Când refuzi să îți rezolvi și să-ți explici (măcar de dragul adevărului) marile probleme istorice din ultima sută de ani, ești bântuit de ele. Și asta se întâmplă ireversibil. Iar dușmanii tăi dintotdeauna le vor folosi din plin, mutilând percepții, falsificând fapte și întorcându-le împotriva ta.
Nu am simpatii legionare, nu am avut vreodată. Nu
pot tolera crima politică și nu accept relativizările sau excepționalismul
iluzoriu. Însă legionarii (așa cum i-am cunoscut eu, cercetându-i prin arhive,
cărți, memorialistică și prin unii foști deținuți politici care odinioară au
făcut parte din structuri verzi) au fost vehemenți anti-Rusia. Și asta
întotdeauna. Poate că nu știți, dar cu foarte mici excepții, legionarii care au
participat la Rebeliune fie au fugit din țară cu Horia Sima, rămânând în
exiluri succesive, fie au fost băgați de Antonescu în primele linii ale
frontului, mulți murind acolo. Alții aveau să facă temniță grea pe vremea lui
Antonescu, doar câțiva fiind puși în libertate de comuniști (după 23 august
1944), pentru a-i aresta apoi pe toți cei identificați sau doar acuzați ca
atare, de-a valma,în 1948, deopotrivă cu mulți reprezentanți ai partidelor
istorice, studenți, foste cadre militare și țărani neafiliați politic.
În 1948, 99,9% dintre tinerii care se considerau
legionari, erau simpatizanți sau doar erau acuzați, în spiritul vremurilor, de
”legionarism”, NU avuseseră nici cea mai mică legătură cu Rebeliunea sau cu
Mișcarea Legionară interbelică. Nu aveau vârsta pentru așa ceva. Nu li se puteau
arunca în spate crime sau alte infracțiuni pentru simplu motiv că nu le
comiseseră. Foarte mulți nevinovați au fost trimiși la tortură,foame, frig și
moarte doar în baza unui delict de gândire (apartenența reală sau doar acuzată
la Mișcarea Legionară care de facto nu mai exista decât în unele sectoare ale
pușcăriilor).
Umbla și încă umblă poezioara aia zeflemitoare:
”Căpitane, nu fi trist / Garda merge înainte prin partidul comunist”. E de
inspirație securistoidă. E adevărat, au fost legionari care au trecut la
comuniști după 23 august 1944, unii ajungând chiar zbiri ai Securității
(Crăciun, Doicaru ș.a.), dar la fel de adevărat este că mare majoritate a
legionarilor a sfârșit fie pe front, fie în fața plutonului de execuție și în
temnițe comuniste, alții făcând amar de ani de zeghe și fiind supravegheați
pentru tot restul zilelor. Procentual, numărul legionarilor autentici care au
îmbrățișat comunismul a fost mult mai mic decât cel al membrilor partidelor
istorice care au defectat la comuniști. Iar asta se poate demonstra, oricât de
supărător ar fi pentru unii și alții.
Citind și recitind memorialistica Aiudului, eu nu
cred că undeva în România mai exista, în 1964, o rezistență anticomunistă mai
puternică și mai fățișă decât acolo, în spatele gratiilor. Oamenii aceia nu
făceau ”legionarism”, ci rezistență anti-comunistă la cel mai înalt nivel
posibil, de foarte multe ori dus până la cea din urmă consecință: moartea.
Cu riscul de a-i supăra pe mulți, voi puncta aici un
aspect necunoscut sau total ignorat: prima legătură a României cu NATO s-a
făcut prin intermediul comandourilor de legionari parașutate în munți de
serviciile secrete americane și britanice pentru a lupta, împreună cu
partizanii locului, împotriva Securității și a celorlalți criminali năimiți de
Rusia sovietică. Ăsta e un fapt istoric.
Dincolo de partitura rusească, Georgescu, Simion,
AUR, SOS și tot ce gravitează în jurul lor sunt niște fațete ale național-comunismului
(epoca de haur a lui Ceașcă) altoite cu new age și niscai bisericisme pentru
mase. Asta NU e nici măcar așa-zisa ”extremă dreaptă”. Ei nu reprezintă un
recurs la derapajele interbelice – nu, ei sunt pur și simplu neocomuniști și
populiști. Discursul lor de acolo vine (Țara noastră aur poartă), nu din
interbelic și nu din ”legionarism”. Pe de altă parte,lui C. Z. Codreanu i se
pot imputa foarte multe, însă nu și faptul că agentul FSB-ist Iurie Roșca și-a
atârnat un portret de-al lui pe perete. Chiar nu are vreo vină că la aproape 87
de ani de la moartea sa e folosit de oamenii Rusiei, pentru că noi (la nivel
general) nu ne-am rezolvat și înțeles problemele istorice.
Dosarul Revoluției și al Mineriadei. O altă mare
problemă istorică netranșată, neînțeleasă și nerezolvată, timp în care
criminalii ne râd în față. Dacă dosarul ar fi fost instrumentat serios și dacă
ar fi existat o voință politică în acest sens, am fi aflat încă de acum mai
bine de 30 de ani în ce măsură a fost implicată Rusia în lovitura de stat dată
de Iliescu și tovarășii lui. Poate că am fi știut în detaliu cum au furat
criptocomuniștii pro-ruși Revoluția, înecând-o în sânge, pentru ca apoi să
deturneze România de la drumul ei firesc spre NATO și UE, prin mineriade
succesive.
Autor:
Răzvan Gheorghe
Sursa:
Facebook
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu