duminică, 28 mai 2023

Evanghelia de Duminică: Un model de rugăciune pentru toţi

 

Duminica a 7-a după Paști (a Sfinților Părinţi de la Sinodul I Ecumenic) Ioan 17, 1-13

În vremea aceea Iisus, ridicându-Şi ochii către cer, a zis: Părinte, a venit ceasul! Preaslăveşte pe Fiul Tău, ca şi Fiul să Te preaslăvească, precum I-ai dat stăpânire peste tot trupul, ca să dea viaţă veşnică tuturor acelora pe care Tu i-ai dat Lui. Şi aceasta este viaţa veşnică: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos, pe Care L-ai trimis.

Eu Te-am preaslăvit pe Tine pe pământ; lucrul pe care Mi l-ai dat să-l fac, l-am săvârşit. Şi acum, preaslăveşte-Mă Tu, Părinte, la Tine Însuţi, cu slava pe care am avut-o la Tine mai înainte de a fi lumea. Arătat-am numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat Mie din lume. Ai Tăi erau şi Mie Mi i-ai dat şi cuvântul Tău l-au păzit. Acum au cunoscut că toate câte Mi-ai dat sunt de la Tine, căci cuvintele pe care Mi le-ai dat, Eu le-am dat lor, iar ei le-au primit şi au cunoscut cu adevărat că de la Tine am ieşit şi au crezut că Tu M-ai trimis. Eu pentru aceştia Mă rog; nu pentru lume Mă rog, ci pentru cei pe care Mi i-ai dat, că ei sunt ai Tăi. Şi toate ale Mele sunt ale Tale şi ale Tale sunt ale Mele şi M-am preaslăvit întru ei. Şi Eu nu mai sunt în lume, iar ei în lume sunt şi Eu vin la Tine. Părinte Sfinte, păzeşte-i în numele Tău pe cei pe care Mi i-ai dat, ca să fie una, precum suntem Noi. Când eram cu ei în lume, Eu îi păzeam în numele Tău pe cei pe care Mi i-ai dat; şi i-am păzit şi n-a pierit nici unul dintre ei, decât numai fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura. Iar acum vin la Tine şi pe acestea le grăiesc în lume, pentru ca bucuria Mea să o aibă deplină în ei.  

Duminica de astăzi este așezată de către Sfinții Părinți între sărbătoarea Înălțării Domnului și Duminica Pogorârii Duhului Sfânt (Cincizecimea) pentru a sublinia impor­tan­ța unității în Biserică, unitate ce își găsește temeiul în deofiin­țimea Sfintei Treimi. În duminica de astăzi facem pomenirea, cu cinste, a celor 318 Sfinți Părinți care au luat parte la lucrările primului Sinod Ecumenic, ce a avut loc la Niceea, în anul 325. Pericopa evanghelică redă un fragment din Rugăciunea arhierească pe care a rostit-o Iisus înaintea ucenicilor Săi, la Cina cea de Taină, în seara zilei de joi, 13 Nissan, premergătoare Sfintelor Pătimiri. Rugăciunea a fost consemnată numai de Sfântul Evanghelist Ioan în capitolul al 17-lea al Evangheliei pe care a scris-o şi cuprinde cele trei forme distincte de rugăciune ale Bisericii: de laudă, de mulţumire şi de cerere. Rugăciunea arhierească este un model de rugăciune pentru noi toţi. Dumnezeu Însuşi ne-a învăţat să ne rugăm. Profetul Isaia a surprins acest adevăr: suntem „ucenici ai Domnului” (Isaia 54, 13). Iar Sfântul Apostol Pavel scrie: „În zilele trupului Său, [El] a adus cu strigăt şi cu lacrimi cereri şi rugăciuni către Cel ce putea să-L mântuiască din moarte şi auzit a fost pentru ­evlavia Sa” (Evrei 5, 7).

După Pogorârea Duhului Sfânt și după răspândirea Evangheliei în toată lumea au început perse­cu­țiile sângeroase împotriva creș­ti­nilor; aceștia fiind consi­de­rați periculoși de statul roman absolutist și tiranic. Împărații con­siderau creștinismul o religie obiș­nuită, mai mult un curent la modă, care ar lua locul cultului imperial și zeităților de tot felul, mai pe scurt, o religie ce era adresată și primită mai ales de cei ne­voiași, oropsiți, sclavi sau nă­păs­tuiți.

De-a lungul timpului, împărații și filosofii păgâni, cinstitori ai zeilor și idolilor, de pe urma cărora trăiau viața în lene și huzur, au căutat să falsifice învăță­tura Evangheliei nemuririi, vrând să-i schimbe sensul, interpretând-o în funcție de nevoile lor. Așa au apărut sectele și ereziile, oracolele și vrăjitoriile, care căutau să câștige cât mai mulți adepți ai gândirii lor.

Cât despre Sinodul I Ecumenic, acesta a fost convocat de împăratul Constantin cel Mare (306-337) la reședința imperială de la Niceea. Lucrările sinodului au început oficial pe 20 mai 325 și au durat până pe 25 august, același an. La sinod, care a fost prezidat, consecutiv, de Episcopii Eustațiu al Antiohiei (324-330) și Alexandru al Alexandriei (313-328), au participat 318 pă­rinți, între care și Episcopul Tomisului – Marcu al Tomisului sau Marcu Scitul, după cum consemnează istoricul Eusebiu de Cezareea.

Sinodul a luat în discuție și a condamnat învățăturile eretice ale preotului Arie, de la Biserica Baucalis din Alexandria. Arie era ucenicul preotului Lucian din Antiohia, adept al învăţăturilor Episcopului eretic Pavel de Samosata. La baza conflictului, care a degenerat în erezie, a stat vanitatea. Săracul, nu-și putea explica cum de Alexandru al Alexandriei a ajuns episcop înaintea lui. Dată fiind această situație, penibilă de altfel, începând cu anul 318, Arie a început să-și răspândească prin biserici învățăturile greşite despre Persoana Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Așadar, mulțimea acestor Sfinți Părinți a trecut la cercetarea și clarificarea credinței ortodoxe, întărite de Duhul Făcător de viață, Care Se sălășluia înă­un­trul lor. Și punându-l la punct pe Arie și combătându-l cu multe mărturii din Vechiul și Noul Testament despre faptul că Iisus este de aceeași ființă cu Tatăl, l-au despărțit de credința cea sănătoasă și de Sfânta Biserică și l-au supus anatemei, împreună cu lucrările pe care le scrisese și cu predicile lui. Astfel, închizând din toate direcțiile intrarea oricărei învățături eretice, au alcătuit împreună adevăratul simbol de credință, desființând prin fiecare articol cugetarea eretică pe măsură, încât să se facă vădite tuturor toate câte s-au hotărât la Sinodul palatului.

Le rămânea acum să discute despre prăznuirea Sărbătorii Sărbătorilor, care se săvârșea de fiecare într-o zi diferită. Unii o prăznuiau la începutul Postului celui Mare, alții la mijlocul luptei înfrânării, iar alții săvârșeau în altă zi prăznuirea mântuitoarei Învieri. Și astfel, la aceeași vreme, unii se nevoiau cu pocăința, cu lacrimi și postiri, în timp ce alții prăznuiau biruința Vieții în fața morții. Și despre problema aceasta, sub îndrumarea Sfântului Duh, Sfinții Părinți purtători de Dumnezeu au hotărât împreună cu preaslăvitul Împărat Constantin ca Ziua Sfântă a Învierii lui Hristos, Dumnezeul nostru, să se prăznuiască de obște de tot neamul creștinesc.

În felul acesta, s-a rânduit ca în toată Biserica, precum într-o familie, să existe un timp comun de înfrânare și rugăciune, ca și, de asemenea, un timp de bucurie și prăznuire. Toate acestea, precum și cele dinainte au alcătuit Tomos-ul Ortodoxiei. După toate acestea, preaslăvitul împărat a făcut propunerea ca Tomos-ul să fie pecetluit cu semnăturile fiecăruia dintre Părinți. Așadar, după expunerea și citirea în public a Tomos-ului, a avut loc o minune vrednică de pomenit, spre lauda celor care credeau și spre rușinea celor care cugetau împotrivă. Adică, doi dintre sfinții episcopi, Hrisantie și Musonie, care nu semnaseră încă Tomos-ul, din pronie dumnezeiască s-a întâmplat să plece din viața aceasta. Deci, purtătorii de Dumnezeu Părinți, după ce au venit la locul unde s-au așezat moaștele, ca și cum s-ar fi aflat împreună cu ei și le-ar fi fost ascultate cuvintele lor, au zis: „O, Părinților, dacă socotiți că sunt plăcute lui Dumnezeu acestea care s-au scris în Tomos ce vă împiedică să semnați și voi, conform legii, împreună cu noi?”. După ce au spus acestea, Sfinții Părinți și-au așezat Tomos-ul pecetluit lângă moaștele sfinților și s-au dăruit în acea noapte privegherii și rugăciunii. Venind a doua zi înaintea sicrielor, în timp ce pecețile erau neatinse, au despăturit Sfântul Tomos și au găsit înăuntru și semnăturile celor doi sfinți episcopi. Și așa cum mărturisesc toți, fără ezitare, chiar și cei de altă credință care se găseau la adunarea aceea a Sfinților Părinți, au consimțit deoființimea Treimii.

Sinodul acesta este important în primul rând pentru că este a doua mare întrunire după Sinodul Sfinților Apostoli (anul 50), când se clarifică unele neînţelegeri și se înlătură nedumerirea. Sinodul I Ecumenic este prima adunare a episcopilor din toată lumea și primul răspuns dat asupra existenței lui Dumnezeu la atacurile reprezentanților celorlalte religii, care începeau să fie părăsite în fața siguranței mântuirii: creștinismul.

În al doilea rând, arianismul și toate ereziile erau instrumentele diavolului de a întuneca mintea unora și a o abate pe altă cale de la credința în Evanghelia drep­tății și a Dumnezeirii lui Iisus Hristos. Învățătura lui Hristos este Evanghelia împlinirii, dragostei și împăcării, este o experiență de viață și facere de bine, nu de speculație și de rezervă față de suferințele altora.

În al treilea rând, s-a formulat pentru noi Mărturisirea de credință (primele șapte articole) pe care o rostim și prin care ne arătăm convingerea în adevăratul Dumnezeu și în nemurirea sufletului.

 

Autor: Protos. Siluan Bouleanu – 28 Mai 2023

Aforismul zilei - Immanuel Kant

 


Răspunsuri pentru cei care mă contestă

 

Articolul de ieri a primit reacţiile pe care le aşteptam. Eram sigur că se vor băga în seamă absolut toţi „specialiştii” care, în mare, sunt vinovaţi de dezastrul pe care-l trăim. Cel mai mult mi-au plăcut argumentele de tipul „eşti prost pentru că eşti prost”, atât de întâlnite în cazul oamenilor neputincioşi şi disperaţi. 

Cu toate că nu aveam chef s-o fac, voi repeta esenţa a ceea ce am spus în articolul de ieri deoarece, chiar dacă nu va ajuta sistemele asupra cărora am făcut acele consideraţii, sunt ferm convins că va ajuta oamenii inteligenţi care vor şti exact de ce e bine să aplice ceea ce am spus. Acei oameni isteţi vor înţelege că principiile enunţate transform totul într-un mod benefic.

Nu vorbesc din poziţia celui care-şi dă cu părerea despre verzi şi uscate, ci din propria experienţă. Ştiu bine ceea ce merge şi ceea ce nu merge. Am avut destule eşecuri pentru a înţelege unde anume se gripează mecanismul şi-o să vă explic în detaliu.

Trebuie să mă credeţi când afirm că în lipsa unei linii directoare, a unui „proiect general” sau, mai bine spus, a unei viziuni care trebuie îndeplinite, totul se dărâmă. Fără a adera la un ideal, omul se plictiseşte, devine apatic şi lipsit de motivaţie. Care-i „farul călăuzitor” al învăţământului românesc? Pentru ce anume se duc miile de profesori la muncă? De ce fac asta? Întrebaţi şi veţi primi tot atâtea răspunsuri câţi oameni sunt. Pentru ce se duc medicii la serviciu. „Ca să facă lumea bine!” - vă vor răspunde pompos unii. La fel cum, în cazul profesorilor mulţi vor spune că ei merg la serviciu „ca să educe copiii”. Bun, frumos, dar absolut fals!

Iată primul pas: lipsa unei viziuni clare şi măsurabile. De multe ori când înregistram câte un eşec nu înţelegeam de ce oamenii nu „cuplează”. Mă enerva teribil că am angajaţi apatici, că eu aveam visele mele, iar lor efectiv - pe româneşte spus - „li se rupea”. „Nu-i plăteşti bine!” - îmi spuneau unii. Aiurea! Efectul unei măriri de salariu ţine maxim o lună. După acea perioadă atmosfera de rahat revenea. Şi iar se găsea câte unul să-mi reproşeze: „Asta se întâmplă pentru că le dai mulţi bani! Ia ţine-i tu la respect şi-o să vezi cum or să-ţi mănânce din palmă”. Altă idioţenie. Asta cu „mâncatul din palmă”, în special, mă omoară întrucât mi se pare cea mai umilitoare poziţie în care poate fi un om, indiferent de care parte a poveştii ar fi! Atât umilitul cât şi umilitorul nu pot fi numiţi oameni. 

Treptat am înţeles clar unde-i problema: eu doream ceva, iar ei habar n-aveau ce doream eu. Dar ce pot dori? Poţi pretinde, de exemplu, că faci o companie solidă din care angajaţii să trăiască mult timp de-acum înainte. Un ideal nobil, ar spune unii la prima vedere. În realitate e un rahat în care nu crede nimeni. Proprietarul îşi spune în sinea sa „hai că i-am făcut pe proşti” în timp ce salariatul se întreabă „ăsta chiar ne crede proşti, ce, nu vedem că scopul lui e să se umple de bani pe spatele nostru?”. Hai să vă văd, dragii mei, ce anume faceţi într-un astfel de setup? Vă spun eu: urlaţi la ăia până vă sar bojocii şi aveţi o oarecare şansă dacă transformaţi întreaga atmosferă într-una de teroare. Culmea, nu veţi avea fluctuaţie mare de personal întrucât veţi atrage oamenii cu structură de sclav, care se mândresc că vă fac faţă. Dar performanţe tot nu vor fi. Veţi merge în derivă şi vă veţi face nervii praf. 

Aşadar, nu e necesar doar să ai o viziune, ci să ai o viziune măsurabilă. Nu-ţi doreşti să „faci bine”, ci îţi doreşti ca în zece ani să ajungi în primele trei locuri din punctul al cotei de piaţă. Iată un declanşator teribil! Ce înseamnă în primele trei locuri? Te uiţi acum la structra pieţei şi vezi că cel mai mare are o cotă de 27%, al doilea de 20%, iar al treilea de 18%, restul fiind împărţit de ceilalţi(cifrele sunt absolut teoretice). În termenii curenţi asta înseamnă că în zece ani trebuie să ai o cotă de minim 18%. Cât ai acum? 1%, să spunem. 18% în zece ani înseamnă să-ţi măreşti cota cu 1.8% pe an. Ceea ce ai acum uiţi! Nu spui că pe anul ăsta trebuie să fac doar 0.8%, că deja am 1%. NU! Anul acesta am de făcut o creştere de 1.8%.!Ce înseamnă asta la nivel de lună, de săptămână, de zi? Înţelegeţi ideea: totul trebuie să fie concret, integrat în plan, plan care trebuie cunoscut DE TOATĂ LUMEA! Ce se întâmplă atunci când faci asta? E o minune întrucât atmosfera se schimbă radical. Oamenii ăia înţeleg de ce vin la serviciu şi au în cap un target. 

E prima parte a problemei. Desigur, trebuie să existe şi compensări salariale. Omul trebuie să simtă că pe măsură ce compania face un progres, asta se vede şi în veniturile sale. Dar cum faci asta? Te apuci să spargi banii pentru că s-au obţinut progrese? Evident că nu întrucât intervine delăsarea. O să vă spun un secret: eu nu fac măriri salariale decât în momentul în care inflaţia face ca salariul de bază să devină derizoriu. De aceea oamenii mei uneori au pe contract cele mai mici salarii de bază de pe piaţă. Însă, la sfârşitul lunii duc acasă mult mai mult decât cei care lucrează la concurenţă. Cum se face asta? Simplu: salariul de bază implică o muncă pe care-o prestezi oricum. Însă îţi las posibilitatea să creşti. Cum? Făcându-te partener. Vinzi mai mult ca vânzător, ai parte de sume clare, măsurabile. Optimizezi business-ul, economiseşti resurse, aduci ceva nou care ne creşte productivitatea, care ne face mai buni? Perfect, ai parte de bani suplimentari. Ideea e că performanţa trebuie plătită, iar atunci când setezi un context orientat către performanţă vei rămâne surprins cum oameni aparent banali se transformă peste noapte în vedete. Vei vedea oameni bucuroşi că vin la muncă şi dispuşi să pună osul la jug. Iată magia măsurabilităţii!

Care-s planurile pe termen lung ale sistemului de educaţie sau al celui de sănătate? Nimic, zero! Nicio viziune. Care-ar trebui să fie? Hai să vedem pas cu pas ce presupune. În ceea ce priveşte sistemul de învăţământ, o viziune cât se poate de corectă ar fi aceea ca în zece ani ţara să se situeze în primele douăzeci de sisteme de învăţământ ale lumii. Ce înseamnă asta? Pentru cei care termină gimnaziul avem clasificarea PISA. Acum România e pe locul 49, adică trebuie să sărim 29 de locuri. Perfect! Ce înseamnă asta pe an? Trei locuri. OK, pentru că sistemul de învăţământ este un mecanism greoi, putem spune că pentru primii cinci ani ne propunem să creştem câte două locuri, iar în următorii cinci ani câte patru locuri pe an. Concret, ce înseamnă asta? În primul rând presupune la toate nivelele evaluări cel puţin trimestriale, care să ne arate unde suntem şi ce mai e de făcut. Fiecare profesor trebuie să se asigure că la clasele pe care le păstoreşte se obţin anumite rezultate. Vor fi profesori buni şi profesori slabi. Cei buni vor fi plătiţi mai bine, cei slabi penalizaţi, până la excluderea din sistem pentru rezultate dezastruoase. Nu vă gândiţi că vor trebui proceduri complicate pentru excludere. Contextul de performanţă îl va face pe acel om să plece singur pentru că nu-şi va mai găsi locul acolo.  Totul se va schimba peste noapte! 

Îmi spunea cineva într-un comentariu că dacă te apuci să măsori va fi un haos, că acele comisii care vor evalua vor avantaja anumiţi profesori. Aiurea, când nu se doreşte se spune că „aşa ceva nu se poate”. Ba se poate! Evaluările se pot face absolut anonim, cu elevii unor şcoli trimişi la evaluare la alte şcoli, după un algoritm aleator, iar numele şi şcoala/clasa de provenienţă a elevului nu se cunosc decât la finalul corectării. Elevul ştie cu o zi înainte că trebuie să meargă la şcoala Y. Acolo i se înmânează hârtii cu cod unic, iar corespondenţa cod-nume elev se face doar în baza de date în care se introduc rezultatele. Simplu, fără bătaie de cap! La final, rezultatul evaluării e transparent pentru toată lumea. Profesorii ştiu exact unde s-au situat, ce anume probleme are fiecare elev şi trag să acopere gap-ul. Se poate? Evident că da!

La fel se pot face treburile şi la nivel de licee şi în învăţământul superior unde, din punctul meu de vedere, e jale. Nimeni nu trage la răspundere universităţile pentru jafurile pe care le scot pe bandă rulantă! Cum naiba să ai pretenţia că faci calitate în condiţiile în care tu dai diplomă unuia care nu ştie să scrie??? Îl văd pe Hader ăla la televizor. Din păcate nu m-am întâlnit până acum cu el să-l întreb dacă nu-i e ruşine. Cum poţi să-mi îndrugi atâtea aberaţii când mătăluţă eşti vinovat pentru dezastrul din învăţământul superior? Ce-ar fi dacă Ministerul Educaţiei şi-ar propune ca în zece ani să nu mai subvenţioneze studenţi decât în instituţiile care sunt în primele 100 de universităţi din lume conform clasificării Shanghai? Ministerul ar trebui să-şi propună asta şi să ceară universităţilor româneşti o chestiune similară. Ce credeţi că s-ar întâmpla? Vă spun eu, va fi o minune! 

În ceea ce priveşte sistemul de sănătate, aceeaşi poveste. Cu ce se ocupă sănătatea? Nu, în sistemul de sănătate „nu faci oamenii bine”, ci îţi propui chestii concrete. Spre exemplu, îţi iei ca target înjumătăţirea numărului de bolnavi cronici în următorii 20 de ani. E posibil? Evident. Se poate măsura? Evident! Ce presupune asta? Stoparea numărului de bolnavi cronici care-ţi intră în sistem, pentru că deja îl ai plin. Cum faci? Prin prevenţie, evident. L-ai văzut pe unul că e gras cât casa, trimite-l la analize şi arată-i perspectiva. Dă-i dietă, asigură-i suport, fă-l să iasă din criză. Asta trebuie să fie treaba medicului de familie. Altceva? Poţi să-ţi propui să creşti media de viaţă cu 5 ani tot în următorii 20 de ani. De ce faci asta? Pentru că ai bolnavi care trebuie trataţi corespunzător. Responsabilizează-i pe medicii care-i tratează. Evaluează prin mâna căror medici a trecut un pacient. De ce unul cu o condiţie de sănătate similară a trăit mai mult decât altul? E vina medicului, sau a pacientului? Fiecare chestiune trebuie evaluată. Fiecare medic trebuie să fie făcut responsabil de actul său. Şi da, trebuie proceduralizat totul! Îmi spunea cineva că astfel se reduce creativitatea medicului. Ai, ce m-a lovit!

Ştiţi cum e asta cu creativitatea? M-am lovit de-atâtea ori de ea că mi se ridică părul în cap. De fiecare dată mi-a fost dată ca argument împotriva ordinii. Cică nu e bine cu disciplină deoarece asta distruge creativitatea. E cea mai mare prostie! Pentru a fi cu adevărat creativ omul are nevoie de ordine şi de o oarecare predictibilitate. Ce are a face „creativitatea” unui medic cu administrarea de către asistente la momentul stabilit a medicaţiei? Cu ce este afectată creativitatea dacă se setează proceduri clare de acces în spital, de către oameni care preiau bolnavii într-un mod eficient? Evident, cu nimic. Şi mai e o chestie: medicul n-are de ce să fie creativ atunci când are de tratat pacienţi. În 70%-80% din cazuri trebuie să urmeze un protocol care trebuie să fie clar. Desigur, i se lasă libertatea de a face ceea ce e mai bine pentru pacient, dar trebuie să ştie care-i sunt limitele. 

Credeţi că se poate? În mod evident da. V-o spun din experienţă. Merge, e simplu şi e extrem de eficient. Doar că la început doare. Dar ce nu doare pe lumea asta? 

Închei prin a preciza că, în ciuda titlului, nu am scris articolulpentru cei care mi-au contestat opiniile ci pentru mulţii oameni care mă citesc şi care administrează afaceri. Ştiu că la nivelul sistemelor gigante de tipul celor analizate nu se va face nimic deoarece nu există oameni determinaţi să schimbe ceva. Însă, cei care conduc companii ştiu bine care-s problemele şi prin ceea ce am scris aici cred că-i voi ajuta.

Într-adevăr, chestiunea pe are n-au înţeles-o mulţi este că excelenţa în afaceri o atingi atunci când ştii cum anume să conduci oamenii. Sistemele gigant ale statului se prezintă în această situaţie dezastruoasă deoarece pur şi simplu nişte neica nimeni ajung să conducă zeci de mii deoameni. Care oameni când văd cât de prost e ăla de la vârf n-au cum să performeze. Gata, destul pentru azi. E totuşi duminică!

Autor: Dan DIACONU

Fotografia zilei - Actrița Paz Vega

 


Semnificatiile zilei de 28 mai 2023

 


Evenimente

585 î.H.: În timp ce Aliattes al II-lea se luptă cu Cyaxares în Bătălia de la Halys, are loc o eclipsă solară, prezisă cu precizie de filosoful grec Thales din Milet. Potrivit lui Herodot, apariția eclipsei a fost interpretată ca un semn, lupta s-a oprit imediat și a fost încheiat un armistițiu.
1871: Căderea Comunei din Paris. În fotografie Rue de Rivoli după luptele și incendiile Comunei din Paris.
1961: Ziarul britanic The Observer a publicat articolul avocatului englez Peter Benenson intitulat "Prizonierii uitați", declanșând o campanie de scrisori ce a stat la baza înființării organizației pentru apărarea drepturilor omului Amnesty International.

Nașteri

Decese

Sărbători

Calendar creștin ortodox

  • Sf. Ierarh Nichita Mărturisitorul, Episcopul Calcedonului (calendar ortodox)
  • Sf. Mc. Eladie și Eliconida

Calendar greco-catolic

Calendar romano-catolic

Sărbători laice


Sursa: Wikipedia