Premiile Cenaclului Scriitorilor din Maramureș la Festivalul Internațional de Poezie de la Sighetu Marmației, ediția septembrie 2026

 Premiile Cenaclului Scriitorilor din Maramureș la Festivalul Internațional de Poezie de la Sighetu Marmației, 24–26.09.2026

-Premiul Festivalului Internațional de Poezie de la Sighetu Marmației pentru volum de poezie – Rodica Brad Păuna,

-Premiul Festivalului „Sighet 700” – Florica Bud,

-Premiul Asociației pentru Cultură ASTRA Lăpușeană – Nuțu Bota

-Premiul Revistei „ASTRA Lăpușeană” – Ștefan Herțeg,

-Premiul Centrului Cultural Sighetu Marmației – Alexandru Sabou,

-Premiul „In memoriam” – Șarlota Lotica Vaida.

Festivalul Internațional de Poezie de la Sighetu Marmației s-a derulat în perioada 24–26.09, 2026, având ca invitat de onoare pe doamna acad. Ana Blandiana. Președinte al juriului a fost poetul George Vulturescu, iar președinte de onoare - poetul și universitarul Gheorghe Mihai Bârlea. Alături de aceștia, au jurizat volumele înscrise în competiție: prof. dr. Terezia Filip, referent științific Nemeș-Pop Ileana, poeții: Ion Mariș, Gavril Ciuban.

Calde mulțumiri organizatorilor și felicitări premianților. Mulțumim pentru clipe și amintiri minunate. Felicitări doamnelor Ileana Matus, Ileana Nemeș-Pop, domnului primar Vasile Moldovan, Consiliului Local Sighetu Marmației, d-lui prof. dr. Dorel Todea și tuturor organizatorilor activităților civice și susținătorilor acestui festival rodnic al poeziei. Sănătate doamnei acad. Ana Blandiana! Sănătate și putere de muncă domnului conf. dr. univ. Gheorghe Mihai Bârlea, om al culturii, al cetății, om politic și om-Om, mereu prezent în locurile în care se întâmplă ceva înălțător. Sănătate și inspirație dragi scriitori participanți ori prezenți doar cu sufletul. Felicitări premianților și celor ce le-au oferit! La mulți ani, Sighet-700!

Ileana NEMEȘ POP

Toamna poeziei la Desești

                                      de Gheorghe Pârja

Serile de Poezie de la Desesti, ediția 2026. Premianții ediției, alături de poeta Ana Blandiana!

Sâmbătă, 26 septembrie, 2026, pe covorul de iarbă, am numărat 47 de toamne de când, în satul de pe Valea Marei, au venit la Desești. cu poezia și cuvintele rimate, scriitori din Maramureș, din țară și din străinătate. Vreme multă, dar o vreme câștigată. Se vede și după felul în care au reacționat scriitorii din țară, care, în aceste zile, și-au făcut cărare spre satul binecuvântat, de două ori, de prezența marelui poet Nichita Stănescu. Da, l-am luat pe Nichita simbol al valorii lirice, cel care a construit un nou limbaj poetic în literatura contemporană. Cu câțiva ani în urmă, în curtea casei mele părintești, poetul elvețian Andreas Saurer m-a întrebat: cum se face că într-un sat maramureșean i se poartă atâta respect lui Nichita? Care nici măcar nu este născut în Maramureș. Cum îl știam pe Andreas un istoric, un redutabil jurnalist la Berner Zeitung, l-am suspectat că întrebarea lui are un substrat sociologic, mai ales că a scris o carte despre satul românesc.

I-am spus că simbolul valorii lirice, întrupat de Nichita, m-a fascinat încă din tinerețea mea literară. Și nu am greșit, deoarece prezența lui la Desești a fost chemarea și îndemnul și pentru alți mari poeți români și străini. Dicționarul scriitorilor care au călcat iarba satului este voluminos. Luminos de mare. Întrebarea prietenului elvețian, care și-a lansat cartea de debut în Maramureș, m-a întors îna­poi, prin vreme. Într-o zi de octombrie, din anul 1979, poetul „Necuvintelor” a trecut prin poarta satului Desești. Era o zi frumoasă de toamnă. Veneam dinspre Sighetul Marmației. De o parte și alta a drumului, livezi cu meri. Autobuzul cu scriitori mergea încet. Pe Valea Marei am întâlnit căruțe trase de cai, ori de bivoli. V-am provocat cu această atmosferă deoarece, la un moment dat, autobuzul s-a oprit în vecinătatea unei splendide livezi din Desești.

Am intrat în acel rai real. O lume de scriitori și darul pământului. Culegeau mere: Nichita Stănescu, cu soția lui Dora, Damian Necula, Laurențiu Ulici, Dinu Flămând, Gelu Ionescu, Aurel Pantea, Ioana Crăciunescu, menestrelul Tudor Gheorghe. O imagine de neuitat. Am ajuns la Căminul cultural. Lume multă! Din sat și din împrejurimi. Am avut sentimentul că nu prea au rămas prea mulți pe la casele lor. Nichita a fost o legendă în timpul vieții. Amfitrionul serii a fost minunatul dascăl al Deseștiului, Vasile Fodoruț, care a consemnat în a sa Cronică despre prima trecere a poetului prin sat. Atunci am botezat cu Nichita manifestarea „Serile de Poezie de la Desești”. Poetul, îmbrăcat într-un pulover gri, a recitat, cu gesturi largi, mai multe poeme. Laurențiu Ulici intervenea, din când în când, pentru a provoca la lectură și alți poeți invitați. Apoi a urmat jocul deseștenilor, animat de dascălii Vasile Pop-Taina și Petre Verdeș.

Eram aproape de Nichita când a fost luat de vârtejul jocului. Cum era firesc, nu-i cunoștea regulile. Dar a găsit o soluție salvatoare: contratimpul. Așa, în veselia aceea înverșunată, Nichita s-a simțit în ritmul lui. A fost acceptat de feciori, pe când băteau aprig bărbătescul. Profesorul Andrei Făt a observat felul atipic al lui Nichita de a se integra în lumea jocului maramureșean. Semn că s-a simțit bine, mi-a lăsat ca mulțumire pentru acea seară cuvinte rămase în tezaurul de simțire al satului. Înainte de a ajunge la Desești, i-am scris lui Nichita o scrisoare, pe care o încheiam așa: „prietene întru cuvânt, cărările nu te vor lăsa singur, că aici e frig și ceea ce este frumos vederii și simțirii poate să ție loc de cămașă. Cu venirea ta pe la noi, cuvintele nu vor locui în melancolie.” Mi-a răspuns: „ Mulțumesc de invitație. Voi ven,i deoarece Maramureșul, după părerea mea, este unul dintre cele mai frumoase locuri din lume pe care am putut să le văd vreodată. Iar satul tău face parte din acest miracol.”

Și a venit Nichita și a îm­bră­țișat falnicul stejar din preajma bisericii. Și au venit mulți oameni de valoare. Îmi aduc aminte, acum, după atâția ani, de multe gânduri ale lor. Și de un gând al lui Marin Sorescu, din 1987, scris pe stâlpul casei mele părintești: „Am venit și eu să colind stelele, atât de limpezi peste Desești, și să mă vindec de toamnă cu descântecul lor!”

Sâmbătă, 26 septembrie, la Desești, spiritul lui Nichita i-a unit pe cei care doresc să ia lumină de la Cuvânt. Laureatul din acest an, 2026, al „Serilor de Poezie de la Desești”, este scriitorul Nicolae Scheianu, premiu înmânat de poeta Ana Blandiana, deținătoarea Marelui Premiu de la Desești, ediția 2015. Au mai fost premiați: scriitorul Gelu Dragoș și tânărul Angelo Supuran, elev la Colegiul „Mihai Eminescu” din Baia Mare, pentru reușite deosebite pe tărâm literar. Despre toate acestea în zilele următoare.

Fotografia zilei - Scriitoarea Elena NISTOR din Piatra Neamț la Desești, Maramureș

 

Semnificațiile zilei de 28 septembrie 2026

 

Evenimente 28 septembrie

48 î.Hr.: 

Generalul și consulul roman Pompei cel Mare este asasinat în Egipt din ordinul regelui Ptolemeu al XIII-lea al Egiptului.

480 î.Hr.: 

Victoria flotei grecești, condusă de Temistocle, asupra perșilor, la Salamina.

1066: 

Wilhelm Bastardul (care va deveni Wilhelm Cuceritorul) a debarcat cu o flotă de 600 de vase pe insula Marea Britanie în zona orașului Pevensey, declanșând cucerirea normandă a Angliei.

1448: 

Christian I este încoronat rege al Danemarcei.

1823: 

Leon XII este ales Papă.

1844: 

Oscar I al Suediei-Norvegiei este încoronat rege al Suediei.

1867: 

Toronto devine capitala Ontario.

1884: 

Se inaugurează tronsonul de cale ferată Adjud-Târgu Ocna.

1928: 

Biologul și farmacologul scoțian Alexander Fleming a observat în laboratorul său pentru prima oară un mucegai care omora bacterii, descoperind ceea ce astăzi poartă numele de penicilină.

1939: 

În cel de al Doilea Război Mondial, capitala poloneză Varșovia capitulează.

1939: 

Reich-ului german și Uniunea Sovietică semnează un Tratat de prietenie, privind acordul de frontieră germano-sovietic de neagresiune.

1961: 

În urma loviturii militare de la Damasc, Siria părăsește Republica Arabă Unită - uniunea dintre Egipt și Siria.

1978: 

Papa Ioan Paul I a murit la doar o lună după ce fusese ales papă din cauza unui infarct miocardic.

2000: 

În Danemarca, un procent de 53,2% din populația care a votat, refuză aderarea la euro.

Celebrări 28 septembrie

1882: 

S-a născut Vasile Pârvan.

1950: 

S-a născut Emilian Marcu.

L1947: 

S-a născut Leontina Nedelcu.

1841: 

S-a născut Georges Clemenceau.

1934: 

S-a născut Sina Danciulescu.

1931: 

S-a născut Valeriu Rapeanu.

1838: 

S-a născut Sai Baba of Shirdi.

L1932: 

S-a născut Leonida Teodorescu.

1881: 

S-a născut Eugenio d'Ors.

1909: 

S-a născut Al Capp.

1924: 

S-a născut actorul Marcello Mastroianni - FOTO.

1953: 

S-a născut Georg Aescht.

Comemorări 28 septembrie

2004: 

A murit Geo Dumitrescu.

1891: 

A murit Herman Melville.

1970: 

A murit John Dos Passos.

1895: 

A murit Louis Pasteur.

1993: 

A murit Peter De Vries.

1966: 

A murit André Breton.

1876: 

A murit Costache Negri.

I2007: 

A murit I. Schechter.

1742: 

A murit Jean Baptiste Massillon.

Sursa: Wikipedia

SEMNAL EDITORIAL - TEATRUL DINTRE ISTORIE, MEMORIE ȘI CONȘTIINȚĂ

Al. Florin Țene, Teatru, Editura Napoca Star, Cluj-Napoca, 2024, 233 p., ISBN 978-606-062-858-3

În peisajul literaturii române contemporane, creația lui Al. Florin Țene se remarcă prin diversitatea genurilor abordate și prin preocuparea constantă pentru relația dintre literatură, istorie, memorie și condiția umană. Volumul Teatru, apărut la Editura Napoca Star în anul 2024, reprezintă o sinteză relevantă a vocației sale dramaturgice, reunind cinci texte dramatice care traversează epoci și spații existențiale diferite. Datele editoriale ale cărții confirmă apariția la Cluj-Napoca, în 2024, sub egida Editurii Napoca Star.

Volumul este precedat de studiul „Teatrul dramaturgului Al. Florin Țene”, semnat de Voichița Tulcan Macovei, care fixează câteva dintre coordonatele esențiale ale dramaturgiei autorului. Autoarea observă că dramaturgul a fost atras încă din adolescență de teatru și amintește prima sa piesă, Elevul de la fereastră, scrisă în perioada liceului. În concepția exprimată de autor, dramaturgia depășește statutul de simplă literatură, deoarece textul dramatic își găsește deplina expresivitate prin reprezentarea scenică, prin actori și prin relația directă cu spectatorul.

Această concepție explică, în mare măsură, particularitatea volumului: teatrul lui Al. Florin Țene este construit ca teatru al ideii, dar și ca teatru al memoriei. Istoria nu apare numai ca decor, ci devine materie dramatică, iar personajele sunt confruntate cu dileme morale, afective și politice.

Prima mare direcție a volumului este reprezentată de teatrul istoric. Florile Sarmisegetusei și Cozia valorifică două momente fundamentale ale istoriei românești și transformă trecutul într-un spațiu al reflecției asupra identității.

În Florile Sarmisegetusei, dramă istorică în versuri, autorul construiește confruntarea dintre Dacia și Roma nu doar prin conflict militar, ci prin intermediul unor destine individuale. Personajele Decebal, Traian, Dochia, Licinius, Zada și Tehomir sunt implicate într-o rețea dramatică în care iubirea, loialitatea, sacrificiul și destinul colectiv se intersectează. Piesa este concepută în trei acte, iar textul însuși o definește drept prima piesă din seria Epopeea Română.

Un element particular al piesei este îmbinarea istoricului cu miticul și poeticul. Decorul Sarmizegetusei, templul lui Zalmoxis, fântâna sacră, munții Daciei, ritualurile și corurile creează o atmosferă de epopee. Autorul nu urmărește exclusiv reconstituirea documentară a unui moment istoric, ci construiește o mitologie dramatică a originilor.

Conflictul militar dintre daci și romani este dublat de conflicte interioare. Iubirea dintre Dochia și Licinius, sacrificiul Zadei, destinul copilului Ionuț și raportarea lui Decebal la propria familie introduc dimensiunea umană în marea confruntare istorică. Astfel, istoria devine, în primul rând, istorie a oamenilor.

Decebal este construit ca personaj al responsabilității colective. În finalul piesei, moartea sa capătă o valoare simbolică, iar Traian însuși recunoaște măreția iubirii de țară manifestate de poporul dac. Sabia lui Decebal transmisă lui Ionuț devine un obiect-simbol al memoriei și al continuității.

A doua dramă istorică, Cozia, dezvoltă un alt moment al istoriei românești, avându-l în centru pe Mircea cel Bătrân. Piesa este construită în versuri și combină istoria politică, iubirea, legenda și motivul ctitoriei.

Relația dintre Mihai și Cozia introduce în piesă problema diferențelor sociale și a libertății afective. Cozia este o fată simplă, provenită din popor, în timp ce Mihai este fiul domnitorului. Iubirea lor intră astfel în conflict cu rigorile statutului social și ale autorității domnești.

Mircea cel Bătrân este prezentat într-o dublă ipostază: conducător politic și om supus greșelii. Decizia sa de a despărți cei doi îndrăgostiți este compensată, la nivel simbolic, prin construirea mănăstirii. Cozia devine astfel mai mult decât un edificiu religios: este spațiul în care se întâlnesc memoria, vina, credința și eternitatea.

Un procedeu dramatic semnificativ este utilizarea visului și a apariției spectrale. Cozia devine o prezență care îl urmărește pe Mircea cel Bătrân dincolo de timpul concret al acțiunii. În acest mod, dramaturgul transformă istoria într-un proces de conștiință.

Mănăstirea se constituie, în economia piesei, ca simbol al memoriei. Zidirea ei nu înseamnă numai construcția unui lăcaș, ci și încercarea omului de a lăsa o urmă durabilă asupra timpului.

O schimbare evidentă de registru apare în Arca frumoaselor vise de vânzare, piesă într-un act, definită drept farsă comică. Dacă primele două texte cultivă registrul istoric și liric, aici dramaturgul se apropie de satiră și de comedia de moravuri.

Personajele Arcadie Visescu, Cocuța și Minodora sunt plasate într-un univers comercial în care „visul” devine marfă. Magazinul în care se vând discuri, CD-uri, casete și alte produse culturale devine metafora unei societăți în care aspirațiile, imaginea și divertismentul sunt transformate în obiecte de consum.

Titlul are, prin urmare, o evidentă funcție ironică. „Arca” sugerează salvarea, iar „visele de vânzare” sugerează comercializarea imaginarului. Se conturează astfel o critică a societății de consum și a mecanismelor prin care cultura și aspirațiile individuale pot fi transformate în produse.

Dialogul constituie principalul instrument al satirei. Personajele discută despre muncă, bani, comerț, televiziune, gusturile publicului, cultură și publicitate, iar comicul se naște din contradicția dintre discursul intelectual și realitatea comercială.

Prin această piesă, Al. Florin Țene demonstrează că dramaturgia sa nu este limitată la trecutul istoric. Ea poate surprinde și mentalitățile prezentului, utilizând ironia și farsa ca instrumente de observație socială.

Una dintre cele mai interesante construcții simbolice ale volumului este O stafie tulbură speranța, piesă într-un act.

Dreptaciul și Stângaciul, două personaje definite prin absența câte unei mâini, sunt construite ca figuri alegorice. Diferența fizică devine o diferență de perspectivă asupra lumii.

Cele două personaje discută despre societate, poezie, muncă, egalitate, comunism și ideologie. În acest context, „Tărâmul Făgăduinței” devine o metaforă a societății perfecte proiectate de utopie.

Originalitatea piesei constă în faptul că autorul transformă disputa ideologică într-un dialog dramatic al contradicțiilor. Nu avem doar un discurs explicativ despre o anumită epocă, ci două conștiințe care își confruntă concepțiile.

Piesa folosește intens ironia. Stângaciul susține idealul egalității și al societății comuniste, dar propriul comportament dezvăluie contradicțiile dintre discurs și practică. Dreptaciul introduce în dialog îndoiala, spiritul critic și întrebările despre libertate, proprietate și responsabilitate.

Astfel, piesa devine o meditație asupra diferenței dintre utopie și realitate, dintre promisiunea ideologică și experiența concretă a individului.

Cea mai amplă și, probabil, cea mai complexă construcție dramatică din volum este Vă somez, domnule doctor!. Textul abordează perioada comunistă prin intermediul unei construcții scenice în care prezentul, memoria și trecutul se intersectează.

Familia Roșianu devine nucleul unei drame despre responsabilitate, compromis și supraviețuire. Piesa urmărește mecanismele prin care oamenii au fost integrați într-un sistem ideologic și confruntarea dintre convingerile personale și obligațiile impuse de structurile politice.

Un procedeu compozițional important este suprapunerea planurilor temporale și spațiale. Acest procedeu permite ca trecutul să revină în prezent, iar personajele să se confrunte cu propriile acțiuni. Studiul introductiv al volumului remarcă tocmai această tehnică a inserției, prin care diferite timpuri și ipostaze ale personajelor se reunesc într-un întreg dramatic.

Dumitru și Maria Roșianu sunt personaje care trec printr-un proces de reevaluare a propriei existențe. Importantă nu este doar denunțarea unui sistem, ci și întrebarea privind responsabilitatea individului care a participat, într-o formă sau alta, la funcționarea acestuia.

De aici rezultă una dintre ideile centrale ale piesei: istoria nu trebuie doar povestită, ci și asumată prin memorie și conștiință.

Drama capătă accente puternice în scenele anchetei și ale confruntării cu aparatul represiv. Interogatoriile, frica, delațiunea și abuzul instituțional sunt transpuse în dialoguri tensionate. Finalul, construit prin răsturnarea situației și apariția lui Traian Trifoiu sub identitatea falsă a lui „Matei”, introduce un element de teatru polițist și de rezistență.

În final, experiența individuală se transformă în mărturie. Dumitru Roșianu relatează urmările arestării și ale represiunii, iar faptul că propriul său fiu devine regizorul piesei Vă somez, domnule doctor! introduce o interesantă metateatralitate: teatrul devine teatru despre teatru, iar memoria personală este transformată în spectacol.

Din punct de vedere stilistic, volumul evidențiază o dramaturgie construită pe mai multe registre.

Primul este registrul poetic, dominant în Florile Sarmisegetusei și Cozia. Versul este folosit nu numai pentru frumusețea expresiei, ci și pentru solemnizarea discursului istoric.

Al doilea este registrul satiric și comic, evident în Arca frumoaselor vise de vânzare și prezent, prin ironie, și în celelalte texte.

Al treilea este registrul dramatic-documentar, mai ales în Vă somez, domnule doctor!, unde dialogul dobândește uneori aspectul unei mărturii istorice.

O constantă a volumului o constituie dialogul dens în idei. Autorul însuși consideră concentrarea ideilor în replică drept una dintre virtuțile dramaturgiei, deoarece dialogul poate substitui descrierea narativă și poate aduce ideile direct în fața spectatorului.

Se observă, de asemenea, predilecția pentru simboluri: floarea, sabia, mănăstirea, fântâna sacră, lumina, întunericul, arca, tărâmul făgăduinței, stafia. Acestea organizează imaginarul dramatic și oferă textelor o dimensiune alegorică.

Una dintre caracteristicile definitorii ale volumului este raportarea constantă la problema responsabilității.

În Florile Sarmisegetusei, responsabilitatea se raportează la apărarea țării și la sacrificiu.

În Cozia, ea este legată de exercitarea puterii și de consecințele deciziilor personale.

În Arca frumoaselor vise de vânzare, responsabilitatea se transferă asupra individului prins într-o societate dominată de interese comerciale.

În O stafie tulbură speranța, problema este raportată la responsabilitatea intelectualului și la consecințele ideologiei.

În Vă somez, domnule doctor!, responsabilitatea devine problema centrală a memoriei istorice: cine răspunde pentru compromis, cine își asumă trecutul și cum poate o societate să-și recupereze memoria?

Această coerență tematică permite citirea întregului volum ca pe o meditație dramaturgică asupra libertății și responsabilității.

Volumul Teatru de Al. Florin Țene, apărut la Editura Napoca Star în 2024, se înscrie într-o preocupare amplă a autorului pentru recuperarea istoriei, pentru valorile identitare și pentru examinarea critică a experienței individuale în raport cu marile schimbări istorice.

Cele cinci piese alcătuiesc un spectru dramaturgic divers: de la epopeea istorică și drama în versuri la farsă, alegorie și dramă de conștiință.

Forța volumului provine tocmai din această diversitate. Florile Sarmisegetusei și Cozia valorifică trecutul ca memorie fondatoare; Arca frumoaselor vise de vânzare observă cu ironie mecanismele prezentului; O stafie tulbură speranța examinează utopia și ideologia; iar Vă somez, domnule doctor! transformă memoria comunismului într-un proces dramatic al conștiinței.

În ansamblu, dramaturgia lui Al. Florin Țene poate fi înțeleasă ca un teatru al memoriei active. Autorul nu privește trecutul ca pe un muzeu, ci ca pe o realitate care continuă să interogheze prezentul. Personajele sale sunt puse în situația de a alege, de a iubi, de a trăda, de a se sacrifica, de a se căi sau de a rezista.

De aici și semnificația profundă a teatrului său: scena devine locul în care istoria este retrăită, iar memoria se transformă în conștiință.

Volumul Teatru confirmă, astfel, vocația polivalentă a lui Al. Florin Țene și reprezintă o contribuție distinctă la dramaturgia română contemporană prin interesul pentru istorie, identitate națională, memorie, libertate și condiția morală a individului.

                                                                  Dumitru Velescu

Bibliografie

1.     Țene, Al. Florin, Teatru, Cluj-Napoca, Editura Napoca Star, 2024, 233 p., ISBN 978-606-062-858-3.

2.     Tulcan Macovei, Voichița, „Teatrul dramaturgului Al. Florin Țene”, în Teatru, Editura Napoca Star, 2024.

3.     Țene, Al. Florin, Florile Sarmisegetusei, în Teatru, Editura Napoca Star, 2024.

4.     Țene, Al. Florin, Cozia, în Teatru, Editura Napoca Star, 2024.

5.     Țene, Al. Florin, Arca frumoaselor vise de vânzare, în Teatru, Editura Napoca Star, 2024.

6.     Țene, Al. Florin, O stafie tulbură speranța, în Teatru, Editura Napoca Star, 2024.

7.     Țene, Al. Florin, Vă somez, domnule doctor!, în Teatru, Editura Napoca Star, 2024.

 

Aforismul zilei

 

COMUNICAT DE PRESĂ

 

             MEMORIA CULORI

  Expoziție retrospectivă Rodica OLTEANU

 

            Muzeul de Artă Cluj-Napoca (MACN), instituţie publică de cultură aflată în subordinea administrativă a Consiliului Judeţean Cluj, organizează, în perioada 29 septembrrie – 11 octombrie 2026, expoziția personală MEMORIA CULORII, cu lucrări ale artistei Rodica Olteanu (pictură, grafică, icoane). Vernisajul va avea loc în ziua de marți, 29 septembrie 2026, ora 17,00, în sălile de expoziții temporare ETAJ ale Muzeului de Artă, în prezența artistei și a invitaților săi: Ionuț Țene, istoric, poet, publicist, Florin Țene, președintele Ligii Scriitorilor din România, Cristian Moldovan, primarul orașului Luduș, Claudiu Pădurean, jurnalist, și Ana Pandrea, profesor. Programul serii va fi completat de prezentarea și lansarea mai multor cărți (album de artă, publicistică, jurnal de călătorie iberic, impresii din expoziții) a căror autoare este artista Rodica Olteanu. Din partea muzeului vor fi gazde Lucian Nastasă Kovacs, managerul instituției, și Florin Gherasim, muzeograf

 Rodica Olteanu este absolventă a Institutului de Arte Plastice ”Ion Andreescu” din Cluj-Napoca, unde a studiat la secția pictură, promoția 1973. A urmat o prodigioasă activitate profesională, talentul artistic al doamnei Rodica Olteanu găsind multiple forme și domenii de exprimare. De-a lungul anilor, Rodica Olteanu a avut multe expoziții personale în numeroase orașe din țară, dar și în Europa: Spania, unde a avut patru expoziții, Grecia și Republica Moldova. Are lucrări de artă în muzee și colecții din Paris, Elveția Israel, Maroc, Germania, Austria, Italia, Turcia, Anglia, Grecia, Spania și Republica Moldova. În București are lucrări în colecții la două instituții: Muzeul George Enescu și Muzeul Teatrului Național.

Artista a abordat și pictura religioasă, pictând icoane și renovând iconostase la diferite biserici din București, Luduș, Sânger, Mânăstirea Prislop ș.a. În București, la studiourile Buftea, a lucrat în cinematografie în perioada 1979-1990, realizând scenografia la multe filme artistice și de scurt metraj. Expozițiile doamnei Rodica Olteanu uu găsit ecou în cronici apărute sub condeiul unor reputați oameni de cultură: Adrian Silvan Ionescu, Marin Mihalache și Ilie Roșianu. Expoziția pe care artista o deschide la Muzeul de Artă Cluj-Napoca are caracter retrospectiv, și prezintă publicului iubitor de artă, sub titlul generic Memoria Culorii, o bogată selecție de aproximativ 90 de lucrări din prolifica producție artistică a doamnei Rodica Olteanu, artista care se întoarce, cu drag, în orașul studiilor universitare.

Expoziţia va fi deschisă spre vizitare în perioada 29 septembrie – 11 octombrie 2025, de miercuri până duminică inclusiv, în intervalul orar 10:00-17:00.

E D I T O R I A L

 

Ospățul care l-a ucis pe cel mai bătrân om al Angliei

Schimbarea radicală și bruscă a regimului alimentar

poate cauza chiar și moartea

 

                 Conf. univ. dr. N. Grigorie Lăcrița

 

„Fericirea noastră se bazează exclusiv pe sănătate, iar sănătatea depinde e ce mâncăm, cât mâncăm, când mâncăm și cum mâncăm, fapt pentru care trebuie să ne hrănim sănătos, nu cu îmbuibarea care ne îmbolnăvește, ne întunecă mintea și ne produce moartea!” )N. Grigorie Lăcrița)

„O gustare luată în liniște e mai bună decât un întreg banchet trăit în neliniște și stres.” (Esop)

 

Rezumat. În acest articol se prezintă unul dintre cele mai celebre cazuri din istorie, care arată cum schimbarea radicală și bruscă a regimului alimentar al unei persoane sănătoase i-a putut cauza moartea. Este vorba despre Thomas Parr, un englez despre care se spunea că s-a născut în jurul anului 1483, că a trăit 152 de ani și că a decedat în 1635. Vestea despre vârsta sa s-a răspândit în toată Anglia, iar „Bătrânul Parr” a devenit o celebritate națională, fapt pentru care a fost adus la Londra și prezentat regelui Carol I, fiind tratat ca un oaspete de seamă. Numai că schimbarea bruscă a modului de viață – de la o mâncare puțină și sărăcăcioasă la una bogată și îmbelșugată, cu vinuri alese, la care s-au adăugat sedentarismul și aerul poluat al orașului – i-a fost fatală bătrânului Parr, care a murit la câteva săptămâni după sosirea la Londra. Medicul care i-a făcut autopsia a concluzionat că, dacă Parr nu și-ar fi părăsit locul natal, continuând să trăiască cu dieta sa simplă, cu munca sa și în aerul său curat și liniștit, ar fi trăit mai mult.

*

Schimbarea radicală și bruscă a regimului alimentar produce un șoc alimentar atât de puternic asupra organismului, încât poate cauza chiar și moartea.

„Șocul alimentar fatal” se produce atunci când un om trece, radical și brusc, 1) de la un regim alimentar sărăcăcios, însoțit de multă muncă și mișcare, 2) la îmbuibare și sedentarism, pe care un asemenea organism nu le poate suporta.

Medicina modernă cunoaște un fenomen înrudit, numit „sindromul de realimentare”: atunci când un organism obișnuit cu foarte puțină hrană primește brusc cantități mari de alimente, se pot produce dezechilibre grave ale sărurilor minerale din sânge, care afectează inima și plămânii și pot duce chiar la deces.

Fără prea multă teorie (care se găsește din plin pe Internet), voi prezenta unul dintre cele mai celebre cazuri din istorie, care ilustrează cum schimbarea radicală și bruscă a regimului alimentar al unui om i-a cauzat moartea.

Thomas Parr a fost un englez despre care se spunea că s-a născut în jurul lunii octombrie a anului 1482 sau 1483, că a trăit 152 de ani și că a decedat la 13 noiembrie 1635.

A locuit în micul cătun Winnington, din comitatul Shropshire, în casa cunoscută astăzi drept „Old Parr's Cottage”.

Nu există informații precise privind modul de alimentație al lui Thomas Parr înainte de sosirea sa la Londra, dar medicul William Harvey a consemnat că acesta a trăit cu o dietă de „brânză verde și lapte subrânced sub orice formă, ceapă, pâine aspră și tare și băuturi slabe, în general zer acru, iar cidru la ocazii speciale”.

„Cu această mâncare jalnică, dar trăind în casa sa, fără griji, a atins acest om sărac o asemenea lungime a vieții.”

Viața lui simplă confirmă cuvintele lui Arthur Schopenhauer: „un cerșetor sănătos e mai fericit decât un rege bolnav”, iar sănătatea, spunea filosoful, reprezintă „nouă zecimi din orice fericire”.

Agerimea, memoria formidabilă, simțul umorului și istorisirile sale amuzante și fără de sfârșit au făcut ca prezența „Bătrânului Parr” să fie dorită pretutindeni.

Pe măsură ce vestea despre vârsta înaintată și sănătatea bună a „Bătrânului Parr” s-a răspândit, acesta a devenit o celebritate națională, iar portrete ale sale au fost atribuite lui Peter Paul Rubens[1] și lui Anthony van Dyck[2].

Un portret al lui Parr este expus la Muzeul și Galeria de Artă din Shrewsbury, iar o copie se află la Galeria Națională de Portrete din Londra.

Acesta îl înfățișează cu ochi căprui închis, sprâncene albe și ciufulite, mustață și favoriți.

Așa se face că, în 1635, Thomas Howard, al 21-lea conte de Arundel, l-a vizitat pe Parr și l-a dus la Londra pentru a-l prezenta regelui Carol I[3] ca pe o adevărată curiozitate a naturii.

Trăsura și escorta au atras mulțimi mari în drum spre Londra, oamenii sufocându-l pe bătrân în încercarea de a-l atinge și de a-l auzi vorbind.

Ajuns la Londra, Parr a fost găzduit în reședința contelui de Arundel, a fost prezentat regelui și a devenit vedeta înaltei societăți.[4]

Greu de crezut că ar fi existat cineva care să refuze o asemenea onoare, pe care nici acest țăran nu a refuzat-o, acceptând-o cu mare bucurie și părăsind viața sa simplă de la țară.

Dar mai bine n-ar fi acceptat să-și părăsească sărăcia pentru belșugul Londrei, unde „a dus o viață regească”, căci această hotărâre și, respectiv, noua sa dietă i-au fost fatale.

Biblia îl avertizase de mult: „Nu fi printre cei ce beau vin, nici printre cei ce se îmbuibă cu carne” (Proverbele 23:20). Iar umoristul francez Coluche avea să spună, peste secole, că „Dumnezeu a împărțit: a dat mâncarea bogaților și pofta săracilor”. Thomas Parr a avut nenorocirea să le primească pe amândouă deodată: pofta săracului și mâncarea bogatului.

Fiind acum o celebritate răsfățată, primea o hrană îmbelșugată, asemenea celei de la mesele nobililor, și vinuri dintre cele mai alese.

Stimulat și de anturajul din jurul său, „Bătrânul Parr”, fără să se rețină, a început să mănânce atât de mult încât organismul său, neobișnuit cu asemenea excese (îmbuibare), n-a mai rezistat.

Cu peste 1.600 de ani înainte, poetul roman Horațiu (65–8 î.Hr.) descria parcă exact ce avea să i se întâmple lui Thomas Parr:

„Aduceți-vă aminte, ce bine vă simțiți

Pe când stăteați la masă hrăniți, nu îndopați.

Dar azi, atâtea feluri, ba fierte, ba prăjite,

Atâtea scoici, cu sturzii de-a valma înghițite,

Atâtea dulci bucate, stomacul tău prea plin

În fiere le preschimbă și scurgeri de venin.”

Și tot Horațiu adaugă: „Corpul împovărat de viciile de aseară apasă greu asupra sufletului și țintuiește la pământ scânteia divină a minții” (Satire, II, 2, 79).

La câteva săptămâni după sosirea la Londra, Thomas Parr s-a îmbolnăvit grav: respira cu greu, iar fața îi devenise vineție.

A murit la 13 noiembrie 1635.

Regele a poruncit o autopsie, pentru a se constata cauza exactă a decesului.

Autopsia a fost făcută, în prezența altor medici, de eminentul medic William Harvey (1578–1657), cel care a descoperit circulația sângelui.

Potrivit unor relatări ale vremii, moartea ar fi fost pusă pe seama „alimentelor prea bogate, cu care organismul său nu era obișnuit”.

Regele a hotărât ca Parr să fie înmormântat în celebra catedrală Westminster Abbey din Londra, unde se află mormintele regilor și reginelor Angliei, precum și ale unor mari poeți și savanți.

Înmormântarea a avut loc la 15 noiembrie 1635, după calendarul vremii (25 noiembrie, după calendarul actual), iar mormântul său a fost arătat vizitatorilor multă vreme după aceea.

Inscripția de pe mica sa piatră funerară din marmură albă spune ceva aproape incredibil:

„Thomas Parr din comitatul Sallop [Shropshire], născut în anul Domnului 1483. A trăit în timpul domniei a zece monarhi: regele Eduard al IV-lea, regele Eduard al V-lea, regele Richard al III-lea, regele Henric al VII-lea, regele Henric al VIII-lea, regele Eduard al VI-lea, regina Maria, regina Elisabeta, regele Iacob și regele Carol. A trăit 152 de ani și a fost înmormântat aici, la 15 noiembrie 1635.”

Rezultatele autopsiei efectuate de William Harvey au fost publicate în 1669, ca anexă, în cartea „De ortu et natura sanguinis” („Despre originea și natura sângelui”) a medicului John Betts. Potrivit acestora:

1) toate organele sale interne erau sănătoase, cu excepția unor semne de pneumonie în plămâni și a unor semne ale unei suferințe a inimii (interpretate astăzi drept insuficiență cardiacă stângă), iar moartea s-a produs prin sufocare;

2) schimbarea bruscă a dietei – de la o mâncare puțină și sărăcăcioasă, la una bogată, de îmbuibare, cu vinuri alese –, la care s-au adăugat aerul poluat al orașului și lipsa de mișcare, a fost prea puternică pentru bătrânul Parr;

3) dacă Parr nu și-ar fi părăsit niciodată locul natal (Shropshire), continuând să trăiască cu dieta sa simplă, foarte sărăcăcioasă, și în aerul său curat și liniștit, ar fi trăit mai mult.

Deci, schimbarea radicală și bruscă a regimului alimentar a cauzat moartea, în numai câteva săptămâni, a celui considerat de unii drept cel mai longeviv om din lume.

Trebuie spus că cercetătorii de astăzi pun la îndoială vârsta de 152 de ani: unii consideră că ar fi putut avea peste 100 de ani, alții doar 70–80 de ani.

Însă, indiferent de vârsta sa reală, învățătura rămâne aceeași.

Este ușor de înțeles că, la o vârstă atât de înaintată, „Bătrânul Parr” putea muri și din alte cauze.

Trebuie însă ținut cont de faptul că la Londra n-a fost adus un om ramolit sau unul care abia își mai trăgea sufletul, ci un bătrân neobișnuit de vioi și de sănătos, care, de la munca câmpului și de la o alimentație puțină și sărăcăcioasă, a trecut la sedentarism și la un surplus de hrană (îmbuibare), pe care organismul său nu l-a putut suporta.

Desigur că și despre Thomas Parr circulă multe povești și legende, dar esențială este învățătura pe care trebuie să o reținem: schimbarea radicală și bruscă a regimului alimentar poate cauza chiar și moartea.

*

Concluzii

 

O schimbare radicală și bruscă a regimului alimentar poate duce la complicații grave, inclusiv la deces, în ambele sensuri:

1) fie prin trecerea bruscă de la foarte puțină hrană la îmbuibare (cum a fost cazul lui Thomas Parr),

2) fie prin restricții alimentare extreme, cu aport insuficient de nutrienți esențiali, decompensarea unor boli preexistente sau dezechilibre electrolitice severe.

Riscul unor asemenea schimbări este deosebit de mare pentru persoanele cu boli cronice, pentru vârstnici, pentru copii și pentru persoanele cu tulburări de alimentație.

De aceea, orice schimbare importantă a alimentației trebuie făcută treptat și, la nevoie, sub supravegherea medicului.

Să nu uităm îndemnul lui Molière: „Trebuie să mâncăm ca să trăim, nu să trăim ca să mâncăm”, și nici avertismentul Mântuitorului: „Luați seama la voi înșivă, să nu se îngreuieze inimile voastre de mâncare și de băutură și de grijile vieții” (Luca 21:34).

 

Bibliografie

 

Dr. Emil Rădulescu, „Alimentația inteligentă. Ești responsabil pentru propria sănătate”, Casa de Editură „Viață și Sănătate”, ediția a 2-a, București, 2005, pp. 49–50.

Numeroase surse în limba engleză, accesibile prin căutarea „Thomas Parr, 152 years”.

„Ne săpăm mormântul cu dinții mâncând”, pe:

https://uzpr.ro/19/05/2019/ne-sapam-mormantul-cu-dintii-mancand/

„Îmbuibarea ne îmbolnăvește și ne întunecă mintea”, pe:

https://uzpr.ro/24/01/2022/imbuibarea-ne-imbolnaveste-si-ne-intuneca-mintea/

https://www.art-emis.ro/analize/imbuibarea-ne-imbolnaveste-si-ne-intuneca-mintea

https://gandeste.org/analize-si-opinii/conf-univ-dr-n-grigorie-lacrita-imbuibarea-ne-imbolnaveste-si-ne-intuneca-mintea/134185/

„Strategii pentru o viață sănătoasă. Cum renunțăm să ne săpăm mormântul cu dinții mâncând”, pe:

https://www.jurnalul-bucurestiului.ro/strategii-pentru-o-viata-sanatoasa-cum-renuntam-sa-ne-sapam-mormantul-cu-dintii-mancand-corespondenta-de-la-conf-dr-nicolae-grigorie-lacrita/

„Autofagia și rolul ei în prevenirea bolilor, în încetinirea îmbătrânirii și în prelungirea vieții”, pe:

https://www.litoralpress.ro/cultura-educatie/autofagia-si-rolul-ei-in-prevenirea-bolilor-in-incetinirea-imbatranirii-si-in-prelungirea-vietii-de-n-grigorie-lacrita/

„Dilema cu privire la consumul de carne. Cât de dăunătoare este friptura la grătar”, pe:

https://www.jurnalul-bucurestiului.ro/dilema-cu-privire-la-consumul-de-carne-cat-de-daunatoare-este-friptura-la-gratar/

„Suntem ceea ce mâncăm, când mâncăm și cum mâncăm”, pe:

https://uzpr.ro/03/02/2022/suntem-ceea-ce-mancam-cand-mancam-si-cum-mancam/

https://www.pro-oltenia.ro/articol/suntem-ceea-ce-mancam-cand-mancam-si-cum-mancam/

---

[1]Peter Paul Rubens (1577–1640), cel mai renumit pictor flamand, cu faimă internațională încă din timpul vieții. În decurs de patruzeci de ani a pictat circa 1.400 de tablouri și a executat sute de desene.

[2]Anthony van Dyck (n. 22.03.1599 – d. 9.12.1641), unul dintre cei mai mari pictori și gravori flamanzi, reprezentant al stilului baroc, discipol al lui Rubens, inovator în gravura „acquaforte”. A devenit celebru ca pictor al curții regelui Carol I al Angliei.

[3]Carol I (n. 19.11.1600 – d. 30.01.1649), rege al Angliei, Scoției și Irlandei din 27 martie 1625 până la execuția sa, în ianuarie 1649. A adus la Londra mai mulți artiști cu faimă internațională, precum Anthony van Dyck, care i-a devenit pictorul preferat.

[4]A se vedea și cartea „Alimentația inteligentă. Ești responsabil pentru propria sănătate”, autor Dr. Emil Rădulescu, Casa de Editură „Viață și Sănătate”, ediția a 2-a, București, 2005.