luni, 29 iunie 2026

Petru și Pavel. Ziua în care istoria și cerul par să vorbească aceeași limbă

 

Pe 29 iunie, Biserica îi cinstește pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel, două personalități atât de diferite, încât numai Dumnezeu le putea așeza una lângă cealaltă pentru a schimba lumea.

Petru a fost pescarul din Galileea. Un om simplu, impulsiv, care a cunoscut atât curajul mărturisirii, cât și durerea lepădării. A plâns amar după ce și-a negat Învățătorul, iar acele lacrimi au devenit începutul unei vieți noi. Din pescar de oameni a ajuns stâlp al Bisericii, iar credința sa, trecută prin cădere și ridicare, continuă să inspire milioane de suflete.

Conform unei legende din secolul al XIII-lea, Petru l-ar fi revăzut ultima dată pe Iisus în momentul în care voia să fugă din Roma, pentru a scăpa de martiriu. Petru l-ar fi întrebat pe Iisus: „Quo vadis, Domine?” („Încotro te-ndrepţi, Doamne?”), la care Isus i-ar fi răspuns: „Vado Romam venio iterum crucifigi” („Am venit la Roma spre a fi din nou crucificat”).

Ruşinat, Petru s-ar fi întors la Roma, primind martiriul. În prezent, în apropierea locului unde s-ar fi petrecut această întâmplare se află capela „Quo vadis, Domine?”, pe Via Appia, din Roma.

Pavel a pornit pe un drum cu totul diferit. Prigonitor al creștinilor, convins că slujește adevărul, avea să fie oprit de lumina lui Hristos pe drumul Damascului. Din acel moment, viața lui s-a schimbat pentru totdeauna. A străbătut mări și continente, a întemeiat comunități creștine, a scris epistole care luminează și astăzi mintea și inima celor ce le citesc și a devenit unul dintre cei mai mari vestitori ai Evangheliei.

Tradiția spune că amândoi și-au încheiat viața la Roma, în timpul persecuției împăratului Nero. Petru a fost răstignit cu capul în jos, considerându-se nevrednic să moară asemenea Domnului său. Pavel, cetățean roman, a fost decapitat. Au murit în moduri diferite, dar au primit aceeași cunună a mărturisirii.

Sărbătoarea lor este mai mult decât comemorarea a doi mari sfinți. Este dovada că Dumnezeu nu caută oameni fără greșeală, ci inimi gata să se lase transformate. Un pescar și un învățat, un om care s-a lepădat și un fost prigonitor au devenit împreună temelia pe care credința creștină s-a răspândit în lume.

***

Uneori, Dumnezeu scrie cele mai frumoase pagini ale istoriei cu oameni pe care lumea nu i-ar fi ales niciodată. Un pescar cu mâinile aspre de la mreje și cu sufletul frământat de propriile slăbiciuni. Un cărturar strălucit, convins că adevărul îi aparține, până când Lumina însăși i-a ieșit în cale.

Petru și Pavel.

Două vieți care au pornit din locuri diferite, două temperamente opuse, două destine care păreau să nu se întâlnească niciodată. Și totuși, Dumnezeu i-a adus împreună, pentru ca lumea să înțeleagă că sfințenia nu înseamnă perfecțiune, ci curajul de a te ridica după fiecare cădere și puterea de a-ți schimba întreaga viață atunci când Îl întâlnești pe Hristos.

Petru a cunoscut iubirea, dar și frica. A pășit pe ape și s-a afundat. A mărturisit că Iisus este Fiul lui Dumnezeu, apoi, într-o noapte grea, L-a tăgăduit de trei ori. Dar lacrimile pocăinței au spălat vina, iar Hristos nu i-a cerut socoteală pentru cădere, ci i-a încredințat turma Sa. Din acea inimă zdrobită s-a născut stânca pe care avea să se sprijine Biserica.

Pavel a fost omul care credea că slujește lui Dumnezeu persecutându-i pe creștini. Pe drumul Damascului, însă, cerul s-a deschis, iar o lumină mai puternică decât soarele i-a schimbat pentru totdeauna existența. Din prigonitor a devenit apostol, din vrăjmaș al credinței, cel mai neobosit vestitor al Evangheliei. A străbătut mări, cetăți și imperii, purtând în inimă același nume pe care odinioară încercase să-l șteargă din lume: Hristos.

Amândoi au ajuns la Roma. Nu pentru slavă, ci pentru jertfă.

Petru a cerut să fie răstignit cu capul în jos, socotindu-se nevrednic să moară asemenea Învățătorului său. Pavel și-a plecat capul sub sabia călăului, cu liniștea celui care își încheiase alergarea și păstrase credința. Sângele lor a udat pământul Romei, iar din acea jertfă a răsărit o credință care avea să străbată veacurile.

Poate că tocmai aceasta este cea mai mare lecție a zilei de astăzi. Dumnezeu nu caută oameni fără greșeli. El caută oameni care au puterea să se lase schimbați de iubirea Sa.

Petru ne învață că nici cea mai dureroasă cădere nu este sfârșitul, dacă există pocăință. Pavel ne arată că nici cel mai rătăcit drum nu este prea lung pentru harul lui Dumnezeu. Împreună, ei ne spun că niciun destin nu este definitiv pierdut atunci când inima se deschide către lumină.

Astăzi, când clopotele bisericilor vestesc sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, parcă întreg cerul ne amintește că Biserica s-a zidit prin credință, prin lacrimi, prin curaj și prin iubire dusă până la capăt.

Să-i cinstim nu doar prin rugăciune, ci și prin încercarea de a trăi mai frumos, mai curat și mai aproape de Dumnezeu. Pentru că lumea are nevoie și astăzi de oameni care să fie lumină, asemenea lor.

Grigore CIASCAI

Ăsta-i David Popovici, magicianul!

 


Ăsta-i David, magicianul! Aur la Roma cu cel mai bun timp din istoria competiției!

Duminică, 28 iunie, David Popovici s-a impus și în finala la 200 metri liber de la Roma, la Trofeul Settecolli, cu timpul 1:44,48, cel mai bun din istoria competiției. Totodată, timpul în care s-a încadrat românul e și cel mai bun timp mondial din 2026.
David Popovici a mers în finala de 200 metri liber cu cel mai bun timp al calificărilor și a luat startul tot de pe culoarul 4. În finala care a reunit nouă înotători, David a condus încă din start, a întors primul la fiecare schimb și a câștigat proba cu 1:44.48, nou record al competiției.
Pe locul al doilea s-a clasat italianul Carlos D’Ambrosio, iar pe poziția a treia a venit britanicul Jack McMillan.
La întrecerea de la Roma, David Popovici a mai cucerit medalia de aur la proba de 100 metri liber și argint la 50 de metri liber.

Cristi SOMEȘAN

duminică, 28 iunie 2026

Semnificațiile zilei de 29 iunie 2026

 


Evenimente  29 iunie

120

O diplomă militară descoperită la Porolissum (azi, satul Moigrad din județul Sălaj) menționează pentru prima dată un guvernator al Daciei Superior, Cn. Minucius Faustinus Sex. Iulius Severus

1400

Începutul domniei lui Alexandru cel Bun în Moldova (până 1 ianuarie 1432);

Alexandru cel Bun a consolidat statul pe plan extern și intern, a aplanat conflictul cu Patriarhia din Constantinopol, care a recunoscut Mitropolia de la Suceava (1401), a înființat episcopiile din Roman și Rădăuți și a clădit mânăstirile Moldovița și Bistrița
1521

Scrisoarea lui Neacșu din Câmpulung către Johannes Benkner, judele Brașovului; scrisoarea , datată 29 iunie 1521, reprezintă primul text redactat în limba română, cu caractere slavone care s-a păstrat

1613

Teatrul londonez „Globe" arde în timpul unei reprezentații cu piesa lui Shakespeare Henry al VIII-lea

1713

Petru I al Rusiei vizitează Moldova și face cunoștință cu domnitorul moldovean Dimitrie Cantemir

1866

Parlamentul României adoptă prima constituție a țării, una dintre cele mai avansate a acelor timpuri.

1880

Franța anexează Tahiti

1941

Al doilea război mondial: Se sfârșește acțiunea trupelor sovietice de măcelărire a prizonierilor în celulele lor sau prin marșuri ale morții, acțiune inițiată în ajunul invaziei naziste în URSS, la 22 iunie.

Aproximativ 12.000 persoane (majoritatea polonezi, ucrainieni și evrei) au fost uciși.
1986

Argentina câștigă Campionatul Mondial de Fotbal

1995

Navele spațiale Atlantis (SUA) și Mir (Rusia) s-au unit, formând astfel cel mai mare satelit artificial care a orbitat vreodată în jurul Pământului


Celebrări 29 iunie

Vasko Popa1922

S-a născut Vasko Popa.

Antoine de Saint Exupéry1900

S-a născut Antoine de Saint Exupéry.

Nicolae Balcescu1819

S-a născut Nicolae Balcescu.

Giacomo Leopardi1798

S-a născut Giacomo Leopardi.

R1954

S-a născut Radu Aldulescu.

F1948

S-a născut Florea Burtan.

I1946

S-a născut Ioan Matei.

I1954

S-a născut Iulian Talianu.


Comemorări 29 iunie

Lord Raglan1855

A murit Lord Raglan.

Katharine Hepburn2003

A murit actrița Katharine Hepburn - FOTO.

Henry Clay1852

A murit Henry Clay.

Joel Siegel2007

A murit Joel Siegel.

Irving Wallace1990

A murit Irving Wallace.

Thomas Henry Huxley1895

A murit Thomas Henry Huxley.


Sursa: Wikipedia

Adevărata miză din spatele circului politic și de ce Ilie Bolojan este numai bun să execute ordinele de la Berlin!

Jurnalistul Dan Andronic îl acuză pe Ilie Bolojan că a predat „portofelul digital” Germaniei. Potrivit acestuia, în spatele crizei politice și al negocierilor pentru formarea Guvernului s-ar ascunde o miză de miliarde de euro legată de implementarea Portofelului Digital.

Într-o postare pe Facebook, Dan Andronic spune că disputa politică din ultimele zile ar reprezenta doar o „uriașă perdea de fum” și că adevărata miză s-ar afla în proiectul RoEUDIW, sistemul de identitate digitală care ar urma să reunească, într-o aplicație, documente și servicii importante pentru fiecare român.
Dan Andronic:
„Ne uităm la televizor de zile întregi ca la un teatru ieftin. Liderii PNL, USR și UDMR se bat cu cărămida în piept pentru „stabilitate” și inventează scuze, rotative, premieri tehnocrați ca Siegfried Mureșan.
Mint zilnic, inclusiv pe Nicușor Dan, ca să mai câștige o zi. Și încă o zi... Totul e o uriașă PERDEA DE FUM!
În spatele negocierilor mimate și a blocajului guvernamental se ascunde o miză de MILIARDE de euro: Portofelul Digital (RoEUDIW)!
Adică aplicația în care fiecare român va avea pe telefon buletinul, pașaportul, cardul de sănătate și conturile bancare.
Esența vieții personale! Și a securității naționale! Ce a făcut însă axa controlată de Ilie Bolojan?
Sub pretextul modernizării, a predat arhitectura, codul sursă și controlul identității românilor direct către GERMANIA!
Ca să fie completă, schema l-a propus premier pe Siegfried Mureșan, românul școlit la Berlin, fost consilier în Parlamentul German, omul legat prin toate fibrele de interesele nemțești.
De ce se tergiversează formarea Guvernului și se minte prin omisiune? Pentru că tranzacția asta are nevoie de liniște!
Așa că unii a mirosit afacerea și pun întrebări legitime:
Cine auditează codul sursă? În buzunarele căror mari companii IT germane intră banii din PNRR? Ce face STS? Acceptă să devină o simplă filială de mentenanță pentru softurile nemțești?
Ilie Bolojan ne-a vândut imaginea administratorului rigid care face economii. În realitate, joacă cartea unei capitulări tehnologice de proporții. Să lași datele critice ale cetățenilor tăi în mâinile unei platforme controlată extern înseamnă să renunți la suveranitate!
Tergiversarea actuală e doar o încercare de a obosi partenerii și de a forța un provizorat menit care să securizeze aceste contracte uriașe. Restul e zgomot de fond pentru naivi!
Citiți și dați mai departe, să știe tot românul ce i se pregătește!”

C.L.

In Memoriam - Dumitru Fânățeanu

 



 CV literar:

11 volume de versuri, dintre care amintim:

Debut literar: 2009 – (la 65 de ani) cu trei volume de versuri:

– Timpul din noi, Editura Grinta, Cluj-Napoca;

– Arhitectura de ploi, Editura Grinta, Cluj-Napoca;

– Arhimede și punctul secundei, Editura Grinta, Cluj-Napoca;

Apoi continuă cu:

– Necuprinsele azururi;

– Chipul destinului;

– Iluminările înaltului;

PREMII LITERARE:

– 2009

Marele premiu, Festivalul „Armonii de primăvară”, Vișeul de Sus;

– 2013

Premiul pentru volumul Necuprinsele azururi, (Cărțile anului, 2013);

– 2014

PREMIUL PENTRU POEZIE cu volumul Chipul destinului;

(premiat la „Cărțile anului”, juriul: Viorel Mureșan – președinte, Gheorghe Pârja, Săluc Horvat, Tatiana Dragomir și prof. univ. Mircea Fărcaș - membri).

                                             director al Casei de cultură Baia Sprie



Evanghelia de duminică: Smerenia și logica credinței

 


DUMINICA A 4-A DUPĂ RUSALII (VINDECAREA SLUGII SUTAŞULUI) MATEI 8, 5-13 

„În vremea aceea, pe când Iisus intra în Capernaum, s-a apropiat de El un sutaş, rugându-L şi ­zicând: Doamne, sluga mea zace în casă, slăbănog, chinuindu-se ­cumplit. Şi i-a zis Iisus: Venind, îl voi vindeca. Dar sutaşul, răspunzând, I-a zis: Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperişul meu, ci numai spune un cuvânt şi se va vindeca sluga mea. Că şi eu sunt om sub stăpânirea altora şi am sub mine ostaşi şi-i spun acestuia: Du-te, şi se duce; şi celuilalt: Vino, şi vine; şi ­slugii mele: Fă aceasta, şi face. Auzind, Iisus S-a minunat şi a zis celor ce veneau după El: Adevărat grăiesc vouă: Nici în Israel n-am găsit atâta credinţă. Şi zic vouă că mulţi de la răsărit şi de la apus vor veni şi vor sta la masă cu Avraam, cu Isaac şi cu Iacov în Împărăţia cerurilor. Iar fiii Împărăţiei vor fi aruncaţi în ­întunericul cel mai din afară; acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor. Şi a zis Iisus sutaşului: Du-te, fie ţie după cum ai crezut. Şi s-a însănătoşit sluga lui în ceasul acela.”

Mântuitorul Iisus Hristos a fost rugat de un su­taș, slujbaș în armata romană cotropitoare, să îi vindece un slujitor. Nu era vorba despre cineva din familie, ci despre un servitor, un rob, și lucrul acesta este cu atât mai important de sub­liniat. Acest păgân nu se ruși­nează să apeleze la unul dintre cei co­tropiți, stăpâniți, robiți, iar Mântuitorul, fără să mai stea pe gânduri, se autoinvită în casa lui ca să-i vindece slujitorul.

Care a fost reacția sutașului? O reacție surprinzătoare. Și, ca să argumenteze această reacție, se dă pe sine ca exemplu. Care era logica acestui sutaș? Dacă el – care are o putere destul de limitată – rostește doar un cuvânt (o poruncă) și acesta este îndeplinit neîntârziat, cei din subordine executând fără să cârtească ce le-a poruncit, cu atât mai mult se va împlini un cuvânt rostit de Hristos. Era convins că El putea să spună un cuvânt și astfel să vindece boala servitorului său.

Ce logică frumoasă și ce bine ar fi dacă și noi am dobândi puțin din această logică! Și unii dintre noi, la serviciul pe care-l îndeplinim, avem persoane în subordine. Și este suficient să rostim două cuvinte și totul să se rezolve. Însă arareori ne gândim că Dumnezeu are în sub­ordine întregul univers, întregul cosmos. El a zidit prin cuvânt acest univers: tot ceea ce vedem noi, dar și ceea ce nu vedem (și poate că nu vom vedea vreodată). Toate au fost făcute prin cuvântul Său.

Respectul pentru cele sfinte și mila față de aproapele

Cu siguranță că acest sutaș nu era deloc străin de cuvântul lui Dumnezeu. Chiar dacă nu se ­lepădase de păgânism, el auzise de cuvântul lui Dumnezeu, poate că îl ascultase, poate că îl studiase. Dovada este că, atunci când relatează acest eveniment, Sfântul Evanghelist Luca aduce o completare, din care aflăm că sutașul iubea poporul ales și zidise în Capernaum o sinagogă. Ce importante sunt aceste amănunte!

Cum aflăm că sutașul nu era deloc străin de cuvântul lui Dumnezeu? Atunci când recunoaște în Iisus Hristos pe Fiul lui Dumnezeu! Altfel, nu s-ar fi considerat nevrednic ca Hristos să intre în casa sa și n-ar fi putut să-L roage să zică doar un cuvânt ca să se vindece slujitorul său.

Când auzim ce spune sutașul, la început nu ni se pare nimic surprinzător. Să fi fost niște cuvinte rostite de el la întâmplare? Nu! Ele au fost rostite cu încredințare, din toată inima. Acest sutaș era plin de milă față de slujitorul său – lucru mai rar într-o epocă în care servitorii, robii, erau socotiți doar niște unelte vorbitoare (instrumentum vocale) și nimic mai mult. Stăpânul putea să facă orice voia cu robul său, putea să-l vândă oricând, să-i ia viața oricând, putea dispune de el ca de o unealtă. Așadar, sutașul este milostiv, este smerit, se consideră nevrednic ca Hristos să intre în casa sa și se încrede în El ca în Dumnezeu: să spună doar un cuvânt și e suficient! Dacă El a fost în stare să creeze lumea prin cuvânt și acum poate să spună un cuvânt și slujitorul său se va vindeca.

Uimirea Mântuitorului

Sfântul Evanghelist Matei spune că, văzând aceasta, Hristos s-a adresat mulțimii și a spus cu uimire: „Cu adevărat, nici în Israel nu am găsit atâta credință!”.

Nimeni vreodată nu se adresase Mântuitorului în felul acesta, cuvintele sutașului dovedind marea lui credință. Acolo unde Hristos se aștepta să găsească credință, nu a găsit (la poporul ales) și acolo unde nu se aștepta să găsească, iată, la păgâni, la cotropitori, acolo a găsit!

Oare nu întâlnim și noi situații asemănătoare? Ne așteptăm noi ca aceia care vin la biserică, care se roagă, care postesc, care se spovedesc, se împărtășesc… să nu prea aibă credință? Din păcate, avem de multe ori surpriza să găsim mai multă credință la cei care poate că nici nu calcă prin biserică sau nu spun măcar o rugăciune, nu țin măcar o zi de post.

Suntem și noi surprinși de multe ori de lipsa de credință. Și suntem uimiți, așa cum a fost și Mântuitorul. S-a mirat! Nu de foarte multe ori găsim în Noul Testament acest cuvânt. Nu s-a mirat Hristos de multe ori. Însă, în cazul de față, iată că un sutaș păgân l-a determinat pe Hristos să se mire și să exclame: „Nici în Israel nu am văzut atâta credință”.

Ce frumos ar fi dacă noi L-am uimi pe Hristos cu credința noastră! Și nu cu necredința noastră. Să rostească aceleași cuvinte: că nu a mai văzut atâta credință. Dar ca să-L determinăm pe Hristos să rostească aceste cuvinte, trebuie să ne comportăm ca și sutașul din Evanghelia de astăzi: să venim înaintea Lui nu pentru noi, nici pentru ai noștri, ci să ne rugăm pentru cei care sunt departe de noi și de neamul nostru; să venim cu smerenia sutașului, cu această conștiință a nevredniciei că, pentru păcatele pe care le săvârșim, suntem nevrednici ca Hristos să poposească în casa noastră, în sufletul nostru, în inima noastră, în viața noastră. Această nevrednicie nu trebuie s-o exprimăm doar cu buzele, ci s-o simțim. Sutașul a exprimat ceea ce simțea, ceea ce trăia, altfel, Hristos ar fi știut că aceste cuvinte nu erau adevărate.

Între ceea ce spunea sutașul și ceea ce trăia nu era nici o diferență. Asta înseamnă de fapt credința: ca tot ceea ce spui, să și simți, să trăiești. Hristos a fost impresionat de dragostea suta­șului manifestată față de locuitorii din Capernaum, atunci când le-a construit un lăcaș de rugăciune și prin mila față de servitorul său care era grav bolnav.

Cuvântul profetic și avertismentul Sfintei Evanghelii

După ce a lăudat credința sutașului, Mântuitorul a rostit un cuvânt profetic, spunând că mulți de la răsărit și de la apus vor veni și vor ședea împreună cu Patriarhii Avraam, Isaac și Iacov în Împărăția lui Dumnezeu, iar fiii Împărăției vor fi aruncați afară, unde vor fi plângerea și scrâșnirea dinților.

Ce a vrut să spună prin aceasta Mântuitorul? Că Evanghelia, respinsă de o mare parte din poporul ales, a fost predicată neamurilor păgâne și că acestea, primind cuvântul Evangheliei, au avut acces la Împărăția lui Dumnezeu. Cuvântul acesta profetic nu s-a încheiat atunci și nu se încheie nici astăzi, ci va fi valabil până la sfârșitul veacurilor.

La noi se traduce așa: că mulți dintre cei care au primit certificatul de Botez, dacă nu mai fac nimic în plus după ce au primit Taina Botezului, nu vor avea acces la Împărăția lui Dumnezeu. Și alții, care au auzit despre Dumnezeu mai târziu și care s-au convertit cu adevărat, chiar dacă au fost botezați mai târziu, aceștia, asumându-și cu răspundere creștinismul, e posibil să o ia îna­intea noastră.

Sutașul roman – un deschizător de drumuri

Sutașul din Evanghelia de astăzi este un model. Sutașul Corneliu a primit botezul de la Sfântul Apostol Petru.

Să ne aducem aminte de alți sfinți care i-au urmat exemplul: soldații romani din Dobrogea, martirizați pentru credința lor în Hristos, Sfinții Mari Mucenici, foști slujitori în armata romană (Sf. Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de Biruință, Sf. Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir), sfinții militari pictați în absidele bisericilor. Toți aceștia au slujit unui împărat pământesc, dar când a fost vorba să slujească Împăratului ceresc Hristos, s-au lepădat de funcțiile înalte pe care le dețineau atunci, de puterea militară pe care o aveau, și L-au mărturisit pe Hristos Dumnezeu. Au știut să slujească unui împărat pământesc, dar au știut să slujească și unui Împărat ceresc. Și au renunțat la carieră, la tinerețe, la onoruri, la cinste pământească și L-au mărturisit pe Mântuitorul Hristos cu prețul vieții.

Să luăm aminte că sutașul din Evanghelia de astăzi a fost un deschizător de drumuri. Poate că a fost primul care a crezut în Iisus Hristos și i-a mărturisit dumnezeirea. Dar după el, șiruri nesfârșite i-au urmat exemplul.

Ce frumos ar fi dacă și noi toți ne-am așeza în rândurile lor și am urma exemplul sutașului și al lor! Să venim la Hristos nu cu problemele noastre, ci cu problemele altora, nu cu necazul nostru, ci cu necazul altuia. Sutașul nu a cerut nimic pentru sine. Tot ceea ce a cerut a fost pentru slujitorul său. Și ce frumos ar fi, măcar din când în când, să venim la Dumnezeu și să nu-i cerem nimic pentru noi, ci să cerem pentru alții, dar cu aceeași smerenie, cu aceeași dragoste, cu aceeași dăruire ca ale sutașului.

Atunci, probabil că Hristos se va minuna și de credința noastră, ne va răspunde cu aceeași iubire, ne va îndeplini cererea și ne va da ca exemplu și altora.

Autor: Pr. Rică-Teodor Berbece – 28 Iunie 2026

Omenia și aventura unui portofel



                                    de Gheorghe Pârja

În copilăria mea, în satul natal, omenia era de mare preț. Și mai este. Că i-au făcut și o hore: „La casa de omenie, se pot veseli o mie/ La casa de oameni răi, nu se veselesc nici ei.” Mi-a intrat în sânge, cum se zice, purtarea omului între oameni, ca să fie demn de această apreciere. Să fii om de omenie!, să te prindă rușinea! era sfatul părinților când plecau pruncii în lume. Și eu am primit asemenea îndemnuri, când mama mă petrecea cu privirea, iar eu coboram pe Ulița Bisericii să plec în lume. Așa am dus cu mine acest cuvânt românesc cu semnificația lui majoră. La un om de omenie, cei din jur apreciază modestia.

Oricât de înzestrat ai fi, îmi spuneau bătrânii, trebuie să rămâi un om la locul tău, simplu, deschis spre necazurile altora. Cu această modestie te adeverești ființă vie în continua putere de înnoire și poți să asculți pilde din viața și experiența altora. O altă cărare spre izvorul omeniei, scria poetul Ioan Alexandru, este formarea și păstrarea caracterului. Caracterul este respectul pentru propria persoană, față de ce are ea mai luminos și inefabil. Omul de caracter apropie distanța dintre faptă și cuvânt. O, a fi om de cuvânt valorează mai mult decât o lege. Cuvântul îl dai vecinului sau străinului, când faci un târg. Fără notari și tribunale, eventual cu doi martori. Ce vremuri!

Este la îndemâna multora de a gândi că aceste calități nobile sunt potrivite pentru vremea trecută. Oare? Mă încăpățânez să cred că aceste însușiri au loc și în lumea de astăzi. Unii, puteți întreba și noua Dumneavoastră sfătuitoare, inteligența artificială. O altă treaptă în urcușul către omenie este dragostea de semeni, iubirea față de toată suflarea omenească, și nu numai, așa te poți adeveri ca un personaj al zidirii. Cu aceste sentimente caracterul își pierde asprimea față de aproapele, omul cumpănește clipa ce ni s-a dat și poți chema bucuria sufletească în casă. Modestia nu-i forma neputinței, ci a înțelepciunii, iar omenia este fraternizarea cu cei asemeni ție și celor din jur.

Omenia arată și măreția sufletească a omului care trece prin lume fără să simtă nevoia să fie adulat, în orice poziție socială s-ar afla. Că a fi mare nu-i mirare, a fi om îi lucru mare! Eu am degustat din vremurile în care omenia se plimba mândră pe drumuri și cărări, întrupată în oameni. Cu salutul creștin și cu vorba bună, mai ales cu fapte pilduitoare. Ce era claca? O faptă de omenie, de întrajutorare. Mă întreb, alături de mulți alții, oare omenia, despre care am vorbit până acum, a dispărut? Eu cred că nu, numai a fost umbrită de vălmășagul prezentului. De aceea, orice faptă care duce pe calea mândră a omeniei este de luat în seamă. Inclusiv eu, trăind acum în vremea devălmășiei, încep să am îndoieli. Dar vine realitatea și îmi dă lecții de îndreptare. Era să zic optimism.

Dar, vă întrebați, ce caută un portofel într-un text despre omenie? Este erou principal într-o întâmplare recentă, care mă încurajează că nimic nu este pierdut. Dar să vă spun ce s-a întâmplat. Un băimărean trebuia să ajungă dintr-o parte în alta a orașului. A apelat la serviciile unui taxi. Ajungând la destinație, a plătit călătoria și s-a îndreptat spre magazinul unde avea treabă. Când să caute portofelul, ia-l de unde nu-i! Așa a intrat în psihologia păgubașului. Cu întrebări, regrete și mustrări de conștiință, cea mai invocată fiind neatenția. Nu era mare părere de rău, deoarece omul avea în portofel câțiva zeci de lei și o legitimație. Dar, oricum, păgubașul este păgubaș. Se îndrepta agale spre casă. Sună telefonul. O voce necunoscută îi spune omului care a pierdut portofelul: „Domnule, sunt comisarul Szekely Zoltan, de la Poliția județeană. Treceți pe la noi să vă ridicați obiectul pierdut.”

Păgubașul s-a întâlnit cu o omul legii și au reconstituit împrejurarea. Portofelul a fost găsit de cineva și a fost pus pe o bancă. Comisarul a trecut prin preajmă, a găsit obiectul pierdut și de aici a urmat ce a urmat. Păgubașul a constatat că nu lipsește nimic din portofel. I-a mulțumit comisarului pentru fapta profesională. Dar s-a gândit și la anonimul care a găsit portofelul și l-a pus pe bancă. O să-mi spuneți că este o faptă banală, întâmplare minoră. Dar mai știu de la cei luminați o cugetare profundă: altarele mici fac credințele mari! Păgubașul puteam fi eu, dumneata, ori altcineva. Eu cred în bucuriile simple, izvorâte din omenie.

Mulțumesc, domnule comisar, Szekely Zoltan! Și necunoscutului om de omenie! Se vede că acest sentiment nobil nu a dispărut. De aceea l-am făcut cunoscut. Să fiți oameni de omenie! Câtă vreme suntem purtătorii unei asemenea iubiri și călduri sufletești, suntem pe drumul cel bun.

Expoziția inedită temporară de carte online “«40 godini Sofiĭski poshtenski khor (1933-1973)» în Biblioteca lui O. Goga de la Ciucea”

Muzica tradițională bulgărească este renumită pentru complexitatea ritmică și polifonia vocală, interpretarea celor mai faimoase piese și genuri de către coruri renumite sau ansambluri folclorice păstrând vii tradițiile specifice fiecărei regiuni etnografice. 

Istoria renumitului ansamblu coral bulgar “Corul Reprezentativ al Poștașilor din Sofia” (cunoscut oficial ca “Predstavitelen Sofiĭski poshtenski khor”) este strâns legată de viața culturală a capitalei Bulgariei, bucurându-se de o recunoaștere națională îndelungată. Concertând frecvent sub bagheta unor dirijori reputați, ansamblul a lansat înregistrări istorice păstrate în arhivele muzicale naționale.

Înființat, la inițiativa unor activiști și poștași progresiști (1933), ca un cor reprezentativ al lucrătorilor din comunicații și poștă din Sofia, ansamblul s-a bucurat de o lungă istorie cu apariții notabile pe multiple scene prestigioase, abordând un repertoriu bogat: muzică corală “a cappella” (interpretare vocală realizată exclusiv de către un grup de cântăreți, fără vreun acompaniament instrumental, vocile fiind împărțite pe registre: sopran, alto, tenor, bas), conform vechii practici religioase de a cânta doar cu vocea în spațiile sacre; piese folclorice tradiționale bulgărești (elegia de Lyuben KaravelovKhubava si, moya goro” – “Ești frumoasă, draga mea”; celebra poezie TatkovinaPatria / Țara Mamă”, adesea numită cântec, datorită glorificării frumuseții naturii bulgărești și dragostei pentru pământul natal devenită una dintre cele mai îndrăgite și populare poezii pentru copii); compoziții patriotice bulgărești (având rădăcinile în sec. XIX și XX, strâns legate de Perioada Renașterii Naționale și de lupta pentru independență, aceste cântece și marșuri celebrează eroii naționali, frumusețea țării și spiritul de sacrificiu).

Unul dintre corurile de amatori emblematice și de lungă durată din Bulgaria, fondat de către angajați din domeniul comunicațiilor și al poștei, Corul Reprezentativ al Poștașilor din Sofia dezvoltă o bogată activitate concertistică, interpretând atât cântece renascentiste și folclorice bulgărești, cât și muzică corală clasică.

Menținând o școală muzicală puternică, Ansamblul are o serie de înregistrări istorice lansate de case de discuri balcanice, repertoriul acestuia incluzând o varietate de lucrări corale: de la aranjamente populare celebre până la lucrări corale slave bisericești și clasice.

Spectacolele corale au fost incluse în diverse compilații de artă corală bulgară, Ansamblul concertând pe scene prestigioase, inclusiv la evenimente comune cu vestitul Cor al Filarmonicii Naționale.

Un veritabil album-monument dedicat ansamblului coral din capitala Bulgariei, lucrarea “«40 godini Sofiĭski poshtenski khor (1933-1973)»” (“40 de ani de existență a Corului Reprezentativ al Poștașilor din Sofia”) documentează istoria, activitatea și turneele colectivului, fiind însoțită de numeroase materiale fotografice cu membrii săi de-a lungul primelor patru decenii de existență.

Exemplarele acestei monografii aniversare despre unul dintre cele mai emblematice ansambluri corale din Bulgaria sec. XX, cu o bogată istorie în domeniul artei populare, sunt căutate inclusiv de către colecționarii de antichități și anticariatele specializate.

Continuându-ne misiunea de colecționare, cercetare, conservare și restaurare, comunicare și expunere a mărturiilor materiale și spirituale despre viața și activitatea poetului Octavian Goga, în scopul cunoașterii, educării și recreerii publicului vizitator, am inaugurat expoziția inedită de carte online «40 godini Sofiĭski poshtenski khor (1933-1973)» în Biblioteca lui O. Goga de la Ciucea”, oferindu-vă spre lectură și vizionare un album despre ansamblul care desfășoară o prodigioasă activitate concertistică, înregistrând o serie de lucrări ale compozitorilor bulgari atât pentru Radiodifuziunea Națională Bulgară, cât și pentru fondurile muzicale și arhivele de înregistrări ale Balkanton (legendara Casă de discuri de stat din Bulgaria comunistă, cea mai mare și singura casă de discuri de stat din Bulgaria, înființată în 1952; a funcționat ca un monopol absolut în industria muzicală bulgară până la începutul anilor 1990, producând mii de discuri de vinil, casete și CD-uri care acoperă muzică populară bulgară, pop, rock și clasică).

Vă dorim lectură și vizionare plăcută!

EDUARD BOBOC