În satul Chiuzbaia familia
Maria și
Ioan Grigor – dau lemnului și culorii, viață. Maria Grigor – pictor
amator, modelează culoarea, iar Ioan Grigor – sculptează cu pasiune și
desăvârșire
,,Timpul este prea
lent pentru cei care așteaptă, prea
iute pentru cei care se tem, prea lung pentru cei care se plâng, prea scurt
pentru cei care sărbătoresc. Dar pentru cei ce iubesc, timpul este o
eternitate” (William Shakespeare), și
cu acest motto doresc să încep scriitura mea, deși
mă simt vinovat, că nu am făcut acest lucru până în acest moment. Să nu întrebați de ce, pentru că nici nu știu dacă mi-aș
găsi un răspuns. Desigur, aș da vina pe
timp, aș învinovăți lumea în care trăim, numai să nu ies eu
cel vinovat! A fost o glumă, dar credeți-mă,
de multă vreme plănuiesc a scrie acestea. Și-acum,
motivat fiind, lăsați-mă să-mi cer și iertare pentru că n-am procedat în
consecință.
Găsesc motto-ul cu care am început perfect adevărat, și potrivit precum o mănușă, celor despre care, în acest moment, mă
pregătesc să le și dau numele – familia
Maria și Ioan Grigor din Chiuzbaia, sat
așezat sub poala muntelui Igniș. Oameni aflați
la o anumită vârstă, și dați-mi voie să dezvălui un secret din viața dumnealor, în urmă cu doi ani (n.a. 2011)
au serbat nuntă de aur. Ați citit bine
– nunta de aur, adică 50 de ani de căsnicie. Și
cu bune și cu rele! Așa cume ste în viață. Ați înțeles de ce mi-am cerut scuze, nu? A trecut
un an și ceva de când sunt pregătit a
scrie acest articol. Atunci doream să le fac un cadou, sau o surpriză, așa ca pentru cei 50 de ani de viață, că despre adevărata vârstă, nici nu mai
fac rostire – să tot fie câțiva trecuți peste 7 decenii! Și asta e important în acest moment – pentru că au trecut prin
viață, dar nu degeaba. Dumnealor,
ocrotiți și
inspirați de frumusețea muntelui Igniș, nu au trecut oricum prin lume. Sunt recunoscuți drept pictori amatori, oameni care iubesc
arta, cultura, tradiția dar și culoarea și
pensula. Nu aș vrea să mă înțelegeți
greșit, și
să mă condamnați că mă bag și în pictură. Nu intenționez nici să devin un critic de artă! Intenția mea este de-a vă arăta dragi cititori, că
undeva, într-un minunat colț de lume,
într-o zonă mirifică, trăiesc, clădesc și
crează adevărată capodopere, niște
oameni simpli, cinstiți și harnici.
Dacă ar fi să le găsesc vreo vină, aș putea să-i acuz de prea multă simplitate, de prea multă
prietenie, de prea mult frumos în picturile dumnealor, și să trag un semnal celor competenți, să fie cu mai multă aplecare și
spre viața satului, spre trăitorii din
satul tradițional, spre cei care sunt
talentați, au har primit de la Dreptul
Dumnezeu, dar sunt uitați, marginalizați, nepromovați.
Chiar fac un apel spre cei competenți!
Să privească și spre valorile din satul
românesc! Să privească și spre cei mai
puțin norocoși în viață. De ce spun
toate astea? Tocmai pentru că așa îi
consider pe unchiul Ioan și pe mătușa Maria Grigor mai puțin norocoși, dar totuși extrem de talentați în viața de zi cu zi.
Și, ar fi mare păcat, de talentul
dumnealor, de harul dumnealor, ca acesta să nu fie, atât cât se mai poate,
promovat, apreciat (dacă veți considera
și dumneavoastră acest lucrur), și nu în ultimul rând, lăudat.
Dar haideți să mai
adaug un rând, poate chiar două, despre familia Grigor, spre a-i cunoaște mai bine, deși, credeți-mă, orice aș scrie mi s-ar părea a fi prea puțin, la câtă bunătate încape în inima celor
doi. Pentru o mai mare aprofundare a culorii și-a
cromaticii, pe ansamblu, în urmă cu ani și
ani, dumnealor au urmat cursurile Școlii
Populare de Arte, din localitatea Baia Mare. Dumnealui, Ioan Grigor – fost
subinginer de mină, și-a găsit chemarea
și în sculptură, iar acolo unde veți observa că frumoasele pânze sunt încadrate
cu rame, să știți că ele sunt lucrate de mâinile harnice ale unchiului Ioan.
Dumnealui prin talentul său, face asemenea minunății,
,,scoate” la lumină, și încadrează în
ramă, pânza sau tabloul pictat de mătușa
Mărioara – Maria Grigor, alt talent ce tinde spre desăvârșire.
Marele păcat, adaug eu, este că nu prea au fost mediatizați, nu au fost promovați și nu s-a prea spus
lumii despre existența și talentul dumnealor. Și este o mare pierdere, căci cine știe ce se mai poate întâmpla, de-acum
înainte. Au trecut prin lume aproape neobservați,
în afara câtorva expoziții personale, și alea organizate în plină perioadă
comunistă. Chiar am găsit informații
despre dumnealor în presa acelor vremi. Atunci, erau în plină putere creativă.
Dar, uite cum anii au tăcut și-au
trecut, lăsând uitarea și praful pe frumoasele
și interesantele dumnealor opere de
artă. Cum am ajuns să le cunosc calitățile?
Simplu! Atunci, în anul 2011, chiar am organizat în mijlocul satului, înainte
Sfintei Biserici, după terminarea Sfintei Liturghii, un triplu (i-am zis în
acea vreme!) eveniment cultural. Era vorba, (și
chiar ne-am putut bucura că la acea vreme au fost alături de noi și presa și
televiziunile noastre locale), despre o triplă lansare de carte și revistă. Pe scurt, era vorba despre
revista ce-o promovăm, e adevărat cu o oarecare greutate financiară, DIN VATRA
SATULUI, despre lansarea volumului monografic al satului TOPONIMIA SATULUI
CHIUZBAIA, (lucrarea de licență a
subsemnatului!) și, sincer, mai
,,furasem” niște caiete în care erau
câteva zeci de poezii populare, scrise de alt mare om de cultură al satului –
Marița Grigor, numită CREAȚII POPULARE. DE PRIN LUME ADUNATE ...”, fără
pretenție de rudenie între cele două
familii Grigor despre care povestesc – sunt două familii separate.
Deși evenimentul se
dorea a se desfășura în Căminul
Cultural din localitate, ,,personalitățile
culturale” cu competențe și atribuțiuni
în spijinirea actelor de cultură din raza satului, nu au dorit să colaboreze
sub niciun fel cu noi, așa că am decis,
pe ultima sută de metri, să facem pași,
cu lansarea deja anunțată și mediatizată, cu orice preț. Nu am intrat în Căminul Cultural, ci
,,ne-am desfășurat” afară, în fața Sfintei Biserici, așa cum am mai scris. Nu stau să le analizez lipsa de respect a
acelor ,,personalități culturale”,
pentru că nu face obiectul acestui articol. Nici nu merită să le fie rostit
numele, la o adică, așa că revin, la
cei despre care, cu adevărat ar trebui să se facă onorabilă și serioasă rostire, până-i mai avem!
Am avut parte de-o vreme extraordinară, și pot spune pe drept cuvânt, că ,,cineva,
acolo Sus, ne iubește!”. A fost o
întâlnire emoționantă și încărcată de bucurie. A fost o întâlnire
cu fiii și fiicele satului Chiuzbaia, o
întâlnire de suflet, noi organizatorii acelui moment, luându-ne angajamentul că
vom mai organiza astfel de evenimente. Și,
mai cred că ne vom ține de cuvânt!
Celor trei lansări, am adăugat o expoziție
cu articole de artizanat din vatra satului, (și-acum
mulțumesc lui Dumnezeu pentru gândul
bun trimis!), pe gardurile ce împrejmuiesc locul dinaintea bisericii, articole
de artizanat – gube, cergi, ștergare –
din lada de zestre a satului Chiuzbaia. A fost împodobit gardul bisericii dar și gardul Căminului Cultural cu astfel de
frumuseți, cu astfel de podoabe, tocmai
pentru a arăta celor din afara localității,
hărnicia femeilor din sat, că doar ele muncesc și
trudesc până realizează astfel de frumuseți
ce pot sta oricând mărturie.
,,Prieten se numește
omul care te ajută fără ca verbul să fie urmat de un complement circumstanțial de timp, sau de loc, sau de mod”,
mărturisea, regretatul Nicolae Steinhardt, într-un interviu. Legat de prietenie
și prieteni se poate povesti enorm de
mult, dar cei care vor înțelege vorbele
regretatului monah de la Rohia, desigur îi vor da dreptate. Așa este cu adevărat! Ne lăudăm că avem
alăturea prieteni – care, la nevoie, te ajută, te susțin, te încurajează. Vin și
mulțumesc familiei Grigor, cei care și-au pus sufletul chezășie, pasiunii lor. Le mulțumesc pentru că sunt adevărați prieteni, așa
cum se exprima N. Steinhardt – fără a condiționa,
fără a judeca, fără a condamna. Din toate acestea, un lucru rămâne perfect
adevărat - familia Maria și Ioan Grigor
sunt adevărați prieteni ai
culorii.
Și ca să fie
momentul și mai emoționant, ori mai încărcat de fericire, am
venit cu rugămintea spre familia Grigor, cei despre care vorbesc – adevărate
suflete de artiști, să ni se alăture,
dacă doresc, cu câteva picturi personale. Credeți-mă,
pe cuvânt, că mă așteptam la un refuz!
Nu știu de ce? Pe când colo, totul a
fost exact așa cum îl doream. Ioan și Maria Grigor, adevărați creatori de frumuseți, au fost de acord, din prima clipă, și chiar s-au implicat extraordinar de frumos în toată acțiunea din sat. Acuma vin și le mulțumesc
pentru toată colaborarea și susținere în realizarea proiectului.
Pot spune cu mâna pe inimă, că frumoasele dumnealor opere au
fost ,,cireașa de pe tort”. Dacă
familia Grigor nu era de acord cu prezența
dumnealor la eveniment, nu cred că momentul se bucura de atâta reușită. Sincer! De-asta vin acuma, e adevărat,
un pic mai târziu, spre a le mulțumi
pentru tot efortul și susținerea, dar și
participarea la eveniment. Stima și
respectul pentru astfel de oameni trebuie să fie nemărginită. Și pentru dumnealor, personal, dar și pentru ceea ce fac, cu dăruire și talent, în promovarea culorii.
Și-acum iar mă
întorc la motto folosit, căci prea li se potrivește
acestor oameni. Aceștia, în simplitatea
și modestia dumnealor, au tăcut și au așteptat,
pobabil să vină cineva și să-i mai
provoace, așa ca-n tinerețe. Ani în șir
nu s-a întâmplat, până acum! Au tăcut și
au creat adevărată artă. În timp ce unul modela culoarea cu pasiune și talent, celălalt, sculpta deja rama pentru
a încadra tabloul. Și una și alta, adevărate comori. Maria Grigor – își alege modelele de pictat din lumea tradițională a satului, în timp ce Ioan Grigor –
cu securea își alege lemnul pentru
rame. Nici unul nu ar putea trăi fără celălalt – nici în viață, nici în artă. Parcă, jurământul depus în
urmă cu câțiva zeci de ani, cum că ,,vor
păzi legătura dragostei până la mormânt”, ar fi valabil și în cazul culturii ... ,,vom fi un unul și în artă”. Și
sunt! Priviți, vă rog, și tabloul (produsul Mariei Grigor), dar și sculptura. Complexe și frumoase amândouă – întregesc minunăția culorii și-a
expresiei.
Marele păcat este că ani în șir
nu s-a găsit cineva să promoveze valorile din satul tradițional. În trecerea timpului, parcă nici
pentru noi nu mai avem timp sau vreme, e prea adevărat! Uite cum, niște oameni cu o modestie ce se confundă cu simplitatea, vin și ne arată că scurgerea ireversibilă a
timpului poate fi oprită. Cum? O dată cu creația!
Căci acestea vor rămâne peste timp, martor al trecerii noastre prin acest veac.
Familia Grigor – oameni de-o bunătate soră cu omenia – confirmă că ce spun va
deveni realitate. Frumoasele lor tablouri vor rămâne mărturie a existenței dumnealor.
Nu s-au temut niciodată de trecerea timpului, ba dimpotrivă!
L-au găsit potrivinic. Au profitat de fiecare clipă din viață. După ce și-au
terminat banala treabă gospodărească, n-au lenevit, nici n-au stat de dragul
statului, au creat valoare, au pictat, au potrivit extrem de frumos cromatica
pe pânză.
Tablourile dumnealor, sunt sugestiv intitulate, după viața satului tradițional: ,,Nunta tradițională”,
,,Casă țărănească”, ,,Car cu boi”, ,,Țărani la arat”, ,,Ciobanul și oile sale”, sau tablourile cu flori, vor
dovedi că în lupta cu timpul și cu
anii, ele vor rămâne mereu aceleași,
fără tăgadă. Prin munca dumnealor, au transformat timpul în eternitate, așa cum se întââmplă atunci când iubești.
Întrebați ce
înseamnă arta pentru dumnealor, au răspuns, fără ezitare: ,,Înseamnă viață. Viața
de cu zi. Așa am înțeles noi să ne ducem existența. Dacă Dumnezeu ne-a dăruit un talant, noi
l-am înmulțit”. Vorbesc cu un oarecare regret,
fapt ce mă face să mai adaug o întrebare: regretați
ceva din viață? Extrem de repede,
răspunsul, parcă pornit din adâncul inimii, și
amândoi, ca la comandă, au răspuns, într-un glas – NU! ,,Nu regretăm nimic! Am
petrecut împreună peste 50 de ani din viață
– cu lucruri bune și cu rele. Așa am înțeles
noi să-i fim societății, dar și celor din jur, de ajutor. Nu am prea fost
ajutați în viață. Noi ne-am creat propriul drum. Și în artă este ca-n viață.
Am luat pensula și mi-am lăsat sufletul
liber. Să se exprime așa cum știe el mai bine. Ne-am fi dorit să
participăm la expoziții, să vedem ce
zice lumea despre tablourile noastre. Să vedem dacă le plac? Le-am arătat ori
de câte ori am avut ocazia, celor care ne-au trecut pragul casei. Le-au admirat
și fiecare în parte ne-au încurajat să
nu ne oprim din drumul nostru. Nu ne-am oprit, așa
că am ajuns aici! Poate de-acum înainte o să avem mai mult noroc. Nu se știe niciodată!”, continuă Maria Grigor.
Ce vă doriți pe
viitor? ,,Nu ne putem dori prea multe! Doar sănătate și apoi să ne bucurăm de ce avem pe lângă noi – copii căsătoriți, nepoți
și nepoate. Nu ne vom opri din drumul
nostru și credem că vom continuă cât va
vrea Bunul Dumnezeu. Ne-am dori materiale mai ieftine, că pensia-i mică și tot
plătim din ea. Și în întreținere și
dar în pasiune. Nu avem nicio vină că ne-a dat Dumnezeu acest har. Eu am învățat de mic să sculptez în lemn, și-apoi, nevastă-mea-i cu culorile. Ne-am susținut fiecare pe fiecare, de-a lungul vieții. Ne-am ajutat la toate. Așa am înțeles
noi să fim o familie”, a finalizat Ioan Grigor, cu o oarecare melancolie în
glas.
Sincer, cunoscându-i, sunt mândru să am exemplu, în artă,
asemenea oameni, alături de alții,
evident. Exemplu de moralitate – adevărați
luptători. Oameni simpli, care-au trăit alături de pasiune, unul lângă celălalt
– peste 50 de ani. Vă las pe dumneavoastră dragi cititori, să le vedeți comorile. Să le vedeți, să le apreciați, să le criticați, să
le judecați... creatorilor urându-le
putere și sănătate de-a merge mai
departe. Dacă ar fi să dau un sfat de încurajare, acesta ar fi de-a nu se opri
din a creea. Să nu lăsați culoarea să
se prăfuiască. Prea frumoase sunt și
prea bucură ochiul privitorilor și
iubitorilor de artă.
Cât despre sărbători și
sărbătoare, vin cu o promisiune – noi, colectivul de redacție și
membri fondatori ai revistei DIN VATRA SATULUI – vă vom susține și
încuraja, atâta cât ne va sta în putință.
Garantăm de toate acestea, iar timpul ne va fi martor. Vrem să vedem iar
sărbătoare în Chiuzbaia, ba chiar și mai
încolo de sat! Vrem, și sperăm să reușim, să arătăm oamenilor, dar și lumii,
că undeva într-un frumos colț de
țară, își
duc traiul zilnic, doi mari artiști
Maria și Ioan Grigor. Și-aș
încheia, tot cu o întrebare: pe când următoarea expoziție personală, aici în mijlocul orașului? Să arătați lumii
că sunteți, că existați, că aveți
talent. Profitați din plin de această
binecuvântare. Doamne ajută!
Vasile Bele – februarie, 2013