Guvernarea, între manea și marș funebru…

 

Programul de guvernare al premierului desemnat, Luca Niculescu, se dovedește a fi un biet disc de vinil care cântă indiferent pe ce parte îl pui.

Pe fața A, PSD-ul își relansează hitul „Măsuri noi de relansare economică și protecție socială”. Refrenul, fredonat de obicei înaintea alegerilor parlamentare, cu acompaniament de găleți și sticle de ulei, este bine cunoscut: plan de stimulare economică, sprijin pentru companii, facilități fiscale și sociale, protejarea veniturilor și, mai ales, fără taxe noi.

Vocalistul formației, Sorinel din Caransebeș, cântă și promite că doar nu-l doare gura. Ce dacă programul propus de PSD și adoptat de producătorul muzical Luca Niculescu nu indică nicăieri sursele concrete de finanțare și nici cheltuielile publice care ar urma să fie tăiate pentru a compensa aceste stimulente? Programul? „O culegere de bune intenții”, spune un analist economic.

Alții mormăie că, din punct de vedere economic, calculele nu sunt riguroase. Și cam așa este! Cum mama mă-sii să asiguri sustenabilitatea unui pachet masiv de stimulare, în valoare de 5 miliarde de euro, într-o perioadă în care statul trebuie să-și reducă activ cheltuielile pentru a atinge țintele de deficit agreate cu Comisia Europeană?

Cât despre sprijinul pentru companii, stați liniștiți: nu este decât o promisiune imbecilă prin care statul se angajează să-și facă treaba. Adică să-și îndeplinească obligația de a plăti facturile restante și de a reduce birocrația pentru mediul de afaceri. Cu alte cuvinte, sprijină companiile promițându-le că va fi, poate, un stat normal și că va face ceea ce trebuie să facă.

Dar cea mai perfidă măsură, cea cu care și-au deschis paginile toate trompetele sistemului care au prezentat programul de guvernare, este promisiunea indexării pensiilor. Numai că, precum în bancul de la Radio Erevan, nu va fi o indexare, ci poate o majorare, și asta doar în măsura în care se va putea, dacă se va putea.

Melodia programului de relansare economică se dovedește, până la urmă, a fi o manea ordinară, de tipul celor cu care a avut succes și manelistul Nicușor Puștiu’, care a promis, dar nu s-a ținut de cuvânt. TVA-ul nu se mărește, cursul, benzina, dobânzile rămân la fel și toate astea, doar dacă mă alegeți pe mine. Altfel, vai de curu’ vostru!

Maneaua editată de producătorul Niculescu este săltăreață, cu refrenul „vom face, vom drege”, temperat subtil de un „dacă” strecurat la momentul potrivit.

Pe fața B a discului, Ilie Bolojan a imprimat un marș funebru. Acesta se numește simplu: „Pactul de stabilitate Bolojan-Niculescu”.

Premierul demis, Ilie Bolojan, aflat în pragul unei rupturi chiar și cu propriul partid, a condiționat sprijinul politic al PNL pentru învestirea noului Cabinet de semnarea unui acord clar. Prin acest document, Luca Niculescu se angajează oficial că țintele de deficit bugetar stabilite pentru anii 2027 și 2028 sunt nenegociabile.

Rămâne de văzut, pe de o parte, în numele cui a condiționat Bolojan votarea Guvernului, pentru că nu toți peneliștii sunt de aceeași părere cu el. Dar, mai ales, rămâne de văzut cum va reuși premierul Niculescu, împreună cu guvernul PSD-Nicușor, să rezolve paradoxul cifrelor.

Promisiunile din program, cu refrenul „vom face rahatul praf”, se lovesc abrupt de realitatea fiscală din teren. Noul program promite un plan de stimulare de 5 miliarde de euro și scutiri de taxe – cum ar fi eliminarea CASS pentru anumite categorii -, dar își asumă, în același timp, continuarea obiectivului rigid al lui Ilie Sărăcie: reducerea deficitului bugetar sub 3%.

Din punct de vedere matematic – alo, Nicușor, se aude? -, nu poți să crești cheltuielile și să reduci taxele în timp ce scazi deficitul, fără să identifici surse noi, masive și certe de venituri.

Numai că programul a fost scris cu multă parșivenie, având inclusă clauza de siguranță: „dacă”. Promisiunea fermă că „nu vor exista taxe noi în 2027” este deja pusă sub semnul întrebării chiar în document, prin mențiunea că totul depinde de „datele execuției bugetare de la finalul anului”. Aceasta este o portiță clasică de ieșire, care pregătește terenul pentru o eventuală creștere a taxelor sau a TVA-ului, invocând „greaua moștenire” ori contextul macroeconomic.

Până și plata facturilor în 90 de zile, prin care statul își asumă obligația de a-și achita restanțele către firme, rămâne o promisiune fără acoperire suficient de clară: nu sunt precizate sancțiuni ferme pentru instituțiile publice care încalcă acest termen. Fără un mecanism de penalizare automată, măsura rămâne la nivel de intenție.

Programele de guvernare funcționează adesea ca liste de intenții și compromisuri politice între partenerii de coaliție. În acest caz, însă, dorința PSD de a introduce măsuri sociale și înverșunarea lui Bolojan și a PNL de a păstra cota unică și austeritatea bugetară par două afișe electorale lipite unul peste altul, din precauție și de teama alegerilor anticipate.

Fiecare cântă după cum îl taie capul, președintele execută cu talent un breakdance, iar spectatorii fluieră. Cel puțin a pagubă…

(Viorel Ioniță, cotidianulhd)

Userizarea Clujului continuă: Fac sex cât vreau eu!

 Userizarea Clujului continuă! La un protest ideologic neomarxist,  în centrul municipiului, s-a scandat în fata minorilor și copiilor: „Fac sex cât vreau eu!”

Clujenii nu sunt interesați cum face sex în gura mare o avocata!

Politia locala și autoritățile locale tac în fata acestei instigări pornografice în fata minorilor!

Clujul si-a pierdut busola morală!

Sursa: Napocanews.ro 

O LUME ÎN CARE OAMENII NU VOR MAI ȘTI CE ÎNSEAMNĂ EXPERIENTA DE A CITI O CARTE

 

Trebuie să începem să ne pregătim pentru o lume în care o proporție tot mai mare a celor din jurul nostru nu va fi avut niciodată experiența de a citi o carte. Nu de a o răsfoi, consulta sau de a extrage câteva informații ori de a parcurge un rezumat. Ci de a lua o carte, de a o începe de la prima pagină, de a o citi până la capăt și de a o pune jos după ce ai terminat-o.

Experiența de a te concentra asupra unui text amplu, de a pătrunde treptat în universul său intelectual și, în același timp, de a te lăsa transformat de lectură. De a urmări un argument, de a-i reconstrui logica, de a reveni asupra unor idei, de a face conexiuni, de a-ți mobiliza memoria, imaginația și capacitatea de reflecție. De a trăi, pentru câteva ore sau zile, în interiorul unei construcții intelectuale sau imaginative care nu este a ta, dar pe care ajungi să o înțelegi și cu care poți intra într-un dialog interior.

Această experiență, una dintre practicile formative fundamentale ale civilizației moderne, riscă să devină inaccesibilă pentru segmente tot mai largi ale populației. Mulți nu vor mai ști ce presupune și, mai grav, nu vor mai avea nici răbdarea, nici dorința și, eventual, nici capacitatea de a o trăi.

ERODAREA ATENȚIEI ȘI DEGRADAREA DISCURSULUI PUBLIC

Uitați-vă în jur, chiar aici, pe această platformă socială. Fenomenul este deja vizibil. Începând cu generațiile mai tinere, dar extinzându-se și asupra generațiilor noastre, capacitatea de a urmări texte mai lungi de câteva paragrafe pare să se erodeze sub ochii noștri. Totul tinde sa conveargă spre memă si emoticon.

Un număr tot mai mare de oameni care, altminteri, au pretenția de a fi educați, informați, proeuropeni, intelectuali, modernizati sau măcar capabili să se informeze își declară deschis, uneori cu o surprinzătoare dezinvoltură, incapacitatea și lipsa de disponibilitate de a citi texte mai lungi de două sau trei paragrafe.

Nu este vorba doar despre victimele agitației propagandistice și ideologice, captive într-o stare de excitație mentală aproape permanentă, de turbulență emoțională și indignare perpetuă, pentru care reacția imediată a ajuns să înlocuiască reflecția și judecata critică. Fenomenul este mult mai vast, iar amploarea, cauzele și implicațiile sale merită investigate sistematic.

În paralel, asistăm la o cursă descendentă de adaptare a discursului public la standarde tot mai reduse de atenție, concentrare și înțelegere. Pentru că publicul nu mai are răbdare să urmărească argumente si texte, acestea sunt scurtate. Explicațiile complexe sunt înlocuite cu formule simplificate, mesaje emoționale și stimuli de reacție instantanee.

Se formează astfel un cerc vicios: diminuarea capacităților de concentrare determină simplificarea mediului informațional, iar această simplificare reduce și mai mult oportunitățile de exersare a capacităților respective.

INTELIGENȚA ARTIFICIALĂ ȘI EXTERNALIZAREA OPERAȚIUNILOR INTELECTUALE

Și toate acestea se întâmplau deja înainte ca inteligența artificială să intre masiv în scenă.

AI introduce acum o dimensiune suplimentară, ale cărei consecințe sunt încă dificil de anticipat. Apare posibilitatea externalizării sistematice a unor operațiuni intelectuale fundamentale: rezumarea, compararea, sintetizarea, formularea argumentelor, organizarea ideilor și chiar producerea unor texte pe care utilizatorul nu ar mai fi capabil să le construiască sau să le evalueze independent.

Desigur, aceste instrumente pot amplifica extraordinar capacitățile celor care știu să le folosească. Dar există și posibilitatea inversă: ca ele să devină substitute permanente pentru capacități cognitive care, nefiind exersate, se atrofiază treptat.

Aceasta este una dintre marile probleme antropologice și instituționale ale epocii în care intrăm. Nu mai discutăm doar despre schimbarea obiceiurilor de lectură, ci despre transformarea raportului dintre om, cunoaștere și propriile sale capacități intelectuale.

O NOUĂ STRATIFICARE SOCIALĂ

Există acum riscul apariției unei noi forme de stratificare socială și intelectuală, întemeiată nu atât pe accesul la informație, cât pe capacitatea efectivă de a o prelucra autonom.

Pe de o parte, cei care vor continua să poată citi, analiza, compara, interpreta, imagina și construi argumente complexe, utilizând inclusiv inteligența artificială pentru a-și amplifica aceste capacități. Posibil, o minoritate.

Pe de altă parte, cei care vor depinde tot mai mult de substitute tehnologice și mediatice pentru operațiuni intelectuale pe care nu le mai pot realiza independent. Posibil, o majoritate.

Ambele categorii vor putea avea acces la aceleași instrumente. Diferența va consta în capacitatea de a le utiliza ca instrumente ale propriei gândiri sau în dependența de ele ca înlocuitori ai gândirii proprii. Această distincție ar putea deveni una dintre cele mai importante evolutii specifice secolului XXI.

PARADOXUL NOILOR ELITE: RESPONSABILITĂȚI TOT MAI COMPLEXE, CAPACITĂȚI INTELECTUALE TOT MAI FRAGILE

Este adevărat că și în trecut existau numeroși oameni care nu citeau cărți și nici nu aspirau la această experiență. Diferența este însă că modernitatea a construit un întreg ideal educațional, intelectual și profesional în jurul lecturii aprofundate, reflecției și argumentării.

Momentan, ceea ce începe să se contureze astăzi este posibilitatea unei situații istorice diferite: generații întregi de persoane care aspiră să formeze elitele politice, economice, administrative și intelectuale ale societății, dar pentru care lectura unei cărți de la început până la sfârșit riscă să devină o experiență străină, aproape exotică.

Nu vorbim, așadar, doar despre dispariția unui obicei cultural. Vorbim despre transformarea profilului intelectual al celor care vor avea responsabilitatea de a conduce instituții, organizații și societăți într-o lume din ce în ce mai complexă.

Cum mai putem forma profesioniști, administratori, cercetători și decidenți capabili să opereze cu probleme complexe dacă exercițiul intelectual necesar dezvoltării acestor capacități este abandonat?

Iar aici se află paradoxul: tocmai în momentul în care complexitatea lumii crește exponențial, riscăm să asistăm la diminuarea capacităților umane necesare pentru a o înțelege.

Dar acest echilibru care se conturează acum și anume acela de a fi conduși de pături sociale de clase sociale sau grupuri sociale incompetente cognitiv și intelectual nu este unul stabil și va degenera foarte repede transformandu-se în cu totul altceva.

MAREA DISTINCȚIE A SECOLULUI XXI

Dincolo de implicațiile educaționale și profesionale, problema fundamentală este una a autonomiei individuale. Ce se întâmplă cu autonomia persoanei atunci când capacitatea de a judeca independent începe să fie înlocuită sistematic cu dependența de mecanisme externe de selecție, interpretare și formulare a informației?

Poate că una dintre marile distincții sociale și intelectuale ale secolului XXI nu va fi între cei care au acces la inteligența artificială și cei care nu au, ci între cei care își vor păstra capacitatea de a gândi independent cu ajutorul ei și cei care vor ajunge să depindă de ea pentru a gândi.

Iar experiența aparent banală de a citi o carte, de la prima până la ultima pagină, s-ar putea dovedi unul dintre cele mai simple și mai revelatoare indicii ale acestei diferențe.

P.S. Dacă ați ajuns cu cititul până aici, citiți, vă rog, și primul meu comentariu de mai jos. E chiar mai important decat textul de mai sus.

Autor: Dragos Paul Aligica

Sursa: Dragos Paul Aligica Facebook

În vitralii, prin Cugirul liniștit al poetului Vasile Dumitru

Nu știu cum, dar știu când și de ce, întâlnirea cu Vasile Dumitru și Angela Pinca s-a transformat într-o prietenie plină de respect și armonie. În ultimul deceniu, Tabăra ,, De Amicitia”, a devenit polul prieteniei creatorilor de literatură, artă și cultură, din toate colțurile țării dar și pentru cei din diaspora. Așa ne-am cunoscut, la una dintre ediții.  Angela și Vasile sunt ,, solari”, emană lumină și bucurie în jurul lor. Scriitorul Dumitru Vasile te încântă cu poezii pline de sensibilitate, fragilitate, cu un registru meditativ, uneori. Versurile sale sunt ca o matrice afectivă, o memorie a anotimpurilor, a locurilor pe care le descrie în cuvinte frumoase și alese.

iubito,

miroase a toamnă,

foșnesc frunze galbene-n palmă,

cocorii se pierd în văzduh,

se-mprăștie spicul de stuf,

a mere-ți miroase obrazul

și iedera-mbracă pervazul

ferestrei la care privesc...

Poezia ,, Toamna ”

 Pentru a înțelege opera este bine să cunoaștem autorul. Potrivit… https://dcnewstv.ro/2023/05/31/satul-din-mine-invitat-scriitorul-dumitru-vasile/  <<Scriitorul Vasile Dumitru (Chipirișteanu) s-a născut în anul 1959 în comuna Sudiți, județul İalomița, al nouălea copil într-o familie de unsprezece copii. În prezent locuiește la Cugir, județul Alba. A publicat cinci cărți: “Vremea fierului”, un volum mixt, poezie și proză scurtă, în anul 2019, texte de inspirație istorică, la editura Minela. Lansarea a avut loc la “Capșa de Cugir” (Turist Caffe); “Cugiria”, poezie, aceeași editură, tot 2019, cu lansare tot la “Capșa de Cugir”; “Satul din mine”, proză scurtă, editura Minela, 2020, cu amintiri din vremea copilăriei în bărăganul ialomițean; “Mai jos de nori”, poezie, editura Altip, 2020; multe poezii sunt izvorâte din dorul de “acasă”. - “Fântâni”, poezie, editura Altip, 2022. Unele poezii urcă din aceleași rădăcini sudițene>>.  Și tot tehnologia ne ajută să aflăm că Vasile Dumitru este ,, neastâmpărat”, plin de idei, un bun organizator de evenimente culturale dar și de călătorii cultural – spirituale. Se pare că la Cugir, Vasile Dumitru și-a descoperit vocația dar și muza, Angela Pinca, Omul care îl înțelege și-l susține în toate demersurile. De exemplu…https://www.cugirinfo.ro/poetul-dumitru-vasile-organizeaza-frecvent-la-capsa-cugirului-intalniri-intre-creatorii-si-iubitorii-de-frumos <<La „Capșa” – Turist Caffe, din Cugir, continuă întâlnirile dintre creatorii și iubitorii de frumos organizate de câteva luni, de către cunoscutul poet de la poalele Drăganei, Dumitru Vasile,  recompensat recent, cu premiul III pentru poezie, la cea de-a IV-a ediție a Concursului Internațional „Memoria Slovelor”. Artizan al ,,Laboratorului Cultural” din cadrul Centrului Cultural Cugir, Vasile Drăgan a venit cu o inițiativă nouă, interesantă, menită să adune creatorii de frumos ai localuității și nu numai, la „Capșa” – (alias barul lui Billy), denumire dată de poet, după numele celebrei cafenele bucureștene Capșa. O locație, care, așa  cum se știe, după Primul Război, a devenit o cafenea exclusiv literară și unul dintre principalele centre ale vieții culturale din București și chiar din România>>. Pe lângă poezie, Dumitru Vasilre scrie și proză. În Revista de cultură a Cenaclului Cultural "Cugiria", descoperim un fragment dintr-o povestire din volumul de proză scurtă “Satul din mine”,... “Bărăgan, vară, mirişte. Un fel de Sahara, fără dune, o întindere plată, o tipsie galbenă, culoare dată de cotoarele paielor de grâu, rămase după treierat. Culoarea dominantă este, totuşi, albastrul, care se întinde deasupra mea, ca o cupolă, şi de jur-împrejurul meu ca o cortină, dincolo de care este lumea. Sunt singur pe acest covor aspru, ţepos, circular și fierbinte. Dacă îmi privesc picioarele, încălţate în teneşi cu pânza găurită în dreptul degetului mare, văd iarba crescută printre cotoarele paielor de grâu, văd firele de volbură, de ştir, de căpriţă, de mohor, mult mohor, de troscot şi de grâu, crescut din boabele căzute la seceriş... Îmi mut privirea către marginile tipsiei şi verdele ierburilor este înlocuit, treptat, ca într-o pictură impresionistă, de galbenul şters al miriştei, care se termină sub franjurii tremurători, de un verde-albăstrui, ca un fermoar care ţese tipsia de marginea cerului, franjuri-copaci care punctează satele, pădurea sau corcoduşii de la calea ferată...” Este un fragment dintr-o povestire din volumul de proză scurtă “Satul din mine”, este vatra de pe care mi-am înălțat privirea! Popasul aici, în “Cugiria”, este ca o filă de basm! Îmi e dor, încă, de satul natal, dar este doar o melancolie. Aici îmi este rostul! >>. De curând a văzut lumina tiparului cartea ,, Vitralii”,  o lucrare în care cuvintele se armonizează și ne încântă prin poeme și versuri de suflet. ,, Există cărți care se răsfoiesc și cărți care se recunosc. ,,Volumul Vitralii  aparține celei de-a doua categorii – nu e o simplă carte, ci o construcție simbolică, un stâlp de lumină  filtrată  în care poemele se țes într-o ordine tainică, oferind nu un răspuns definitiv, ci o discreție pentru cei care vor ști să privească prin el”, ne asigură doamna  prof. dr.Luminița  Cebotari, în Prefața cărții. Poetul Vasile Dumitru ne invită la lectură, la meditație, la frumos, la visare , în Vitralii   prin Cugirul  liniștit.

Zenovia Zamfir

La aniversare • Poetul ECHIM VANCEA – 75

                        de Gheorghe PÂRJA

Prieteniile cele mai trainice se fac la umbra cuvântului. Mie mi s-a întâmplat. Îmi aduc aminte de nașterea unei grupări literare, pe când eram elev la Sighetul Marmației, la care am fost martor, dar și participant. Grupare care și-a făcut drum în literatura română de se vede și în ziua de astăzi. Eram liceeni în orașul dintre ape, cei mai mulți prunci de țărani, veniți la învățătură de prin satele Maramureșului, aici, în urbea de pe graniță. Aduceam cu noi averea de acasă: cuvinte părintești, slova liturgică, dar și miracolul horilor. Ne-am constituit printr-o nevăzută liniuță de unire. Ne-am cunoscut pe nume: Echim Vancea, Gheorghe Mihai Bârlea, Vasile Bârlea, Simion Șuștic, Ileana Mihai, Andrei Făt, Lucian Perța, Marin Slujeru, Mihai Nebeleac, Gheorghe Pârja… Și au mai fost buni și cu har.

Am deslușit faptul că în acest spațiu istoric, poezia cultă nu avea strălucire. Ce ne-a îndemnat spre poezie? În timpul nostru alumn am avut parte de dascăli care au intuit în noi că aveam o aplecare spre acest miracol care adună suflete, împrietenește oameni. Așa ne-am regăsit într-un cenaclu la Casa de Cultură. Cu mentori de nădejde. Profesorii noștri, Eracle Titircă, Ion Vancea, Ion Berinde, Ion Ardeleanu-Mecena, ori Ion Ardeleanu Pruncu. Dar mai ales pictorul și poetul Gheorghe Chivu, care ne era aproape, sau modele literare autohtone, cum au fost Alexandru Ivasiuc, Ion Iuga, ori Leonida Neamțu. Vremea a trecut, și generația de care vorbeam a stăruit în poezie.
Am debutat în volum, au apărut aprecieri critice, ne-am întâlnit cu valori lirice din țară. Dintre noi, cei care am pornit la drum, Echim Vancea este cel mai poet. Afirmație pe proprie răspundere! El este un document liric, o operă literară care a început în Maramureș și a urcat în istoria literaturii române. A fost, și a rămas, sincer cu valorile Nordului, pe care le-a distilat în vers cu amprentă proprie și le-a dat întâlnire cu valorile clasice, dar și cu eminenți reprezentanți ai generației anilor 60, când s-au întrupat simbolurile unei viziuni mai curajoase. Poetul Echim Vancea a rămas într-o continuă legătură cu pulsul creației contemporane, mai ales în perioada când a profesionalizat celebrul Festival Național de Poezie de la Sighetul Marmației. Apoi, ca director al Bibliotecii municipale, a lustruit prestigiul cărții. Declara într-un interviu: dacă nu ardea Biblioteca din Alexandria, omenirea era cu cel puțin 10 mii de ani mai avansată! Măgulitor crez.
A îmbrăcat și haina de editor. Dar scrisul a rămas ecranul pe care și-a proiectat frământările, bucuriile, întâlnirile cu cerul și pământul, misterul unic al prieteniei. Pe care îl poartă cu onoare ca un blazon lucitor, dobândit prin timp. Despre lucrurile profunde vorbește cu siguranță, categoric și cu argumente. Echim este un poet român cu un discurs liric original. Prin el, Nordul liric dă literaturii române unul dintre poeții autentici. I-am apreciat întotdeauna fantezia metaforei și convocarea cotidianului profund în versuri memorabile. Dacă în armată Echim a apărat fruntariile țării cu arma, că așa era rânduiala stagiului militar, acum, la altă margine de țară, limes, a îmbrăcat armura cuvântului. O parte a liricii sale nu se vrea îmblânzită, ci are orgoliul de a se rosti răspicat, sonor în aula unui timp devenit proprietate personală. Și a venit critica literară, cea fără odihnă și sever sfredelitoare, și a pus lupa pe creația sa. Ca într-un miracol optic, nu se întâmpla fenomenul de mărire, deoarece mare era substanța lirică de la nașterea poemului. Ca pe vremea călugărilor de la sfârșitul primului mileniu. Critica nu trebuia să-i mărească țesătura ideilor, întrucât se vedea din depărtare. Este deținătorul Marelui Premiu „Nichita Stănescu” al Serilor de Poezie de la Desești. Și al altor premii de prestigiu.
Mentorul nostru în toate cele, criticul literar Laurențiu Ulici, a constatat în urmă cu trei decenii: „Echim Vancea – maramureșean în literă și în spirit, izbutește să-și găsească tonul propriu în interpretarea partiturii optzeciste, relevându-se ca un poet al locului și al timpului său, prin apelul la gramatica postmodernismului românesc.” Și multe alte comentarii care nu încap aici. Și asta mă face să spun că Echim este cel mai poet dintre noi! Mai știu că Echim, într-o limbă imperială, înseamnă octombrie. Așa au decis astrele ca el să vină pe lume în data de 19 octombrie, în urmă cu 75 de ani, în satul Nănești de pe Iza. Și să fie dar liric și prieten vremii mele. Vremii noastre.
Să ne trăiești, frate de toate anotimpurile!

Literomania nr. 415 | In memoriam Johann Lippet OCT 19   READ IN APP   Literomania nr. 415 este online. Noul număr îi este dedicat, în parte, poetului Johann Lippet, scriitor german din Banat și membru fondator al Grupului de Acțiune Banat, dispărut dintre noi pe 5 octombrie. Johann Lippet: poezia unei biografii Alături de William Totok, Richard Wagner, Rolf Bossert, Ernest Wichner și alți scriitori, Johann Lippet a făcut parte din Aktionsgruppe Banat (1972–1975), grup literar care a marcat literatura de limbă germană din România. Un reper al operei sale este volumul biografie. un model, amplu poem epic publicat în limba germană în 1980 și apărut în română, în 1983, la Editura Cartea Românească, în traducerea lui Gabriel Gafița. Un fragment din poem a fost inclus și în antologia Vânt potrivit până la tare. Zece tineri poeți germani din România (Editura Kriterion, 1982), realizată de Peter Motzan și reeditată la Tracus Arte în 2012. În acest număr, Raul Popescu semnează un articol despre volumul biografie. un model, însoțit de un grupaj de poeme de Johann Lippet — un omagiu adus unui scriitor a cărui operă merită să fie redescoperită. Citește Literomania nr. 415 În sumarul numărului 415 ✦ Poezie — un poem inedit de Ionuț Manea. ✦ Traduceri — Axolotl, proza lui Julio Cortázar, în traducerea lui Dominique Ilea, deschide un nou ciclu de traduceri, intitulat „Alienus”. ✦ Cronică de carte — un text în limba engleză semnat de Rodica Grigore, în traducerea Mirelei Petrașcu. ✦ Dicționar recent — Dorica Boltașu despre „raportul de forțe” în viziunea lui Michel Foucault. ✦ Dicționar enciclopedic t’ahioian (5) — un nou episod semnat de George David. ✦ Flash fiction — proze scurte de Mihaela Sterpu, Gabriel Chiriac și Eduard-Gabriel Tănase. ✦ Literatură în limba spaniolă — Washington Daniel Gorosito Pérez semnează un articol despre Anne Carson, laureata Premiului Nobel pentru Literatură din 2026. Citiți noul număr Literomania și redescoperiți literatura lui Johann Lippet, alături de noi texte de poezie, proză, critică și traducere. Lectură plăcută! Flash fiction 700+ | Arhiva prozelor scurte din Literomania Flash fiction 700+ este probabil cea mai amplă arhivă de proză scurtă și foarte scurtă publicată în limba română. Pagina reunește peste 700 de texte semnate de peste 170 de autori români și străini, publicate în revista Literomania, la rubrica „Flash fiction stories”, din 2017 până în prezent. Arhiva este actualizată constant, pe măsură ce apar noi texte în Literomania. Rubrica „Flash fiction stories” este deschisă tuturor autorilor români și străini interesați de proza foarte scurtă.