luni, 30 septembrie 2013
Papahagi îl acuză pe Ponta de un nou plagiat
Premierul Victor Ponta este acuzat de plagiat de profesorul
universitar Adrian Papahagi. Acesta, cadru didactic la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj și vicepreșdinte al
Partidului Mișcarea Populară, susține că Victor Ponta a tradus cuvânt cu
cuvânt dintr-o carte fără să precizeze sursa.
Ponta ar fi preluat în volumul „Răspunderea în dreptul
internaţional umanitar”, semnată alături de Daniela Coman, pasaje din cartea
“La Cour Pénale Internationale. Le Statut de Rome”, scrisă de William Bourdon
şi Emmanuelle Duverger.
Papahagi spune, potrivit romanialibera.ro, că a descoperit
cazul încă din vară şi l-a semnalat inclusiv premierului Franţei, Jean-Marc
Aurault.
“Din nefericire, nu avusesm încă timp să documentez cum se
cuvine acest nou plagiat. Între timp, cu ajutorul unor prieteni care doresc
să-şi păstreze anonimatul, am pus pe două coloane textul plagiat prin traducere
şi cel al lui Ponta-Coman.
Ponta preia fără jenă detalii de culise, accesibile lui
William Bourdon, care a participat la comisiile pregătitoare (martie
1996–martie 1998) ale Conferinţei de la Roma din 1998 ca principal reprezentant
al ONG-urilor, dar pe care nu avea cum să le cunoască un procuror la Parchetul
de pe lângă Judecătoria sectorului 1, Bucureşti”, precizează Papahagi, citat de
romanialibera.ro.
I.F.
Semnificaţii istorice pentru 1 octombrie 2013
1875 - Ion Creangă a
debutat în revista "Convorbiri literare" cu "Soacra cu trei
nurori". Este considerat a fi unul dintre clasicii literaturii române mai
ales datorită operei sale autobiografice "Amintiri din copilărie".
(n. 1 martie 1837 - d. 31 decembrie 1889)
1855 - A apărut "Steaua Dunării", jurnal politic,
literar şi comercial sub conducerea lui Mihail Kogălniceanu.
1899 - A încetat din viaţă Anton Bacalbaşa, ziarist,
prozator şi traducător român, creatorul personajului literar Moş Teacă (n.
1865).
1920 - S-a născut actorul american Walter Matthau:
"Morocănoşii", "Route 66", "Floarea de cactus",
"Afurisitul de telefon" (d. 2000).
1949 - A fost proclamată Republica Populară Chineză, după
victoria militară a Partidului Comunist Chinez asupra Kuomintang-ului. Lider al
ţării a fost Mao Zedong, care a instaurat o dictatură sângeroasă, zeci de
milioane de chinezi fiind ucişi în timpul în care acesta a condus China.
1992 - Michael Jackson a susţinut un concert în România în
cadrul turneului "Dangerous". Show-ul de pe Stadionul Naţional este
considerat a fi unul dintre cele mai bune din cariera lui Michael Jackson.
2003 - Statele Unite au aderat oficial la UNESCO, Organizaţia
Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură, for din care se
retrăseseră în anul 1984, în timpul mandatului lui Ronald Reagan, în semn de
protest faţă de politica organizaţiei.
2005 - Pugilista Mihaela Cijevschi (cat. 54 kg) a devenit
prima campioană mondială din istoria boxului feminin românesc, titlu cucerit la
Campionatele Mondiale de la Podolsk, Rusia.
Premiile "Cărţile Anului 2012" oferite la SĂRBĂTOAREA CASTANELOR 2013 de către PRIMĂRIA BAIA MARE
Concursul "Cărţile Anului", organizat în cadrul
Sărbătorii Castanelor, are deja o tradiţie de aproape 20 de ani. În fiecare
toamnă, în cadrul unui eveniment festiv organizat de Asociaţia Scriitorilor
Baia Mare şi Municipiul Baia Mare, sunt premiaţi, după o jurizare competentă,
autorii celor mai valoroase cărţi apărute în anul precedent. De data aceasta,
au fost prezentate juriului 34 de cărţi, fiind premiate 13.
Juriul a fost
prezidat de prof. univ. dr. Ioan Derşidan, fost decan al Facultăţii de Litere
din Oradea, iar membri au fost: prof. univ. Săluc Horvat, preşedintele
Asociaţiei Scriitorilor Baia Mare, poetul Gheorghe Pârja, preşedintele
Reprezentanţei Maramureş a Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor, dr. Teodor
Ardelean, directorul Bibliotecii Judeţene "Petre Dulfu", prozatoarea
Florica Bud, preşedintele Cenaclului Scriitorilor şi prof. univ. dr. Ana Olos.
Iată premiile:
1. Premiul
pentru poezie
Ioan Dragoş,
"Studiu de oportunitate", Editura Echim, Sighetu Marmaţiei, 2012;
Ion Bogdan, "Elegii domestice", Editura Dacia XXI,
Cluj-Napoca, 2012;
Mircea Crişan, "Distanţa dintre umbră şi apă",
Editura Limes, Cluj-Napoca, 2012;
Rodica Brad-Păuna, "Poezii văzute prin ochii unei
păsări", Editura Limes, Cluj-Napoca, 2012;
2. Premiul pentru
critică literară
Gheorghe Glodeanu, "Narcis şi oglinda fermecată.
Metamorfozele jurnalului intim în literatura română", Editura Tipo
Moldova, 2012;
3. Premiul pentru
carte ştiinţifică
Livia Ardelean, "Istoria economică şi socială a
Maramureşului între 1600-1700", Editura Ethnologica, 2012;
4. Premiul pentru
carte didactică şi documentară
Gheorghe Ardelean, "Interactiv Bazin. Software didactic
pentru studiul bazinelor de atracţie", Editura Universităţii de Nord,
2012;
Nistor Ioan Bud, "Clubul epigramiştilor Spinul la 10
ani (2002-2012)", Biblioteca Judeţeană "Petre Dulfu", Baia Mare,
2012;
5. Premiul pentru
literatură populară
Pamfil Bilţiu, Maria Şerba, Maria Bilţiu, "Folclor de
pe Valea Cosăului", Editura Eurotip, Baia Mare, 2012;
Nicoară Mihali, Mihai Ciurcaş, "Săpânţa"
(fotoalbum), Editura Eurotip, Baia Mare, 2012;
6. Premiul pentru
teatru
Augusta Stan Buteanu, "Teatru etno-mitic-istoric",
Editura Limes, Floreşti - Cluj, 2012;
7. Premiul pentru carte de muzică
Simion Vaida şi
Lotica Vaida, "Liviu Borlan. Piese corale", Editura Boema, Turda,
2012;
8. Premiul special al
juriului
Octavian Butuza, "Justinian - Patriarhul
Maramureşului", Editura Eurotip, Baia Mare, 2012; "Comuniune şi
mărturisire", Editura Eurotip, Baia Mare, 2012.
Anca GOJA
Comunicat de presă
Prefectul
judeţului Maramureş Anton Rohian a
participat luni, 30 septembrie 2013, ora 10 la şedinţa Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, desfaşurată
în sistem videoconferinţă, sub
conducerea primului ministru Victor Ponta.
Tema
şedinţei a vizat pregătirea structurilor
pentru intervenţiile în situaţii de urgenţă provocate de manifestarea
fenomenelor meteorologice şi hidrologice prognozate în viitorul apropiat.
La
nivel judeţean au participat la
videoconferinţă prefectul Anton Rohian, subprefectul Pamfil Bercean, inspectorul
şef al I.S.U Maramureş colonel Ioan Pop, precum şi membri Comitetului Judeţean pentru Situaţii
de Urgenţă.
Cu
această ocazie, primul ministru Victor Ponta a
cerut prefecţilor şi factorilor responsabili, o conlucrare eficientă în
vederea prevenirii şi gestionării cu responsabilitate a situaţiilor de urgenţă
ce se pot produce. Acesta a solicitat de
asemenea, o evaluare a contractelor
cu firmele care asigură deszăpezirea,
precum şi începerea pregătirilor pentru sezonul de iarnă.
Discuţiile
s-au axat în principal pe avertizările meteorologice de cod galben şi
portocaliu din aceste zile, emise pentru mai multe judeţe din sud- vestul şi
sud- estul tarii.
De
asemenea, vicepremierul Liviu Dragnea a solicitat autorităţilor judetene şi
locale să identifice zonele cu potenţial
major de risc, să identifice eventuale adaposturi pentru sinistraţi care să fie
aprovizionate cu apa, alimente şi medicamente
de strictă necesitate.
Prefectul
judetului Maramureş Anton Rohian , în calitate de preşedinte al Comitetului
Judeţean pentru Situaţii de urgenţă a
cerut celor prezenţi la şedinţă seriozitate şi responsabilitate în executarea intervenţiilor. Acesta a
avertizat primarii să se ocupe de curăţarea canalelor, şanţurilor şi rigolelor
pentru a evita producerea de inundaţii în cazul ploilor abundente. De asemenea,
prefectul Anton Rohian a solicitat o
situaţie a pregătirilor de iarnă la nivel de judeţ, aspecte ce urmează a fi
analizate în şedinţa Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, care se
va desfaşura zilele următoare.
Instituţia Prefectului Judeţul Maramureş
Prefectul Anton Rohian s-a întâlnit cu preşedintele Senatului Crin Antonescu
Prefectul
judeţului Maramureş Anton Rohian s-a întâlnit la finele săptămânii trecute la Sighetu Marmaţiei ,
cu preşedintele Senatului Crin Antonescu.
Intalnirea a avut loc la Primăria Sighetu
Marmaţiei, la discuţii fiind prezenţi vicepremierul Daniel Chiţoiu, secretarul
general al PNL Eduard Hellvig, ministrul diasporei Cristian David, secretarul
general adjunct al Senatului Dan Mihalache, precum şi primarul municipiului Sighetu
Marmaţiei Ovidiu Nemeş.
Principalele
aspecte discutate au vizat câteva din
investiţiile necesare la momentul de faţă în judeţul Maramureş: redeschiderea
mineritului , finanţarea lucrărilor pe
tronsonul Baia Mare – Sighetu Marmaţiei şi Moisei – Iacobeni, precum şi găsirea
celor mai bune soluţii de finanţare pentru podul peste Tisa în locaţia Sighet –Biserica Albă.
Prefectul
judeţului Anton Rohian va participa miercuri 2 octombrie a.c. în Bucureşti, la Ministerul Economiei ,
la şedinţa Comisiei de Dialog Social,
unde va pune în discuţie aceste probleme
de interes judeţean .
Instituţia
Prefectului Judeţul Maramureş
Comunicat de presă senator Sorin Marius BOTA
Tiosulfatul de sodiu – o
metodă nepoluantă de extragere a aurului şi argintului
Senatorul PSD Sorin Bota a avut o
întâlnire la Salonul Inventatorilor Maramureşeni, manifestare inclusă în cea
de-a 21-a ediţie a Sărbătorii Castanelor – Baia Mare, cu domnul Dr. Ing. Jack
Goldstein, cel care a inventat şi brevetat împreună cu un grup de colegi, o
procedură de extragere a aurului şi argitului fără cianuri.
„Se vehiculează ideea că tiosulfatul de sodiu ar fi mai nociv decât
cianurile şi că e o tehnologie care nu ar fi rentabilă. Pot să vă informez că
tiosulfatul de sodiu este folosit în arta fotografică (nu este altceva decât
substanţa folosită ca fixator în developarea fotografiilor), fiind folosit
chiar în spitale în secţiile de radiologie fără a se fi înregistrat vreun
impact negativ asupra cuiva. Tiosulfatul
de sodiu se mai folosește
în procesul de galvanizare (acoperirea
metalelor cu un strat de argint sau aur) şi inclusiv în medicină ca antidot în
întoxicațiile
cu cianuri.
Am
primit asigurări din partea domnului inginer că metoda de prelucrare cu
tiosulfat de sodiu nu produce reziduri toxice, nu are impact negativ asupra
mediului şi mai mult are un randament de extragere a metalelor preţioase cu
cinci procente mai mare decât metoda clasică, cu cianuri”, a declarat senatorul
Sorin Bota.
Cabinetul senatorului
SE ÎNTÂMPLĂ LA BIBLIOTECĂ...
MIERCURI, 2 OCTOMBRIE 2013
ora 10.00, Salonul Artelor,
Activitate de prevenire a delicvenţei, organizată în cadrul
Săptămânii prevenirii criminalităţii, de către Inspectoratul Judeţean de
Poliţie Maramureş în colaborare cu Penitenciarul Baia Mare;
ora 16.00, Sala Maramureş,
Începe un nou sezon de cursuri în metodologia Povestirilor
Digitale.
În perioada 2-23 octombrie 2013, seria a 8-a de cursanţi,
cadre didactice, vor desfăşura cursul în fiecare miercuri, patru întâlniri consecutiv,
câte trei ore. Cursul este gratuit şi se va lucra efectiv pe laptop-urile
bibliotecii. Cursanţii vor creea în cadrul cursului un film, de maxim 3 minute,
pe o tema opţională.
Competenţele obţinute în urma cursului sunt :
- de prelucrare a fotografiilor în programul Microsoft
Office Picture Manager,
- de înregistrare şi editare audio în programul Audacity,
- de creare și
editare video în programul Windows Live Movie Maker,
- de subtitrări în programul DivXLand Media Subtitler 2.0.8.
Următoarele serii sunt planificate după cum urmează:
- seria 9 – 30 octombrie - 20 noiembrie 2013,
- seria 10 - 27 noiembrie - 18 decembrie 2013.
Trainerul cursului este: Corina Şandor-Martin – formator în
metodologia Poveştirilor digitale (Digi-Tales) .
JOI, 3 OCTOMBRIE 2013,
ora 12.00, Sala de Conferinţe,
Lansarea celui de-al
doilea volum al cărții: „Un jurnalist prin bibliotecă”, de Anca
Goja, ziaristă la cotidianul Graiul Maramureşului ( în fotografie). Volumul a
apărut sub egida Bibliotecii Județene și cuprinde articole publicate în cotidianul
„Graiul Maramureșului” despre evenimente organizate sau
găzduite de instituția condusă de dr. Teodor Ardelean.
ŞTEFAN SELEK
Comunicat de presă
Singurul club de cricket din Transilvania, Cluj Cricket Club
(CCC),
joacă turneul final al campionatului naţional. După două
titluri de
vicecampioni, jucătorii clujeni vor încerca în acest an să
obţină
medalia de aur. Celelalte trei echipe participante la finală
sunt din
Bucureşti. CCC a fost înființat
în anul 2009 și înregistrat oficial
drept club sportiv în 2010. CCC este, de asemenea, membru
fondator al
Federației Române de
Cricket.
Iată echipa care va încerca să cucerească titlul naţional:
1. Ruben Bhale
2. Dushyant
Maradiya
3. Pavel Florin
4. Azzum Haider
5. Andrei
Iriminescu
6. Eddison Harris
7. Dalvinder Singh
8. Raj Arjun
9. Arslan Cheema
10. Shoaib Khan
11. Claudiu
Padurean
12. Marc
Pillich-Wright
13. Awais Khan
(Scorer)
Claudiu Pădurean
redactor - șef
www.clujtoday.ro
claudiu.padurean@clujtoday.ro
0040744566444
0040723677344
România Pitorească de-a dreptul! Super-ediţie Fanatik Show, astă seară ora 20:30, pe...Etno TV!
Fanatik Show, probabil "cel mai bun talk-show de sport zilnic
din România", revine în forţă, începînd de azi, 30 septembrie 2013!
Fanatik Show reîncepe astăzi, de
la ora 20:30, pe Etno TV, televiziunea românilor de pretutindeni. Prima ediţie
a emisiunii scoase abuziv din grila RCS-RDS la presiunile găştii de la FRF şi a
politicului se anunţă explozivă, Adrian Mititelu şi Ana Maria Prodan, ultimele
bastioane ale luptei împotriva Mafiei din fotbal, urmînd sa fie prezenţi în studioul
Fanatik Show. Un alt subiect va fi meciul toamnei, Steaua - Chelsea, dar veţi avea parte şi de alte
suprize marca Fanatik. Horia Ivanovici se întoarce mai interesant, mai
spectaculos şi mai agresiv, încercînd să redea oamenilor simpli fotbalul care
ne-a fost furat. Fanatik Show va fi la Etno TV de luni pînă joi, în intervalul
orar 20:30-22:30. Nu rataţi diseară prima ediţie de Fanatik Show la Etno TV, de
la 20:30! Fiindcă… fotbalul e folclor!
Horia I.
Nota mea. La drept cuvânt, în 1970 şi Florea Dumitrache a jonglat cu mingea la o emisiune de folclor! După aceea a mers la Campionatul Mondial din Mexic! Şi a fost superb! O, tempora!
Şi când te gândeşti că Marica a ajuns la Getafe iar Mutu pe banca de rezerve a echipei Ajaccio...Aşa fotbalişti, aşa echipe! De antrenor şi conducători nu mai vorbesc! La BRUTĂRIE CU EI!!!!!!!!!!!!!!!!
Semnificaţii istorice pentru 30 septembrie 2013
În 1931, s-a născut
Dem Rădulescu, actor de teatru, film şi televiziune, profesor la Universitatea
Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale” din Bucureşti.
Printre cele mai cunoscute filme în care a jucat se numără: seria
"B.D.", "Veronica", "Primăvara bobocilor",
"A doua cădere a Constantinopolului", "Secretul lui
Bachus". S-a stins din viaţă în Bucureşti, pe 17 septembrie 2000.
1791 - A avut loc
la Viena premiera operei „Flautul fermecat” de Mozart
1924 - S-a născut scriitorul Truman Capote: "Harfa de
iarbă", "Cu sânge rece", "Mic dejun la Tiffany" (m. 25
august 1984)
1955 - A murit, într-un accident de maşină, actorul James
Dean, sex-simbol al anilor '50: "Rebel fără cauză", "La est de
Eden" (n. 8 februarie 1931).
1955 - A încetat din viaţă Мihail Cehov, actor, regizor şi
scriitor rus (n. 1891).
1985 - A încetat din viaţă seismologul american Charles
Richter, iniţiatorul scării de magnitudine Richter (n. 1900).
2005 - Ziarul danez Jyllands-Posten a publicat 12 caricaturi
ale profetului Mahomed. Una din caricaturi îl viza pe acesta cu un turban sub
formă de bombă cu fitil, asociindu-l astfel pe profet cu terorismul. În religia
musulmană reprezentarea profetului este interzisă.
2007 - Preafericitul Părinte Daniel a fost întronizat
Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.
Sandu Emanuel Barbu, la "Miercurea de poezie"
La Biblioteca Judeţeană "Petre Dulfu" din Baia
Mare, a avut loc cel de-al doilea eveniment din a doua serie de recitaluri
reunite sub genericul "Miercurea de poezie", iniţiate de poetul
Nicolae Scheianu. Evenimentul l-a avut ca protagonist pe poetul Sandu Emanuel
Barbu, acompaniat la orgă de scriitorul Mihai Ganea, şi a fost organizat de
Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale
(CJCPCT) Maramureş şi Centrul de Excelenţă "Porţile Nordului".
Moderatorul evenimentului a fost criticul literar Virginia Paraschiv. La
recital a luat parte un public format în mare parte din elevi. Dr. Ştefan
Mariş, directorul CJCPCT Maramureş, a spus în deschiderea evenimentului:
"E de două ori dificil când trebuie să vorbeşti despre poezie şi în faţa
atâtor tineri. E o misiune ingrată, însă aici avem, de fapt, acel public din
care se pot selecta cât mai mulţi viitori oameni de cultură. Poezia aproape că
nu mai are cititori. Însă există un număr de licee foarte serioase, unde o nouă
generaţie de cititori şi iubitori de poezie începe să fie din ce în ce mai
prezentă în viaţa culturală. Reconstruirea culturală a Băii Mari se poate face doar
cu ajutorul tinerei generaţii". Adaptându-şi discursul publicului foarte
tânăr, Sandu Emanuel Barbu le-a spus poveşti, a făcut glume, a devenit actor
pentru câteva minute, cu scopul de a le capta spectatorilor atenţia. "De
ce să citiţi, de ce să scrieţi poezie? Poezia e ceva intim, al tău. Scrii
atunci când te doare, indignarea face versul. Unii dintre voi sunteţi poeţi.
Nici nu ştiţi că sunteţi poeţi. Nici eu n-am ştiut", le-a spus Barbu
copiilor.
Anca
GOJA
sâmbătă, 28 septembrie 2013
vineri, 27 septembrie 2013
Vă invităm să participaţi la LET'S DO IT, ROMANIA!
Azi, 28 septembrie
2013, te asteptam cu drag sa facem curatenie in toata tara intr-o singura zi!
Iata care sunt cele mai importante lucruri pe care trebuie
sa le stii despre Ziua de Curatenie Nationala:
» Te asteptam incepand cu ora 8 dimineata, la punctele de
inregistrare din toata tara - e important sa stim cati voluntari participa la
actiunea noastra!
» Dupa ce iti confirmi prezenta completand cateva date
simple, vei primi o zona de curatat mormane, din partea organizatorilor, in
cazul in care nu ti-ai alocat online un morman
» In cazul in care nu ai transport propriu, vor fi puse la
dispozitie si mijloace de transport in comun (acolo unde va fi posibil) sau se
vor putea organiza echipe de curatenie ad-hoc
» Te incurajam sa vii cu materiale proprii (saci si manusi),
pe cat posibil, pentru ca nu putem avea o estimare exacta a voluntarilor care
vor participa la curatenie
» Colectarea deseurilor se va face separat, pe deseuri
reciclabile si nereciclabile. In acest sens, te rugam sa folosesti
autocolantele/semnele distinctive prinse de saci, care sa permita diferentierea
acestora. Veti primi la punctele de inregistrare autocolante pe care sa le
lipiti pe sacii cu deseuri reciclabile (peturi, doze, hartii, alte plastice -
cu conditia sa nu fie murdare de uleiuri)
» Curatenia se incheie la ora 15:00 si, foarte important, te
rugam sa confirmi la final rezultatele muncii tale, in aplicatie (optiunea
Curatat) sau la call center.
» Pentru orice fel de intrebari legate de curatenie, te
rugam sa suni la call center-ul nostru: 0318 21 21 21.
Multumim tuturor celor care cred in noi si ne sprijina, fie
ca sunt autoritati, parteneri, sponsori sau voluntari! Noi toti suntem aici
pentru a demonstra ca lucrurile pozitive si de amploare sunt posibile si in
Romania, atunci cand ne unim fortele pentru o cauza comuna!
LET'S DO IT, ROMANIA 2013 !
Informatii generale:
sustin@letsdoitromania.ro
Parteneriate Media:
anamaria.hancu@letsdoitromania.ro
anca.banita@letsdoitromania.ro
Sponsorizari:
andrei.cosuleanu@letsdoitromania.ro
Parteneri nationali
si sustinatori
Trei ani de parteneriat Letis Do It, Romania! si Cargill!
Parteneriatul intre Letis Do It, Romania! si Cargill
implineste trei ani! Pe parcursul ultimilor trei ani, Cargill a avut un rol
important in dezvoltarea proiectului Ziua de Curatenie Nationala in Romania,
oferind sprijin prin intermediul angajatilor voluntari si a familiilor
acestora, dar si sprijinind proiectul din punct de vedere financiar. Aici
Pentru al doilea an consecutive ECO - ROM AMBALAJE este
alaturi de Campania Letis Do It, Romania.
Dupa sustinerea si echiparea a 6000 voluntari in 2012, ECO -
ROM AMBALAJE echipeaza si in 2013 voluntarii prezenti la Campania Letis Do It,
Romania. ECO - ROM AMBALAJE S.A. estedetinatoareamarciiPunctul Verde (Der
GrunePunkt) in Romania si cea mai importanta organizatie de preluare a
responsabilitatii privind indeplinirea obiectivelor de valorificare si
reciclare a deseurilor de ambalaje. Aici
Hella Romania alaturi de LDIR din 2011
Din anul 2011, angajatii HELLA Romania au participat ca
voluntari in cadrul celui mai ambitios proiect de implicare sociala la nivel
national - "Let's Do It, Romania!". Anul acesta, am ales sa devenim
si sponsorii principali ai evenimentului, tocmai pentru ca pretuim ceea ce ne
inconjoara.
In spiritul eco, HELLA Romania s-a implicat, de asemenea, si
in programul: "Plantam fapte bune" incepand cu anul 2012, program
care presupune plantarea de copaci la Livezile.
Fiind o companie automotive, am implementat programul intern
- "Green Factory", aflat deja la a doua editie anul acesta, prin care
incurajam cei peste 1.600 angajati sa genereze idei care contribuie la
protejarea mediului incojurator, dintre care cele mai fezabile sunt si
premiate.
Detalii pe: www.hella.ro; www.facebook.com/Hella.Romania
http://blog.letsdoitromania.ro/
Sponsori, Sustinatori si Prieteni ai Letis Do It, Romania! http://blog.letsdoitromania.ro/
G.D.L.
Anunţ despre Revista Cenaclului Scriitorilor din Maramureş
Dragi colegi,
Parodistul Lucian Perţa a venit cu ideea minunată de a
participa în Revista Cenaclului Scriitorilor Maramureş pe care o pregătim,
cu parodii pe seama poemelor participanţilor ... Trimiteţi-mi poemul care
doriţi să fie parodiat!
O zi bună vă doresc,
Florica Bud,
Preşedintele Cenaclului Scriitorilor
Maramureş
Semnificaţii istorice pentru ziua de 28 septembrie 2013
În 1991, a încetat
din viaţă Miles Davis, cântăreţ de jazz, compozitor şi conducător de orchestră
(n. 26 mai 1926)
1737 - Ioan Inochentie Micu Klein a prezentat Dietei ungare
un memoriu, în numele "naţiunii române" din Transilvania, faţă de
refuzul episcopului de a înlocui termenul "naţiune" cu acela de
"români" sau de "plebea românească". Dieta ungară nu a
permis citirea documentului.
1803 - S-a născut scriitorul Prosper Mérimée, creatorul
nuvelei moderne în literatura franceză: "Colomba", "Carmen"
- scriere din care s-a inspirat compozitorul G. Bizet în compunerea operei cu
acelaşi nume (m. 23 septembrie 1870).
1841 - S-a născut omul politic Georges Benjamin Clémenceau,
preşedinte al Conferinţei de Pace de la Paris (1919-1920), unul dintre autorii
Tratatului de Pace de la Versailles (m. 24 noiembrie 1929).
PROGRAMUL SĂRBĂTORII CASTANELOR BAIA MARE 2013
09:00
Spectacol de planetariu
Organizator: Muzeul de Mineralogie Baia Mare
Loc de desfasurare: Planetariul Baia Mare, str. George
Cosbuc nr. 16
Spectacolul se reia la orele: 11:00, 13:00, 15:00
10:00
Parada Tinerilor si Sportivilor
Traseu: Bd. Unirii – Bd. Bucuresti – Piata Revolutiei – Str.
Gh. Sincai – Centrul Vechi
Organizator: Municipiul Baia Mare
Stand caritabil cu vanzare de obiecte hand – made, realizate
in cadrul Atelierului de arte combinate de catre copii si voluntari si face
painting (intre orele 10:00 – 20:00)
Organizator: Asociatia Autism Baia Mare
Loc de desfasurare: Bd. Unirii
„Cupa Carrom” – Concurs Interjudetean de „Educatie Rutiera –
Educatie pentru viata” – Desfasurarea probei de indemanare cu bicicleta in
poligon
Organizator: Societatea Romana de Caritate „CARROM” Romania,
Scoala Gimnaziala „George Cosbuc” din Sighetu Marmatiei cu sprijinul
Municipiului Baia Mare
Loc de desfasurare: parcarea din Centrul Vechi
Turneul „Interliga”
Organizator: Clubul Sportiv „Mara 2010” cu sprijinul
Municipiului Baia Mare
Loc de desfasurare: Stadionul Municipal „Viorel Mateianu”
11:00
„Fat Frumos cel Mofturos si un Zmeu intors pe dos” – teatru
de papusi
Organizator: Municipiul Baia Mare prin Teatrul Municipal
Baia Mare – Sectia papusi
Loc de desfasurare: Centrul Vechi, zona pietonala
Lansarea cartii „Refexii amare”
Autor: Mihail Robu
Partener: Biblioteca Judeteana „Petre Dulfu”
Loc de desfasurare: Biblioteca Judeteana „Petre Dulfu”,
B-dul Independentei nr. 4B, Sala de cenaclu
Lansarea CD-ului „Eu mi-s fata de pe Mara” a interpreti
Voichita Serba
Partener: Biblioteca Judeteana „Petre Dulfu”
Loc de desfasurare: Biblioteca Judeteana „Petre Dulfu”,
B-dul Independentei nr. 4B, Sala de cenaclu
12:00
Vernisajul expozitiei „Studioul Studentesc 2013”
Organizator: Asociatia „Filiala Uniunii Artistilor Plastici
Baia Mare” cu sprijinul Consiliului Local si al Municipiului Baia Mare
Loc de desfasurare: Galeria de Arta a Asociatiei „Filiala
Uniunii Artistilor Plastici Baia Mare”, Bd.
Bucuresti nr. 6
Program de vizitare: in perioada 28 septembrie – 14
octombrie 2013, luni – vineri, intre orele 10:00 –
18:00
13:00
„Cărţile Anului”
(foto)
Organizator:
Asociatia Scriitorilor Baia Mare si Revista „Nord Literar” in parteneriat cu
Consiliul Local si Municipiul Baia Mare
Loc de desfasurare:
Biblioteca Judetena „Petre Dulfu”, B-dul Independentei nr. 4B, Sala de
conferinte
13:30
Spectacol de teatru pentru copii „Cenusareasa”
Organizator: Municipiul Baia mare prin Teatrul Municipal
Baia Mare
Loc de desfasurare: Teatrul Municipal Baia Mare, str. Crisan
nr. 8
17:00
Concert muzica de promenada: Fanfara Municipala „Millennium
Band”
Organizator: Municipiul Baia Mare
Loc de desfasurare: Centrul Vechi
Taekwon-do pentru toti – antrenamente cu usile deschise”
Organizator: Clubul Sportiv Dragonul
Loc de desfasurare: Sala de Sport a Colegiului National
„Mihai Eminescu” Baia Mare, str. Culturii nr. 7
18:15
Demonstratii de tango argentinian
Organizator: Compania de Tango Cluj – Napoca cu sprijinul
Novoteca, centru de cursuri si activitati non-formale in parteneriat cu
Municipiul Baia Mare
Loc de desfasurare: Centrul Vechi, in zona scenei
19:00
„Invitatie la vals” – Concert de muzica clasica sustinut de
Teatrul National de Opereta „Ion Dacian” din Bucuresti
Organizator: Consiliul Local si Municipiul Baia Mare
Loc de desfasurare: Centrul Vechi
Recital de poezie romanesca intitulat „Va daruiesc iubirea”
Recita actorul Paul Antoniu
Loc de desfasurare: Teatrul Municipal Baia Mare, str. Crisan
nr. 8
20:00
Concert nocturn: Partidul Kiss FM, Like Chocolate, Sore,
Naguale, Taxi, Paula Seling, Voltaj. In deschidere: Radical Acoustic, Doi zece…2,
Trupa Centru Vechi
Prezentatori: Mihai Gainusa si Codrut Keghes
Organizator: Consiliul Local si Municipiul Baia Mare
Loc de desfasurare: Bd. Unirii
22:30/23:00
Spectacol de artificii
Organizator: Consiliul Local si Municipiul Baia Mare
Loc de desfasurare: Bd. Unirii
DUMINICĂ, 29
septembrie 2013
09:00
Spectacol de planetariu
Organizator: Muzeul de Mineralogie Baia Mare
Loc de desfasurare: Planetariul Baia Mare, str. George
Cosbuc nr. 16
Spectacolul se reia la orele: 11:00, 13:00, 15:00
10:30
„Cupa Toamna Baimareana la Mountain Bike XC&SM” – Cross
Country (copii cu varsta intre 6-13 ani) si Semi Maraton (peste 14 ani) –
primul Start
Organizator: Clubul Sportiv Star Team
Loc de desfasurare: Parcul Municipal „Regina Maria”
12:00
Competitia Crosul „Cupa Castanelor”
Organizator: Clubul Sportiv Electrosistem cu sprijinul
Municipiului Baia Mare
Loc de desfasurare: Pornirea din Parcul Municipal „Regina
Maria”
16:00
Regal folcloric sustinut de: Orchestra Nationala „Lautarii”
din Chisinau, Dirijor si director artistic Nicolae Botgros si interpreta de
muzica populara Lilea Rosca, Angela Buciu, Gheorghe Zamfir, Dumitru Farcas,
Cornel Borza, Cristian Pomohaci, Gheorghe Turda, Florentina si Petre Giurgi,
Ansamblul Folcloric National „Transilvania”, Dirijor Ovidiu Bartes, Coregraf
Emil Mihet, Director artistic Iuliana Dancus, Taraful din Clejani, Ionita si
Viorica de la Clejani, Prezentatori: Marilena Florescu si Octavian Butuza
Organizator: Consiliul Local si Municipiul Baia Mare
Loc de desfasurare: Centrul Vechi
17:00
Concert muzica de promenada: Fanfara Municipala „Millennium
Band”
Organizator: Municipiul Baia Mare
Loc de desfasurare: Parcul Municipal „Regina Maria”
Taekwon-do pentru toti – antrenamente cu usile deschise”
Organizator: Clubul Sportiv Dragonul
Loc de desfasurare: Sala de Sport a Colegiului National
„Mihai Eminescu” Baia Mare, str. Culturii nr. 7
18:00
Spectacol de teatru „The Improvers show”
Organizator: Municipiul Baia Mare prin Teatrul Municipal
Baia Mare
Loc de desfasurare: Caffe Bar Bellini
20:00
Concert nocturn: Nicole Cherry, Andreea Banica, Directia 5,
Loredana, Stefan Banica. In deschidere: Alina Augusta Stavila, SKA-NK, Ultimu
Nivel
Prezentatori: Alina Puscas si Cosmin Selesi
Organizator: Consiliul Local si Municipiul Baia Mare
Loc de desfasurare: Bd. Unirii
22:30/23:00
Spectacol de artificii
Organizator: Consiliul Local si Municipiul Baia Mare
Loc de desfasurare: Bd. Unirii
Serviciul de asistenta medicala si ajutor pre-medical de
urgenta este asigurat de catre Partenerii medicali ai Municipiului Baia Mare
respectiv Serviciul Judetean de Ambulanta Maramures, Serviciul de Ajutor Maltez
in Romania, Sucursala Baia Mare si Societatea Nationala de Cruce Rosie a
Romaniei, Filiala Maramures
Abonați-vă la:
Postări (Atom)