vineri, 18 septembrie 2020

O presă liberă, dar fără identitate?…

 


Ar putea fi vorba despre felul în care te poți stinge din prea multă dorință de notorietate… Sigur, în unele cazuri am vorbi chiar despre acea dorință aproape viscerală (deloc scuzabilă, însă) de notorietate, care maschează orgolii, egocentrism, poftă de afirmare… Dar, în cele mai multe cazuri, notorietatea este doar o perdea fâlfâită peste niște „arginți”, culmea, scoși în final din propriul buzunar… Când nu va fi mai rămas nimic din identitatea și spiritul de luptă, fie și atrofiat, al „presei” de astăzi…

Poate că în alte timpuri (dar chiar altele!), într-o altfel de țară, un asemenea proiect ar fi avut o logică… Și mai ales sub umbrela unui bresle a jurnaliștilor, nu sub egida unui neaforism, în termeni reali, despre așa-zisa libertate a presei… Pentru că nu despre libertatea presei trebuie să învețe azi unii jurnaliști, ci despre ceea ce înseamnă a face presă… Dar, din nou, nu doar că punem boii înaintea căruței, dar ne hazardăm într-un proiect cu o căruță fără roți… Căci, asta este presa azi; și nu doar cea locală… Dar, cum avem o umbrelă sub care pot fi găzduiți atâția „jurnaliști”, nimic altceva nu mai contează, nu?!…

Ideea de a aduce la un loc presa locală nu este nouă… Și ar avea un anumit rost… Dar în altfel de vremuri… Acum nu poate apărea decât ca încercarea de a împinge sub o batistă uniformizantă ultimele „corzi” ale unui țambal oricum dezacordat…

Și nu apariția unui portal de centralizare a presei locale reprezintă problema… Ci sursele acestuia, care vor deveni surse în sursă… Da, jurnaliștii din presa locală se vor bucura… Pentru șansa unei notorietăți la scara multiplicată cu numărul „site” -urilor intrate în schema portalului centralizator (dar și de diseminare a informației înapoi în „local”) și oglindirea dinspre local, nu atât spre zona de impact național, cât spre posibilitatea de a se reflecta, ca scriitură (nu garantat și ca opinie și atitudine) spre alte publicații locale.

Noul proiect este fundamentat prin ideea promovării de informații într-un anumit domeniu. Politicile europene de coeziune. Posibil și alte „bla-bla” -uri europene… Dar nimeni nu poate garanta că nu va fi adnotat și „corectat”, ulterior, probabil în numele politicilor de tip anti „fake-news”, pe zone mult mai sensibile… Cu extinderea dinspre insipidul domeniu al politicilor de coeziune către sfere și subiecte tot mai sensibile…

Cât și cum va fi afectată independența presei locale, prin cele 30 de portaluri „centralizate”, prin subiecte și articole, va depinde însă fundamental tocmai de limitele de coeziune (!) pe care și le vor impune jurnaliștii în fața balanței în care informațiile și aportul de articole vor atârna într-un taler… Ce se va găsi în celălalt, ca recompensare, va fi cu adevărat o piatră de încercare… Și nu doar a eticii de presă a jurnaliștilor din presa locală…

Din păcate nu asta înseamnă gruparea presei locale pentru a fi mai puternică… Nu transferul acelorași subiecte într-un copy-paste local, regional, național… Nu asta va duce spre impunerea ei ca o voce ascultată și pe plan național… Nu asta îi va asigura un loc apropiat, ca notorietate, de presa națională (mai ales că oricum există câteva portaluri locale cu prezențe cu adevărat naționale)…

În fapt, orice înregimentare într-un proiect, nu independent financiar, ci „susținut” cu bani din afara cadrului propriu (acum, „bani europeni”), deși fiecare site ar fi trebuit să vină cu o cotă de co-finanțare, este susceptibilă a fi o subordonare și, poate, o supunere mascată a aceea ce a mai rămas din presa liberă locală. Este, de fapt, imaginea în oglindă a ceea ce au făcut guvernanții prin oferirea sprijinului de supraviețuire pe timp de pandemie… Doar că, în acest caz, „centralizatorul” este chiar mediul privat… Or, dacă banii guvernului dați în pandemie au fost priviți ca o încercare de a cumpăra bunăvoința presei, de ce nu am avea și acum, măcar pe sfert, semnul de întrebare de atunci?… Mai ales că pare o istorie care doar se repetă, banii veniți prin felurite asociații de presă la începutul anilor ’90 croind repere non-autohtone și ciudate modele civico-jurnalistice de tip „politically correctness”…

Or, doar numele „filantropilor” s-au schimbat… Nu neapărat însă și identitatea lor!…

Cezar Adonis Mihalache – Natiunea

Partide ”pe val“, partide ”sub val“

 Periodic, născut ca din nimic, apare câte un partid care creşte ca viteazul din poveste. Dacă luăm drept exemplu, partidul lui Dan Diaconescu, se poate spune că dispar aşa cum apar. PP-DD (Partidul Popular Dan Diaconescu) a făcut senzaţie obţinând 16,5% la alegerile parlamentare din 2012. La consiliile judeţene din acelaşi an partidul pornit dintr-un studio minuscul de televiziune obţinuse 8,95%.

La Bucureşti rezultatele au fost şi mai mari, obţinând 10,59%. Distanţa faţă de PDL, la Bucureşti, a fost mică, de vreo 6 procente. Partidul al cărui primar general devenise preşedintele României obţinuse doar 16,59% din voturile bucureştenilor.

Cam la acelaşi număr de voturi se aşteaptă şi acum Traian Băsescu, candidatul pentru primăria generală a Bucureştiului.

La sfârşitul mandatului, în 2016, PP-DD nu mai era pe val şi astfel din cei 68 de parlamentari, Dan Diaconescu a rămas singur, ca un general fără armată.

  Următorul partid „pe val” a fost USR. Pornit de la Uniunea Salvaţi Bucureştiul, partidul fondat de Nicuşor Dan a vizat un alt electorat. A obţinut un scor mai mic decât PP-DD la parlamentare, dar se pare că nu se dă atât de uşor dat jos de pe val.

A găsit soluţii, mai mult sau mai puţin improvizate. Alianţa cu PLUS, jocul de-a parteneriatul cu PNL, dar şi iniţiativa civică ” Fără penali în funcţii publice”, l-au menţinut în atenţia opiniei publice. Dar „Ciuma roşie”, a fost, totuşi, cel mai reuşit proiect al USR-PLUS. Condamnarea lui Liviu Dragnea le-a cam înmuiat protestele #reziştilor userişti.

Fără duşman nicio armată nu poate supravieţui. Cu ceva mai puţină determinare, ba chiar cu pudoare, Alianţa USR-PLUS şi-a întors armele spre cei ce păreau puternicii zilei: preşedintele Iohannis şi PNL. Rezultatele au fost mai slabe. Deşi s-a lansat sloganul „PNL=PSD”, nu se mai putea înlocui „PSD-ciuma roşie” cu „PNL- ciuma roşie”.

Întrebarea este dacă există acum, în miezul de foc a două campanii electorale, o formaţiune politică „pe val”?

  Liderii USR-PLUS ştiu că nu mai sunt „pe val”. Despre PNL Ludovic Orban spune că este cel mai puternic partid din România, partid care, în opinia premierului, se bucură de încrederea cetăţenilor.

PSD şi-a propus să se reconstruiască. USR zice că este partidul tinerei generaţii. PMP este prezentat de Traian Băsescu, parcă pentru a cerşi voturi, ca un partid mic. Pro România este mai mult un refugiu pentru nemulţumiţii din PSD decât un proiect pentru viitor. ALDE caută soluţii pentru a trece pragul electoral. Egal cu sine, UDMR nici nu scade, nici nu creşte.

Toată lumea vrea să facă valuri în politică, dar nicio formaţiune nu reuşeşte să urce pe val şi să plutească fără să facă niciun efort.

A trecut moda sau vremea partidelor „pe val”? O scurtă privire asupra celor două modele ne arată că aceste formaţiuni politice se nasc din iniţiativa, din scânteia genială a unui singur individ. Dan Diaconescu a promis că va salva toţi săracii României, iar pe Nicuşor Dan l-a trăznit ideea că el poate salva Bucureştiul. Lupta pentru păstrarea neatinsă a patrimoniului, salvarea parcurilor, a spaţiilor verzi, cuplate cu  lupta împotriva samsarilor imobiliari, au sunat frumos. Lăsându-se cuceriţi de promisiuni, bucureştenii i-au votat partidul.

Primul salvator, Dan Diaconescu a sfârşit în închisoare. Asupra lui Nicuşor Dan planează acuzaţia de corupţie, de trafic de influenţă în favoarea unui rechin imobiliar. Nicuşor Dan este un salvator de alt calibru decât Dan Diaconescu. El nu a cucerit doar o bucată bună de electorat, ci şi un partid. Cel mai puternic şi cel mai de încredere partid, după cum îl prezintă  liderul său, s-a lăsat cucerit de charisma lui Nicuşor Dan.

PNL a acceptat un candidat USR pentru cea mai râvnită funcţie din administraţia locală. Acceptând un candidat comun PNL-USR-PLUS  şi dacă Nicuşor Dan pierde primăria generală a Capitalei în faţa candidatului PSD, pentru PNL va fi cea mai usturătoare înfrângere suferită de când se află „pe val”. Eventualul eşec va influenţa alegerile parlamentare, ba chiar va împinge PNL-ul „sub val”.


Autor: Dumitru Păcuraru

Sursa: Informația zilei Maramureș

CONSTANTIN TRIȚĂ (10 IANUARIE 1957-16 SEPTEMBRIE 2020), ULTIMUL SCRIITOR ROMANTIC AL ROMÂNIEI. IN MEMORIAM

Nu am crezut nicicând că îmi va fi dat să vorbesc sau să scriu despre prietenii apropiați sufletului meu la timpul trecut; nu am crezut nicicând că vor veni vremurile când voi fi nevoit să-mi iau rămas bun de la un prieten precum poetul Constantin Triță (1957-2020), plecat prea repede dintre noi grăbit, probabil, de dorința de a sta la „taifas” cu Dumnezeu și de a-i recita din creațiile domniei sale. Mă consolează, însă, gândul că despărțirea dureroasă de astăzi se va transforma într-o nouă speranță de viață prin intermediul moștenirii culturale a poetului Constantin Triță, pe care voi încerca să o redau, într-o manieră succintă, în cele câteva rânduri așternute pe hârtie întru amintirea celui care a fost și va rămâne „bardul de la Piatra Olt”.

Rânduiala lumii a făcut să-l întâlnesc pe Constantin Triță în momentul în care „Caravana Culturii” a poposit la Sebeș și să-l reîntâlnesc, în anul 2017, cu ocazia primei ediții a Taberei Prieteniei Literare „De Amicitiae” organizată, la Mărtinie, pe Valea Sebeșului, de scriitoarea Mariana Moga. Proiectul taberei amintite a făcut în așa fel încât să ne revedem la Petrești (2018), la Batiz (2019) și la Ciulpăz (2020), fiecare întâlnire reprezentând câte o cărămidă pusă la temelia prieteniei noastre. Deunăzi vizionam, cu mult interes, una dintre emisiunile postului „Etalon TV”, moderată de doamna Zenovia Zamfir, în cadrul căreia Constantin Triță, alături de minunata sa soție, scriitoarea Constanța Triță, a evocat o parte din experiențele celei de-a IV-a ediții a Taberei Prieteniei Literare „De Amicitiae”. La câteva zile distanță, încă sub impresia acelui telefon nefast care mă anunța dispariția prietenului Constantin Triță, vorbesc și scriu despre el și despre toate cele trăite împreună la timpul trecut.
Născut la 10 ianuarie 1957, în Oltenia lui Mihai Viteazul, Constantin Triță s-a format și a activat în domeniul transporturilor, vârsta pensionării oferindu-i timpul necesar cultivării pasiunii pentru poezie. Predestinat a fi iubire, după cum el însăși mărturisea în poezia „Rondel predestinat” („Predestinat a fi... iubire,/Soroc la margine de gând”), Constantin Triță s-a dedicat poeziei de factură romantică, primul volum de versuri, intitulat sugestiv „Trubadur prin dragoste”, fiind publicat în anul 2014.
Debutul literar al poetului Constantin Triță a fost rapid remarcat de critica literară, care i-a așezat versurile în continuarea operei poetului și scriitorului vâlcean George Țărnea, cel supranumit „poetul iubirii”. Călcând pe urmele acestuia, Constantin Triță avea să fie etichetat, la scurt timp, drept „ultimul romantic al Olteniei”, „ultimul poet romantic”, poetul pentru care „Iubirea mea este-n ulciorul de lut,/Uitat undeva-n așteptare,/De toamnă, de ploi și sărut,/De foc, de noroc și răbdare”.
Anii au trecut, iar poetul Constantin Triță a prins aripi, în anul 2015 publicând volumul „Doar pentru tine”, iar în anul 2017 volumul „Rondeluri. Sonete. Rugăciuni și Erezii”, regăsite, alături de dedicația autorului, la loc de cinste, în biblioteca personală a subsemnatului. Acestor volume li s-au adăugat contribuțiile lirice publicate în paginile diferitelor antologii (dintre care amintim seria Vis cu Nichita, coordonată de Anca Elena Călin și Clepsidra cu sentimente, coordonată de Mariana Moga) și reviste literare. M-au impresionat într-un mod extrem, dar extrem de plăcut, simplitatea, naivitatea și eleganța transpunerii celui mai nobil sentiment uman, iubirea, în versuri, lectura acestora dovedindu-se a fi reconfortantă și totodată motivantă.
Poetul Constantin Triță s-a remarcat și ca un participant activ al proiectului „Caravana Culturii”, coordonat de Marian Bărăscu, prin intermediul căruia creațiile scriitorilor români contemporani au ajuns în aproape toate colțurile țării. Dintre scriitorii participanți am remarcat, încă din primul moment, prezența poetului Constantin Triță, singurul capabil să recite, fără întrerupere, zeci și zeci de versuri din propria-i creație (încă o dovadă a faptului că poezia acestuia a fost una muncită și gândită cu atenție și răbdare, cu înclinație spre calitate și nu spre cantitate). Toate acestea i-au adus recunoașterea comunității, dar și aprecierea unor personalități de marcă ale culturii românești, precum regretata Domnica Theodorescu, cunoscută tuturor ca Mitzura Arghezi.
Nu de puține ori am stat în preajma poetului Constantin Triță, care mereu s-a dovedit a fi o companie plăcută, capabil să plieze discuțiile în funcție de vârsta și pregătirea fiecărui interlocutor, capabil să râdă, să glumească și să cânte, dar și să asculte și să ofere cele mai bune sfaturi sau sugestii.
Am apreciat întotdeauna spiritul autodidact, cunoștințele poetului Constantin Triță și entuziasmul pe care-l afișa de fiecare dată când povesteam de bogata istorie a Olteniei... ultima noastră discuție a fost dedicată mișcării lui Tudor Vladimirescu și modalității prin care noi, istoricii, vom celebra bicentenarul acesteia în anul 2021. Nu de puține ori mi-a fost dat să constat faptul că acesta era la curent cu literatura de specialitate, cu lucrările și volumele de documente dedicate istoriei Olteniei și nu numai, cu micile picanterii ale fiecărei epoci, elemente care constituiau sarea și piperul fiecărei discuții. Îmi vor lipsi enorm întâlnirile și dialogurile noastre, gândurile și încurajările transmise cu fiecare ocazie, aprecierile făcute pe marginea lucrărilor publicate de subsemnatul și lecturate da capo al fine de poetul Constantin Triță.
Constantin Triță a ars precum o candelă pe altarul culturii românești și va rămâne, cu siguranță, un nume de referință în istoria literaturii de factură romantică; opera sa va dăinui de-a pururi și va transcende peste generații infirmând temerea mărturistită de acesta în poezia „Va veni cândva o vreme”: „Va veni cândva o vreme/Când cuvinte or să moară,/Când priviri or să blesteme/Și nimic n-o să ne doară.//Va veni o noapte lungă,/Plină de-ndoieli... și rece,/Clopote vor bate-n dungă,/Toți pe lângă noi vor trece.//Va veni cândva o vreme/Când pământul va fi piatră,/Când lumina... se va teme/De cenușa strânsă-n vatră.//Va veni... o clipă-n care/Plumbuitul întuneric,/Ne va arunca-n uitare/Și-ntr-un univers eteric”.
Cum afirmam în rândurile de mai sus, un om precum Constantin Triță nu a plecat pentru judecata divină, ci pentru a sta la „taifas” cu Dumnezeu și a-i demonstra că încă mai există iubire pe pământ, iubirea de oameni, iubirea de frumos și iubirea de cultură și a-l asigura că încă mai există ceva nobil în ființa umană. Aceasta, însă, cu prețul suprem al despărțirii de marea sa dragoste, de cei dragi și de cei apropiați, de cărțile și proiectele sale, de noi toți, cei care l-am iubit și-l vom iubi de-a pururi. Sunt ferm convins că, din înaltul cerurilor, Constantin Triță nu se va răbda să nu ne trimită câte un strop de omenie, bunătate și voioșie și să nu vegheze asupra noastră.
Regret enorm dragul meu prieten că nu am apucat să-ți mărturisesc direct toate gândurile și simțămintele mele, dar poate că plecarea ta prematură a fost un semn divin, un semn că nu trebuie să așteptăm momentul despărțirii veșnice pentru a ne exprima omagiile, aprecierea și simpatia față de un om, un prieten și un scriitor talentat precum Constantin Triță. Nu îmi rămâne decât să nădăjduiesc că într-o bună zi ne vom reîntâlni, în ceata îngerilor, de unde vom scrie împreună istoria nemuririi noastre.
SIT TIBI TERRA LEVIS, CARISSIME AMICE!
Drd. Mihai-Octavian Groza
Universitatea „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca

joi, 17 septembrie 2020

Şcolarizare, politizare, polemizare

 


de Dumitru Păcuraru

 Învăţământ online contra învăţământ tradiţional. De ce nu pot fi armonizate?  “Dacă e să înveţi, înveţi şi din prima şi din ultima bancă, şi la şcoală şi online”. Nu am citat din discursul vreunui academician sau al unui foarte deştept politician sau om de cultură.

Am citat o elevă din clasa a treia. Ar rezulta din acest citat că în privinţa învăţatului cel mai bine ştiu copiii ce trebuie să facă. În mod firesc ar urma să ştie cadrele didactice, însă  aici este de discutat în ce măsură sunt absolut toţi profesorii, toţi învăţătorii conştienţi de instruirea elevilor.

Nu toţi sunt ca domnul Trandafir. Unora le-a convenit să stea acasă câteva luni de zile şi să primească salariile. Este un aspect care ne conduce în zona polemizării.

Şcolarizarea în condiţii de pandemie este mai simplă decât lasă să se înţeleagă nesfârşitele discuţii în contradictoriu. Politicienii, cum era de aşteptat, au reuşit să politizeze şi criza de pandemie, aşa cum fac în cazul tuturor crizelor.

S-a purtat şi încă se poartă o aprinsă dezbatere pe tema învăţământului tradiţional şi învăţământului online.

Una dintre cele mai simple şi tranşante poziţii a exprimat-o Daniel David. La ţară, spune rectorul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj, se poate face cu predilecţie învăţământ tradiţional, iar în zona urbană trebuie îmbinat cursurile online cu cele tradiţionale.

Se face atâta caz despre satele cu toalete în curte, răsfirate printre munţi şi dealuri, unde nu pătrunde nici internetul. Fiind comunităţi închise, evident cu şcoli înconjurate de verdeaţă, este de domeniul evidenţei că se impune ţinerea cursurilor în stil tradiţional. Mai mult, la numărul foarte mic de elevi, învăţătorul poate merge din curte în curte să-şi instruiască elevii, aşa cum am auzit despre un cadru didactic din ţara moţilor.

Dar fără politizare, fără continuarea obsesivă a discuţiilor în contradictoriu însăşi pandemia nu ar avea farmecul ei politic.

Învăţământ online contra învăţământ tradiţional. De ce nu pot fi armonizate? Pentru că şi unul şi celălalt conduc în final tot la educaţie. Indubitabil, rezolvarea celei mai importante probleme pe care o pune criza de pandemie este procesul de şcolarizare.

Fiind o problemă atât de importantă, primul cuvânt ar trebui să-l aibă specialiştii. În domeniul sanitar, specialiştii sunt uşor de recunoscut. Sunt medicii, infecţioniştii, savanţii în microbiologie etc. Cine sunt specialiştii în domeniul educaţiei?  Evident, cadrele didactice. În vacarmul general despre începerea anului şcolar, în mod bizar, vocea lor s-a făcut cel mai puţin auzită. Ministrul Educaţiei, deşi este cel mai avizat purtător de cuvânt al cadrelor didactice, din cauza vocii subţiri, şi când spune lucruri interesante, nu se fac auzite, nu se bagă în seamă.

Să ne aducem aminte de vocea baritonală, sigură pe sine, a fostului ministru Andrei Marga. Desigur, nu se pune problema să ne reamintim de Bramburica, ministra Educaţiei propusă în mai multe rânduri de PSD.

Ce ar face doamna  Ecaterina Andronescu să fie în locul doamnei Monica Anisie? Indiferent de culoarea guvernului în chestiunea educaţiei, a desfăşurării anului şcolar trebuie luate aceleaşi măsuri. Se poate politiza orice, însă politizarea învăţământului, mai ales în aceste condiţii speciale, este o crimă.

L-am văzut pe fostul premier Tăriceanu anunţând că nu-şi trimite copilul la şcoală. Poate alege să nu şi-l trimită, dar să o ţină pentru el.  Politicienii pot alege să-şi trimită copiii la şcolile din străinătate. Îşi pot permite din punct de vedere financiar. Este însă impardonabil să se folosească de o situaţie gravă în deşarta speranţă că vor acumula capital electoral şi din pandemie.

 Prima zi de şcoală din anul pandemiei va intra în istorie la fel ca prima zi a unui război mondial.  Cu menţiunea că în primul război mondial s-a mers la luptă cântând, în timp ce acum se merge la şcoală plângând.

Indiferent de măsurile luate de orice guvern, există un risc imens, care nu ţine de culorile politice. Aşa cum esenţa educaţiei şcolare nu ar trebui să depindă de ideologie. Şcolarizare, politizare, polemizare. Ce alegem? Deja se pare că am ales. Politizare şi nesfârşite discuţii contradictorii în detrimentul şcolarizării.

Lecții de învățat. Integritatea publică și transparența

 

                                                                                             de Viorica Pârja 

 Dacă tot suntem în campanie electorală și toată lumea clamează democrația și binele ce­tă­țeanului, câteva cuvinte despre integritatea publică. De luare a deciziilor, de implementare a deciziilor, de ges­tionare a banilor publici, pe de o parte, cât și integritatea personalului – aleși locali, func­ționari publici. Care au obligația, prin lege, să acorde un tratament imparțial și echitabil tuturor persoanelor care li se adresează, cu respectarea unui termen rezonabil. (Constituția României, care consacră egalitatea cetățenilor în fața legii și a instituțiilor publice, fără privilegii și fără discriminări (art. 16), precum și dreptul de petiționare al cetă­țeanului (art. 51), instituind în sarcina entităților publice obligația de a răspunde la acestea în termenele și condițiile stabilite prin legi. Le-am cam uitat!

Să nu uităm, însă, că o primă componentă a integrității publice o reprezintă transparența în desfășurarea activității instituțiilor publice. Printr-un set de instrumente, instituțiile și autoritățile administrației publice locale trebuie să dea socoteală cetățenilor/contribuabililor cu privire la activitatea desfășurată în serviciul acestora: asigurarea accesului cetățenilor la informațiile de interes public; participarea cetățenilor la elaborarea de acte normative și la ședințele publice… De ce este necesară transparența? Ea are rolul de a preveni acțiuni care amenință integritatea publică (acte de corupție) și de a evalua performanța administrației publice locale. Lecții de aplicat și de învățat!

Actualitatea europeană în presa maramureșeană

 


Vă invităm să consultaţi secţiunea de pe site-ul Centrului Europe Direct MaramureșPresa scrisă, pentru a fi la curent cu cele mai noi subiecte europene abordate în articole apărute în 3 ziare din Maramureş: Graiul Maramureşului, Informaţia Zilei şi Glasul Maramureşului.

Selecţia lunară a materialelor: http://europedirect.cdimm.org/presa-mm

Un alt vector de informare local este blogul MOARA lui GELUhttp://moaraluigelu.blogspot.com/

 realizat de domnul Gelu Dragoș, profesor și jurnalist, puternic implicat în viața comunității și dedicat educării tinerei generații.


Centrul Europe Direct Maramureş

Tribunalul București obligă conducerea TVR să explice cum a cheltuit peste un million de euro pentru plata orelor suplimentare!

 

Tribunalul Municipiului București a admis cererea Sindicatului Român al Jurnaliștilor MediaSind depusă în baza Legii nr.544/2001 și a obligat  conducerea Societății Române de Televiziune să pună la dispoziție documentele care au stat la baza acordării, din anul 2018 și până în prezent, a sumei de 4.907.719 lei (aproximativ 1.022.441 euro), pentru plata orelor suplimentare prestate de anumiți salariați.

Prin petitia înregistrată la SRTV în data de 6 martie 2020, SRJ MediaSind a solicitat, în baza Legii nr. 544/2001, să i se comunice următoarele informații de interes public:

1. Situația orelor suplimentare efectuate lunar pe fiecare compartiment/serviciu/direcție, în perioada 1 ianuarie 2018 –până în prezent și suma totală plătită lunar pentru aceste ore.

2.Situația cuprinzând sumele acordate pentru fiecare lună/compartiment/serviciu/direcție, în perioada 1 ianuarie 2018 –până în prezent.

3. Copii după toate Notele de fundamentare întocmite pentru acordarea plății orelor suplimentare, întocmite în perioada 1 ianuarie 2018–până în prezent, pentru fiecare compartiment/serviciu/directie, cu anonimizarea datelor cu caracter personal.

SRTV, prin președinte-director general Doina Gradea, a oferit un răspuns incomplet și redactat superficial, iar la solicitarea de la pct.  3 a refuzat să răspundă!

Întrucât a primit date incomplete, MediaSind a reacţionat și printr-o Reclamaţie administrativă prin care atenționa conducerea TVR că încalcă prevederile legale. Din păcate, angajații numiți în comisia de soluționare a reclamațiilor administrative, consecvenți în obediența lor față de șefa TVR, au respins sesizarea, motiv pentru care organizația noastră a fost nevoită să se adreseze instanței de judecată și instituțiilor abilitate pentru cercetarea acestor abuzuri.

Precizăm că, potrivit prevederilor art.75 alin 6 si art 77 alin 3 din Contractul Colectiv de Muncă din SRTV, munca suplimentară poate fi efectuată numai cu acordul salariatului și după ce s-a obținut aprobarea factorilor de decizie abilitați în acest sens, prin completarea unui document anexat la CCM, care certifică asumarea, din partea angajatorului, a necesității prelungirii programului de muncă.

Potrivit informațiilor pe care le avem, SRTv, prin conducerea sa, ar fi plătit preferențial și fără documente legale orele suplimentare din tabele anexate adresei nr. C/236/09.04.2020, cu suma totală de 1.564 255 lei, pentru anul 2018 și 2 717 081 lei pentru anul 2019 (numai în luna decembrie 2019 s-au plătit 281 511 lei pentru 5609 ore suplimentare!). În anul 2020, în aceeași manieră, s-au plătit 626 394 lei pentru 6 346 ore prestate în luna ianuarie și 4602 ore ce ar fi fost efectuate în luna februarie. Totalul acestor sume cheltuite pentru prestarea unor ore suplimentare reprezintă 4 907 719 lei, adică aproximativ 1.022.441 euro!  Potrivit surselor noastre din zona apropiată conducerii, aceste plăți ar reprezenta doar o parte din sumele efectiv achitate, cuantumul real al acestora putând fi chiar de două ori mai mare!

Din acest motiv, am solicitat conducerii SRTV să verifice încă o dată informațiile transmise și să certifice, prin semnătură, conformitatea cu originalul a fiecărei anexe trimise. Din păcate, cererea noastră a fost ignorată.

Subiectul întrebării la care conducerea SRTV a refuzat să răspundă este foarte important pentru angajații SRTV, pentru că aceștia trebuie să știe dacă conducerea SRTV a respectat dispozițiile legale, atunci când a  plătit peste un milion de euro sau, poate, chiar dublu anumitor angajați, pentru efectuarea de ore suplimentare.

Precizăm că împotriva conducerii TVR și a membrilor Comisiei de soluționare a reclamațiilor administrative a fost făcută și o sesizare penală, ce a fost depusă la Direcția Națională Anticorupție. Considerăm că, dacă politicienii ignoră semnalele noastre legate de gravele ilegalități și derapaje ale administrației Gradea, nu ne rămâne decât să să apelăm la justiție, pentru ca cei care au contribuit la jaful instituțional din TVR să răspundă pentru faptele comise. (amănunte aici: MediaSind TVR a solicitat DNA anchetarea jafului descoperit de Curtea de Conturi în Televiziunea Națională!)

Administrația Gradea și politicienii care o sprijină în continuare, în pofida evidenței abuzurilor pe care le comite aceasta aproape zilnic, în detrimentul cetățenilor, dar și al salariaților, trebuie să înțeleagă că Televiziunea Națională nu este un SRL aflat la cheremul grupurilor de interese. Chiar dacă anchetele penale și procesele intentate durează mai mult timp, avem convingerea că, până la urmă, cei vinovați vor plăti pentru infracțiunile comise.

 

                                                                                  MediaSind