Ilie Bolojan se agață cu dinții de putere. Și asta după ce, în repetate rânduri, a spus că poziția de premier reprezintă pentru el nu numai o datorie, ci și un sacrificiu. Și că, în definitiv, poate părăsi oricând Palatul Victoria. S-a sucit. Nu se mai dă dus. Iar prejudiciul este uriaș. Pentru PNL. Pentru coaliție. Pentru România.
Dacă Ilie Bolojan ar fi un dictator autentic, totul
ar fi de înțeles. Ar fi cât se poate de logic, așa cum s-a întâmplat și în
cazul altor dictatori, ca personajul să se identifice cu interesul național și
să se scufunde odată cu el. Numai că Ilie Bolojan este un dictator de mucava.
Un fals dictator. După ce, din toate cercetările de piață, rezultă că o
majoritate covârșitoare de români apreciază negativ prestația sa și nu îl mai
doresc, după ce o majoritate parlamentară i-a demonstrat, prin vot, cu subiect
și predicat, că este iminentă demiterea sa la vot, el ar trebui să fie cât de
cât diligent atât cu partidul pe care încă îl reprezintă, cât și cu așa-zisa
coaliție pro-occidentală în fruntea căreia a fost așezat moț.
Forțând la maximum lucrurile, bazându-se pe fel de
fel de manevre murdare în interiorul Parlamentului, Ilie Bolojan speră că va
mai rămâne la putere pentru a desăvârși dezastrul pe care l-a generat.
Consecințele acestei trageri de timp sunt extrem de grave. Întreaga coaliție
are de suferit, astfel încât încrederea în șansa ei de a reconstrui o Românie
eficientă scade într-un ritm exponențial. Motiv pentru care PSD, încercând
să-și salveze cât de cât imaginea, a părăsit în mare viteză corabia care a luat
atâta apă încât se află în pragul naufragiului. Socialiștilor nu le mai pasă
dacă vor rămâne la putere cu un premier propriu sau cu oricare alt premier, cu
excepția lui Ilie Bolojan, și nici dacă vor intra în opoziție. Pur și simplu
pentru că acest cel mai mare partid din România a ajuns în situația-limită în
urma unei guvernări dezastruoase pe care a susținut-o, de a ajunge abandonat de
o bună parte a propriului electorat și chiar și de membri activi și de
reprezentanți ai autorităților locale. Dar drama dramelor se joacă în aceste
zile în tabăra PNL.
Cândva, nu cu multă vreme în urmă, înainte de a se
corci unii pe alții, PNL avea un scor electoral de 30% și PDL de 20%. Împreună,
cele două partide, strict aritmetic, făceau 50%. Numai că această aritmetică nu
s-a potrivit deloc cu dinamica electorală. Între timp, după ce s-au unificat,
cele două partide au ajuns la doar 20%. Și asta înainte de a intra, cum se
întâmplă în ultimele zile, în cădere liberă.
Dacă, în urma unei guvernări dezastruoase, PSD, care
a urmat altor guvernări, încă și mai dezastruoase, cu premieri liberali, cel
mai mare partid din România ultimilor 35 de ani a căzut în plan electoral pe
locul doi, ceea ce urmează poate fi și pentru socialiști un dezastru extrem de
mare, nu atât fiindcă și-ar pierde poziția de lider electoral, cât și, sau mai
ales, pentru o pierdere și mai mare, cea a credibilității. Din acest motiv, PSD
a ales să-și salveze pielea. Spre deosebire de PNL, a cărui opțiune este de-a
dreptul sinucigașă. Un rezultat care îl poate duce lejer în lada de gunoi a
istoriei.
De fapt, această analiză pe care o fac acum se
referă nu atât la inconștiența și exhibiționismul unui lider politic, nimerit –
nu știe nici el cum – la conducerea PNL și a Guvernului, ci mai ales la lipsa
instinctului de conservare a unui partid, cel mai vechi din istoria europeană,
care se detonează singur sub ochii noștri.
Cum Dumnezeu de a ajuns România atât de blestemată
încât să stea la degetul mic al unui singur om, care nici în ruptul capului nu
se mai dă dus? Cum este posibil ca liberalii să-și fi pierdut minimul
instinctului de conservare? Și vocația sa de partid istoric? După ce, în
prealabil, corcit cu PDL, și-a abandonat atât substanța liberală, cât și
substanța națională, creând în jurul său un vid în care s-a putut afirma
partidul AUR. În mâna căruia se află astăzi toate cărțile.
Autor:
Sorin Roșca Stănescu
Sursa:
CorrectNews
