duminică, 17 mai 2026

Universitatea Craiova este noua campioana a României!

 


Universitatea Craiova este noua campioană a României după o pauză de 35 de ani. Oltenii nu au avut milă de „U” Cluj Napoca și s-au impus cu 5-0 în meciul de pe „Ion Oblemenco”. Este pentru a cincea oară în istorie când o echipă din Craiova câștigă campionatul, după cel din 1991.

Astfel, la 13 ani de la promovarea în prima divizie, echipa patronată de Mihai Rotaru devine campioană.

Craiova a jucat cu sufletul ”finala campionatului” conştientizând că un eşec în Bănie ar fi însemnat ratarea încă unei ocazii de a câştiga mult doritul titlu. Şi oltenii nu au stat pe gânduri, asaltând poarta tânărului Lefter încă din start. David Matei a deschis scorul în minutul 3, cu un şut superb, apoi Al-Hamlawi l-a executat pe goalkeeperul advers, în minutul 9, iar echipa lui Coelho lua un avantaj dădător de speranţe. Replica oaspeţilor a venit firav, de la lovitura de cap a lui Lukic, din minutul 30, însă David Matei a trecut pe lângă golul trei, în minutul 39, iar clujenii au rămas în zece trei minute mai târziu, după ce Mendy, care avea deja galben, a intrat dur şi a primit roşu, fiind eliminat.

Imediat după reluare Al Hamlawi a făcut 3-0 cu o execuţie de maestru. Mekvabishvili le-a adus fanilor certitudinea unei victorii fără probleme cu golul său din minutul 59, poate cel mai frumos al meciului. Finalul a mai adus un gol pentru tânărul Băsceanu, în minutul 79, şi Universitatea Craiova s-a impus cu 5-0 în faţa Clujului, declanşând nebunia în Oltenia. Este primul titlul care vine la Craiova după 35 de ani şi nimic numai contează.

După această umilință, suporterii clujeni au cerut demisia lui Bergodi. Urmărim să vedem ce se va întâmpla în viitorul apropiat!

Cristi SOMEȘAN

România dă, Ucraina ia! Dintotdeauna...

Europarlamentarul Claudiu Târziu aduce în atenție un fapt care a trecut aproape neobservat, în timpul Summitul-ui B9 de la București. Și anume, semnarea unui memorandum între universități din Români. și Ucraina.

Din partea României, memorandumul a fost semnat de Mirabela Grădinaru, partenera lui Nicușor Dan, iar din partea Ucrainei l-a semnat Olena Zelenska, soția președintelui Ucrainei.

„Iată ce a mai obținut Zelensky la București. Intrarea României în Coaliția Globală pentru Studii Ucrainene. O formă de soft power pentru Kiev.

În timp, ce Zelensky cerea la Summitul B9 mai mulți bani pentru apărare și noi angajamente militare, soția lui, semna un memorandum cu Universitatea București, Unversitatea Babeș-Bolyai din Cluj și Universitatea Ștefan Cel Mare din Suceava.

Cele trei universități de stat au aderat astfel la Coaliția Globală pentru Studii Ucrainene. Ce cuprind studiile? Limba ucraineană, literatura, istoria, cultura, probleme de securitate ale Ucrainei și alte aspecte conexe”, afirmă Târziu.

Memorandumul pentru introducerea ”studiilor ucrainene” în unievrsități din România vine în contextul în care în statul vecin, școlile românești pentru etnicii români au fost reduse, subliniază europarlamentarul.

„Coaliția este un proiect coordonat de cinci instituții ale statului ucrainean, între care Ministerul de Externe și cel al Educației. În el au intrat déjà o sută de universități străine.

Ucraina își construiește capete de pod în universitățile lumii. Profită de empatia lumii libere și transformă solidaritatea în influență instituțională permanentă.

Câți bani vor fi cheltuiți din bugetul public pentru noua coaliție în care a intrat țara noastră? Nu se știe. Ca toate sumele pentru Ucraina, și acestea rămân la secret.

Ce primește România în schimb? Nimic.

În Ucraina nu există departamente universitare în limba română. Școlile cu predare în română s-au redus drastic prin politici de asimilare forțată promovate chiar de guvernul de la Kiev. România dă. Ucraina ia. Mereu. Parteneriat fără reciprocitate”, conchide europarlamentarul.

C.L.

Mihaela CD și dimensiunea dialogică esențială


Volumul de poezie Furtunile sufletului al scriitoarei Mihaela CD se înscrie într-o paradigmă lirică a confesiunii elegiace, dominată de experiența-limită a pierderii părinților și de tentativa reconstituirii unei ordini afective într-un univers fracturat de absență. Cartea, apărută în diaspora canadiană, sub egida unei familii de scriitori profund implicate în promovarea culturii române, relevă nu doar o sensibilitate individuală, ci și o conștiință identitară, articulată prin limbaj poetic și printr-o etică a memoriei.

Structura volumului este atent construită, iar paratextul funcționează ca un cadru hermeneutic. Motto-ul autoarei – „Furtuna nu doboară arborele cu rădăcini puternice, ci pe acela căruia i-au fost retezate rădăcinile”  – introduce metafora centrală a volumului: rădăcina ca simbol al filiației și al stabilității ontologice. Pierderea părinților echivalează cu o mutilare a rădăcinilor ființei, iar poezia devine un act de reîn-rădăcinare simbolică.

Dedicația – „Cu infinita iubire / În memoria scumpilor mei părinți, Zamfira și Cornel”  – fixează clar dimensiunea elegiacă a volumului, transformând discursul liric într-un ritual al comemorării. În același timp, „Cuvântul editorului”, semnat de Johnny Ciatloș Deak, subliniază caracterul terapeutic al scrisului și dimensiunea spirituală a poeziei, insistând asupra relației dintre suferință și creație .

Tema dominantă este doliul, dar nu unul inert, ci unul dinamic, care generează interogație metafizică și aspirație către transcendență. Poezia „Nu-i drept” exprimă ruptura ontologică produsă de moartea părinților:
„Se rupe-n tine-un fir imaginar / Ce l-ați țesut pe-a vieții grapă” .

Această „rupere” devine leitmotivul volumului, reluat în multiple variante: dorul, vinovăția, neputința, nostalgia. În poemul „Gânduri cu dor”, absența este formulată prin imposibilitatea întoarcerii „acasă”, loc devenit inaccesibil în sens existențial .

În același timp, poeta refuză o viziune nihilistă asupra morții. Discursul liric este impregnat de o profundă credință creștină, care transformă moartea într-o trecere:
„Moartea este considerată o nouă viață, veșnică, fără durere” .

Astfel, volumul oscilează între lamentație și speranță, între pierdere și promisiunea revederii.

Titlul volumului este emblematic: „furtuna” devine metafora totalizatoare a trăirilor interioare. Aceasta apare sub diverse forme: uragan, val, foc, întunecare. În poemul „Furtunile sufletului”, memoria afectivă declanșează un veritabil cataclism interior:
„Amintiri dragi mă răscolesc / Furtunile-mi stârnesc în suflet” .

Imaginarul este predominant natural, cu elemente precum vântul, frunza, marea, cerul, fulgii – toate convertite în simboluri ale instabilității și ale trecerii timpului. De remarcat este și frecvența motivului „dorului”, specific liricii românești, care capătă aici accente dramatice: dorul nu mai este doar nostalgie, ci o formă de suferință ontologică.

Poezia Mihaelei CD se caracterizează printr-un discurs confesiv direct, apropiat de oralitate, ceea ce facilitează empatia cititorului. Adresarea către părinți („tată”, „mamă”) sau către divinitate („Dumnezeul meu divin”) creează impresia unui dialog continuu, chiar și dincolo de moarte.

Această dimensiune dialogică este esențială: poeta nu acceptă ruptura definitivă, ci încearcă să mențină o relație simbolică cu cei dispăruți. În poemul „Când stau de vorbă cu Iisus”, comunicarea devine mijloc de alinare și reconstrucție spirituală .

Un alt nucleu tematic îl constituie reflecția asupra timpului. Poezia „Ce-i clipa?” dezvoltă o meditație asupra efemerității, în care clipa este simultan nimic și totalitate . Această ambivalență reflectă conștiința tragică a existenței: omul este prins între dorința de permanență și realitatea trecerii.

În același registru, „Scara către cer” propune o metaforă a vieții ca ascensiune inevitabilă spre moarte, sugerând caracterul inexorabil al destinului uman .

Volumul are și o dimensiune etică: poeta afirmă valorile familiei, ale credinței și ale memoriei. În contextul diasporei, aceste valori capătă o semnificație suplimentară, devenind instrumente de conservare identitară. Poezia despre mama rămasă acasă sau despre distanța dintre copii și părinți reflectă drama emigrării și vinovăția asociată acesteia.

Furtunile sufletului este un volum de poezie profund confesiv, construit pe tensiunea dintre pierdere și speranță, dintre durere și credință. Mihaela CD reușește să transforme experiența personală a doliului într-un discurs liric cu valoare universală, în care cititorul regăsește propriile întrebări despre viață, moarte și sens.

Prin sinceritatea trăirii, prin recursul la simboluri accesibile și prin intensitatea emoțională, poezia sa se înscrie în tradiția liricii elegiace românești, dar capătă și o dimensiune contemporană, marcată de experiența diasporei și de nevoia de reconectare la rădăcini.

Volumul confirmă o voce poetică autentică, pentru care scrisul nu este doar artă, ci și formă de supraviețuire spirituală – o „terapie a sufletului”, așa cum inspirat remarca editorul.

 

                                                                                  Al.Florin Țene

                                                              Președintele internațional al Ligii Scriitorilor

               Membru al Academiei Americană Română de Cultură și Știință

               Cetățean de Onoare al municipiului Drăgășani

 

Conspirația proștilor și punctul terminus


Nici n-a fost bine eliminat de pe poziție mafiotul asasin impus prin forță, că s-a și pornit mișcarea propagandistică. „Facem lumină” – urlă, în cel mai pur stil comunist mașina de mâncat rahat a USR(i)-ului. Și bagă la mesaje emoționante de-i curg lacrimile tefeleului care se simte vinovat că nu s-a făcut suficient chezaș pentru eroul prostimii. Secta ineptă se cutremură: „Toți suntem Bolojan” – par a spune, timp în care flașneta propagandei ventilează rahatul, asigurându-se că niciun colțișor nu va rămâne nemaculat. Ceea ce v-am spus cunoașteți deja, vedeți limpede. E clar, e de-a dreptul deranjant.

Un neica nimeni, transformat de propaganda sterilă în Mesia, s-a trezit că-i fuge preșul de sub picioare. De ce? Pentru că tot ceea ce a făcut el din funcția de „șofer al României” a fost o prostie de la A la Z. O să rămână de văzut dacă ceea ce a făcut a făcut din prostie, din ticăloșie sau din ambele motive. Ceea ce e clar e rezultatul: o scufundare artificială a economiei României prin intermediul celor mai aberante măsuri de austeritate. În timp ce idioții vorbesc despre „stabilizarea bugetară” cei care știu să se uite la cifre văd limpede că „mafiotul de Oradia” a făcut doar câteva artificii contabile grosolane pentru a fabrica așa-zisa eficiență. Exact ca un hoț care e prins în miez de noapte la jefuit și pretinde că, de fapt, păzea incinta să nu vină hoții.

Însă nu e doar atât. Bolojan e ilustrarea unui alt fenomen de o gravitate extremă. Este imaginea eșecului unui sistem. De aceea disperarea este atât de mare. Cățărarea sa spre vârful puterii a fost un fenomen atent instrumentat, care începe încă de la declararea așa-numitei „Alianțe a Vestului”. Mai țineți minte? Încă de atunci scopul a fost impunerea lui Bolojan în ochii publicului drept „gospodarul”, „cel cinstit”, „omul care rezolvă, care descurcă”, „cel care are soluții”. Istoria de până la el e suficient de adâncă pentru a fi uitată.

Sistemul a început cu băsescu, pe care l-a preferat în locul „dictatorului Năstase”. Care Năstase se umflase de mai avea puțin și se transforma în monarh absolutist. Impunerea bețivului s-a făcut cu schepsis:  în duet cu boc – o nulitate absolută, ideală prin conformismul său. Scopul? Centralizarea deciziei la Cotroceni unde credeau că au omul. N-a mers, a ieșit un dezastru absolut. Apoi sistemul a încercat să păpușeze inclusiv vârful statului deoarece astfel, prin intermediul binomului [președinte-prost, premieri-marionetă] sistemul va funcționa mai bine, conducând din spate. Așa l-au adus pe Plăvanul cel castrat, un neica nimeni pus în frunte doar pentru că e neamț, și așa am văzut perindându-se o mulțime de irelevanți precum Cioloș, Orban, Cîțu, Ciucă, Ciolacu. Nulități, nulități și iar nulități. Care, împreună, au băgat țara-n stâlp. Mă rog, ei și păpușarii lor din spate.

Bolojan trebuie văzut ca disperarea sistemului de a stabiliza situația. S-au chinuit să găsească unul care, după mintea lor, era controlat și competent, astfel încât să-l pună premier. Strategia care ar fi trebuit să funcționeze la ultimele alegeri  fost simplă: președinte cretin, premier controlat și competent(repet, după criteriile/credințele lor). Alegerile s-au anulat pentru că, în orice combinație, la Cotroceni ar fi ajuns cineva cu personalitate. De Georgescu le era frică deoarece i-ar fi putut pune la punct știindu-le fragilitățile, iar de Lasconi nici n-au vrut să audă deoarece era mult prea dusă cu pluta, deci imprevizibilă. Așa au făcut în public mizeria cu anularea alegerilor, fără să le mai pese de nimic. Au jucat totul pe-o carte, sperând ca de data aceasta să meargă: președinte diliu – adică irelevant – premier competent, dar pe care, ca efect al jocurilor parlamentare, „îl putem ține în frâu”.

Care-i cea mai mare teamă a sistemului? Scăparea de sub control. Asta au vrut să evite, iar scenariul „dilău la Cotroceni și competent la Victoriei” părea cel ideal. Bolojan urma să facă ordine acolo unde credeau ei că e de făcut ordine, iar ceea ce se petrece la Cotroceni nu mai interesează pe nimeni deoarece orice se rezolvă cu un telefon. Și-așa a început aventura nulităților. Bolojan n-a mișcat în front, a executat exact ceea ce i s-a cerut. I-a babardit pe oameni, a ocrotit mafia. Și-a îndeplinit impecabil rolul de protector al intereselor străine și pe cel de ocrotitor al mafiei sistemului. Tuturor adevăraților privilegiați – pe care vă spun eu că nu-i cunoașteți – le-au fost protejate brutal interesele. Ceilalți au trebuit să treacă prin furcile caudine ale creșterilor generalizate de preț, prin taxe și impozite dublate, prin absolut tot ceea ce planificatorii retardați din sparte credeau „că e bine”. Iar binele s-a rostogolit asupra lor lăsându-i perplecși. Niciodată atâția indicatori economici n-au fost atât de roșii ca acum. Nulitățile din spatele lui Bolojan au încercat să se salveze printr-o peticeală grosolană, o mișcare de contabil tembel menită a spune: „iaca, am stabilizat deficitul”. Aiurea, e la fel de mare ca pe vremea lui Ciolacu. Doar că acum nu s-a mai cheltuit nimic cu pomeni electorale, ci cu interesele mafiei. Exclusiv ale mafiei! Dacă în anii electorali se mai aruncă bani pentru amărâți, după alegeri tot ceea ce s-a canalizat a fost spre interesul mafiei. Și iată surpriza: TOTUL PICĂ!

Nu-i nimic întâmplător, e realitate crâncenă pe care n-o pronunță nimeni: SISTEMUL E PROST! Sistemul e incompetent, idiot, nepotist, profund corupt, aberant și, mai rău decât toate acestea la un loc, e într-un stadiu în care merge de la sine, făcând prăpăd totul, deoarece a devenit incontrolabil. De aceea acționează haotic, inexplicabil și lipsit de logică. O parte a sistemului este îngrijorată că treburile au scăpat de sub control, că nervozitatea extremă din societate va bubui. Pe măsură ce se îngroașă numărul celor nemulțumiți și care efectiv nu mai au nimic de pierdut, crește riscul unei explozii sociale. De fapt explozia nu e intrinsecă, dar dacă cineva vine cu o scânteie, totul se duce de râpă. Credeți-mă că știu ce spun. Expulzarea lui Bolojan este expresia acestei facțiuni a sistemului.

Doar că totul s-a lovit de cealaltă facțiune, cea mai infectă, care arată precum un buboi plin de puroi. Ideologia sa e simplă: bube peste tot, iar pentru a le impulsiona mizeria e modul cel mai facil. Reprezentanții acestei facțiuni sunt vizibili atât prin manifestarea lor la suprafață, cât și prin urâțenia interioară care le iese vizibil la lumină, ca un stigmat. Sunt atât de degenerați încât ideologia lor principală e minciuna, pusă pe tapet printr-o cruntă inginerie socială deviată din „Experimentul de conformitate al lui Asch”.

Pentru cei care nu știu, experimentul psihologic al lui Asch avea un setup simplu: un individ era pus să răspundă unor întrebări evidente, de genul „care dintre cele trei segmente e egal cu segmentul de referință”. Imaginați-vă un segment de referință având 50 de centimetri, iar segmentele care trebuiau comparate aveau 10 cm, 120 cm și 50 cm. În sală, alături de individ, se aflau mai mulți actori, al căror rol era acela de a da răspunsuri greșite. Ce se întâmpla? După câteva runde subiectul începea să răspundă precum majoritatea. Așa se ajunge la conformism prin presiune socială.

E ceea ce face această cea mai degenerată aripă a sistemului, a cărei manifestare la suprafață o vedem sub forma mai multor capete sau tentacule: USR, Cioloș, Ciceală, Funky etc. Nefiind în linie cu oamenii normali, sistemul degeneraților a cotropit mass media, rețelele sociale s.a.m.d. Totul pentru stăpânirea narațiunii. Astfel se injectează narațiuni false, se izolează „dușmanii poporului” și se recrutează masa de proști supuși prin presiune socială.

Eșecul Bolojan este, așa cum am afirmat, eșecul sistemului. Al treilea eșec de strategie în linie, dovada clară că sistemul este profund incompetent. Acum, efectiv nu mai există soluții. A eșuat tot! De la băsescu încoace vedem eșecurile în lanț ale așa-numitelor „soluții miraculoase” propuse de cei care se intitulează „ceea ce are mai bun sistemul”. Dovada clară că ceea ce e mai bun pentru ei este, în realitate, de o prostie incomensurabilă.

Ce se întâmplă acum? Păi e o stare de perplexitate generalizată. Pur și simplu, nu mai există soluții. Și, credeți-mă că în afara aripii total degenerate, celorlalți le este frică. Sistemul a ajuns atât de mare încât e nesustenabil și, în același timp, scăpat de sub control. Nu mai merge cu tăieri de la oameni pentru că nu mai e nimic de tăiat. Ce să mai iei când s-a ajuns la o impozitare mai mare decât în statele nordice? A te muta în Bulgaria a devenit trend pentru orice om care are o brumă de bani!  Iar aici s-a ajuns la fundul sacului. Cei care s-au trezit din beție înțeleg că dezmățul la care sunt părtași nu poate dura mai mult de 2-3 ani. Nu mai e spațiu de manevră! Iar când se va ajunge cu adevărat la final, păduchelnița autohtonă va fi curățată de mafia transnațională. Care mafie a fost mulțumită până acum deoarece și-a făcut de cap liber. Însă, când se va ajunge la punctul terminus, sistemul va fi pus în fața intereselor mafiei celei mari și ghiciți cine va câștiga!

Este coșmarul celor din sistem care s-au trezit din beție. Degenerații nu se vor trezi niciodată pentru că ei sunt spălați pe creier și oricum o parte substanțială a stipendiilor le vine de la mafia transnațională. De aceea avem și disensiunea actuală din sistem. Iată punctul de inflexiune, adevăratul punct de inflexiune.

De fiecare dată, când treburile o luau razna, exista o mână nevăzută care îndepărta degeneratul și aducea la putere o forță corectivă, care repunea barca pe linia de plutire. Acum, o asemenea forță, pur și simplu nu există. Credeți-mă și nu vă faceți false iluzii. Totul e distrus, iar de existat nu există soluții. Pentru că nu mai au oameni, ci doar proști.

Adevărul e simplu și vizibil de la o poștă: România e distrusă în aceeași măsură din interior și din exterior. Când vedeți în discurs elemente gen „independență”, apeluri la patriotism și alte astfel de manifestări, aceea e vocea viermelui intern. Când vedeți apeluri la „modernizare”, „europenism”, „civilizație”, aceea e vocea viermelui extern. Au crescut ambii suficient de mari astfel încât să se lovească întrucât spațiul dintre ei s-a micșorat considerabil. Ceea ce însă prioritizează viermele extern e credința tâmpă a ambelor tabere că bunăstarea ar veni din partea „investitorilor externi”. De 37 de ani tot așteptăm „investitorii străini” sau „strategici” așa cum, pe vremuri, bunicii noștri așteptau să vină „anglo-americanii”. Și, așa cum bunicii noștri s-au iluzionat aiurea pierzându-și viețile cu speranțe deșarte, la fel face și sistemul așteptând sosirea „investitorului minune”. Nu merge: atunci când ajungi să crezi în povești sfârșești în dezastru.

Când vin cu astfel de imagini ale realității, prezentate exhaustiv, toți mă întreaba dacă am soluții. Păi hai să ne înțelegem: ce soluții poți avea în condițiile în care totul este cangrenat? Până când bolnavul, adică statul, nu înțelege situația, absolut nimic nu se poate face. Din punct de vedere practic, statul arată atât de prost pentru că este parazitat atât din interior cât și din exterior. Astfel, singura variantă de lucru este deparazitarea atât internă cât și externă. Povestea e cumva simplă: până acum au fost aplicate doar strategii de deparazitare internă, astfel încât orice strategie ar trebui să înceapă cu deparazitarea externă care să se facă fără a îngrășa parazitul intern. Ceva în genul celor făcute de Dragnea(fără partea de avantajare a paraziților interni). Dar ați văzut cum a sfârșit-o! Statul, ca să mai poată respira și să nu se mai scufunde, trebuie să treacă printr-un proces profund de deparazitare, dar credința mea e că până nu va pune cu botul pe labe parazitul extern, nu va putea face nimic.

 Autor: Dan Diaconu

Sursa: Trenduri economice

Bolojan a intrat în campanie electorală...

Cu o determinare de catâr, nu răspunde deloc presei cârtitoare și nici militanților aflați de partea „greșită” a cordonului sanitar.

Probabil fără să realizeze asta, Bolojan pune în practica principiul vinovăției prin asociere, teoretizată de Carl Schmitt, ideologul juridic al celui de-al treilea Reich.
După arhitecții, practicanții și simpatizanții cordonului sanitar, ești contra salvatorului, ești contra dușmanului, deci trebuie să fii exterminat sau redus la stadiul de mobilier. Ești vinovat pentru simplul fapt că ești în cordonul sanitar.
Cred că cel mai bun tratament pentru un asemenea comportament patologic este ignorarea. Lipsa de empatie și de smerenie poate fi cel mai bine sancționată prin refuzul băgării în seamă.
Bolojan poate să continue să dea din coate în bula lui. Nu-l mai băgați în seamă. Bula lui este bula usere și o parte mică din bula penele.
Nu depășește 15% din voturi, fie că vor fi alegeri peste o lună sau peste doi ani jumate.

(Gheorghe Piperea, europarlamentar)

Mândri de Alexandra Căpitănescu!


 Urmăresc Eurovision de 35 de ani, de când sunt în media și pot să spun că sunt mândru de Alexandra Căpitănescu. Ce vedem de aici?

1. Am ajuns in top 5 doar cand am avut voci spectaculoase cu show-uri la maxim voltaj (Luminita, Mihai, Paula & Ovi). Alexandra Capitanescu e o forta a naturii.
2. Montarea noastra a fost marca inregistrata in tot peisajul spectacolului. Jocul intre alb si negru a fost minunat.
3. Comertul zonal de puncte merge mai departe fara noi. Moldova, Israel, Italia, vechii nostri frati de concurs, ne-au pus la coada clasamentului. 12 puncte de la Luxemburg? Cine si-ar fi imaginat.
4. Toti cei care au barfit pana la epuizare despre preselectia romaneasca sunt invitati sa repete: LO-CUL TREI.
5. Ii multumesc Alexandrei Capitanescu pentru faptul ca, vreo cinci minute, am fost lideri, dupa cum scria si pe burtiera. Fara precedent.
6. Foarte amabil dl Primar General Ciucu, care deja se pregatea pentru a gazdui anul viitor Eurovision la Bucuresti. Totusi, sa ne vedem lungul nasului. Asa sala de spectacole puteam avea la Bucuresti doar daca o generam cu AI.
Bravo, Romania!

Cristi Brancu

„Păstrați-vă pomana!” De ce profesorii vor să refuze voucherele de 1.500 de lei pentru carieră didactică


Prima de carieră didactică, 1.500 lei acordați sub formă de vouchere pentru cursuri și cărți, a stârnit revolta profesorilor din învățământul preuniversitar. „Unii câștigă banii, alții pierd timpul”. Secretarul de stat Alina Gîrbea a anunțat că va organiza o consultare cu beneficiarii.

Ceea ce s-a dorit a fi o vestă bună s-a transformat într-o adevărată furtună în mediul on-line, unde profesorii anunțați că prima de carieră didactică a fost aprobată și-au scris în sfârșit toate nemulțumirile. „Unii câștigă banii, alții pierd timpul”, acuză profesorii.

Secretarul de stat Alina Roxana Gîrbea - care a preluat coordonarea Programul Educație și Ocupare (PEO) 2021-2027, derulat de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), în cursul săptămânii trecute, după ce secretarul de stat susținut de PSD a fost retras din funcție - a anunțat că prima de carieră didactică a fost aprobată de guvernul Bolojan, banii urmând să fie disponibili din cursul lunii iunie. Cei 1.500 lei net, primiți sub formă de vouchere pe suport electronic, nu pot fi cheltuiți oricum, cu 65% din sumă, adică aproape 1.000 lei, urmând să fie achitate cursuri de perfecționare, diferența rămânând la dispoziția profesorilor pentru a achiziționa cărți necesare în procesul instructiv-educativ.

Postarea a adunat peste 130 de comentarii, profesorii semnalând ceea ce, de altfel, au pus în discuție și cu luni în urmă, anume că nu li se pare normal să li se impună ce cursuri să facă (există o listă aprobată cu furnizorii și cursurile puse la dispoziție). Nici procentul foarte mare din sumă alocat cursurilor nu li se pare în regulă, în plus timpul pe care îl au la dispoziție este extrem de scurt, asta însemnând că vor fi nevoiți să participe în vacanță, adică în timpul lor liber, la cursuri.

„Un mecanism prin care profesorii sunt împinși către piața furnizorilor de formare profesională”

Sindicatul din Învățământul preuniversitar Argeș „Muntenia”, care a criticat prevederile încă din februarie, a reamintit, inclusiv pe pagina secretarului de stat Alina Gîrbea, care sunt principalele semne de întrebare pe care le ridică profesorii. Prima dintre acestea ar fi denumirea, sindicaliștii atrăgând atenția că „prima de carieră didactică nu reprezintă o creștere salarială, ci o finanțare condiționată și controlată. Prima nu intră în salariu, nu produce efecte la pensie, nu intră în calculul altor drepturi și poate fi folosită doar în limitele impuse de către stat. Practic, Guvernul evită asumarea unei finanțări structurale a salarizării și oferă în schimb un voucher condiționat”.

Cât despre impunerea ca 65% din sumă să fie cheltuită pentru cursuri, aceasta nu este altceva decât „o direcționare forțată a banilor”, o prevedere care transformă sprijinul „într-un mecanism prin care profesorii sunt împinși către piața furnizorilor de formare profesională, multe dintre aceste cursuri fiind contestate de ani de zile pentru formalism, utilitate redusă și apropierea de diverse rețele politico-administrative”.

Este de asemenea amintit termenul scurt de implementare, data limită fiind 31 august 2026, care și acesta favorizează consumul accelerat, nu dezvoltarea profesională autentică. Se mai atrage atenția că excluderea personalului administrativ de la acordarea acestui sprijin este discriminatorie, nedreaptă și revoltătoare.

„Toate acestea nu fac decât să consolideze narativa anti-UE”

Profesorii se întreabă în mediul on-line pe cine ajută că se cheltuie zeci de milioane de euro fără niciun beneficiu real.

„România nu beneficiază cu nimic, UE vede că aruncați banii pe prostii și singurii care câștigă sunt cei de pe lista cu programele acreditate. Parcă în politicile publice se discută despre cheltuirea responsabilă a banului public”, se atrage atenția într-unul dintre comentarii. Este o cerință a Comisiei Europene ca minim 50% din bani să fie folosiți pentru cursuri, explică secretarul de stat Alina Gîrbea. „Asta arată pe de o parte că nici politicile UE nu sunt adaptate la nevoile beneficiarilor, în funcție de contextele naționale. Am constatat acest lucru și pe partea de egalitate de gen. Și astfel banii se cheltuiesc degeaba, fără niciun impact social. Pe de altă parte, asta arată că pregătirea programului a fost dezastruoasă, trebuiau măcar identificate nevoile profesorilor de formare, nu creată o piață pentru niște grupuri deștepte care fac cursuri inutile (sau nu le fac) și iau banii. Și nu în ultimul rând, la nivelul salariilor din învățământ de la noi, plus tăierile masive din ultimul an, la lipsa de dotări și acces la resurse vitale pentru predare, să obligi oamenii să dea banii pe niște cursuri inutile și să le și spui că uite ce face UE pentru voi...Toate acestea nu fac decât să consolideze narativa anti-UE”, continuă discuția în comentarii.

Dincolo de critici profesorii au venit și cu propuneri concrete privind destinația acestor fonduri care i-ar putea ajuta cu mult mai mult: plata cursurilor de reconversie, achiziția de materiale necesare la clasă, de dispozitive cum sunt imprimantele, de tablete cu funcții inteligente, etc. „Cursurile sunt bune doar pentru împlinirea îndatoririlor legate de școală cu credite, dar dumneavoastră credeți că în concediu se apuca cineva de făcut cursuri? Când o să îi văd și pe parlamentari la lucru peste program și chiar în concediul lor, atunci promit că primesc și eu cariera didactică. Până atunci păstrați -vă pomana și-o trimiteți la UE înapoi”, este categoric un profesor.

„Este regretabil faptul că profesorii nu au fost consultați”

Cea mai frecventă critică este legată de cursurile care li se propun și de perioada extrem de scurtă, pe deasupra și în timpul concediului. „Sincer, există o singură explicație pentru soluția aleasă - banii aceia vor ajunge la cine trebuie. E din categoria <nu le dăm asistență socială că o cheltuie pe alcool și tutun>. Profesorii au nevoie de salarizare decentă, nu de resturi aruncate din ce rămâne de la alții”, este unul dintre comentariile în aceeași notă.

Bursele de studenți vor fi suplimentate din fonduri europene. Ce spune Daniel David despre prima de carieră didactică

Secretarul de stat Alina Gîrbea a răspuns la foarte multe dintre comentarii, arătând că a preluat de curând coordonarea programului și că nu a știut că nu a existat un proces de consultare.

„Mulțumesc mult tuturor celor care au comentat pentru feedback. Cum spuneam și în video am preluat săptămâna trecută acest program de la unul dintre secretarii de stat care și-au dat demisia în contextul plecării PSD din guvern. Este regretabil faptul că profesorii nu au fost consultați. Voi organiza în cel mă scurt timp o consultare deschisă pe subiectul împărțirii primei”, este unul dintre răspunsuri, postarea fiind ulterior editată pentru a anunța că „în urma reacțiilor primite voi organiza o consultare a beneficiarilor, la care voi invita și Ministerul Educației și Comisia Europeană. E important să ascultăm părerile profesorilor și să vedem ce poate fi ajustat”.

Autor: Alina Mitran

Sursa: Gândul

Prefață


           
„Senine respirații critice”, o Ars Poetica a lecturii

„Critica este arta de a iubi în mod inteligent.”

(Charles-Augustin Sainte-Beuve)

 

Pe esplanada literaturii române contemporane se distinge o voce și o personalitate literară complexă: bine-cunoscuta și îndrăgita scriitoare Liliana Moldovan, cunoscută atât ca scriitoare, poetă și  jurnalistă  cât și în postura de cronicar.  Domnia sa îmbină vocația literară cu activitatea profesională, activând în cadrul Bibliotecii Județene Mureș, fiind  deopotrivă implicată activ în viața literară și publicistică românească, ca redactor șef al „Agenției de presă Așii Români” și  al revistei „Orizonturi Mureșene” și ocupând funcția de Președinte al  filialei Mureș a Ligii Scriitorilor Români.

Opera domniei sale este polivalentă, reflectând un parcurs literar ascendent, o iubire indubitabilă pentru literatură și o etică  împământenită a scrisului întemeiată pe lumină, cunoaștere și valorizare. Cărțile pe care domnia sa le-a publicat au conținut divers, de la poezii, proză scurtă, interviuri, lucrări biografice până la recenzii și cronici literare.

Scriitura Lilianei Moldovan se remarcă sclipitor printr-o forță creatoare interioară de factură luminoasă, de un intens lirism, cu  o profundă sensibilitate confesivă, aplecându-se deseori asupra dimensiunii spirituale și afective a existenței, folosind un ton blând, empatic și profund umanist. 

 În spațiul literaturii contemporane românești, volumul „Senine respirații critice” al Lilianei Moldovan se afirmă printr-o construcție exegetică aparte, situată sub semnul unei duble fidelități: fidelitatea față de text și fidelitatea față de spiritul care îl animă. Această carte  este o veritabilă cartografie a sensibilității critice, în care lectura este un act de cunoaștere, iar interpretarea este o formă de participare ontologică.

Analizând titlul „Senine respirații critice” vom observa că acesta sugerează o poetică a echilibrului: „respirațiile” trimițându-ne la ritmul interior al lecturii, la organicitatea relației dintre cititor și operă, în timp ce atributul „senine” configurează o atitudine critică întemeiată pe înțelegere, empatie și valorizare.

Scriitura Lilianei Moldovan se înscrie într-o tradiție a criticii contemplative și participative, unde judecata estetică nu demolează, ci edifică și luminează, printr-un dialog  interior cu opera punând accentul pe relevarea sensurilor profunde și pe evidențierea frumuseții textului. Prin gingășia și delicatețea lirică cu care realizează fiecare cronică volumul „Senine respirații critice” devine o Ars Poetica a lecturii.

În opinia mea, cronicarul/criticul literar nu trebuie să fie un evaluator al textului, ci un mediator între conștiința creatoare și conștiința receptoare, un hermeneut care pătrunde dincolo de suprafața discursului pentru a reconstitui pulsația interioară a operei. El nu  trebuie să judece, ci să înțeleagă și să încerce să traducă sensibilitatea autorului, asumându-și rolul de interpret al unei lumi deja create, dar încă neepuizate în sensuri. În viziunea mea, cronicarul este, dacă vreți, un fel de co-creator al receptării, capabil să lumineze acele zone fertile ale textului care pot genera rezonanță în conștiința cititorului.

Distinsa scriitoare Liliana Moldovan știe că „A înțelege înseamnă a reface drumul creației.” (Wilhelm Dilthey) iar una dintre coordonatele fundamentale ale volumului „Senine respirații critice” este caracterul său profund hermeneutic. Liliana Moldovan nu se mulțumește să descrie sau să rezume, ci caută în mod constant sensurile ascunse, structurile simbolice și resorturile metafizice ale operelor analizate într-un  proces de descifrare, printr-o pătrundere în straturile adânci ale textului.

Observăm în cronicile sale că autoarea știe că menirea cronicarului nu este de a diminua valoarea, ci de a identifica acele nuclee de intensitate estetică și ideatică ce pot susține interesul și admirația publicului. Liliana Moldovan a înțeles că  o critică orientată spre valorizare nu este o formă de concesie, ci un act de responsabilitate culturală, prin care se consolidează puntea dintre operă și comunitatea lecturii, cronicarul  transformându-se într-un  veritabil vector al consacrării, orientând atenția cititorului spre ceea ce merită aprofundat, nu spre ceea ce trebuie respins. Scriitoarea îmbrățișează lectura și o îmbracă în haina iubirii de cuvânt, confirmând motto ul de început conform căruia: „Critica este arta de a iubi în mod inteligent.” (Charles-Augustin Sainte-Beuve)

În romanul „Momentul destinului”, autoarea evidențiază dimensiunea mitologică și inițiatică a construcției narative, insistând asupra faptului că simbolurile nu sunt simple ornamente, ci vectori de cunoaștere. Astfel, critica se transformă într-un act de mediere între text și cititor, între aparență și esență. În această perspectivă, lectura nu mai este un gest pasiv, ci un ritual de inițiere, o traversare a sensurilor, o experiență care implică atât intelectul, cât și sensibilitatea.

Un alt pilon esențial al volumului „Senine respirații critice” îl constituie orientarea sa spre dimensiunea spirituală a literaturii. Fie că este vorba despre romane, poezie sau eseu, Liliana Moldovan interpretează operele prin prisma unor întrebări fundamentale privind sensul existentei, al sufletului, al divinității sau al morții.

În cronica dedicată volumului „Odiseea sufletului”, este așezată central ideea continuității spirituale, unde literatura este privită ca un spațiu al reflecției asupra destinului uman. Autoarea tratează această temă ca pe o nevoie de sens pentru că „Omul este o ființă care caută sens.” (Viktor Frankl)  și ca pe niște  manifestări ale unei nevoi ontologice de transcendere conferind prin aceasta întregului volum o aură de gravitate și profunzime, transformând critica într-o formă de filosofie aplicată literaturii.

În paginile dedicate volumelor de poezie, Liliana Moldovan explorează relația subtilă dintre lirism și reflecție filosofică privind poezia ca expresie divină a emoției și modalitate privilegiată de cunoaștere.

Analizând creația Rodicăi Ioana Bândilă, autoarea subliniază dimensiunea interogativă a versurilor, insistând asupra întrebărilor existențiale care structurează discursul liric. În această interpretare, poezia se transformă într-un spațiu al dialogului interior, al confruntării cu sinele și cu misterul existenței. Se conturează astfel ideea unei alianțe discrete, dar profunde și fecunde între poezie și filosofie, în care cuvântul poetic se transformă într-un instrument de revelare al adevărului interior.

Tema timpului traversează întregul volum, fie în mod explicit, fie ca fundal al reflecției critice. Autoarea Liliana Moldovan surprinde cu deosebită finețe modul în care percepția timpului se transformă de-a lungul existenței, de la expansiunea copilăriei la comprimarea maturității confirmând viziunea lui Jorge Luis Borges  potrivit căreia „Timpul este substanța din care sunt făcut.”( Jorge Luis Borges)

În analiza poemului „Prin timp”, se evidențiază caracterul subiectiv al experienței temporale și impactul acesteia asupra conștiinței de sine. Timpul nu mai este o simplă dimensiune cronologică, ci un factor modelator al identității. Această reflecție se extinde asupra literaturii în ansamblu, care este văzută ca o formă de conservare a memoriei și de luptă împotriva efemerității.

Unul dintre cele mai distinctive aspecte ale volumului „Senine respirații critice” este stilul său unic și original, situat la confluența dintre discursul academic și expresia poetică. Limbajul critic pe care îl folosește autoarea  este adesea metaforic, imagistic, încărcat de sugestii și nuanțe, ceea ce conferă textului o valoare estetică proprie. Între rigoare și poeticitate, critica Lilianei Moldovan nu este doar analiză, ci un act de creație în sine, o rescriere interpretativă a operei.

Distinsa scriitoare Liliana Moldovan cunoaște aforismul lui Kant conform căruia „A judeca înseamnă a compara.”( Immanuel Kant) și tocmai de aceea, în cronicile sale  adoptă o atitudine critică predominant pozitivă, orientată spre evidențierea valorilor și a meritelor estetice. Prin această etică a admirației  Liliana Moldovan conferă textului o tonalitate caldă și încurajatoare, transformând critica într-un spațiu al recunoașterii și al celebrării.

Volumul „Senine respirații critice”  se impune ca un volum de referință în sfera criticii literare contemporane românești  de factură empatică și spiritualizată având o identitate clară și o coerență bine definită. Scriitoarea Liliana Moldovan propune în această carte o viziune proprie în care literatura nu este doar obiect de analiză, ci spațiu al revelației, iar critica, un instrument de apropiere de esența umanului.

Prin selecția și evidențierea punctelor forte ale unei cărți, Liliana Moldovan formează gustul estetic al cititorului, cultivând o receptare atentă, reflexivă și deschisă spre complexitate într-un act de pedagogie spirituală, în care lectura este înălțată la rang de experiență formativă.

În  opinia mea, cronicarul este și un gardian al memoriei literare, cel care, prin discursul său, salvează operele de la uitare și le integrează într-un circuit valoric durabil. A scoate în evidență frumusețea, originalitatea și forța unei cărți înseamnă a-i oferi acesteia șansa de a trăi mai departe în conștiința colectivă. Prin urmare, critica literară, în forma sa cea mai nobilă, nu este un tribunal al verdictelor, ci o artă a revelării și a consacrării, în care luciditatea se împletește cu admirația, iar rigoarea cu sensibilitatea.

Prin finețea și eleganța interpretării, deschiderea filosofică și sensibilitatea discursului, autoarea Liliana Moldovan reușește să transforme fiecare cronică într-o meditație asupra condiției umane, asupra timpului, iubirii și destinului, oferind o lecție de continuitate și profunzime, demonstrând că adevărata critică nu este un exercițiu de putere, ci un act de respirație interioară senină, lucidă și luminoasă.

 

Johnny Ciatloş Deak

membru al Ligii Scriitorilor Români,

membru al Uniunii Jurnaliştilor Independenți din România,

Senior editor Globart Universum Publishing House Canada

 

 

.

Ca în filme cu gangsteri! Zelensky s-a implicat, cauțiunea s-a strâns, dar Iermak rămâne în arest!


Prietenii fostului șef de birou al lui Vladimir Zelenski, Andrei Iermak, acuzat de corupție, au încasat întreaga cauțiune de 140 de milioane de grivne (3,1 milioane de dolari), dar nu au transferat-o de teama că transferurile din surse dubioase ar putea duce la probleme, a declarat deputatul Radei Supreme, Iaroslav Jeleznak.

„Ieri au căutat urgent bani pentru cauțiunea lui Iermak. Când și-au dat seama că nu pot ajunge la timp, au uitat de prudență. În cele din urmă, au luat bani de la oricine. La propriu de la hoți și cerșetori”, a scris Jeleznak pe Telegram. „140 de milioane au fost încasați ieri, dar nu au avut timp să-i transfere în contul Curții Supreme Anticorupție.”
Potrivit acestuia, fondurile pentru cauțiune au provenit din surse dubioase, dar băncile au acceptat aceste plăți deoarece prietenii lui Iermak i-au asigurat că nu va exista nicio pedeapsă: „Sarcina de a colecta bani pentru Iermak este o sarcină de stat stabilită personal de Zelenski, toate băncile au fost asigurate: nu vă temeți.”
Cu toate acestea, deputatul notează că vineri seara, Serviciul de Monitorizare Financiară de Stat a avertizat băncile că sursele de finanțare pentru cauțiune vor fi verificate și vor fi aplicate sancțiuni în caz de încălcare a regulilor de control financiar, motiv pentru care banii strânși pentru Yermak nu au fost transferați în contul instanței, iar Yermak a rămas în închisoare.
Potrivit lui Zheleznyak, șeful Serviciului de Monitorizare Financiară de Stat, Filipp Pronin, a fost numit datorită lui Yermak.
Vineri, jurnalistul ucrainean Mihail Tkach, care publică informații despre cazul lui Yermak provenind aparent din surse de investigație, a declarat că fondurile pentru cauțiune au fost depuse prin intermediul unor companii-fantomă.
Joi, o instanță din Kiev l-a trimis pe Yermak în arest preventiv pentru 60 de zile, cu posibilitatea unei cauțiuni de 140 de milioane de grivne, ca măsură preventivă în cazul spălării a 460 de milioane de grivne (10,5 milioane de dolari) în timpul construcției unei așezări rurale lângă Kiev.
Yermak a spus că nu are mijloacele pentru cauțiune, dar se bazează pe prietenii săi.

C.L.

Pandemiada (2)

(Tragicomedia globalismului)

 Partea I:  Apare omul

 

Privind în jur cu ochiul liber

sau cu unelte adecvate

(luneta ori fudulul telescop),

nu poți să nu te minunezi

de plinul celor observate

(viața și-ntocmirea pământească,

înaltul și genunea sa cerească),

așa cum înțelepții greci

- uimiți de colosala armonie –

a Universului sferos,

i-au zis acestuia Cosmos,

iar Kant la rândul lui spunea

ce mai de preț e pentru sine:

„Ceru-nstelat deasupra mea

și a moralei lege-n mine”...

 

După această abordare

a existentului magnific,

la modul cel mai general

pentru demersul științific

 

și care-n sine însumează

tot zbuciumul minții umane

(știință, artă, mituri, crezuri,

faimoase speculații vane),

 

utile-s câteva punctări

- pentru acei ce vor să știe –

despre profunda ființare

și-a sa eternă dinamie.

 

În primul rând, scormonitorul

(cugetător sau băgăcios)

se-ntreabă cum Totul rezultă

din primordia zisă haos,

 

acel inform inițial

ce n-avea chip și ascultare,

căci timpul era indecis

și spațiu-n nedeterminare,

 

astfel c-amorful rătăcea,

călăuzit doar de-ntâmplare,

în infinitul văduvit

de borne spațio-temporale.

 

Și iată că-n jocul gândirii,

totuna cu istoria,

creației i se opune

o speculație peltea,

 

ce-n locul Creatorului

așază evoluția,

principiul care guvernează

în totul ei materia.

 

Astfel se face că adepții

acestui moft exagerat,

susțin că-ntregul Univers

din întâmplare s-a format,

 

printr-o explozie enormă

a unei mase singulare,

fapt ce-i conferă armonie

și-o vie expansionare...

 

Așa spun ei, dar e știut

că din explozii nu rezultă

nici armonie, nici sublim,

ci doar dezordine mai multă.

 

Iar „evoluția” vieții,

prin saltul la superior

a formelor cele mai simple,

așijderea e din topor:

 

întâi că viul n-a ieșit

în chip firesc evolutiv

din pântecul materiei nevii,

orice condiții s-ar fi întrunit,

 

căci doar Pasteur a demonstrat

cu acribie competentă,

că viața poate să provină

numai din una anteexistentă;

 

apoi că până în prezent

ei n-au verigi de legătură,

iar formele se reproduc

conform cu-a speciei structură.

 

Al doilea set de precizări

din cele pentru om utile,

privesc superbul Univers

și însușirile-i nobile,

 

precum nemărginirea-n spațiu

și-n timp a sa eternitate,

amețitoarea-i profunzime

și-o veșnică mișcare ca la carte,

 

atât în microuniuvers

(atomi, celule, subcuante),

cât și în universul mare

(planete, galaxii, roiuri gigante).

 

Celula vie, de exemplu,

nici azi nu-i bine deslușită,

iar creierul uman rămâne

o vajnică necunoscută,

 

prin simpla sa alcătuire

(două procente-n greutate

din hoitul unui individ)

și însușirile-i aparte:

 

vorbire, cugetare, conștiință,

creație, morală, țel,

dar mai cu seamă-alesul dintre

a fi de treabă sau mișel.

 

           

            Sighetu Marmației,                                                    George  PETROVAI

               7-8 iunie 2022