii. Nu vorbește cu nimeni. Cară după el, dar parcă ai senzația că găletușa-n care ține o sticlă de juma’ de palincă îl plimbă prin soarele ce tare „mușcă”. Cândva om bun (bun este și acum, nu deranjează pe nimeni), cu știință de carte, serviciu bun, doctorate (pe bune), omul cu pași stinși pășește greoi cu mersul dus, stimpărat, printre mulțimea de pe plajă. Orice tratament ar face, „se pregătește” pentru lumea cealaltă, care nu este departe de el. Cine l-o fi mințit? Cine l-o fi trădat? Ce eveniment nenorocit i-o fi dat brânci în nesătula palincă? Numai el, amărâtul, știe! Se mută din loc în loc dând ocol plajei și rareori intră-n binefăcătoarea apă multimilenară. Ce mai înseamnă pentru el viața? Palincă, înseamnă și palinca nu va avea grijă de el, pentru că este foarte pretențioasă! Și sticla se termină iute. Omul își ia pașii după el și merge la „alimentat”. Și viața merge, curge… Mama ei de viață!

07082026-stațiunea Săcelu-Gorj

***

Dramă 2

Pare o adolescentă fragilă, care „n-a gustat viața”, dar așezându-se la un moment dat lângă mine, pe plajă, am observat câteva riduri printre lacrimile-i ce ce târau spre nisipul fierbinte. Întristat de cele văzute, mă întreb… ghinionul și norocul pot face casă bună? Ea, tinerica, poate fi definiția ghinionului. Dar nu cumva este prea puțin spus, „omul ghinion”? S-a legat pe viață și vecie de un monstru care, după cum apare, poate să-i fie tată. Și au venit împreună la ștrandul multimilenar. La ce or fi venit? Ea să sufere și să primească discret câte-o „scurtă”-n bărbie, pentru că nu-l slăbește din ochi, că se ține după el? Femeia sigur îl iubește, dar ce-o mai fi în acest caz iubire? Ea nu știe decât să se țină după el, mai rău ca mielul flămând după oaie. Și, repet, nu-l slăbește din ochi. Într-o rochicioară înflorată acum (s-ar putea să fie la incomodul ciclu feminin), pare o tinerică din clasa a V-a. O nevinovată copilă, deși s-ar putea să aibă copii acasă. Plânge. Plânge și se ține după el, care, acum, plin de nămolul care face bine, dar individul acesta este de fapt un grosolan nămol. C-o burtă evidentă, țanțoșă, merge înaintea ei și din când în când se oprește, se-ntoarce către consoarta lui, o amenință brutal cu degetul și-i mai șterge bărbia c-o scurtă (mică) apăsată. Acum, obrăjorul femeii triste s-a umplut și cu un pic de nămol. Să se-nvețe minte, ar spuns bestia! Tragedie, dramatism, dezastru, ce-o fi-n sufletul acestei femei căreia lacrimile-i dau direcția? Numai Dumnezeu cu mila Lui, cu mare mila Sa, poate să știe. Am văzut on om, o femeie moartă de vie printr-o mulțime vie, alături de un monstru care nu merită să trăiască. Nu curând voi putea șterge aceste imagini ale acestui individ cu comportament cel puțin din Evul Mediu, unde noua nevastă știa c-o așteaptă și-o bătaie bună (se poate spune și rea), iar nu cu mult timp în urmă, babele le sfătuiau pe mirese: -Fă, să te ferești de prima palmă că celelalte vin automat, dar unde mergem, fraților, cu comportamentul acestui bădăran sadea!

 08082026-stațiunea Săcelu-Gorj

***

Dramă 3

 Ca oriunde și oricând te duci într-o mulțime, fie și la plajă, intrii-n discuții cu oameni, te împrietenești chiar. Pe plaja stațiunii Săcelu din județul Gorj, un individ, două zile la rând (uitase că ne mai povestise și ieri), ne spune că-n „sălbatica” adunare de la Cluj, Untold, unul dintre cele mai mari festivaluri de muzică din România, ar fi venit și un „prezicător” indian. Ce-o fi căutat starostele acesta la noi, știința, istoria și religia nu ne poate explica, dar individul cică ar fi spus că de toată vina relelor de pe pământ, noi suntem de vină, noi suntem de vină, pentru că existăm, iar prostimea, căci prostime este, aplauda în delir. Adică, ce ar fi vrut marțafoiul, să nu existăm noi, lumea, dar el, ce ar fi făcut fără atâta prostime care să-l aplaude cu spume la gură? De ce este atâta prostime, Doamne? În loc să-l fi trimis acasă pe jos, fanatici de nerevizuit îl aplaudau frenetic. Îmi aduc bine aminte, asta referitor la prostia românească, de perioada de început a „noii Românii”, cea de după Lovitura de stat din ateistul și însângeratul decembrie 1989. La o mare adunare populară de la Pitești (spun ce am văzut), pe Ilici cel Groaznic, distrugătorul nr 1 al țării, l-a scăpat un porumbel pe la zâmbitoare, criminalul spunând: O vom duce rău! Parcă și el s-a speriat de aceste vorbe și le-ar fi dorit introduse înapoi, în pupătoare, dar te pui cu prostimea? A-nceput să aplaude de se mira Iliciul cu toți dracii din pipota lui. Acesta, criminalul, a mai rostit cu o voce mai tare însă cele spuse mai înainte, că o vom duce greu. Ce credeți, fraților, prostimea piteșteană, unul nu cred că a rămas acasă, aplauda și mai tare și mai mult, că o vom duce rău. Ai văzut Iliciul să se lase? Nu, n-are cum și de data asta repetă și mai tare că o vom duce rău, de-abia mai auzându-se și celelalte vorbe cum că el este cinstit și spune adevărul, dar mulțimea era gata să se tăvălească pe jos de viitorul pe care ni-l asigura Ilici cel Groaznic. Prostia prostimii a fost și este factorul determinant al distrugerii țării și prostimea votează, alege, se bucură, după care plânge.

09082026-stațiunea Săcelu-Gorj 

„Matrioșka nu are voie” – poezia dintre temeri și revelație

Volumul „Matrioșka nu are voie”, de Florina Juncu, apărut la Editura Oscar Print în 2025, continuă universul poetic început de autoare în volumul „Viața de noapte a Matrioșkăi”. Cele două cărți alcătuiesc, după cum sugerează chiar prezentarea de pe coperta volumului, un ciclu poetic preocupat de întrebările esențiale ale existenței, de identitate, memorie, iubire, singurătate și raportarea omului la limitele propriei ființe.

Titlul este, de la început, unul provocator. „Matrioșka nu are voie” trimite la imaginea păpușilor rusești care ascund mereu o altă păpușă în interior, devenind o metaforă potrivită pentru straturile succesive ale eului. Omul din poezia Florinei Juncu nu este o identitate simplă și definitivă, ci o succesiune de ipostaze, amintiri, frici, dorințe și întrebări. Fiecare „înveliș” ascunde un alt eu, iar coborârea spre interior nu aduce neapărat răspunsuri, ci, mai curând, alte întrebări.

Cuprinsul volumului confirmă această preocupare pentru căutarea de sine. Titluri precum „Matrioșka nu are voie…”, „Cunoaștere de sine”, „Toamna oamenilor”, „Viață”, „Graniță”, „Dor”, „Cărțile lui Prometeu”, „Cuvinte despicate până la golire”, „Lumea perfectă”, „Cerul ascuns în om” sau „Ratare personală” configurează un traseu interior. Poemele par să urmărească ființa umană în momentele sale de vulnerabilitate, între aspirația către absolut și imposibilitatea de a-l atinge.

Un element important al scrisului Florinei Juncu este amestecul dintre concretul cotidian și dimensiunea metafizică. Universul domestic, obiectele obișnuite și gesturile aparent banale pot deveni puncte de plecare pentru reflecții asupra vieții și morții, asupra memoriei sau a lui Dumnezeu. Într-o analiză dedicată volumului anterior, critica a remarcat tocmai această îmbinare dintre limbajul cotidian și legătura cu transcendentul, precum și caracterul minimalist și melancolic al poeziei autoarei.

La Florina Juncu, poezia nu se construiește prin declarații grandioase, ci prin asocieri neașteptate și imagini care destabilizează cititorul. Realitatea este ușor deplasată, iar lucrurile familiare capătă o semnificație nouă. De aici vine și impresia de poezie suprarealistă, observată și în receptarea volumului precedent. În același timp, inventivitatea lexicală și libertatea asocierilor apropie discursul de sensibilitatea postmodernă.

Foarte sugestiv este chiar poemul care dă titlul cărții. În fragmentul vizibil, Matrioșka este asociată cu o ființă care nu mai poate accepta regulile impuse din exterior. Formula „nu are voie” poate fi citită ca o ironie la adresa limitelor sociale, morale sau existențiale pe care omul și le impune sau pe care le primește de la ceilalți. Matrioșka devine astfel o figură a feminității, a eului multiplu și a libertății interioare, dar și a conflictului dintre ceea ce suntem și ceea ce ni se permite să fim.

Poezia Florinei Juncu este, de asemenea, una a fragmentării. Titlul „Cuvinte despicate până la golire” este aproape o definiție a demersului poetic: cuvintele sunt desfăcute, întoarse pe toate fețele, până când sensul lor obișnuit începe să se destrame. Poeta caută nu doar ceea ce poate spune cuvântul, ci și ceea ce rămâne atunci când cuvântul nu mai este suficient.

În această perspectivă, „Dor”, „Graniță”, „Viață” și „Ratare personală” nu trebuie privite doar ca teme izolate, ci ca trepte ale aceleiași căutări. Dorul presupune absență, granița presupune o limită, viața presupune trecere, iar ratarea introduce conștiința eșecului. Între ele se construiește imaginea unei ființe care nu caută o certitudine definitivă, ci învață să trăiască în interiorul incertitudinii.

Această idee este esențială pentru înțelegerea volumului. Prezentarea editorială afirmă că răspunsurile la marile întrebări ale existenței evoluează de la dorința de certitudine spre acceptarea unor răspunsuri mereu deschise, fără concluzii definitive. Tocmai aici se află una dintre calitățile cărții: poezia nu încearcă să rezolve misterul existenței, ci să-l păstreze viu.

Poezia „Nuanțe”prezintă o imagine a iubirii și a apropierii dintre oameni, construită printr-un limbaj simplu, dar încărcat de sensibilitate. Eul liric transmite emoții prin imagini poetice și prin folosirea unor verbe și expresii care sugerează apropierea și tandrețea. Versurile libere și lipsa unei rime fixe dau textului un caracter modern și firesc. Poezia poate fi interpretată ca o meditație asupra relației dintre oameni și asupra nevoii de apropiere sufletească: „când îngerii și demonii/ iau masa împreună/ și toți le fac cu mâna oamenilor/ din zbor/ doar-doar va înțelege cineva/ că asta este cutuma nuanțelor/ în piesele de teatru bune”.

Poemul  „Toamna oamenilor” , așa cum îi spune și titlul, pornește de la motivul toamnei, dar îl transformă într-o metaforă pentru existența umană. Poezia este o metaforă, o meditație despre viitorul omenirii, iar frunza uscată din versuri este un simbol al efemerității. Versurile libere și imaginile vizuale contribuie la tonul meditativ al poeziei: „Azi începe/ restul restului/ de viață/ pe care încă/ n-am început-o//(...) se vede viitorul/ cum latră/ și mușcă/ din restul oamenilor/ uscați ca o frunză”.

Poezia  „Cartografie”  sugerează ideea unei hărți, însă autoarea Florina Juncu  transformă această idee într-o reprezentare simbolică a vieții interioare. Eul liric își imaginează un portret și încearcă să traseze „linii” ale propriei existențe. Tema este căutarea identității și cunoașterea de sine. Apar metafore precum „harta sângelui nostru” și imagini legate de trup, care sugerează că identitatea se construiește din experiențe, amintiri și emoții. Poezia are versificație liberă și un limbaj modern, bazat pe metafore și asocieri surprinzătoare, ca în exemplul următor: „Ne crucificăm imaginea pe rama unui portret/ privește și crezi/ omul din tablou e pâinea lui Dumnezeu/ omul din poză e frumos și bun/ și toți trăiesc intens acum/ trăim ca și cum viața asta ar fi reală/ între rame se întâmplă totul/ chiar dacă dincolo e vidul/ ca o prăpastie între visul tău și visul meu.”

Poezia „Graniță” dezvoltă motivul graniței ca simbol al unei limite dintre oameni, dintre apropiere și îndepărtare sau dintre două stări sufletești. Titlul este sugestiv deoarece granița poate fi înțeleasă atât în sens concret, cât și metaforic. Imaginea pielii, a respirației și a trupului accentuează ideea unei limite fragile între interior și exterior. Tema este separarea și dorința de apropiere. Limbajul este expresiv, iar versurile scurte și libere creează un ritm fragmentat, potrivit stării de neliniște și vulnerabilitate: „Am trecut granița/ fără pașaport/ am făcut un pas/ și am fost dincolo/ de țara asta înghesuită/ de sub pielea mea/ acolo nu se respiră/ acolo se luptă/ toți străbunii mei stau înghesuiți/ în câte-o celulă”.

Poezia „Vitrine pentru vieți”  prezintă existența oamenilor ca pe ceva expus într-o vitrină, asemenea unor obiecte privite din exterior. Titlul este o metaforă pentru felul în care viețile oamenilor pot deveni aparențe sau imagini prezentate celorlalți. Tema propusă în poem este condiția omului și raportul dintre viața reală și imaginea pe care o afișăm. Versurile libere și imaginile metaforice susțin caracterul modern și reflexiv al poeziei: „Colecționari de oameni/ culegători de vieți/ își așează exponatele/ cu religiozitate/ în vitrine ignifugate/ incasabile, securizate/ doar așa vor ajunge/ Dumnezei responsabili/ pentru binele tuturor”.

Poemul  „Lumea perfectă” pornește de la ideea unei „lumi perfecte”, dar imaginile prezentate sugerează mai degrabă fragilitatea și imperfecțiunea existenței. Tema este contrastul dintre ideal și realitate. Expresii precum „nu ne întoarcem”, „ca ful risipitor” și imaginea „fratelui tău” creează o atmosferă de neliniște și tristețe. Titlul are astfel o posibilă valoare ironică: lumea numită „perfectă” este, de fapt, una în care oamenii sunt vulnerabili și supuși pierderii: „dar noi ne-am mutat/ în alt oraș/ în altă țară/ în altă lume/ locuim în labirinturi/ ale fricii cultivate/ pe vechile câmpii/ ale regăsirii de sine/ suntem ocupați/ cu îndulcirea/ rădăcinilor amare// nu avem timp/ să ne cățăram/ prin copaci, pe stânci/ cu atât mai puțin/ pe învechite cruci/ din lemn.”

Poemul „Ratare personală” construiește o confesiune despre vulnerabilitate și eșec existențial, pornind de la aspirația eului liric spre blândețe și ajungând la experiența dureroasă a realului. Metaforele corporalizării suferinței („întâmplările inimii / scrâșnesc din toate oasele”) traduc afectul în senzație fizică. Referința la Van Gogh introduce o perspectivă estetică asupra unei lumi percepute simultan ca frumoasă și agresivă.

Poezia „Vis suprarealist cu dor de Ion Monoran” valorifică poetica oniricului și a deformării realului, într-o construcție dominată de asociații suprarealiste. Figura lui Ion Monoran funcționează ca reper afectiv și simbolic, iar alternanța dintre „robust” și „fragil” exprimă instabilitatea identității și a memoriei. Visul devine astfel un spațiu al recuperării imaginare a unei prezențe absente: „...căutai oameni fără loc/ și fără timp/ fără miazănoapte/ și fără miazăzi/ oameni ruguri/ încă neaprinse/ revoltător de reali/ putând să rupă în două/ nemișcarea ce ne desparte/ țările interioare/ pământurile noastre migratoare.”

Poemul „Iluzii” problematizează percepția și relativitatea adevărului, prin metafora „colecționarului de iluzii”. Seria motivului „ochiului” transformă actul de a vedea într-o problemă epistemologică: realitatea nu este un dat stabil, ci rezultatul unor perspective multiple. „Răscrucea de puncte de vedere” sintetizează această condiție a eului, suspendat între interpretări posibile. Exemplific: „eu stăteam/ în mijlocul drumului/ la răscruce de puncte/ de vedere slabă/ și mi s-a părut că aud/ viitorul amețitor de spirală/ strigându-mă pe nume/ revendica toată colecția mea/ de iluzii speriate”.

Poemul „Strigăt de luptă” se constituie ca discurs al rezistenței interioare, articulând tensiunea dintre fragilitate și voința de supraviețuire. Imagistica este dens metaforică, iar „strigătul de luptă” devine simbol al unei energii existențiale care refuză pasivitatea. Finalul păstrează deschisă posibilitatea confruntării și a depășirii crizei: „...plutesc peste menirea primită/ la nașterea lui Adam/ aterizez în piele bătătorită/ de Matrioșkă altfel plămădită/ o fiică a Pandorei stă ascunsă/ sub dorul meu abrupt de ispite/ și ține în mâini o cutie plină/ așteptând strigătul de luptă.”

Poezia „Teatru alegoric” transpune conflictul interior într-o scenă teatrală, în care „demonii” eului devin personaje ale unei reprezentări alegorice. Figura tatălui și referințele la „Mamă”, „Fiică” și „Inocenta Iubire” conferă poemului o dimensiune mitică și spirituală. Teatrul devine metafora unei conștiințe fragmentate, aflate în căutarea unei forme de reconciliere.

Poemul „Poezia secretă” dezvoltă o ars poetica implicită, în care creația este asociată cu interioritatea, memoria și misterul. Metaforele insolite („inima mea secretă”, „cutie muzicală”, „îngeri de piatră”) sugerează că poezia se constituie din transformarea experienței intime în imagine: „...aici poți pune icoane oriunde/ oricum nu mai e mult/ și cuvintele vor sfida gravitația/ înfingându-se în pereți/ săpând ferestre/ către pajiști cu animale visânde/ care urzesc dorințe/ înfiorător de infinite”.

Poemul cu care se încheie volumul „Matrioșka nu are voie”, ilustrații Dan Marius Cosma,  intitulată „Doar aș iubi” articulează o meditație asupra iubirii, sacrificiului și morții, într-un discurs puternic confesiv. Imaginea „crucificatului de bună-voie” asociază iubirea cu asumarea suferinței, iar referințele la cuvânt și poezie introduc problema comunicării dincolo de limitele existenței. Finalul accentuează imposibilitatea comunicării și, implicit, funcția compensatorie a poeziei: „...m-ați mai aplauda/ dacă n-aș veni plină de emfază/ să îmi scutur cuvintele/ până amețesc și se predau/ în fața voastră/ ați crede că sunt reală/ că pot vorbi cu limbă de viață/ și cu limbă de moarte/ fără să mă puteți auzi?”.

Așadar, la poeta sătmăreană Florina Juncu putem vorbi de o poetică a interiorității, în care experiența personală este transfigurată prin metaforă, onirism și alegorie. Recurența motivelor iubirii, suferinței, memoriei și morții indică o poezie preocupată mai puțin de reprezentarea realului decât de reconstruirea lui prin conștiința subiectivă.

Cititorul este invitat să privească dincolo de suprafața lucrurilor și să descopere, asemenea unei Matrioșka, alte și alte sensuri ascunse în interiorul imaginilor poetice. În raport cu volumul anterior „Viața de noapte a Matrioșkăi”, cel de acum „Matrioșka nu are voie” pare să ducă mai departe experiența poetică a autoarei, păstrând interesul pentru identitate, singurătate, nostalgie și metamorfoză, dar accentuând deschiderea către întrebările fără răspuns. Critica literară a observat deja la Florina Juncu o poezie „metafizică”, bazată pe un imaginar suprarealist și pe o inventivitate lexicală aparte.

Consider că volumul „Matrioșka nu are voie” este o carte despre căutarea omului în propriile sale straturi interioare. Este o carte care nu oferă rețete și nu promite certitudini, ci transformă îndoiala, dorul, singurătatea și fragilitatea în materie poetică de calitate. Matrioșka devine astfel mai mult decât o imagine: este metafora unei ființe care se descoperă continuu, deschizând în ea însăși alte încăperi ale memoriei și ale conștiinței. Forța volumului „Matrioșka nu are voie” stă tocmai în această disponibilitate de a rămâne deschis. Poezia Florinei Juncu nu închide sensurile, ci le multiplică, iar cititorul, asemenea celui care desface o Matrioșka, este obligat să meargă dincolo de prima aparență, până când, în locul unui răspuns definitiv, descoperă o nouă întrebare.

Gelu Dragoș, UZPR

Exponatul lunii august la Muzeul Județean de Istorie

 

Exponatul lunii august la Muzeul Județean de Istorie și Arheologie este un Ceaslov tipărit la Târgoviște, în 1715, în timpul mitropolitului ortodox al Țării Românești Antim Ivireanul.

„Ediția de față reprezintă prima traducere a acestei cărți bisericești în limba română. Conform predosloviei scrise pe paginile nenumerotate, lucrarea a fost dedicată de arhiereu voievodului Ștefan Cantacuzino, care a sprijinit financiar apariția unor cărți de cult importante pentru cultura românească, dintre care amintim Biblia de la București (1688)”, a informat muzeograf dr. Marius Câmpeanu.

 În principiu, ceaslovul este o carte de cult care cuprinde rugăciuni și cântări pentru diferite ceasuri ale zilei. „La începuturile învăță­mântului confesional românesc, a avut inclusiv rol de abecedar, fiind folosit pentru învățarea limbii române. În județul Maramureș, potrivit istoricului Aurel Socolan, în anul 1984, existau 6 exemplare a Ceaslovului ivirean imprimat la Târ­goviște”, a mai precizat muzeograful Marius Câm­peanu.

Camelia TOCACI

Fotografia zilei - Taisia Nițuleasa&David Popovici

 

Iluzia retroactivității

(Ca să priceapă toți trotinetiștii habarniști, deveniți peste noapte experți în Drept Constituțional)

Doamne, ce agitație astăzi în presă și în mediul online despre recenta decizie a CCR privind legea ANI, readusă efervescent în prim-plan de situația primarului municipiului Timișoara!

Peste noapte, toată lumea a dobândit o expertiză subită în drept constituțional, aruncând verdicte absolute despre cum noua prevedere legală ar încălca grav principiul neretroactivității.

​Pentru a aduce claritate, trebuie să ieșim din zona de opinie pură, unde domină emoția, și să apelăm la rigoarea dreptului. Conform jurisprudenței constante a Înaltei Curți de Casație și Justiție și a analizei aprofundate existenta în doctrina de specialitate, integritatea în funcția publică nu este un concept politic flexibil, ci o obligație legală imperativă.

În sens strict juridic, integritatea impune exercitarea demnității publice exclusiv cu obiectivitate, independență și imparțialitate. Scopul acestei rigori este garantarea preeminenței interesului public asupra oricărui interes privat sau partizan.

​Astăzi, instanța de contencios constituțional a validat o prevedere esențială, și anume că persoana declarată anterior într-un conflict de interese sau într-o stare de incompatibilitate va trebui să elibereze funcția publică ocupată (cea cu privire la care s-a constatat starea de conflict de interese/incompatibilitate) în termen de 30 de zile de la publicarea noii legi în Monitorul Oficial.

Imediat, vocile din spațiul public au acuzat o aplicare retroactivă a legii.

​De ce este constituțional acest text și de ce nu încalcă principiul neretroactivității? Răspunsul rezidă în distincția fundamentală, consolidată în dreptul public, dintre aplicarea retroactivă a legii (facta praeterita) și aplicarea ei imediată situațiilor juridice aflate în curs de desfășurare (facta pendentia).

​Noua reglementare nu se întoarce în trecut pentru a reevalua faptele care au generat incompatibilitatea/conflictul de interese și nici nu aplică o sancțiune pentru trecut.

Starea de conflict de interese a fost deja constatată. Ceea ce face noua lege este să reglementeze efectele viitoare ale acestei stări asupra unui mandat aflat în curs. Exercitarea unei funcții publice este o situație juridică continuă.

Legiuitorul are dreptul constituțional suveran de a stabili și de a modifica cerințele de integritate pentru ocuparea sau menținerea unei funcții publice. Atunci când o face, noile condiții se aplică imediat mandatelor în derulare, strict pentru viitor (ex nunc), începând cu intrarea în vigoare a legii.

A impune eliberarea funcției în 30 de zile nu este o retroactivitate, ci asigurarea faptului că funcția publică nu mai este exercitată de o persoană care nu mai îndeplinește, în prezent, standardele legale de integritate.

​Dincolo de zgomotul de fond, merită să ne oprim asupra unei întrebări mult mai profunde: Cine spune, de fapt, dreptul?

​Oare interpretarea normelor de integritate și a arhitecturii constituționale mai aparține celor care le stăpânesc la nivel profesional prin studiu, rigoare analitică și practică judiciară sau a devenit proprietatea tuturor celor care, pur și simplu, știu să scrie pe o rețea de socializare?

Evaluarea unui text legal necesită rigoare, nu simpatii sau antipatii politice.

(Ciprian Tița, pe Facebook)

Aforismul zilei - Ioan Slavici

 

Semnificațiile zilei de 18 august 2026

 

Evenimente  18 august

1201: 

Este fondat orașul Riga.

1572: 

La Paris are loc căsătoria dintre viitorul rege Henric al IV al Franței și Margareta de Valois, fiica lui Henric al II-lea; se așteaptă o reconciliere dintre protestanți și catolici.

1812: 

Bătălia de la Smolensk. Cu mari pierderi, francezii au învins armata rusă a lui Kutuzov.

1844: 

Constituirea „Roatei de Pompieri” printr-un ofis semnat de principele Gheorghe Bibescu, la propunerea Departamentului Treburilor din Lăuntru.

Serviciul nou-înfiintat avea o structură militară și era împărțit în șase grupe, cu un efectiv de 7 ofițeri, 23 subofițeri și 256 soldați. Ca dotare tehnică, noua unitate militară din Garnizoana Bucureștilor dispunea de 14 pompe de incendiu, un car de instrumente, 30 sacale, 48 cai, 40 căngi și 50 lopeți de lemn.

1868: 

Astronomul francez Pierre Jules César Janssen descoperă heliul analizând cromosfera Soarelui în timpul unei eclipse solare totale în Guntur, India.

1877: 

A apărut "Albina Carpaților".

1916: 

Bulgaria a atacat Dobrogea românească. Declarația de război a fost făcută abia a doua zi.

1920: 

A fost ratificat al 19-lea amendament al Constituției SUA care garantează dreptul la vot al femeilor.

1934: 

Al Capone este transferat la închisoarea federală din Alcatraz, pentru a preveni contactul cu lumea exterioară - FOTO.

1939: 

În Germania, moașele și medicii obstetricieni sunt încurajați să raporteze nou-născuții cu handicap. Începe Programul de eutanasiere nazist.

1940: 

Cea mai grea zi ({{de|härtesten Tag}}; {{en|The Hardest Day}}) din Bătălia Angliei; ambele părți au cele mai mari pierderi.

1941: 

Ca urmare a protestelor din Germania, Adolf Hitler ordonă încetarea uciderii sistematice a bolnavilor mintal și a handicapaților.

1949: 

România: S-a adoptat Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 903 privind declararea zilei de 23 august ca sărbătoare națională. Hotărârea va fi abrogată în 1990, când se va proclama ziua de 1 decembrie drept sărbătoare națională.

1969: 

S-a încheiat festivalul de la Woodstock, un festival de muzică de patru zile la care au participat artiști de referință în muzica rock a anilor 1960.

1988: 

Într-un discurs de campanie, candidatul american la președinție, George H. W. Bush, face celebra promisiune, "Read my lips: no new taxes".

2008: 

Tenismanul spaniol Rafael Nadal a devenit Numărul 1 ATP după ce a câștigat turneul de tenis de la Jocurile Olimpice Beijing 2008. În finala turneului olimpic Nadal l-a învins pe chilianul Fernando Gonzalez cu scorul de 6-2, 7-6(4), 6-1

2008: 

Președintele Pakistanului, Pervez Musharraf, demisionează din cauza amenințării de punere sub acuzare.

Celebrări 18 august

E1969: 

S-a născut Edward Norton.

1942: 

S-a născut Gabriela Melinescu.

1912: 

S-a născut Elsa Morante.

1952: 

S-a născut Elayne Boosler.

1925: 

S-a născut Brian Aldiss.

1936: 

S-a născut Robert Redford.

1952: 

S-a născut Patrick Swayze.

E1967: 

S-a născut Eugenia Taralunga.

M1970: 

S-a născut Malcolm-Jamal Warner.

Comemorări 18 august

1900: 

A murit Albert Samain.

1850: 

A murit Honoré de Balzac.

1990: 

A murit Burrhus Frederic Skinner.

1963: 

A murit Clifford Odets.

W1940: 

A murit Walter Chrysler.

Sursa: Wikipedia

Invitație CASPEV, 26 august 2026, ora 12,oo

În data de miercuri 26 August ora 12,00 la Asociația Caspev, vă invităm la un spectacol minunat.

Invitații d-nei Conicica Gyöngyi sunt:

D-nul Gelu Dragoș, este o personalitate culturală maramureșeană, cunoscut prin activitatea sa didactică, literară și jurnalistică.Este poet, prozator, critic literar, memorialist și publicist, fiind implicat activ în viața culturală a Maramureșului. Este fondator și coordonator al proiectului editorial " Moara lui Gelu " și a colaborat de-a lungul timpului cu numeroase publicații literare și culturale. A fondat Cenaclul " Dintre sute de catarge " și s-a implicat în realizarea unor reviste școlare, între care revista " Raze de soare "

Volume:"Revistele școlare"-"Instantanee maramureșene"-"Valențe pedagogice în activități ecologice"-"Anotimpul iubirii"-"Moara lui Gelu"-"Raftul lui Gelu"-recenzii și critică literară...

Este membru a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, Cenaclul Scriitorilor din Maramureș, Asociația Scriitorilor din Maramureș, Clubul "Spinul" al epigramiștilor maramureșeni.

Gelu Dragoș este fondatorul și administratorul platformei "Moara lui Gelu", prin intermediul căreia publică articole de cultură, literatură, educație, administrație și actualitate.

D-nul Gelu în acest spectacol ne va prezenta o plachetă de versuri care se numește "Sublim", editura Eurotip Baia Mare.

-D-na Gabriela Brumar, fostă solistă a grupului folk "Orizont 77", în prezent cântă în grupul folk "Cuarț". La clubul de turism "Creasta Cocoșului" participă la diverse concursuri.

D-na Gabriela ne va fermeca la flaut prin sunete clare, pătrunzătoare și agile în pasaje rapide.

-D-nul Eugen Marchiș, solist, scriitor cu apariții literare în revista "Freamăt".

A participat la Liga Scriitorilor la lansări de cărți, Festivaluri Maramureșene la numeroase spectacole, lansări de cărți.

D-nul Eugen în acest spectacol ne va cânta piese folk remarcabile, cântate de dânsul la chitară acustică.

-D-ra Alexia Pinte, elevă la Colegiul de Arte prof. Norbert Kaszta ne va cânta la unul dintre cele mai iubite și versatile instrumente muzicale din lume, pianul, ea ne va emita toată gama de sunete, de la cele mai slabe la cele mai puternice.

Vă așteptăm cu deosebită plăcere la spectacolul nostru!

Conicica Gyöngyi, CASPEV Baia Mare

                                            Foto: C.G

O cronică volumului „Liga Scriitorilor Români – 20 ani în slujba culturii române”

 

Volumul „Liga Scriitorilor Români – 20 ani în slujba culturii române”, coordonat de Gavril Moisa și apărut în anul 2026 la Editura Napoca Star din Cluj-Napoca, reprezintă mai mult decât o carte aniversară. Este, în esență, un document de istorie literară contemporană, o radiografie a activității unei organizații profesionale și, în același timp, o mărturie despre continuitatea vieții culturale românești în primele decenii ale secolului al XXI-lea.

Sub genericul latin „Cultuire semper in virtute Dei”, cartea fixează în pagini tipărite două decenii din existența Ligii Scriitorilor Români (LSR), organizație întemeiată la Cluj-Napoca în anul 2006. Volumul are, prin urmare, o importantă valoare documentară, deoarece conservă nume, evenimente, proiecte, publicații, filiale, premii, interviuri, portrete și rapoarte de activitate care alcătuiesc împreună memoria instituțională a Ligii.

Structura volumului este amplă și diversă. Încă din primele pagini sunt prezentate reperele fundamentale ale organizației: organele de conducere, imnul, membrii fondatori, filialele și revistele editate sub egida Ligii. Aceste elemente conferă cărții caracterul unui document de arhivă, destinat nu numai membrilor organizației, ci și cercetătorilor interesați de fenomenul literar românesc contemporan.

Un loc important îl ocupă studiul semnat de Al. Florin Țene, „Liga Scriitorilor Români: repere istorice și activitate instituțională (2006–2026)”. Textul contribuie la înțelegerea genezei și evoluției organizației, urmărind transformarea unei inițiative culturale într-o structură cu activitate națională și internațională.

Cartea demonstrează că o organizație literară nu se definește numai prin numărul membrilor săi, ci mai ales prin proiectele pe care le inițiază, prin revistele pe care le editează, prin manifestările culturale pe care le organizează și prin solidaritatea intelectuală pe care o creează.

Din informațiile cuprinse în volum se desprinde imaginea unei organizații preocupate de promovarea literaturii române și de susținerea creatorilor. Activitatea Ligii este prezentată ca un fenomen cultural complex, care depășește simpla apartenență administrativă la o asociație profesională.

Filialele din diferite centre ale țării demonstrează caracterul descentralizat și dinamic al organizației. Rapoartele de activitate ale filialelor din Arad, Buzău, Olt, Iași, Vâlcea, Mureș și din alte spații culturale oferă imaginea unei rețele literare care funcționează prin inițiative locale, cenacluri, lansări de carte, întâlniri cu cititorii, concursuri, reviste și proiecte culturale.

Această dimensiune este deosebit de importantă pentru cultura română contemporană. Literatura nu se naște exclusiv în marile centre academice, ci și în spațiile culturale locale, acolo unde scriitorii, profesorii, jurnaliștii și iubitorii de literatură mențin vie legătura dintre carte și comunitate.

O constantă a volumului este prezența personalității lui Al. Florin Țene, fondator și președinte național al Ligii Scriitorilor Români. Portretul său instituțional și literar se conturează atât prin propriile texte, cât și prin mărturiile altor autori.

Din ansamblul cărții se desprinde imaginea unui scriitor care a înțeles cultura nu numai ca act individual de creație, ci și ca responsabilitate comunitară. Înființarea unei organizații, susținerea filialelor, promovarea scriitorilor, editarea revistelor și organizarea manifestărilor culturale presupun o activitate perseverentă, deseori mai puțin vizibilă decât opera literară propriu-zisă.

În acest sens, volumul devine și o mărturie despre munca instituțională din spatele fenomenului literar.

Studiile despre rolul Școlii Ardelene în promovarea limbii române, despre obținerea aprobării pentru sărbătorirea Zilei Limbii Române și despre diploma „Gloria Limbii Române” evidențiază o preocupare constantă pentru apărarea și cultivarea limbii naționale.

Una dintre valorile importante ale cărții este aceea că activitatea Ligii este pusă în legătură cu probleme mai largi ale identității culturale românești.

Limba, literatura, memoria istorică și tradiția constituie repere recurente. Astfel, volumul nu se limitează la o cronică administrativă a organizației, ci se deschide spre o problematică mai largă: locul culturii române în societatea contemporană.

În această perspectivă trebuie înțelese și textele referitoare la Ziua Culturii Naționale, la Ziua Limbii Române și la promovarea valorilor literare românești.

Cartea sugerează că identitatea culturală nu este un concept static, ci unul care trebuie permanent cultivat prin educație, lectură, creație și transmiterea memoriei de la o generație la alta.

Interviurile incluse în volum, între care se remarcă dialogurile cu Gavril Moisa și cu Al. Florin Țene, au o funcție importantă în construcția cărții.

Interviul permite pătrunderea dincolo de documentul oficial, oferind cititorului acces la motivațiile, proiectele și concepțiile celor implicați în activitatea Ligii. Într-o istorie literară viitoare, asemenea mărturii pot deveni surse importante pentru reconstituirea climatului cultural al epocii.

Memoria orală, consemnată prin interviu, completează documentul instituțional și îi conferă volumului o dimensiune testimonială.

O secțiune semnificativă este reprezentată de „Portrete de scriitori”. Sunt prezentați autori precum Mihaela CD, Florentin Smarandache, Johnny Ciatloș-Deak, Ionuț Țene, Doina Moritz, Zenovia Zamfir, Luci Trușcă, alături de alți membri și colaboratori ai Ligii.

Această galerie are o dublă funcție. Pe de o parte, individualizează personalitățile care contribuie la existența organizației; pe de altă parte, oferă o imagine asupra diversității literaturii contemporane.

Scriitorii apar nu ca simple nume într-un catalog, ci ca personalități cu preocupări, biografii și proiecte proprii. Prin urmare, volumul construiește treptat o memorie colectivă a unei generații literare.

Un alt capitol de interes este cel dedicat revistelor și publicațiilor editate de Liga Scriitorilor Români.

În cultura română, revista literară a avut întotdeauna un rol esențial. Ea este spațiul în care se întâlnesc creația, critica, eseistica, informația culturală și dezbaterea de idei.

Prin revistele sale, Liga contribuie la menținerea unui circuit al comunicării literare. Aceste publicații devin, în timp, arhive vii ale activității culturale, în care pot fi recuperate nume, texte, evenimente și idei.

Volumul acordă atenție și activităților concrete prin care literatura este adusă în mijlocul publicului. Premiile anuale, taberele de creație, cenaclurile și manifestările culturale constituie forme de stimulare a creației și de apropiere a scriitorului de cititor.

Deosebit de interesantă este prezentarea „Taberei Naționale de Creație – Caravana Culturii”, proiect care sugerează o concepție dinamică asupra culturii: literatura trebuie să circule, să ajungă în comunități și să creeze legături între oameni.

Cultura nu rămâne astfel închisă între zidurile unei instituții, ci devine un act de comunicare publică.

Ultima parte, dedicată „Cărții de onoare”, are o valoare simbolică deosebită. Numele înscrise acolo reprezintă memoria umană a celor două decenii de existență.

Cei mai confortabili pantofi de mers pentru femei în 2026bolooms.com

Am testat 5 soluții anti-zgârieturi: doar un spray m-a convins.Carnano

O instituție culturală nu este alcătuită doar din statute, sedii și documente, ci mai ales din oameni. Prin urmare, înscrierea numelor în cartea de onoare reprezintă un act de recunoaștere și, totodată, de conservare a memoriei.

Din punct de vedere metodologic, cartea coordonată de Gavril Moisa poate fi citită pe mai multe niveluri.

Mai întâi, ca istorie instituțională a Ligii Scriitorilor Români.

În al doilea rând, ca antologie de texte despre scriitori și activități culturale.

În al treilea rând, ca document de istorie literară contemporană, prin consemnarea unor nume, evenimente și proiecte care vor putea fi cercetate ulterior.

În fine, volumul poate fi privit ca o carte a memoriei culturale, deoarece fixează în timp ceea ce, fără un asemenea demers editorial, s-ar putea pierde în efemeritatea cotidianului.

„Liga Scriitorilor Români – 20 ani în slujba culturii române” este o carte aniversară cu o importantă funcție documentară și memorialistică. Prin bogăția materialului, diversitatea autorilor și amploarea informațiilor, volumul reconstituie două decenii din activitatea unei organizații care și-a propus să contribuie la promovarea literaturii și culturii române.

Meritul coordonatorului Gavril Moisa constă în reunirea unor materiale diverse într-o construcție editorială care permite cititorului să urmărească evoluția Ligii din 2006 până în 2026.

În același timp, volumul pune în evidență rolul lui Al. Florin Țene în întemeierea și dezvoltarea organizației și surprinde o întreagă comunitate de scriitori, publiciști și oameni de cultură care au contribuit, prin activitatea lor, la menținerea unui spațiu viu al literaturii române.

La două decenii de la înființare, Liga Scriitorilor Români apare, prin această carte, nu doar ca o organizație profesională, ci ca un fenomen cultural construit prin oameni, cărți, reviste, cenacluri, filiale, proiecte și memorie.

Valoarea adevărată a unui asemenea volum va crește odată cu trecerea timpului. Ceea ce astăzi este mărturie aniversară poate deveni mâine sursă pentru istoria literaturii române contemporane.

                                                                     Al.Florin Țene

Date bibliografice

Gavril Moisa (coord.), Liga Scriitorilor Români – 20 ani în slujba culturii române, Editura Napoca Star, Cluj-Napoca, 2026, ISBN 978-630-354-278-2.

Bibliografie orientativă

1.    Moisa, Gavril (coord.), Liga Scriitorilor Români – 20 ani în slujba culturii române, Editura Napoca Star, Cluj-Napoca, 2026.

2.    Țene, Al. Florin, „Liga Scriitorilor Români: repere istorice și activitate instituțională (2006–2026)”, în volumul citat.

3.    Agora Literară, publicație culturală editată sub egida Ligii Scriitorilor Români.

4.    Documentele și rapoartele de activitate ale filialelor Ligii Scriitorilor Români, reproduse în volumul aniversar.

5.    Statutul Ligii Scriitorilor Români, document instituțional.