DUMINICA A 2-A DUPĂ PAȘTI (A SFÂNTULUI APOSTOL TOMA) IOAN 20, 19-31
În ziua cea dintâi a săptămânii, fiind seară şi
ușile încuiate, acolo unde erau adunați ucenicii de frica iudeilor, a venit
Iisus şi a stat în mijlocul lor şi le-a zis: Pace vouă! Şi, zicând acestea,
le-a arătat mâinile şi coasta Sa. Deci s-au bucurat ucenicii văzându-L pe
Domnul. Atunci Iisus le-a zis iarăși: Pace vouă! Precum M-a trimis pe Mine
Tatăl, vă trimit şi Eu pe voi. Şi, spunând acestea, a suflat asupra lor şi le-a
zis: Luați Duh Sfânt! Cărora veți ierta păcatele, le vor fi iertate, şi cărora
le veți ține, ținute vor fi. Însă Toma, unul din cei doisprezece, cel numit
Geamănul, nu era cu ei când a venit Iisus. Deci i-au spus lui ceilalți ucenici:
Am văzut pe Domnul! Dar el le-a zis: Dacă nu voi vedea în mâinile Lui semnul
cuielor, şi dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor, şi dacă nu voi pune
mâna mea în coasta Lui, nu voi crede. Şi, după opt zile, ucenicii Lui erau
iarăși înăuntru, şi Toma era împreună cu ei. Şi a venit Iisus, ușile fiind
încuiate, şi a stat în mijlocul lor şi a zis: Pace vouă! Apoi a zis lui Toma:
Adu degetul tău încoace şi vezi mâinile Mele, şi adu mâna ta şi o pune în
coasta Mea, şi nu fi necredincios, ci credincios! A răspuns Toma şi I-a zis:
Domnul meu şi Dumnezeul meu! Iisus i-a zis: Pentru că M-ai văzut ai crezut.
Fericiți cei ce n-au văzut şi au crezut! Iisus a făcut înaintea ucenicilor Săi
şi alte multe minuni, care nu sunt scrise în cartea aceasta. Iar acestea s-au scris
ca să credeți că Iisus este Hristos, Fiul lui Dumnezeu, şi, crezând, viață să
aveți în numele Lui.
Ne aflăm în a opta zi după Înviere și în această
duminică Biserica ne pune înainte o pericopă evanghelică ce ne prezintă unul
dintre cele mai cunoscute tablouri biblice: îndoiala Apostolului Toma, urmată
însă în cele din urmă și de o puternică mărturisire de credință a acestuia.
Fragmentul evanghelic ne ajută să înțelegem cum putem deveni martori și
mărturisitori ai învierii lui Hristos în sufletele noastre. După cum Domnul
Hristos a învins moartea prin Învierea Sa, la fel, cu ajutorul harului
dumnezeiesc, suntem chemați la o credință vie și la dobândirea adevăratei
vieți prin învingerea, prin depășirea patimilor care ne pot duce la
îmbolnăvirea sufletului sau chiar la moartea sufletească.
Întemeierea
Tainei Spovedaniei
După Învierea Sa, până la Înălțarea Sa la ceruri,
Mântuitorul se arată în mai multe rânduri ucenicilor Săi pentru a-i întări în
credință, pentru a le alunga teama și pentru a-i pregăti cât mai bine ca să
devină mărturisitori ai învățăturilor dumnezeiești. Astfel, Domnul Hristos,
având trupul transfigurat, se arată Mariei Magdalena și femeilor mironosițe
(Matei 28, 9-10; Marcu 16, 9-11…), se arată celor doi ucenici care mergeau spre
Emaus (Marcu 16, 12-13; Luca 24, 13-35), se arată Sfântului Apostol Petru (I
Corinteni 15, 5) etc.
În prima parte a Evangheliei de astăzi (Ioan 20,
19-23), ni se spune că Domnul S-a arătat chiar în seara Duminicii Învierii
ucenicilor apostoli care, cu excepția lui Toma, erau adunați într-o casă din
Ierusalim. Aceștia stăteau cu ușile încuiate de frica iudeilor. Mântuitorul
trece prin ușile încuiate, stă în mijlocul lor și le adresează primele cuvinte
pline de Lumină și de nădejde: „Pace vouă!”. Sfântul Teofilact al Bulgariei
observă că Domnul Hristos a trecut prin ușile încuiate „ca să arate că așa a
înviat și când era piatra deasupra mormântului” (Tâlcuirea Sfintei Evanghelii
de la Ioan). Întrucât, mai ales pentru acele timpuri, învierea din morți era
ceva extrem de greu de acceptat, Domnul nostru Iisus Hristos, prin puterea Sa
dumnezeiască, face acest pogorământ de a păstra pe trupul Său spiritualizat
semnele rănilor de pe Cruce, pentru a le putea arăta celor zece apostoli și,
mai târziu, lui Toma și, în acest fel, să-i încredințeze tot mai mult de
realitatea propriei Sale învieri. Cu alte cuvinte, Mântuitorul voia să
risipească ispita prin care unii dintre apostoli credeau că în aparițiile
Domnului Hristos ar fi vorba mai degrabă de un duh (Luca 24, 37) care luase
chipul Mântuitorului. În chip firesc, trupul nestricăcios nu are cum să
păstreze urmele stricăciunii trupului muritor (I Corinteni 15, 43). Semnele
cuielor de pe mâini și de pe picioare atestau că Hristos fusese într-adevăr
răstignit. Semnul împungerii cu sulița în coastă era o dovadă că Hristos Omul a
murit, că nu a fost vorba de o moarte aparentă. Ni se istorisește că după ce
Hristos le-a arătat ucenicilor semnele rănilor de pe mâini și de pe coasta sa,
aceștia nu au mai zis că văd un duh, ci s-au bucurat „văzând pe Domnul” (Ioan
20, 20). Apoi Mântuitorul îi anunță pe Sfinții Apostoli că îi trimite în lume
pentru propovăduirea credinței. Pentru această misiune nobilă, Domnul Iisus
Hristos îi înarmează duhovnicește și, suflând asupra lor, instituie noua
preoție și întemeiază Taina Pocăinței prin cuvintele: „Luați Duh Sfânt! Cărora
veți ierta păcatele, le vor fi iertate; și cărora le veți ține, vor fi ținute”
(Ioan 20, 22-23). Să observăm că după Învierea Domnului, Duhul Sfânt se poate
revărsa peste oameni chiar din trupul Său transfigurat. Vindecarea sufletului
se poate face, așadar, prin ascultarea și prin împlinirea învățăturilor
mântuitoare, precum și prin mărturisirea păcatelor în Taina Spovedaniei.
Sfântul Cuvios Ilie Cleopa ne spune că „aceasta este singura cale de mântuire a
creștinilor: credința dreaptă în Dumnezeu, împlinirea poruncilor evanghelice și
dezlegarea păcatelor prin spovedanie” (Predici la duminicile de peste an).
Sfintele
Taine – izvor de viață și de putere
Cei zece apostoli îi povestesc Sfântului Apostol
Toma despre minunea întâlnirii cu Iisus cel înviat. Acesta spune că va crede și
el doar dacă îi va apărea în față Hristos și va putea atinge semnele rănilor de
pe trupul Său. Pe de altă parte, așa cum observă și Sfântul Chiril al Alexandriei,
atitudinea Apostolului Toma era determinată și de durerea de a nu se fi
învrednicit și el de vederea Mântuitorului nostru înviat din morți. „O
nevinovată îndoială a lui Toma!” – s-a cântat la slujba Vecerniei de aseară.
Apostolul Toma avea o inimă sinceră, plină de dragoste, căutătoare în sensul
bun al cuvântului și această nevinovată îndoială va fi începutul transformării
acestuia în unul dintre cei mai importanți mărturisitori ai Învierii Domnului,
iar mărturisirea lui „s-a făcut piedestal și temelie a Bisericii noastre”
(Sfântul Ioan Gură de Aur, Predici ale Sfinților Părinți).
La opt zile după Înviere, tot în ziua de duminică,
Domnul Hristos apare încă o dată prin ușile încuiate, în mijlocul apostolilor,
printre care se afla de data aceasta și Sfântul Toma. Le spune din nou: „Pace
vouă!”. Sfântul Nicolae Velimirovici ne arată că prima dată când a rostit
aceste cuvinte în pericopa evanghelică de astăzi le-a dăruit apostolilor pacea
lăuntrică, iar a doua oară le dăruiește pacea din afară, pacea cu lumea; „le dă
pace cu asupra de măsură, pentru că nu au nevoie de pace numai pentru ei, ci și
pentru alții cărora trebuie să le dea pace” (Predici). Pacea dumnezeiască aduce
bucurie, nădejde, liniște, dor de rugăciune. Pacea desăvârșită este Domnul Hristos
și prin comuniune cu El ucenicii vor putea în misiunea lor apostolească în care
au fost trimiși să crească lăuntric, să răspândească pacea Duhului Sfânt și să
aibă răbdare cu cei cu care se vor întâlni. Pentru a-l ajuta să iasă din starea
de îndoială, Mântuitorul i se adresează direct lui Toma. Din relatarea
Evangheliei nu știm dacă Apostolul Toma s-a mulțumit doar să-L privească pe
Hristos sau chiar s-a atins de mâna și de coasta Mântuitorului. Ce știm cu
siguranță este faptul că această întâlnire i-a vindecat sufletul de îndoială,
l-a transformat și l-a făcut să exclame cu bucurie și cu încredințare
lăuntrică: „Domnul meu și Dumnezeul meu!” (Ioan 20, 28).
Dintr-o altă perspectivă, am putea spune că tot
acest episod biblic ne duce cu gândul că atunci când ne împărtășim, cu pocăință
și cu binecuvântare, cu Trupul și cu Sângele Domnului, sufletul nostru – la fel
cum i s-a întâmplat Sfântului Toma – se vindecă treptat de orice îndoială
referitoare la credință, căci el trăiește „unitatea Duhului, întru legătura
păcii” (Efeseni 4, 3). În general, Sfintele Taine sunt izvoare de viață și de
înviere sufletească. O temă foarte importantă a Evangheliei de astăzi este
tocmai instituirea preoției Noului Legământ, preoție prin care se săvârșesc
Sfintele Taine în Biserica cea una. Prin Tainele Bisericii suntem altoiți la
viața dumnezeiască, devenim mădulare vii ale Trupului lui Hristos.
Să avem parte de binecuvântarea și de rugăciunile
Sfântului Apostol Toma, pentru a deveni și noi martori și mărturisitori ai
Învierii Domnului Iisus Hristos în sufletele noastre!
Autor:
Protos. Teofan Popescu – 19 Aprilie 2026
.jpg)
.jpg)
