Moara lui Gelu

miercuri, 21 ianuarie 2026

Președintele Nicușor a decis: Avem bani pentru război, nu pentru pace!

Președintele României, Nicușor Dan, nu va participa la reuniunea de la Davos nici pentru „Consiliu pentru Pace”, inițiativă lansată de liderul american Donald Trump, potrivit unor surse de la Cotroceni citate de Antena 3 CNN. De asemenea, cel mai pobabil România va refuza invitația de a adera la acest Consiliu din cauză că nu are un miliard de dolari atât cât ar fi cotizația.

Cu o zi înainte, Nicușor Dan anunțase public că privește favorabil demersul președintelui american privind promovarea păcii și securității internaționale și că analizează impactul pe care Carta Board of Peace l-ar putea avea asupra intereselor României.

Sursele de la Cotroceni citate de Antena 3 CNN detaliză că România se află într-o stare de „expectativă analitică” și că, în acest moment, nu există o decizie privind aderarea la Consiliu pentru Pace, subiectul fiind încă în analiză.

O altă explicație invocată de sursele de la Cotroceni este legată de componenta financiară. România nu ar avea „bază fiscală” pentru a intra în Consiliu pentru Pace, ceea ce înseamnă că nu dispune de suma necesară, estimată la un miliard de dolari.

Administrația Prezidențială a transmis marți, 20 ianuarie, că președintele României a început un proces amplu de analiză a inițiativei americane, pentru a evalua compatibilitatea acesteia cu obligațiile internaționale deja asumate de statul român.

„Preşedintele Nicuşor Dan salută iniţiativa preşedintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, privind promovarea păcii şi securităţii internaţionale, inclusiv eforturile dedicate identificării unor soluţii pentru conflictul din Gaza şi pentru alte provocări globale majore”, a informat Administraţia Prezidenţială.

Potrivit Cotroceniului, șeful statului a declanșat o analiză detaliată a documentului fondator al inițiativei.

„A demarat un aprofundat proces de analiză a conţinutului şi implicaţiilor Cartei Board of Peace, în raport cu angajamentele internaţionale asumate anterior de România, în special cele din cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite, al Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa, precum şi al Uniunii Europene”.

Obiectivul evaluării este clarificarea modului în care România s-ar putea raporta la această inițiativă fără a-și încălca obligațiile deja existente.

C.L.

Jean Maurer: “Politică internațională cu aromă militară”

“Generalul-şef al NATO, Alexus G. Grynkewich, Comandantul Suprem al Forţelor Aliate din Europa (SACEUR) şi al Comandamentului European al Armatei Statelor Unite ale Americii (USEUCOM) a declarat marţi, la Sibiu, că este foarte încrezător că Rusia a fost descurajată de a ataca o ţară membră a Alianţei datorită nivelului de pregătire al Armatei Române…!”

Ăsta ori a mâncat prea multă slănină, de a făcut indigestie, ori a băut prea multă pălincă, și i-a rămas între dinți, că altfel nu îmi explic afirmația de mai sus.

Armata Română este poate semnificativă în comparație cu Armata Albaniei, cel puțin ca impresie artistică, datorată în special inflației de generali burtoși pe care îi strâng cizmele, datorită reținerii de apă (edem la glezne).

În Scutul de la Deveselu nu îmi pun speranțe, pentru că între timp personalul românesc a reușit să fure toate butoanele colorate de comandă și componente mici, necesare prin gospodărie, chiar și fără utilitate practică, dar fie și ca ornament prin casă sau ca amintire de la locul de muncă, deci pula lansare de rachete contra rușilor, “pula” fiind un termen militar tradus în engleză prin “successful launching”.

Mai sunt și alte armamente cu care am impresionat Rusia, în special cele verbale de înjurături, arătat degetul mijlociu, și crăpat și scuipat semințe către adversar.

Dacă vedem că este groasă, întoarcem armele.

A “întoarce armele” este un termen militar românesc, inventat în WW2, și înseamnă că soldatul român ține pușca cu țeava spre el, după care trage…., sau cam așa ceva.

Avioanele de vânătoare, unele zboară și altele nu zboară, așa cum se întâmplă în general în viață. Și nu tot ce zboară se mănâncă, de aia zboară cele care zboară…, că poate scapă.

După acest scurt “overview” militar, să trecem la Comandantul Suprem.

Mi-l imaginez în uniformă de camunflaj kaki, dar nu cu frunze desenate ci cu un imprimeu de fasole cu ciolan. Mic, creț, zglobiu, și zâmbăreț, cu busolă de campanie, care își mută Nordul datorită schimbării Polilor, cu gamelă și lopețică de nisip, de la ultimul concediu la mare, când construia castele pe plajă, și colac cu rățușcă, dând ordinul de atac graseind și lipindu-și un muc pe ochiul măștii de gaze.

Groaznic și înspăimântător în același timp.

Știu rușii ce știu…!

El Comandante.

P.S. Astăzi sunt productiv pentru că am visat-o pe fosta nevastă cu care mă certam în vis…! Nu ar trebui să fie o cauzalitate directă, dar drumurile Domnului sunt total de neînțeles…!

Autor:Jean Maurer

INVITAȚIE

Trump va avea probleme!

Fritz a decis: „România se va poziționa de partea Groenlandei”!

Dominic Fritz, lider USR și primar al Timișoarei, a vorbit – marți seară, într-un interviu pentru G4Media despre situația din Groenlanda. „Nu sunt de acord cu intenția de anexare. Ne vom poziționa de partea victimei”, a spus el.

„Groenlanda! Politicile lui Donald Trump privind anexarea acestei insule și răspunsul UE. Sunteți de acord cu intenția de anexare a Groelandei?”, a fost întrebat politicianul.

„Bineînțeles că nu. Și trebuie să o spunem clar și răspicat. Acum, dacă vorbim strict de chestiunea securității în zona arctică, cred că acolo putem să găsim puncte comune cu americanii. Într-adevăr, toată lumea a subestimat importanța pentru viitorul acestei zone, doar că americanii au toate drepturile deja să investească acolo.  În același timp, nu putem să discutăm despre principiile dreptului internațional, nu putem să discutăm despre dreptul celor care locuiesc în Groenlanda să-și determine singur viitorul. Și cred că nici n-ar fi bine să discutăm despre principiul de bază al NATO, care este că nu ne atacăm reciproc, ci dimpotrivă, chiar ne și apărăm”, a precizat Dominic Fritz.

G4Media: „Atunci, de ce ministrul de Externe, Oana Țoiu, din partidul dumneavoastră, nici președintele Nicușor Dan, nu s-au raliat scrisorii celor șapte lideri europeni care au ieșit public în apărarea Gronelandei?

„Nu cunosc evoluția acestei scrisori. Oana Țoiu a spus foarte clar că principiile dreptului internațional trebuie să fie păstrate. Acum, suntem într-o situație în care o alianță care există de 80 de ani, chiar dacă România a aderat mult mai târziu, pare că este în pericol să se destrame. 
Și asta este o situație atât de nouă pentru toată lumea că nimeni n-are răspunsurile gata făcute. Și cred că pentru România, bineînțeles, este o situație în care suntem extrem de vulnerabili și în fața acestei vulnerabilități cred că o oarecare reținere din partea președintelui și din partea ministrului este de înțeles și de bun augur”, a mai spus Dominic Fritz.

G4Media: Și pentru că a explicat consilierul prezidențial Marius Lazurcă ce a dorit să spună președintele Nicușor Dan cu postarea respectivă… solidaritate și cu Trump și cu Europa.  Deci, ținem și cu America și cu Europa, în același timp. E posibil așa ceva?

„Dacă e posibil, depinde mai ales de președintele Trump, cât timp acțiunile lui, dincolo de retorica lui, vor fi pe baza dreptului internațional este posibil să ne aliniem. În momentul în care există un agresor și o victimă, este responsabilitatea noastră și legală și morală să ținem cu victima, pentru că altfel o să devenim noi, la un moment dat, victima agresiunii”, a încheiat liderul USR acest subiect sensibil.

C.L.

Marius Lazurca: Nicușor Dan nu merge la Davos pentru că vrea să transmită mesajul ”Nu umblu teleleu prin lume...”. Vocea Internetului: ”Măh, ce-i cu țara asta, noi ai cui suntem și încotro mergem?”

Consilierul prezidențial pe politică externă și securitate Marius Lazurca a explicat duminică, în exclusivitate la televiziunea coruptului infractor penal și turnător al Securității Dan Voiculescu, recte Antena 3 CNN, că Nicușor Dan nu merge la Davos, unde participă la Forumul Economic Mondial un număr de 65 de șefi de state și guverne în frunte cu președintele SUA Donald Trump, pentru că vrea să transmită mesajul „Nu umblu teleleu prin lume când sunt lucruri importate și consilierii nu îmi pot construi suficientă substanță pentru prezența mea la Davos”.

Lazurca spune că decizia nu a fost ușoară și a fost decisă împreună cu consilierii, transmite Antena 3. Cu toată această explicație savantă, noi credem că putea să meargă, după cum acreditează și un coleg de-al nostru de presă care afirmă: „Se iau analistii de dl presedinte, Nicusor Dan, ca lipseste de la Forumul de la Davos si, astfel, nu se vede cu greii lumii. Da' chiar toata lumea uita ca Davos e in Elvetia, iar presedintele nostru a luat caimacul chiar acum cateva zile, inaintea tuturor altor sefi de state, fiind salutat de doua F 18 ale Armatei elvetiene?!”...

Doamna psiholog Gigi Ghinea a sintetizat pe Facebook mai bine decât noi apariția consilierului prezidențial Marius Lazurca pe sticla prăfuită a milardarului corupt Dan Voiculescu:

„Mai, eu înțeleg diplomația, măcar așa, cât de cât, la un nivel mediu, de bun simț. Adică simt omul diplomat, elegant în exprimare, care-și alege cuvintele astfel încât orice "receptor” ascultător din public să priceapă la nivelul simțurilor măcar ca diplomatul e bine intenționat. Ca nu vrea să te minta pe tine, cel căruia i se adresează, și anume mie, ție, tuturor cetățenilor români în slujba cărora se află, a celor care-i plătim salariul de lux, unul de 10 ori, cel puțin, mai mare decât un salariul mediu.

M-am uitat la domnul Marius Lazurca cu cea mai mare atenție, timp de 40 de minute, și zău dacă am înțeles ceva din ce-a zis. Eu una n-am rămas cu nimic. Zero informație. Nu ne-a transmis nimic, nouă cetățenilor, de parcă noi nici n-am exista, ba mai mult, a repetat de câteva ori ca discuțiile despre "interesul național” nu trebuie să se desfășoare în public, pe rețelele sociale, ci discret, cu ușile închise. Ca și cum se subînțelege ca poporul ori e prost și n-ar înțelege discuțiile la acest nivel gen, înalt, la care vulgul n-ar putea ajunge (am văzut și în cazul lui acel strat de superioritate controlată), ori s-a stabilit undeva mult mai sus, la Dumnezeu, ca poporul român are o încredere de 100% în aleși și diplomați încât poporul merge pe mâna moartă a lui Dan-Bolojan Lazurca, Burnete, Țoiu, Miruța (căruia i-a zis și el Măruță), în fine, ceva de genul: "las’ ca știm noi ce facem cu țara, voi nu trebuie să știți, ca oricum nu pricepeți, discuțiile astea nu-s de nasul vostru”, voi trebuie doar sa ne plătiți bine, foarte bine, ca să putem gândi.

Lazurca nu a transmis nicio idee clară de politică externă, nimic despre poziția României în acest moment istoric, crucial, în care ne aflăm, pe scurt, a vorbit frumos, elegant, cursiv, a rostit multe cuvinte unul după altul care păreau să se lege între ele însă fără a spune nimic. Știe să comunice fără să comunice. Nu a comunicat nimic. Dar absolut nimic. Decât abureală.

Cum suntem cu Rusia, cu Ucraina, cu Groenlanda, cu, cu NATO, cu SUA, cu Trump, cu UE, cu China, cu a mă-sii.

Eu așa o abureala n-am pățit, Lazurca m-a băgat în ceață definitiv. Cred ca ar fi foarte bun la SIE sau SRI ca sa nu ne spună nimic, exact cum ne-am obișnuit.

Dar ce m-a mirat totuși cel mai mult a fost răspunsul legat de relația lui cu Nicușor Dan. A zis că se cunosc din anul 1993, sunt ceva prieteni, sau ca au păstrat relații de prietenie, legături foarte apropiate timp de, hahaha, 23 de ani. Și mă întreb ce-or fi vorbit ăștia doi timp de 23 de ani de prietenie, ce-i leagă, dacă mă înțelegi ce vreau să insinuez, dar parcă-i văd întâlnindu-se în doi, la o apă plată cu lămâie. Lazurca vorbind frumos, cursiv, elegant, cuvintele curgându-i unul după altul fără încetare timp de două ore și Nicușor tăcând, scremând silabe, gesticulând, măsurând cu palmele lungimea, lățimea și înălțimea înțelegerii vorbelor emițătorului, domnul diplomat, consilier al președintelui ales liber și democratic, ha, ha, ha, murim pe loc.

Măh, ce-i cu țara asta, noi ai cui suntem și încotro mergem?”

Sursa: ActiveNews

Guvernul României destabilizează grav școala românească

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) și Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” acuză Guvernul României că, prin măsurile de austeritate impuse prin Legea nr. 141/2025, a declanșat un proces de dezorganizare accelerată a învățământului preuniversitar, cu efecte grave asupra elevilor, cadrelor didactice și calității educației. Sistemul de învățământ se află într-o gravă criză, provocată deliberat prin decizii politice luate iresponsabil, fără analize de impact, fără dialog social și fără asumarea consecințelor.

În plin proces de elaborare a planurilor de școlarizare pentru anul 2026-2027, primim semnale alarmante din întreaga țară privind reducerea drastică a numărului de clase de gimnaziu și liceu, inclusiv în mediul urban. Această situație este consecința directă a creșterii forțate a efectivelor de elevi la clasă, măsură impusă exclusiv pentru a reduce cheltuielile bugetare, ignorând impactul negativ asupra beneficiarilor primari.

Aplicarea Legii nr. 141/2025 a determinat supraaglomerarea generalizată a claselor, cu efecte negative, directe și imediate, asupra calității actului educațional. Există deja școli în care efectivele depășesc 32 de elevi/clasă. Măsurile vor avea consecințe grave:

• Degradarea calității actului educațional;

• Imposibilitatea reală de a lucra individualizat cu elevii;

• Creșterea riscului de eșec și abandon școlar;

• Dispariția unui număr semnificativ de posturi didactice ca urmare a reducerii numărului de clase/grupe.

Potrivit estimărilor, peste 2.000 de posturi sunt puse în pericol doar prin creșterea numărului de elevi la clasă, direcția de reducere a cheltuielilor cu personalul din educație fiind una evidentă și constantă.

Inspectoratele școlare și unitățile de învățământ sunt obligate să aplice măsuri restrictive, fără nicio soluție pentru protejarea beneficiarilor primari și a personalului didactic. Cadrele didactice resimt o stare de nesiguranță profundă, iar comunitățile educaționale se confruntă cu un climat de tensiune și incertitudine. În tot acest proces, elevul a fost complet absent din calculele decidenților, deși el este primul care resimte efectele supraaglomerării, ale instabilității și ale lipsei de continuitate educațională.

Situația este agravată de existența unei conduceri provizorii la Ministerul Educației și Cercetării, într-o perioadă în care trebuie adoptate decizii responsabile, predictibile și fundamentate. În paralel, Guvernul României continuă să aloce un buget insuficient pentru educație, mult sub nevoile reale ale sistemului, tratând acest domeniu ca pe o zonă de sacrificiu bugetar.

Subfinanțarea a devenit o politică permanentă, iar școlile sunt forțate să funcționeze fără resursele necesare pentru a asigura un învățământ de calitate. Un sistem educațional subfinanțat nu poate livra performanță, nu este stabil și nici nu asigură echitate; el poate doar să supraviețuiască de la un an la altul, sacrificând șansele reale ale copiilor la un parcurs educațional solid și predictibil.

UN STAT CARE ÎȘI DISTRUGE ȘCOALA PUBLICĂ ÎȘI DISTRUGE PROPRIA PERSPECTIVĂ DE DEZVOLTARE.

În acest context, FSLI și FSE „SPIRU HARET” solicită:

1. Abrogarea de urgență a prevederilor din Legea nr. 141/2025 care au condus la reducerea numărului de clase, la supraaglomerarea acestora și la creșterea normei didactice;

2. Oprirea politicii de reducere a posturilor din învățământul preuniversitar;

3. Creșterea alocării bugetare pentru educație, în acord cu importanța strategică a acestui domeniu;

4. Reluarea dialogului social real cu organizațiile sindicale reprezentative în învățământul preuniversitar.

Respingem ferm abordarea prin care educația este tratată ca instrument de acoperire a deficitului bugetar și sacrificată pentru a compensa dezechilibre create în alte zone ale guvernării. Dacă Guvernul României va continua pe această direcție, FSLI și FSE „SPIRU HARET” vor intensifica acțiunile de protest, utilizând toate formele legale pentru apărarea drepturilor angajaților și a dreptului copiilor la educație.

În plus, îi reamintim domnului Președinte, Nicușor Dan, că au trecut peste două luni de când trebuia să aibă loc o întâlnire cu reprezentanții organizațiilor sindicale pentru a i se prezenta situația din sistem în urma măsurilor anti-educație promovate de Guvernul Bolojan.

EDUCAȚIA NU ESTE O CHELTUIALĂ. EDUCAȚIA ESTE VIITORUL ROMÂNIEI!

PREŞEDINTE PREȘEDINTE F.S.L.I. F.S.E. „SPIRU HARET”

Simion HANCESCU Marius Ovidiu NISTOR

Poesis - Maria MATEI

Aproape lacrimă,

aproape orb

Îți spun, prietene, că plânsul e o stare
ce-și ondulează aripile-n jos,
își pune-o haină prea subțire
prin care bate vântul nemilos.

Tot el amestecă în creuzet: lacrimi fierbinți
și lacrimi reci, 
doar una rătăcește printre sfinți
și-ți face din oglindă lungi poteci. 

Acum îți spun: nici râsul nu e fără de grimase,
alunecă  pe-o umbră-ndepărtată,
își flutură turbanul de mătase,
iar uneori, fără să știi, te poartă 
cu ironie, sub o mască.

Aproape lacrimă, aproape orb, vezi râsu-n plâns
și plânsu-n râs.
Prietene, ce greu ai strâns 
din cioburi, pietre  și nimicuri, 
iubiri înmugurite și un cald surâs...

Maria Matei

Patriarhul Justinian Marina

În vremuri grele, Dumnezeu trimite ca păstori oameni providențiali

Auzim adesea în jurul nostru ,, nimic nu este întâmplător în această viață ”, toate sunt destinate, ursite sau cum spunea Mitropolitul Bartolomeu Anania ,, toate au o rânduială”. Adevărul este că ,, a rânduit Bunul Dumnezeu ” ca eu să văd lumina zilei la țară ,, acolo unde s-a născut veșnicia ”, cum bine a rostit Lucian Blaga, să copilăresc într-un loc binecuvântat , pe unde odinioară și-a purtat pașii ,, Vrednicul de pomenire Patriarhul Justinian Marina ”, să lucrez într-o instituție de cultură, ,, Casa Cărții ”, Biblioteca Județeană ,, Antim Ivireanul ” Vâlcea, să scriu cărți și să-mi cinstesc cum se cuvine înaintașii. Frumoasă șansă, minunat destin! Copilăria mi-am petrecut-o alături de alți vecini, pe dealuri, la pârâul Cerna cu apa lui limpede și curgătoare iar de cele mai multe ori în curtea bisericii din sat, care se află chiar peste drum de casa părintească. Despre marele ierarh al Bisericii Ortodoxe Române, Patriarhul Justinian Marina, am aflat că este din aceea zonă abia după evenimentele din 1989. Se știe că în perioada comunistă religia era separată de Biserică dar ambele erau condamnate. În acele vremuri tulburi Patriarhul Justinian Marina a încercat și a reușit să conducă ,, corabia Bisericii Ortodoxe Române spre liman”, ne spunea domnul George Stan, medicul care a fost în preajma marelui ierarh aproape șaptesprezece ani. Am avut șansa să vorbesc de mai multe ori cu domnia sa, îmi povestea cu lacrimi în ochi cât de greu a fost pentru ,, Apostolul neamului românesc ”, cum l-a numit domnul Gheorghe Vasilescu în scrierile sale, în aceea perioadă de prigoană comunistă. A suferit cumplit când prin Decretul 410/1959, articolul 7, se impunea excluderea din mănăstiri a tuturor călugărilor cu vârsta mai mică de 55 de ani, precum și a tuturor monahiilor cu vârsta mai mică de 50 de ani. Faptul că s-a opus, i-a determinat pe mai marii vremii să-l trimită cu domiciliul forțat la Schitul Dragoslavele. Văzând că această tactică făcea mai mult rău ,, turmei sale”, Patriarhul Justinian Marina, a aplicat arta diplomației și încet, încet a reușit să salveze o parte dintre preoții, monahii și monahiile prigoniți pe nedrept. Dar judecata omului nu se compară cu judecata Domnului! O parte dintre monahii care au suferit în temnițele comuniste, astăzi sunt Sfinți. În ultimii ani, cercetătorii au scos la lumină din arhivele securității mai multe documente din care rezultă că Patriarhul Justinian Marina s-a zbătut ,, ca un leu ” , să-și salveze clerul din ghearele comuniștilor. Printre Sfinții Închisorilor care au fost protejați. ajutați, de marele ierarh, se numără : Ilie Cleopa, Arsenie Boca, Ilie Lăcătușu, născut în comuna Tetoiu din județul Vâlcea. Viețile acestor Sfinți sunt adevărate file din istoria poporului român. În cartea ,, Memorii ” a Mitropolitului Bartolomeu Valeriu Anania, un vâlcean din localitatea Glăvile, descoperim cât de mult și-a iubit Patriarhul Justinian Marina clerul și poporul. Întâlnirea celor doi ierarhi, sprijinul și conlucrarea pentru binele Bisericii Ortodoxe Române, a fost considerată ca fiind providențială. Despre Sfântul Cuvios Cleopa de la Sihăstria, se spune că... << s-a născut pe 10 aprilie 1912, la Sulița, Botoșani, și a trecut la Domnul pe 2 decembrie 1998. A fost arhimandrit, duhovnic și stareț al Mănăstirii Sihăstria Neamțului. Părintele Patriarh Daniel l-a numit „dar al lui Dumnezeu pentru poporul român”. Și-a dedicat întreaga viață nevoinței, rugăciunii și pocăinței. Prin predicile sale, a ajutat mulți oameni să se întoarcă la credință și să își schimbe viața. În primele două luni după naștere, pruncul Constantin, viitorul Părinte Cleopa, era tot timpul bolnav. Neștiind ce să mai facă, mama lui s-a dus cu pruncul la vestitul duhovnic Conon Gavrilescu, de la Schitul Cozancea, care a sfătuit-o să dăruiască pe copil Maicii Domnului. Atunci mama s-a închinat cu lacrimi la icoana Maicii Domnului, făcând trei metanii, și, căzând în genunchi, a zis plângând: „Maica Domnului, îți dăruiesc ție copilul acesta al meu, că este bolnav și plânge mereu. Fă ce știi tu cu el!” După ce a fost dăruit Maicii Domnului, pruncul Constantin s-a făcut sănătos și nu a mai fost bolnav de moarte toată viața sa. Iar părintele Conon a zis mamei sale că acest copil o să trăiască cel mai mult dintre toți – iar cuvintele sale se vor dovedi adevărate...>> Ziarul - Lumina, un articol de: Raluca Brodner - 06 Ianuarie 2014. În toamna anului 2025, am avut bucuria de a ajunge la mormântul Sfântului Cuvios Ilie Cleopa care ,, este loc de pelerinaj pentru credincioșii ortodocși din toate zonele țării. Mai ales cei care l-au cunoscut pe marele duhovnic de-a lungul celor 64 de ani petrecuți numai la Sihăstria vin să se închine la mormânt și, susțin ei, simt binecuvântarea și ajutorul părintelui Cleopa în realizarea dorințelor ”. Emoția a fost mare! Părintele arhimandrit Ciprian Grădinaru, slujitor și duhovnic la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului, ucenic al părintelui Cleopa, spunea ... „Patriarhul Justinian Marina l-a adus pe părintele Cleopa Ilie din pustie. L-a ajutat să iasă de sub prigoana și de sub urmărirea comunistă, deoarece comuniștii aveau interesul să-l omoare. Patriarhul Justinian, care îl iubea pe părintele Cleopa foarte mult și îl prețuia pentru viața lui duhovnicească înaltă, a intervenit pe lângă autorităţile comuniste de atunci, pe lângă Dej, pe lângă Emil Botnăraș, care era ministru de interne la vremea respectivă, și i-au dat grațiere. L-au căutat, aproape trei luni de zile, părintele Petroniu Tănase și alți părinți din Mănăstirea Sihăstria, prin locurile unde ştiau că părintele se ascunde și, întâmplător, au dat de un ucenic al părintelui Cleopa, care îi spusese acestuia deja de decretul de graţiere, şi atunci părintele Cleopa nu a mai avut sentimentul de frică că este urmărit de Securitate şi a revenit în mănăstire”. Grijă părintească și mult efort pentru a-l apăra, a depus Patriarhul Justinian Marina și pentru Părintele Arsenie Boca. Personal a făcut demersuri pentru a-l elibera de la Canal. Printre alte mărturii, a rămas memorabil gândul Patriarhului Justinian Marina pe care-l exprima în fața maicilor profesoare de la Seminarul Monahal Hurezi: „Nu știu ce-i cu omul acesta, că mereu e luat, și mereu eliberat, și de fiecare dată iese mai luminat”, Monahia Zamfira Constantinescu, „Notă asupra ediţiei I”, în Idem, Cărarea Împărăţiei, p. 339. Știind că Părintele Arsenie este povățuitorul duhovnicesc al maicilor de la Mănăstirea Hurezi, și că sunt de mare încredere în acele vremuri tulburi, Părintele Patriarh își spunea problemele complicate cu care se confrunta iar maicile se duceau la Părintele Arsenie. După o vreme, atunci când venea Patriarhul Justinian, îi spuneau ce anume le-a sfătuit Părintele. În vara anului 2024, am cunoscut-o pe maica Magdalena de la Mănăstirea Hurezi. La cei peste nouăzeci de ani ai săi avea o minte strălucitoare și amintiri prețioase. Mi-a povestit cum le-a prevenit Patriarhul Justinian despre urgia ce urma să se abată asupra Bisericii Ortodoxe Române și a slujitorilor ei, ,, vin vremuri grele dar așa cum roadele pomului nu se scutură la cea mai mare furtună ci doar se înclină și își revin, așa va fi și cu credința, va fi greu dar nu va dispărea”. Vorbea mai mult în pilde pentru a nu fi reclamat la securitate, știa că este urmărit. Celor mai apropiați preoți, monahi și monahii le spunea să nu se teamă de comuniști ,, aveți grijă, le place să fie lăudați, ziceți ca ei și faceți ca voi, așa procedez și eu”. Bunul Dumnezeu l- a povățuit să fie înțelept ca șerpii și blând ca porumbeii pentru a salva Biserica de la un dezastru, de la distrugerea în masă a locașurilor de cult, de la asasinarea clericilor și pervertirea oricăror urme sfinte. Am scris câteva cărți despre viața și activitatea Prea Fericitului Întru Pomenire Patriarhul Justinian Marina pe ,, Ogorul Domnului ”, și am constatat că dragostea sa pentru Dumnezeu și aproapele a lăsat dâre adânci de lumină atât pentru noi cât mai ales pentru generațiile viitoare. Trecerea anilor scoate la lumină noi mărturii despre faptul că ,, a fost hărăzit de Dumnezeu să conducă destinele Bisericii Ortodoxe Române în acele vremuri tulburi ” cum spunea părintele Arsenie Papacioc atunci când l-am vizitat la Techirghiol. Într-unul din articolele sale, scriitorul Dan Ciachir l-a numit ,, Providențialul Patriarh Justinian Marina” ! Fie numele lui binecuvântat de acum și până în veac!

Zenovia Zamfir

Fermierii români nu mai sunt ascultați de diriguitori!

Știți că aproape 200 de fermieri români au plecat la Bruxelles? Nu în excursie, nu la poze, nu la cafele. Au plecat pentru că acasă nu-i mai ascultă nimeni. Au lăsat câmpul, animalele, familiile și au mers sute de kilometri ca să spună un lucru simplu: agricultura românească nu mai o duce mult, e în moarte clinică.

 Ieri au primit gaze lacrimogene. Asta a hotărât Ursulica, Uniunea Europeană care vorbește despre dialog. Oameni care trăiesc din pământ au fost tratați ca un pericol public. Nu pentru că au cerut privilegii, ci pentru că au îndrăznit să spună că un acord semnat din pix, Mercosur, le poate îngropa munca de-o viață.

 Agricultura e singurul lucru care ne-a mai rămas. Industria s-a dus, fabrici închise, orașe moarte, oameni plecați. Din ce mai trăiește România? Din pământ. Din agricultură. Din munca unor oameni care încă ies pe câmp dimineața și se întorc seara obosiți. Așa am fost numiți cândva: grânarul Europei. Nu din vorbe, din producție.

 România oricum are tot mai puțini fermieri. Sate goale, pământ lăsat pârloagă, tineri plecați. Agricultura mai stă în picioare din încăpățânarea unor oameni care n-au vrut să renunțe. Iar acum li se spune, cu zâmbet tehnocrat, că „așa cere economia globală”. Se distruge prin hârtii, prin acorduri, prin semnături puse de oameni care n-au pus mâna pe o sapă în viața lor. Acorduri care aduc mâncare plină de otrăvuri din afară, mai ieftină, fără aceleași reguli, fără aceleași costuri. Pentru fermierul român asta înseamnă faliment.

 La Bruxelles, fermierii au venit și cu copiii. Ca să nu mai dea Ursulica cu gaze. Au făcut o omletă din 200 de ouă, simbolic, din ce produc ei. În timp ce alții decid că e mai bine să mâncăm importuri.

 Dacă se distruge și agricultura, ce ne mai rămâne? Să cerșim din poartă-n poartă și să mâncăm mâncare adusă de la mii de kilometri, plină de chimicale, peste care n-avem niciun control. Asta e direcția.

 Fermierii români nu cer privilegii. Cer să fie lăsați să muncească. Cer respect. Pentru că fără agricultură, România nu mai are nimic. Doar corporații străine care fac profit pentru țările lor.

Când vezi tractoare pe străzile Bruxelles-ului și copii aduși ca scut împotriva gazelor, ar trebui să fie limpede: nu e protest, e ultimul strigăt. Dacă UE își distruge fermierii, nu mai rămâne nimic de „salvat”. Luați atitudine și salvați ce a mai rămas!

Angelica Alexe

Urmașii lui Ulisse

de Gheorghe Pârja

În urma măsurilor de austeritate, taxe și impozite mărite, cu girul premierului Bolojan, sunt români care se gândesc să-și facă valiza și să plece unde văd cu ochii. Dacă știrile din media acoperă realitatea, este o situație dramatică. Dezțărarea nu este un fapt bun pentru noi. Despre acest fenomen am mai scris. Reiau idei mai vechi, dar extrem de actuale. Migrația populațiilor nu este un fenomen nou în istorie. Migratorii au tulburat așezările mai consolidate, le-au luat avutul și viața. Nu mi-au plăcut migratorii nici să-i învăț la școală, așa că nu aș fi vrut să trăiesc pe vremea lor. Era firesc, sufletul meu făcea parte din spiritul ordinii, urca pe verticală spre Cer, se măsura cu turla bisericii, cu stejarul cel înalt, cu muntele, nicidecum cu întinderile colbuite ale istoriei.

De când au apărut statele naționale, fiecare neam a tras la casa lui, a îngrădit-o, a apărat-o. S-a instalat în oameni simțul de proprietate, s-a legat sufletul de loc, de mormintele strămoșilor, de evenimentele care s-au întrupat în viața fiecăruia. A fost o vreme când oamenii plecau din două motive din casa lor. Plecau de necaz, pentru o viață mai bună, dar și de curiozitate să vadă și alte meleaguri. De obicei, se întorceau la locul baștinei cu câștigul dobândit și cu sufletul împlinit. Aceste două dimensiuni ale existenței făceau parte din farmecul trăirii în lume, adică din spiritul libertății. Care, uneori, a fost extrem de îngrădit.

Și a venit dezlegarea în istorie. Cu bune și cu rele, zic eu. De peste trei decenii și jumătate, ni se întind oferte de a pleca în lumea largă, dar și de a rămâne acasă. Când s-au deschis granițele, românii au prins gustul plecării prin țări străine. La muncă, la studii, adică la făcut bani și cariere. Uimitor de repede s-au adaptat la condițiile din lumile în care au ajuns. Așa că ultima cifră credibilă a românilor plecați peste hotare ar fi de 5 milioane. O țară mijlocie, răsfirată în alte țări. E bine? E rău? Din punctul de vedere al celor plecați, o fi un fel de bine pentru unii și un bine pentru mai mulți. Dar țara care a rămas acasă? Cu ea ce se întâmplă? Ce se întâmplă cu această împuținare de oameni?

Fenomenul este comentat cu discreție de autoritățile românești. Nici nu au ce face prea multe pentru a-i chema acasă pe români. Nu au locuri de muncă nici pentru cei rămași acasă, cum să faci un program de repatriere? Că am intrat într-o lume nouă, cu multe necunoscute. Foarte puțini sociologi și istorici comentează fenomenul. Recent, am citit un mic text al sociologului-academician Ilie Bădescu, cu privire la desțărare și uitarea de neam. Când un om pleacă într-o călătorie, își pune în geamantan lucruri de trebuință. Eventual o fotografie și o carte. Când pleacă definitiv nu are bagaj, căci e greu să ia cu el locul, casa și neamul. Toate acestea le așază în sufletul lui.

Aici mă ajută spiritul de cercetare al sociologului sensibil, pentru care la cele două capete ale migrației numite țări, se află țara de origine și țara de destinație. Fenomenul migrației are alt înțeles. Scrie domnul academician: „Țara de origine sau de plecare a migrantului este deopotrivă o țară de suferințe, de eșecuri repetate, de frustrări, de proiecte neîmplinite, de iubire neîmpărtășită, de nostalgii în cele din urmă. Raportul dintre cel ce pleacă și țara lui se numește în acest caz dezțărare, adică despărțirea de țară, cu țară cu tot, plecarea în lume, cu țara în suflet. Plecarea aceasta implică împachetarea și despachetarea unor stări sufletești de o mare profunzime și bogăție.”

Pentru țara de origine, plecarea din țară nu este numai o neprețuită pierdere demografică, socială și economică, ci mai presus de toate acestea sunt un gol metafizic. Țara a pierdut pe cineva, un dar de care nu s-a putut îngriji. În toate aceste păreri, găsiți și destinul românilor plecați. Auziți vocea sociologului: „Desțărarea este un păcat de moarte pentru cei ce guvernează țara de peste 35 de ani. Ei vor trebui să dea socoteală Stăpânului pentru tot talantul risipit, care nu e de la ei, pe care l-au primit ca să-l înmulțească”. Vedem cu ochiul liber că România de după 1989 a risipit nu numai avere economică, ci și a mutilat un corp demografic și a risipit o bună parte din țară. Academicianul numește acest fenomen efectul Ulysse. Care ne arată că un popor afectat de o migrațiune masivă se află într-o situație critică în ceea ce privește raportul dintre cei plecați și cei rămași acasă.

Eu, ca umanist, caut sondarea adâncimilor sufletești ale fenomenului de migrator. Harta migrației românilor ne avertizează că România se confruntă cu un fenomen de desțărare, nu de simplă migrațiune, ci de masivă desțărare a categoriilor cele mai active ale poporului român. Dacă guvernanții știu, ori nu știu lucrul acesta, este o chestiune greu de cumpănit, dar faptul că reacția celor care ne-au condus, și o mai fac, lipsește la ameliorarea acestui fenomen, ne îndeamnă să credem că nu au sensibilitatea țării. Închei cu o părere a sociologului Ilie Bădescu: toate acestea sunt fațetele decapitalizării genealogice a popoarelor. Unul din mecanismele care conduc la un asemenea efect este uitarea de neam. Măsurile actualului guvern pentru a repara greșelile făcute sub conducerea fostului premier, dar nu numai, au lovit în liniștea financiară a multor români. Unii și-au luat lumea în cap.

Dar să nu uităm că Ulisse, totuși, s-a întors acasă.

Gluma zilei - Așteptam...

Tanczos Barna: „Încasările din taxe și impozite trebuie să rămână în comunitatea locală!”

Vicepremierul Barna gândește diferit față de Ilie „Sărăcie” Bolojan! Încasările din taxe și impozite trebuie să rămână în comunitatea locală!

Vicepremierul Tanczos Barna(UDMR) susține că încasările din impozitele locale trebuie să rămână la autoritățile locale. El a declarat că este nevoie și de o echilibrare în ceea ce privește comunitățile defavorizate.

Potrivit acestuia, taxele și impozitele locale sunt firești, dar că acestea ar trebui să rămână la autoritățile locale, a declarat Barna, marţi seara, la Digi 24.

„Trebuie să există o contribuție și din partea comunității locale, prin impozite și taxe locale. Noi am susținut de fiecare dată că aceste impozite trebuie să rămână la bugetul local. La fel, susținem de zeci de ani că impozitul pe venit trebuie să rămână într-o proporție de 100% la autoritatea locală, la primărie, la consiliul local sau la județ”.

Tanczos Barna consideră că e nevoie de un fond de solidaritate pentru sprijinirea comunităţilor mici, prin eliminarea inechităţilor dintre ele.

„Nu poți să pui semnul egalității între o primărie de 1.500-2.000 de locuitori sau o administrație de 2.000 de cetățeni și una de 200.000 de cetățeni. Unde impozitul pe cap de locuitori este triplu, poate de zece ori mai mare decât într-o comună departe de infrastructură, departe de autostradă, departe de drumul național. 

Și atunci trebuie o solidaritate națională la care să contribuie toți. Și din acel fond de solidaritate să ținem nivelul suficient de sus. Și pentru cei care nu s-au născut în Capitală. Pentru cei care nu s-au născut la Cluj Napoca”.

Acesta a adăugat că acele comunităţi unde se înregistrează excedent, în materie de impozite, ar trebui redistribuite  la nivel național pentru a da șanse de dezvoltare și comunităților unde nu există autostrăzii, parc industrial, ori centru universitar.

C.L.

2.125 de afișări - MOARA LUI GELU - 20 ianuarie 2026

Neprofeția istoricilor literari: cazul Nicolae Manolescu și Al. Ștefănescu

Istoria literară, chiar în variantele ei canonizante, nu este și nu poate fi un act profetic. Ea operează retrospectiv, dintr-o poziție de putere simbolică, selectând, ierarhizând și interpretând opere în funcție de criterii estetice, ideologice și instituționale specifice unui moment istoric determinat. Atribuirea unui statut „oracular” istoricului literar este, așadar, o eroare de perspectivă: canonul nu anticipează perenitatea, ci o simulează prin autoritate critică.

În acest sens, Istoria critică a literaturii române a lui Nicolae Manolescu și sintezele critice ale lui Alex. Ștefănescu funcționează mai degrabă ca fotografii de epocă decât ca hărți definitive ale valorii literare. Ele reflectă gustul, ideologia estetică și constrângerile contextuale ale autorilor, nu un adevăr trans-istoric.

Unul dintre paradoxurile fundamentale ale istoriilor literare este că ele construiesc valoare nu doar prin includere, ci și prin excludere. Poeții care nu apar sau sunt marginalizați în aceste istorii sunt, implicit, declarați „neesențiali” pentru evoluția literaturii române.

Cazurile Radu Gyr, Vasile Militaru, dar și ale altor poeți eliminați sau tratați periferic, sunt revelatoare. Absența lor nu este exclusiv rezultatul unui verdict estetic, ci și al unor factori extraliterari: biografii considerate „incomode” politic; asocierea cu ideologii condamnate postbelic; nepotrivirea cu paradigma modernistă sau postmodernă dominantă în critica ultimelor decenii.

Astfel, canonul devine un instrument de putere culturală, nu un arbitru neutru al valorii.

Argumentul central al criticii aduse lui Manolescu și Al. Ștefănescu este acela că poeții promovați de ei nu s-au dovedit, în mod necesar, mai pereni decât cei excluși.

Perenitatea literară nu se măsoară exclusiv prin: prezența în manuale, citarea în sinteze academice, validarea de către o elită critică.

Ea se verifică prin: memoria culturală colectivă, circulația textelor în afara mediului universitar, capacitatea operei de a genera rezonanță afectivă și simbolică pe termen lung.

Din această perspectivă, poezia lui Radu Gyr – indiferent de controversele ideologice – continuă să fie recitată, memorată și transmisă informal, uneori mai intens decât poezia unor autori „canonici” ai istoriilor recente. La fel, Vasile Militaru rămâne prezent în cultura populară și în mediile religioase, acolo unde istoria literară oficială nu mai are autoritate.

Nicolae Manolescu a susținut constant ideea autonomiei esteticului. Totuși, aplicarea acestui principiu în Istoria critică este selectivă. Poeți cu biografii problematice sunt eliminați nu doar pentru slăbiciuni estetice, ci pentru că esteticul lor nu mai poate fi separat confortabil de etic și politic.

Această contradicție indică faptul că istoricul literar: nu este un profet al valorii ci un administrator al unui canon compatibil cu epoca sa.

Al. Ștefănescu, mai empatic și mai narativ, nu scapă nici el de această limitare: preferințele sale pentru lizibilitate, anecdotic și „umanitate” critică duc la alte excluderi, la fel de discutabile.

Faptul că poeți precum Radu Gyr sau Vasile Militaru revin constant în dezbaterea publică, în antologii alternative, în cercetări recente sau în memoria culturală informală demonstrează că istoria literară nu este închisă, iar canonul este revizuibil.

Această revenire nu înseamnă o invalidare totală a lui Manolescu sau Ștefănescu, ci o dovadă că: istoricii literari nu sunt profeți, valoarea nu este garantată prin decret critic, iar literatura autentică își găsește căi de supraviețuire dincolo de instituții.

Nicolae Manolescu și Al. Ștefănescu nu au fost „profeți” ai literaturii române deoarece istoriile lor nu au putut anticipa adevărata durabilitate a poeților promovați sau excluși. Ele rămân opere importante, dar contextuale, marcate de limite ideologice, estetice și instituționale.

Perenitatea literară se decide nu în istorie, ci în timp – iar timpul, spre deosebire de critic, nu are preferințe teoretice.

Al.Florin Țene

Fotografia zilei - Pregătiri pentru Comuniada 2026

Evenimentele zilei din 21 ianuarie 2026

Evenimente 21 ianuarie

1077:

Henric al IV-lea, Împărat Roman, împărat al Sfântul Imperiu Roman, se prezintă ca penitent la Canossa (localitate din Italia de nord), pentru a obține iertarea papei; după o așteptare de 3 zile, este primit de către papă care îi ridică excomunicarea.

1276:

Papa Inocențiu al V-lea devine papa.

1596:

Charles de Montmorency, duce de Damville este numit amiral al Franței de către regele francez Henric al IV-lea al Franței.

1643:

Navigatorul olandez Abel Tasman descopera Tonga din Oceanul Pacific.

1648:

La Alba Iulia apare prima traducere integrală în limba română a Noului Testament, cunoscut sub numele de ”Noul Testament de la Bălgrad”. Ediția este coordonată de mitropolitul Simion Ștefan.

1793:

Regele Ludovic al XVI-lea al Franței a fost ghilotinat, sub acuzația de trădare.

1793:

Rusia și Prusia împart Polonia

1870:

Decret privind înființarea Societății generale de asigurare reciprocă "Transilvania", cu sediul la Sibiu.

1899:

Se produce primul automobil Opel.

1911:

Prima ediție a Raliului Monte Carlo.

1920:

S-au încheiat lucrările Conferinței de Pace de la Paris.

1921:

Este creat Partidul Comunist Italian.

1941:

Generalul Ion Antonescu, șeful statului, dă o lovitură de stat pentru a îndepărta de la putere Mișcarea Legionară cu care intrase în conflict.

1954:

Primul submarin bazat pe energie nucleară - "USS Nautilus" este lansat la apă de SUA la Groton, Conneticut.

1964:

Eugène Ionesco, dramaturg francez de origine română, este ales membru al Academiei Franceze.

1972:

La București s-a deschis reprezentanța ''Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare'' (PNUD).

1976:

Supersonicul Concorde, care a fost dezvoltat datorită unei colaborări între francezi și englezi, a fost folosit pentru prima oară.

1991:

S-a deschis, la București, Oficiul Fondului pentru Copii al Organizației Națiunilor Unite (UNICEF).

1998:

Papa Papa Ioan Paul al II-lea vizitează Cuba.

1999:

A cincea mineriadă

La București are loc o conferință de presă comună a GDS, Alianța Civică, AFDPR, LADO, Asociația victimelor mineriadelor 1990–1991, la care se face publică hotărârea de a organiza un marș de protest față de manifestările minerilor, vineri, 22 ianuarie 1999. La Timișoara, peste o mie de reprezentanți ai societății civile organizează un miting de protest. La ora 15.00, minerii forțează barajul de la Costești, pe care după o oră îl sparg.

2001: