NIHIL
SINE DEO
Motto:„Ne
uităm unii la alții,/ împărțim tăceri și speranțe șoptite,/ Dar nici un cuvânt
nu mai spală/ umbra dezastrului din ochii noștri,/ Suntem, cu toții, Noe și
noi,/ dar fără promisiunea unui nou început.”
„În
loc de munți, vedem doar orizonturi/ ce se îndepărtează cu fiecare val,/ în loc
de stele, doar umbre/ ce se ascund în adâncuri,/ iar sunetul apei e tot ce ne
rămâne,/ un cântec de leagăn pentru visele/ ce s-au scufundat demult.”(Noe
și noi)
Omul se manifestă prin gânduri, acestea cer cuvinte,
o dată exprimate gândurile, ele încep un joc al expresiei artistice care
încearcă să dea cât mai multe date despre existență, viață, moarte, nemurire
etc. Astfel apare-n poeziile exprimate autenticitatea - trăsătură de seamă a
poeziei scrisă de poetul-preot Radu Botiș:
„În această libertate expresivă/ Se naște
autenticitatea/ Unde fiecare cuvânt este un act de curaj/ Să fii tu însuți,
fără măști/ Să-ți urmezi drumul fără temeri.” (Libertate expresivă)
Referitor la titlul
cărții de poezii care ne indică o „taină”adică o față ascunsă a sufletului
oamenilor în drumul lor spre adevăr, dreptate și libertate. Aceste idei se
află-n fiecare om ca un „mister” ce se cere a fi dezvăluit sau exprimat, dar
acestea se subânțeleg din contextul poeziilor sau mai bine zis din
subtilitățile contextului neexprimate. Cele zece porunci binecunoscute au la bază moralitatea creștinească. Deoarece
poetul Radu Botiș este și un bun orator și propovăduitor al credinței ortodoxe
de la anvon, se poate spune că aceste poezii sunt marcate de o puternică
legătură a scriitorului cu plaiurile natale și cu poporul din care face parte.
Luate în totalitate, per ansamblu poeziile creează
portretul românului credincios care-și pune o seamă de întrebări referitoare la
rostul omului pe pământ, la „de unde venim și-ncotro ne-ndreptăm, la rădăcinile
„copacului vieții” etc.
-cu fața spre trecutul glorios al nației: „Aici, în
sânul țării, îmi găsesc rădăcinile,/ fiecare pas pe pajiștea largă este un act
de credință,/ căci nu sunt doar pietre și coline,/ ci un vast teritoriu de
visuri și sacrificii... În fața furtunii și a vremurilor tulburi,/ ne rămâne
doar dorința de a păstra, de a clădi o lume/ care să nu uite niciodată cine suntem.” (Națiunea)
-gândul ne duce la lupul
dacic ca simbol al libertății: „În negura istoriei, lupul pășește,/ cu blana
țesută din umbre și mituri,/ pe pajiștele ancestrale,/ unde râurile murmură
legende. În fiecare zori de zi, sub clarul de lună,/ lupul dacic continuă să
pășească,/ păstrând vie flacăra strămoșilor,/ păstrând vie amintirea celor ce
nu îngenunchează.”(Lupul dacic)
Această carte ne invită
la reflecție, la cercetarea „eului” fiecărui cititor, nu se dau soluții la
problemele și frământările poetului care sunt și ale noastre, se amintesc doar gândurile
ce nu mai au loc în sufletul poetului și care ies la suprafață prin cuvinte,
poetul lasă „ideile să se răspândească într-o libertate nemărginită,/ Unde
totul este posibil,/ Și unde exprimarea este o artă a eliberării.” (Libertatea
spațiului alb)
E un drum, o cale de parcurs pentru a ajunge la
claritate, până acolo e mult de mers iar drumul e plin de obstacole având ca
final moartea: „Dar moartea nu e sfârșit/ ci doar un pas/ pe un drum fără început/
fără destinație/ doar o trecere,/ Dintr-un vis în alt vis,/ Dintr-un timp în
altul.” (Moartea și infinitul)
Furtuna din natură și furtuna din noi sunt asociate
cu schimbări și întrebări a căror răspuns se caută, e totuși o reînnoire: „După
trecerea furiei/ Peisajul se schimbă/ Lăsând în urmă cicatrici și distrugere/
Dar și promisiunea unei regenerări/ A unei lumi ce va renaște,/ Din cenușa și
ruina furtunii/ Așa cum natura își găsește echilibrul.”(Impactul furtunii)
-drumul omului prin viață întâlnește „libertatea expresivăcare e ca un râu/curge și se împletește cu
fiecare pietricică/ fără teama de a-și schimba cursul/ Împărtășind frumusețea
în fiecare ondulare.” (Libertatea expresivă)
-deciziile se adâncesc
între vis și realitate, între lumini și umbre, între clar și obscur: „În fața
oglinzilor întunecate ale incertitudinii,
unde contururile sunt mereu în mișcare, mă întreb dacă votul meu contează sau dacă
este doar o umbră ce se pierde în întuneric.” (Alegerea umbrei)
-„încercarea nu
schimbă destinul, nici măcar un pas înainte, ci doar adâncește abisul în care
se scufundă visele neîmplinite.” (Votul degeaba)
-rolul suveranistului: „În
fața valurilor de schimbare care se năpustesc, și a întrebărilor ce se ridică
din adâncul conștiinței, suveranistul se oprește, încruntat, căutând
răspunsuri, între vechi și nou, între tradiție și modernitate. În fața timpului
ce curge nemilos, și a schimbărilor inevitabile, el rămâne un simbol al
dorinței și al speranței, un căutător al adevărului într-o luptă continuă
pentru binele comun.”
Expresia prozodică însoțită de lirism la unele poeme
ne duc spre iluzia libertății, a unității și a dreptății cristice: „În final,
în fața unui viitor ce rămâne incert, unde idealurile se amestecă cu
realitatea, suveranistul își păstrează credința în puterea de a contura un
destin, chiar și într-o lume în continuă schimbare.”(Suveranistul)
Descrierea omului stăpânit de masca ipocriziei: „Ne
prefacem că suntem ce nu suntem/ că simțim ce nu simțim,/ învârtind adevărul/
până când se transformă în minciună,/ dar una acceptată,/ una pe care toți o
îmbrățișăm/ ca pe o haină confortabilă.”(Legea ipocriziei)
-trezirea omului la
realitatea efemeră a durerii și a puterii de a zbura spre înălțimi albastre:
„Oda vulturului rănit este un imn/ pentru toți cei care, în ciuda durerii,/ își
continuă călătoria,/ căutând un loc de odihnă/ și regăsindu-se în fiecare pas,/
în fiecare zbor neîmplinit.” (Oda vulturului rănit)
-definirea omului zilei:
„El nu mai e omul grădinii,/ nu mai cunoaște liniștea frunzelor/ sau dulceața
interzisă a cunoașterii./ Adam e acum omul zilei,/ un pion într-un joc infinit
de zgomot și viteză,/ unde fiecare oră e o cursă/ și fiecare minut, o
datorie.”... Adam e omul zilei,/ dar în inima lui,/ trăiește amintirea omului
de ieri,cel care a cunoscut liniștea,/ care a atins frumusețea lumii/ fără să o
distrugă/ și care, într-o zi, poate va învăța din nou/ să se oprească, să
privească/ și să simtă pământul sub tălpi.” (Adam, omul zilei)
-minciuna apare ca efect al dezinteresului: „
Minciunile politice sunt arta/ de a vorbi fără a spune nimic,/ de a îmbrăca
realitatea în țesuturi de aur/ care se destramă la prima adiere,/ lăsând în
urma lor/ un peisaj de promisiuni neîmplinite,”(Minciuni politice)
Deși poetul Radu Botiș enumeră motivele/tematica
poeziilor, lecturându-le, am găsit și
altele ca: lumina, iubirea, piatra, speranța, apa și dorul.
-iubirea își spune povestea pe hârtie invizibilă cu
tremur și cu întreruperi: „iubirea pulsează intens,/ un ecou de lumină în
noapte,/ își scrie povestea pe hârtie invizibilă,/ în timp ce empatia aduce
mângâiere/ cu fiecare tremur subtil al inimii.”
Și totuși, în acest flux neîntrerupt,/ inima, martor tăcut,/ este o notă
esențială, în simfonia noastră de viață.” (Electocardiograma inimii)
-speranța care moare
ultima sau niciodată: „Și poate că asta e tot-/ să mergi înainte/ cu pași de
chiriaș pe pământul nimănui,/ să plătești cu ce a mai rămas/ dreptul de a
respira/ încă o zi.” (Lupt pentru simbria de-a trăi)
-lumina din conștiința poetului și a poeziei: „și
mâine, spitalul va fi la fel/ plin de poeți care scriu cu privirea/ peste
pereți albi/ până când cerneala devine lumină.” (Spitalul cu poeți)
-Spre final, va trebui
să acceptăm că: „În această lume de fragmente efemere,/ unde fiecare zbor e o
clipă scurtă,/ fluturele de ceară ne învață/ despre frumusețea acceptării,/ a
acceptării că, în cele din urmă,/ trăim în lumina care ne definește.”(Fluturele
de ceară)
Cartea de poeme Taina poruncilor scrisă de
poetul Radu Botiș nu poate fi parcursă cu repeziciune în urmacăreia să aștepți
concluzii, povețe etc, ea te pune pe gânduri, în așteptare, te pune să-ți
amintești episoade din propria viață, te pune să meditezi și să încerci a-ți da
unele răspunsuri la întrebările ce te-au frământat și pe tine cândva. De aceea
pot spune că acest grupaj de poezii se
prezintă ca un tot, un drum, o cale de dezvelire a sinelui în care taina
poruncilor se dezvăluie treptat prin sentimentul de dor, iertare, amintire, speranță,
lumină, tăcere și ecou.
Prof.
OLIMPIA MUREȘAN, UZPR, Ulmeni, MM
