Recitarea în ziua de astăzi

 

                                                                                                  de Gheorghe Pârja

În ultimii ani, școala a fost, și a rămas, un poligon de încercare, pentru a valida forme noi de învățare în pas cu vremea pe care o traversăm. Tulburătoare și greu de prins în rame. Se nasc noi instituții de cercetare, mai mici sau mai mari, tocmai pentru a găsi căi acceptabile de însușire a cunoștințelor. S-au aruncat la coșul memoriei îndeletniciri didactice, socotite a fi desuete, depășite, nefolositoare, care încurcă dezvoltarea armonioasă a tânărului. Oameni pentru ziua de astăzi și ziua de mâine. Lupta cea mare s-a dat contra ideii de memorare. De a învăța pe de rost lucruri care par inu­tile. O victimă a acestei deprinderi a fost recitarea poeziilor. Cu memorarea versurilor s-a războit și un președinte de țară. Așa că învățarea pe de rost a ajuns să fie oaia neagră pentru elevi și profesori.

Mai multe studii au demonstrat că renunțarea fără nici un discernământ la unele dintre metodele vechi de pedagogie nu a fost alegerea cea mai bună. Doamna Laura Poantă, medic și artist plastic, autoarea unor cărți de specialitate, constată că nu poți separa învățarea de memorie, iar aceasta din urmă face parte din însăși esența minții umane. Ea crede că politizarea excesivă a învățământului, chiar dacă nu pe față, a făcut ca obiceiul recitării poeziilor, ca parte din curricula obligatorie să fie exclus. S-a motivat că vorbitul în public este o formă stresantă de manifestare a tânărului. Este adevărat, dar acest exercițiu este absolut necesar în comunicare, mai ales că oratoria nu mai este exersată la școală. De aceea oamenii publici, mai ales politicienii, vorbesc stângaci, împiedicat, neconvingător.

Nu-i nici o exagerare, dar recitarea unei poezii, pe lângă activarea memoriei, este un exercițiu de învingere a timidității, sufletul aderă la ritmul interior al poemelor, la muzicalitatea lor. La măiestria și farmecul cuvintelor. În lumea anglo-saxonă, dar și la noi, în alte vremuri, obiceiul recitării este foarte răspândit. Medicul Laura Poantă susține că recitarea în ziua de astăzi a poemelor nu înseamnă întoarcerea la vremuri trecute, ci doar un exercițiu bun pentru memoria atât de odihnită a tinerilor. Nu doar atacul feroce asupra ideii de memorare a contribuit la excluderea ei din programele școlare, ci și opoziția față de ideea de recitare în public, care ar pune copiii în situații jenante în fața clasei.

Aici intervine priceperea dascălilor. Din experiența mea, pot depune mărturie că din recitatori dezinvolți se recrutează oratori care conving auditoriul. Oamenii politici, care au nevoie de oratorie ca de aer, suferă la acest capitol. Ascultați-i și vă convingeți! Vremea lui Demostene, cel care a învățat să vorbească strălucit, aplicând metoda pietricelelor de pe malul mării, a trecut. Dar omul politic atenian, care a fost huiduit din cauza felului de a vorbi, a devenit cel mai mare orator al Antichității. L-a ajutat mult și exercițiul recitării poeziilor. În ziua de astăzi, când tinerii vorbesc cu telefoanele mobile, oratoria este o avere mai ales pentru oamenii publici. Este important ce vorbesc dar mai ales cum se adresează celor mulți.

Dar să revin la recitarea poemelor. Odată memorate, ele devin proprietăți valoroase ale minții. Îmi aduc aminte de un unchi de-al meu din Berbești, Pătru Codrea, care m-a uimit cu memoria lui prodigioasă, știind versuri din Coșbuc, Goga și poezii populare, pe care le rostea la nunți, unde era naș. Ineditul recitator-țăran avea trecere la nuntași, după jocul miresei. Să revin, însă, la școala noastră, care nu mai apreciază recitarea. Acum sunt la modă experiențele unor școli din țări vestice, care se vor aduse în învățământul românesc. Se fac schimburi de experiență, profesorii români văd cum învață pruncii danezilor, ori spaniolilor. Apoi decretează: vrem o școală ca afară! Dar unii dintre noi constată că am avut și noi acasă ce căutăm peste hotare. Englezii au organizat, în ultimii zeci de ani, concursuri pentru copii Poetry by Heart, care au atras sute de participanți, ce-și aleg poezii din literatura clasică, sau din cea contemporană, le învață și le recită pe scenă, căutând expresivitatea cuvântului, ne amintește Laura Irina Poantă.

Ceea ce făceam și noi pe când eram școlari. Am avut colegi cu harul rostirii pe scena căminului cultural. Și astăzi îmi amintesc de recitările Doinei Chira, sau Andrei Făt. Cuvintele veneau din inimă, care era sursa ideilor, a gândirii, a inteligenței și a memoriei, nu doar a emoțiilor. Medicul și artistul plastic Laura Poantă scrie: „Legat de ritm, de ideea că poezia recitată câștigă în expresivitate, devine întreagă – să adaug că unele ritmuri folosite de poeți sunt asemănătoare cu bătăile inimii, fapt ce, dovedit și în muzică, atrage și emoționează.” Deci, lăsați copiii să recite poezii! Le sunt de folos toată viața. Recitarea nu trebuie socotită o povară, ci o deschidere spre lume a sufletului. Cale de care tinerii au atâta nevoie în ziua de astăzi.

A început un nou an școlar! Nu vă speriați de învățatul pe de rost.