„Senine
respirații critice”, o Ars Poetica a lecturii
„Critica
este arta de a iubi în mod inteligent.”
(Charles-Augustin
Sainte-Beuve)
Pe esplanada
literaturii române contemporane se distinge o voce și o personalitate literară
complexă: bine-cunoscuta și îndrăgita scriitoare Liliana Moldovan, cunoscută
atât ca scriitoare, poetă și jurnalistă cât și în postura de cronicar. Domnia sa îmbină vocația literară cu
activitatea profesională, activând în cadrul Bibliotecii Județene Mureș,
fiind deopotrivă implicată activ în
viața literară și publicistică românească, ca redactor șef al „Agenției de
presă Așii Români” și al revistei „Orizonturi
Mureșene” și ocupând funcția de Președinte al
filialei Mureș a Ligii Scriitorilor Români.
Opera
domniei sale este polivalentă, reflectând un parcurs literar ascendent, o
iubire indubitabilă pentru literatură și o etică împământenită a scrisului întemeiată pe
lumină, cunoaștere și valorizare. Cărțile pe care domnia sa le-a publicat au
conținut divers, de la poezii, proză scurtă, interviuri, lucrări biografice
până la recenzii și cronici literare.
Scriitura
Lilianei Moldovan se remarcă sclipitor printr-o forță creatoare interioară de
factură luminoasă, de un intens lirism, cu
o profundă sensibilitate confesivă, aplecându-se deseori asupra
dimensiunii spirituale și afective a existenței, folosind un ton blând, empatic
și profund umanist.
În spațiul literaturii contemporane românești,
volumul „Senine respirații critice” al Lilianei Moldovan se afirmă
printr-o construcție exegetică aparte, situată sub semnul unei duble
fidelități: fidelitatea față de text și fidelitatea față de spiritul care îl
animă. Această carte este o veritabilă
cartografie a sensibilității critice, în care lectura este un act de
cunoaștere, iar interpretarea este o formă de participare ontologică.
Analizând
titlul „Senine respirații critice” vom observa că acesta sugerează o
poetică a echilibrului: „respirațiile” trimițându-ne la ritmul interior al lecturii,
la organicitatea relației dintre cititor și operă, în timp ce atributul
„senine” configurează o atitudine critică întemeiată pe înțelegere, empatie și
valorizare.
Scriitura
Lilianei Moldovan se înscrie într-o tradiție a criticii contemplative și participative,
unde judecata estetică nu demolează, ci edifică și luminează, printr-un
dialog interior cu opera punând accentul
pe relevarea sensurilor profunde și pe evidențierea frumuseții textului. Prin
gingășia și delicatețea lirică cu care realizează fiecare cronică volumul „Senine
respirații critice” devine o Ars Poetica a lecturii.
În opinia
mea, cronicarul/criticul literar nu trebuie să fie un evaluator al textului, ci
un mediator între conștiința creatoare și conștiința receptoare, un hermeneut
care pătrunde dincolo de suprafața discursului pentru a reconstitui pulsația
interioară a operei. El nu trebuie să
judece, ci să înțeleagă și să încerce să traducă sensibilitatea autorului,
asumându-și rolul de interpret al unei lumi deja create, dar încă neepuizate în
sensuri. În viziunea mea, cronicarul este, dacă vreți, un fel de co-creator al
receptării, capabil să lumineze acele zone fertile ale textului care pot genera
rezonanță în conștiința cititorului.
Distinsa
scriitoare Liliana Moldovan știe că „A înțelege înseamnă a reface drumul
creației.” (Wilhelm Dilthey) iar una dintre coordonatele fundamentale ale
volumului „Senine respirații critice” este caracterul său profund
hermeneutic. Liliana Moldovan nu se mulțumește să descrie sau să rezume, ci
caută în mod constant sensurile ascunse, structurile simbolice și resorturile
metafizice ale operelor analizate într-un
proces de descifrare, printr-o pătrundere în straturile adânci ale
textului.
Observăm în
cronicile sale că autoarea știe că menirea cronicarului nu este de a diminua
valoarea, ci de a identifica acele nuclee de intensitate estetică și ideatică
ce pot susține interesul și admirația publicului. Liliana Moldovan a înțeles
că o critică orientată spre valorizare
nu este o formă de concesie, ci un act de responsabilitate culturală, prin care
se consolidează puntea dintre operă și comunitatea lecturii, cronicarul transformându-se într-un veritabil vector al consacrării, orientând
atenția cititorului spre ceea ce merită aprofundat, nu spre ceea ce trebuie
respins. Scriitoarea îmbrățișează lectura și o îmbracă în haina iubirii de
cuvânt, confirmând motto ul de început conform căruia: „Critica este arta de a
iubi în mod inteligent.” (Charles-Augustin
Sainte-Beuve)
În romanul
„Momentul destinului”, autoarea evidențiază dimensiunea mitologică și
inițiatică a construcției narative, insistând asupra faptului că simbolurile nu
sunt simple ornamente, ci vectori de cunoaștere. Astfel, critica se transformă
într-un act de mediere între text și cititor, între aparență și esență. În
această perspectivă, lectura nu mai este un gest pasiv, ci un ritual de
inițiere, o traversare a sensurilor, o experiență care implică atât intelectul,
cât și sensibilitatea.
Un alt pilon
esențial al volumului „Senine respirații critice” îl constituie
orientarea sa spre dimensiunea spirituală a literaturii. Fie că este vorba
despre romane, poezie sau eseu, Liliana Moldovan interpretează operele prin
prisma unor întrebări fundamentale privind sensul existentei, al sufletului, al
divinității sau al morții.
În cronica
dedicată volumului „Odiseea sufletului”, este așezată central ideea
continuității spirituale, unde literatura este privită ca un spațiu al
reflecției asupra destinului uman. Autoarea tratează această temă ca pe o
nevoie de sens pentru că „Omul este o ființă care caută sens.” (Viktor
Frankl) și ca pe niște manifestări ale unei nevoi ontologice de
transcendere conferind prin aceasta întregului volum o aură de gravitate și
profunzime, transformând critica într-o formă de filosofie aplicată
literaturii.
În paginile
dedicate volumelor de poezie, Liliana Moldovan explorează relația subtilă
dintre lirism și reflecție filosofică privind poezia ca expresie divină a
emoției și modalitate privilegiată de cunoaștere.
Analizând
creația Rodicăi Ioana Bândilă, autoarea subliniază dimensiunea interogativă a
versurilor, insistând asupra întrebărilor existențiale care structurează
discursul liric. În această interpretare, poezia se transformă într-un spațiu
al dialogului interior, al confruntării cu sinele și cu misterul existenței. Se
conturează astfel ideea unei alianțe discrete, dar profunde și fecunde între
poezie și filosofie, în care cuvântul poetic se transformă într-un instrument
de revelare al adevărului interior.
Tema
timpului traversează întregul volum, fie în mod explicit, fie ca fundal al
reflecției critice. Autoarea Liliana Moldovan surprinde cu deosebită finețe
modul în care percepția timpului se transformă de-a lungul existenței, de la
expansiunea copilăriei la comprimarea maturității confirmând viziunea lui Jorge
Luis Borges potrivit căreia „Timpul este
substanța din care sunt făcut.”( Jorge Luis Borges)
În analiza
poemului „Prin timp”, se evidențiază caracterul subiectiv al experienței
temporale și impactul acesteia asupra conștiinței de sine. Timpul nu mai este o
simplă dimensiune cronologică, ci un factor modelator al identității. Această
reflecție se extinde asupra literaturii în ansamblu, care este văzută ca o
formă de conservare a memoriei și de luptă împotriva efemerității.
Unul dintre
cele mai distinctive aspecte ale volumului „Senine respirații critice”
este stilul său unic și original, situat la confluența dintre discursul
academic și expresia poetică. Limbajul critic pe care îl folosește
autoarea este adesea metaforic,
imagistic, încărcat de sugestii și nuanțe, ceea ce conferă textului o valoare
estetică proprie. Între rigoare și poeticitate, critica Lilianei Moldovan nu
este doar analiză, ci un act de creație în sine, o rescriere interpretativă a
operei.
Distinsa
scriitoare Liliana Moldovan cunoaște aforismul lui Kant conform căruia „A
judeca înseamnă a compara.”( Immanuel Kant) și tocmai de aceea, în cronicile
sale adoptă o atitudine critică
predominant pozitivă, orientată spre evidențierea valorilor și a meritelor estetice.
Prin această etică a admirației Liliana
Moldovan conferă textului o tonalitate caldă și încurajatoare, transformând
critica într-un spațiu al recunoașterii și al celebrării.
Volumul
„Senine respirații critice” se impune ca
un volum de referință în sfera criticii literare contemporane românești de factură empatică și spiritualizată având o
identitate clară și o coerență bine definită. Scriitoarea Liliana Moldovan
propune în această carte o viziune proprie în care literatura nu este doar
obiect de analiză, ci spațiu al revelației, iar critica, un instrument de
apropiere de esența umanului.
Prin
selecția și evidențierea punctelor forte ale unei cărți, Liliana Moldovan
formează gustul estetic al cititorului, cultivând o receptare atentă, reflexivă
și deschisă spre complexitate într-un act de pedagogie spirituală, în care
lectura este înălțată la rang de experiență formativă.
În opinia mea, cronicarul este și un gardian al
memoriei literare, cel care, prin discursul său, salvează operele de la uitare
și le integrează într-un circuit valoric durabil. A scoate în evidență
frumusețea, originalitatea și forța unei cărți înseamnă a-i oferi acesteia
șansa de a trăi mai departe în conștiința colectivă. Prin urmare, critica
literară, în forma sa cea mai nobilă, nu este un tribunal al verdictelor, ci o
artă a revelării și a consacrării, în care luciditatea se împletește cu
admirația, iar rigoarea cu sensibilitatea.
Prin finețea
și eleganța interpretării, deschiderea filosofică și sensibilitatea
discursului, autoarea Liliana Moldovan reușește să transforme fiecare cronică
într-o meditație asupra condiției umane, asupra timpului, iubirii și
destinului, oferind o lecție de continuitate și profunzime, demonstrând că
adevărata critică nu este un exercițiu de putere, ci un act de respirație
interioară senină, lucidă și luminoasă.
Johnny Ciatloş Deak
membru al Ligii Scriitorilor Români,
membru al Uniunii Jurnaliştilor Independenți din
România,
Senior editor Globart Universum Publishing House Canada
.