Sfinţii Trei Ierarhi,
Vasile cel Mare, Grigorie de Nazianz şi Ioan Gura de Aur
Sfintii Trei Ierarhi,
Vasile cel Mare, Grigorie de Nazianz si Ioan Gura de Aur sunt reprezentantii
straluciti ai unei perioade bogate atat in dispute dar si in elaborari
teologice de mare valoare, din epoca patristica. Biserica i-a numit "stâlpi
ai Ortodoxiei" si "mari dascăli" ai creştinătăţii, şi pe bună
dreptate: ei s-au remarcat atât ca păstori si misionari, cat si ca moralisti si
dogmatisti, aducand contributie valoroasa la limpezirea problemelor, pe atunci
discutate - trinitare, hristologice si pnevmatologice.
Nu mica insa este gloria lor ca exegeti; s-ar putea spune
chiar ca renumele lor se datoreste, in primul rand, modului in care au
interpretat, prin cuvant si fapta, Sfanta Scriptura. Pentru ei, Sfanta
Scriptura a fost calauza in tot ceea ce au inteprins, temelie pe care au
inaltat edificiul teologiei dogmatice, izvor de principii pentru stralucita lor
activitate pastorala, misionara si sociala. Nascuti si crescuti in familii in
care se cultiva evlavia si respectul fata de cartile sfinte, viitorii ierarhi
fac din Sfanta Scriptura abecedarul copilariei lor, iar mai tarziu obiectul
preocuparilor de toate zilele. O citesc mereu. O considera superioara oricarui
produs literar pur omenesc si cea mai buna calauza spirituala. In paginile ei
gasesc raspuns intrebarilor care din totdeauna au muncit mintea crestina si
problemelor pe care le ridica viata religioasa la tot pasul . Vad insa lectura
ei un mijloc de automodelare si un dialog personal intre Dumnezeu si omul
credincios de la care acesta se intoarce, ca si inspiratul Moise, luminat si
radios.
De aceea, in entuziasmul lor sfant, o aseamana cu un izvor
de ape vii, cu izvoare de intelepciune, cu o comoara, cu pietre de mare pret,
cu pavaza impotriva pacatelor si cu poarta prin care se intra in imparatia
cerurilor. Rezultat al acestei zabave asupra textului Sfintei Scripturi sunt
reusitele lor comentarii, ca si celelalte opere, de diferite nuante, dar de
inspiratie biblica. De la operele strict exegetice, pana la cele cu continut
practic, la prima vedere fara vreo legatura cu Sfanta Scriptura, - toate sunt
intemeiate din abundenta pe texte scripturistice. Cadrul temporal nu ne permite
sa amintim pe fiecare dintre aceste lucrari in parte; insa, pentru formarea
unei idei generale, amintim pe cele mai importante. Mentionam, in primul rand
ca Sfantul Ioan Gura de Aur, corifeul exegetilor orientali, a rostit peste 550
de omilii asupra celor mai multe carti ale Vechiului si Noului Testament -
consemnate in scris de tahigrafi - si a compus comentarii sistematice asupra
psalmilor, a profetilor Isaia si Daniil si a Epistolei catre Galateni. Acestora
trebuie sa li se adauge alte 55 de omilii, care, desi, nu apartin operelor pur
exegetice, prezinta totusi interes exegetic, prin temele biblice dezvoltate in
ele.
Sfantul Vasile cel Mare a compus, cu caracter strict
exegetic, 33 de omilii, insa acestora trebuie sa li se adauge: a) operele
ascetice, b) morale, c) regulele monahale, d) operele cu caracter sistematic :
cinci cuvinte impotriva lui Eunomiu, doua cuvinte la botez, tratatul despre
Sfantul Duh, Liturghia si trei dintre epistolele sale . Din opera Sfantului
Grigorie de Nazianz, cel care pe drept cuvant a fost supranumit
"Demostenele crestin", pur exegetice sunt 10 cuvantari referitoare la
diferite nume si teme din Sfanta Scriptura si cateva fragmente din unele
comentarii care s-au pierdut. Acestora, insa, trebuie sa li se adauge, ca
reprezentand interes exegetic, cele cinci "cuvantari teolgice", toate
poemele teologice si dogmatice, 29 dintre poemele morale, 22 dintre poemele
istorice si multe dintre epistolele sale.
Concepţia Sfinţilor
Trei Ierarhi despre Sfânta Scriptură.
a) Asa cum spuneam, Sfintii Trei Ierarhi considera Sfanta
Scriptura superioara oricarui produs literar pur omenesc, o perla a literaturii
universale. Superioritatea ei iese in evidenta atat din bogatia ideilor cat si
din frumusetea stilului in care a fost scrisa. Sfintii Capadocieni admira
tehnica oratorica a aghiografilor, iar Sfantul Ioan Gura de Aur, pretuieste
indeosebi gratia cuvantului simplu plin de sens si adevar.
b) Sfanta Scriptura detine aceasta superioritate din faptul
ca este carte inspirata, ca desi redactata in limbaj obisnuit, ea cuprinde si
exprima cuvantul si voia lui Dumnezeu. Prin inspiratie inteleg atat actiunea
Duhului Sfant de iluminare a mintii aghiografului in vederea perceperii corecte
a realitatii inconjuratoare, cat si actiunea de transmitere a unor adevaruri
supranaturale. De aceea vad in Duhul Sfant pe autorul propriu-zis al Sfintei
Scripturi, iar in aghiograf pe mijlocitorul consemnarii ei in scris. Sfantul
Duh lumineaza mintea aghiografului, ii da imbold la scris si il asista tot
timpul compunerii operei sale, iar aghiograful consemneaza cele inspirate dupa
felul intelegerii sale si a contemporanilor sai. Asistenta Sfantului Duh nu
echivaleaza cu anihilarea aghiografului, ci cu o dedublare a lui; aghiograful
isi pastreaza in tot timpul independenta si individualitatea. Acest lucru se
observa, dealtfel, din modul diferit in care sunt redactate cartile Sfintei
Scripturi, corespunzator culturii si imprejurarilor de tot felul in care a
trait autorul. Referitor la extensiunea inspiratiei, Sfintii Trei Ierarhi
afirma ca ea cuprinde toate cartile Sfintei Scripturi, dar nu se extinde pana
la expresii, cuvinte si litere. Prin urmare, admitand o inspiratie de ansamblu,
de idei, a tuturor cartilor Sfintei Scripturi, ei resping atat parerea inspiratiei
partiale, - doar a pericopelor care cuprind idei dogmatice si morale -, a
Sfintei Scripturi, cat si parerea inspiratiei verbale.
c) Sfanta Scriptura este o carte unitara, dat fiind ca unul
este autorul ei, Duhul Sfant. Unitatea Sfintei Scripturi iese in evidenta chiar
si cand se face distinctie intre Vechiul si Noul Testament, intrucat toate
paginile Vechiului pregatesc atmosfera si se refera la Noul Testament. Sfantul
Ioan Gura de Aur prezinta aceasta unitate, asemenea relatiei care exista intre
celula vie si organismul uman. "Pentru ca dupa cum atunci cand, examinand
o celula dintr-un organism, spune inaltul Ierarh, vom gasi in ea toate
elementele din care este compus organismul... tot asa, fiind vorba despre
Sfintele Scripturi, "vei gasi in fiecare parte a ei spiritul care o
strabate".
In virtutea acestui fapt, Sfanta Scriptura nu se poate
contrazice; inainte de oricare alt factor, ea este prima care arunca lumina
asupra pericopelor mai greu de interpretat. Convinsi ca ereticii au cazut in rataciri
tocmai pentru ca au interpretat trunchiat Sfanta Scriptura, Sfintii Trei
Ierarhi recomanda staruitor evitarea oricarei interpretari a textelor rupte de
contextul in care se afla incadrate sau straine de spiritul intregii Sfintei
Scripturi. "Nu trebuie sa citim nici sa desprindem spusele Sfintei
Scripturi de textul care le incadreaza, nici sa le talcuim fara ajutorul celor
inrudite... Nu este lucru nesabuit, se intreaba Sfantul Ioan Gura de Aur, ca,
judecandu-ne la tribunale, in probleme trecatoare, sa ne referim la... locuri,
timpuri, cauze, persoane si la multi alti factori, fiind insa vorba de
chestiuni care privesc viata vesnica, sa examinam la intamplare spusele Sfintei
Scripturi ?". Contextul, prin urmare, arata sensul in care trebuie interpretata
o pericopa.
Insusirile care i se cer interpretului. - Sfanta Scriptura a
fost adresata tuturor oamenilor, celor invatati si celor nestiutori, si
simplitatea limbii ne dovedeste cu prisosinta acest lucru. Evlavia si virtutile
patriarhilor, ca si ale multor altor eroi, stau la indemana oricui pentru a fi
imitate. "Pentru ca, vazand slabiciunea vointei noastre si usurinta de a
aluneca in pacate, spune acelasi inalt Ierarh, Stapanul nostru iubitor ne-a
lasat ca antidot lectura Sfintelor Scripturi, cu care indeletnicindu-ne
continuu si reflectand la viata acelor mari si straluciti barbati, sa nu
neglijam virtutea, si evitand raul sa facem totul pentru a ne arata vrednici de
acele bunuri de negrait". Consecventi acestei pareri, Sfintii Trei Ierarhi
fac deseori indemnuri ascultatorilor lor pentru a se indeletnici cu lectura ei
atenta. Cu toate acestea, constata ca in Sfanta Scriptura exista si lucruri
anevoie de inteles. Greutatea interpretarii anumitor pericope vine ca urmare a
antitezei prea mari existente intre inaltele adevaruri scripturistice si lipsa
de maturitate spirituala a cititorilor. Alteori, greutatea in interpretare
provine din faptul ca, fiind redate de autor potrivit mentalitatii
contemporanilor sai, anumite pericope sunt dificil de inteles de cititorii de
mai tarziu. In sfarsit, neclaritatea unor pasaje face parte uneori din
iconornia divina ; in felul acesta cititorul Sfintei Scripturi este stimulat a
reflecta mai mult asupra sensurilor ei.
De aceea, desi adresata si folositoare oricui, ea nu poate
fi inteleasa si interpretata amanuntit decat de cel anume pregatit. Acestuia i
se cere, in primul rand, sa aiba credinta puternica in Dumnezeu, in valoarea
divina a Sfintei Scripturi si in misiunea divina a Bisericii a carei lucrare
trebuie s-o slujeasca chiar si interpretarea Bibliei. Dupa Sfintii Parinti,
credinta este "dascalul tuturor si fara ea nu putem face nimic". Sa
aiba, apoi, mintea libera de idei preconcepute iar inima sa nu-i fie robita
patimilor. Sa fie un fervent practicant al rugaciunii si sa invoce ajutorul
Duhului Sfant ori de cate ori purcede la talcuirea Sfintei Scripturi. In
sfarsit, sa aiba temeinice cunostinte de introducere biblica. Prin notiuni de
introducere biblica, Sfantul Ioan Gura de Aur intelege cunostintele necesare
referitoare la mediul geografic si istoric, ca si la cauzele religioase care au
concurat la compunerea scrierilor respective. Acestor notiuni Parintii
Capadocieni le adauga ca necesare cunostintele din domeniul istoriei biblice si
profane, arheologice si lingvistice. Cu totii gasesc absolut necesar ca
interpretul sa cunoasca limba originala a textelor pe care le interpreteaza.
Fiind opera a Sfantului Duh, importanta deosebita are faptul ca interpretarea
Sfintei Scripturi sa se faca in Biserica, unde actioneaza Duhul lui Dumnezeu.
Interpretarea facuta de eretici, lipsiti de indrumarea factorului divin, este
subiectiva, arbitrara si, prin urmare, deseori gresita. De aceea, opera
interpretului, membru al comunitatii crestine, este considerata o inalta
slujire spirituala a Bisericii.
Metoda de
interpretare şi sensurile Sfintei Scripturi.
a) Antecedente. - inca din primele secole ale
crestinismului, chiar de pe vremea Sfintilor Apostoli (Matei XIII, 36) s-a
simtit nevoia explicarii Sfintei Scripturi. Primul interpret al Vechiului
Testament si al spuselor Sale a fost insusi Mantuitorul ; mai tarziu, aceasta
opera a fost continuata de Sfintii Apostoli, de episcopi - mai ales de cei din
centrele mari ale crestinismului -, pe langa care se adunau cei dornici sa-si
adanceasca cunostintele in domeniul Sfintei Scripturi ; si, in sfarsit, de
scolile catehetice din Alexandria, Antiohia, Ierusalim, Cezareea Palestinei si
scolile monahale. Dintre aceste scoli s-au distins cele din Alexandria si
Antiohia. Pana in vremea Sfintilor Trei Ierarhi, ambele scoli petrecusera deja
o epoca de mare inflorire, prima fiind ilustrata de dascali ca Panten, Clement
Alexandrinul si Origen, cea de-a doua de preotul Lucian, Diodor din Tars si
Teodor de Mopsuestia. Din nefericire, intre aceste scoli s-au iscat foarte
timpuriu deosebiri in ceea ce priveste metoda de interpretare a Sfintei
Scripturi si rivalitati intense. Deosebirile dintre ele se datorau, in primul
rand spiritului care domnea in localitatile in care fiintau si, in al doilea
rand, felului diferit de a estima modul de gandire vechi elin. Pe cand in
Alexandria, centru cultural cu vechi traditii, filozofice, predomina gandirea
platonica si viata contemplativa, in Antiohia, nu mai putin, renumita pentru
rolul ei cultural, predomina logica aristotelica si realismul. La inceput, nu
s-au exprimat preferinte pentru vreunul dintre filozofii antici, nici la
Alexandria, nici la Antiohia, insa, mai tarziu, mediul ambiant va influenta si
scolile crestine.
Imitand interpretarea filoniana, scoala din Alexandria isi
va impropria atat modul de gandire platonic si neoplatonic, cat si metoda de
interpretare alegorica. Metoda alegorica va fi impusa si de necesitatea
combaterii interpretarilor antropomorfice a Sfintei Scripturi, interpretari
facute de iudei si gnostici, dar, mai ales, datorita renumitului dascal al
scoalei din Alexandria, Origen, care o folosea din plin. Desi cel mai migalos
cercetator al textului biblic - si aici este destul a aminti doar monumentala
lui opera critica, Hexapla, - el sustinea ca interpretarea Sfintei Scritpuri
este o chestiune pur spirituala si depinde mai putin de cunostintele, fie ele
chiar enciclopedice, ale interpretului. Pe baza trihotomiei platonice, el
distingea trei moduri de interpretare posibila a textului biblic: o interpretare
literala, facuta de oamenii simpli, somatici ; o alta morala, facuta de cei
evoluati, de psihici ; si una alegorica, facuta de cei desavirsiti, de
pnevmatici. Primelor doua moduri de interpretare, intr-un fel corespunzatoare
metodei istorico-gramaticale, le dadea putina importanta. Importanta mare
pentru el, avea interpretarea alegorica, aceea care gasea in paginile Sfintei
Scripturi expuse simbolic istoria si iconomia mantuirii neamului omenesc. Din
ceasta cauza, interpretarea lui Origen, cu mici exceptii, se caracterizeaza
prin incapacitatea estimarii corecte a datelor istorice ale Sfintei Scripturi,
lipsa masurii si subiectivism. El lasa fara sa vrea drum liber acelora care,
aveau sa faca din istorie jocul fanteziei, iar din Scriptura o tesatura de
mituri. Urmarile acestui mod gresit de interpretare nu vor intarzia sa apara,
ea va declansa un sir intreg de erezii, incepand cu cele antitrinitare. Putine
vor fi fizionomiile neintinate de miasma teosofica a alegoriei; intre acestea,
la loc de frunte, se va numara figura Sfantului Atanasie cel Mare.
Pericolul care venea din Alexandria a fost observat de
antiohieni, care, drept raspuns, au adoptat logica aristotelica si metoda
istorico-gramaticala in interpretarea Sfintei Scripturi. Se trecea deci in latura
opusa. Fiindca se afirmase de catre alexandrini ca Sfanta Scriptura poate fi
interpretata corect doar de cei desavarsiti, antiohienii afirma ca Sfanta
Scriptura se adreseaza tuturor oamenilor; daca se neglija de alexandrini
interpretarea literala a textului, antiohienii faceau din ea baza interpretarii
Sfintei Scripturi; daca se sustinea de alexandrini ca eruditia are putina
importanta in interpretarea Sfintei Scripturi, antiohienii afirmau ca datoria
exegetului este de a cunoaste si folosi tot ceea ce se poate sti in legatura cu
imprejurarile in care Sfanta Scriptura a fost scrisa, chiar si datele Sfintei
Traditii. Nu respingeau nici antiohienii parerea ca sub litera Sfintei
Scripturi se poate ascunde un sens tainic, spiritual, dar afirmau ca acest sens
trebuie aflat cu multa prudenta. Dar, aceasta opozitie facuta cu tot dinadinsul
scolii alexandrine n-a intarziat sa conduca scoala antiohiana la exagerari si
sa o arate hranitorul direct al nestorianismului si pelagianismului. In
momentul cel mai critic al antagonismului celor doua scoli au aparut Sfintii
Trei Ierarhi. De formatii diferite, - Sfintii Capadocieni apartineau scolii
alexandrine, pe cand Sfantul Ioan Gura de Aur apartinea scolii antiohiene -,
preiau concluziile pozitive ale inaintasilor si evitand exagerarile acestora
pun bazele unei noi exegeze, transpirand in toate aspectele ei duhul
ortodoxiei.
Sfinţii Trei Ierarhi
- Exegeza
Exegeza Sfintilor
Trei Ierarhi are urmatoarele caracteristici:
1. Evita, pe cat posibil, interpretarea alegorica. Fac uz de
ea numai cand concluziile ei concorda intru totul cu spiritul Sfintei
Scripturi. Recomanda indeosebi ca interpretarile alegorice sa nu fie aduse
pentru demonstrarea unui adevar religios combatut de eretici. Limiteaza
interpretarea alegorica la unele profetii hristologice, la parobole si mai ales
la Cantarea Cantarilor, pe care o socoteau carte pur didactica. Grija deosebita
impusa de pericolele interpretarii alegorice se vadeste si din formularea unor
observatii si a unor reguli legate de alegoriile Vechiului Testament. Dupa ei :
- Sfanta Scriptura arata singura, din context, locurile care trebuie
interpretate alegoric ; - ea insasi da, de obicei, interpretarea alegoriilor
ei, - interpretarea alegoriilor se usureaza totdeauna prin compararea lor cu
oricare alt text asemanator; - in sfarsit, interpretarea lor nu trebuie sa
contravina nici intregului spirit al Sfintei Scripturi, nici legilor logicii,
nici realitatilor istorice.
Desi mare admirator al lui Origen, Sfantul Vasile cel Mare
este primul dintre capadocieni care ii dezaproba metoda de interpretare a
Sfintei Scripturi. Referindu-se la spusele acestuia, dupa care relatarile
Sfintei Scripturi nu trebuie luate ca referindu-se la realitati istorice, ci ca
referindu-se la niste realitati spirituale, expuse simbolic, marele ierarh
repetand cuvintele Sfantului Apostol Pavel (Rom. I, 16) afirma : "ca nu se
rusineaza de Evanghelie (de Scriptura) si ca in spusele ei el vede referiri la
fapte si lucruri reale". In acelasi timp, combate cu hotarare pe aceia
care, in interpretarea Sfintei Scripturi, folosesc din plin imaginatia, vrand
cu tot dinadinsul sa acomodeze textul ei scopurilor lor. Pe Sfantul Vasile il
urmeaza credincios Sfantul Grigorie de Nazianz. El dezaproba interpretarea
alegorica, scotindu-o potrivita doar pentru "talcuitorii de vise".
Cat priveste atitudinea Sfantului Ioan Gura de Aur fata de acest mod de
interpretare, amintim numai ca a fost numit, dealtfel pe buna dreptate, antipodul
lui Origen si parintele exegezei ortodoxe.
2. Sfintii Trei Ierarhi evita exagerarile interpretarii
strict literale, care, tinandu-se de litera textului excludeau oricare alt sens
al Sfintei Scripturi. Ei vad in Sfanta Scriptura expresia unui imens pogoramant
facut de Dumnezeu fata de oameni, prin intermediul ei, omul are totdeauna la
indemana cuvantul si voia lui Dumnezeu si o poate studia si reflecta asupra ei
in voie. Simplitatea limbii nu distoneaza cu adevarurile ei inalte, pentru ca,
asa cum observa Sfantul Ioan Gura de Aur, "prin grija lui Dumnezeu toate
se fac pentru mantuirea noastra". Ei stiu totdeauna ca aghiograful a avut
in vedere puterea si modul de intelegere al acelor carora se adresa.
Referindu-se la descrierile antropomorfe ale lui Dumnezeu in Vechiul Testament,
acestia sustin ca acest mod de a vorbi este modul cel mai simplu de apropiere a
mintii omenesti de Dumnezeu; de aceea, astfel de expresii nu trebuie
interpretate ca mituri nici ad litteram. Sugestive in acest sens sunt cuvintele
Sfantului Grigorie de Nazianz : "Noi, spune inaltul ierarh, vrem sa tinem
calea de mijloc intre cei care dau (Sfintelor Scripturi) o interpretare
simplista si intre cei care prefera interpretarea anagogica... Pentru ca prima
este... inferioara, iar cealalta este facuta de visatori ; si una si alta sunt
la fel de condamnabile".
3. Sfintii Trei Ierarhi, plasand adevarurile supranaturale
ale Sfintei Scripturi in cadrul timpului in care s-au plamadit, incearca sa
surprinda cat mai exact starea de spirit a aghiografului si a contemporanilor
sai, partea care revine Duhului Sfant si partea de contributie care revine
scriitorului bisericesc inspirat. Aceasta, referitor la cartile profetice ale
Vechiului Testament. Cat priveste cele relatate in Sfintele Evanghelii, Sfintii
Trei Ierarhi sustin istoricitatea si autenticitatea lor. Momentul nasterii si
imprejurarile in care a trait Mantuitorul si minunile pe care le-a facut sunt
descrise de ei cu multa grija. Invierea Domnului este un fapt constatat si
marturisit de martori oculari. Intocmai ca Apostolul Pavel, care spune ca
"daca Hristos n-a inviat, atunci zadarnica este propoveduirea noastra si
zadarnica este si credinta voastra" (I Cor. XV, 14), Sfintii Trei Ierarhi
fac din inviere temelia credintei, iar din istoricitatea intregului cuprins
evanghelic baza interpretarii ortodoxe.
4. Din multimea sensurilor care se dadusera pana atunci
textelor scripturistice, Sfintii Trei Ierarhi retin doua : pe cel literal, zis
si istoric sau gramatical si pe cel tipic sau spiritual. Prin sens literal ei
inteleg sensul pe care il au cuvintele in vorbirea obisnuita, iar prin sens
tipic sau spiritual, sensul simbolic pe care il prezinta anumite pericope. Spre
deosebire de inaintasii lor, Sfintii Trei Ierarhi nu separa cele doua aspecte
ale textului Sfintei Scripturi, ci, stabilind mai intai sensul adevarat literal
al textului, - printr-o analiza filologica de neintrecut -, ei purced, acolo
unde este cazul, la aflarea sensului tipic, simbolic. Acestei analize nu-i
scapa nici cele mai mici cuvinte, ori de cate ori prin acestea puteau sa
respinga interpretarile arbitrare ale ereticilor. Pentru ca, dupa spusa
Sfantului Ioan Gura de Aur, intocmai pietrelor pretioase, a caror valoare nu
depinde de volum ci de compozitia si frumusetea lor, la fel si aceste amanunte
pot furniza informatii inestimabile exegetului .
Sens spiritual dau de obicei pericopelor care descriu pe
Dumnezeu in limbaj antropomorfic, celor referitoare la imparatia cerurilor, ca
si anumitor evenimente din Vechiul Testament care au corespondent in Noul
Testament. Astfel, trecerea iudeilor prin Marea Rosie este considerata ca a
prefigurat botezul crestin, ridicarea sarpelui de arama in pustie si aducerea
lui Isaac spre jertfire ca au prefigurat crucea si jertfa Mantuitorului, s.a.
Raportul dintre tipul descris de Vechiul Testament si antitipul sau din Noul
Testament este analog celui dintre imagine si realitate. Dupa cum imaginea nu
contrazice realitatea dar nu poate avea toate insusirile realitatii, tot asa
nici tipul Vechiului Testament nu poate substitui antitipul Noului Testament.
Acest sens, insa, nu poate fi desprins cu usurinta de oricine ; aflarea lui
necesita atentie, efort sustinut si ajutorul interpretilor inspirati.
5. Sfintii Trei Ierarhi nu se limiteaza la o interpretare
pur teoretica a Sfintei Scripturi, ci aplica principiile ei la viata de toate
zilele, morala si sociala. In numele principiilor biblice, acestia biciuiesc
vicii si nedreptati, in numele principiilor biblice ei invata iubirea si
apropierea dintre oameni. In numele principiilor biblice ei mustra pe imparati,
pe cei lacomi si pe cei rai, in numele principiilor biblice ei isi impart
bunurile celor sarmani si tocmesc azile pentru batrani si nevoiasi. Desigur,
opera exegetica a Sfintilor Trei Ierarhi este mult mai bogata in sensuri, dar
in limitele unei alocutiuni nu pot fi formulate decat cele mai importante.
Incheind, putem afirma ca Sfintii Trei Ierarhi au intreprins
o opera fara egal, au atins toate problemele pe care le pune textul biblic si
au dat solutiile cele mai bune. In acelasi timp, au facut din viata lor cel mai
bun si mai elocvent comentar al Sfintei Scripturi, consecventi spusei
Mantuitorului ca "mare se va chema (in imparatia cerurilor) cel care va
invata, dar va si face (cele ce invata)" (Matei V, 19). Opera lor este
normativa pentru oricine incearca sa interpreteze Cuvantul lui Dumnezeu. Este
actuala si normativa, indeosebi astazi, in vremea miscarilor ecumeniste si a
apropierii si intelegerii dintre oameni, dat fiind ca Sfintii Trei Ierarhi au
imbinat fericit cele doua dimensiuni ale crestinismului : elevatia spirituala
cu trairea practica a principiilor crestine !
Pr. Prof. dr. Constantin Corniţescu
