56.498 afișări - Moara lui Gelu - 29.08.2026

 

Și atunci nu îți vine să pui mâna pe furcă?

România e o țară captivă, statul român fiind agresorul și temnicerul ei. Ai o firmă. Ești corect până în măduva oaselor, achiți dări și impozite la zi, nu furi un capăt de ață, că așa ai fost crescut.

Muncești în branșă de ani de zile, cu toate diplomele posibile și acreditările lui pește. Într-o nefericită dimineață, un funcționar analfabet află că statul, săracul, nu are destui bani și ce idee genială are?

Ia să mai modificăm noi niște coduri CAEN, știut fiind că tot fraierul trebuie să se supună: fuga la avocat, fuga la ORC, fuga la dracu în praznic.

Privatul nostru de bună credință se supune: hai la avocat, hai la ORC. Depune actele și așteaptă.

Surprizaaaaaa vine după fo două săptămâni, deși i-au spus că durează trei zile: NU POȚI FUNCȚIONA PE NOUL COD CĂ NU AI DREPTUL.

Să ne înțelegem: se schimbă o cifră într-o cărțulie! Omul e același, activitatea e aceeași. Nu și-a pierdut nici diplomele, nici mințile.

Și atunci nu îți vine să pui mâna pe furcă?

Și totul pentru că trăim într-o țară în care o armată de tăietori de frunze la câini dau în cap, sistematic, din imbecilitate pură, unor oameni care muncesc.

Trăim într-o țară în care în toate instituțiile centrale foșgăie zeci de mii de beneficiari de pauze lungi și dese, sporuri de costume și tratamente spa, degrabă urlători la oamenii care vin să întrebe, să achite, să vireze, să stea cu capul plecat ca să nu îl supere pe măria sa funcționarul român.

Trăim într-o țară în care ăia de nu au făcut nimic niciodată, cu excepția furatului la scară mare, dau lecții oamenilor care își trag viețile de la o zi la alta.

Și emit pretenții de la ei, cu aerul unor monarhi absoluți.

Trăim în țara în care un copil cu handicap ușor nu merită o indemnizație doar pentru că are tupeul să nu fie ”fericitul” deținător al unui handicap grav.

Trăim în țara în care legile sunt fițuici bune la șters geamurile, reguli făcute, parcă, pe o masă, la birt, între două porții de mici și berea la draft.

Trăim în țara în care, dacă ai bun simț ești tratat ca un idiot, dacă ai carte ești tratat ca un paria.

Trăim în țara/victimă nu a istoriei, ci a prezentului, abandonată, pur și simplu, în labele murdare ale unei clici toxice, chitită doar pe propria îmbogățire, până la implozie. Bonus, dispariția țării.

România este în linie dreaptă spre ultimul cerc al iadului, condusă de mânuță de clasa politică.

Adriana Stoicescu

Invitație din Finteușu Mare

 Duminică, 30.08.2026, în Finteuşu Mare va avea loc evenimentul „Cultură, Tradiție și Continuitate în Satul Românesc”, dedicat unei tradiții corale ale cărei începuturi datează de mai bine de un secol. Programul include Sfânta Liturghie, parastasul de pomenire a celor care au susținut mișcarea corală și concertul din cadrul celei de-a XVII-a ediții a Festivalului Coral „Valentin Băințan”.

C.L.

Gluma zilei - PNNRul, bată-l răpciunele!

 

30 august - Sfântul Alexandru

Sfântul Alexandru este prăznuit pe 30 august. Sfântul Alexandru a fost episcop în Constantinopol în timpul împăratului Constantin cel Mare (313-337). A participat la Sinodul I Ecumenic de la Niceea din anul 325, dovedindu-se un aparator al dreptei credinte. La acest sinod l-a combatut pe Arie, unul din preotii sai slujitori, care incepuse sa predice o invatatura neconforma cu traditia si credinta Bisericii.

La inceput Alexandru a incercat sa rezolve noua tensiune in mod pasnic. Arie si adeptii sai refuza orice conciliere, motiv pentru care este chemat in fata unui sinod local (321). Aici Arie va sustine ca Fiul nu este vesnic, ci a fost creat de Tatal.  Sinodul a pronuntat pe loc anatema! In sprijinul apararii ortodoxiei a fost chemat si Osie, episcop de Cordova. Criza s-a accentuat, determinandu-l pe imparatul Constantin cel Mare sa convoace primul Sinod Ecumenic de la Niceea (325), care il excomunica pe Arie.

Inceputul propovaduirii eretice a lui Arie este pus intre anii 312 si 320. Este posibil ca doctrina eretica sa fi aparut in mintea sa ceva mai devreme de 320, dar a devenit o realitate in jurul acestui an. Claudio Moreschinni subliniaza aspectele esentiale ale ereziei ariene: "Fiul, nefiind Dumnezeu adevarat, nu putea sa fie decat creatura, chiar daca cea mai perfecta dintre creaturi. Ceea ce nu reprezinta un impediment pentru ca Tatal sa fie Tata, doar ca acesta este parinte pentru o fiinta diferita de El. Este adevarat ca Fiul este numit Dumnezeu, dar numai intr-un sens impropriu: El este bun si intelept, se bucura de prerogativa de a fi fost creat direct de Dumnezeu, in vreme ce celelalte creaturi au fost create prin Fiul. In schimb, existenta sa nu se identifica nicidecum cu realitatea divina: El este pentru totdeauna contingent. (...) Mantuirea pe care Hristos o aduce oamenilor nu consta intr-o innoire a naturii lor, savarsita gratie inaltarii, prin Hristos, a aceleiasi naturi umane, ci in oferirea unui model de viata si in revelarea credintei adevarate" (Claudio Moreschinni, Enrico Norelli, Istoria literaturii vechi, grecesti si latine, vol. II/1, Editura Polirom, Iasi, 2004, p. 37). Sfantul Alexandru a trecut la cele vesnice in anul 337, la varsta de 98 de ani.

Rugăciune către Sfântul Alexandru

„Noi, turma ta, prin vitejia ta, ierarhe, izbavindu-ne de marirea idoleasca a celor necredinciosi, multumim tie si cantam cantare pentru biruinta. Celui ce a doborat pe Arie si, cu totul, a legat limba filosofului, graim: Bucura-te, Sfinte Ierarhe Alexandre!”

Sursa: Calendarul Ortodox

Semnal editorial - „Constelații diamantine”, Anul XVII, Nr. 9 (193), Septembrie 2026

 

Revista „Constelații diamantine”, numărul pe septembrie 2026, pune cultura sub lupă

De la Nicolae Iorga, Bogdan Petriceicu Hașdeu și Gellu Naum la Constantin Brâncuși, Limba română și criza meritocrației, revista „Constelații diamantine”, Anul XVII, Nr. 9 (193), Septembrie 2026 propune, în ediția de toamnă, o adevărată radiografie a valorilor culturale românești. Valorosul colectiv redacțional vine  cu o ediție densă, provocatoare și, mai ales, atent conectată la marile teme ale culturii române și ale lumii contemporane. Sub deviza „Per aspera ad astra”, noul număr reunește literatură, istorie, filosofie, muzică, arte plastice și comentariu cultural, într-un dialog care traversează epoci și generații.

Din bogatul sumar, amintim câteva titluri: „Nicolae Mareș – Nicolae Iorga, veritabil istoric literar și comparatist”; Doina Drăguț – „Jocul minții”; Ionuț Țene – „Etnogeneza românilor prin analiza limbii”; Mihai Caba – „Gellu Naum, suprarealistul”; Camelia Suruianu – „Alexandru Mironescu, poezia ca formă de rugăciune”; Georgeta Lipovanciuc – Versuri; Ștefan Dumitrescu – „Constantin Lupeanu – un constructor de punți culturale între România și China”; Zigmunt Lawrynowicz – Poeme; Radu Șerban – „Un contemporan ilustru: Academicianul Nicolae Zamfir”;  Camelia Oprița – Poeme, Marin I. Arcuș – Anton Bruckner; Nicolae Mareș – Maxime și aforisme; Doina Drăguț – „Între cosmogonie și conștiință”; Ștefan Dumitrescu – Poeme, Gelu Dragoș – „O călătorie printre constelațiile spiritului”; Constantin Lupeanu – „Simfonia Minunile Eutherpei”; Doina Drăguț – „O istorie interioară a canonului liric românesc”;  Petru Ababii – „Democrația adevărată a statului național unitar”; Mădălina Virginia Antonescu – „Baroc Tang și baroc balcanic”;  Petre Gigea-Gorun – „Înființarea și inaugurarea Bibliotecii Române (azi, Centru Cultural) din Paris”;  Constantin E. Ungureanu – „Victoria Dragu-Dimitriu – în vizită prin Bucureștii doamnei Sanda Negroponte”; Ion Pachia-Tatomirescu – „Drept-Zalmoxianul Donares > Dunăre din Dacia / Aethicus Ister”; Al. Florin Țene – „Spiritul european în literatura română din toate timpurile”; Ovidiu Țuțuianu – Poeme; Carmen Manea – „Turneul Național Pianul Călător al pianistului Horia Mihail”; Victor Constantin Măruțoiu – „Despre Poezie și Iureșuri”; Liliana Popa – „Concursul Internațional George Enescu 2026”; Mircea Tutunaru – „Sub semnul autenticității – arta povestirii”; Ioan Voicu – „Valoarea solidarității văzută în România anului 1926”;  Radu Șerban – „Un semafor global: Japonia – China – SUA”;  Ben Todică – „Numerarul și viitorul omului”;  Florentin Smarandache – „Suntem deja paradox(i)ști fără să știm?”;  Marin Moscu – Poeme; Mihai Gându – „Despre canonic în literatură”;  Filip Tudora – „Picătură de pictură”.

Sumarul indică foarte clar amploarea tematică a ediției: istorie și identitate, literatură și canon, poezie, filosofie, muzică, arte plastice, cultură română și universală, dar și teme geopolitice și sociale contemporane. Este un număr care își asumă memoria, dar refuză să rămână captiv în trecut. De la problema canonului literar până la degradarea criteriilor de valoare din educație, revista pune față în față patrimoniul cultural și neliniștile prezentului.

Unul dintre textele importante ale ediției este studiul lui Nicolae Mareș, dedicat lui Nicolae Iorga, istoric literar și comparatist, o incursiune în personalitatea și opera celui care a reprezentat una dintre marile conștiințe culturale ale României. În aceeași zonă a recuperării identitare se înscrie articolul lui Ionuț Țene, consacrat etnogenezei românilor prin analiza limbii și concepției lui B. P. Hașdeu.

Gellu Naum, așa cum este și normal, ocupă, un loc privilegiat. Mihai Caba reconstituie traseul poetului suprarealist și contextul unei avangarde românești care a intrat în dialog cu marile mișcări europene. Este o recuperare necesară, mai ales într-un moment în care literatura riscă să fie redusă la formule de consum și la ierarhii dictate de vizibilitate.

Dar revista nu privește doar înapoi. Unul dintre cele mai apăsate semnale ale numărului vine din zona educației. În eseul „Pseudoștiința pe bani grei: colonialismul intelectual, mercantilizarea titlurilor și devalorizarea meritocrației în secolul XXI”, Nicolae Grigorie-Lăcrița atacă direct transformarea educației într-un mecanism dominat de interese mercantile. Textul este prezentat drept un veritabil „semnal de alarmă”, denunțând răsturnarea unei întregi scări de valori. Și aici apare una dintre frazele care dau tonul acestui demers: „Mi-am permis să citez aceste opinii spre a trezi curiozitatea cititorului și a-l invita să parcurgă întregul material.” Este, de fapt, o invitație care poate fi extinsă asupra întregului număr. „Constelații diamantine” nu livrează o lectură comodă. Pune întrebări, recuperează nume, readuce în discuție concepte și provoacă cititorul să-și verifice propriile repere.

Un alt moment cu puternică încărcătură afectivă îl constituie „Poem limbii române”, semnat de Al. Florin Țene, președintele național al Ligii Scriitorilor. Limba este privită nu ca simplu instrument de comunicare, ci ca depozitar al memoriei și al experienței colective. Imaginea ei ca „o casă” a identității românești conferă poemului o evidentă dimensiune confesivă și patriotică.

În paginile revistei își găsesc locul și două mari voci ale cântecului românesc, Mia Braia și Ioana Radu, evocate de Camelia Oprița în eseul „Surorile cântecului oltenesc”. Sunt două portrete feminine construite în contrast, dar unite prin forța expresiei artistice și prin legătura cu spațiul oltenesc.

Iar artele plastice completează această panoramă culturală. Constantin Brâncuși este readus în atenție prin medalionul semnat de Nicolae Mareș, în timp ce ediția este ilustrată cu lucrări ale artistei plastice Gabriela Călinoiu, căreia Filip Tudora îi consacră, la final, rubrica „Picătură de pictură”.

La toate acestea se adaugă poezie, eseu, critică literară, istorie, muzică, reflecții asupra societății și texte dedicate unor personalități ale culturii române și universale. Cu alte cuvinte, o hartă culturală fără granițe rigide, în care trecutul și prezentul se întâlnesc permanent.  Numărul 193 al revistei „Constelații diamantine” este, așadar, mai mult decât o simplă colecție de texte a unor autori cunoscuți. Este o pledoarie pentru cultură ca formă de memorie, discernământ și rezistență. Iar această ediție autumnală merită citită tocmai pentru că nu oferă răspunsuri prefabricate. Ea deschide ferestre către literatură, istorie și artă și, în același timp, ridică o întrebare esențială: Ce mai înseamnă astăzi valoarea într-o cultură care își caută reperele?

Un merit important al numărului prezentat aici îl reprezintă pluralitatea perspectivelor. Revista „Constelații diamantine” nu propune o singură paradigmă de interpretare, ci pune în circulație puncte de vedere diferite, de la cercetarea istorică și lingvistică la reflecția filosofică și eseistică, de la analiza literară la expresia poetică și artistică. În acest sens, demersul editorial poate fi înțeles ca o formă de interdisciplinaritate culturală, în care literatura comunică permanent cu istoria, filosofia, muzica și artele vizuale. „Constelații diamantine” își justifică statutul de revistă de cultură universală: prin deschiderea către spații culturale diverse, prin dialogul dintre generații și discipline și prin preocuparea constantă pentru apărarea și reevaluarea valorilor. Deviza „Per aspera ad astra” capătă astfel, dincolo de funcția sa simbolică, valoarea unei adevărate profesiuni de credință: cultura se construiește prin efort, prin memorie și prin exercițiul continuu al gândirii, ceea ce face Doina Drăguț și echipa domniei sale. Felicitări!

Gelu Dragoș, UZPR

DR. IONUȚ ȚENE – ISTORIC, POET ȘI PUBLICIST AL MEMORIEI ROMÂNEȘTI

Cultura română contemporană oferă numeroase exemple de personalități intelectuale a căror operă depășește limitele unei singure discipline. În această categorie se înscrie și dr. Ionuț Țene, scriitor, istoric, poet, eseist și publicist, a cărui activitate se desfășoară la interferența dintre cercetarea trecutului, creația literară și reflecția asupra societății contemporane.

Născut la 23 februarie 1972, la Drăgășani, județul Vâlcea, Ionuț Țene s-a format intelectual la Cluj-Napoca, în cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, unde a urmat studiile de istorie, obținând ulterior titlul de doctor în istorie. Sursele biografice consultate menționează, de asemenea, preocupări academice în domeniul relațiilor internaționale și al dreptului comunitar, precum și stagii de cercetare postdoctorală.

Profilul său intelectual este, prin urmare, unul complex. Istoria îi oferă instrumentele de investigare a trecutului, poezia îi permite transfigurarea experienței în simbol și metaforă, iar publicistica devine spațiul intervenției directe în problemele societății. În centrul acestor preocupări se află o temă fundamentală: memoria ca formă de identitate culturală și națională.

Una dintre direcțiile importante ale operei lui Ionuț Țene este cercetarea istoriei recente și a memoriei colective. Lucrarea dedicată Clujului universitar din perioada 1944–1948 se înscrie în preocuparea pentru înțelegerea mecanismelor prin care transformările politice de după cel de-Al Doilea Război Mondial au afectat instituțiile universitare și mediul intelectual clujean.

Prin asemenea cercetări, istoricul nu privește trecutul ca pe o succesiune inertă de date și evenimente, ci ca pe o realitate vie, ale cărei consecințe se prelungesc în mentalitatea și memoria generațiilor următoare.

În bibliografia atribuită autorului apar, între altele, lucrările Manifestații studențești anticomuniste la Cluj în 1946, Clujul universitar în memoria colectivă (1944–1948) și Biografii universitare clujene. Mărturii orale (1959–1989). Aceste titluri indică interesul pentru istoria universitară, pentru memoria individuală și pentru recuperarea unor experiențe care nu pot fi înțelese exclusiv prin documentul oficial.

Un asemenea demers este relevant pentru istoriografia contemporană deoarece memoria orală completează documentul arhivistic. Mărturia personală nu trebuie confundată cu adevărul istoric în totalitatea sa, dar poate constitui o sursă importantă pentru reconstruirea atmosferei unei epoci, a mentalităților și a experiențelor individuale.

O constantă a cercetărilor lui Ionuț Țene este interesul pentru acele momente ale istoriei românești în care identitatea individuală și colectivă a fost supusă presiunilor politice sau ideologice.

În lucrările consacrate fenomenului concentraționar, biografiilor unor personalități și rezistenței anticomuniste, autorul urmărește recuperarea unor destine umane care au fost, pentru o perioadă, marginalizate sau deformate de discursul oficial.

Cartea dedicată lui Valeriu Gafencu, precum și lucrarea Neînfrânții – Reeducarea de la Aiud, se înscriu în această direcție. Cercetarea istorică se întâlnește aici cu problema memoriei morale: ce păstrează o societate din experiențele celor care au trecut prin forme extreme de represiune și cum sunt acestea transmise generațiilor următoare?

În acest sens, istoricul devine și un recuperator de memorie. El nu se limitează la inventarierea faptelor, ci caută semnificația lor pentru conștiința prezentului.

O altă direcție importantă este cercetarea identității românești în context european. Lucrarea Pe urmele valahilor uitați. O etnogeneză românească, publicată în 2025, reprezintă o continuare a preocupării autorului pentru problema originii, continuității și răspândirii comunităților românești.

Tema este una sensibilă și complexă, deoarece cercetarea etnogenezei presupune dialogul dintre istorie, lingvistică, etnografie, arheologie și geografie istorică. Într-o asemenea perspectivă interdisciplinară, identitatea românească nu este privită ca un fenomen static, ci ca rezultatul unui proces istoric îndelungat.

Studiile despre românii din Cehia și Polonia se înscriu, de asemenea, în această preocupare. Cercetarea comunităților românești din afara granițelor actuale ale României permite extinderea conceptului de identitate dincolo de dimensiunea strict teritorială.

Dacă istoricul reconstruiește trecutul prin document și interpretare, poetul îl reconstruiește prin memorie afectivă, metaforă și simbol.

Debutul editorial al lui Ionuț Țene este legat de volumul Bal ca-n iad (1993), urmat de Roșii de lună (1997), De izvoare (1999), Suflet dac (2001), Viața mea, clipele (2007), Ridurile pietrei (2018) și Solitudini (2021).

Din perspectiva evoluției sale, poezia poate fi urmărită ca un traseu de la expresia lirică a tinereții spre meditația existențială matură.

Titlurile volumelor sunt ele însele sugestive. „Izvorul”, „piatra”, „sufletul”, „solitudinea”, „luna” și „timpul” constituie nuclee simbolice prin care poetul explorează raportul dintre om și lume.

Poezia lui Ionuț Țene poate fi interpretată, astfel, drept o poezie a memoriei. Trecutul nu reprezintă doar o succesiune de evenimente, ci devine substanță interioară. Istoria colectivă se întâlnește cu biografia individuală, iar destinul personal este proiectat pe fundalul unei istorii mai ample.

Un element semnificativ al liricii sale îl constituie preocuparea pentru dimensiunea spirituală a existenței. În această poezie, omul nu este redus la condiția socială sau biologică, ci apare ca ființă aflată permanent în căutarea unui sens.

Sacrul devine o posibilă formă de recuperare a echilibrului interior. Credința, moartea, iubirea, destinul și singurătatea sunt teme care permit poetului să construiască o poezie reflexivă, uneori gravă, în care experiența individuală dobândește valoare universală.

Această caracteristică este remarcată și în prezentările critice dedicate autorului, unde poezia sa este asociată cu meditația asupra iubirii, morții, credinței, libertății și destinului.

În acest punct se observă o apropiere între poet și istoric: amândoi sunt preocupați de timp. Numai că istoricul cercetează timpul colectiv, în timp ce poetul explorează timpul interior.

O a treia dimensiune a personalității lui Ionuț Țene este cea de publicist. Activitatea sa jurnalistică, asociată în special cu presa online și cu publicația NapocaNews, reprezintă un spațiu al comentariului asupra actualității. În articolele și editorialele sale sunt abordate teme legate de cultură, identitate, istorie, societate și viața publică.

Într-un interviu publicat de Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, Ionuț Țene subliniază rolul presei online în formarea realității sociale, nu doar în reflectarea ei.

Această concepție asupra jurnalismului explică și tonul polemic al unei părți a publicisticii sale. Publicistul nu urmărește exclusiv relatarea neutră, ci își asumă o poziție intelectuală.

Volume precum Contra Curentului, Eseuri incorecte politic și Gânduri în tranșeele presei demonstrează continuitatea acestei preocupări.

Una dintre particularitățile operei lui Ionuț Țene constă în faptul că granițele dintre discipline nu sunt rigide.

Istoricul influențează poetul, iar poetul îl influențează pe istoric. Istoria îi oferă literaturii teme, personaje și simboluri; literatura oferă istoriei o perspectivă asupra dimensiunii umane a evenimentului.

În cazul lui Ionuț Țene, această relație poate fi exprimată printr-o formulă: istoria este memoria documentată, iar poezia este memoria interiorizată.

Prin cercetările sale, autorul încearcă să restituie ceea ce timpul a acoperit. Prin poezie, transformă ceea ce a fost recuperat într-o experiență spirituală. Prin publicistică, aduce memoria trecutului în dialog cu prezentul.

Un concept care traversează o mare parte din opera lui Ionuț Țene este identitatea. Aceasta apare sub mai multe forme: identitate istorică, identitate culturală, identitate spirituală, identitate comunitară și identitate individuală.

Interesul pentru istoria Clujului, pentru rezistența anticomunistă, pentru comunitățile românești din Europa Centrală, pentru figurile istorice și pentru spiritualitatea românească nu trebuie privit ca o simplă acumulare tematică. Există o idee unificatoare: necesitatea ca societatea contemporană să-și cunoască trecutul pentru a-și înțelege prezentul.

În acest sens, scrisul lui Ionuț Țene are o evidentă dimensiune culturală și civică.

Evaluarea unei opere contemporane trebuie făcută cu prudență, deoarece receptarea critică este încă în proces de constituire. Totuși, amploarea activității sale și diversitatea domeniilor abordate justifică includerea lui Ionuț Țene în rândul intelectualilor contemporani care cultivă simultan cercetarea, literatura și jurnalismul.

Un profil publicat în revista Luceafărul îl definește ca „scriitor și istoric român” și menționează existența a peste douăzeci de volume de poezie, eseu, publicistică, critică literară și istorie.

Mai important decât numărul cărților este însă caracterul convergent al preocupărilor sale. În spatele diversității genurilor se află aceeași întrebare: cum poate cultura să păstreze memoria unei comunități și să-i ofere acesteia un sens în prezent?

Dr. Ionuț Țene reprezintă un profil intelectual complex al culturii române contemporane. Istoric prin formație și cercetare, poet prin vocație lirică, eseist și publicist prin implicare în dezbaterea publică, el construiește o operă în care trecutul și prezentul comunică permanent.

Ca istoric, Ionuț Țene contribuie la recuperarea unor pagini ale istoriei recente, la investigarea memoriei universitare clujene, la cercetarea comunităților românești din afara țării și la restituirea unor biografii și experiențe istorice.

Ca poet, cultivă o lirică a memoriei, a singurătății, a credinței și a reflecției asupra timpului. Volumele sale configurează un univers în care istoria colectivă și existența individuală se întâlnesc.

Ca publicist, participă activ la dezbaterea culturală și civică, asumându-și rolul intelectualului care nu rămâne în afara cetății.

Prin această triplă vocație – istorică, poetică și publicistică –, Ionuț Țene ilustrează un tip de intelectual pentru care literatura și cercetarea nu sunt activități izolate, ci forme complementare ale responsabilității față de cultură.

Opera sa poate fi citită, în ultimă instanță, ca o pledoarie pentru memorie. Iar într-o epocă în care uitarea poate deveni o formă de pierdere a identității, recuperarea trecutului prin document, poezie și eseu dobândește o incontestabilă valoare culturală.

                                                           Prof. Luciana Tatomirescu

Bibliografie selectivă

A. Volume de Ionuț Țene

1.     Țene, Ionuț, Bal ca-n iad, Cluj-Napoca, 1993.

2.     Țene, Ionuț, Roșii de lună, Editura Semne, București, 1997.

3.     Țene, Ionuț, De izvoare, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1999.

4.     Țene, Ionuț, Manifestații studențești anticomuniste la Cluj în 1946, Editura Napoca Star, Cluj-Napoca, 1999.

5.     Țene, Ionuț, Suflet dac, Editura Napoca Star, Cluj-Napoca, 2001.

6.     Țene, Ionuț, Elegie omului simplu, 2002.

7.     Țene, Ionuț, Cronici de istorie românească, 2003.

8.     Țene, Ionuț, Poezia noastră cea de toate zilele, 2004.

9.     Țene, Ionuț, Viața mea, clipele, Editura Limes, Cluj-Napoca, 2007.

10. Țene, Ionuț, Clujul universitar în memoria colectivă (1944–1948), Editura Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca.

11. Țene, Ionuț, Biografii universitare clujene. Mărturii orale (1959–1989), Editura Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2013.

12. Țene, Ionuț, Contra Curentului, Editura Napoca Star, Cluj-Napoca, 2015.

13. Țene, Ionuț, Valeriu Gafencu. O biografie teologică, Editura Christiana, București, 2016.

14. Țene, Ionuț, Românii din Cehia și Polonia: studii de istorie transfrontalieră, Editura Napoca Star, Cluj-Napoca, 2017.

15. Țene, Ionuț, Ridurile pietrei, Editura Grinta, Cluj-Napoca, 2018.

16. Țene, Ionuț, Poeme din centrul istoriei, Editura Grinta, Cluj-Napoca, 2018.

17. Țene, Ionuț, Eseuri incorecte politic, Editura Ideea Europeană, București, 2019.

18. Țene, Ionuț, Dreapta românească interbelică: reflecții istorice, Editura Napoca Star, 2020.

19. Țene, Ionuț, Solitudini, Editura Ecou Transilvan, Cluj-Napoca, 2021.

20. Țene, Ionuț, Gânduri în tranșeele presei, 2022.

21. Țene, Ionuț, Neînfrânții – Reeducarea de la Aiud, Editura Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2023.

22. Țene, Ionuț, Avram Iancu – secvențe biografice, Editura Școala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2024.

23. Țene, Ionuț, Pe urmele valahilor uitați. O etnogeneză românească, Editura Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2025.

B. Bibliografie critică și surse documentare

• Cubleșan, Constantin, texte și prefață dedicate poeziei lui Ionuț Țene.
• Radosav, Doru, Istoria orală în România postcomunistă, Editura Mega, Cluj-Napoca, 2015.
• Lupaș, Ioan, „Memoria ca formă de istorie”, Ardealul literar, nr. 3/2022.
• Țene, Al. Florin, Panorama poeziei române contemporane, Editura Napoca Nova, 2023.
• Vasiu, Ioan, „Ionuț Țene: Presa online nu e separată de realitate, ci o formează, influențând societatea”, Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, 2025.
• Tomescu, Nicolae, „Ionuț Țene – istoric, poet și publicist al memoriei românești”, Luceafărul, 2025.
• Roșianu, Victor, „Ionuț Țene – între istorie, poezie și misiunea jurnalistică”, Curierul Național, 2025.

Când viața doare, unii oameni aleg să răspundă prin frumusețea cuvântului și-a pensulei

 

La Libotin, într-o zi de mare sărbătoare creștină, poezia și pictura s-au întâlnit într-o curte devenită, prin voința și sufletul unui om, adevărată casă a culturii lăpușene. Nuțu Bota (Ioan Vasile Bota) și-a chemat prietenii aproape, iar ceea ce s-a întâmplat nu a fost doar un vernisaj și o lansare de carte. A fost o întâlnire de suflet, în Tăcerea luminii.

Sunt oameni care trec prin viață și lasă în urma lor doar amintiri, și sunt oameni care, ori de câte ori viața îi încearcă, se încăpățânează să lase în urmă frumusețe. Nuțu Bota face parte dintre aceștia.

Sâmbătă, 29 august, în curtea sa din Libotin, comuna Cupșeni, s-au adunat oameni de diferite profesii, pentru a privi picturi, pentru a asculta poezie, pentru a cânta și, mai ales, pentru a fi împreună. Dar, dincolo de toate acestea, s-au adunat pentru un om care a învățat să transforme încercările vieții în culoare și tăcerile în cuvinte.

A fost lansat volumul de poezie „Tăcerea luminii”, apărut la Editura Casa Cărților, și a fost vernisată expoziția „Paleta cu prieteni III”.

Două titluri care, puse unul lângă celălalt, spun poate mai mult decât ar putea spune o mie de cuvinte. Tăcerea luminii. Paleta cu prieteni.

Lumină, chiar și atunci când există tăceri. Culoare, chiar și atunci când viața nu a fost întotdeauna colorată.

Manifestarea a fost deschisă de primarul comunei Cupșeni, domnul Nicolae Bude care a apreciat activitatea literară și plastică a lui Nuțu Bota, fiu al satului Libotin, care i-a dat apoi cuvântul profesoarei dr. Terezia Filip, o somitate a Maramureșului Cultural. Cunoscându-l pe Nuțu Bota încă din anii de liceu, aceasta a vorbit despre un om curios, nonconformist, dar mai ales despre acei „ochi luminoși” care, peste ani, se regăsesc în picturile sale, dar și în poezia lui în care iubirea este centrul gravitațional al universului său poetic. Poate că acolo se află cheia întregii sale povești. În ochi, în lumină. Pentru că un om poate fi încercat de viață, poate cunoaște dezamăgiri, poate trece prin zile în care îi este greu să mai găsească un motiv pentru care să zâmbească, dar dacă în ochii lui mai rămâne lumină, există speranță. Iar Nuțu Bota a ales să nu lase lumina să se stingă.

Prof. Gelu Dragoș a vorbit despre picturile sale, despre nuanța de albastru care-i reușește atât de bine, dar și despre acea capacitate aparte de a picta, parcă, și cuvintele. La finalul discursului său a recitat poemul „Spre veșnicia cuvântului”.

Poetul Nicolae Scheianu, moderatorul întâlnirii, a rostit poate una dintre cele mai frumoase definiții ale omului din centrul acestei povești, vorbind despre „o mică instituție particulară de cultură, numită Nuțu Bota”. Și nu este deloc puțin lucru. Într-un sat în care oamenii se cunosc între ei, într-un loc în care viața curge după alte ritmuri decât în marile orașe, un om a reușit să-și transforme propria casă într-un loc în care cultura respiră prin toți porii. A adunat în jurul frumosului: scriitori, pictori, critici literari, ingineri mineri, profesori, oameni de cultură, muzicieni și, mai ales, oameni. A făcut din propria curte un loc de întâlnire, din pereți — galerii, din cuvinte — punți între suflete.

Iar pentru tot ceea ce face pentru Libotin și pentru Țara Lăpușului, scriitorul Nicolae Scheianu i-a propus primarului Nicolae Bude ca Nuțu Bota să fie declarat cetățean de onoare al comunei Cupșeni. Poate că ar fi o recunoaștere binemeritată. Pentru că uneori un sat nu are nevoie doar de drumuri și clădiri, are nevoie de oameni care să-i păstreze sufletul viu.

Ioan Buda „Tzetzu”, profesor și om de televiziune, fost coleg de facultate cu autorul, a vorbit despre curajul lui Nuțu Bota de a se reinventa, de a alege arta și poezia, un drum care nu este deloc ușor. Și cât adevăr este aici! Să te reinventezi nu înseamnă să uiți cine ai fost. Înseamnă să ai curajul să te uiți în oglindă după ce viața te-a încercat și să spui: „Mai am ceva de spus.” Să iei ceea ce te-a durut și să transformi în culoare. Să iei ceea ce nu ai putut spune cu voce tare și să transformi în poezie. Să iei singurătatea și să o umpli cu oameni. Să iei o casă și să o transformi într-o casă pentru suflete. Asta a făcut astăzi Nuțu Bota. Și poate tocmai de aceea ziua de la Libotin nu a fost doar despre artă, a fost despre puterea omului de a nu se lăsa învins de greutățile vieții. Despre puterea de a merge înainte atunci când drumul nu mai pare atât de simplu, despre frumusețea care se naște uneori tocmai din cele mai grele încercări.

Iar după cuvintele rostite de cei care l-au cunoscut și l-au apreciat, a venit rândul muzicii și cântecului popular autentic din Țara Lăpușului. O formație lăpușană din care a făcut parte, de data aceasta  și Vasile Boiciuc Rocneanu, a adus acea bucurie simplă și curată care face oamenii să uite pentru câteva clipe de toate grijile.

Apoi au venit poveștile. Îmbrățișările. Râsetele. Mesele întinse și bucatele pregătite cu drag de Mădălina, fiica lui Nuțu Bota.

Pentru că, până la urmă, poate că asta înseamnă cultura adevărată: să aduci oamenii împreună. Să-i faci să se oprească din alergarea lor de fiecare zi și să privească. Să asculte. Să simtă. Să-și amintească faptul că, dincolo de toate necazurile, încă există frumusețe. Iar Libotinul a rămas nealterat, este astăzi un asemenea loc.

Libotinul are un Om în persoana lui Nuțu Bota care a ales să nu țină frumusețea doar pentru el, s-o dăruiască și semenilor și tuturor celor care-i calcă pragul casei părintești.

Un om care a înțeles că o pictură poate mângâia, că o poezie poate vindeca o rană și că o casă poate deveni, dacă o deschizi oamenilor, un adevărat altar al sufletului.

Poate că mesajul unei asemenea zile trăite de mine ar fi: Nu contează cât de greu a fost drumul, contează ce alegem să punem în urma pașilor noștri. Unii lasă în urmă tristețe. Unii lasă uitare. Dar există oameni care lasă în urmă lumină. Nuțu Bota lasă lumină în culori și-n oamenii din jurul său.

Felicitări, Nuțu Bota, pentru tot ceea ce faci și, mai ales, pentru felul în care ai ales să răspunzi vieții. Prin frumusețe. Prin generozitate. Prin bunătate. Prin culoare. Prin poezie. Prin oameni.

Iar dacă într-o zi cineva va întreba ce a rămas după toate încercările, poate că răspunsul va fi simplu: A rămas lumina. Să fi trecut prin întuneric și să fi ales, totuși, să pictezi lumină, este esența vieții. Mulțumim pentru această lecție predată astăzi, Nuțu Bota!

Gelu Dragoș, UZPR