Ca să înțelegeți mai bine de ce au coborât ciobanii din munți în centrul Capitalei...

România are al doilea cel mai mare efectiv de ovine din Uniunea Europeană, însă crescătorii nu mai pot exporta animale vii până la sfârșitul anului.

Comisia Europeană a decis ca România să interzică deplasarea ovinelor și caprinelor vii de pe întreg teritoriul țării către alte state membre, dar și către țări din afara Uniunii, până la 31 decembrie 2026.

Decizia este motivată de riscul răspândirii pestei micilor rumegătoare și a variolei ovine și caprine, existând riscul ca bolile să ajungă nu numai în alte regiuni ale României, ci și în alte state membre sau în țări terțe.

România avea în 2025 aproximativ 10,75 milioane de ovine, fiind depășită în Uniunea Europeană doar de Spania. Numai în 2025, exporturile de ovine și caprine vii către țările din afara Uniunii Europene au valorat aproximativ 241,7 milioane de euro, cu 22% peste nivelul din anul precedent.

Pentru 2026, înainte de introducerea restricțiilor, autoritățile estimau o creștere de minimum 40% a exporturilor, ceea ce ar fi putut duce încasările către pragul de 300 de milioane de euro, notează economica.net.

În acest context, fermierii români au protestat marți, 15 septembrie, în Piața Victoriei, oierii fiind supărați din cauza imposibilității valorificării animalelor pe piața externă.

Blocarea exporturilor, sacrificarea animalelor din focare și nemulțumirile privind despăgubirile s-au aflat printre motivele pentru care crescătorii au venit marți în fața Guvernului.

Fermierii au depus mai multe revendicări, una dintre principalele solicitări fiind oprirea sacrificării animalelor și găsirea unei soluții pentru reluarea exporturilor.

Protestul a degenerat ulterior în confruntări. Potrivit bilanțului Jandarmeriei, 47 de persoane au fost conduse la secțiile de poliție, 10 jandarmi au fost răniți, iar patru dintre ei au ajuns la spital. Au fost aplicate 15 amenzi, în valoare totală de 21.500 de lei, iar două autospeciale ale Jandarmeriei au fost avariate.

C.L.

Foto: ferma.ro

Recenzie la cartea părintelui Radu Botiș, „CA TĂMÂIA ÎNAINTEA TA”

 

Trebuie menţionat, de la bun început, că această carte este plăcut mirositoare (spiritual vorbind), prin patru aspecte, primele două fiind legate de grafică: în primul rând, imaginea de pe coperta I duce gândul spre un vitraliu de biserică; în al doilea, fiecare pagină este însoţită de o vignetă, element tipografic care sporeşte gradul de interes cu care se citeşte întreaga carte. În al treilea rând, textul este tradus – integral, în ordinea paginilor, desigur – în limba engleză, probabil la sugestia cuiva din cadrul editurii. Şi în cel din urmă, prin mesajul integral al cărţii.

Autorul, părintele Radu Botiş, preci­zează, în debutul volumului: „Aceste versuri şi gânduri ale mele din urmă­toarele pagini le închin, înainte de toate, Mântuitorului Iisus Hristos, al cărui umil slujitor încerc să fiu, la altarul jertfei mântuitoare – talantul primit nevoind să-l îngrop în pământ, roadele lui să ajungă la voi, fiecare, ca o clipă de mângâiere, ca un sentiment de înălţare şi împlinire sfântă a menirii fiecăruia, vremelnici, pe acest pământ – călători spre cer. (...)”.

Consideraţii şi încurajări despre parcursul literar al autorului acestei cărţi exprimă Pr. Vasile Hotea – Protopop al Chioa­rului, Augustin Cozmuţa – Re­dac­tor-şef al ziarului „Graiul Maramu­reşului”, Daniel Cornea – redactor de emisiuni religioase la Televiziunea Cinemar şi Emilian Arădeanul – episcop, vicar eparhial (trecut, între timp, în lumea drepţilor).

Se întreabă, părintele Radu Botiş: „Cât de limitat îşi mai poate concepe omul ateu locul veşniciei, pe care Iisus Hristos l-a promis tuturor săvârşitorilor binelui? Totuşi, în faţa morţii, neputincios, omul ateu devine asemenea tâlharului de pe cruce?”. Însă, pentru a stimula atenţia cititorului, observăm cum fluxul de poezii este întrerupt – din când în când – de scurte meditaţii, cu valoarea unor predici, precum cele intitulate „Gândind, mereu, mereu”, „El, Mântuitorul prea milostiv”, „Taina Crăciunului”, „Învierea Domnului Iubirii”.

Una dintre poeziile care merită integral citată este cea intitulată „Rugăciune”: „Doamne, în a dragostei rânduială, / Sub pavăza crucii agale suind, / La­crimii noastre caută vremi de beteală, / Prin astă lume străluminând. // Doam­ne, chipul din sfânta icoană / Ira­diază, caută vremi de împăcare, / Precum chemarea cea mai de seamă / Inimii noastre dragi, fiecare. // Doamne, la umbra plăcută a liniştii Tale, / Ca o închinare căutând împli­ni­rea, / Iartă-ne, încă, nefireasca umblare, / Pacea din Tine, în noi, fericirea”.

În acelaşi minunat context, ca o prelungire, se încadrează poezia „Lumina Cărţii Sfinte străluce peste vreme”: „Săraci, o, prea săraci am fi,  /De n-am avea o călăuză a noastră, / E prea puţin o pasăre măiastră – / Căci cu nimic nu poţi asemui / Această Carte reînviind istorii, / Balsam vindecător şi fără de pereche, / Mai nouă parcă, dar atât de veche, / Scriptura sfântă, urcuşul spre glorii. // Nimic din ce s-a scris ori se va scrie / Nu poate s-o întreacă, să-i fie la egal, / Citind-o, te cuprinde un dor înspre astral, / Şi-un sentiment ferice, plăcut, suav, te-mbie. // Lumina Cărţii Sfinte străluce peste vreme, / Îndeamnă orice suflet la calea sfinţeniei. / De-a pururi mesagerul, imboldul veşniciei, / Te-ncântă această Carte, venind ca să îndemne, / Curată fie-ţi viaţa, curată şi senină, / Adeseori trecută prin încercări, iscoade; / Căci trebuie, ca pomul, şi noi s-aducem roade, / Belşug de fapte bune, mereu să fim lumină. // Ce încredere, ce stare, idee şi speranţă, / Cuprinde şi emană izvorul Sfintei Biblii, / Purtând învăţătura hotărâtoare lumii, / Simbol de împlinire, extaz şi cutezanţă”.

Atmosfera din „Motiv de meditaţie (II)” este, simultan, apăsătoare, încăr­cată de dramatism, însă, spre final, lasă deschisă poarta speranţei: „Cu câtă înspăimântare ne aşteaptă sfârşitul, / La pragul marii treceri, cu frică meditând; / Lăsând în urma noastră atâta îndu­rerare, / Copii, mame, prieteni, lângă mormânt plângând. // Lăsăm lumeasca fire, cu pofte şi păcate –/ O viaţă unde totul cândva părea etern, / Văzându-le pe toate ca rămânând iertate, / Dar care, vai, costa-vor chiar chinul din infern. // În viaţa pământească eram prea ocupaţi. / În rugăciuni şi posturi nu mai puteam rămâne, / Credeam atâtea numai şi ne vedeam salvaţi. / Eram neghina care se ascundea prin grâne. / Suntem săraci în fapte şi-atâta de lumeşti. / Un gând nu ne încearcă: să medităm jertfirea. // Iisus îţi cere astăzi în ochi să Îl priveşti. / Şi darul este mare. E însuşi Mântuirea”.

Un peisaj de basm ni se desfăşoară în faţa ochilor, în poezia „Leru-i ler, Prunc Sfinte, dalbe flori”: „Miracol alb coboară dinspre cer. / Beteală împlinită, de lumină sfântă. / Colinde iar vin viaţa şi ne-o încântă. / Dalbe flori, Prea Sfinte, leru-i ler. // Dumnezeu mai poposeşte iar / Din înalt, la ieslea de mister. / Dalbe flori, Iisuse, leru-i ler, / Naşterea Ta Sfântă ne înfioară. // Magii vin să te salute, demn, / Îngerii din cer binevestind, / Sfânta împlinire, prin colind, / Pentru lume, Salvatorul Semn. //Leru-i ler, Prunc Sfânt, dalbe flori, / Imne răsunând întru împăcare, / Semnul nostru adânc de închinare, / Speranţe, rugăciuni, colindători”.
Un îndemn şi o bucurie care va veni, adresează părintele Radu Botiş semenilor săi, în poezia „Uniţi-vă în rugă, voi, fiii bucuriei”: „Uniţi-vă în rugă, voi, fiii bucuriei. / Pe calea înspre ceruri porniţi, dar, de acum. / Alegeţi-vă locul, în ţara veşniciei / Şi nu cădeţi sub cruce, chiar de e greu pe drum. // Întindeţi mâna celor ce au căzut pe cale. / Întoarceţi păcătosul ce merge spre întuneric. / Astfel, pe drept, vedea-vei că rodul faptei tale / E însăşi răsplătirea cu locul sfânt, edenic. // Uniţi-vă în rugă, voi, fiii bucuriei, / Încredeţi-vă pururi în bunul Dumnezeu. / În pacea Lui rămâneţi. E starea bucuriei, / Când drumul înspre ceruri e luminat mereu. // Veghează lângă Tatăl – Hristos reînviat, / Cel răstignit pe cruce, ca jertfă de împăcare, / Veghează – o, creştine, tu, oare L-ai uitat? / Viaţa ta se scurge în marea nepăsare? // Uniţi-vă în rugă, voi, fiii bucuriei, / Căci Dumnezeu acelaşi e astăzi şi oricând, / O cale duce numai spre Taina Veşniciei / Şi un Iisus mai iartă şi mai aşteaptă, blând. / O judecată mare va zdruncina pământul / Când? La plinirea vremii. Şi asta nu o ştim. / Un lucru este sigur: doar împlinind Cuvântul, / Noi vom trăi viaţa pe care o dorim”.

O atmosferă evanescentă, învăluitoare şi transparentă, ca într-un vis, reali­zează autorul volumului „Ca tămâia înaintea Ta”, în poezia intitulată „Rugă monahică”: „Saltă, inimă curată, / Bucuria Învierii / Fiind vestea minunată / Pentru vremea mângâierii. / Glasuri sfinte răsunând, / Într-un imn de adorare, / Către ceruri înălţând / Rugă­ciunea de iertare. // Bat iar clopotele sfinte, / Cu glasul tânguitor. / Iartă-ne, Prea Bun Părinte, / Dă-ne crez în viitor. // Trupul nostru de ţărână / Nu-l sorti, Doamne, pieirii. / Fă-l de-a pururi să rămână / Ne-ntinat de pofta firii. // Iar divina Ta suflare –/ Păstrătoare a legii sfinte –/ Dreptul nostru, fiecare, / Să nu-l dăm pe-un blid cu linte. // Suntem, Doamne, fiii Tăi. / Vrem a face ascultare, / Pentru buni şi pentru răi, / Maicii Tale Născătoare. // O! Tu Maică prea iubită, / Caută spre Dumnezeu, / Milă, har şi îndurare, / Pentru cei căzuţi la greu”.
Pecetea divinităţii, pe care o purtăm în noi, încă de la intrarea în această lume, chemarea spre necuprins, spre infinit, spre atotcuprindere, spre locul de Acasă, originar, străbate poezia intitulată „Dor”: „O şoaptă divină, întrecând atotcuprinderea, / Acolo unde, tainic, rugăciunea prinde contur, / La ceasul unde viaţa de taină erupe, / Serafic, acolo e totul mai pur. // Clopotele, acolo, dau glas îngeresc, / În liniştea singurătăţii mântuitoare, / Gândul curat iradiind dumnezeiesc, / Dinspre înalt, către noi, fiecare. // Acolo mă poartă paşii întru împăcare / Hotar dintre lumea aceasta şi cer. / Mănăstire de pace, străjuind către zare, / Lume de taină, de etern, de mister”.
Poate nu exagerăm, atunci când îndrăznim să comparăm atmosfera din această poezie cu aceea din poezia lui Lucian Blaga, intitulată „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”.
Spre finalul volumului „Ca tămâia înaintea Ta”, descoperim un mănunchi de dialoguri, participări ale părintelui Radu Botiş, găzduite de postul TV Cinemar Baia Mare (realizator: Daniel Cornea), în intervalul 1999–2001. „Ultimul cuvânt” este rezervat doamnei prof. Zamfira Deac, prin poezia sa „Templul nezidit”, care se constituie ca o Postfaţă.

Lectura cărţii este declanşatoare de o bucurie gata să se reverse, pe care se cuvine să o exprimăm, însă, cu mo­destie şi discreţie, ca să fim în acord cu viaţa de fiecare zi a autorului acestei ofrande literare, dar mai ales duhovni­ceşti.

Constantin Marin

Informare sau dezinformare? Unde tragem linia?

 

Cine se supără pentru ce am să spun nu are decât. Am urmărit multe postări multă vreme, însă m-am săturat și nu mai pot să tac. Dragi influenceri care vă credeți jurnaliști sau activiști,trebuie să înțelegeți că mediul online nu este rampa voastră de gunoi unde să împrăștiați cu ură și dezinformare. Mediul online este destinat divertismentului și informării corecte. În niciun caz nu este latrina voastră unde să vă defecați frustrările și traumele. Mai nou,din ce în ce mai mulți analfabeți funcțional care nu au nicio pregătire își dau cu părerea despre cum funcționează lucrurile în societate. Nu spun că nu există nereguli,dar nu așa se tratează lucrurile în mod profesionist. Un adevărat jurnalist trebuie să fie corect, obiectiv,echidistant,neutru. Nu am să dau nume. Nu doresc să denigrez pe nimeni. Se știu cei la care mă refer. Trist este că mulți creduli se (dez)informează după ce vizualizează postările acestor pseudojurnalisti instigatori și căutători de nod în papură. Vă sfătuiesc pe toți să vă informați din surse sigure și să verificați informațiile ce vi se livrează. O zi frumoasă tuturor!

Călin Ioan DRAGOMIR

Ce ți-e și cu oierii ăștia...

Nici nu aveți habar cât de mult și-au dorit Ilie Bolojan și Nicușor Dan să rezolve toate problemele oierilor, inclusiv cele care nu există. Dar n-au avut timp.

Nicușor cu obligații pe la diverse evenimente și nunți, bolojan și premier și ministru, e greu.

Azi, în sfârșit, își găsiseră timp să rezolve toate cererile oierilor, mânați de bunăvoința lor proverbială și de patriotismul dilatat. Dar nu se poate.

Oierii n-au fost cuminți. Chiar dacă au fost provocați și bătuți de jandarmi nu trebuiau să devină violenți. Nu s-au abținut, acum plătesc.

Ca urmare, nu doar oile vor fi sacrificate ci posibil și ciobanii. Mâncăm carne de oaie spaniolă de aici înainte...

(Wolf Edmond)

Claudiu Târziu: „Vin extremiștii!” – vechea sperietoare a puterii. Cînd românii ies în stradă, guvernanții răspund cu etichete (Video)

 Claudiu Târziu, membru al grupului ECR din Parlamentul European

„Vin extremiștii!” – vechea sperietoare a puterii. Cînd românii ies în stradă, guvernanții răspund cu etichete. Dar revolta nu poate fi redusă la tăcere, românii au nevoie de soluții.

Articol finantat de Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR)

Notificare privind transparența

https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/HTML/?uri=OJ:L_202504101

Ovidiu Vasile: „Poeziile lui Gelu Dragoș fac parte dintr-un univers poetic dens, tensionat, între sacru și profan!”

 

Poeziile ce alcătuiesc acest grupaj, fac parte dintr-un univers poetic dens, tensionat, între sacru şi profan, între memorie şi prezent, între rostire şi tăcere. Ele nu sunt numai simple exerciţii lirice, ci diferite forme de veghere, asupra limbii, asupra istoriei, asupra fiinţei şi a destinului românesc.

Autorul îşi asumă rolul de martor şi de străjer al cuvântului, conştient că, într-o lume grăbită şi adesea indiferentă, poezia rămâne una dintre ultimele forme de rezistenţă spirituală.

Prin versurile sale respiră o nelinişte fertilă, o căutare continuă a sensului, în care sacrul, mitul, istoria şi drama contemporană se întreţes într-un discurs de mare densitate metaforică. De la reverenţa adusă marilor spirite tutelare – Eminescu, Blaga, Coşbuc – până la meditaţia asupra degradării limbajului şi a fragilităţii umane, poezia lui Gelu Dragoş devine aici act de conştiinţă şi aproape de rugă. Fiecare poem este ca o treaptă a unei iniţieri, o încercare de a recupera demnitatea cuvântului şi de a salva, prin frumuseţe, ceea ce realitatea riscă astăzi mai mult ca oricând, să piardă. Peisajul interior al autorului se proiectează într-o geografie simbolică, unde codrul, satul, izvoarele, timpul, moartea şi credinţa coexistă într-un echilibru grav, iar nostalgia, dorul, revolta şi speranţa nu se exclud, ci se potenţează reciproc, construind o poezie de profunzime,care nu caută efectul imediat, ci ecoul durabil.

Aceste poeme se cer citite cu răbdare şi cu inima deschisă. Ele nu oferă răspunsuri uşoare, ci ne provoacă la reflecţie, la întoarcere spre sine şi spre rădăcini. Într-o epocă a fragmentării şi a zgomotului mult pentru nimicul nou, poeziile lui Gelu Dragoș propun mai întâi, tăcerea fertilă, ascultarea apoi şi respectul faţă de cuvânt.

Cititorul este invitat nu doar să parcurgă aceste versuri, ci să le înțeleagă, să le lase să-i devină liant, adăpost şi oglindă. Prin aceste versuri, poezia îşi reafirmă menirea pe care a avut-o mereu. Aceea de a păstra vie legătura dintre om şi absolut, dintre istorie şi clipă, dintre suferinţă şi speranţă.

Prin urmare...

În prag de vers, cu inima deschisă,

Păşim smeriţi prin temple de cuvânt,

Unde lumina veacurilor rescrisă

Aprinde-n noi un dor adânc şi sfânt.

Aici se-adună lacrimi şi lumină,

Tăceri ce ard sub paşi de muritor,

Din limba căpătată-n dar, divină

Ce-nalţă rugi, prin cântec şi fior.

Prin mit şi jertfă, prin destin şi rană,

Se naşte versul strajă la altar,

Căci poezia-i flacără şi hrană

Ce ţine partea acestui neam hoinar.

Din sat, din codru, din istorii grele,

Ne priveghează dorul de sublim,

Iar peste timp, sub bolta de modele,

Se-ncheagă rostul golului din plin.

Citeşte lent, cu sufletul smerit

Şi lasă-n tine verbul să rodească

Şi slova-n poezie să-şi trezească,

Din lut apusul, într-un răsărit.

 

                                    Ovidiu Vasile, Cluj-Napoca 2026

Doamne, eu nu vreau să aștept moartea!

Mă înspăimântă gândul unei vieți în care, la un moment dat, omul încetează să mai trăiască și începe doar să aștepte. Văd suflete în vârstă, de regula, care par ca trăiesc parcă în așteptarea morții in fiecare zi. Sunt ingrozit de acest gând.

Să-și privească anii cum trec, să-și numere zilele, să simtă cum lumea se îndepărtează și să rămână în picioare doar pentru că încă nu a venit sfârșitul.

Eu nu vreau să fiu viu în felul acesta.

Doamne, nu vreau!

Nu vreau ca moartea să-mi stea în fiecare dimineață la marginea patului, numărând împreună cu mine cât mai este. Nu vreau să trăiesc cu ochii întorși spre ultima ușă.

Vreau să uit de ea. Mă rog pentru asta!

Vreau să mă prindă viața cu sufletul și viața pline de oameni, de iubire, de lumină, de întâmplări, de lucruri neterminate. Vreau să mai am ceva de spus când se va face târziu. Să mai existe un drum pe care n-am apucat să merg, o îmbrățișare pe care n-am dat-o, un răsărit pe care nu l-am văzut.

Iar când va veni, într-o zi pe care n-o cunosc și pe care nu vreau s-o număr înainte de vreme, vreau să vină ca un vis care se termină fără să știu când am adormit.

Nu vreau să o aștept.

Vreau să mă găsească trăind.

Cu inima încă deschisă și

viața încă întâmplându-se.

Pentru că nu vreau să-mi fie frică de ziua în care voi muri.

Vreau să-mi fie frică de ziua în care voi uita cum se trăiește.

Și dacă într-o zi moartea va veni să mă caute, vreau să mă găsească atât de viu, încât să-i pară rău că a venit prea devreme. Iar eu să nu o simt.

Să fie ca o poveste minunată care continuă între ceea ce este și ceea ce va fi

O poveste de dragoste cu mult dor!

Alin Tișe

Cercetând văzduhul, în căutarea drumețiilor aproape perfecte

Parcă mai ieri drumețeam pe la Piatra Prislopului din Munții Lăpușului, pe care o vedeți în imaginea de față. Eram cu prietenul Dumitru Iștvan, de care îmi este dor în fiecare zi. Amintirile îmi sunt atât de proaspete încât confund trecutul cu prezentul, chiar sunt tentat să întind mâna pentru a atinge crucea adusă aici și montată de un tânăr din Țara Lăpușului. Întind mâna către cruce, sunt atent la omătul periculos de sub bocanci, totul pare real, de parcă iar mă cațăr pe Piatra Prislopului. Rămân cu mâna întinsă fără a atinge altceva decât aerul și iar în fața ochilor mei rulează un film minunat din drumețiile pe la vârfurile Prislop, Văratec și Secu, pe la tăurile de interes științific Negru și Văratec, pe la Zgleamăn și Fogădăul Pintii, toate din Munții Lăpușului. Aud urlând un lup rebel, care dă roată stânii de la care oile sunt plecate de-o lună. Întind iar mâna către văzduh, în căutarea unor zile fericite. Stați liniștiți, nu am ajuns la balamuc, am avut doar o seară amestecată cu nostalgii...

Text și foto Alec PORTASE

SEPTEMBRIE ESTE ÎMBRĂCATĂ ÎN POEZIE ȘI MUZICĂ ÎN GETAFE!

Suntem încântați să anunțăm deschiderea oficială a I Jornadas Culturales hispanic-romanas, întâlnire menită să consolideze legăturile dintre cele două culturi prin literatură și artă.

La această mare inaugurare, vom prezenta o lucrare publicată la București (Editura Betta) și tradusă de Casa Culturală Română:

Prezentarea cărții bilingve apărute la București:

• Nichita Stănescu yo frente al espejo — de Antonio Ruíz Pascual (ediție bilingvă).

Muzică Live:

Ne vom bucura de momente muzicale cu totul speciale cu piese tradiționale și contemporane din Spania și România.

Artista 1 : Nicolae Grancea

Când? 25 septembrie 2026

Unde? Getafe,

Sala de ceremonie a CC ls Alhóndiga, 17:30 PM

Organizează:

Casa Română de Cultură y Editura Betta

Salvează această postare, distribuie-o prietenilor tăi care iubesc cultura și nu rata acest citat unic!

Ne vedem si la Gaudeamus 2026, Bucuresti.

#JornadasCulturales #Getafe #LiteraturaHispanoRumana #Poesia #CasaRomanaDeCultura #EdituraBetta #CulturaGetafe #EventosSeptiembre

La Tablă

 

O oră obișnuită în școala din 2026: ce nu văd părinții și comentatorii de pe internet. Sunt profesoară cu vechime și gradul 1. Nu mă consider nici dintre cei care dramatizează tot ce se întâmplă în școală, dar nici dintre cei care pretind că totul este minunat și că problemele există doar în imaginația profesorilor.

Este ora 10:00. Intru într-o clasă de gimnaziu. Înainte să ajung la catedră observ că trei elevi au telefoanele pe bancă. Unul urmărește un videoclip. Altul răspunde la mesaje. Al treilea se joacă.

Le atrag atenția, conform regulamentului. Doi se conformează imediat. Al treilea mă privește calm și îmi spune cu un aer inteligent:

- Doamna, verificam doar o informație pentru temă.

Știu foarte bine că nu verifica nimic legat de școală. Dar aleg să-i dau impresia că-l cred spre amuzamentul celorlalți și să continui ora, ca să nu mai pierdem timpul.

În primele cinci minute încerc să recapitulez lecția anterioară. Pun o întrebare.

Nimeni nu reacționează.

Mai pun una. O elevă ridică timid mâna.

Înainte să apuce să răspundă, din ultima bancă se aude:

- Tocilara iar știe!

Clasa râde zgomotos, fata se timorează. Și lasă mâna jos. Încă cinci minute pierdute.

Nu am cum să nu intervin, ar fi ca și cum aș tolera asemenea atitudine. Discutăm despre respect. Despre cum fiecare are dreptul să participe fără să fie ironizat. Le explic, le vorbesc părintește.

Unii ascultă. Alții râd pe înfundate. Un elev își pune hanoracul peste cap și...

Restul articolului îl puteți citi accesând https://latabla.ro/.../212-elevii-care-vor-sa-invete...

Prof. Ana-Maria IONESCU

OpenRegioCulture – Reprezentanți ai Consiliului Județean Maramureș, prezenți la Riga

În perioada 8–10 septembrie 2026, o delegație din județul Maramureș a participat la Riga, Letonia, la workshopul interregional și vizita de studiu organizate în cadrul proiectului OpenRegioCulture, finanțat prin Programul Interreg Europe. Programul a fost dedicat schimbului de experiență și identificării de bune practici privind creșterea accesibilității și incluziunii în sectorul cultural din regiunea gazdă.

Din partea Consiliului Județean Maramureș au fost prezenți doi membri ai echipei de proiect, alături de doi stakeholderi locali, reprezentând Asociația Autism Baia Mare și Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș. Participarea actorilor locali relevanți a oferit posibilitatea analizării exemplelor prezentate atât din perspectiva administrației publice, cât și a instituțiilor culturale și a organizațiilor care lucrează direct cu persoane cu nevoi speciale.

Programul de lucru a debutat cu întâlnirea partenerilor proiectului și prezentarea stadiului de implementare, a activităților realizate până în prezent și a etapelor care urmează. Agenda a inclus, de asemenea, prezentarea cadrului de politici publice din Letonia privind accesibilitatea instituțiilor și spațiilor culturale, susținută de un reprezentant al Ministerului Culturii din Letonia.

Unul dintre aspectele evidențiate a fost faptul că accesul egal la cultură este abordat la nivel de politică publică, fiind susținut inclusiv prin instrumente financiare destinate instituțiilor care doresc să își îmbunătățească accesibilitatea. Au fost prezentate și inițiative prin care persoanele fără dizabilități sunt puse, temporar, în situații care reproduc dificultățile întâmpinate de persoanele cu diferite tipuri de dizabilități – de exemplu, deplasarea cu ajutorul unui scaun rulant sau parcurgerea unor trasee fără posibilitatea de a vedea – pentru o mai bună înțelegere a barierelor existente în spațiul public și cultural.

Un exemplu concret de bună practică a fost oferit de Muzeul Național de Artă din Letonia, unde participanții au putut vedea modul în care accesibilitatea a fost integrată atât în infrastructura unei clădiri istorice reabilitate, cât și în serviciile oferite publicului. Muzeul dispune de soluții pentru accesul persoanelor cu diferite tipuri de dizabilități, iar componenta de accesibilitate este continuată prin programe dedicate, informații clare pentru pregătirea vizitei, ghiduri audio și seturi de instrumente tactile care facilitează înțelegerea și experimentarea artei.

O parte importantă a vizitei a fost dedicată Festivalului Internațional de Teatru Contemporan Homo Novus, unul dintre cele mai importante festivaluri de arte performative din Letonia. Accesibilitatea este integrată în organizarea festivalului, de la adaptarea experiențelor artistice și a modului de comunicare, până la implicarea persoanelor cu dizabilități în dezvoltarea activităților. În cadrul sesiunilor au fost prezentate exemple privind Easy Language și neurodiversitatea, adaptarea spectacolelor de dans pentru persoane cu deficiențe de vedere, soluții tactile și audio-description.

În cea de-a doua zi a vizitei, participanții au ajuns la Riga Circus, un alt exemplu de infrastructură culturală reabilitată prin integrarea principiilor de accesibilitate. Au fost prezentate soluțiile dezvoltate pentru accesul în spațiile de spectacol, locurile adaptate în arenă, sistemele de tip induction loop, serviciile de sprijin pentru public și modalitățile prin care spectacolele și activitățile educaționale pot fi adaptate unor nevoi funcționale diferite. O atenție importantă este acordată pregătirii personalului și profesorilor din cadrul instituției pentru lucrul într-un mediu incluziv și schimbului de experiență privind practicile de accesibilitate.

Vizita de studiu a fost completată de un workshop privind schimbarea politicilor publice în regiunile partenere în proiect și de o sesiune de peer review, în cadrul căreia partenerii au analizat soluțiile observate la Riga – accesibilitatea muzeelor, adaptarea artelor performative, experiențele culturale incluzive în aer liber și implicarea comunității.

Participarea la întâlnirea de la Riga a oferit delegației din Maramureș posibilitatea de a analiza exemple în care accesibilitatea nu este tratată exclusiv ca o adaptare fizică a clădirilor, ci ca un concept integrat în politicile publice, finanțare, comunicare, pregătirea personalului, dezvoltarea programelor culturale și implicarea directă a persoanelor cu dizabilități.

Exemplele și experiențele analizate vor putea contribui la activitățile următoare ale proiectului OpenRegioCulture și la identificarea unor soluții relevante pentru îmbunătățirea accesului la cultură în județul Maramureș.

 

CJMM

Invitație literară - Iovu Martin - 30.09.2026

 

Mesaj transmis de Ilie Bolojan, după violențele din Piața Victoriei

La doar câteva ore după ce Guvernul a anunțat că Ilie Bolojan a luat act de revendicările protestarilor din Piața Victoriei, premierul interimar a revenit cu un al doilea mesaj pentru fermieri. Prim-ministrul demis a declarat că nu există nicio scuză pentru cei care au deturnat protestul și au instigat la violență. Ilie Bolojan a adăugat că se încearcă atragerea României „într-o destabilizare periculoasă” și a făcut apel la unitate: „Simţim cu toţii tensiunea din societate, prinsă între crize suprapuse care par că nu se mai termină. Protestele paşnice sunt o manifestare a democraţiei. Nimic însă nu îi poate scuza pe cei care deturnează aceste manifestări şi instigă la violenţă. Cei care încearcă să atragă România într-o destabilizare periculoasă trebuie să înţeleagă că nimeni nu câştigă atunci când ţara este dezbinată prin ură şi interese partinice”. 

El  este de părere că nu ne putem permite „să ne pierdem unii de alţii”: „Reuşim doar împreună, cu răbdare, cu înţelepciune şi cu încredere”. „Cu toţii ne dorim acelaşi lucru: o Românie mai bună pentru fiecare. Vă asigur că atât eu, cât şi Guvernul, facem cu bună-credinţă şi responsabilitate tot ceea ce ne stă în putere pentru ca România să traverseze cât mai bine această perioadă. Ascultăm societatea şi răspundem concret, în măsura în care este posibil şi întotdeauna în interesul ţării”, a mai declarat premierul interimar.

Protestul fermierilor din Piața Victoriei a degenerat în violențe marți după-amiază. Protestatarii au încercat să forțeze intrarea în guvern, au rănit un jandarm și au încercat să distrugă o mașină a Jandarmeriei. Ei au fost respinși, în cele din urmă, de forțele de 

C.L.

Invitație la FESTIVALUL INTERNAȚIONAL ECVESTRU „Sărbătoarea Castanelor” BAIA MARE, 26-27 septembrie 2026

 

Cu Oameni dragi prin Maramureșul drag

Dintotdeauna am simțit nevoia de a călători, de a descoperi și explora locuri noi, de a admira peisaje spectaculoase, de a întâlni oameni și de a lega prieteni. Călătoriile ne deschid perspective noi asupra minunilor absolut fabuloase ale Pământului, iar posibiltatea de a le admira în realitate este fantastică. În țară sau în străinătate, pentru mine, călătoriile sunt adevărate pelerinaje cultural – spirituale. Posibilitatea de a fi in lumea fascinantă a scriitorilor mi-a oferit șansa de a cunoaște Oameni minunați, de a vizita țara în lung și-n lat iar prin proiectul ,, Caravana Iubirii fără frontiere, Maica Domnului nădejdea noastră", am ajuns și dincolo de hotare. Cu cât am văzut mai mult cu atât mai mult iubesc țara noastră care este,, minunat de frumoasă", cum spunea Alexandru Vlahuță în cartea ,,România Pitorească". În luna iulie a acestui an, verișorul meu Ștefan și soția sa, m-au invitat să vizitez Maramureșul. Deși am fost de mai multe ori în acel colț frumos de Românie, am acceptat imediat. Se spune că cine bea apă din Iza și Mara, vine și revine cu mare drag în ,, Maramureșul, plai cu flori, mândru tare în sărbători". La invitația colegelor de la de la Asociația,, Mironosițele Femei" din Baia Mare, sau a colegilor scriitori, am revenit pe meleagurile maramureșene cu mare bucurie de multe ori. Anul aceasta, fârtatul Vasile Bele, un mare Om de cultură, cu un suflet cât toată Țara Lăpușului, și soția sa, Cristina, un Om mimunat, ne-au deschis ușa casei lor, dovedindu-ne cât de: gospodari, ospitalieri și gazde minunate sunt moroșenii. Timp de câteva zile am trăit clipe minunate și am vizitat cele mai reprezentative obiective culturale din Maramureș. Am adus Slavă Bunului Dumnezeu la mănăstirile: Chiuzbaia, Bârsana, Peri, Săpânța, Rohia, Rohița, Bixad, ne-am amuzat copios în Cimitirul Vesel din Săpânța, am admirat frumusețea peisajelor maramureșene. Vasile Bele ne-a vorbit cu multă emoție în glas despre tradiții și obiceiuri, despre patrimoniul cultural și istoria Maramureșului. Pentru Cristina și Vasile Bele, Maramureșul Voievodal cum mai este denumit, cu un folclor autentic,  cu cântec, joc și voie bună, cu o cultură unică a lemnului, cu o credință vie, este un stil de viață care  deși a evoluat cu timpul, și- a păstrat baza identitară până azi. Acest tărâm de vis este fascinant indiferent de anotimp. Primăvara te încântă cu frumusețea florilor de mai, cu ape limpezi, curgătoare, vara, mirosul fânului cosit te indeamnă la visare, toamna vine cu hambarele pline de bucate iar iarna tradițiile și obiceiurile păstrate și valorificate adună oaspeți din toate colțurile lumii. Despre gazda noastră, poetul Vasile Bele, iubitor, păstrător și promotor de valori culturale, doamna scriitoare Mihaela CD, spunea…,, Poetul, acel ardelean neaoș cu ’’inima bună’’  născut în ’’clipa de lumină’’, dăruiește necondiționat  cititorului slove îmbrăcate în „muzica gândului’’, culese din lacrima sufletului, în „sărut de rouă’’ și așezate în vers"…Pășind în universul poetic al scriitorului Vasile Bele  vom înțelege că în ființa scriitorului trăiește o inimă imensă, în care este loc pentru toți cei cu care acesta interacționează, care bate pentru semeni în primul rând și abia apoi pentru sine, care se dăruiește necondiționat pe altarul literaturii contemporane, pentru noi, cititorii de azi și pentru generațiile care vor veni’’. În una din zile, am mers cu familia Bele la fetele de la Asociația,, Mironosițele Femei" din Baia Mare. Doamna președintă Varvara Pop, m-a impresionat de când am cunoscut-o, cu ani în urmă. Hărăzită cu darul de a iubi și a ajuta semenii, domnia sa împreună cu colegele de la Asociație, aduc bucurie și sprijin persoanelor cu probleme, organizează numeroase activități sociale, coordonează nai multe proiecte caritabile. Un exemplu în acest sens îl constitue, acțiunea din 22 aprilie 2019, prin care au oferit mai multor familii 2.000 de pachete cu alimente de bază în valoare de aproximativ 100 de lei fiecare. Despre acest moment de suflet, fetele au scris…<< Spunea Parintele nostru, vrednic de pomenire, Justinian Chira „Când un om reușește să iubească, în adevăratul înțeles al cuvântului, se îndumnezeiește, devine asemenea cu Dumnezeu.". Acest lucru amincercat si de acesta data, sa-l demonstram, daruind celor cu probleme financiare, un numar de 2000 pachete cu alimente si dulciuri pentru un numar de 360 familii si peste 250 copii.Multumim Bunului Dumnezeu ca ne- a trimis si de aceasta data oameni cu suflet mare pentru a implini misiunea noastra la aceasta asociatie: aceea de a-ti iubi aproapele prin fapte si nu vorbe>>. La sediul lor din Baia Mare, ne-au așteptat cu zâmbetul pe față și bucate alese pe masă. A fost un moment atât de frumos încât nu trebuie descris, trebuie trăit, este prețios și înălțător! Cultura și iubirea de aproapele o lucrare vie și nepieritoare, ne unește și ne împlinește ! Întâlnirea cu doamna Varvara Pop și ,, Abinuțele " de la Asociația,, Mironosițele Femei" din Baia Mare a fost plină de emoții și multe bucurii! Armonie, comuniune, poezie ! Mulțumesc frumos familiei Cristina și Vasile Bele pentru implicare și participare. Cuvinte alese, versuri ,, meșteșugite " de poetul Vasile Bele au întregit clipa de bucurie. Cu această ocazie am prezentat cartea ,, Gânduri pentru mai târziu " . Slavă Domnului pentru Oamenii dragi și clipele binecuvântate petrecute împreună în Maramureșul drag!

Zenovia Zamfir