The Family, from Biblical Teachings to the Era of
Artificial Intelligence
29.03.2026 Conf. univ. dr. N. Grigorie Lăcrița
„Prin familie viața individului se eternizează.
Precum se cufunda în trecut prin strămoșii săi,
așa ia în stăpânire viitorul prin descendenții săi.” (Athanase Paul Doumer)
Cuprins.
1. Precizări preliminare
2. Învățături din Biblie despre familie
3. Familia în epoca Inteligenței Artificiale
3.1. Prin Inteligența Artificială, fiinţa umană va fi
fabricată ca un produs
artificial
3.2. Inteligența Artificială va realiza „un viitor postuman”, cu „homo digitalis”
4. În civilizaţia digitală, Dumnezeu nu va mai exista
5. Termenii specifici Inteligenței artificiale
6. Concluzii: datoria de a rămâne „Homo Sapiens” într-o lume digitală
7. Câteva citate despre familie
Bibliografie
Cuvinte cheie: familie tradițională, Biblie, Inteligență Artificială, Homo Sapiens,
Homo Digitalis, postumanism, conștiință. Keywords: traditional
family, Bible, Artificial Intelligence, Homo Sapiens, Homo Digitalis,
posthumanism, consciousness.
Rezumat: Familiile
își duc existența, încă, după învățăturile din Biblie. Începând cu secolul XXI,
schimbările sunt radicale și dramatice în ceea ce privește ființa umană și
familia. Prin Inteligența Artificială, fiinţa umană va fi fabricată ca un
produs artificial, pregătind un „viitor postuman” condus de „Homo Digitalis”.
Articolul analizează contrastul dintre fundamentul divin al familiei și riscul
dezumanizării totale în civilizația digitală. Abstract: Families still exist according to
Biblical teachings. Starting with the 21st century, radical and dramatic
changes are occurring regarding the human being and the family. Through
Artificial Intelligence, the human being will be manufactured as an artificial
product, preparing a "post-human future" led by "Homo Digitalis".
The article analyzes the contrast between the divine foundation of the family
and the risk of total dehumanization in the digital civilization.
1. Precizări preliminare
„Ne iubim strămoșii, ne iubim însă și
strănepoții; nu sîntem numai punctul ultim al unei linii de generații ce se
pierde în trecut ci și punctul de plecare al generațiilor ce vor veni la
lumină;
nu sîntem numai strănepoții încărcați de povara
veacurilor, ci și strămoșii virtuali ai strănepoților tîrzii; obligațiile față
de viitor depășesc pe cele față de trecut.” (E. Lovinescu)
Dintotdeauna și în toată lumea familia a fost, și, încă, mai este,
fundamentul al fiecărui om și al oricărei societății.
Astăzi însă, fundamentele familiei și ale societății se zguduie, sunt
într-un pericol fără precedent, inclusiv de a fi distruse.
Se promovează cu multă insistenţă, chiar prin legislația unui număr tot
mai mare de țări, un „alt tip de familie”,
precum numai între bărbați, numai între femei, prin transsexualitate
(transgen), prin clonare reproductivă, prin fertilizarea în vitro etc. care
afectează grav fundamentele familiei tradiționale și ale societății umane în
ansamblul său.
În aceste condiții consider că este necesar să procedăm la o abordare
comparativă a familiei (1) conform învățăturilor din Biblie și (2) pe baza
realităților din zilele noastre.
2.
Învățături din Biblie despre familie
„Marele pericol pentru familii, în miezul unei societăţi în care idolii
sunt plăcerea,
confortul
şi independenţa, este că oamenii îşi închid sufletul şi devin egoişti.
Cea
mai rea închisoare este o inimă închisă.” (Papa Ioan Paul al II-lea)
Nu
trebuie uitat că Biblia este o carte
cu adevărat revelatoare, pentru orice
persoană, indiferent de vârstă, de religie, de pregătire, de preocupări, de
concepţia sa despre viaţă şi indiferent dacă o citeşte fie că simte nevoia de
apropiere faţă de Dumnezeu, fie ca o călăuză, ca un îndrumar în viaţă, fie ca
un act de cultură generală/intelectuală.
Iată (printr-o selecție de texte, făcută de subsemnatul) ce spune
Biblia despre familie.
1.
„De aceea va lăsa omul pe tatăl său și
pe mama sa, și se va lipi de nevasta sa și se vor face un singur trup.” Acest
mesaj este înscris în mai multe cărți din Biblie,
respectiv în: Geneza
2:24; Matei 19:5; Marcu 10:7; Efeseni 5:31, după cum urmează:
1.1. Geneza 2:24: „De
aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa, și se va lipi de nevasta sa
și se vor face un singur trup.” „Va lăsa
pe tatăl său şi pe mama sa” pot fi privite ca nişte cuvinte ale lui
Dumnezeu Însuşi. Ele fac parte din declaraţia făcută de Dumnezeu la
ceremonialul căsătoriei (vezi Matei 19,4.5). Aceste cuvinte exprimă cea mai
adâncă unire fizică şi spirituală dintre un bărbat şi o femeie şi susţin
înaintea lumii monogamia ca formă de căsătorie întocmită de Dumnezeu. Cuvintele
acestea nu recomandă o renunţare la datoria şi respectul filial faţă de tată şi
mamă, ci în primul rând se referă la faptul că afecţiunea bărbatului urmează să
fie mai întâi faţă de soţia sa şi că prima lui datorie este faţă de ea. Iubirea
lui pentru ea urma să crească, totuşi, cu siguranţă nu trebuia să anuleze o
iubire cât se poate de îndreptăţită pentru părinţii lui. „Şi se vor face un singur trup”: exprimată în cuvinte clare unirea
bărbatului şi femeii, existând ca atare într-o unire de corpuri, într-o
comuniune de interese şi o reciprocitate de afecţiune.
1.2. Matei 19:5: „și
a zis: «De aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va lipi de
nevasta sa, și cei doi vor fi un singur trup»?” „Va lăsa omul pe
tatăl său şi pe mama sa”. În cursul copilăriei şi tinereţii răspunderea
primară a unei persoane este faţă de tatăl şi de mama lui. Răspunderea aceasta
continuă în decursul vieţii (vezi la Marcu 7,11). Totuşi, în ciuda importanţei
acestei obligaţii ea este subordonată legii căsătoriei şi acolo unde cele două
ar putea veni în conflict, ca rezultat al slăbiciunii şi greşelilor omeneşti,
răspunderea ceea dintâi a bărbatului este faţă de soţia sa. „Un singur trup”. Cu cât un bărbat şi o
femeie au mai multe în comun chiar înainte de căsătorie, cu atât mai mare va fi
asemănarea pe care o vor afla că o aduce asociaţia căsătoriei şi unirea va avea
un deplin succes. Invers, acolo unde sunt mari deosebiri în antecedente,
educaţie, atitudini, principii, simpatii şi antipatii, este mult mai dificil de
a fi una în gând şi în spirit şi astfel de a avea succes în legătura de căsătorie.
1.3. Marcu 10:6-9: „6
Dar de la începutul lumii „Dumnezeu i-a făcut parte bărbătească și parte
femeiască. 7 De aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va lipi de
nevasta sa. 8 Și cei doi vor fi un singur trup. «Așa că nu mai sunt doi, ci
sunt un singur trup. 9 Deci, ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă.»”. Aceste cuvinte exprimă cea mai adâncă unire fizică şi
spirituală dintre un bărbat şi o femeie şi susţin înaintea lumii monogamia
ca formă de căsătorie întocmită de Dumnezeu. Iubirea dintre soți nu trebuia să
anuleze iubirea față de părinţii lor. Soții se vor uni într-un singur trup, din care se va perpetua
viața prin copiii pe care îi vor naște.
1.4. Efeseni 5:31: „De aceea va
lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va lipi de nevasta sa, și cei
doi vor fi un singur trup.” „Un
singur trup.” Partea bărbătească şi partea femeiască sunt complementare,
făcând ca să zicem aşa, o singură fiinţă desăvârşită. Orice contemplare
serioasă a gândului acestuia ar putea să preîntâmpine felul frivol în care
multe căsători sunt contractate, uneori cu intenţia deliberată de divorţ, dacă
nu ar reuşi. Dumnezeu intenţiona să facă din căsătorie o întovărăşire de o
viaţă întreagă şi orice societate care tratează uşuratic instituţia aceasta are
în sine seminţele propriei sale distrugeri. Familia este o unitate de bază a
societăţii şi trebuie respectată ca atare.
2. „Cinstește
pe tatăl tău și pe mama ta, pentru ca să ți se lungească zilele în țara pe care
ți-o dă Domnul Dumnezeul tău.” (Exodul 20:12). Cea de-a cincea din cele
Zece Porunci îi cheamă pe copii să-și onoreze tatăl și mama, tratându-i cu
respect și cu ascultare. Este prima poruncă care vine cu o promisiune divină: pentru copiii care își ascultă părinții li se
vor lungi zilele. Această „comandă divină”
este subliniată și adesea repetată în Biblie și se aplică și copiilor crescuți.
În spiritul acestei porunci este cuprinsă ideea că aceia care au autoritate în
cămin şi în afara lui să se comporte ei înşişi aşa fel încât să fie vrednici
întotdeauna de respectul şi ascultarea celor aflaţi în grija lor.
3. „Ascultă,
fiule, învățătura tatălui tău și nu lepăda îndrumările mamei tale!”
(Pildele lui Solomon 1:8). „Fiule”, folosită ca o formă comună de adresare din
partea unui învăţător către elevii săi; cu acest sens este folosită aici. Dar
menţionarea mamei sugerează o
legătură mai personală dintre fiu/fiică și mamă. Alături de frica de Domnul se
află ascultarea respectuoasă de părinţi. „Învăţătura” cuprinde în sine ideea de
disciplină, sugerând faptul că tatăl ar trebui să fie autoritatea fundamentală
din cămin. Cu toate acestea mama are cel mai mult de-a face cu educarea
copiilor, şi adesea se întâmplă că delicata călăuzire a mamei ţine pe un tânăr
pe cărarea binelui sau îl aduce înapoi când se rătăceşte.
4. „Căci ele
sunt o cunună plăcută pe capul tău și un lanț de aur la gâtul tău.”
(Pildele lui Solomon 1:9). Căci ascultarea de părinți sunt „o cunună plăcută pe
capul copilului”, adică „podoaba gingaşă a ascultării cu sufletul, cu inima și
cu mintea!”, care sunt și o mare onoare (și pentru copii și pentru părinți) în
societate.
5. „Cine își tulbură casa va moșteni vânt, și
nebunul va fi robul omului înțelept!” (Pildele
lui Solomon
11:29). Scriptura sugerează că, în cele din urmă, cei care își aduc probleme în
propria familie, sau nu au grijă de membrii familiei lor, vor moșteni numai o
rușine și vor ajunge în ruină. Un om poate produce tulburare în propria sa casă
în mod indirect prin administrarea incapabilă a treburilor sale,prin lenevia sa
sau prin vicii. În cazul acesta atât el cât şi familia lui nu vor avea altceva
decât vânt din care să trăiască. Sau s-ar putea ca să şi-o tulbure direct prin
stăruinţa lui neînduplecată de a se face economie, prin nerăbdarea şi
irascibilitatea lui ca nu cumva scumpii lui bani să fie irosiţi. O astfel de
atitudine nu câştigă colaborarea familiei şi a slujitorilor. În ambele cazuri
nu există nici un profit, nici un alt câştig decât vânt. Un asemenea nebun, care aduce ruina asupra familiei sale,
este în pericol să-şi pierde avuţia şi să fie obligat să lucreze ca slugă a
omului înţelept, care a câştigat iubirea şi sprijinul casei sale prin blândeţea
şi generozitatea lui. Compară cu experienţa fiului risipitor (din Luca
15,11-32) este edificatoare.
6.
„O femeie cinstită este cununa
bărbatului ei, dar cea care-i face rușine este ca putregaiul în oasele lui.”
(Pildele lui Solomon 12:4). Pe timpuri, părinţii îi
îndrumau pe copiii lor în alegerea tovarăşilor lor de viaţă. Astăzi tinerii se
ambiționează (și nu totdeauna în bine) să facă propria lor alegere. Alegerea
partenerului de viață ar trebui să fie chibzuită cu judecată pentru a fi
cruţaţi de o alegere necugetată şi de un regret de o viaţă. O soție slabă,
clevetitoare, lipsită de modestie, cheltuitoare, plină de vicii, face de rușine
soțul și familia, pe care subminează până la a o nimici. O soție virtuoasă, care este înzestrat cu multe virtuți, este o coroană a soțului ei. Această „coroană a soțului ei” este, pentru soțul
ei și pentru familia sa, un simbol al onoarei și al autorității.
7. „Un fiu
înțelept este bucuria tatălui său, dar un om nesocotit
disprețuiește pe mama sa.”
(Pildele lui Solomon 15:20). Numai cel care e nebun ajunge să-și dispreţuiască părinții șu cu atât mai mult pe
aceia care i-a dat viață, pe mama lui.
8. „Cel lacom de câștig își tulbură casa, dar
cel ce urăște mita va trăi.” (Pildele
lui Solomon
15:27). Subiectul acestui verset pare a fi mai ales „luarea de mită” pentru a denatura judecata (vezi Deuteronom 16,19;
Isaia 1,23; Ezechiel 22,12). Omul care este atât de lacom după câştig ajunge să
se înjosească, să renunţe la onoarea lui, numai pentru a aduna o bogăţie, care
nu este de durată. Mai curând sau mai târziu, acţiunile lui ajung să fie
cunoscute, iar familia care a trăit în lux nemeritat se trezeşte în sărăcie.
9. „Învață pe copil calea pe care trebuie s-o
urmeze, și când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea.” (Pildele lui Solomon 22:6). Acest verset subliniază
importanța educării copiilor în modul corect de a trăi. Versetul acesta nu
trebuie interpretat ca un îndemn pentru părinți de a forţa un copil să aleagă
profesia sau meseria pe care cred ei că acesta ar trebui să o aleagă. Părinții
care ar proceda astfel ar produce întristare şi dezamăgire, atât pentru ei, cât
și pentru copil deoarece copilul, după ce creşte, alege adesea o cu totul altă
cale. Versetul sfătuieşte pe părinţi să afle calea care este în acord cu
înclinaţiile naturale ale copilului, care ar putea să-i aducă cel mai mare
folos, și lui şi altora, şi pe care acesta va afla cea mai mare fericire.
Altfel spus, succesul în viață și condiţia socială la care va ajunge un copil
este determinată de însuşirile lui. De aceea alegerea unei ocupaţii în viaţă,
de către un copil, trebuie să fie în acord cu înclinaţiile naturale ale sale.
Eforturile părinţilor şi ale copilului ar trebui să fie îndreptate în direcţia
descoperirii înclinațiilor, a vocației cu care a fost născut și prin
exercitarea căreia poate atinge cele mai mari performanțe. Părinţi au datoria
și obligația să îndrume, să educe, să dezvolte calea pe care copilul trebuie să
meargă, dar pentru ca să facă aceasta ei trebuie să înţeleagă corect care sunt
ocupaţiile acestuia în acord cu înclinaţiile naturale ale sale.
10. Una dintre cele zece porunci date lui Moise în
Vechiul Testament vorbește direct despre relația dintre părinți și copii: „Cinstește
pe tatăl tău și pe mama ta, pentru ca să ți se lungească zilele în țara, pe
care ți-o dă Domnul, Dumnezeul tău” (Exodul 20:12). În spiritul acestei
porunci este cuprinsă ideea că aceia care au autoritate în cămin şi în afara
lui să se comporte ei înşişi aşa fel încât să fie vrednici întotdeauna de
respectul şi ascultarea celor aflaţi în grija lor (Efeseni 6,1-4; 9; Coloseni
3,21; 4,1). „1 Copii, ascultați în Domnul de părinții voștri, căci este drept. 2 «Să
cinstești pe tatăl tău și pe mama ta» – este cea dintâi poruncă însoțită de o
făgăduință – 3 «ca să fii fericit și să trăiești multă vreme pe pământ.» 4 Și
voi, părinților, nu întărâtați la mânie pe copiii voștri, ci creșteți-i în
mustrarea și învățătura Domnului.”.
(Efeseni 6:1-4).
10.1. „Copii,
ascultați în Domnul de părinții voștri, căci este drept.” (Efeseni 6:1). „Ascultarea” este un cuvânt mai puternic
decât „supuneţi-vă”, care este
folosit pentru a exprima relaţia soţiei cu soţul şi arată o relaţie diferită.
În toată Scriptura, neascultarea de
părinţi e tratată ca unul dintre cele mai mari rele. Dintre toate făpturile
care se nasc, un copil e cel mai neajutorat (de propriile puteri) şi ani de
zile e cu totul dependent de bunătatea şi iubirea părinţilor. Nu poate să fie
viaţă de familie ordonată fără ascultare din partea copiilor, deoarece copilul
nu e competent să judece cauza anumitor lucruri. Ascultarea copiilor e
raţională şi justă, dar nu numai față de părinți, ci și față de ordinea
socială, de legi. Dar lucru şi mai important este că un copil neascultător de părinţi cu siguranţă va fi neascultător şi
faţă de Dumnezeu și față de ordinea socială, de legi, din cauză că el nu va
înțelege și nu va respecta acele discipline şi restricţii care sunt absolut
esenţiale trăirii unei vieți corecte, frumoase. Cuvântul „ascultare” nu sună plăcut tot mai multor urechi „moderne”, dar aceia care au un fel de
repulsie faţă de el spre a se conforma rămân răspunzători pentru creşterea
alarmantă a delincvenţei juvenile din ultimii ani. „A asculta în Domnul”
înseamnă a asculta din convingere şi nu din interese meschine. Părinţi trebuie
să ia asupra lor răspunderea pentru orice greşită îndrumare morală a copilului.
Ascultarea copiilor e raţională şi justă, atât față de părinți, cât și față de
ordinea socială, de legi deoarece, în caz contrar, ar fi anarhie şi haos, atât
în fiecare familie, cât și în întreaga societate, exemplele fiind numeroase în
acest sens.
10.2. „Să
cinstești pe tatăl tău și pe mama ta” – este cea dintâi poruncă din Decalog
însoțită de o făgăduință.” (Efeseni 6:2). Atitudinea unui copil de a cinstești
pe tatăl său și pe mama ta este o mare onoare
pentru el, izvorâtă dintr-o ascultare faptică. Această onoare e datorată atât
tatălui, cât şi mamei, în mod egal, fără să fie aşezat unul mai pe sus de
altul. Onoarea poate fi considerată ca atitudinea din care izvorăşte ascultarea
şi trebuie să se observe că această onoare e datorată atât tatălui, cât şi
mamei.
10.3. „ca să
fii fericit și să trăiești multă vreme pe pământ.” (Efeseni 6:3). Copiii
sunt mai fericiţi când au deprins ascultarea faţă de părinţi şi toţi sunt mai
fericiţi când au deprins ascultarea faţă de Dumnezeu. O viaţă sănătoasă de
familie, din care ascultarea face parte, este și spre binele societăţii şi al
naţiunii. Ascultarea de părinţii creştini înseamnă cumpătare, hărnicie,
stăpânire de sine şi toate celelalte virtuţi care aduc , atât fizică, cât şi
spirituală. Viciile care scurtează viaţa nu se găsesc într-un cămin creştin.
10.4. „Și voi, părinților, nu întărâtați la mânie
pe copiii voștri, ci creșteți-i în mustrarea și învățătura Domnului.” (Efeseni 6:4. Vezi
și Coloseni 3:20-21). Termenul „părinților” este folosit atât pentru taţi, cât
şi pentru mame. Cea dintâi răspundere pentru
disciplină revine, de obicei, tatălui, care este mai sever, în timp ce
mamele sunt mai indulgente. „Nu întărâtați la mânie pe copiii voștri”, este un
sfat care îndeamnă părinții să nu dea pedepse
(1) care provoacă la mânie și la ură, (2) pentru fapte mărunte, specifice
copilăriei și, foarte grav, pentru fapte pe care le fac chiar părinții, iar
copii le copiază de la ei, precum consumul de vicii. Unii părinții nu pedepsesc
propriul copil atunci când se impune, ceea ce provoacă la mânie alții. Nu
trebuie să întărâtăm la mânie pe copiii noștri, dar nici pe ai altora, sau pe
părinții altor copii printr-o atitudine reprobabilă a noastră. Nivelul
scăzut al autorităţii unor părinți porneşte uneori din cereri nedrepte şi
iritante sau chiar brutale adresate copiilor de părinţi. Prea adesea copiii
sunt socotiţi ca tulburători ai liniştii căminului. O altă cauză producătoare
de sentimente ostile ale
copiilor față de părinți sunt cauzate de cererile pe nedrept,
capricioase, inconsecvente ale unora dintre părinţi. Chiar dacă ascultarea e
obţinută prin mijloace violente, aceasta este în dauna onoarei şi respectului
acelor părinți, atât din partea propriilor copii, cât și din partea celor care
îi cunosc că folosesc asemenea mijloace de educație brutale. În lumea
civilizată, educația și disciplina se face prin cuvânt, și numai în cazuri
extreme și/sau la copii cu probleme, se recurge la alte mijloace. Anumiţi
educatori și părinți susțin că un copil ar trebui să fie lăsat să-şi formeze
propriile sale idei şi convingeri religioase, întrucât este necinstit a i le
impune când el nu este în stare să gândească singur. Argumentul acesta, care
este foarte mult controversat, este considerat greșit de unele biserici.
11. Isus Hristos a propovăduit despre căsătorie că este sfântă și
esențială în planul lui Dumnezeu: „Dar, de la începutul lumii, «Dumnezeu i-a
făcut parte bărbătească și parte femeiască. De aceea va lăsa omul pe tatăl său
și pe mama sa, și se va lipi de nevastă-sa. Și cei doi vor fi un singur trup».
Deci, ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă” (Marcu 10:6-9).
12. „Copii,
ascultați de părinții voștri în toate lucrurile, căci lucrul acesta place
Domnului.” (Coloseni 3:20). Ascultarea copiilor de părinții lor „în toate
lucrurile” nu trebuie să includă şi poruncile care sunt împotriva voinţei lui
Dumnezeu. O poruncă păcătoasă (care nu poate fi decât din partea unor părinți
păcătoși, căzuți în vicii etc.) nu aduce nici o obligaţie din partea copilului.
13. „Iată, fiii sunt o
moștenire de la Domnul, rodul pântecelui este o răsplată dată de El.”
(Psalmul 127:3) „Ca săgețile în mâna
unui războinic așa sunt fiii făcuți la tinerețe.” (Psalmul 127:4) „Ferice de omul care își umple tolba de
săgeți cu ei! Căci ei nu vor rămâne de rușine când vor vorbi cu vrăjmașii lor
la poartă.” (Psalmul 127:5) În aceste versete: „Săgețile” simbolizează atât
protecţie, cât şi biruinţă. „Fiii făcuți la tinerețe” are sensul de copiii unor
părinţi tineri. „La poartă” are sensul de spaţiul deschis de la locul unde erau
rezolvate chestiunile obşti. Acestor copii nu le era ruşine să apere cauza
tatălui lor. Ei erau gata să-l apere împotriva unor acuzaţii false. O familie
numeroasă îşi are grijile ei, dar îşi are şi răsplătirile ei. Deci, copiii bine
crescuți sunt o binecuvântare pentru părinții lor și asigură securitatea și
protecția familiei. Aceasta deoarece dragostea și mila lui Dumnezeu durează
pentru totdeauna pentru cei care se tem de El și se supun preceptelor Lui.
Bunătatea Lui va curge prin generațiile unei familii. Sunt binecuvântări pentru generații.
14. „Nevasta ta este ca o viță roditoare
înăuntrul casei tale; copiii tăi stau ca niște lăstari de măslin împrejurul
mesei tale.” (Psalmul 128:3). O soţie nobilă şi copii ascultători sunt cele
mai mari daruri pe care le poate avea un om pe pământul acesta. Dumnezeu îi
cheamă pe oameni la slujirea credincioasă, cu sinceritate, inclusiv prin se
închina din toată inima, cu devotament nedivizat.
15. „Dacă nu poartă cineva grijă de ai lui, și
mai ales de cei din casa lui, s-a lepădat de credință și este mai rău decât un
necredincios.” (1Timotei 5:8). Atât bărbatul, cât și femeia, dar în special
bărbatul, trebuie să asigure cele necesare familiei (material, bănește,
educațional), inclusiv pentru situația în care părinții mor fără ca urmașii lor
să fi ajuns să se realizeze prin proprie muncă. Moarte părinților nu trebuie să
pricinuiască greutăţi materiale copiilor care rămân în viaţă, care trebuie să
aibă cele necesare până la terminarea
studiilor, până la o anumită vârstă. Cod
civil al țării noastre prevede, la art. 499 alin. (3), că „Părinții sunt
obligați să îl întrețină pe copilul devenit major, dacă se află în continuarea
studiilor, până la terminarea acestora, dar fără a depăși vârsta de 26 de ani.”
Nu intră în obligația părinților să mai asigure cele necesare copiilor majori
care duc o viață în lenevie, în vicii, care sunt apți de muncă dar care refuză
să muncească. Din momentul în care un copil a devenit major trebuie să fie
tot mai conștient de obligația sa de a face tot posibilul pentru a-și asigura,
prin propria muncă, cele necesare traiului său și a familiei, în special pentru
situația în care moartea va interveni brusc la cei care îl întrețin. În cazuri
mai deosebite (precum a unor copii rămași orfani etc.), rudele cele mai
apropiate trebuie să aibă grijă de cei nevoiaşi. Cei care s-au lepădat de
credința creștină, s-au lepădat și de răspunderea faţă de părinţi, de membrii
familiei lor şi faţă de rudele apropiate, aceștia nu mai sunt oameni.
16. Câteva
învățături din „Cartea Proverbele” „1 Un fiu înțelept ascultă învățătura tatălui
său, dar batjocoritorul n-ascultă mustrarea.” (Proverbele 13:1)
Solomon văzuse învăţăturile
acestui verset în mod clar şi tragic demonstrate în familia tatălui său. Mai
mulţi fraţi de ai săi au dispreţuit mustrarea lui David şi au mers mai departe
pe calea lor rea până când au fost biruiţi de consecinţe tragice (2 Samuel
13-19; 1 Regi 1; 2), dar Solomon a ascultat şi a învăţat, ajungând omul cel mai
înţelept din toate timpurile.
„5 Nesocotitul disprețuiește învățătura tatălui său, dar cine ia seama
la mustrare ajunge înțelept.”
„20 Un fiu înțelept este bucuria tatălui său, dar un om nesocotit
disprețuiește pe mama sa.”
Copilul trebuie să păstreze
un respect trainic și faţă de mama lui, sau, și mai precis, în primul rând față
de mama sa, pentru că aceasta ia dat viață și s-a chinuit cel mai mult să-l
crească. Numai cel care a degenerat ca om ajunge să o dispreţuiască o mamă
bună.
17. Din
diferite versete din Biblie rezultă că UN
BĂRBAT trebuie:
1. Să fie
fără prihană, să fie un om a cărui viață este mai presus de reproș, să fie un
model vrednic de urmat.
2. Să fie bărbatul unei
singure neveste, credincios soției sale, blând cu aceasta.
3. Să știe să-și administreze
bine propria familie, să crească copiii astfel încât să se bucure de respect și
de ascultare din partea lor. Căci dacă un om nu-și poate conduce casa, în
onoare și cu succes, cum poate să aibă grijă de alții? Un părinte ai cărui copii au reputația de a fi sălbatici și/sau rebeli, cum poate să educe pe
alții?
4. Să-și exercite
auto-controlul, să trăiască cu înțelepciune și să aibă o bună reputație.
5. Să nu fie căutător și trăitor de plăceri imorale
și nici doritor și profitor de câștiguri mârșave.
6. Să fie dispus să înveţe
mereu, dar trebuie şi să poată să-i înveţe și pe alţii.
7. Să fie un model de
cumpătare, un spirit conciliator, împăciuitor, bucuros să aibă oaspeți
onorabili în casa lui.
8. Să fie blând, fără
capricii, să combată fanatismul religios, corupția, imoralitatea, ipocrizia și
viciile.
18. În Biblie
mai sunt și multe alte versete pline de
învățătură despre familie, ușor de găsit pe Internet prin simpla accesarea
„Versete biblice despre familie”. În Bibliografie sunt prezentate numai câteva
site-uri (dintre numeroasele care există) cu
„Versete biblice despre familie”.
3. Familia în epoca Inteligenței Artificiale
„Tehnologia este un servitor util, dar un stăpân periculos.”
(Christian Lous Lange)
3.1. Prin Inteligența Artificială, fiinţa
umană va fi fabricată ca un produs artificial
„Dacă omul devine un obiect fabricat, atunci el încetează să mai fie o
persoană iubită.”
(C.S. Lewis)
În condițiile societății din secolul XXI, „inteligența artificială” a
ajuns să modifice și ființa umană și să constituie chiar și o amenințare pentru
aceasta.
Fabricarea
artificială: trecerea de la procreare, ca act sacru, la producție, ca act tehnologic. Riscul ca selecția genetică asistată de IA să
transforme copilul într-un bun de consum cu specificații tehnice.
Despre modul în care
„Inteligența artificială” a ajuns să modifice și ființa umană și să constituie
chiar și o amenințare pentru aceasta s-au scris mai multe cărți, dar dintre
aceste menționez numai pe cea a lui Jacques ATTALI: „Scurtă istorie a
viitorului”, editura Polirom, 2016, pg. 219 – 220.
„Fertilizarea în vitro” și „clonarea
reproductivă” sunt edificatoare asupra modului în care „inteligența artificială” a ajuns să modifice și ființa umană și să
constituie chiar și o amenințare pentru aceasta.
Fertilizarea în vitro (FIV) înseamnă
crearea embrionului în afara unui act sexual natural, în afara corpului uman, într-un laborator, într-o
eprubetă,
Clonarea
este o forma de reproducere tot în afara relaţiilor sexuale, tot în afara
corpului uman, adică într-un laborator, într-o eprubetă. Un copil produs prin
clonare este duplicatul genetic al unei persoane existente. Clona nu va fi nici
fiica sau fiul, nici sora sau fratele geamăn al persoanei clonate, ci va intra
într-o nouă categorie. Clonarea reproductivă va transforma copiii clonaţi şi
oamenii, în general, în obiecte care pot fi construite pentru a prezenta
anumite caracteristici, şi anume „copii la comandă”.
Aceste „evoluţii”, de
reproducere (concepere) de fiinţe umane în afara relaţiilor sexuale, în afara
fiinţei umane, vor face ca:
„Până la
urmă, fiinţa umană va fi fabricată ca un artefact pe măsură, într-un uter
artificial având caracteristici alese anterior.
Fiinţa umană va deveni atunci
un obiect de piaţă”.
[…] „Graţie formidabilelor
progrese pe care le putem aştepta de la nonoştiinţe, fiecare va spera chiar
să-şi transfere într-un alt corp conştiinţa de sine, să-şi procure propriul
dublu, dar şi copii ale fiinţelor iubite, bărbaţi şi femei de vis, hibrizi
fabricaţi cu trăsături particulare selectate astfel încât să corespundă unor
obiective precise.
Unii vor căuta chiar să
depăşească specia umană printr-o formă de viaţă şi de inteligenţă diferită, superioară.
În această ultimă versiune a
hiperimperiului, moartea va fi amânată până la dispariţia ultimei clone a
sinelui care va avea conştiinţă de sine, chiar până la uitarea tuturor clonelor
rezultate din propria fiinţă de către toate celelalte clone rezultate din
altcineva.
Apoi omul fabricat în sfârşit
ca un artefact, nu va mai cunoaşte moartea: după modelul tuturor produselor
industriale, el nu va mai putea muri, pentru că, de fapt, nu s-a născut
niciodată”.
Noțiunea de „artefact”,
folosită în citatul de mai sus, are sensul de „omul fabricat ca un produs artificial”.
Această „ultimă omucidere a oamenilor transformaţi în maşini” nu va avea loc numai dacă omenirea
va avea capacitatea să conştientizeze, de pe acum, asupra faptului că această
ultimă „dezvoltare” a sa va fi şi ultima.
Cartea „Scurtă istorie a
viitorului”, de Jacques ATTALI, este cu adevărat cutremurătoare prin modul
realist în care prevede viitorul omenirii, care poată să fie și „un viitor fără de viitor”.
3.2. Inteligența Artificială va realiza
„un viitor postuman”, cu „homo
digitalis”
„În viitor, nu
vom mai fi oameni care folosesc unelte, ci vom fi unelte care se cred oameni.”
(Marshall McLuhan)
Homo digitalis: Substituirea
relațiilor interumane cu interacțiuni simulate. „Partenerii AI” și izolarea
individului într-o bulă algoritmică ce exclude nevoia de jertfă și comuniune
specifică familiei creștine.
Omul „modern”, al secolului
XXI, nu ajunge la o stăpânire adevărată în țara lui, ci este obligat să
pribegească încoace şi încolo, fără să se mai aşeze şi fără să mai aibă un
cămin în ţara de origine a sa, în țara lăsată de moștenire de strămoșii săi.
Această pribegie est în
acelaşi timp o reprezentare figurată a nestatorniciei şi a oboselii vieţii
pământeşti, în care tot mai mult omul „modern”, al secolului XXI, nu mai ajunge
toată viața la adevărata odihnă după care sufletul său tânjeşte mereu.
Tot mai mult omul „modern”,
al secolului XXI, duce o viaţă din ce în ce mai nesigură, plină de tristeţe, de
pericole, de adâncă mâhnire şi de groază.
În prima parte a vieții își
cheltuiește sănătatea pentru bani, iar în parte a doua a vieții își cheltuiește
banii pentru sănătate, de cele mai multe ori în zadar.
Pe de altă parte, omenirea
cunoaște modificări atât de mari prin Inteligența Artificială (IA) până la a se
vorbi de transumanism și de la acesta la „homo digitalis”.
Transumanismul este o mișcare intelectuală și culturală
internațională care sprijină folosirea noilor științe și tehnologii pentru a
îmbunătăți abilitățile și aptitudinile mentale și fizice ale oamenilor și a
ameliora ceea ce ea vede ca aspecte nedorite și nenecesare ale condiției umane,
cum ar fi prostia, suferința, boala, îmbătrânirea și moartea involuntară.
Gânditorii transumaniști postulează că ființele
umane vor fi transformate mai devreme sau mai târziu în ființe cu abilități
atât de mult extinse încât să merite eticheta de „postumane”,
„postumanism”,
„dincolo
de umanism”, sau, și mai precis, „după umanism”, „în afara umanităţii”.
Transumanismu este „o umanitate viitoare profund transformată”, „o mișcarea ce esențializează cele mai
îndrăznețe, curajoase, imaginative și idealiste aspirații ale umanității”,
care merge până acolo de a fi „cea mai periculoasă idee din lume”.
Transumanismul Inteligenței Artificiale constă, în
esența sa, în dezvoltarea și punerea la dispoziția omenirii de tehnologii care
să permită nemurirea și să îmbunătățească semnificativ capacitățile
intelectuale, fizice și psihologice umane pentru a realiza „un viitor postuman”.
În acest „un viitor postuman”, oamenii vor fi tot
mai mult „îmbunătățiți cu IA până când vor ajunge să fie înlocuiți în cele din
urmă cu „inteligențe artificiale”,
având astfel loc trecerea de la Homo Sapiens la Homo Digitalis.
Aceste „inteligențe
artificiale” vor ajunge să fie atât de puternice chiar până la a putea
atrage sfârșitul umanității,
ajungându-se astfel la „un viitor fără oameni naturali”, respectiv la un viitor
numai cu „homo digitalis”.
Deci, Inteligența Artificială va produce schimbări
atât de mari care vor ajunge până la a face oamenii nemuritori, dar artificiali,
fără a mai fi naturali, care vor fi „entități
superinteligente complet nonconștiente, fără viață și fără conștiință”.
„Omul ființă vie” va evolua până la ultima treaptă a dezvoltării
sale, care va fi și ultima, cea în care își va trăi ultima sa dezvoltare.
Cu toate că „o asemenea evoluție a omenirii este cea mai periculoasă din lume”, după
cum evoluează omenirea, consecințele
viitoare ale acesteia nu sunt de ignorat.
Dacă, în urmă cu aproape 100
de ani, Albert Einstein considera că „A devenit cumplit de evident că tehnologia
ne-a depăşit umanitatea.”, acum probabil că ar spune că „A devenit cumplit de evident că tehnologia
poate fi sfârșitul umanității.”
4. În civilizaţia digitală, Dumnezeu nu
va mai exista
„Dumnezeu a creat omul după chipul Său;
acum,
omul vrea să creeze o inteligență după propriul său chip, dar fără suflet.”
(Inspirat din scrierile teologice contemporane)
În lumea de azi se pune tot
mai mult întrebarea dacă credințele religioase, considerate de mii de ani ca
fiind eterne, sunt în pericol să se reducă până la dispariție în civilizaţia
digitală. Și aceasta ca urmare a faptului că tot mai mult se observă că,
credința în Dumnezeu a început să intre în declin pe măsură ce se dezvoltă „homo digitalis”.
Deci, problema care se pune este dacă lumea a omului inteligență
artificială va fi o lume fără Dumnezeu.
În civilizaţia digitală, tehnologia creează o „noua
religie” prin care autosuficiența omului îl face să creadă că poate atinge
nemurirea prin transferul conștiinței pe suport digital (mind-uploading),
ignorând sufletul și mântuirea.
Civilizaţia digitală, aflată într-un ritm rapid de dezvoltare, dărâmă cu nepăsare,
consecvent şi rapid, comportamente sociale, economice, culturale și religioase
vechi de mii de ani.
În condițiile în care oamenii
„inteligență artificială” vor înlocui umanitatea, existând fără oameni
naturali, într-o civilizaţia digitală, numai cu „homo digitalis”, Dumnezeu nu va mai exista.
Dacă este să dăm crezare
dogmei că „nimic nu se face fără voia lui Dumnezeu”, atunci, în finalul
existenței Sale, și Dumnezeu va înțelege că „după faptă și răsplată”.
5. Termenii
specifici Inteligenței artificiale
„Algoritmul nu are conștiință; el
are doar instrucțiuni.
Iar instrucțiunile nu pot înlocui niciodată
dragostea de mamă sau de tată.” (Aforism contemporan)
În contextul transformărilor
actuale, este esențial să definim conceptele care stau la baza „reconstrucției”
societății și a ființei umane:
Algoritm: Un set de
instrucțiuni matematice care determină comportamentul sistemelor digitale.
Într-o lume dominată de IA, algoritmul tinde să înlocuiască liberul arbitru
și intuiția morală.
Deep
Learning, adică „Învățare Profundă”: o metodă de
IA care imită structura rețelelor neuronale umane. Deși este o imitație
biologică, îi lipsește conștiința și sufletul, fiind doar un
proces de calcul masiv.
„Homo
Digitalis”, adică „Omul Artificial”, „Omul Tehnologizat”,
„Omul Algoritm”: este o entitate care nu este creația nici a lui Dumnezeu și
nici dintr-o familie de oameni ființă vie; este
„entitatea creată de tehnologia
informaţiei”; mai are o altă expresie concurentă, pe „Homo interneticus”, care
exprimă aproape același fenomen; reprezintă „omul artificial” a cărui minte și corp au fost contopite (unite
definitiv) cu circuitele și programele de calculator. Spre deosebire de un „om
ființă vie”, care folosește
tehnologia pentru a se vindeca, „Homo Digitalis” devine o entitate
artificială care funcționează pe bază de cod și calcule matematice (algoritm).
Pericolul uriaș este că această entitate își pierde „umanitatea naturală”,
devenind o mașinărie superinteligentă, dar lipsită de suflet, de sentimente și
de conștiință morală.
„Homo Sapiens”, adică „Omul ființă vie”,
„Omul Înțelept”, . „Omul
înzestrat cu suflet”: este denumirea
științifică pentru singura specie umană existentă în prezent; reprezintă
omul natural,
așa cum a apărut și a evoluat el biologic. Este ființa definită nu doar prin
inteligență, ci mai ales prin conștiință, sentimente, empatie și liber
arbitru. Spre deosebire de o mașină sau de un algoritm, „Homo Sapiens”
are capacitatea de a iubi, de a suferi, de a crea artă din emoție și de a lua
decizii bazate pe morală, nu doar pe calcule matematice. Protejarea lui „Homo Sapiens”
înseamnă, de fapt, salvarea esenței vii a umanității în fața riscului de a fi
transformată într-o simplă piesă de schimb digitală. Specii dispărute din genul Homo (Omul) includ: „Homo ergaster”, care a dat naștere lui
„Homo erectus” (existent în urmă cu
aproximativ 1,8 până la 0,1 milioane de ani) care, la rândul său, a dat naștere
„Homo neandarthalian”, care a evoluat
până la noi, la „Homo sapiens”. Se spune că Pământul era
cutreierat cândva de cel puțin șase specii de oameni.
Inteligența
Artificială (IA / AI): capacitatea sistemelor tehnologice de a simula inteligența
umană (învățare, raționament, adaptare). În viziunea post-umanistă, IA nu este
doar un instrument, ci un potențial înlocuitor al deciziei umane în familie și
societate.
Mind-uploading, adică „Transferul conștiinței”: conceptul
de scanare a creierului uman și transferul informației într-un calculator.
Aceasta este „nemurirea digitală” care ignoră mântuirea și viața de apoi.
„Post-umanismul”:
Reprezintă etapa finală a proiectului trans-umanist, momentul în care omul
natural a fost atât de mult modificat, încât nu mai poate fi numit „om”. Este
starea de existență „după umanitate”, în care ființa
rezultată nu mai are limite biologice, dar nici trăsături umane esențiale.
Specia noastră, așa cum o cunoaștem, încetează să mai existe, fiind înlocuită
definitiv de inteligențe artificiale fără corp.
Singularitate
Tehnologică: momentul ipotetic în care progresul tehnologic devine
incontrolabil și ireversibil, IA depășind inteligența umană, preluând controlul
evoluției. Pentru credincioși, acesta este momentul în care tehnologia pretinde
a fi „atotștiutoare”.
TRANS:
element de compunere însemnând „dincolo”,
„peste”, care servește la formarea
unor adjective, a unor substantive și a unor verbe. UMANISM: privitor la om, omul, ca valoarea supremă. TRANSUMANISM: „dincolo”,
„peste” om, „dincolo de om”, care urmează
după om. După „Homo Sapiens” urmează
„Homo
Digitalis”.
Trans-umanism: mișcare
ideologică și științifică ce promovează îmbunătățirea capacităților umane
(fizice și mentale) prin tehnologie, cu scopul final de a depăși moartea
biologică. Este curentul care contestă natura „creată” a omului, propunând omul
„fabricat”.
6.
Concluzii: datoria de a rămâne „Homo Sapiens” într-o lume digitală
„A fi om înseamnă a avea
capacitatea de a greși, de a ierta și de a iubi necondiționat –
lucruri pe care niciun procesor de siliciu nu
le va putea simți vreodată.”
(Inspirat din gândirea
creștină)
În fața asaltului tehnologic
care promite o nemurire artificială, datoria fundamentală a creștinului și a
oricărui om conștient de natura sa divină este de a apăra integritatea lui Homo
Sapiens.
Familia, așa cum a fost
lăsată prin învățăturile Bibliei, rămâne ultima redută împotriva dezumanizării.
Într-o epocă în care „Homo
Digitalis” tinde să devină o piesă într-un angrenaj algoritmic lipsit de viață,
de suflet și de iubire, noi avem obligația morală de a păstra vie scânteia
divină: empatia, jertfa pentru celălalt și liberul arbitru.
A rămâne «om ființă
vie» înseamnă a refuza transformarea în produs artificial și a recunoaște că
mântuirea nu vine prin mutarea minții pe un cip (rece, de siliciu) de
calculator, ci prin trăirea autentică în spirit și adevăr, în cadrul familiei
binecuvântate de Dumnezeu.
7. Câteva citate despre familie
„Așa cum îți tratezi
părinții, la fel te vor trata și pe tine copiii tăi.” (Thales)
„Cea mai mare binecuvântare a
unui om este familia sa.” (Marius Torok)
„Dacă vrei să schimbi lumea,
du-te acasă și iubește-ți familia.” (Maica Tereza)
„Este nevoie de doi pentru a face o căsnicie
să fie un succes și doar de unul pentru a o transforma într-un eșec.” (Herbert
Samuel)
„Familia este o mică
biserică.” (Sf. Ioan Gură de Aur)
„Familia este ADN-ul
neamului.” (Valeria Mahok)
„Familia este nucleul
civilizației.” (Will Durant)
„Familia reprezintă raiul
într-o lume nemiloasă.” (Christopher Lasch)
„Familia este locul unde viața începe și dragostea nu se sfârșește
niciodată.” (Proverb popular)
„Marele pericol pentru
familii, în miezul unei societăţi în care idolii sunt plăcerea, confortul şi
independenţa, este că oamenii îşi închid sufletul şi devin egoişti. Cea mai rea
închisoare este o inimă închisă.” (Papa Ioan Paul al II-lea)
„Prin familie, viața individului se
eternizează. Precum se cufundă în trecut prin strămoșii săi, tot așa ia în stăpânire viitorul prin descendenții săi.” (Joseph Athanase
Paul)
„Soarta statului depinde de starea familiei.”
(Alexandre Vinet)
Bibliografie / Bibliography
Biblia sau Sfânta Scriptură,
Institutul Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București. / The
Bible or Holy Scripture, Biblical and Mission Institute of the Romanian
Orthodox Church, Bucharest.
Harari, Yuval Noah, Sapiens:
Scurtă istorie a omenirii, Editura Polirom, 2017. / Harari, Yuval Noah,
Sapiens: A Brief History of Humankind, Harper, 2014.
Lăcrița, N. Grigorie, Familia
în fața provocărilor contemporane, 2026. / Lăcrița, N. Grigorie, The
Family Facing Contemporary Challenges, 2026.
Schwab, Klaus, A patra
revoluție industrială, Editura Curtea Veche, 2016. / Schwab, Klaus, The
Fourth Industrial Revolution, Portfolio Penguin, 2017.
Tegmark, Max, Life
3.0: Omul în epoca inteligenței artificiale, Editura Humanitas, 2019. / Tegmark,
Max, Life 3.0: Being Human in the Age of Artificial Intelligence, Knopf, 2017.
Un singur
adevăr din Biblie, exprimat în variate forme. În Biblie sunt frecvente
cazurile în care același subiect a fost scris deferit, de oameni care se
deosebeau foarte mult în ceea ce privește stilul, forma de exprimare,
înzestrarea intelectuală și spirituală, modul în care l-a perceput, rangul și
ocupația etc. În aceste condiții, același subiect este mai izbitor prezentat de
unul decât altul. Un fapt din Biblie, fiind prezentat prin persoane diferite,
face ca, din aceste descrieri, să fie descoperit un singur adevăr, dar în
variate forme. Un scriitor este mai puternic impresionat de o anumită fază a
subiectului; el prinde acele puncte care se armonizează cu experiența lui sau
cu puterea lui de înțelegere și de apreciere; altul prinde o altă fază. Fiecare
dintre ei prezintă ceea ce i-a impresionat mai puternic mintea, care se exprimă
diferit despre același subiect, dar într-o armonie deplină în esența sa. Deci,
același subiect din Biblie, descris diferit, de persoane diferite, exprimând,
în esența sa, un singur adevăr, constituie un întreg desăvârșit, respectiv un singur adevăr, dar exprimat în variate
forme.
Monogamia: formă de căsătorie în care unui bărbat sau unei femei i
se interzice să aibă, în același timp, mai multe soții, respectiv mai mulți
soți.
TRANS:
element de compunere însemnând „dincolo”,
„peste”, care servește la formarea
unor adjective, a unor substantive și a unor verbe. UMANISM: privitor la om, omul, ca valoarea supremă. TRANSUMANISM: „dincolo”,
„peste” om, „dincolo de om”, care urmează
după om. După „Homo Sapiens” urmează
„Homo
Digitalis”.
„Homo sapiens”,
adică: „om înțelept”, este denumirea științifică pentru singura specie umană
existentă în prezent. Specii dispărute din genul Homo (Omul) includ: „Homo ergaster”, care a dat naștere lui
„Homo erectus” (existent în urmă cu aproximativ 1,8 până la 0,1 milioane de
ani) care, la rândul său, a dat naștere „Homo neandarthalian”, care a evoluat
până la noi, la „Homo sapiens”. Se spune că Pământul era
cutreierat cândva de cel puțin șase specii de oameni.
„Homo
Digitalis” ” este „individul creat de
tehnologia informaţiei”; mai are o altă expresie concurentă, pe „Homo interneticus”, care exprimă
aproape același fenomen.
