vineri, 31 martie 2023

Trei jucători de la Minaur Baia Mare chemați la națională!

 

Naționala masculină de handbal va susține în luna aprilie două meciuri decisive în grupa a 4-a de calificare la Campionatul European 2024, care va avea loc în Germania, în perioada 10-28 ianuarie 2024. În grupa României mai sunt de jucat două etape. Naționala va întâlni în primul meci Austria (26 aprilie, pe teren propriu), iar în al doilea, Ucraina, partidă considerată în deplasare (30 aprilie).

22 de jucători au fost convocați de selecționerul Xavi Pascual pentru această acțiune, trei dintre ei fiind de la CS Minaur Baia Mare: Călin Căbuț, Robert Nagy și Tudor Buguleț. Austria conduce în clasamentul grupei cu 8 puncte, România are 4 puncte, iar Insulele Feroe și Ucraina au câte 2 puncte. La turneul final se califică echipele de pe primele două locuri din grupe plus cele mai bune patru grupări de pe locul 3.

 Sursa: CS Minaur

BJPD BM. Agenda evenimentelor culturale din săptămâna 3 - 8 aprilie 2023

 

 




Marți, 4 aprilie

ora 17.00, Sala de conferințe

 

Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare organizează lansarea a două volume, apărute în acest an, la editura Eurotip, semnate de doi profesori, tată și fiu. Prima carte intitulată „Dinamica evoluției SARS-Cov2 în România” este scrisă de profesorul de biologie Filip Claudiu-Denis, iar a doua lucrare cu titlul „Îmbunătățirea vitezei de reacție în luptele de box”, aparține profesorului antrenor de box, Filip Claudiu-Gheorghe. Prezentarea lucrărilor va fi făcută de către cei doi autori.

 

                                                                    Miercuri, 5 aprilie

ora 13.00, Sala de conferințe

                                                      

Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” în parteneriat cu Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Liviu Borlan” Maramureș organizează, în prezența autorului, lansarea volumului de poezii „Capriciile tăcerii”, semnat de poetul bihorean Gheorghe Vidican.

Vor lua cuvântul: poetul Gheorghe Pârja, poetul Nicolae Scheianu, prof. dr. Daniela Sitar-Tăut, Dana Gagniuc-Buzura, manager „Nord literar”.

 


                                                                               Joi, 6 aprilie

ora 14.00, Sala de conferințe

 

Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” în colaborare cu Uniunea Artiștilor Plastici din Republica Moldova și Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova organizează lansarea romanelor: Tragedie pozitivă”, „Deportări din Valea Răutului”, „E pustie Slatina fără tine”, „Drumuri printre ziduri”, semnate de scriitorul basarabean Leonid Popescu. Tot cu această ocazie, va avea loc vernisajul expoziției de pictură din  Basarabia Moldavă intitulată „Cuvânt românesc în culoare”, a artistului plastic basarabean Leonid Popescu. Expoziția va putea fi vizitată în holul mare al bibliotecii în perioada 6-21 aprilie.

Prezintă: dr. Teodor Ardelean, directorul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu”, prof. univ. dr. Silvia Bacalâm-Cheianu (Chișinău);

Invitați: Robert Ștrebeli, directorul Muzeului de Artă Baia Mare; poetul Gheorghe Pârja, prof. univ. dr. Vitalie Răileanu (Chișinău), acad. Grigore Tinică (Iași), conf. univ. dr. Gheorghe Mihai Bârlea, poetul Iurie Moiș și prof. istoric Ion Huzău (Transcarpatia, Ucraina).



ȘTEFAN SELEK

O nouă ședință a Ligii Scriitorilor Maramureș

 


Stimati iubitori de literatura,

Sambata, 1 aprilie 2023, ora 11,oo este o noua zi de cenaclu si va invit cu drag sa participati. Tema, asa cum a fost anuntata, este" Viata si activitatea lui Octavian Goga".

Prea mici pentru un subiect atat de amplu, ne facem curaj sa citim macar din poemele date noua de Domnia sa.

Sa ne intalnim la 1 Aprilie cu sanatate si suflet deschis. O seara minunata tututor!


FELICIA CARMENA BAINTAN

Presedinta LSR MM


                                                                    *******


Octavian Goga s-a născut la 1 aprilie 1881 în  Rășinari, a decedat în  7 mai 1938, a fost înmormântat la Ciucea, Cluj.  A fost un mare poet român, militant fascist și antisemit, politician de extremă dreaptă, cel de-al 37-lea prim-ministrul României de la 28 decembrie 1937 până la 11 februarie 1938, ministru în varii guverne și membru al Academiei Române din anul 1920.

În 1890 poetul s-a înscris la liceul de stat din Sibiu (astăzi Colegiul Național „Gheorghe Lazăr”), ale cărui cursuri le-a urmat până în 1899, când s-a transferat la liceul românesc din Brașov (în prezent Colegiul Național „Andrei Șaguna”). La absolvirea liceului, în 1900, s-a înscris la Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din Budapesta, continuându-și apoi studiile la Berlin și încheindu-le în 1904.

Pe 14 octombrie 1906 se căsătorește cu Hortensia Cosma, fiica cea mică a politicianului și bancherului Partenie Cosma, directorul Băncii „Albina” din Sibiu, unul dintre cei mai înstăriți români din Transilvania. Ceremonia a avut loc la Catedrala Mitropolitană din Sibiu, nași fiind Alexandrina și Alexandru Vlahuță. Această căsnicie s-a destrămat după 14 ani, când Goga s-a îndrăgostit de cântăreața Veturia Triteanu, născută MureșanA, cu care s-a căsătorit în ianuarie 1921. Octavian Goga a făcut parte din Comitetul Național Român de la Paris.

Debutul publicistic

În numărul din 12-24 decembrie (nr. 275, p. 1098) ziarul Tribuna (Sibiu) i-a publicat prima poezie, Atunci și acum, semnată „Tavi”. Ion Pop-Reteganul de la Revista Ilustrată (Bistrița) i-a scris la poșta redacției: „Ai talent, tinere amic, cultivează-l cu diligență, că poți deveni mare. Ziua bună de dimineață se arată. Nu cumva să neglijezi datorințele de studinte.” După aceste încurajări i se publică pe o jumătate de pagină poezia Nu-i fericire pe pământ. Goga, elev la liceul cu limba de predare maghiară din Sibiu, încă nu împlinise șaptesprezece ani.

Următoarele poezii pe care le-a publicat în Revista Familia a lui Iosif Vulcan (Oradea, an XXXIV, 1898, nr. 44, p. 13, noiembrie) și în ziarele Tribuna și Luceafărul (nr. 11, 1 decembrie 1902, nr. 14 - 15, 1 august 1903) au fost semnate, cu precădere, tot „Octavian” și apoi „Nic. Otavă”. Abia la 15 septembrie 1903 a semnat, în Luceafărul, prima poezie (Sfârșit de septembrie), cu numele „Octavian Goga”.

La 1 iulie 1902 a apărut la Budapesta revista Luceafărul, publicație pentru cultura națională și unitatea politică a românilor din Transilvania, unde Goga și-a publicat majoritatea poeziilor. Înființarea revistei s-a datorat studenților români care activau la Budapesta în cadrul Societății „Petru Maior”: Al. Ciura, semnatarul articolului „În loc de program” din primul număr, și Goga, cel care în 1933 a afirmat că titlul revistei „era înrudit cu starea sufletească și cu conștiința literară din acele vremi”. Majoritatea creațiilor incluse de Goga în volumul Poezii (1905) au apărut în revista Luceafărul, în paginile căreia poetul s-a afirmat ca talent literar autentic.

În 1904 a apărut în Luceafărul (an III, nr. 4, 15 februarie, p. 91 - 92) cunoscuta poezie Oltul, apoi în nr. 7, din 10 aprilie, p. 151, poezia Dăscălița, semnate „Nic. Otavă”, iar în 1905, poeziile: Plugarii, Lăutarul, Dascălul, Rugăciune și Clăcașii.

În 1905 a apărut la Budapesta volumul Poezii, reeditat apoi de editura „Minerva”, la București în 1907 și la Sibiu în 1910. După acest debut editorial, devenit un adevărat eveniment literar, poetul a intrat tot mai mult în conștiința opiniei publice. Criticul literar Ion Dodu Bălan aprecia că volumul lui Goga „înseamnă începutul unei noi epoci pentru sufletul nostru românesc”, pentru că „nimeni n-a întrecut la noi vigoarea, puritatea și muzica limbii, bogăția culorilor, originalitatea ideilor, seninătatea concepțiilor, candoarea expresiilor și fondul sănătos național, ce se concentrează în aceste poezii”. Poeziile din acest volum sunt socotite „creațiuni geniale” și cei mai valoroși critici „înțeleg rosturile sociale, naționale și estetice ale acestei apariții în istoria liricii românești”.

Alte aprecieri de prețuire au formulat Sextil Pușcariu, I. L. Caragiale, George Coșbuc, Alexandru Vlahuță, Eugen Lovinescu, Barbu Ștefănescu Delavrancea, George Panu. Considerat poet al neamului, pe ambii versanți ai Carpaților, poetul s-a bucurat, la numai 25 de ani, de un prestigiu literar remarcabil.

Moartea

Retras singur la Castelul de la Ciucea - soția sa, Veturia Goga a preferat să rămână la București - Goga a suferit la 5 mai 1938, în parcul conacului, un accident vascular cerebral cu hemiplegie și a intrat în comă. A decedat după două zile, pe 7 mai 1938 la ora 14,15, la vârsta de 57 de ani. Regele Carol al II-lea a dispus să i se facă funeralii naționale care, datorită sărbătorii de 10 mai, urmau să înceapă la 11 mai. Cale de două zile, duminică 8 mai și luni 9 mai prin fața catafalcului din Ciucea a continuat pelerinajul oamenilor. Marți, 10 mai, trenul mortuar a pornit spre București. Sicriul a fost așezat miercuri, 11 mai, în rotonda Ateneului, unde a stat până sâmbătă 14 mai, când s-au desfășurat funeraliile naționale. Conform dorinței sale menționate în testament nu s-au rostit cuvântări iar pe corpul neînsuflețit a fost depusă o svastică nazistă.

Poetul Octavian Goga a fost înmormântat la București, la cimitirul Bellu. Ulterior trupul Poetului a fost reînhumat la conacul său de la Ciucea, conform dorinței acestuia.

 SURSA: WIKIPEDIA

PICURI DE ÎNȚELEPCIUNE

 

Cântărețul, dirijorul și...omul fericit

 1. „Când am pășit în această carieră, totul era atât de fascinant că parcă nu aveam vreme să visez, pentru că totul era pur și simplu... ca un   vis. Dragostea publicului, piesele care au devenit foarte repede șlagăre, și ceea ce se întâmpla erau desprinse dintr-o poveste. Mirul și harul cu care am fost uns  de către Divinitate, m-au însoțit mai mult de jumătate de secol pe scenă. Acești ani au dovedit că am avut și NOROC... Noroc să fi avut doi părinți minunați, o familie care m-a răsfățat, răsfăț pe care l-am avut mai târziu și din partea publicului, noroc să întâlnesc oameni remarcabili la momentul potrivit, noroc ca de fiecare dată să merg mai departe, noroc să o am alături toată viața mea pe soția mea care m-a susținut mereu încă din facultate. Talentul fără muncă și noroc nu știu ce căi ar fi luat. Încă de la naștere am trăit un miracol... Mama a făcut totul ca de la 4-5 ani să urc pe scenă, mai întâi la Teatrul pentru copii timișorean, apoi pe scena mică a muzicii. La 5 ani am fost premiat pentru interpretarea romanței „Cruce albă de mesteacăn” învățată de la tata. A urmat apoi școala, Universitatea-Filologia. Miracolul scenei, al muzicii m-au adus pe scenă după 12 ani de profesorat. În această lume ciudată, asta să nu-i zic altfel, mai cred în adevăr, frumos și bine, cred în dispariția nonvalorilor care ne sufocă și am speranța că în viitor, noi, care am urmat cu cinste generația de aur și aici numesc pe Maria Tănase, Ioana Radu, Maria Lătărețu, Ion Luican, care au fost iubiți de conducătorii țării, noi- cei de azi să nu mai ducem grija zilei de mâine”.

 

Tiberiu Ceia (1940-2023),

cântăreț de muzică populară, reprezentant al Banatului, profesor, director de școală, realizator al emisiunii „Cântecul de acasă”. A concertat alături de ansamblul Doina Oltului. A cântat la emisiunea Dialog la distanță, unde și-a primit statutul de cântăreț de muzică populară.

 

+ + +

 

2. Nu prea acordăm atenţie faptelor mici, nici celor bune, nici celor rele. Le considerăm mărunţişuri fără valoare. Ne incită doar marile realizări, marile acte de eroism, iar pe de altă parte, ne îngrozesc doar fărădelegile, marile păcate. Agitaţia zgomotoasă, considerată activitate, ne atrage atenţia, dar o faptă bună, este nesemnificativă. Discutăm mai mult despre personalităţi publice, despre vedete, fără să-i mai observăm pe cei de lângă noi. Ne interesează ceea ce iese în evidenţă, tot ceea ce este zgomotos, ceea ce produce vâlvă, iar ceea ce este smerit şi delicat nu ne mai preocupă. Adesea tânjim după înfăptuiri măreţe, uitând de micile îndatoriri zilnice, sau ne raportăm la marile fărădelegi, fără să mai luăm în considerare şi micile greşeli care ne încarcă sufletul. Şi totuşi unele fapte mici pot fi foarte mari”.

Preot Dr. Daniel Camară  (1977-),

preot iconom stavrofor, paroh în orașul Sărmașu, Doctor în Teologie, profesor la Liceul Samuil Micu, dirijor și formator de coruri, ctitor de biserici și al Mănăstirii Sf. Mina – Sărmașu, duhovnic și îndrumător apreciat și iubit.

 

+ + +

 

3. „Cunoscutul om de stat american Benjamin Franklin era impresionat de buna dispoziție și voioșie care o arăta pe fața lui un muncitor ce lucra pe un șantier din apropierea locuinței sale. Într-o zi îl întreabă de ce este așa fericit, care-i taina bunei lui dispoziții. Lucrătorul răspunse: „Domnule, sunt sănătos, am cea mai bună soție din lume. Dimineața când pornesc la lucru, mă petrece până în pragul casei, mă binecuvintează și îmi spune să mă gândesc la sănătatea mea. Când vin seara acasă, o aflu așteptându-mă cu drag, cu copiii, și mă întreabă cum mi-a mers peste zi. Când intru în odaie, aflu totul curat, toate la locul lor, iar pe masă o cină gustoasă aburind. Pot eu să nu mă socot un om fericit”?

              P.S. I Timotei cap. 2, vers. 1-4 „Vă îndemn deci, înainte de toate, să faceţi cereri, rugăciuni, mijlociri, mulţumiri pentru toţi oamenii, pentru împăraţi şi pentru toţi care sunt în înaltele dregătorii, ca să petrecem viaţa paşnică şi liniştită întru toată cuvioşia şi buna cuviinţă că acesta este lucru bun şi primit înaintea lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, care voieşte ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină”.

Cu dragoste creștină,

Părintele Ilie Bucur, Sărmaș, Mureș

Prof. Olimpia Mureșan, Ulmeni, Maramureș

 

 


Seminarul „Oportunități de digitalizare” – demers One-IT de transformare digitală în business

One-IT a organizat miercuri, 29 martie 2023, seminarul „Oportunități de digitalizare”, evenimentul dedicat companiilor care vor să își eficientizeze activitatea cu ajutorul tehnologiilor IT, la care au participat 70 de antreprenori din mediul de business local.

Într-o perioadă în care firmele românești regândesc modul de organizare și optimizare ale activității, acest eveniment a reprezentat o oportunitate excelentă pentru afacerile locale de a obține informații valoroase legate de implementarea noilor tehnologii în fluxul lor de lucru și de a primi răspunsuri la cele mai importante întrebări legate de digitalizare.

În cadrul seminarului, antreprenorii prezenți au aflatdetalii esențiale pentru accelerarea procesului de transformare digitală legate de:

– beneficiile implementării de echipamente și soluții IT performante ce aduc un plus de eficiență și productivitate în business;

– informații utile și în premieră legate de liniile de finanțare care se desfășoară la momentul actual pentru digitalizarea firmelor;

– alternative de finanțare care prind tot mai mult contur în rândul firmelor românești, precum este închirierea de echipamente și soluții IT.

Aceste subiecte de actualitate au fost abordate în detaliu de experții prezenți la eveniment, care au împărtășit din experiența lor dobândită în urma proiectele de digitalizare implementate la numeroase companii din România.

Nicolae Onțiu, CEO & Fondator One-IT, este cel care a deschis seminarul cu prezentarea unor informații valoroase despre optimizarea activității, punând accentul pe beneficiile implementării corecte a tehnologiei în business. Mai mult, a subliniat pe tot parcursul evenimentului faptul că digitalizarea poate aduce eficiență, productivitate și,implicit, profitabilitate în orice domeniu de activitate, cu condiția ca tehnologia IT să fie integrată în mod corect în fluxul de lucru al firmei.

Digitalizarea poate aduce o creștere de 30% în cifra de afaceri pentru IMM-urile din România, conform studiului MKOR Business Sentiment - Digitalizarea IMM-urilor din România. În acest context, Nicolae Onțiu a evidențiat importanța parcurgerii celor 3 pași de digitalizare în business:

1. Înțelegerea experienței clientului, ținând cont de traseul complet de la client prospect la client recurent.

2. Identificarea proceselor din firmă și a celor care pot fi eficientizate și automatizate prin soluții IT performante.

3. Crearea și respectarea planului IT conform fluxului de lucru și previzionării dezvoltării companiei.

Procesul de digitalizare este mai bine înțeles atunci când este susținut de exemple concrete din mediul de afaceri. Astfel,doi dintre clienții parteneri ai One-IT au oferit câteva studii de cazextrem de interesante, care au evidențiat beneficiile digitalizării în diverse domenii de activitate. În urma acestor studii de caz, participanții au aflat cum au implementat alte firme locale alături de echipa One-IT soluții de digitalizare care le-au adus rezultate remarcabile în business.

În ultima perioadă, tot mai multe afaceri tind să își îmbunătățească infrastructura IT, concentrându-se pe posibilitățile de digitalizare care au un impact financiarredus. În acest context, participanții au avut oportunitatea de a afla detalii importante din prezentarea lui Ionuț Pop, Expert și AreaSales Manager GrenkeRenting. Specialistul a vorbit despre închirierea de echipamente și soluții IT, evidențiind beneficiile pe care le pot obține firmele prin închirierea IT cu flexibilitate sporită și eforturi financiare minime.

De asemenea, datorită lansării a numeroase programe de finanțare ce pot fi accesate de firme în scopul digitalizării, participanții au primit detalii suplimentare chiar de la Răzvan Gălățan, Expert și Director Operațional Goodwill Consulting, care a prezentat noutăți despre programele guvernamentale la care pot să-și depună cereri de finanțare sau care urmează a fi lansate în următoarea perioadă, venind cu lămuriri foarte importante legate de digitalizarea din fonduri nerambursabile.

Prezentările susținute de partenerii One-IT au fost relevante și utile pentru implementarea tehnologiilor în business, iar în cadrul unei sesiuni Q&A,participanții au avut posibilitatea să interacționeze și să adreseze întrebări experților, pentru a înțelege beneficiile digitalizării și a lămuriaspecte legate de implementarea concretă a soluțiilor ITcare duc la îmbunătățirea întregii activități.

În urma evenimentului, Nicolae Onțiu, CEO & Fondator One-IT, a declarat: „Mă bucur că mediul de business a început să conștientizeze importanța implementării tehnologiilor digitale. One-IT susține în mod activ dezvoltarea companiilor și concentrarea resurselor către ceea ce contează: o afacere competitivă care funcționează eficient, cu procese optimizate și cu o viziune de dezvoltare pe termen lung. Mulțumim tuturor antreprenorilor pentru că au răspuns invitației noastre și pentru interesul acordat informațiilor oferite de specialiști.”

În completare, Răzvan Gălățan, Expert și Director Operațional Goodwill Consulting, a precizat: „Mă bucur că am fost invitat de partenerii noștri de la One-IT să particip la acest eveniment. Totul a fost extrem de bine organizat și consider că fiecare prezentare a fost educativă și relevantă.Am remarcat la final antreprenori încântați de informațiile primite, fapt care îmi oferă încrederea că prin aceste evenimente vom reuși să creștem gradul de digitalizare a firmelor din județul Maramureș.”

Seminarul „Oportunități de digitalizare” a venit ca răspuns la nevoia antreprenorilor de a obține informații relevante și recomandări punctuale de la experți cu experiență, oferind un spațiu de dialog pentru mediul de business localaflat în proces de dezvoltare prin intermediul tehnologiei.

Pentru detalii suplimentare sau pentru soluții IT de digitalizare ce pot fi implementate în afacere, One-IT vă stă la dispoziție la adresa contact@one-it.ro.

Despre ONE-IT SRL

One-IT este furnizor de echipamente, soluții și servicii personalizate IT.De peste 19 ani prezent pe piață, One-IT s-a afirmat pe piața regională și nu numai, prin calitatea produselor și serviciilor oferite, precum și ale soluțiilor IT personalizate pentru mediul de afaceri. În timp, a devenit lider pe piața IT din nordul țării și continuă să ofere inovație tehnologică, pentru dezvoltarea companiilor și implicit a comunității de business din regiune.

Compania și-a propus să ajute firmele private și instituțiile publice prin intermediul tehnologiei. Astfel, oferă o gamă completă de echipamente hardware și software pentru sectorul business, însoțite de analiză IT specializată și service autorizat.

Colaborarea cu liderii internaționali din domeniul IT, precum: Microsoft, Xerox, Intel, HP, Dell, Cisco, Fortinet și alții la fel de valoroși, a consolidat și a crescut garanția unei oferte complete de produse și servicii IT competitive, bazate pe competențe profesionale și tehnologii cu adevărat utile mediului de afaceri și domeniului public.

Pentru că este ancorată în prezent și mereu țintită către viitor, compania își propune să asigure produse de ultimă generație, să dezvolte și să implementeze soluții IT eficiente, care să contribuie la dezvoltarea și succesul clienților.

One-IT, Mai mult decât un expert, un prieten!

Pentru detalii suplimentare despre digitalizare, vă rugăm să vizitați pagina oficialăwww.one-it.ro







Înscriere concurs - FORMIDABILII!